Lucru - Contabilitate - Planul de conturi bugetar - Clasa de conturi 7

Catre paginile Lucru Dorin M

Contabilitate

Contul 709 - Variația stocurilor

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența costului de producție al producției stocate, precum și variația acesteia.

Contul 709 "Variația stocurilor" este un cont bifuncțional.

În creditul contului se înregistrează costul de producție al producției stocate și plusurile la inventar realizate în cursul lunii, iar în debit, costul de producție al producției vândute, precum și lipsurile constatate la inventar.

Soldul creditor sau debitor al contului, la sfârșitul perioadei, se transferă asupra contului de rezultat patrimonial.

La sfârșitul perioadei, contul nu prezintă sold.

Contul 709 "Variația stocurilor" se creditează prin debitul conturilor:

121 "Rezultatul patrimonial"
– la sfârșitul perioadei, cu soldul debitor al contului în vederea închiderii acestuia și stabilirii rezultatului patrimonial.

331 "Produse în curs de execuție"
– cu valoarea la cost de producție a stocului de produse în curs de execuție, la sfârșitul perioadei, stabilită pe bază de inventar.

332 "Lucrări și servicii în curs de execuție"
– cu valoarea la cost de producție a lucrărilor și serviciilor în curs de execuție, la sfârșitul perioadei, stabilită pe bază de inventar.

341 "Semifabricate"
– cu valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a semifabricatelor intrate în gestiune din activitatea proprie la finele perioadei, precum și a plusurilor la inventar.

345 "Produse finite"
– cu valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor finite intrate în gestiune, din activitatea proprie la finele perioadei, precum și a plusurilor la inventar.

346 "Produse reziduale"
– cu valoarea la preț de înregistrare a produselor reziduale intrate în gestiune din activitatea proprie, precum și a plusurilor la inventar.

348 "diferențe de preț la produse"
– cu diferențele de preț în plus (costul de producție este mai mare decât prețul standard sau prestabilit) aferentă produselor intrate în gestiune din producție proprie;
– cu diferențele de preț în minus (costul de producție este mai mic decât prețul standard sau prestabilit) aferentă produselor ieșite din gestiune prin vânzare.

361 "Animale și pasări"
– cu valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor obținute din producția proprie, sporurile de greutate și plusurile la inventar.

Contul 709 "Variația stocurilor" se debitează prin creditul conturilor:

121 "Rezultatul patrimonial"
– la sfârșitul perioadei, cu soldul creditor al contului în vederea închiderii acestuia și stabilirii rezultatului patrimonial.

331 "Produse în curs de execuție"
– cu valoarea la cost de producție a stocului de produse în curs de execuție scăzută din gestiune la începutul perioadei următoare.

332 "Lucrări și servicii în curs de execuție"
– cu valoarea la cost de producție a lucrărilor și serviciilor în curs de execuție scăzute din gestiune la începutul perioadei următoare.

341 "Semifabricate"
– cu valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor vândute, precum și lipsurile constatate la inventar.

345 "Produse finite"
– cu valoarea la preț de înregistrare a produselor finite vândute, precum și lipsurile constatate la inventar.

346 "Produse reziduale"
– cu valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor reziduale vândute, precum și lipsurile constatate la inventar.

348 "diferențe de preț la produse"
– cu diferențele de preț în minus (costul de producție este mai mic decât prețul standard sau prestabilit) aferentă produselor intrate în gestiune din producție proprie;
– cu diferențele de preț în plus (costul de producție este mai mare decât prețul standard sau prestabilit) aferentă produselor ieșite din gestiune prin vânzare.

361 "Animale și pasări"
– cu valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor obținute din producție proprie vândute precum și constatate lipsa la inventar.


Bibliografie:
O.M.F.P. nr. 1917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia (publicat în M. Of. nr. 1186 din 29 decembrie 2005).
Anexa din 12 decembrie 2005 - cuprinzând Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia (publicat în M. Of. nr. 1186 bis din 29 decembrie 2005).

Dorin, Merticaru