Cronologia chineza	(Instructiuni de utilizare)

            Cronologia inainte de Confucius.

            Dupa cum bine se stie, timpul este o notiune care a avut destule particularitati de "interpretare" tipice fiecarei mari civilizatii in parte (si nu numai). Aceasta interpretare a depins atat de nivelul acumularilor de cunostiinte in domeniu cat si de unele decizii luate la "nivel de conducere" clerical sau statal, elemente care, cel putin la nivelul populatiilor din zona Chinei au fost deosebite comparativ, de exemplu, cu populatiile europene.
            Pentru China (sau zona protopopulatiilor Chinei) timpul a fost socotit aproape numai dupa vechile dinastii. Bineinteles ca au existat "disensiuni" in aceasta  modalitate de "tinere" a timpului (atat datorita "apartenentelor de grup" dictate de diversele interese ale dinastiilor rivale cat si datorita faptului ca metodele de transmitere sunt deosebit de constante si sursele se pierd in negura timpurilor) si, astfel, intalnim doua cronologii pentru datarea evenimentelor din timpurile vechi (inalta antichitate - shanggu): cronologia lunga si cronologia scurta. De retinut, si destul de "picant", este faptul ca "Shanggu" face parte dintr-o alta forma de "delimitare" a timpului, fiind perioada dintre domnia legendarului Fuxi si a lui Wenwang, urmata "Zhonggu" care este perioada dintre domnia lui Wenwang si Confucius si "Xiaggu" care este perioada dupa Confucius (dar aceasta modalitate se "leaga" doar de evenimente si nu de timpul efectiv - termenul final "gu" din numele fiecarei perioade fiind tradus prin "zece guri" avand aici sensul unei traditii vechi de cel putin 10 generatii, de vechi, antic, referitor la antichitate).
            Chiar si astfel luate in considerare elementele "de raportare" se va constata ca exista o suprapunere destul de evidenta intre "temporizari" care, un observator european, o poate imparti cel mult in: 1. Epoca legendara (Yao, Shun, Yu cel mare, dinastia Xia) si 2. Antichitatea (cu perioada textelor preconfucianiste care se intinde de la dinastia Shang sau Yin pana in sec.19 i.Hr., apoi dinastia Zhou din sec 19 pana in 771 i.Hr., perioada Chun Qiu sau Primavara si Toamna din 722 in 481 i.Hr. cand totul se raporteaza la Confucius, urmand dupa acesta sa avem "de a face" cu perioada Regatelor combatante din sec 5 in sec 3 i.Hr. caracterizata de multiple curente filozofice, urmata de scurta dinastie Qin din 221 in 207 i.Hr. caracterizata de unificarea imperiala dar si de proscrierea Clasicelor si, in final dinastia Han, din 206 i.Hr. pana la 220 d.Hr. caracterizata de confucianism ca doctrina oficiala, de multiple comentarii dupa Clasice, afirmarea textelor moderne pe langa cele vechi).
            Cronologia lunga este astfel denumita deoarece atribuie evenimentelor date mai vechi decat in realitate (sursele sau nucleele fiind  in general epice), avand la baza "Ordinea oglinzii universale" (Tongjian Gangmu a lui Zhuxi - invatat chinez care a trait in perioada anilor 1130 si 1200 d.Hr. in timpul dinastiei Nan Song sau Song de Miazazi, autor al unei impresionante opere care depaseste 100 de volume, recunoscut a fi intemeietorul scolii lixue, cunoscuta in occident sub denumirea de neoconfucianism). Cronologia scurta se bazeaza pe "Analele scrise pe bambus" (Zhushu jinian - textul scris pe lamele de bambus a fost descoperit in anul 279 d.Hr. in mormantul unui principe din Wei, permanent transcris si modificat dar reconstituit partial in 1917 de catre Luo Zhenyu).
            Problemele de  "plasare" se nasteau datorita imposibilitatii de a delimita un "start" fix al acestor cronologii (din punctul de vedere al unui an cert de "plecare"). Din acest motiv, Dongzuo Bin (1895 - 1963) a realizat o "localizare" cu ajutorul descoperirii "Inscriptiilor pe oase si carapace de testoasa" (jiaguwen), calculand timpul cu ajutorul eclipselor "mentionate" in aceste inscriptii. Astfel, prin aceasta metoda, se stabileste cert ca sfarsitul dinastiei Zhou (care isi derula existenta de mai bine de jumatate de mileniu) si inceputul dinastiei Shang se plaseaza in anul 1.111 i.Hr, de aici fiind eliminate orice probleme de localizare istorica in detrimentul localizarilor de alta natura. Chiar daca majoritatea inscriptiilor se refera la practicile divinatorii si ofera informatii mai ales asupra credintelor religioase ele ne aduc deja la cunostiinta ca timpul era deja conceput ciclic, zilele fiind desemnate prin mijlocirea aceleiasi serii duble de 6 si 12 caractere care se utilizeaza si in zilele de azi, pentru a nota perioade de timp (60 de zile, luni sau ani) precum si tot felul de secvente usor de regasit in organizarea zodiacului chinezesc. Spatiul era perceput ca avand cele 4 puncte cardinale asociate cu o serie de "virtuti", de calitati diferentiate, asa cum se intampla in sistemul clasic (nordul era regiunea intunecimii si a mortii, vantul care sufla dinspre miazanoapte avand o influenta nefasta, rasaritul fiind izvorul influentelor invioratoare ale reinnoirii. La baza tuturor consideratiilor statea religia, care avea manifestari complexe, cu aspecte de cruzime destul de evidente dar cu o gandire teologica bine elaborata. Regele domnitor datora totul stramosilor (existand un adevarat cult al stramosilor), dintre care cel mai indepartat, intemeietorul neamului, era o zeitate cereasca suprema, Di sau Shang Di (Cel de Sus), intr-un strans ansamblu cu diverse divinitati naturale, munti sau fluvii sfinte, zei ai Pamantului. In ansamblu, aceasta religie a fost transmisa epocilor posterioare, dar in vremea imparatilor Zhou, Shang Di si-a pierdut incetul cu incetul caracterul antropomorfic si personal devenind, pur si simplu, cerul (Tian), entitate ale carei atribute n-au fost niciodata bine definite (a se vedea permanentele dezbateri filozofice chineze pe aceasta tema). Oricum, cerul era vazut ca fiind mai ales protectorul familiei regale, dar si judecatorul acesteia.

            Gandirea chineza inainte de Confucius.

            Perioada anilor 500 i.Hr. este cea la care se face referire ca a trait Confucius... Cu toate ca acesta este un moment important/ de referinta al manifestarilor chineze pe majoritatea planurilor, din punct de vedere al gandirii, nu se poate afirma ca nu au existat reflectii asupra marilor probleme ale omenirii. Daca am gandi astfel am omite faptul ca civilizatia era la momentul lui Confucius destul de veche, dinatia Zhou domnise mai bine de jumatate de mileniu si se manifesta dinastia Shang care a introdus primele schimbari de gandire. Acestea se manifestau in special la nivelul cultului stramosilor care a fost transferat incetul cu incetul intr-un fel de cult al cerului.
            Acest lucru a fost realizat prin inventarea teoriei Mandatului Ceresc (Tian Ming), elaborat in special pentru a putea justifica rasturnarea dinastiei Shang. Astfel a fost elaborat tipul suveranului ideal si al ministrului perfect, ale caror modele le vedeau in figurile imparatilor Yao, Shun si Yu, eroi fondatori ai civilizatiei, conform textelor clasice. In acelasi timp, ei au atribuit ultimilor monarhi, din dinastiile precedente, trasaturile inverse ale principilor virtuosi (bazandu-se in special pe elementele destul de crude ale religiei anterioare): orgoliul, lipsa de masura si cruzimea erau denuntate ca fiind cauzele propriei lor prabusiri. Pacatele "principelui desfranat" il indeparteaza pe acesta de favorurile Cerului, care nu-l mai socoteste fiul sau ("Fiul Cerului" fiind titlul religios al suveranilor chinezi pana aproape de zilele noastre) si ii retrage "mandatul" (Ming) pe care i-l incredintase intemeietorul dinastiei (ca un fel de continuare a cultului stramosilor). Astfel, Mandatul Cerului era precar si, pentru a-l pastra, Principele trebuia sa practice binele.
            Moralistii aflati in serviciul seniorilor s-au preocupat sa defineasca in ce consta acest bine. Astfel, inca de la inceputurile dinastiei Zhou, in inscriptiile de pe diferite obiecte rituale din bronz apare caracterul De, care desemneaza virtutea morala la confucianisti si la predecesorii lor, dar al carui sens initial a fost de ordin magic religios: charisma, virtutea eficace a sefului sau a preotului. Caracterul Wen, care desemneaza scrierea si civilizatia, este folosit tot in sens moral, opus lui Wu care desemneaza calitatile si defectele militare, acesta evocand binefacerile unei morale civile. In aceasta era preconfucianista, intelectualii clasei aristocratice s-au straduit sa le inculce sefilor lor, patrunsi de valorile razboinice, credinta in superioritatea virtutilor civile, propovaduindu-le moderatia, blandetea, precum si pietatea fata de spiritele stramosilor. Problema este ca sutele de ani de credinta anterioara au facut ca influenta acestor concepte sa fie relativ redusa, infuntarile dintre seniorii vremii continuand sa ia proportii, "ajutand" structurile sociale traditionale sa se dezintegreze.
            Aici intervine Confucius care a incercat sa restaureze traditiile in ceea ce credea el ca este puritatea originara, tocmai pentru a lupta impotriva deteliorarii moravurilor aristocratiei.

            Confucianismul.

            Legat de cel mai ilustru dintre inteleptii Chinei se poate spune ca s-a nascut in anul 552 i.Hr. in familia Kong (numele sau personal - ming - era Qiu, iar prenumele public - zi - era Zhong Ni), in tara Lu, un mic regat situat in provincia actuala Shandong. Evolutia sa in ceea ce priveste recunoasterea intelepciunii sale a adus ca numele sau atribuit/ perceput de cei din mediul sau social a facut ca numele acestuia sa fie Kong Fu Zi care a fost perceput de misionarii occidentali din secolele 17 - 18 sa ii latinizeze numele in Con-Fu-Cius.
            Despre biografia sa exista putine consemnari, cea mai directa sursa fiind Lun Yu (Convorbiri), o culegere de ziceri redactate de discipolii sai, sau Shi Ji (Memorii istorice) scrisa de Sima Qian, un mare istoric care a trait in secolul 2 i.Hr. (dar care este considerata o sursa ceva mia nesigura). Cu toate acestea se considera ca el a avut cel mult functii minore in stat ajungand sa se exileze incepand cu 495 i.Hr., ducand o viata de pribegie, insotit de un grup de discipoli carora le inculca doctrina sa prin vorba si prin exemplu personal. Interesant este ca acest mare maestru s-a servit de cartile care au devenit Clasicele (jing) si ar fi redactat el insusi cel putin una dintre ele - Chun Qiu (Primavara si Toamna - care este o cronica istorica a tarii Lu), nefacand altceva decat sa adnoteze sau sa actualizeze vechile concepte si invataturi. Numarul cartilor considerate Clasice a variat in decursul istoriei, Confucius fixand textul a 6 jing: cele privitoare la Poezie (Shi Jing), Documentele (Shu Jing) istorice ale Antichitatii, Riturile (Li Ji), Muzica (aceasta carte s-a pierdut sau nu a continut text fapt care a atras consideratiile ca nu exista decat 5 carti clasice), divinatia sau Mutatiile (Yi Jing) si Chun Qiu.
            Acum exista cel putin doua traditii, prima atribuind lui Confucius scrierea celei mai mari parti din Clasice, el fiind un reformator cu idei indraznete, avand chiar o doctrina ezoterica, ideea profunda si ascunsa a maestrului trebuind cautata dincolo de litera textelor, a doua considerandu-l un editor de texte vechi, afirmand el insusi ca nu inoveaza si ca nu face altceva decat sa transmita invatatura/ traditia vechilor intelepti, considerandu-se un istoric moralist si nu un inovator, el intelegand sa predea o arta de a trai, o intelepciune bazata pe traditia nobilimii dar refuzand prejudecatile inaltei aristocratii si accentuand tendinta laicizanta si umanista care cuprinsese epoca Chun Qi (722 - 481 i.Hr.). Deci, nici vorba de intentia de a crea o credinta, o religie. In plus se pare ca a fost primul maestru care a organizat un invatamant privat, deschis in principiu tuturor oamenilor, fara deosebire de clasa. In aceste "reactii" stau originalitatea si importanta sa, fiind capabil sa insufle un spirit nou unei traditii decadente si sa-l transmita unei parti importante din clasa intelectuala.
            Din scrierile Lun Yu (Convorbiri) se pot desprinde doua caracteristici principale ale gandirii lui Confucius:
- atitudinea sa fata de religie - Se pare ca el a fost un sceptic si un agnostic. El refuza sa discute despre "minuni, soarta sau duhuri" dar, cu toate acestea, el evoca adesea cerul ca pe un judecator suprem pe care numeni nu-l poate insela si a carui vointa trebuie respectata. In aceeasi idee vine faptul ca se considera imputernicit de cer ca sa salveze lumea si aducea cu piosenie jertfe parintilor si stramosilor sai, carora le simtea prezenta in timpul ceremoniei. Apoi, desi arata respect celorlalte spirite si divinitati, le tinea totodata la distanta, ceea ce insemna ca se abtinea sa frecventeze lacasurilor lor de cult. La fel, departe de a respinge credintele religiei traditionale, el le impartasea, dar gasea ca este mai intelept sa se adreseze divinitatii celei mai inalte, Cerul, decat puzderiei de spirite inferioare. Prin aceasta el vroia sa-si exprime atitudinea de neta distantare fata de vrajitori si alti specialisti in stiinte oculte. Cerul nu mai este astfel, in conceptia lui, zeitatea cu chip de om, Cel de Sus, Shang Di de odinioara, ci o Providenta destul de abstracta ce asteapta sa devina, la confucianistii tarzii, cerul sideral, regulator aproape mecanic al lumii. Cat despre cultul stramosilor, acesta era expresia religioasa a sistemului social si etic pe care incerca sa-l salveze Confucius. Dar acesta a intervenit, voluntar sau nu, ca practicile aducerii de jertfe umane la funeraliile personajelor importante, curenta in tinpul dinastiilor Shang si mai rara in timpul dinastiei Zhou, sa dispara complet, aceasta practica fiind mult prea potrivnica idealului umanitar al lui Confucius.
- umanismul gandirii sale - Caracterul umanist al doctrinei lui Confucius se exprima in ideea de Ren. Acest termen omofon cu cuvantul care desemneaza fiinta umana in general, desemneaza in Analecte virtutea prin excelenta, cea gratie careia oamenii pot trai in societate. Si, chiar daca termenul Ren nu a fost definit, se face o referire in pasajul "Ren inseamna sa te domini pe tine insuti si sa te si sa te intorci la normele rationale de comportare (Li)". El adauga ca nu trebuie nici sa privesti, nuici sa asculti, nici sa spui, nici sa faci ceva care sa fie contrar normelor. Cuvantul Li, tradus aici prin norme, este cel care desemneaza si riturile religioase sau pur si simplu regulile de convenienta si de politete. Aici este vorba de reguli obiective, modele urmate pentru a te purta frumos si a avea relatii satisfacatoare cu cei din jur. In alte pasaje, Ren apare ca o virtute mai real omeneasca, in sensul in care intelegem normal acest cuvant, spunandu-se ca trebuie sa doresti pentru aproapele tau ceea ce doresti pentru tine insuti si sa nu faci altuia ce nu vrei sa ti se faca tie. In fine, Ren inseamna a iubi oamenii, subliniata de o caracteristica a gandirii confucianiste, chiar cand ea se refera ca bunatatea naturii umane este de a te feri de spontaneitatea si initiativele personale, fiind necesar sa fii bun respectand normele si stapanindu-ti temperamentul chiar si in cazul pornirilor bune. In aceeasi idee trebuie sa raspunzi raului nu cu binele, ci conform echitatii, caci nu este firesc sa te cvomporti la fel fata de omul de bine si fata de cel ticalos. In practica, pentru a fi om de bine, trebuie sa te cultivi, sa studiezi si sa aplici invatatura vechilor intelepti, trebuie sa te respecti pe tine insuti si sa-i respecti pe ceilalti, indeosebi pe cei mai mari ca tine ca rang si ca varsta.
            Confucius nu nega existenta unor valori superioare Omeniei (Ren), valori ce ar fi caracterizat sfintenia. Omul sfant (Sheng) ar fi fost capabil sa salveze intreaga omenire, dar un astfel de om este deosebit de rar intalnit. Cat despre el, ceea ce intelegea sa-i invete pe oameni era o morala la indemana tuturor: exista sentimente precum dragostea pentru parinte si frate, sau prietenia, comune truturor oamenilor, el socotind ca acestea trebuie cultivate in fiecare om pentru a putea fi comunicate prin fapta si vorba.. Acesta era si un motiv pentru ca omul sa nu se ocupe de domeniul fenomenelor ce-l depasesc, adica atat lumea oculta, cat si intreg domeniul naturii, al destinyului pe care omul il indura si impotriva caruia ar fi inutil si vulgar sa se revolte. Destinul (ming) limiteaza puterea omului, dar acesta poseda un domeniu care nu depinde de lumea exterioara, libertatea si omenia (Ren). Astfel, inteleptul este un om care recunoaste impartirea intre cele doua sfere si se conformeaza regulilor nascute din interactiunea acestora.
           Meng Zi (Mencius).
            Adevaratul sau nume este Meng Ke si s-a nascut in prima jumatate a secolului 4 i.Hr. in La Zou, nu departe de patria lui Confucius. In plus, viata sa este destul de asemanatoare cu cea a idolului sau, ramanand de mic orfan de tata si crescut de mama sa, urmand sa calatoreasca vreme de 40 de ani din regat in regat in speranta de a reforma pe conducatori, retragandu-se spre finalul vietii sale impreuna cu discipolii sai. Doctrina sa este cunoscuta datorita cartii care ii poarta numele Lun yu.
            Ca si Confucius, Meng Zi ii venera pe suveranii antichitatii, creatori ideali ai institutiilor si ai moralei, singurii care, credea el, puteau salva o lume aflata in decadenta, transmitand "Calea vechilor regi" - institutiile din vremea dinastiei Zhou pe care descrie destul de utopic. In viziunea sa, institutiile politice si economice n-au fost concepute numai pentru profitul aristocratiei, ci pentru binele poporului. De aceea, Meng Zi profeseaza si opinii diferite de cele ale lui Confucius. De exemplu, acesta ii adnmira foarte tare pe Hegemoni (seniori feudali care au uzurpat anumite prerogative regale cu acordul celor de acelasi rang cu ei), pe cand el face o distinctie foarte neta intre guvernarea unui adevarat rege si cea a unui hegemon (cel dintai este pasnic si cucereste inimile prin virtutea binefacerii sau a omeniei (Ren), cel de-al doilea este ostean si se impune prin forta. Meng Zi este primul confucianist care a exaltat rolul poporului, pentru el poporul fiind cel mai important in stat, zeii pamantului asi ai recoltei fiind secundari, iar suveranul fiind cel mai putin important.
            El era efectiv preocupat de soarta poporului, adica a taranilor din vremea lui, cautand sa-i convinga pe principii carora li se adreseaza ca au responsabilitati de indeplinit si le propune un remediu, si anume Ren (omenia superioara), ca baza a guvernarii. Aceasta guvernare prin Ren este posibila, afirma el, pentru ca natura omului este funciarmente bune. Mai precis, omul are patru sentimente innascute care sunt germenii virtutilor: compatimirea se afla la originea "comportamentului uman superior (ren), rusinea si repulsia pentru rau sunt inceputurile virtutii echitatii (yi), modestia si simplitatea stau la baza spiritului ritual (li), pe simtul adevarului si al minciunii se sprijina discernamantul moral (zhi). Este de ajuns sa cultivi aceste porniri bune si vei vedea inflorind cele patru virtuti cardinale (ren, yi, li si zhe), care vor ramane esentiale in confucianism, chiar daca un autor sau altul au putut acorda mai multa sau mai putina atentie uneia sau alteia. Cat despre Meng Zi, e4l pune accent in mod deosebit pe Ren si Yi, bunatatea si echitatea.
            Dezvoltand tema bunatatii originare a naturii umane, Meng Zi ramane credincios invataturilor lui Confucius care, fara sa fie explicit, afirmase ca, prin natura lor, oamenii sunt toti la fel, distingandu-se prin educatia (buna sau rea) care au primit-o. El ramane credincios conceptului de responsabilitate morala care contrabalansa conformismul reprezentat de ideea de Li, de normale traditionale si de regulile rituale la care nu voia sa renunte, deoarece reprezentau pentru el fundamentele civilizatiei. Ceea ce voia Meng Zi era sa-i invete pe regi frumoasele fundamente ale omeniei si echitatii, pentru a-i face mai simtitori fata de soarta popoarelor lor.
            Dar el a mers si mai departe si a propus o organizare rationala a familiilor taranesti si o impartire a pamanturilor deosebit de innoitoare, implicand ideea ca taranii sa nu mai fie simpli serbi, fiind considerat efectiv un proiect de umanizare a unui sistem funciar existent, fara a exclude simtul realitatii. El socotea zadarnic si nedrept ca un principe sa le ceara supusilor sai o conduita morala atata vreme cat conditiile lor de viata materiala erau nesatisfacatoare. Pe de alta parte, afirmand intaietatea poporului al carui glas il reprezenta, dupa parerea sa, vointa Cerului, sustinand ca uciderea unui tiran nu cinstituie regicid, el insufla confucianismului germenii democratiei, guvernarea preconizata de el fiind aristotelica si paternalista. Pentru el, ca si pentru toti confucianistii, practicarea virtutilor familiale sta la baza ordinii sociale si a bunei guvernari, fiecare sa-si iubeasca parintii, sa-si respecte fratii mai mari, si lumea intreaga va trai in liniste. Principele trebuie sa fie un exemplu si va vedea nu numai ca are un popor virtuos si fericit, dar si ca i se vor alatura supusii din statele vecine. Daca Meng Zi se arata impotriva despotismului in politica, el mentine caracterul absolut al raporturilor familiale: pietatea familiala ramane la baza celor "cinci relatii umane" (raporturile dintre tata si fiu, dintre suveran si ministru, dintre soti, dintre fratii mai mari si mai mici, dintre prienteni). Principala datorie a oricarui om este sa-si onoreze parintii si sa aibe copii de sex barbatesc pentru a asigura continuitatea cultului stramosesc. Dar, pe de alta parte, Meng Zi afirma de asemenea egalitatea intre oameni, toti fiind inzstrati cu bunatatea originara si capabili sa ajunga asemenea celor mai mari intelepti.
            In plus, desi admitea ierarhiile vremii sale, Meng Zi punea deasupra aristocratiei de sange o aristocratie a spiritului. El considera ca inteleptii constituie o clasa aparte, cea mai inalta, si ca societatea ar trebui condusa de filozofi. El justifica existenta unor clase sociale prin necesitatea impartirii sarcinilor: "Unii muncesc cu mintea, iar altii cu muschii. Cei ce muncesc cu mintea guverneaza, iar cei ce muncesc cu muschii sunt guvernati. Cei ce sunt guvernati ii hranesc pe cei ce guverenaza.". Ca sa conduci societatea, trebuie sa apartii unei clase de specialisti care si-au inchinat tineretea studiului, dar numai oamenii cu cea mai inalta virtute, cei care si-au dezvoltat la maximum bunatatea innascuta sunt demni sa ajunga in varful ierarhiei. De aceea, inteleptul are dreptul la cele mai inalte onoruri.
            Prin activitatea sa, Meng Zi, a fost considerat drept "al doilea intelept" si, intr-un tarziu, cartea sa a fost trecuta in randul "Clasicelor".
           Xun Zi.
            Numele sau adevarat a fost Xun Gong sau Xun Qing, s-a nascut in regatul Zhao (actuala provincie Shanxi) si a trait in perioada 300 - 200 i.Hr. Opera sa este cuprinsa in cartea care ii poarta numele ("Xun Zi"), si care, in pofida importantei ei, nu a fost considerata una din Clasice.
            Spre deosebire de Meng Zi, Xun Zi proclama ca natura umana este rea si ceea ce omul are bun este dobandit artificial. Daca omul isi urmeaza firea, pasiunile isi dau frau liber, fiind necesara o autoredresare pentru reprimarea instinctelor rele, omul devenind sociabil si civilizat prin artificiu, prin educatie. Ca toti confucianistii, Meng Zi admitea ca vechii suverani au inventat principiile morale care tin piept conflictelor, confirmand, dupa parerea lui, ca binele nu este ceva interior ci ceva care s-a impus din exterior. Ca sa-l realizezi trebuie sa inveti sub conducerea unui maestru (chiar daca precizeaza ca invatatii nu cunosc decat adevaruri partiale), sa dai dovada de multa statornicie si sa nu te increzi in propria reflectie. Mintea oricarui om este in genere intunecata de prejudecati, ca sa le indeparteze omul avand nevoie de o igiena mintala, ca sa aleaga intre doua posibilitati spiritul avand nevoie sa se sprijine pe ratiune (Dao). Pentru aceasta spiritul trebuie sa fie gol, "unul linistit", "vidul" mental insemnand aici lipsa prejudecatilor, notiunile dobandite netrebuind sa impiedice dobandirea de noi cunostinte. Pe de alta parte insa, spiritul care a dobandit cunostinte multiple nu trebuie sa-si piarda unitatea, adica facultatea de concentrare si polarizarea sa spre bine. In fine, spiritul necontrolat se lasa usor sedus si impresionat, de aceea el trebuie pastrat netulburat, pentru a nu se intuneca si a ramane perfect limpede.
            In conceptia lui Xun Zi, virtutea principala nu este Ren si nici Yi, ci Li, conformitatea cu regulile rituale. In acelasi timp, termenul Li capata la el un sens foarte larg, intreaga viata individuala si sociala este conditionata de Rituri, care ajung sa fie reflectarea ordinei cosmice insesi. Principalul merit al Riturilor este faptul ca ele stabilesc un echilibru just intre dorinte si bunuri, primele netrebuind sa le epuizeze pe celelalte, iar acestea din urma trebuind sa fie impartite in mod echitabil pentru a satisface diversele nevoi. Ca si Meng Zi, Xun Zi era constient de importanta factorilor economici in echilibrul societatii, dar pare sa fi ramas pe un plan mai teoretic. Riturile instaureaza intre oameni deosebiri si randuieli care permit evitarea conflictelor. Un alt factor important pentru buna randuiala a societatii este corectitudinea limbajului. Confucius vorbise deja de necesitatea de "corectare a numelor", intelegand prin aceasta mai ales termenii care imparteau oamenii in ierarhia familiala si sociala. Astfel,  numele ale caror semnificatie rezultau dintr-o conventie sociala, aveau valoarea de reguli obiective. Inseparabile de rituri, numele ii atribuiau fiecaruia locul precis in lume, facand sa se evite astfel contestarile si conflictele. De aceea, deformarea sensului lor propriu constituia o crima la fel de grava cu folosirea greutatilor masluite.
            Xun Zi se detaseaza de confucianistii anteriori prin conceptia despre cer. Acesta nu mai este o putere etica, ci ansamblul fortelor naturii, o entitate fara calitati morale si fara nici un fel de personalitate sau vointa. De aceea, regulile morale au o origine pur omeneasca si nu exista providenta divina. Cu toate acestea, el respinge guvernarea prin Lege (penala) si o inlocuieste cu guvernarea prin rituri.
            Cu el se sfarseste perioada preimperiala.
           Tratatele anonime.
            Totusi, pentru aceasta perioada nu trebuie sa uitam de tratatele anonime, "corespondente" curentelor filozofice ale vremii (chiar daca unele se pare ca apartin epocii anterioare lui Confucius), lucrarile lor fiind pastrate fie sub forma de tratate fie sub forma de comentarii la Clasice, cele mai importante fiind Hong fan sau Apendicele la Yi jing (bineinteles anonime).
            Cartea Hong fan sau Marea norma este inserata in Shu jing (Clasica istoriei). Aceasta carte expune un summum de intelepciune in noua puncte, fiecare sectiune purtand un numar care o caracterizeaza. Prima enumera cele Cinci Elemente sau Forte (Wu xing) carora lise afecteaza cate un numar. 1. Apa, 2. Focul, 3. Lemnul, 4. Metalul, 5. Pamantul. Valorile numerice atribuite nu sunt simple cifre (acestea le raman atasate cand Elementele sunt enumerate intr-o alta secventa, asemenea "indexarii" grupelor sangvine), ci implica o repartizare spatiala si temporala. Toate acestea deoarece aceste elemente nu sunt numai "substante" sau fenomene chimice, ele fiind forte sau influente cosmice si, in acelasi timp, titluri de rubrici clasificatorii, fiecare fiind in "corespondenta" cu tot felul de lucruri: anotimpuri, orientari, gusturi, alimente, maruntaie, activitati umane, virtuti, etc. Se pare ca teoria elementelor a fost mai intai independenta de cea a lui Yin si Yang (principiul pozitivului si negativului, al recelui si umedului, al caldului si uscatului, cele doua teorii fiind imbinate foarte de timpuriu intr-un sistem unic.
            Pamantul este central si neutru, celelalte 4 elemente corespunzand celor 4 directii din spatiu (puncte cardinale) si celor patru anotimpuri: primavara si vara sunt yang si sunt corelate, respectiv cu Lemnul si Estul, cu Focul si Sudul. Toamna si iarna sunt yin si corelate cu Metalul si Vestul, cu Apa si Nordul. Pe de alta parte, Elementele sunt simbolizate de 5 culori fundamentale: Apa = Negru, Focul = Rosu, Lemnul = Verde, Metalul = Alb, Pamantul = Galben. Toata aceasta simbolistica si toate aceste corespondente au jucat un rol important in conceptiile religioase, stiintifice, tehnice si chiar politice si istorice.
            Si toate acestea deoerece autorul cartii si-a propus sa defineasca locul Omului, si in special a reprezentantului sau responsabil, Regele, in lume, si sa arate ca ordinea morala si ordinea cosmica sunt in "comunicare": Elementelor le corespund 5 Activitati (Gestul, Vorbirea, Vazul, Auzul, Gandirea), astfel incat comportarea buna sau rea a Regelui se repercuteaza asupra curgerii regulate sau perturbate a universului (mersul astrelor, succesiunea anotimpurilor, etc.). Puterea regala este ca un pol central, numit Culmea Augusta (Huang ji) catre care converg toate lucrurile naturale sau omenesti.
            Yi jing (Clasica schimbarilor) era o carte de divinatie constituita dintr-o serie de simboluri (gua). Acestea sunt trigrame si hexagrame, primele formate din trei linii suprapuse, urmatoarele din doua trigrame suprapuse. Astfel sunt 8 trigrame si 64 de hexagrame a caror succesiune se pare ca nu este prea contestata, existand doar doua orientari (cea a lui Fu Xi si cea a regelui Wen).

Trigramele orientate dupa Fu Xi

Trigramele orientate dupa Wen

            Liniile constitutive ale unei trigrame sau hexagrame sunt de doua tipuri: pline sin intrerupte. Liniile pline simbolizeaza Yang-ul, cele intrerupte Yin-ul. Yin si Yang sunt influxuri cosmice si totodata categorii clasificatoare. In natura este yang si tine de Yang tot ce este cald, luminos, masculin, activ, si tot ceea ce este rece, sumbru, feminin, pasiv este yin. In fapt, cu exceptia Cerului (Yang pur) si a Pamantului (Yin pur), entitatile sunt facute din combinatii intre Yin si Yang, cu predominanta unuia sau altuia. Astfel, entitatile yang contin in ele Yin, entitatile yin contin in ele Yang. Este ceea ce sinmbolizeaza hexagramele formate din combinatii de linii plane si intrerupte, cu exceptia celei care simbolizeaza Cerul (hexagrama Qian cu linii continue) formata din 6 linii yang si cea care simbolizeaza Pamantul (hexagrama Kun cu linii intrerupte la centru) formata din 6 linii yin. Terminologia cartii Yi jing foloseste si termenii moale (suplu, flexibil) in loc de Yin si tare (dur, rigid) pentru Yang.
            Nici fenomenele din natura si nici cele din societatea umana nu sunt statice, ele sunt in permanenta schimbare, yi: cartea Yi jing este Clasica schimbarilor, pentru ca simbolurile sale divinatorii prin simpla lor succesiune (sau, mai bine, prin dispunerea lor in cerc), ilustreaza aceste transformari. Divinatia consta in obtinerea succesiva a doua hexagrame, printr-un sistem complex de tragere la sorti: permutatiile observate, trecand de la prima la cea de a doua, informau asupra conjuncturilor si permiteau in consecinta cunoasterea viitorului, ele indicand, de asemenea, cum trebuie actionat in conformitate cu vointa Cerului astfel cunoscuta. In acest sistem. ghicitorul nu intreaba o divinitate, ci interpreteaza schimbarile care se opereaza in natura sau in societate, si aceasta datorita emblemelor din Yi jing care sunt intr-o oarecare masura reflectarea lor.
            Din punct de vedere filozofic, cel mai important text este Yi ci (Marele Apendice). Lumea vizibila si invizibila este descrisa aici in termeni de Yin si Yang, ale caror alternante constituie Dao (Ordinea cosmica). Aceste doua subprincipii, in manifestarile lor concrete, sunt Cerul si Pamantul. Se spune de asemenea ca Yin si Yang, sau mai degraba Qian si Kun, emana din Tai ji (Culmea suprema), principiu transcendent si suveran, dar nicidecum personal. Tai ji este diriguitorul imaginilor simbolistice (xiang) si-i corespunde lui Dao, care este diriguitorul lucrurilor si al fenomenelor din universul concret. Din Qian si Kun, care isi schimba intre ele liniile yin si yang, iau nastere celelalte imagini, adica cele gua si liniile lor reprezinta ansamblul realitatilor.
            Datorita simbolurilor divinatorii, simplitatea putea fi regasita in spatele complexitatii lucrurilor, neschimbarea in spatele schimbarii, caci mutatiile se implinesc ascultand de ritmuri imuabile. Textul Yi ci afirma ca "sistemul din Yi jing este in corespondenta perfecta cu Cerul si Pamantul si strans impletit cu Dao al universului".
            Ca si Hong fan, Yi ci expune o numerologie gratie careia interactiunile Cerului si ale Pamantului, ale Yin-ului si Yang-ului, ale cercului si patratului deveneau manifeste. In gandirea traditionala, Yang-ului ii corespund numerele impare, iar Yin-ului numerele pare. Tot astfel este si cu liniile continue si intrerupte care sunt denumite, in terminologia cartii Yi jing, 9 si 6. Fiecareia dintre trigrame i se asociaza un asemenea numar, dispuse in octogon ele formand o roza a vanturilor cu opt directii si se poate vedea ca, daca sunt inlocuite cu clasificatorul lor numeric, formeaza un careu magic cu centrul in 5. Se mai spune si ca primele cinci numere impare (1, 3, 5, 7, 9) sunt create de catre Cer, iar primele cinci numere pare (2, 4, 6, 8, 10) de catre Pamant. Aceste zece numere se dispun in spatiu astfel incat sa formeze perechi par-impar, ilustrand hierogamia Cerului si a Pamantului, pe baza careia sunt create "cele zece mii de entitati". Intradevar, orice lucruri concrete si abstracte, fiinte, fenomene naturale, idei, virtuti, institutii, provin din interactiunea puterilor cosmice sexuate care sunt Cerul si Pamantul. Astfel apare ideea atat de importanta in gandirea chineza a celor trei componente (mai tarziu vor fi denumite "cele trei puteri"). ale universului si ale raporturilor lor: Yin si Yang sunt calea (Dao) Cerului, Slab si Puternic sunt calea Pamantului, virtutea Omeniei si a Echitatii (Ren si Yi) sunt calea Omului.

            Daoismul.

            Dao are la propriu intelesul de drum sau de cale, folosit ca verb, insemnand a circula, a conduce, a pune in legatura sau a exprima (a comunica cu altcineva) prin cuvinte, din acest ultim sens derivand acela de doctrina si de metoda (tehnica sau de alt tip). In Yi jing, Dao are deja o valoare metafizica, desemnand un Principiu superior care inglobeaza si dirijeaza alternantele Yin-ului si Yang-ului. De aici inainte, Dao este un principiu de Ordine, al ordinii naturale si al ordinii morale si politice. Ca principiu al ordinii naturale, el se manifesta in marile ritmuri ale universului, in alternanta anotipurilor calde si reci, in cea a zilelor si noptilor. Ca principiu al ordinii politice, reprezinta puterea magico-religioasa a Sefului capabil sa conduca lumea in totalitatea ei. In acest caz se vorbeste de asemenea de Dao De, sar De desemneaza o putere de realizare in diverse domenii, pe cand Dao implica o eficienta universala. Seful politic trebuie sa fie de acord cu Dao pentru a putea guverna lumea intreaga, el posedand atunci o Virtute, un De, care exercita o influenta benefica si invioratoare asupra celor din jur. Gratie lui Dao De, el devine un pol de atractie caruia i se supun popoarele din itnreg universul, chiar si barbarii cei mai indepartati de capitala.
            Aceasta doctrina a fost "exersata" de invatati care pareau ca sfideaza invataturile confucianiste, fiind preocupati de propria salvare, preferand sa traiasca departe de curtile printilor, refuzand sa participe la viata publica, caci nu vedeau nici un remediu pentru relele societatii. Unii dintre acesti "intelepti ascunsi" (yin shi) au constituit mici cenacluri, mici grupuri de discipoli adunati in jurul unui maestru (poate ca acesta este motivul pentru care s-au pastrat foarte putine lucrari ale acestora). Si, toate acestea, se datoreaza faptului ca virtutea rezulta din practica virtutilor morale, ea putand fi dobandita de intelept chiar daca acesta nu domneste (Confucius fiind socotit drept un "rege fara coroana", Meng Zi acorda prioritate inteleptului si apoi printului, s.a.).
           Lao Zi.
            Este presupusul autor al cartii Dao De, scrisa undeva in jurul anilor 300 i.Hr., prezentandu-se cu un sistem de gandire coerent. Pentru Lao Zi, Dao este o entitate primordiala si eterna (chang). El e anterior tuturor lucrurilor vizibile, anterior chiar si divinitatilor superioare (Di). El este inaccesibil simturilor, nu este nimic (wu) perceptibil. Din acest nimic ia nastere lumea vizibila (you) in sanul careia se nasc toate fiintele. Notiunea de wu (fara proprietati perceptibile) si cea de you (cu asemenea proprietati) sunt esentiale in gandirea metafizica. Dao fiind fraa forma, fara limite, nu poate avea nume. El este comparat cu o bucata de lemn brut, inca nelucrat (pu), care n-a devenit o unealta definibila dar care poate lua orice forma. Numele adevarat al lui Dao transcendent este el insusi transcendent si etern (chang) si deci incognoscibil. Astfel, Lao Zi a pus la baza propriului sau sistem conceptul de Principiu etern si fara proprietati (Chang wu you) si cel de Unitate suprema (Tai ji). Dao exista in mai multe moduri: pe de-o parte, este transcendent (Chang, Tai ji), pe de alta, pe masura ce se manifesta, devine imament, patrunde, insufleteste, organizeaza fiintele.
            In calitate de creator al universului, Dao este un principiu feminin, este matca lumii. El zamisleste fiintele, iar De, virtutea sa dadatoare de hrana le intretine si le aduce la maturitate. Dar pentru ca Dao sa dea nastere entitatilor este indispensabil sa colaboreze cu sub-principiile sexuate, cu Cerul si Pamantul, cu Yin si Yang, de aceea putem fi siguri ca Virtutea hranitoare a lui Dao se confunda cu cea a Pamantului.
            Dao-istii condamna orice cunoastere discursiva ca periculoasa, pentru ca ea introduce in suflet multiplicitatea, in timp ce aceasta trebuie sa "imbratiseze unitatea", adica sa fie unificat intru Dao. Pentru a pastra aceasta unitate este necesara o disciplina a simturilor si a pasiunilor ("Cinci culori lasa ochiul fara vedere. cele cinci sunete lasa urechea fara auz, cele cinci gusturi lasa gura sleita."). Astfel, organele simturilor sunt, conform fiziologiei chineze, deschizaturi prin care principiile vitale scapa daca nu sunt controlate. Pasiunile sunt cauza unei pierderi de putere vitala si spirituala, fiind recomandata o anumita asceza, care insa avea in vedere folosirea armonioasa a facultatilor senzoriale si nu suprimarea lor. Cu toate acestea se "constata" ca principiile vitale sunt inaintea celor spirituale, proclamandu-se ca este mai bine "sa umpli burtile", "pasul urmator" fiind destinat numai si numai celor care doresc sa il faca. Daoistul nu actioneaza (wu wei) si totusi "nu e nici un lucru pe care sa nu-l implineasca". Wu wei este o notiune cardinala a daoistilor, nefiind vorba catusi de putin de non-actiune absoluta ci de o atitudine de neinterventie in curgerea lucrurilor si de respect pentru autonomia celuilalt. Prin aceasta, daoismul nu face decat sa se conformeze lui Dao insusi care"ramane fara actiun e si totusi infaptuieste totul".
            De aici rezulta o etica mai universala decat cea a confucianistilor, sfantul "daoist" fiind "bunul salvator de oameni", el nu respinge nici un om si nici o alta fiinta. Doar prin virtutea lui el atrage la sine fiintele si le converteste la bine fara ca ele sa-si dea seama, lasandu-le in largul spontaneitatii lor naturale (zi ran). Se disting astfel mai multe feluri de De: exista un De superior, cel al omului care nu face nimic sa-l dobandeasca si care nu este foarte deosebit de eficacitatea lui Dao insusi. Cand, dimpotriva, faci eforturi sa devii virtuos dupa normele sociale, pierzi aceasta Virtute, aceasta forta interioara, singura aducatoare de sfintenie, si nu dobandesti decat mici virtuti din ce in ce mai vrednice de dispret. Caci, daca cobori mai jops, virtutea lui Ren (bunatatea confucianista) se degradeaza si ea, devine Yi (echitatea), apoi Li (ritualizarea), aceasta ultima virtute fiind cea mai indepartata de spiritul daoist. Valorile morale curente (in fapt cele ale aristocratiei) sunt condamnate pentru ca ele contrariaza spontaneitatea naturala si "non-actiunea".
            Unul dintre obiectivele sale este relevat de faptul ca el se adreseaza principelui pe care vrea sa-l invete ca wu wei si non-violenta sunt mijloacele cele mai eficace pentru a obtine puterea si pentru a o pastra. "Cel mai bun dintre printi e cel despre care nu stii ca exista". Cu cat sunt mai multe legi si oprelisti, cu atat poporul e mai chinuit si raufacatorii sunt mai numerosi. "De aceea Omul sfant (sau principele) spune: Nu actionez, si poporul se indreapta de la sine, stau linistit si poporul se guverneaza de la sine, nu intreprind nimic si poporul se imbogateste, nu am dorinte si poporul traieste in simplitate".
            Wu wei este propovaduit chiar ca tehnica militara, caci "cel mladios si slab il biruie pe cel tare si puternic" (Nimic nu este mai suplu, nimic nu e mai putin rezistent ca apa, si totusi nimic nu-i vine mai bine de hac celui tare si puternic). Tot astfel, feminitatea si starea infantila sunt de departe calitati superioare virtutilor barbatesti (Cunoate-ti masculinitatea, dar prefera-ti feminitatea, fii faptasul lumii, si supremul De nu-ti va lipsi, atunci iti vei putea gasi starea copilariei). Pe de alta parte orice actiune agresiva starneste o reactie contrara care o echilibreaza si, in general, orice energie care s-a dezvoltat pana la epuizare revine la starea initiala. Intoarcerea (fan) este o lege universala: este miscarea lui Dao insusi (acel Dao care regleza ritmurile si echilibrele in sanul naturii). Cunoasterea acestei legi (singura cunoastere socotita valabila de Lao Zi) ii aduce inteleptului o iluminare senina, el se posteaza spiritual in afara jocului.
           Zhuang Zi.
            Acesta a scris o carte care ii poarta numele, s-a nascut in regatul Song (actualul Hunan) si a trait in sec. 4 i.Hr., cartea fiind o colectie de scrieri mai vechi asupra carora acesta si-a pus amprenta. Pentru el Dao reprezinta ideea de absolut inefabil: Dao este mai presus decat lucrurile vizibile, el nu poate fi cuprins nici prin cuvinte, nici prin tacere. Daca uneori se spune ca Dao este imanent, prezent in toate fapturile, chiar si in lucrurile cele mai neinsemnate, accentul este pus cel mai adesea pe transcendenta si caracterul sau primordial: el a fost intotdeauna, inainte sa fie Cerul si Pamantul. El este principiul vietii universale si al puterilor sfinte. Fiind inefabil nu poate fi exprimat decat negativ, nu are calitati sensibile (wu), nu are activitate, desi este suprema eficacitate, nu are forma si nici nume. Cuvintele, de care suntem nevoiti sa ne servim, pot cel mult sa reprezinte entitatile finite si calitatile lor, dar nu-l pot exprima pe Dao.
            Dao este mai ales un principiu de unitate in care se resorb contradictiile: in sanul sau entitatile sunt una, iar judecatile de valoare facute asupra lor se anuleaza. Numai ca sensul Totului a devenit de neinteles pentru majoritatea oamenilor care i se opun prin prejudecatile si parerile lor. Fiecare crede ca particica de adevar pe care o detine este adevarul absolut, incercand sa o impuna celorlalti: "Acele minti sunt ca si moarte, nu mai pot fi readuse la lumina". In consecinta, Omul Sfant daoist adopta o atitudine de perfecta neutralitate - el se lasa luminat de Cer, dar se fereste sa le inculce celorlalti propriile idei. El lasa sa se implineasca spontan si nu incearca sa intervina neindemanatic pentru a le lua fiintelor libertatea naturala si, mai ales, se fereste sa slujeasca binele public.
            Zhuang Zi proclama virtutea inutilitatii: un copac nu are norocul sa scape de securea padurarului decat daca lemnul sau nu valoreaza nimic in ochii dulgherului. Dar a deveni constient de "avantajuld e a deveni inutil" nu este decat o etapa care trebuie sa conduca la conceptul superior al unei inutilitati oarecum transcendente, aceea a Sfantului adevarat care refuza sa se specializeze intr-un domeniu profan oarecare si scapa astfel de orice influenta. Contactele cu cei din jur sunt neprimejdioase numai daca sunt complet dezinteresate: acest lucru este valabil pentru orice om, dar indeosebi pentru principe, a carui prima datorie este sa se ocupe de propriul suflet.
            Imbratisand punctul de vedere al lui Dao, inteleptul concepe, atat pe plan intelectual cat si existential, ca Fiinta este o unitate, numai ea sintetizeaza contradictiile conceptuale, dar este si unitatea cosmica in sanul careia se opereaza schimbarile. Viata si moartea nu sunt decat un caz particular al alternantelor din care natura ofera nenumarate exemple, ele fiind doar doua aspecte ale aceleasi realitati. Toate fiintele trec prin succesiunea viata-moarte in cursul careia imbraca forme diferite. Daoistii accepta acest fapt cu un optimim senin, ei nu leaga acest mod de transmigratie de ideea de karma si de suferinta asa cum face gandirea indiana. Reintoarcerea in nediferentierea lui Dao este comparabila cu intoarcerea in patria de origine si trecerea noastra pe pamant nu este decat un vis: "Va avea loc o mare desteptare si atunci vom sti ca am avut un mare vis". Inteleptul sau Sfantul Daoist este constient ca traieste intr-o lume daca nu complet iluzorie, cel putin intr-una unde totul este in continua miscare, contingent si relativ, lume dincolo de care exista insa un absolut cu care se poate comunica mental si spiritual in asteptatea reintoarcerii. Astfel, sufletele unui individ, cel spiritual si cel corporal, trebuie sa "imbratiseze unitatea". Cum Dao este estompat in constiinta de artificiile civilizatiei, pentru a ajunge la iluminare este necesara o curatire spirituala. Reflectia critica ce releveaza caracterul relativ al ideilor preconcepute obisnuite este o prima etapa necesara. Dar adeptul atinge extazul in urma unei purificari cu caracter religios, el lepadandu-se incetul cu incetul de componentele eului social, pierde constiinta trupului, perceptiile sale senzoriale nu mai sunt diferentiate, el "aude cu ochii si vede cu urechile", ceea ce inseamna ca se afla in comuniune cu intregul prin intreaga sa fiinta, el are impresia ca zboara, ca se deplaseaza liber in spatiu (si in timp). Pe dinafara, omul in stare de extaz seamana cu o bucata de lemn uscat, da impresia ca a fost parasit de suflet, de esenta lui vitala, care de fapt s-a dus "sa palpite la obarsia lucrurilor".
            Credinta in zborul magic foloseste temei calatoriei spirituale pentru a ilustra starea de libertate absoluta la care sfantul daoist ajunge cand vietuieste in simbioza cu cosmosul. Identificandu-si ritmul vital cu cel al fortelor naturale, el participa la infinitatea universului si la nemurirea sa. El atinge astfel o forma de viata superioara care nu mai este viata biologica, care se afla la polul opus mortii, el traind aceeasi viata cu Dao, numai unirea mistica cu Dao putand pastra in integritatea sa puterea vietii.
           Yang Zhu.
            Opera sa s-a pierdut dar este cunoscuta prin compilatiile care i-au urmat. El a trait inaintea lui Meng Zi si a lui Zhuang Zi iar gandirea sa este de un individualism absolut, deosebindu-se de a celorlalti daoisti printr-un pesimism marcat: in conceptia sa viata nu cuprinde decat rare clipe fericite, pe care cei mai multi oameni le irosesc cu prea multa usurinta. Viata este vanitate, iar moartea lipsita de importanta. Trebuie asadar sa faci astfel incat sa traiesti cat mai bine, sa ai cat mai putine griji, sa nu-ti bati capul sa arati de ce esti in stare si nici sa nu iti pui in minte sa salvezi omenirea. Fiecare are dreptul strict la integritatea propriei sale persoane fizice si morale si nu trebuie sa sacrifice nimic din ea pentru false datorii. Trebuie sa iti lasi capacitatile fizice si spirituale sa infloreasca liber, fara nici o constrangere, dar tinand seama de aptitudinile si de mijloacele tale: sa te bucuri cat poti de mult de bunurile care-ti sunt la indemana, dar sa-ti moderezi cu intelepciune dorintele ca sa nu ai de suferit.
           Mo Zi.
            Numit si Mo Di, este cel care a infiintat si "asigurat functionarea" pana in sec. 3 i.Hr. a principalei scoli rivale a confucianismului. El s-a nascut la putin timp dupa Confucius, probabil in regatul Lu si a avut legaturi cu regatul Song (actualul Hunan). Mo zi este o colectie de scrieri provenite de la diversi reprezentanti ai scolii (dedicanduse in cinci capitole si unor aforisme despre probleme de logica). Scoala acestuia era foarte bine organizata, discipolii fiin dobligati sa se supuna unei discipline severe, autoritatea Maestrului fiind foarte mare. Astfel, scoala ajungea sa fie ca un fel de secta cu alura religioasa ai caror adepti purtau arme, semanand mai degraba cu niste cavaleri ai dreptatii decat cu niste intelepti. In plus, cum Maestrul lor se interesase de apararea cetatilor si de arta fortificatiilor, urmasii sai au avut o adevarata reputatie in acest domeniu.
            El, spre deosebire de confucianisti care isi intemeiau doctrina in principal pe Ren (iubirea circumstantiala, ierarhica), isi intemeia doctrina pe "dragostea universala" sau "egalitara" (Jian ai), cu toate ca recunoaste ca Ren inseamna desigur si iubire, dar aceasta iubire este limitata, deoarece ai datoria sa-ti iubesti in primul rand proprii parinti. Acest lucru implica o mai mica iubire pentru parintii altora, ca si pentru patrie, ceea ce duce la conflicte. Astfel, in iubire nu este bine sa existe gradatii, ea trebuind sa ii cuprinda pe toti fara deosebire.
            Mo Zi isi justifica teza aducand in prim plan interesul pentru ratiunile religioase, dupa opinia lui omul fiind funciarmente egoist si din acest motiv isi intemeiaza intotdeauna preceptele pe utilitate si avantajele pe care acestea le vor aduce individului si societatii. O actiune este buna daca este profitabila pentru tara si popor, o doctrina fara aplicare practica fiind necesar sa fie indepartata. Astfel, iubirea pe care trebuie sa o ai pentru semeni este justificata prin profitul pe care il vei obtine de pe urma ei: "Cel ce-si iubeste aproapele va fi enaparat iubit, cel ce face servicii aproapelui va fi neaparat rasplatit, iar cel ce uraste va si urat si cel ce face rau de rau va avea parte".
            Lipsa iubirii nu are efecte nefaste numai pentru raporturile dintre indivizi, cat mai ales pentru raporturile dintre state, unde duce la conflicte si razboaie, Mo Zi condamnand cu multa convingere orice razboi de agresiune. El arata ca razboiul nu aduce foloase, ci numai pagube, si ca pagubele sunt intotdeauna cu mult mai importante decat avantajele pe care un stat crede ca le obtinje de pe urma unei victorii militare.
            In fine, iubirea universala trebuie completata cu o serie de virtuti negative: economie, cumpatare, renuntare la lux. Tot ce este superfluu este daunator bunastarii poporului si era condamnat de vechii suverani. Acestia interziceau mesterilor sa faureasca unelte inutile, lucrarile somptuoase nu fac decat sa istoveasca puterile poporului si duc la scaderea nivelului de trai, incitand clasele aristocratice sa mareasca taxele, impozitele si corvezile
            Depasind sfera profitului, teza iubirii universale are o baza religioasa, crezand intr-o divinitate suprema, Cerul sau Cel de Sus (Shang Di), si in spirite, conceptiile sale privind acest subiect fiind conforme cu traditia. Reprezentarea pe care el o face Cerului ca divinitate este cea care o regasim in Clasice si el nu incearca sa justifice practicile de cult altfel decat prin consens universal. Cerul este o fiinta care iubeste binele si uraste raul, este atoatestiutor si conduce destinele umane. Impartitor al dreptatii, ii rasplateste pe cei buni si ii pedepseste pe cei rai, acestia fiind pusi in imposibilitatea de a se feri de privirile Lui. Cerul iubeste oamenii si le harazeste in mod egal binefacerile sale, el dorind ca dragostea sa domneasca intre ei si dezaproba discordia.
            Mo Zi credea de asemenea in existenta spiritelor si a demonilor si incearca s-a si dovedeasca. El gaseste dovezi in istorie si in marturiile din toate timpurile. Nu numai oamenii din popor cred unanim in spirite, dar existenta acestora este atestata chiar si de inteleptii din antichitate. Spiritele trebuiau deci venerate si e bine sa le aduci ofrande, fie si numai pentru folosul pe care il poti trage de pe urma prieteniei cu ele. De asemenea el sustine ca oamenii pot fi tinuti pe calea virtutii atat timp cat ei cred in spirite, caci fara teama de pedepsele supranaturale ei se indeparteaza de credinta cu prima ocazie.
            Omul este totusi autorul propriului sau destin, Cerul si spiritele nefiind decat judecatori care pronunta sentinte perfect juste. El combate fatalismul si credinta in orice predestinare, denuntand cu tarie pe cei care acuza destinul in loc sa-l corecteze (daca este posibil) si afirma ca ordinea sau dezordinea din viata publica depind numai de capacitatea conducatorilor. In politica, mo Zi preconizeaza un regim calchiat dupa cel care il imagineaza ca a existat la inceputurile civilizatiei. Regele ar trebui ales dintre oamenii cei mai virtuosi si ajutat in misiunea lui de intelepti, regele nefiind altceva decat reprezentantul Cerului pe Pamant. Politica trebuie sa aiba drept tel imbogatirea poporului si cresterea populatiei. In acest sens, ar fi necesara o lege care sa oblige pe toti barbatii de 20 de ani sa intemeieze o familie si pe toti parintii sa-si marite fetele ce-au implinit 15 ani.
            Predarea dialecticii a ocupat intotdeauna un loc important, cerandu-se discipolilor sa argumenteze corect, dand dialecticii primul impuls real. Dialectiacianul trebuie sa puna in lumina ceea ce desparte adevarul de neadevar, trebuie sa cerceteze ratiunile ordinii si dezordinii, sa explice ce este asemanator si ce este deosebit, sa descopere legaturile dintre cuvinte si realitati, sa facaq deosebirea intre ceea ce este folositor si ceea ce este pagubitor si sa indeparteze astfel indoielile.
           Scoala numelor.
            Pe langa scoala lui Mo Zi au existat si alti ganditori care s-au ocupat de arta discursului si de probleme de logica, dintre acesti "sofisti", clasificati mai apoi la "Scoala numelor" (Ming Jia), cei mai celebri fiind Hui Shi si Gong Sunlong.
            Hui Shi era contemporan cu Zhuang Zhou caruia ia fost prieten dar si adversar. Ideea principala a acestuia era ca Universul este Unul si de aici tragea concluzia morala ca trebuie sa iubesti in mod universal toate fiintele (nu numai oamenii, precum voia Mo Zi). Pentru a dovedi unitatea universului el ilustreaza cu ajutorul unor paradoxuri relativitatea fenomenelor, arata cum diferentele se contopesc in intreg si individualul in universal. Paradoxurile sale cele mai interesante privesc probleme analoge cu cele ale sofistilor greci: "Ceea ce este infinit de mare nu are nimic sa-i fie exterior... ceea ce este infinit de mic nu are nimic sa-i fie interior.", "Ceea ce n-are grosime nu poate fi stivuit, dar se poate intinde pe o mie de li (unitate de masura a lungimii).", "Fie o prajina de un picior lungime: daca in fiecare zi o tai in doua, poti continua asa la nesfarsit, timp de generatii intregi, fara sa-i dai de capat.", "Zborul unei sageti aruncata cu putere este facut din timpi in care aceasta nu e nici in miscare, nici oprita.". Prin toate aceste paradoxuri voia sa arate consistenta ideilor preconcepute despre conceptele de marime, intindere, timp sau miscare.
            Gong Sunlong profesa idei opuse celor ale lui Hui Shi si ale daoistilor. Era preocupat de "corectarea numelor", de ideea ca fiecarei realitati trebuie sa-i corespunda un termen cu sens binedefinit. De aceea, in loc sa confunde toate fiintele intr-o singura unitate, el insista asupra diferentelor dintre ele si impinge analiza cat se poate de departe.
           Scoala legilor sau legista.
            Transformarile profunde ale societatii si ale economiei in decursul ultimelor ultimelor secole ce-au precedat intemeierea Imperiului au indus o stare noua de spirit incitand la reformarea structurilor sociale traditionale, luand nastere o miscare cunoscuta sub numele de Scoala legilor (Fa iia). Aceasta a fost infiintata mai intai in Qi, cel mai puternic dintre statele feudale din prima jumatate a sec. 7, apoi in cele trei regate in care s-a impartit acesta in anul 403 i.Hr., regatul Qin devenind, datorita reformelor inspirate de ea, destul de puternic pentru a invinge puterile rivale si pentru a infaptui unitatea Chinei in 221 i.Hr.
            Ideea principala a acestei scoli este ca pretinsele virtuti confucianiste trebuie respinse si inlocuite cu supunere fata de lege (fa), care trebuie sa inlocuiasca riturile (li) (riturile nu coboara pana la oamenii de rand, legea penala nu urca pana la nobili). Legistii suprima riturile si supun chiar si aristocratia imperiului legii, din acest moment legea fiind universala, devenind chiar un principiu metafizic.
            Dar ei nu gandesc catusi de putin la un regim democratic, nu concep alt tip de guvernare decat cea monarhica. Printul este singura sursa a legii, dar el inceteaza practic de a mai fi o persoana, el se confunda cu statul, si propria sa valoare morala sau intelectuala nu conteaza, in final ramanand doar doua forte: despotul si supusii. Ori acestia nu au nici un drept, ci numai indatoriri.
            Pentru a guverna, principele dispune de doua mijloace, sactiunile negative (xing) si pozitive (de), pedepsele si recompensele, care trebuie distribuite conform legii in mod impartial. Impartialitatea este singura virtute ceruta principelui fiind comparata cu cea a lui Dao al daoistilor. Filozofia politica legista este imprumutata de la Lao Zi, dar Han Fei reuseste sa adapteze doctrina non-actiunii (Wu wei) interpretand-o ca atitudine ideala a principelui "luminat" care, din inaltul eminentei sale pozitii, ramane in miod aparent "inactiv", in timp de supusii tremura la picioarele sale. El ii lasa pe functionari sa actioneze, culegand roadele si gloria in locul lor in caz de izbanda si le da pedepse in caz de esec. Vointa despotului fiind perfect autonoma si secreta, el poate opera in asa fel incat supusii sa actioneze spontan in sensul dorit. Trebuie asadar sa te conformezi naturii umane: "aceasta are atractii si repulsii, fapt care permite sa te servesti de recompense si pedepse". In fapt, legistii contau mai mult pe pedepse decat pe recompense pentru a obtine ceea ce se cerea poporului in acele vremuri mai mult decat oricand: ardoarea in lupta si harnicia in munca.
            O data promulgata, legea este intangibila, nici chiar principele nu ar putea interveni pentru a-i modifica aplicarea. In schimb el poseda o tehnica guvernamentala facuta din "retete" (shu) care, bine folosite, fac din suveran un principe "luminat", termen prin care trebuie sa se inteleaga "bine informat". Han Fei Zi da indicatii privind aceste metode: principele are datoria sa stie ce se petrece in regat si, in acest sens, sa recurga la experienta intregului popor. Mijloacele sunt declaratia obligatorie, solidaritatea penala, critica marturiilor. Dar dialectica legista nu se ocupa decat de fapte si lasa deoparte orice consideratie de ordin moral fiind necesar sa se insiste pe doi factori prin care pot fi condusi oamenii: interesul si teama.

            Confucianismul si daoismul in timpul dinatiei Han.

            Dinastia Han se distinge prin originalitatea filozofilor sai, confucianismul devenind doctrina oficiala a statului imperial si va ramane astfel pana la finele secolului 19. Celelalte scoli filozofice au disparut, cu exceptia daoismului care a ramas practic singurul rival al scolii carturarilor, vechile texte fiind reconstituite, interpretate si editate datorita evenimentelor distructive din anul 213 i.Hr.
            Sfatuit de ministrul sau legist Li Si, Qinshi Huangdi, primul imparat al efemerei dinastii Qin, proscrisese cartile confucianiste in 213 i.Hr.. Tulburarile militare care au precedat urcarea la tron a imparatilor Han a contribuit la distrugerea bibliotecilor, astfel ca, dupa reinstaurarea pacii, a fost necesara o munca uriasa pentru regasirea si reconstituirea vechilor texte, in special a clasicelor confucianiste. Cum intre timp limba evoluase, acestea devenisera greu de inteles pentru carturarii Han, in asemenea masura incat, timp indelungat, fiecare dintre cele cinci jing a avut proprii specialisti, care transmiteau cu fidelitate traditia scolii lor (jia fa), nepermitandu-si nici o deviere fata de ceea ce invatasera ei insisi de la maestrii lor. Fiecare pretindea ca detine, gratie textului propriu jing, o stiinta utila in domeniul particular al guvernarii: amenajarea teritoriului (pe baza capitolului Yu gong si Shu jing), justitia (pe baza cartii lui Chun Qiu, folosita drept culegere de "cazuri precedente"), cenzura, prin mustrari facute la adresa suveranului (pe baza citatelor din Shi jing) si, bineinteles, regulile de conduita si de eticheta expuse in tratatele asupra riturilor (considerate ca formand Cartea riturilor) si, in sfarsit, divinatia pe baza cartii Yi jing. Fiecareia dintre aceste cinci Clasice i-au fost facute unul sau mai multe comentarii care au fixat pentru multa vreme interpretarea textelor. Dar intre carturari a izbucnit o disputa in legatura cu autenticitatea unor lucrari recent descoperite. Polemicile dintre partizanii "textului modern" (jin wen) al Calsicelor si cei ai "textului vechi" (gu wen) nu privea doar chestiunile filozofice, ci avea o semnificatie politica si viza insasi persoana lui Confucius. Carturarii cu titlul oficial de doctor, care in timpul primei dinastii Han (206 i.Hr. - 9 d.Hr.), nu recunosteau decat textul modern, vedeau in fondatorul scolii un profet care vestise inscaunarea dinastiei. Ei erau, in plus, influentati de doctrina unui personaj din prima jumatate a sec. 3 i.Hr., Zou Yan, ai carui discipoli par sa fie la originea raspandirii cartilor Wei Shu, lucrari cu caracter "gnostic", presupune a releva semnificatia ezoterica a fiecareia dintre Clasice. Partizanii "textelor vechi" respingeau acest punct de vederesi-i acuzau pe adversarii lor de falsificarea spiritului confucianismului autentic prin scrieri apocrife si credinte superstitioase.
            In mod efectiv, confucianismul ortodox din timpul imparatilor Han nu mai era ceea ce fusese inainte de dinastia Qin: el fusese "contaminat" de teoria "yin-yang si de cele Cinci Elemente", dar mai ales de cea a lui Zou Yan. Acesta scrisese lucrari care au creat un soi de filozofie a istoriei si a succesiunii dinastiilor, servindu-se de teoria celor Cinci Elemente. El face din acestea Cinci Virtuti care domnesc rand pe rand si care corespund fiecare unei "virtuti" dinastice; virtutile se succeda intr-o ordine diferita (ordinea "triumfului": Pamant, Lemn, Metal, Foc si Apa) de cea a Elementelor (ordinea "genetica": Lemn, Foc, Pamant, Metal, Apa). Schimbarile Virtutilor se manifesta prin miracole prevestitoare si implica, din partea fiecarei noi dinastii, o reforma a institutiilor si a simbolicii. Chestiunea culorii dinastice a facut obiectul unor lungi discutii, Rosu, (adica virtutea Focului) fiind aleasa drept culoare imperiala.
            Dong Zhongshu (179 - 104 i.Hr.) era specialist in Chun Qiu si se inscria in traditia lucrarii Gong Yang zhuan (Biografiile lui Gong Yang). El se servea de textul cartii Chun Qiu, pe de-o parte, pentru a exalta demnitatea puterii imperiale, principiu de unitate, garantie a pacii si bunastarii poporului, si, pe de alta parte, pentru a limita despotismul, reinterpretand vechea idee a Mandatului Ceresc. Vointa cerului se manifesta prin semne faste sau nefaste, dupa cum virtutea regala este sau nu in acord cu Yin si Yang si cu cele Cinci Elemente. Principala indatorire a suveranului este educatia: gratiei ei, bunele dispozitii virtual prezente in natura umana se dezvolta, aceasta poseda germeni de bunatate subminati insa de dorinte si patimi pe care numai educatia le poate disciplina. Institutiile prin intermediul carora Fiul Cerului instruieste poporul sunt denumite Wang Dao (Dao al Regelui), corespondentul exact al lui Tian Dao (Dao al Cerului). Asa cum acesta opereaza in mod misterios, imperceptibil, tot asa suveranul trebuie sa ramana retras in palatul sau si sa carmuiasca, asemenea unei puteri sfinte, prin "non-actiune" (wu wei). Suveranul ramane inactiv, dar pentru el lucreaza ministrul si functionarii, tot asa cum Pamantul, care este yin, creaza fiintele, bogatiile etc. sub influenta yang a Cerului. Dong Zhongshu face din omul fizic si moral un microcosmos ce corespunde in cele mai mici amanunte macrocosmosului (numit in chineza Cer-Pamant), si aceasta tot cu ajutorul lui Yin si Yang si al celor Cinci Elemente. El stabileste si teoria celor "Trei sisteme" (San tong), dupa care vechile dinastii, incepand cu Xia, au domnit succesiv sub semnul Rosului, Albului si al Negrului, ceea ce implica modificari ale calendarului, ale culorii vesmintelor purtate la curte, etc.
            O notiune care capata importranta deosebita la ganditorii Han, fie confucianisti fie daoisti, este aceea de Qi. Acest cuvant are intelesuri foarte variate, inseamna abur, suflu al respiratiei, aer si diverse emanatii si exhalari, dar in limbajul filozofic si stiintific, orice energie este Qi. Astfel, Yin si Yang sunt Qi-uri, si tot asa cele Cinci Elemente sau simbolurile divinatorii (trigramele sau hexagramele gua) din Yi jing. Cerul si Pamantul au fiecare Qi-uri diferite, forte care ne influenteaza si interfera pentru a insufleti fiintele vii. Ele s-au format de altfel, printr-un fel de decantare a "suflului" originar nediferentiat ale carei aprti sunt cele mai pure s-au ridicat si au format Cerul, iar cele mai brute au format Pamantul. Omul (care formeaza o triada impreuna cu cele doua "outeri") este un amestec de elemente ceresti si pamntesti, fiind si el nascut din din Qi-uri mai mult sau mai putin subtile; este ceea ce inlocuieste in gandirea chineza notiunile noastre de suflet si trup. Spiritele vitale cele mai subtile apartin Cerului, iar corpul (si mai ales oasele) Pamantului, si unele si altele fiind destinate sa se intoarca de unde au venit. Intelepciunea consta, prin ataraxie, in evitarea pierderilor acestor energii, vitale si spirituale totodata, care au loc imeidat ce se manifesta dorintele si pasiunile, sfintenia consta in reintoarcerea la starea prenatala, de unire cu "Suflul" primordial, care inseamna acelasi lucru cu Dao. In acel moment, intre sine si lume orice deosebire dispare.
            Wang Chong (27 - 96 d.Hr), a scris in Lun heng (Despre echilibru), criticand aspru credintele, pe care le socoteste neintemeiate si superstitioase. El incrimineaza conceptiile antropomorfice si antropocentriste la mode in vremea lui si condamna viziunea daoista despre lume. Cerul nu are nici idei, nici activitate, el nu este creatorul fiintelor, acestea nu au luat nastere intamplator in urma interferentelor naturale ale influxurilor ceresti si pamantesti. Cerul nu este altceva decat natura perfect indiferenta la soarta oamenilor. El nu este asadar un judecator care i-ar pedepsi pe cei rai si i-ar rasplati pe cei buni, soarta tuturor depinzand de fatalitate. Dar, destinut este determinat de influente stelare. El neaga posibilitatea supravietuirii sufletului, caci, afirma el, principiile vitale se disperseaza sau se dizolva cand corpul a disparut.
            Cu privire la natura umana, aceasta nu este nici buna, nici rea, teoria lui Meng Zi fiind valabila pentru oameni care sunt deasupra mediei, cea a lui Xun Zi pentru cei ce sunt dedesubt, o a treia opinie, dupa care natura umana este un amestec de bun si rau, este potrivita pentru omul mijlociu. Prin educatie, naturile rele la origine pot fi ameliorate.

            Neodaoismul.

            Perioada care incepe o data cu disparitia dinastiei Han in anul 220 si se termina cu reunificarea din timpul dinastiilor Suei (590-617 d.Hr.) si Tang (618-906 d.Hr.) este marcata politic prin divizarea aproape neintrerupta a imperiului, a carei parte de nord este ocupata incepand cu 317 de dinastii straine, pe planul istoriei intelectuale avand parte de un nou avant al daoismului precum si de inflorirea unei religii si a unei filozofii de origine indiana, budismul.
            Conditiile sociale si politice au fost defavorabile clasei carturarilor functionari, indepartati practic de la treburile publice. Din acest motiv ei nu se mai interesau de studierea filologica a textelor, ci de idei, si preferau, in locul Clasicelor confucianiste, pe vechii autori filozofi, indeosebi daoisti si logicieni. Aceste doua vechi curente au exercitat o influenta considerabila asupra ganditorilor acestor vremuri, pasionati de dezbaterile de idei, filozofice sau de alta natura. Cele mai importante lucrari ale acestei perioade sunt Dao De jing, Zhuang zi si Yi jing, care se prezinta ca si comentarii asupra textelor vechi. Aceste trei opere erau denumite San xuan (cele Trei carti metafizice - termenul xuan inseamna sumbru, misterios, fiind imprumutat din terminologia cartii Dao De jing, unde il califica pe Dao), filozofia neodaoista fiind ea insasi Xuan xue, studiul sau stiinta Misterelor. Comentatorii acestor carti sunt Wang Bi si Guo Xiang.
           Wang Bi.
            A scris comentarii, ramase celebre, la Yi jing si Lao zi, avand meritul de a relansa metafizica mult timp abandonata. El se opreste in mod deosebit asupra problemei lui Unu si a Multiplului, a Fiintei Invizibile (Wu) si a Lumii Sensibile (You). El explica faptul ca intreaga lume fenomenala isi are obarsia in Invizibil, care este adevarul Dao. Pentru a-l cunoaste pe Dao, trebuie sa fii ca acesta, gol pe dinauntru si fara dorinte. De altfel, dorintele se nasc ele insele dintr-o lipsa, dintr-un vid, si sfarsesc odata satisfacute, prin a disparea. Astfel, orice entitate este suspendata intre doua non-entitati, orice prezenta intre doua absente. Vidul sau Invizibilul (Neantul, Wu), identic lui Dao, este de asemenea Unul care se afla la originea Multiplului, adica a ansamblului lucrurilor sensibile (You). Unul nu este un numar, dar de la el s-au format toate numerele, si tot asa, el se afla la originea entitatilor, este cauza lor dintai. Intr-un mic tratat intitulat Zhou yi lue li (Prescurtare a sistemului din Yi jing), el expune teza ca multiplicitatea isi are originea in Unitate si trebuie guvernata de aceasta, de aceea printre liniile unei hexagrame exista una care le subordoneaza pe celalalte: daca exista cinci linii yang si o linie yin, linia yin este dominanta. Tot astfel, in societate imparatul ocupa singur locul emitent de unde guverneaza multimea. Astfel el a studiat raporturile dintre simboluri (Xiang, imagini - hexagrame), dintre cuvinte si idei, afirmand suprematia ideilor (imaginile si cuvintele nu sunt decat auxiliare), dar explicatia sa ar fi fost mult mai clara si mai demonstrativa daca autorul s-ar fi eliberat de ideologia foarte speciala a cartii Yi jing. Wang Bi a fost primul care a folosit anumiti termeni tehnici, precum "corpul" (ti, luat intr-un sens apropiat de cel de substanta) opus "functiei" (yong). Tot el a fost cel care a ridicat notiunea de LI la rangul de principiu metafizic (LI, spre deosebire de Li care desemneaza riturile si traditia confucianista, este un element nou, cu alta semnificatie initiala dar "suprapusa" de trecerea timpului). Acest termen care desemneaza in mod normal alcatuirea materiala a lucrurilor, devine la el un principiu rational care nu se distinge de intelegere si care il califica drept "suprem". Lumea nu este lipsita de ordine, deoarece se conformeaza lui LI. Intre inceputul si sfarsitul lor, fiintele se dezvolta si actioneaza in conformitate cu LI, care determina natura proprie a fiecaruia, care este principiul lor de unitate in sanul schimbarilor, ratiunea lor de a fi si necesitatea lor. Notiunea de LI va fi de aici cardinala in gandirea filozofilor si va fi deosebit de importanta in neoconfucianism.
           Guo Xiang.
            A comentat cartea Zhuang zi, dar folosind un comentariu anterior al lui Xiang Xiu. El interpreteaza notiunea de Wu mai radical, Wu nu mai este o realitate, chiar si lipsita de calitati sensibile, ci un adevarat neant. Astfel el afirma ca Dao nu poate fi cauza prima a lumii fenomenale, el nu este altceva decat spontaneitatea naturala (zi ran) inerenta fiintelor. Acestea exista prin ele insele, printr-un soi de generare spontana, tot astfel, propriul nostru eu este rezultatul unei auto-produceri. Wu nu poate produce You, fiintele nu pot sa iasa din Neant si nici sa se intoarca in Neant, ele transformandu-se perpetuu in sanul lumii vizibile, fiecare pentru sine, independent de celelalte (du hua). Totusi exista o solidaritate intre fiintele in sanul Intregului, orice entitate este necesara ansamblului si, reciproc, Intregul este necesar particularului. Intregul dainuie vesnic si componentele acestui intreg sunt in perpetua transformare. In domeniul istoriei, cauza prezentului este ansamblul trecutului, de aceea nu se poate spune ca o anumita eventualitate sau o anumita conjunctura specifica a trecutului este cauza unei conjuncturi prezente.
            Cat despre morala, aceasta este relativa, caci depinde de natura umana care se schimba, institutiile adecvate unei anumite epoci devin de nesuportat in alta, pastrandu-le arati ca esti incapabil sa te conformezi "spotaneitatii naturale" si creezi obstructii care impiedica schimbarile ce au loc in prezent. De asemenea, cel mai bun lucru nu este sa ii imiti pe inteleptii din trecut, ci sa fii tu insuti. A fi intelept inseamna a-ti urma firea si a o dezvolta, dupa cum dimpotriva, a-ti neglija capacitatile proprii si a le limita pe ale altora inseamna a fi lipsit de chibzuinta.
            Adevaratul intelept nu poseda numai o cunoastere intelectuala a "non-actiunii", insusi spiritul sau aflandu-se in stare de wu wei, ceea ce ii permite sa raspunda liber realitatii schimbatoare fara sa fie vorbaret. Pentru el, Marele Sfant este Confucius, tocmai pentru ca acesta refuza sa spuna ce gandeste despre domeniul Invizibilului si Inefabilului (Wu), acesta fiind "sfant pe dinauntru si rege in afara", deoarece el a stiut sa se situeze intre doua domenii complementare: cel al transcendentei si cel al contingentei, spre deosebire de Lao Zi si Zhuang Zi, care s-au cantonat numai in zona transcendentei.
           Ge Gong (283 - 343 d.Hr.) este autorul cartii Bao pu zi (Inteleptul care imbratiseaza simplitatea) care contine numeroase retete de prelungire a vietii si de atingere a nemuririi prin practici magice, medicale, respiratorii, dietetice si mai ales alchimice. Convins ca nemurirea este posibil de dorit si accesibila, el critica pe Zhuang Zi, care identifica viata cu moartea si dispretuia metodele fizice de prelungire a vietii. El crede intr-un determinism natural care ii lasa omului libertaeta de actiune, el afirma ca destinul nostru depinde de noi insine si nu de Cer, el nu crede intr-o putere creatoare sau in providenta. La el exista deja o atitudine stiintifica, amestecata in mod curios cu credinte care ne par superstitioase. Dar, el nu este confucianist si, in acelasi timp, nici adversar al doctrinei carturarilor. Dupa opinia lui, daoismul se ocupa de ceea ce este fundamental, de radacina lucrurilor (ben), in vreme ce confucianismul se ocupa de ceea ce este secundar, de "ramificatii" (mo), altfel spus, cel dintai este o cale catre Dao si catre nemurire, iar cel de-al doilea doar o doctrina destinata sa aduca domnia ordinii in societate. El recunoaste de altfel ca confucianismul este necesar pe timp de criza, asa cum era si perioada in care scria el, si de aceea capitolele "interne" (nei pian) din Bao pu zi, adica cele privitoare la practicile daoiste, sunt completate cu capitolele "externe" (wai pian), unde sunt tratate, din punct de vedere confucianist, chestiuni mai mondene. De exemplu, dupa obiceiul chinezesc, el expune starea ideala a omenirii primitive, cand nu existau nici printi, nici slujbasi, cand toate fiintele traiau in armonie si ":uitau unele de altele intru Dao". De cand exista suverani si functionari, conditia poporului oprimat este zugravita in culorile cele mai sumbre. Din pricina revoltelor gata oricand sa izbucneasca, cei mari traiesc cu frica in san si sunt nevoiti sa se apere ridicand ziduri si ostiri, dar degeaba...

            Budismul.

            Introducerea budismului in China, in secolul I al erei noastre, nu priveste numai istoria religioasa a acestei tari, caci ea a avut consecinte considerabile asupra ansamblului civilizatiei si a determinat intr-o larga masura dezvoltarea gandirii filozofice. Aceasta doctrina indiana suferise deja, cand a patruns in China, o importanta elaborare teologica si metafizica si numai dupa mai multe secole a fost inteleasa si asimilata de o mentalitate foarte diferita de cea a tarii de origine.
            Spre sfarsitul secolului  al IV-lea i.Hr. Buddha predicase "Patru sfinte Adevaruri": 1. viata este suferinta, 2. suferinta vine din dorinta, 3. dorinta poate fi impiedicata, 4. suferinta poate fi inlaturata respectand o serie de prescriptii morale si practicand meditatia. Cunoasterea acestor Adevaruri iti permite sa scapi de ciclul transmigrarilor. Actele (Karma) infaptuite de o fiinta in cursul existentelor sale trecute ii determina acestuia soarta in cursul vietilor viitoare. Existenta fenomenala nu este totusi decat o iluzie si nu are nici o permanenta. Putem scapa de "roata" care ne taraste in succesiunea nedefinita a vietilor si a mortilor impiedicand actiunea actelor anterioare si ajungand la starea de stingere a dorintei de viata (nirvana) care este cea a sfintilor (arhati) si a inteleptilor Buddha (Cei Treji). Buddha de care ne vorbeste istoria nu este decat una dintre acele fiinte ajunse la iluminarea perfecta si nicidecum o zeitate. Dupa moartea lui Buddha, comunitatea intemeiata de el s-a impartit in scoli care s-au inmultit cand budismul s-a raspandit in diverse regiuni ale Asiei.
            Influenta religioasa si filozofica a budismului nu s-a afirmat decat progresiv si mai ales dupa caderea dinastiei Han (multa vreme a fost confundat cu daoismul, deoarece primii traducatori ai sustrelor utilizau expresii daoiste pentru a reda inchineza notiunile budiste). Folosirea terminologiei daoiste era numita ge yi, termenii repectivi erau imprumutati din Lao zi si Zhuang zi si din Yi jing. Au existat contacte intre budisti si amatorii de "discutii pure" si, cand curtea imparatilor Qin s-a refugiat la sud de Fluviul Albastru (317 d.Hr.), intre daoisti si budisti au existat contacte stranse in China meridionala. Si unora si altora le placea sa dezbata problema fiintei si a nefiintei, dar budistii preferau termenul de "vid" (Kong, in sanscrita sunyata) celui de nefiinta (Wu).
            Din acest moment vechea gandire chineza nu va face altceva decat sa fie "inscrisa" intr-un permanent efort de acceptare si omogenizare cu invatatura budista dar esenta care ne intereseaza pentru abordarea noastra devine din ce in ce mai "redusa", mai adaptata la invatatura budista.

            Continuitatea calendarului.

            Astfel s-a reusit "descoperirea" unei constante destul de ciudate in "tinerea" calendarului la populatiile Chinei antice, care se bucura de o constanta demna de toata admiratia. Aceasta "constanta" este evidenta daca vom lua in calcul elementele prezentate mai jos.
            In primul rand vom aminti de calendarul lunar chinez yinli (numit si calendarul agricultorilor, nongli, sau calendarul armonios, diaoli) in care anii sunt desemnati prin cate doua caractere ale ciclului hexazecimal (liushi jiazi - folosit oficial din sec. II d.Hr.) rezultat din combinarea celor 10 trunchiuri celeste (tiangan) cu cele 12 ramuri terestre (dizhi), desemnare dificil de pus "in acord" cu calendarul gregorian. Daca vom face o analogie cu "timpul" zodiacului chinezesc vom sesiza o evidenta raportare la acest tip de calendar care, evident, isi certifica originile ancestrale. In acest sens este bine sa amintim de faptul ca, din combinarea trunchiurilor celeste cu ramurile terestre se obtin cei 120 de ani care reprezinta maximum de viata atribuit de aceste populatii pentru om (cei care depasesc aceasta perioada de viata vor fi considerati a fi altceva decat oameni).
            De la calendarul agricol se va prelua ca start al unui an prima luna a primaverii (mengchun), numita si inceputul primaverii (lichun), corespunzand primului termen (jieqi) al calendarului solar si/ sau celei de-a treia ramuri terestre (dizhi), respectiv yin. De ce am afirmat ca aceasta forma a fost preluata din calendarul agricol?!? Prima luna a primaverii este considerata a fi prima luna a anului inca din timpul imparatului legendar (Zhuanxu), precum si pe toata perioada dinastiei Xia (sec. XXI - sec. XVI-lea i.Hr.). Nu ridica semne de intrebare utilizarea pentru aproape 2.000 de ani a aceluiasi calendar? Nu pare ciudata similaritatea cu inceputul de an al multor populatii europene (din care cea mai celebra ar fi romanii)?
            Continuand cu parcurgerea "sistemelor" vine randul lui Huangdi care in anul 2.636 i.Hr. va lasa istoriei cea mai veche atestare a calendarului lunar si, odata cu aceasta, se starteaza primul ciclu cunoscut al unui calendar care acopera o perioada de aproximativ 10.000 de ani (este, de fapt, vorba despre un ciclu complet de 12.000 de ani - a se lua in consideratie cei 2.000 de ani inainte de aceasta data, adica de 100 de ori varsta de 120 de ani cand se face separatia intre om si divinitate). Astfel, incepand cu acest an starteaza primul ciclu cunoscut de 60 de ani, fiecare ciclu de 60 de ani fiind compus din 5 cicluri simple de cate 12 ani fiecare (al 78-lea ciclu a inceput pe data de 02.februarie.1984 si se va termina pe data de 29.februarie.2044).
            Urmeaza "modificarile" aduse de dinastia Zhou (sec. XI - 221 i.Hr.) cand a fost adoptat un calendar care incepea cu prima ramura terestra (zi) dar care pastra la baza tot "sistemul agricol".
            Vine momentul "zguduitoarei" si scurtei dinastii Qin (221 - 207 i.Hr.) cand imparatul Zheng Wangzheng impune calendarul care incepea cu cea de a 12-a ramura terestra (hai). Am folosit termenul "zguduitoare" deoarece acest imparat, va cuceri toate teritoriile Chinei si isi asuma titlul de "Primul Imparat" (Shi Huangdi) cu tot ceea ce urmeaza fie din ambitie personala fie din ratiuni "unificatoare", etc. El va fi cel care incepe constructia Marelui Zid chinezesc (chancheng), este reformatorul unitatilor de masura, a sistemului monetar (va introduce moneda circulara cu gaura patrata - tongqian - care se pastreaza in utilizare si in zilele contemporane), al scrierii si al calendarului. Dar, evenimentul cel mai important din aceasta perioada este reprezentat de ordinul de ardere al tuturor cartilor (cu exceptia celor de divinatie, medicina si agricultura) in ideea de a se pierde tot ceea ce era vechi, deranjant sau altele asemenea pentru intentiile acestui imparat.
            Cu toate acestea, in timpul dinastiei Han (206 i.Hr - 220 d.Hr.) se va decreta utilizarea unui nou calendar (taichu - marele inceput) care ia ca punct de plecare al 11-lea termen solar, deci prima ramura terestra (zi) dar in care anul civil incepe cu prima luna a primaverii (mengchun), respectiv a treia ramura terestra (yin).
            Este oare posibil sa nu se observe un fel de continuitate a calendarului, o succesiune de neclintit care nu a tinut cont vreodata de ambitiile suveranilor, s.a.? O continuare a unui stravechi calendar care acopera o perioada totala de 12.000 de ani (de care aminteam anterior)...
            Chiar daca utilizarea calendarului lunar este certa si in zilele noastre, vor apare pareri care sa sustina ca oficial este utilizat cu totul alt timp. Plecand din cele mai vechi timpuri se poate reaminti de faptul ca exista obiceiul de a se numara anii pornind de la urcarea suveranului pe tron, pentru ca odata cu imparatul Wudi (mai precis in 140 i.Hr.) sa intre in uz denumirea anilor (nianhao - primul nianhao a fost denumit jianyuan sau, in traducere, promovarea principiului) in functie de evenimentele considerate faste de catre conducatorii dinastiilor. Era o procedura destul de greoaie in special datorita faptului ca la inceputul fiecarei dinastii istoricii recalculau datele principalelor evenimente istorice, din necesitatea de a stabili datele jertfelor ce urmau a fi aduse stramosilor si, din acest motiv, este evident de ce s-a pastrat "in uz" calendarul agricol... De fapt cronologia astrologica...
            Atunci cand veti finaliza aceasta mica introducere ar fi bine sa nu uitati ca memoria tuturor popoarelor "precizeaza" inconstient atunci cand este vorba despre chinezi ca sunt cel mai superstitios popor. Este posibil ca un popor atat de mare, de puternic, sa nu fi gasit solutii de a elimina superstitiile din viata lor. Sau subconstientul lor nu vrea sa se "lepede" de o realizate probata deja pe aproape 5.000 de ani???????
           In final ar fi bine sa va amintesc de faptul ca in zilele actuale una din cele mai importante zile ale anului este prima zi de primavara... Aceasta "apare", cel mai frecvent, incepand cu data de 4 - 5 februarie (in calendarul gregorian). In Hong Kong aceasta zi este denumita Lap Chun si este o "constanta" destul de importanta ce se utilizeaza in determinismul astrologic chinez. In functie de anumite elemente