DISTRACŢIE - Perceptibil - Culorile

Catre paginile Entertain/ Distractie Dorin M

Culorile - Roșu

Logo culoriCristale - Granatul, Rubinul, Jasp roșu.

Culoare a focului și a sângelui, roșul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital, al forței și strălucirii lui. Asemenea tuturor culorilor principale, interpretarea culorii roșii este legată de nuanță, după cum el este roșu deschis sau roșu închis.

Roșul deschis, exploziv, centrifug, diurn, masculin, tonic, îndemnând la acțiune și aruncându-și strălucirea peste tot, aidoma unui soare, cu o putere uriașă, de neînvins, iar roșul închis este centripet, nocturn, feminin, tainic, reprezentând nu numai expresia vieții ci și misterul ei.

Primul însufletește, încurajează, stârneste, fiind culoarea drapelelor, a firmelor, afișelor, ambalajelor, etc.,  pe când al doilea reține, îndeamnă la vigilență și, la limită, neliniștește, fiind roșul semafoarelor, lumina de interdicție în spațiile private (cinema, radio, săli chirurgicale, laboratoare periculoase, etc.) sau felinarul roșu pe care bordelurile de altădată îl foloseau pentru a invita la plăcerea privată, carnală sub "amenințarea" încălcării celei mai profunde interdicții umane, și anume înfrânarea pulsiunilor sexuale, a  libidoului, a instinctelor pasionale sub puterea relațiilor sociale și religioase.

Roșul viu, diurn, solar, centrifug, înseamnă trecerea la acțiune, fiind imaginea înflăcărării și frumuseții, a forței impulsive și generoase, a tinereții, sănătății, bogăției, a Erosului liber și triumfător. Puterea de fascinație a acestei culori poartă în ea, strâns legate, cele mai adânci pulsiuni umane și, relativ ușor, prin "echilibrul" dintre acțiune și pasiune, dintre eliberare și asuprire, se ajunge la folosirea acestei culori pe multitudinea de drapele și simboluri care flutură azi sub privirile conștientului și inconștientului nostru. Prezența acestei culori în unele obiceiuri explică ușor percepția generalizată a acestei culori.

Concluzionând, roșul este pasiune, senzualitate, seducție, dragoste, romanță pasională, sexualitate, căldură, energie, vitalitate, conducere, impulsivitate, forță brută, prețuire, personalitate, înclinații de lider, dorință de a trăi viața la maxim, încredere, aventura, furie, ura, avertisment, pericol, demonic.

În plus indivizii care adoră această culoare sunt cei mai înclinați spre dorința de a produce/ poseda și utiliza banii/ puterea, libertatea și activitatea liberă (tentele de culoare roșu deschis). De aceea, majoritatea indivizilor, “beneficiază” de minți rapide, de dorința și convingerea de a fi lideri și de a străluci.

Într-un fel de contradicție intervine faptul că indivizii atrași de culoarea roșie au o activitate destul de volatilă datorată descărcărilor imediate și masive de energie care îi recomandă doar pentru activități intense și de durata scurtă (sau activități cu o anumita ciclicitate a eforturilor).

De aceea, mulți dintre aceștia sunt indivizi grăbiti, dornici de a finaliza cât mai repede o acțiune dată, chiar dacă vor fi obligați pentru aceasta la a recurge la superficialitate. Atenție la faptul că sunt destul de ușor de speriat și acest lucru reduce imens puterea de concentrare.

Este similar stărilor de furie, disperare, oboselii și plânsului, datoriilor sau stărilor limita. Deseori culoarea roșie (mai ales roșul închis) poate fi asociat indivizilor predispuși consumului de droguri (tutun, cafea, alcool sau droguri propriu-zise) pe fondul unor programe de activitate destul de dezordonate și, mai ales, pe fondul instabilității emoționale.

Deoarece roșul este asociat, prin culoare, sângelui este foarte ușor să ne dăm seama de ce este asociat cu forța vieții, sexul sau furia. Asocierile sexuale sunt amplificate și de percepțiile legate de lumina roșie a “zonelor dragostei” sau de culoarea florilor care simbolizează dragostea.

În opoziție apare interpretarea dată femeilor cu părul vopsit în roșu care tind să atragă dovedind o pierdere a moralității și o cedare în fața tentațiilor, cu tot ceea ce rezultă din asta referitor la simbolul de pericol, excitație și sexualitate degajat de aceste persoane (fără a mai lua în calcul accesoriile de îmbrăcăminte și/ sau machiaj de culoare roșie care fac femeile mult mai atractive).

Nu trebuie uitat ca roșul este culoarea avertismentului fiind utilizat la diferitele afișe de avertizare sau la semnele de circulație, având rolul de a pune în gardă, de a avertiza așa cum, în sens invers, este simbolul dorinței de a învinge, cu dorință de a impinge orizontul vieții și al trăirilor la maximum, roșul fiind și o culoare stimulativă realizând o creștere a statusurilor fizice și psihice.

Din aceste motive se crede că orice tentă de culoare roșie a mașinii este asociată cu puterea masculină și viteză sau roșul este utilizat în restaurante din credința că el stimulează apetitul, așa cum accesoriile roșii purtate de bărbați evidențiază dorința de putere și control.

În plus, cu cât este mai puțin plăcut sugerează o îndepărtare de dorințele vieții și dorința de a experimenta, de aventură, etc. în scădere, o teama de tot ceea ce reprezintă problemele curente existențiale.

Nu trebuie uitat că exista și unele "interpretări" ale culorii roșii care țin de cultura zonală. Chiar dacă acestea sunt destul de interpretabile (deoarece țin mai mult de o linie generală a culorii decât de "aplicabilitatea" culturală) se va sesiza că ele relevă percepțiile general umane asupra acestei culori.

Plecând din Africa neagră unde culoarea roșie a vopselelor diluate în ulei pentru ungerea trupului ajunge să fie puterea vitalității, asemenea tinerilor (fete și băieți), indienii din America care cred că aceasta culoare stimulează forțele și trezește dorințele trupești se va ajunge în Orient unde, din Rusia până în China și Japonia, tradițiile asociază culoarea roșie tuturor serbărilor populare prilejuite de venirea primăverii, de căsătorie și de naștere, etc.

De aici până la perceperea culorii roșii ca fiind un panaceu indispensabil cu virtuți medicale indispensabile este doar un pas, culoarea roșie ajungând să fie asimilată tinereții și sănătății (adeseori se spune că roșul deschis al obrazului este semnul sănătății ajungându-se până la interpretări cum sunt cele legate de nou născuți despre care se spune că sunt roșii spre a se înțelege din asta frumusețea).

Aici nu ar trebui să pierdem din vedere importanța atribuită culorii roșii ca simbol medical (crucea sau semiluna roșie, etc.), născându-se interpretări subtile, legate de întreținerea sănătății, a tinereții, a stării de optimă funcționare.

Întruchipare a ardorii și năvălniciei tinereții, roșul devine ușor o culoare prin excelență războinică care pare să releve că roșul constituie veșnic miza bătăliei, sau dialecticii dintre cer și infern (această legătură este cel mai bine conturată prin legenda zeului druid Dagda, căruia i se mai spune Ruadh Rofhessa sau roșul științei cele mari, zeu care influențează apariția războinicilor druizi roșii cu dublă funcție, de preoți și războinici, fără a mai aminti de zeul Marte cel roșu sau alte mii de zeități asociate războiului și religiei sau, în cazul lui Dionysos, asociată cerului și orgiilor, eliberării).

Alchimiștii spun despre această culoare că poartă semnul soarelui, fiind numită și Absolut datorită purității, deoarece este alcătuită din raze concentrate de soare, fiind o culoare folosită ca atare pentru purificare, creștere energetică, etc.

"Progresul" culorii roșu deschis către roșu închis are o etapă intermediară când devine somptuos, mai copt, bătând spre violet, devenind emblema puterii și, în consecință, apanajul acesteia. Această culoare este purpura, culoare care era la Roma, culoarea rezervată generalilor, nobilimii, patricienilor, devenind ușor și culoarea împăraților.

De exemplu, în Imperiul Roman de Răsărit, în special la Constantinopol, această credință a devenit atât de "revelatoare" încât împăratul era înveșmântat complet în roșu purpuriu și au existat legi care interziceau folosirea culorii roșii pe blazoane sau, codul lui Iustinian, condamna la moarte pe cei care ar fi vândut sau ar fi cumpărat o stofa de purpură cu excepția casei regale.

Altfel spus, purpura devine simbolul puterii supreme. Mai mult, roșul și albul sunt două culori consacrate lui Iehova, ca Dumnezeu al dragostei și al înțelepciunii, în care se contopesc înțelepciunea și cucerirea, dreptatea și puterea.

"Precizia" interpretării culorii roșu deschis este relevată de tarot care, în arcanul al 11-lea, Puterea, care deschide cu mâinile gura leului, poartă o capă roșie peste o robă albastră, în vreme ce arcanul al 8-lea, Dreptatea, își ascunde roba roșie sub o mantie albastră, aidoma Papesei.

Exteriorizat, roșul devine primejdios ca instinctul de putere, dacă nu este controlat, el ducând spre ură, egoism, patimă oarbă și amor infernal. Astfel, Mephistofel poartă mantia roșie a căpeteniilor iadului, în vreme ce cardinalii o poartă pe aceea a prinților Bisericii, iar Isaia scrie "Veniți să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, și de vor fi ca purpură, ca lâna albă le voi face".

Roșul nocturn și centripet este culoarea focului central al omului și al pământului, focul din pântece și din anathorul alchimiștilor în care, în faza rubedo, au loc digestia, coacerea, zămislirea ori regenerarea omului sau a Operei. Alchimiștii occidentali, chinezi sau islamici utilizează în mod identic sensul culorii roșii, iar suflul roșu prin care arabii desemneaza omul universal își trage obârșia direct din această etapă rubedo, de gestație în anathor.

La fel stau lucrurile și cu orezul roșu din oboroc, de la chinezi, și el foc sau sânge al anathorului, legat de cinambru, în care el se transformă alchimic simbolizând nemurirea.

Subiacent verdelui ce îmbracă pământul, sau culorii negre a Vasului, acest roșu eminamente sacru și secret este misterul vieții ascuns în străfundurile beznei și oceanelor primordiale, devenind culoarea sufletului, a libidoului, a sufletului, a inimii, culoare a știintei, a cunoașterii ezoterice, interzisă neinițiaților, și pe care înțelepții o țin ascunsă sub mantie, culoare întâlnită pe lamele tarotului (Pustnicul, Papesa, Împărăteasa poartă robe roșii, sub o pelerină sau o mantie de culoare albastră - toți trei reprezentând, în grade diferite, știința secretă).

Această tentă de roșu devine matricială, el devenind vizibil doar în cursul manifestărilor inițiatice, când capătă o semnificație sacramentală, inițiatii în misterele Cibelei coborau într-o groapă unde erau stropiți pe trup cu sângele unui taur sau al unui berbec așezat pe un graar în timp ce un șarpe se adăpa din rana deschisă.

În insulele Fiji, într-un ritual analog, tinerilor li se arăta un șir de bărbați aparent morți, plini de sânge, cu trupurile spintecate și cu măruntaiele afară, momentul de final inițiatic fiind marcat de ridicarea lor și alergarea la râu pentru purificare (spălarea intestinelor și a sângelui de porc de pe trupurile lor).

Roșul întunecat, centripet, inițiatic, îmbracă și înțeles funerar, culoarea purpurie fiind legătura cu moartea. Se ajunge chiar la o "autoexplicare" a ambivalenței de percepție și existență a culorii roșii, în analogie cu sângele, care ascuns este condiția vieții și vărsat este simbolul sau semnul morții.

De aici și faptul că femeile fac, pe durata menstruației, obiectul unei interdicții, sângele care curge fiind "murdar" deoarece, prin ieșirea sa la lumină din întunericul pântecelui își inversează polaritatea și trece de la dreapta sacră la stânga sacră. Aceste femei nu trebuie atinse și, în multe societăți, ele trebuie să se izoleze și să se purifice înainte de a reintra în colectivitatea din care au fost excluse, pentru un timp.

Roșul heraldic trimite la libidoul nediferențiat care bântuie visele copiilor - se știe că toți copii manifestă o puternică atracție spre culoarea roșie. El denotă mai târziu, la maturitate, virtutea spirituală, arzătoarea iubire de Dumnezeu și de aproape, printre virtuțile mondene denotă cutezanță și furia, printre vicii denotă cruzimea, omuciderea și măcelul, printre temperamentele umane denotă pe cel coleric.

Înțelepciunea heraldică este ușor regăsită, de exemplu, la triburile bambara care afirmă că roșul te trimite cu gândul la căldură, la foc, la sânge, la hoit, la muscă, la dificultate, la Rege, la cele ce nu pot fi atinse, la cele care nu pot fi ajunse, fără a mai căuta alte exemple de similitudine de percepție.

În Extremul Orient, roșul evocă, în general, tot căldură, intensitatea, acțiunea, pasiunea, tendința expansivă (rajas). El este culoarea focului, a sudului și, uneori, a secetei, este culoarea sângelui, a vieții, a frumuseții și bogăției. Este culoarea vieții și a nemuririi obținute prin cinambru (sulfura roșie de mercur) sau prin orezul roșu din Cetatea Sălciilor.

Alchimia chineză se întâlnește aici cu simbolismul etapei rubedo din alchimia occidentală și cu cea a sulfului roșu din ermetismul islamic, prin care este desemnat Omul universal, produsul Celui Dintâi, faza rubedo însemnând și ajungerea la marile mistere și ieșirea din condiția individuală - formă de interpretare care poate fi ușor asimilată firelor roșii ale destinului, legate în ceruri.

În Japonia, culoarea roșie (aka) este purtată aproape exclusiv de femei, fiind un simbol al sincerității și fericirii, fiind folosit totodată și cu prilejul aniversărilor, în dorința de a felicita, sau atunci când este necesară intervenția șansei, când orezul roșu servit înainte are darul de a atrage norocul. După unele școli șintoiste, roșul desemnează armonia și expansiunea, motiv pentru care s-a ajuns ușor la obiceiul ca recruții japonezi să poarte la plecarea de acasă o cingătoare roșie care are și rolul de a simboliza credința către patrie.

Dorin, Merticaru