Lucru - Contabilitate - Planul de conturi bugetar - Clasa de conturi 6

Catre paginile Lucru Dorin M

Contabilitate

Contul 689 - Cheltuieli privind rezerva de stat și de mobilizare

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor privind rezerva de stat și de mobilizare.

Contul 689 "Cheltuieli privind rezerva de stat și de mobilizare" este un cont de activ.

În debitul contului se înregistrează cheltuielile privind rezerva de stat și de mobilizare, iar în credit, la sfârșitul perioadei, repartizarea cheltuielilor asupra contului de rezultat patrimonial.

Soldul contului, înaintea operațiunilor de închidere reprezintă totalul cheltuielilor privind rezerva de stat și de mobilizare, efectuate în cursul perioadei.

La sfârșitul perioadei, după efectuarea operațiunilor de închidere, contul nu prezintă sold.

Contul se detaliază pe următoarele conturi sintetice de gradul II:
6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat";
6892 "Cheltuieli privind rezerva de mobilizare".
Contabilitatea analitică se ține pe fiecare sursă de finanțare, pe structura clasificației bugetare.

Contul 689 "Cheltuieli privind rezerva de stat și de mobilizare" se debitează prin creditul conturilor:

304 "Materiale rezerva de stat și de mobilizare"
– cu valoarea la cost de achiziție a materialelor rezerva de stat și de mobilizare acordate în condițiile legii ca ajutoare umanitare gratuite;
– cu valoarea la cost de achiziție a materialelor rezerva de stat și de mobilizare constatate lipsa și aprobate ca perisabilități legale;
– cu valoarea la cost de achiziție a materialelor rezerva de stat și de mobilizare reprezentând prelevări de probe aprobate legal;
– cu valoarea la cost de achiziție a materialelor rezerva de stat și de mobilizare scoase cu caracter definitiv.

305 "Ambalaje rezerva de stat și de mobilizare"
– cu valoarea la cost de achiziție a ambalajelor rezerva de stat și de mobilizare acordate în condițiile legii ca ajutoare umanitare gratuite.
– cu valoarea la cost de achiziție a ambalajelor rezerva de stat și de mobilizare constatate lipsa, trecute pe cheltuieli urmare aprobării acestora ca perisabilități legale.
– cu valoarea la cost de achiziție a ambalajelor rezerva de stat și de mobilizare scoase cu caracter definitiv.
– cu valoarea la cost de achiziție a ambalajelor rezerva de stat și de mobilizare degradate care nu mai pot fi folosite.

Contul 689 "Cheltuieli privind rezerva de stat și de mobilizare" se creditează prin debitul conturilor:

121 "Rezultatul patrimonial"
– la sfârșitul perioadei, cu soldul debitor al contului în vederea închiderii acestuia și stabilirii rezultatului patrimonial.

304 "Materiale rezerva de stat și de mobilizare"
– cu valoarea materialelor rezerva de stat și de mobilizare constatate plus la inventar.

305 "Ambalaje rezerva de stat și de mobilizare"
– cu valoarea ambalajelor rezerva de stat și de mobilizare constatate plus la inventar.


Bibliografie:
O.M.F.P. nr. 1917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia (publicat în M. Of. nr. 1186 din 29 decembrie 2005).
Anexa din 12 decembrie 2005 - cuprinzând Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia (publicat în M. Of. nr. 1186 bis din 29 decembrie 2005).

Dorin, Merticaru