1001.    Anexiune – Alipire cu forţa de către un stat a unui teritoriu aparţinând unui alt stat.

1002.    Anfiladă – Şir de clădiri, de portice sau de coloane care se succedă în linie dreaptă.

1003.    Angaja – A lua pe cineva sau a intra în slujbă, a (se) încadra într-un loc de muncă; a (se) tocmi; a primi să efectueze o lucrare, o însărcinare (specială sau nu) etc. în condiţii determinate; a lua cu chirie un vehicul; a se obliga la ceva, a-şi lua angajament, a atrage după sine o obligaţie; a se antrena într-o acţiune; a apuca sau a face să apuce într-o anumită direcţie; a o lua pe un anumit drum; a începe o acţiune.

1004.    Angajament – Promisiune, făgăduială de a realiza ceva; angajare a cuiva într-un loc de muncă; contract prin care o persoană îşi pune serviciile sale la dispoziţia unei alte persoane sau a unei instituţii şi care prevede condiţiile de angajare; obligaţie asumată printr-un contract.

1005.    Angajament bugetar – Actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate. Angajamentele bugetare pot fi individuale (un angajament specific unei anumite operaţiuni noi care urmează să se efectueze) sau globale (angajament bugetar aferent angajamentului legal provizoriu care priveşte cheltuielile curente de funcţionare de natură administrativă) (L 500/ 2002; L 273/ 2006).

1006.    Angajament de distribuţie – Operaţiunea de cumpărare de la emitent, de către societăţi financiare autorizate, a hârtiilor de valoare nou emise în vederea revânzării acestora către public, fie direct, fie prin interpunerea comercianţilor de titluri (underwriting).

1007.    Angajament de plată – Act juridic unilateral prin care persoana angajată cu contract de muncă recunoaşte paguba cauzată societăţii comerciale sau regiei autonome şi îşi asumă obligaţia de a o repara. Angajamentul de plată produce efecte asemănătoare unei recunoaşteri extrajudiciare şi ale unui înscris sub semnătură privată; el are deopotrivă valoarea unui titlu executoriu. Angajamentul de plată trebuie să cuprindă menţiuni privitoare la numele şi prenumele persoanei încadrate în muncă, suma recunoscută a fi datorată, data emiterii şi semnătura debitorului.
Titlu executoriu ce constituie, alături de decizia de imputare, una din cele două modalităţi de recuperare a prejudiciului, în situaţia răspunderii materiale a salariaţilor sau a obligaţiei de restituire a acestora faţă de angajator (art. 107 C.M.).

1008.    Angajament ferm – Un acord irevocabil de a schimba o cantitate specificată de resurse la un preţ specificat, la o dată sau mai multe date viitoare specificate (IAS 39.9).

1009.    Angajament ferm de cumpărare – O înţelegere cu o terţă parte irevocabilă pentru ambele părţi, opozabilă din punct de vedere legal, care specifică toţi termenii de referinţă incluzând preţul şi durata tranzacţiilor, şi care include o penalizare pentru nerespectarea termenilor contractuali de o asemenea valoare încât ducerea la îndeplinire a obligaţiilor contractuale este probabilă într-o măsură foarte ridicată (IFRS 5.A).

1010.    Angajament de confidenţialitate – Denumire generică dată îndatoririlor asumate de părţi de a păstra discreţie cu privire la diferite aspecte implicate în desfăşurarea raportului juridic obligaţional stabilit între ei. Prin aceasta se urmăreşte protejarea anumitor informaţii transmise între părţi cu prilejul executării contractului (cum ar fi de vânzare-cumpărare, asistenţă tehnică, de licenţă, de muncă, de brevete de invenţii, etc.).

1011.    Angajament de distribuţie – Contract prin care distribuitorul preia o serie de mărfuri/ titluri de credit pentru a le transmite consumatorilor/ posesorilor.

1012.    Angajament legal – Faza din procesul execuţiei bugetare, reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice (O.G. 119/ 1999; L 500/ 2002; L 273/ 2006).

1013.    Angajament standby – Serviciul de investiţii financiare prin care o SSIF caută subscriitori sau cumpărători în numele emitentului sau al vânzătorului instrumentelor financiare şi garantează acestora o valoare minimă a subscrierilor sau cumpărărilor, angajându-se să subscrie sau să cumpere pe cont propriu orice instrument financiar care nu a fost vândut.

1014.    Angajamente – Datorii, fonduri ale terţilor. În unele ţări se face distincţie prin lege între pasivele pe termen scurt (la vedere şi până la o lună) şi totalul angajamentelor/ pasivelor terţilor.

1015.    Angajamente faţă de străinătate – Datorii faţă de străinătate, mai ales sub forma depozitelor bancare.

1016.    Angajare – Acţiunea de a (se) angaja.

1017.    Angajat – Persoană încadrată într-un loc de muncă, militar care serveşte pe baza unui angajament voluntar.

1018.    Angajat în mod evident – O entitate este în mod demonstrabil angajată să plătească beneficiile de terminare dacă, şi numai dacă, entitatea are un plan oficial detaliat pentru terminare şi nu are o posibilitate realistă de abandonare a acesteia. Planul oficial detaliat trebuie să includă cel puţin: poziţia, funcţia şi numărul aproximativ de angajaţi ale căror contracte de muncă trebuie să fie terminate, beneficiile pentru terminare pentru fiecare nomenclator al meseriilor sau funcţiilor şi data la care planul va fi implementat. Implementarea va începe cât mai curând posibil şi perioada de timp până la implementarea completă va fi de aşa natură încât modificările semnificative ale planului să nu fie probabile (IAS 19.134).
Persoana fizică, parte a unui contract de muncă ori raport de serviciu, care prestează muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum şi de prevederile contractelor sau acordurilor colective de muncă aplicabile (L 62/ 2011).

1019.    Angajator – Reprezintă persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă. Persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalităţii juridice. Persoana fizică dobândeşte capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, din momentul dobândirii capacităţii depline de exerciţiu (Legea 53/ 2003 Codul muncii).

Persoana fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu un lucrător şi care angajează responsabilitatea întreprinderii şi/ sau unităţii (L 319/ 2006).
Persoana fizică sau juridică cu sediul, respectiv domiciliul, în România ori sucursala, filiala, agenţia, reprezentanţa din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, autorizată potrivit legii, care încadrează forţă de muncă în condiţiile legii (L 76/ 2002).
Persoană fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă ori raport de serviciu (L 62/ 2011).

1020.    Angajaţi şi alte persoane care prestează servicii similare – Persoane care prestează servicii personale către entitate şi fie persoanele sunt privite ca angajaţi în scopuri legale sau fiscale, fie persoanele lucrează pentru entitate sub îndrumarea acesteia în acelaşi mod ca persoanele care sunt considerate angajaţi în scopuri legale sau fiscale, fie serviciile prestate sunt similare acelora prestate de angajaţi. De exemplu, termenul vizează tot personalul din conducere, adică persoanele care au autoritatea şi responsabilitatea pentru planificare, direcţionare şi controlare a activităţii entităţii, inclusiv directorii non-executivi (IFRS 2.A).

1021.    Angara – Sarcină, greutate materială, necaz, belea; nume generic dat obligaţiilor în muncă impuse ţărănimii.

1022.    Angrena – A antrena sau a fi antrenat într-o acţiune; a intra între dinţii unei alte roţi dinţate spre a transmite o mişcare de rotaţie.

1023.    Angrenaj – Grup de persoane care realizează sarcini bine stabilite, în perfectă armonie; sistem de roţi dinţate care se îmbucă una în cealaltă (cu scopul de a transmite mişcarea).

1024.    Angrenare – Acţiunea de a (se) angrena.

1025.    Angrenat – Care se mişcă în perfectă armonie; care se îmbucă una într-alta (transmiţându-şi mişcarea – despre roţi dinţate).

1026.    Angro – En-gros; în cantitate mare, cu ridicata, cu toptanul.

1027.    Angrosist – Persoană fizică sau juridică care cumpără şi vinde marfă angro (en gros).

1028.    Anihila – A înlătura, a anula efectul unui lucru, acţiunea cuiva sau a ceva.

1029.    Anihilare – Acţiunea de a anihila.

1030.    Anihilator – Care anihilează.

1031.    Animal – Fiinţă organizată, uni sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; vietate, jivină, dobitoc.
Un animal domestic din speciile: bovine, inclusiv bubaline (bubalus bubalus), şi bizoni (bison bison), suine, ovine şi caprine (OANSVSA 40/ 2010).

1032.    Animal de companie – Înseamnă orice animal care nu este destinat producţiei de alimente, aparţinând unei specii care este hrănită, crescută sau deţinută, dar care în mod normal nu este folosită pentru consumul uman (Reg. CE 767/ 2009).

1033.    Animal pentru reproducţie sau producţie – Animale din speciile de bovine (incluzând speciile Bison bison şi Bubalus bubalus) şi de suine, altele decât animalele pentru tăiere, inclusiv cele destinate pentru reproducţie, producţia de lapte sau carne, tracţiune, târguri sau expoziţii, cu excepţia animalelor care participă la evenimente culturale sau sportive (ANSVSA 61/ 2006).

1034.    Animal pentru tăiere – Un animal din speciile de bovine (incluzând speciile de Bison bison şi Bubalus bubalus) sau de suine destinat pentru a fi transportat la un abator sau la un centru de colectare, din care acesta se poate livra numai la abator (ANSVSA 61/ 2006).

1035.    Animale destinate producţiei de alimente – Înseamnă orice animal care este hrănit, crescut sau ţinut pentru producerea de alimente pentru consumul uman, inclusiv animale care nu sunt folosite pentru consumul uman dar care aparţin unor specii care sunt în mod normal folosite pentru consumul uman (Reg. CE 767/ 2009).

1036.    Animale nedestinate producţiei de alimente – Înseamnă orice animal care este hrănit, crescut sau ţinut, dar care nu este destinat consumului uman, cum ar fi animalele de blană, animalele de companie şi animalele deţinute în laboratoare, grădini zoologice sau circuri (Reg. CE 767/ 2009).

1037.    Animale pentru blană – Înseamnă orice animal care nu este destinat producţiei de alimente, care este hrănit, crescut sau ţinut pentru producţia de blană, şi care nu este destinat consumului uman (Reg. CE 767/ 2009).

1038.    Animalic – De animal, specific animalelor.

1039.    Animalier – Care se referă la animale, de animal.

1040.    Animam debere – A fi foarte vinovat.

1041.    Animare – Acţiunea de a (se) anima şi rezultatul ei.

1042.    Animat – Însufleţit, plin de animaţie.

1043.    Animator – Persoană care însufleţeşte, iniţiază o acţiune, o activitate; persoană care animă un spectacol de varietăţi creând atmosferă; partener de moravuri uşoare care însoţeşte pentru a anima.

1044.    Animaţie – Mişcare continuă şi zgomotoasă de fiinţe, vehicule, etc.; însufleţire.

1045.    Animozitate – Atitudine ostilă faţă de cineva, neînţelegere între două persoane.

1046.    Animus sibi habendi – Elementul psihologic sau intelectual al posesiei, concretizat în voinţa celui ce stăpâneşte în fapt lucrul, de a exercita acea stăpânire pentru sine şi de a se comporta faţă de bunul respectiv ca un proprietar ori ca titular al unui drept real.

1047.    Aniversa – A sărbători împlinirea unui număr de ani de la data la care s-a petrecut un eveniment.

1048.    Aniversar – Care aminteşte de un eveniment petrecut la aceeaşi dată cu unul sau mai mulţi ani în urmă.

1049.    Aniversară – Aniversare.

1050.    Aniversare – Faptul de a aniversa; zi în care se aniversează ceva, un eveniment.

1051.    Anomal – Care prezintă o anomalie, referitor la o anomalie.

1052.    Anomalie – Care se abate de la normal, de la regula obişnuită; ceea ce constituie un defect.

1053.    Anomie – Dezordine, dezorganizare (într-o structură/ societate dată).

1054.    Anonim – Persoană cu nume necunoscut, care-şi tăinuieşte numele; autor necunoscut a ceva, al unei opere; care rămâne neştiut, necunoscut, fără personalitate.

1055.    Anonimat – Starea celui anonim.

1056.    Anormal – Care se abate de la normal, contrar regulilor, normelor obişnuite; cu infirmităţi fizice sau psihice.

1057.    Anormalitate – Faptul sau însuşirea de a fi anormal; situaţie anormală.

1058.    Anotimp – Fiecare dintre cele patru subdiviziuni ale anului, care prezintă caractere specifice de climă şi de lumină.

1059.    ANRE – Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

1060.    Anrocament – Aglomerare, îngrămădire de bolovani, de piatră, de beton etc., care formează platforme de întărire, diguri, etc.

1061.    Ansamblu – Tot unitar rezultat din unirea mai multor elemente (de acelaşi gen); totalitate; colectiv.

1062.    Ansamblu de vehicule – Ansamblul format dintr-un autovehicul tractor şi unul sau două vehicule tractate (OMLPTL 211/ 2003).

1063.    Antablament – Element de arhitectură aşezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei construcţii, care susţine acoperişul.

1064.    Antagonic – Antagonist, contradicţie; contradicţie care constituie conţinutul procesului de dezvoltare şi care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou, a celui mai slab în favoarea celui mai puternic.

1065.    Antagonism – Formă a contradicţiei dintre grupuri sau persoane cu interese fundamental opuse; contradicţie de neîmpăcat.

1066.    Antagonist – Care se află în antagonism (unul faţă de altul), antagonic.

1067.    Ante – Element de compunere care înseamnă “înainte”, “în faţă”, “anterior” şi care serveşte la formarea unor termeni.

1068.    Antecalculaţie – Calculare a preţului de cost făcută înainte de producerea unei mărfi sau de începerea unei lucrări.

1069.    Antecedent – Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări; care se află înainte, care s-a întâmplat înainte; tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstraţii.

1070.    Antecedent penal – Fapt penal existent în trecutul inculpatului şi de care instanţa judecătorească ţine seama la stabilirea pedepsei.

1071.    Antecedenţă – Precădere, preferinţă; fenomen prin care un râu îşi păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de diferite fenomene (ex. cele tectonice).

1072.    Antecesor – Predecesor, antemergător; persoană ce a dobândit cu orice titlu de la o altă persoană bunuri, drepturi sau obligaţii, prima persoană fiind denumită succesor în drepturi, iar cea de a doua autor (în succesiuni).

1073.    Antecesor în drepturi – Denumire generală dată oricărei persoane fizice sau juridice de la care alte persoane, denumite în raport cu acesta, succesorii în drepturi sau avânzi-cauza (având cauza) au dobândit, cu orice titlu, fie un patrimoniu, fie unul sau mai multe bunuri, drepturi sau obligaţii determinate. În principiu antecesorul în drepturi transmite succesorilor săi în drepturi elementele patrimoniale în starea în care se găseau în momentul transmisiunii.

1074.    Antecontract – Convenţie prin care una din părţile contractante (promitent) se obligă faţă de cealaltă (beneficiar) să încheie în viitor la cererea acesteia din urmă un anumit contract determinat în esenţă de această convenţie.

1075.    Antecontract de vânzare-cumpărare – Acord de voinţă contractual prin care părţile îşi asumă reciproc obligaţia de a încheia între ele, în viitor, un anumit contract de vânzare-cumpărare stabilind şi conţinutul esenţial al acestuia. Antecontractul de vânzare cumpărare nu este reglementat, fiind o creaţie a practicii judiciare; este frecvent utilizat pentru a lega juridic părţile care pentru moment nu pot sau nu vor să încheie un contact valabil de vânzare-cumpărare a unui imobil. Antecontractul de vânzare cumpărare nu poate avea efect translativ, de proprietate, dar constituie un contract valabil din care izvorăsc pentru părţi obligaţii de a face îndatorirea de a îndeplini toate operaţiile necesare pentru ca vânzarea-cumpărarea să poată fi perfectată conform legii. Pe lângă obligaţia de a încheia în viitor contractul promis, părţile vor să-şi asume prin antecontract şi alte obligaţii. Drepturile şi obligaţiile izvorâte din antecontractul de vânzare-cumpărare pot fi transmise prin cesiune sau moştenire, în condiţiile dreptului comun. Încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare nu este supusă nici unei condiţii speciale de formă, antecontractual având un caracter consensual. Neîndeplinirea din culpa uneia dintre părţi a obligaţiilor de a face sumate din antecontractul de vânzare-cumpărare îndreptăţeşte cealaltă parte la acţiunea în rezoluţiune, cu consecinţa restituirii reciproce a prestaţiilor primite şi la antrenarea răspunderii contractuale a părţii în culpă, potrivit dreptului comun. Restituirea reciprocă a prestaţiilor intervine şi în cazurile în care antecontractul ar fi lovit de nulitate, ca şi acela în care perfectarea contractului de vânzare cumpărare promis prin antecontract ar deveni imposibilă din motive neimputabile nici uneia dintre părţi, cazuri în care nici una dintre părţi nu va putea fi obligată la despăgubiri. Dreptul la acţiune în restituire este prescriptibil în termenul general de prescripţie de 3 ani care începe să curgă de la data când reclamantul a recunoscut faptul că efectuarea vânzării nu este posibilă. Dacă antecontractul de vânzare-cumpărare este constatat printr-un înscris sub semnătură privată, pe baza acestui înscris şi pe baza constatării că deşi s-au respectat modalităţile de plată ale preţului convenit în antecontract, una din părţi sau succesorii ei în drepturi refuză să se prezinte la notarul public în vederea autentificării contractului de vânzare cumpărare promis, instanţa judecătorească este îndreptăţită să pronunţe la cererea celeilalte părţi o hotărâre care să ţină loc de act autentic de înstrăinare şi care să servească la intabularea dreptului de proprietate al cumpărătorului în cartea funciară sau la transferarea operaţiei în registrul de inscripţii şi transcripţii imobiliare; prin aceasta se asigură eficienţa juridică a antecontractului de vânzare cumpărare realizându-se silit prin justiţie finalitatea urmărită de părţi prin încheierea acestuia.

1076.    Antedata – A pune pe un act, pe o scrisoare, etc. o dată anterioară celei reale.

1077.    Antedată – Dată anterioară celei considerate ca prezentă sau anterioară unei date reale.

1078.    Antedeviz – Evaluare scrisă prealabilă a costului unei construcţii proiectate.

1079.    Antemăsurătoare – Evaluare cantitativă referitoare la o lucrare sau la o operaţie, făcută (în scris) înaintea executării ei.

1080.    Anteport – Zonă la intrarea într-un port, înconjurată parţial de diguri de apărare şi destinată staţionării temporare a navelor; avanport.

1081.    Anteproiect – Schiţă sumară a unui proiect, care cuprinde numai elementele esenţiale şi caracteristice unei lucrări.

1082.    Anterior – Care precedă o anumită dată; precedent; care este aşezat în partea dinainte.

1083.    Anterioritate – Însuşirea de a fi anterior.

1084.    Antet – Indicaţie tipărită în partea de sus a unei foi de hârtie sau a unui plic, cuprinzând numele, adresa, etc. unei instituţii sau ale unei persoane.

1085.    Antetitlu – Text care apare înaintea titlului propriu-zis al unei lucrări, cuprinzând numele instituţiei sub ale cărei auspicii apare cartea, numărul seriei, numele colecţiei, etc.

1086.    Antevorbitor – Persoană care a vorbit, într-o adunare publică, înaintea altor persoane.

1087.    Anti – Element de compunere însemnând “împotriva”, “opus”.

1088.    Anticameră – Cameră de aşteptare situată la intrarea într-un birou, într-un cabinet al unei persoane cu muncă de răspundere, etc.

1089.    Anticipa – A face sau a spune ceva înainte de o anumită dată (fixată) sau înaintea timpului cuvenit.

1090.    Anticipare – Acţiunea de a anticipa, anticipaţie.

1091.    Anticipat – Realizat înainte de termenul sau momentul cuvenit.

1092.    Antidiluare – O creştere a rezultatului pe acţiune sau o reducere a pierderii pe acţiune rezultată în ipoteza că instrumentele convertibile sunt convertite, că opţiunile şi warantele sunt exercitate, sau că acţiunile ordinare sunt emise după îndeplinirea anumitor condiţii specifice (IAS 33.5).

1093.    Antiteză – Opoziţie dialectică între două fenomene, idei, judecăţi, etc.; figură de stil bazată pe opoziţia dintre două idei, fenomene, situaţii, personaje, expresii, etc. care se pun reciproc în relief.

1094.    Antitrust – Concept prin care se desemnează ansamblul de reglementări legale din diferite ţări ce interzice realizarea de înţelegeri monopoliste între participanţii la comerţ de natură să determine limitarea sau chiar dispariţia liberei concurenţe.

1095.    Antracit – Cărbune de pământ de calitate superioară având în compoziţia sa mult carbon, puţine substanţe volatile şi apă, de culoare neagră lucioasă, foarte dens, fiind un preţios combustibil.
Cărbune de calitate superioară utilizat în activităţi industriale şi casnice. Conţine în general mai puţin de 10% materii volatile şi are o mare concentraţie de carbon (aproximativ 90% carbon fix). Puterea sa calorifică brută depăşeşte 23.865 kj/ kg (5.700 kcal/ kg), măsurată la o masă de cărbune fără cenuşă, dar umed (Reg. 1.099/ 2008).

1096.    Antren – Însufleţire, vioiciune, animaţie, bună dispoziţie.

1097.    Antrena – A (se) pregăti prin exerciţii metodice (fizice, tactice, tehnice, tehnologice, psihologice şi teoretice) pentru a obţine cele mai bune rezultate într-o activitate sportivă; a atrage sau a se lăsa atras într-o acţiune, într-o discuţie, etc.; a (se) înflăcăra; a trage după sine, a pune în mişcare, a mişca un organ de maşină sau o maşină; a deplasa un material (solid, lichid sau gazos) cu ajutorul unui element în mişcare.

1098.    Antrenament – Proces complex şi sistematic de pregătire a unui sportiv, a unui cal, etc. pentru a avea o bună comportare în competiţiile sportive, în scopul obţinerii unor performanţe; exerciţiu metodic la care este supus un organ, un aparat, un aparat sau întregul organism al unui animal, în scopul obţinerii unei producţii superioare.

1099.    Antrenant – Care atrage, care stimulează (într-o activitate); atrăgător, distractiv.

1100.    Antrenare – Acţiunea de a antrena.

1101.    Antrepozit – Clădire (din incinta unui port, a unei vămi, etc. sau a punctelor cu trafic intens de transport) special amenajată pentru depozitarea stocurilor de mărfuri sau de materiale.

1102.    Antrepozit vamal – Antrepozitul aflat sub controlul organelor vamale ale unui stat, destinat să servească la depozitarea mărfurilor ce urmează a fi vămuite şi care sunt eliberate numai după îndeplinirea formalităţilor aferente vămuirii şi efectuarea plăţii taxelor corespunzătoare.

1103.    Antreprenor – Persoana fizică sau juridică care propune şi realizează o afacere, om de afaceri; persoană care conduce o antrepriză. Acesta se obligă, de obicei, în baza unui contract (de antrepriză) şi a unui caiet de sarcini, să execute pe riscul său pentru o altă persoană (contractantul său numit client, beneficiar) o anumită lucrare, în schimbul unei sume de bani, dinainte stabilită (în general în raport cu rezultatul muncii sale). Dacă antreprenorul contractează executarea unei părţi din lucrarea la care s-a angajat, cu un subantreprenor, el se numeşte antreprenor general şi rămâne singur răspunzător faţă de client pentru întreaga lucrare. Trebuie să fie o personalitate credibilă (în faţa colaboratorilor şi a terţilor), înzestrat cu o motivaţie şi voinţă puternice, precum şi cu competenţe profesionale şi manageriale, cu o concepţie umanistă îndreptată spre satisfacerea la cel mai înalt nivel a dorinţelor clienţilor. Trebuie, de asemenea, să dispună de fondurile necesare şi să obţină o perfectă coerenţă între proiectul propus şi cel care-l realizează.

1104.    Antrepriză – Întreprindere care execută lucrări industriale, comerciale, de construcţii, etc.; lucrarea propriu-zisă. Contract în temeiul căruia una dintre părţi, antreprenorul se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare sau să presteze un anumit serviciu pentru cealaltă parte (beneficiarul), în schimbul unui preţ stabilit în raport cu rezultatul activităţii. Contractul este bilateral, cu titlu oneros, consensual. Uzanţele comerciale aplicabile contractului de antrepriză au în general valoare contractuală, aplicându-se în temeiul şi în limita legii care cârmuieşte contractul. Contractul de antrepriză îl constituie lucrarea sau serviciul promis de antreprenor şi preţul datorat de beneficiar. Lucrarea sau serviciul trebuie să fie posibile şi determinate sau determinabile, preţul trebuie să fie fixat în numerar, determinat sau determinabil, sincer şi serios. Efectele contractului dau naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi. Antreprenorul este ţinut să execute lucrarea sau să presteze serviciul la care s-a obligat să facă predarea şi să garanteze pe beneficiar de conformitatea prestaţiei. Antreprenorul are o poziţie independentă faţă de beneficiar în desfăşurarea activităţii, el are deplină libertate în organizarea şi conducerea lucrărilor şi nu este ţinut să le execute personal, exceptând cazul când s-a convenit altfel. Antreprenorul execută lucrarea şi prestează serviciul cu materialele sale, în afară de convenţia părţilor în alt sens. Dacă materialele sunt puse la dispoziţie de beneficiar, aceasta se află în păstrarea antreprenorului, care trebuie să le utilizeze potrivit cu destinaţia lor şi cu respectarea regulilor tehnice în materie, să dea socoteală de întrebuinţare şi să restituie ce a rămas la terminarea lucrării. Antreprenorul trebuie să înştiinţeze fără întârziere pe beneficiar despre împrejurările care pun în pericol executarea, calitatea sau destinaţia lucrării, cum ar fi materialele ce i s-au pus la dispoziţie sau instrucţiunile necorespunzătoare date de beneficiar. În cazul în care beneficiarul deşi înştiinţat nu ia măsuri într-un termen potrivit cu împrejurările antreprenorul poate sista executarea, denunţarea contractului sau îl execută pe riscul beneficiarului. Beneficiarul are dreptul ca pe cheltuiala sa, să controleze materialele şi modul de executare a lucrărilor fără a stânjeni nejustificat pe antreprenor şi să-i comunice observaţiile sale. Pentru conformitatea lucrărilor sau serviciilor antreprenorul răspunde potrivit dispoziţiilor de la contractul de vânzare care se aplică în mod corespunzător. Beneficiarul este obligat să recepţioneze şi dacă este cazul să preia lucrarea predată de antreprenor, precum şi să plătească preţul. După ce a primit comunicarea antreprenorului privind terminarea lucrărilor sau serviciilor, beneficiarul în perioada de timp convenită, trebuie să le verifice şi dacă sunt conforme cu cele contractate să le preia. În funcţie de natura lucrării, beneficiarul poate avea obligaţia de a le ridica. Beneficiarul care a recepţionat lucrarea fără rezerve pierde dreptul de a invoca viciile aparente ale lucrării. Dreptul de proprietate şi riscurile asupra lucrării se transmit beneficiarului în lipsă de altă convenţie a părţilor la data recepţiei. În funcţie de natura lucrării se poate conveni efectuarea unei recepţii provizorii, urmate la îndeplinirea termenului convenit de recepţia definitivă. Beneficiarul este obligat să plătească preţul la primirea întregii lucrări în afară de convenţia contrară a părţilor. Dacă lucrarea a pierit sau a fost deteriorată înainte de recepţie din cauză de forţă majoră, beneficiarul nu este ţinut de plata preţului în afară de cazul când este în întârziere. Dacă s-a contractat pe baza unui preţ ferm, preţul nu poate fi modificat din cauza sporirii preţurilor materiilor prime, materialelor sau mâinii de lucru. Dacă în cursul executării lucrării apare necesitatea executării unor lucrări neprevăzute în deviz antreprenorul are dreptul la sporirea corespunzătoare a preţului numai dacă nu putea prevedea necesitatea acestor lucrări. Pentru garantarea preţului, antreprenorul are cu privire la bunul ce formează obiectul lucrării un drept de gaj, dacă este un bun mobil sau un drept de ipotecă, dacă obiectivul priveşte construirea, reconstruirea sau repararea unui mobil.

1105.    Antreu – Prima încăpere (de dimensiuni mici) a unei locuinţe, în care se intră venind din afară; vestibul.

1106.    Anturaj – Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care înconjură în mod obişnuit pe cineva; mediul, compania, societatea în care trăieşte cineva.

1107.    Anual – Care are loc odată pe an, care durează un an; care corespunde unui an.

1108.    Anuar – Publicaţie periodică anuală care prezintă activitatea unei instituţii, întreprinderi etc. sau care conţine studii ştiinţifice; publicaţie anuală a unei instituţii ştiinţifice.

1109.    Anuitate – Sumă de bani (incluzând o parte din capital şi dobânda corespunzătoare), de obicei constantă, care se plăteşte periodic (de obicei anual) spre a rambursa un capital sau o datorie şi a unei părţi a amortizării sale; obligaţie bănească anulată a unui comerciant derivată din rambursarea creditelor şi împrumuturilor contractate; rentă fixă anuală care se plăteşte necondiţionat sau în funcţie de producerea unor evenimente. Anuitatea se compune din ratele scadente în anul respectiv la creditele şi împrumuturile angajate, plus dobânzile aferente. Anuitatea rămânând invariabilă, cu excepţia cazului în care se modifică rata dobânzii, partea dobânzii descreşte treptat şi partea amortizării creşte. Primul care a angajat creditele respective (debitorul) este un  element de pasiv (o obligaţie) iar secundul este un element de activ (un drept).

1110.    Anul fiscal – Anul fiscal este anul calendaristic. Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat (L 571/ 2003).

1111.    Anula – A declara nul, a desfiinţa, a suprima sau a abroga un act, o dispoziţie, etc., a declara nul, a şterge, a bara; a egala cu zero o expresie matematică.

1112.    Anulabil – Care se poate anula; caracterul unui act juridic de a fi susceptibil de anulare. Un act juridic este anulabil din momentul în care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale de protecţie a incapabililor sau vicierea consimţământului uneia dintre părţi şi până în momentul în care el a fost confirmat de către partea îndreptăţită a cere anularea lui sau în care dreptul material la acţiunea în anulare s-a stins prin prescripţie extinctivă.

1113.    Anulabilitate – Posibilitate a unui act, document, etc. de a fi anulat.

1114.    Anular – De forma unui inel, care se înfăţişează ca un inel.

1115.    Anulare – Acţiunea de a anula, anulaţie; sancţiune civilă constând în desfiinţarea retroactivă, prin hotărâre judecătorească, a unui act juridic lovit de nulitatea relativă.

Procedură legală ce constă în declararea ca nul a unui titlu pierdut. În unele ţări, trebuie prezentat de trei ori în publicaţiile oficiale un aviz de prezentare a titlului. Odată depăşit termenul legal, titlul este anulat prin decizie judecătorească.

1116.    Anulaţie – Anulare.

1117.    Anume – Care se face, se spune, etc. în mod special; cu numele de, iată care, adică; înadins, special, cu scopul; în mod precis, exact.

1118.    Anumit – Care a fost hotărât, precizat; deosebit, special, aparte; unul, oarecare.

1119.    Anunţ – Înştiinţare.

1120.    Anunţ de ofertă publică – Anunţul lansat de o persoană sau un grup de persoane prin care se aduc la cunoştinţa publicului principalele informaţii privind condiţiile ofertei publice, inclusiv cele referitoare la modalităţile prin care prospectul/ documentul de ofertă este disponibil publicului.

1121.    Anunţ preliminar de ofertă publică de preluare – Anunţul lansat de o persoană sau un grup de persoane care intenţionează să preia o societate ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată/ sunt tranzacţionate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare şi care, după avizarea de către CNVM, se publică în cel puţin un cotidian central şi unul local din raza administrativ teritorială a emitentului şi se transmite societăţii subiect al preluării precum şi operatorului pieţei reglementate/ sistemului alternativ de tranzacţionare pe care se tranzacţionează valorile mobiliare respective.

1122.    Anunţa – A aduce la cunoştinţă, a vesti, a încunoştinţa; a vesti cuiva (rostindu-i numele cu voce tare).

1123.    Anunţare – Acţiunea de a anunţa.

1124.    Anunţător – Care anunţă, vesteşte sau prevesteşte ceva.

1125.    Anvelopă – Înveliş de protecţie al camerei de aer a unei roţi de vehicul, confecţionat din cauciuc; învelitoare de carte, supracopertă; atmosferă difuză care învăluie figurile dintr-un tablou.

1126.    Anvergură – Desfăşurare, întindere; distanţă între extremităţile aripilor unui avion.

1127.    Anxietate – Stare de nelinişte continuă, de aşteptare încordată, însoţită de palpitaţii, jenă în respiraţie, etc.; o stare afectivă vagă pe care individul o resimte ca o insecuritate generală, fără obiective clare. Ea constă în teama de o nenorocire, de un accident, teamă amplificată de imaginaţie, putându-se transforma în stări obsesive şi determină săvârşirea unor fapte antisociale.

1128.    Anxios – Neliniştit, îngrijorat, încordat.

1129.    Apagogic – Raţionament indirect prin reducere la absurd.

1130.    Apanaj – Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat exclusiv de cineva; ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru; porţiune dintr-un domeniu feudal acordată fiilor clasei domnitoare şi din marile familii nobile; proprietate sau venit acordată în chip arbitrar, din averea ţării.

1131.    Aparat – Sistem de piese care serveşte pentru o operaţie mecanică, tehnică, ştiinţifică, etc.; sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta; totalitatea serviciilor care asigură bunul mers al unei instituţii sau al unui domeniu de activitate; ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop.

1132.    Aparat critic – Totalitatea notelor şi comentariilor care însoţesc o ediţie critică.

1133.    Aparat de stat – Totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcţiile acestuia.

1134.    Aparat de utilizare – Sistemul complex destinat să consume gazele naturale (combustibil sau materie primă), cu îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare, parte componentă a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale (Legea nr. 351/ 2004).

1135.    Aparat ştiinţific – Totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigaţie ştiinţifică folosite de un cercetător.

1136.    Aparataj – Totalitatea aparatelor folosite într-un anumit domeniu de activitate.

1137.    Aparatură – Totalitatea aparatelor care asigură funcţionarea şi controlul unei anumite instalaţii, maşini, etc.

1138.    Aparatură casnică sau de uz gospodăresc – Aparatură şi echipament de un anumit tip, destinat în principal utilizării în gospodării private, de exemplu, maşini de spălat pentru menaj (OINS 337 din 2007).

1139.    Aparent – Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparenţă aşa cum arată; în aparenţă; care apare cu claritate (potrivit minţii).

1140.    Aparenţă – Înfăţişare exterioară (şi adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva; după exterior, la prima vedere.

1141.    Apariţia dreptului de proprietate – Dreptul de proprietate apare pe baza producerii sau dobândirii bunurilor în urma unei tranzacţii, prin moştenire, prin restabilirea dreptului de proprietate şi prin alte mijloace care nu contravin legislaţiei în vigoare. Producţia şi veniturile obţinute prin folosirea bunurilor aparţin proprietarului acestor bunuri, dacă actele legislative sau contractele existente nu prevăd altceva. Producţia şi veniturile obţinute de arendaş din folosirea bunurilor arendate sunt proprietatea acestuia.

1142.    Apariţie – Faptul de a apărea, de a se arăta privirii, ivire; moment iniţial al unui proces în curs de dezvoltare; ieşire de sub tipar a unei cărţi, a unui periodic, etc., publicare.

1143.    Apartament – Locuinţă (într-o casă mai mare)/ suprafaţă locativă compusă din mai multe camere (şi dependinţe) situate la acelaşi nivel sau la niveluri diferite, care formează o unitate locativă de sine stătătoare determinată ca atare prin construcţia sa şi serveşte ca locuinţă.

1144.    Aparte – În mod separat, deosebit (de), deosebit, special, anumit.

1145.    Apartenenţă – Faptul de a ţine, de a fi legat de cineva sau ceva, proprietatea de a fi un element al unui ansamblu.

1146.    Aparţine – A ţine, a depinde de cineva sau de ceva, a fi proprietatea cuiva, a face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizaţie, etc.

1147.    Apatrid – Persoană care nu are cetăţenia nici unui stat (OUG nr. 194/ 2002).

1148.    Apă brută – Apa capturată din surse de suprafaţă sau subterane, care are calitatea sursei în momentul prelevării, necesitând proces de tratare conform cerinţelor calitative (Cod bune practici fermă 2006).

1149.    Apă freatică – Apa din stratul acvifer freatic (Cod bune practici fermă 2006).

1150.    Apă de percolare – Apa care se infiltrează în sol şi este dirijată în profunzimea lui (Cod bune practici fermă 2006).

1151.    Apă poluată – Apă cu un conţinut de nitraţi mai mare de 50 mg/ l (Cod bune practici fermă 2006).

1152.    Apă a solului – Apa aflată în sol, ocupând solul poros, sau o parte din acesta (Cod bune practici fermă 2006).

1153.    Apăra – A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susţine împotriva unei acţiuni ostile; a păzi un teritoriu, un oraş, etc., a menţine o poziţie prin luptă; a se împotrivi unui atac, unei acţiuni ostile; a pune la adăpost de o primejdie, de frig, etc., a feri, a ocroti; a susţine pe cineva sau ceva, respingând obiecţiile aduse, a pleda cauza cuiva înaintea justiţiei; a aduce în sprijinul său argumentele necesare pentru a dovedi că este pe nedrept învinuit

1154.    Apărare – Acţiunea de a se apăra, una din formele principale de luptă, care urmăreşte oprirea ofensivei inamicului, totalitatea măsurilor luate în acest scop. Parte într-un proces care apără cauza cuiva. Reprezintă: 1. în sens larg totalitatea prerogativelor şi garanţiilor procesuale recunoscute de lege părţilor în vederea valorificării drepturilor şi intereselor lor legitime (legea procesuală acordă părţilor o serie de prerogative procesuale, cum sunt: dreptul de a formula cereri, de a solicita probe, de a exercita căile legale de atac, etc.); 2. în sens restrâns actul procesual prin care pârâtul tinde la respingerea acţiunii îndreptate împotriva sa (apărarea pârâtului poate viza însăşi temeinicia acţiunii sau numai partea formală a judecăţii. În considerarea acestei finalităţi se face distincţie între: a. apărarea de fond (propriu-zisă), prin care pârâtul pune în discuţie însăşi temeinicia pretenţiilor invocate de reclamant, urmărind astfel respingerea acţiunii; ea poate fi invocată de regulă în tot cursul judecăţii, hotărârea pronunţată pe baza unei apărări de fond dobândeşte autoritatea sau puterea de lucru judecat; b. apărarea procesuală (pe cale de excepţie), materializată în obiceiurile formulate de pârât şi prin care acesta urmăreşte fără a nega existenţa dreptului subiectiv, întârzierea judecăţii sau respingerea acţiunii ca inadmisibilă; ea poate fi invocată de regulă numai “li limime litis”, hotărârea pronunţată în temeiul unei excepţii de procedură lăsând, în principiu, neatins fondul cauzei).

1155.    Apărarea de fond – Susţinere pe care pârâtul o face în faţa instanţei de pe poziţia sa procesuală, de un pretins titular al obligaţiei în vederea obţinerii unei soluţii care să-i fie lui favorabilă şi potrivnică, în tot sau în parte reclamantului. Constituie apărare de fond faptul plăţii, invocarea unor cauze exoneratorii, compensaţia, beneficiul unui drept, faptul că dreptul dedus judecăţii este afectat de modalităţi (condiţie suspensivă). Apărarea de fond are următoarele reguli: a. întrucât se poartă pe poziţii opuse asupra celuilalt obiect ca şi în cazul pretenţiei reclamantului instanţa trebuie să-i dea răspuns atât în motivarea căii cât şi în dispozitivul hotărârii; b. trebuie să îndeplinească în general aceleaşi condiţii de exerciţiu ca şi acţiunea reclamantului; c. sub raportul prescripţiei extinctive are aceeaşi durată în timp ca şi acţiunea; d. îi dă dreptul pârâtului la contraprobe, dacă s-a admis proba pentru reclamant, contraproba fiind de drept admisă pentru pârât; e. trebuie folosită în urma apărărilor ce pot fi făcute pe cale de excepție. Dacă pârâtul obţine câştig de cauză în urma folosirii unei apărări de fond, hotărârea apărată de instanţă în favoarea sa are putere de lucru judecat cu privire la însuşi conţinutul raportului juridic litigios dedus judecăţii. În consecinţă reclamantul nu va mai putea relua judecata într-un nou proces, pentru aceeaşi cauză şi acelaşi obiect.

1156.    Apărător – Care apără, care protejează; persoană care apără sau sprijină pe cineva sau ceva; persoană care apără cauza cuiva în faţa justiţiei; persoană care are calificarea profesională şi cunoştinţe de specialitate şi are dreptul să acorde asistenţă juridică sau să reprezinte părţile într-un proces (de regulă apărătorul este un avocat); nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector.

1157.    Apărea – A se arăta în faţa cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi, a lua naştere; a se arăta (cuiva) sub o anumită înfăţişare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect; a ieşi de sub tipar.

1158.    Apăsa – A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra unui corp, a presa; a accepta, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază, etc., a asupri, a oprima, a face să sufere, a chinui, a copleşi.

1159.    Apăsare – Acţiunea de a apăsa şi rezultatul ei; stare a celui chinuit, copleşit de suferinţă, de griji materiale sau morale.

1160.    Apăsat – Din mers, paşi; energic (şi sacadat); care trebuie subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate.

1161.    Apăsător – Care asupreşte, oprimă, care copleşeşte, chinuieşte.

1162.    Ape de suprafaţă – Ape interioare şi respectiv marine, stătătoare şi curgătoare ale căror suprafeţe sunt în contact cu atmosfera (Cod bune practici fermă 2006).

1163.    Ape interioare – Toate apele aflate în interiorul liniei de bază, de la care se măsoară extinderea apelor teritoriale (Cod bune practici fermă 2006).

1164.    Ape subterane – Ape aflate la suprafaţa terenului în zona de saturaţie şi în contact direct cu solul sau cu subsolul (Cod bune practici fermă 2006).

1165.    Apeduct – Ansamblul de construcţii şi de instalaţii care servesc la transportarea apei de la locul de captare până la cel de folosire.

1166.    Apel – Citire cu voce tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezenţa lor într-un anumit loc; chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivităţi, etc.; cerere, rugăminte; acţiune făcută de o instanţă judecătorească superioară, spre a obţine anularea unei şedinţe date de o instanţă judecătorească inferioară şi judecarea în fond a procesului; producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică, telegrafică, internet, etc.
Mijloc procedural prin care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe sau procurorul solicită instanţei ierarhice superioare reformarea hotărârii apelate. Apelul este o cale de atac ordinară suspensivă de executare, de reformare şi devolutivă. După cum apelul constituie o formă de manifestare a acţiunii civile, un mijloc procedural, ce intră în conţinutul acesteia, tot aşa dreptul de apel reprezintă o componentă a dreptului la acţiune, cu toate consecinţele care decurg de aici. Aceasta înseamnă că pentru consecinţa dreptului de apel trebuie îndeplinite condiţiile generale de exerciţiu ale dreptului la acţiune, la care se adaugă şi unele condiţii speciale. Apelul fiind o etapă a fazei judecăţii, nu reprezintă un proces distinct de cel declanşat prin cererea de chemare în judecată ci o continuare a acestuia, hotărârea primei instanţe neconstituind decât actul prin care se finalizează o etapă a procesului respectiv. În mod normal ar urma ca apelul să îi vizeze pe cei care au avut calitatea de parte la judecată în prima instanţă, indiferent de poziţia procesuală pe care au avut-o (reclamant, pârât, intervenient voluntar, intervenient forţat). Cel nemulţumit de hotărâre, pentru a putea exercita dreptul de apel trebuie să justifice un interes, ceea ce presupune că el a căzut total sau parţial în pretenţii ca urmare a judecăţii în faţa primei instanţe. Va fi respinsă ca lipsă de interes cererea de apel formulată de partea care a obţinut câştig de cauză în prima instanţă. Aceeaşi este soluţia ca şi în cazul în care, prin cererea de apel, se invocă faptul că s-a săvârşit neregularitate procedurală faţă de adversar, deoarece folosul practic se răsfrânge asupra apelantului, deci interesul nu este personal (într-o asemenea situaţie apelantul pentru a obţine reexaminarea fondului va trebui să invoce în termen ale motive de apel). Însă apelul părţii care în prima instanţă a obţinut satisfacerea integrală a pretenţiilor sale subsidiare nu este lipsit de interes deoarece hotărârea atacată implică respingerea pretenţiilor principale. Ca şi judecata în prima instanţă şi în apel, calitatea procesuală se raportează la dreptul substanţial. În acest sens legea prevede ca în apel să nu se poată schimba calitatea părţilor. Datorită faptului că apelul are ca obiect reformarea unei hotărâri judecătoreşti, intervine alt element specific, anume că oricare dintre părţile iniţiale poate fi apelant sau intimat, după caz (dacă este acea parte care a formulat cererea de apel sau împotriva căreia s-a declanşat apel). Tocmai de aceea în practică se întâlnesc expresii precum „în calitate de apelant” sau „în calitate de intimat”, în care termenul de calitate primeşte o altă accepţiune. Şi în apel poate avea loc o transmisiune a calităţii procesuale legată sau convenţională. Apelul poate fi formulat de cel cu capacitate deplină de exerciţiu, personal sau prin mandatar. Cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă trebuie să fie asistat de ocrotitorul său legal, iar cel fără capacitate de exerciţiu (minorul până la împlinirea vârstei de 14 ani şi persoana pusă sub interdicţie) va sta în judecată prin reprezentantul său legal (părinţi, tutore sau curator, după caz). Dacă la judecată în faţa primei instanţe a existat o capacitate procesuală (activă, pasivă sau mixtă) se ridică problema condiţiilor în care coparticipanţii pot să-şi exercite dreptul de a ataca hotărârea cu apel. În soluţionarea acesteia se porneşte de la regula potrivit căreia actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau părţi nu pot nici folosi nici păgubi celorlalţi. Aşadar se aplică principiul independenţei procesuale, oricare dintre participanţi având posibilitatea de a declara apel, dar numai pentru apărarea propriilor interese. În privinţa coparticipantului care a renunţat la dreptul de apel, nu a declarat apel, şi-a retras apelul, ori a cărui apel a fost anulat sau perimat, hotărârea primei instanţe devine definitivă, iar asupra acestuia nu se vor extinde, în principiu efectele admiterii apelului unuia dintre ceilalţi coparticipanţi. Dacă între coparticipanţi există raporturi de solidaritate sau indivizibilitate, prin aplicarea acestei reguli, exercitarea căii de atac a apelului de către unii dintre ei va folosi şi celorlalţi, în sensul că efectele admiterii apelului se vor extinde şi asupra coparticipanţilor care nu au declarat apel sau ale căror cereri de apel au fost respinse în temeiul unor excepţii procesuale. Regula se aplică nu numai atunci când raportul de drept substanţial dedus judecăţii este un raport obligaţional ci şi atunci când este vorba de un drept real ce se poartă asupra unui bun despre care se pretinde că aparţine în coproprietate sau în diviziune coparticipanţilor. Astfel dacă soţii au introdus o cerere în revendicarea unui bun comun apelul unuia dintre soţi profită şi celuilalt; apelul unuia dintre cei ce se pretind a fi coproprietarii bunului în litigiu profită şi coparticipanţilor care nu au declarat apel. A nu se accepta această soluţie înseamnă a se stabili proprietatea exclusivă celui ce a introdus apel deşi nu a existat o cerere în acest sens deci a admite implicit posibilitatea unor cereri noi în apel, în contra interdicţiei categoriei prevăzută de art. 294 C.Proc.Civ. De altfel, art. 48 se referă la „natura juridică” fără a mai face alte distincţii, iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă. Se pune problema de a şti dacă apelul introdus de către o persoană ce nu are procură de la partea interesată poate fi însuşit de acesta din urmă. Apelul trebuie însă ratificat în termen ceea ce înseamnă că instanţa de apel nu mai are posibilitatea de a acorda un termen pentru îndeplinirea lipsei de dovezi calităţii de reprezentant convenţional. Pentru a putea exercita dreptul de apel mai este necesar ca partea nemulţumită de hotărâre să nu fi renunţat la dreptul la apel. Renunţarea poate să fie expresă sau tacită, însă aceasta din urmă trebuie să fie dedusă din împrejurări neechivoce. Art. 283 C.Proc.Civ. dispune ca partea care a renunţat la apel cu privire la o hotărâre nu mai are drept de a face apel. Pentru a putea renunţa la dreptul la apel partea trebuie să aibă capacitatea de exerciţiu şi mai este necesar ca litigiul să se mai poarte asupra unor drepturi de care părţile să poată dispune. Codul roman cu conţine nici o dispoziţie expresă cu privire la momentul în care se poate renunţa la apel. Renunţarea la apel poate interveni numai după pronunţarea hotărârii, deoarece numai în acest moment exerciţiul dreptului de apel devine posibil. În acest sens sunt şi prevederile art. 267 C.Proc.Civ. care deşi nu interzic expres renunţarea înainte de pronunţarea hotărârii, arată că după pronunţare partea poate renunţa la calea de atac menţionându-se această împrejurare într-un proces verbal, semnat de preşedinte şi de grefier; textul permite şi renunţarea ulterioară momentului pronunţării, fie prin înfăţişarea părţii înaintea preşedintelui, fie prin înscris autentic. Partea care execută de bunăvoie o hotărâre care nu este susceptibilă de executare silită face un act juridic unilateral. Dacă însă i se recunoaşte dreptul de a ataca hotărârea pe care a executat-o de bunăvoie, înseamnă să se accepte ca partea să-şi revoce actul unilateral, deşi aceasta este în principiu irevocabil. Achiesarea tacită la hotărâre trebuie admisă cel puţin pentru următoarea ipoteză. Ambele părţi cad parţial în pretenţii la judecată în prima instanţă însă uneia nu i se face o comunicare valabilă hotărârii. Întrucât cele trei cazuri de echipolenţă sunt de strictă interpretare astfel încât nu se poate considera că partea a fost decăzută din dreptul de a introduce apel, de vreme ce pentru ea termenul de apel încă nu a început să curgă. Însă eventualul apel ar fi lipsit de obiect deoarece hotărârea primei instanţe a fost înlocuită de cea a instanţei de apel. De aceea se poate spune că partea care a achiesat tacit la hotărârea primei instanţe, astfel ar fi apelat-o şi ea mai înainte de pronunţarea hotărârii în apelul adversarului. Dreptul de apel se exercită de către partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe potrivit părţii adverse. În cadrul raporturilor juridice simple, cel nemulţumit de hotărâre (apelantul) introduce cererea de apel împotriva adversarului (intimatul). Dacă la prima instanţă a existat o coparticipare procesuală, pot fi unul sau mai mulţi apelanţi şi unul sau mai mulţi intimaţi, după cum au declarat apel unul sau mai mulţi coparticipanţi, respectiv s-a formulat apel împotriva unora sau mai multora coparticipanţi. În cazul raporturilor juridice procesuale mai complexe când la judecată în faţa primei instanţe au fost atraşi în proces şi terţi. Dacă s-a formulat o cerere de intervenţie principală, iar instanţa a respins atât cererea de chemare în judecată cât şi cererea de intervenţie, pot declara apel fie intervenientul fie ambii dar intimatul va fi pârâtul. Reclamantul ar comite o greşeală dacă ar introduce apelul nu numai împotriva pârâtului ci şi contra intervenientului întrucât ar crea acestuia din urmă posibilitatea de a-şi însuşi cererea de apel a reclamantului, până la prima zi de înfăţişare. În cazul în care instanţa a admis cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de intervenţie principală, poziţia procesuală de apelant poate fi dobândită de pârât sau de intervenient, iar reclamantul va deveni intimat. Când ambele cereri au fost admise în parte, ori cererea a fost admisă în parte şi cealaltă a fost respinsă, toate cele trei părţi pot avea poziţia procesuală de apelant cât şi cea de intimat în acelaşi timp. Soluţiile sunt asemănătoare ca şi în cazul în care s-a formulat o cerere de chemare în judecată a altei persoane ce ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul sau o cerere de arătare a titularului dreptului real, deoarece terţul a dobândit potrivit art. 58 şi art. 66 C.Proc.Civ. poziţia de intervenient principal. Dacă pârâtul a introdus o cerere de chemare în garanţie, pârâtul poate declara apel împotriva reclamantului; acest apel nu este condiţionat de faptul că şi chematul în garanţie să introducă apel împotriva pârâtului, deoarece acesta din urmă are interes ca eventuala insolvabilitate a garantului să nu se reflecte în patrimoniul său iar chematul în garanţie poate intenta apel contra pârâtului, invocând inexistenţa obligaţiei sale de garanţie sau de faptul că pârâtul nu avea dreptul să se îndrepte împotriva sa cu o cerere de despăgubire dar şi contra reclamantului deşi între ei nu există raporturi de drept substanţial, invocând netemeinicia cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, lipsa de obiect a cererii de chemare în garanţie. Când a admis cererea de chemare în judecată şi a respins cererea în garanţie formulată de pârât acesta are interes să declare apel fie contra reclamantului în garanţie, fie împotriva ambilor (de regulă cererea de apel a pârâtului are două capete: unul principal vizând soluţia instanţei cu privire la cererea de chemare în judecată şi altul subsidiar referitor la soluţia dată în cererea de chemare în garanţie). Dacă ambele cereri au fost respinse (cea de chemare în judecată ca nefondată, iar cea de chemare în garanţie ca lipsită de obiect sau de interes) reclamantul va introduce apel împotriva pârâtului nu şi a chematului în garanţie întrucât între ei nu există raporturi juridice substanţiale; însă reclamantul poate introduce apel atât împotriva pârâtului, cât şi a reclamantului în garanţie, dacă respingerea cererii de chemare în judecată este urmare apărărilor formulate în favoarea pârâtului. Pentru această situaţie se ridică două probleme: aceea a mijlocului prin care se reia în discuţie cererea de chemare în garanţie poate face apel împotriva reclamantului. În cazul în care instanţa a admis cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamant (ca lipsită de interes sau de obiect) hotărârea poate fi apelată de către pârât care îşi va îndrepta cererea de apel împotriva reclamantului, iar uneori chiar şi a chematului în garanţie, dacă soluţia referitoare la cererea de chemare în judecată este rezultatul activităţii procesuale a terţului în sprijinul părţii garantate; cele două probleme semnalate se ivesc şi în această situaţie. Dacă ambele cereri au fost respinse, reclamantul poate face apel atât contra pârâtului cât şi a chematului în garanţie. Când s-a respins cererea de chemare în judecată şi s-a admis cererea de chemare în garanţie, reclamantul poate declara apel contra pârâtului, iar chematul în garanţie fie contra reclamantului fie contra pârâtului. În legislaţie se prevede că intimatul poate să adere la apelul principal făcut de partea adversă cu o cerere proprie făcută odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare în apel. Se face distincţia între trei forme de apel: apelul principal, apelul incidental şi apelul provocat. Apelul principal ar presupune ipoteza în care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe introduce cererea de apel împotriva părţii adverse (aceasta este singura formă de apel, reglementată). Apelul incidental ar fi acela făcut de partea împotriva căreia s-a introdus deja apel principal şi care ar fi îndreptat împotriva apelantului. Intimatul ar avea interesul să formeze un apel incidental dacă a căzut şi el parţial în pretenţii. Dacă însă a câştigat în prima instanţă, intimatul va răspunde cu o simplă întâmpinare prin care va solicita instanţei de apel să menţină hotărârea atacată. Apelul provocat ar fi acela care spre deosebire de apelul incidental nu ar fi putut exista în lipsa apelului principal. Dacă în cererea de apel figurează ca părţi numai reclamantul şi pârâtul de la prima instanţă, atunci instanţa de apel nu poate să-l introducă din oficiu pe terţul chemat în garanţie. Legea acordă această calitate procesuală activă în anumite condiţii nu numai titularului dreptului, ci şi altor persoane sau organe, în măsura în care acestea au participat la judecată în prima instanţă ele vor putea apela hotărârea pronunţată. Procurorul poate declara apel împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti nedefinite, indiferent de faptul că a participat sau nu la judecată, chiar şi atunci când este vorba despre o hotărâre pronunţată într-o cerere cu caracter strict personal. Sunt unele situaţii în care legiuitorul a suprimat dreptul de apel prevăzând fie că hotărârea este definitivă fie că hotărârea se dă fără drept de apel. În anumite cazuri în care instanţele judecătoreşti exercită asupra unor acte cu sau fără caracter jurisdicţional, ce emană de la organele care nu fac parte din sistemul instanţelor judecătoreşti indiferent că sunt sau nu organe cu activitate jurisdicţională hotărârile rămân definitive. Apelul este singura cale de atac pentru care legea nu prevede expres motivele de exercitare. Aşadar cauza apelului constă în nemulţumirea părţii interesate. Termenul de apel suspendă de drept executarea silită iar acest efect suspensiv este continuat prin introducerea în termen a cererii de apel. Apelul nu mai are efect suspensiv dacă hotărârea în prima instanţă a fost dată cu execuţie vremelnică, indiferent că aceasta din urmă este de drept sau judecătorească. Efectul devolutiv al apelului vizează numai ceea ce s-a judecat de către prima instanţă. Un litigiu poate fi dedus în întregime în faţa instanţei de apel însă devoluţiunea operează numai cu privire la aspectele judecate de instanţa în a cărei hotărâre este apelată. În apel nu se poate schimba calitatea părţilor iar sub acest aspect noţiunea de calitate se raportează la dreptul substanţial. Apelul este o cale devolutivă de atac astfel încât judecata lui ar urma să se finalizeze cu hotărâre care să înlocuiască hotărârea ce a fost apelată.

1167.    Apel în marjă – Cererea cu titlu de obligativitate, formulată de casa de compensare/ contrapartea centrală către un membru compensator, către un client sau un membru necompensator pentru încadrarea în limitele impuse contului de marjă.

1168.    Apela – A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva; a introduce un apel.

1169.    Apelant – Persoană care a introdus un apel.

1170.    Apele naţionale navigabile ale României – Sunt formate din marea teritorială, apele interioare navigabile, radele şi acvatoriile portuare precum şi din bazinele şantierelor navale. Regimul şi întinderea mării teritoriale şi ale apelor maritime interioare se stabilesc prin lege. Apele interioare navigabile sunt constituite din: a. fluviul Dunărea, râurile, canalele şi lacurile situate în interiorul României, pe porţiunile lor navigabile; b. apele navigabile de frontieră, de la malul românesc până la linia de frontieră; c. apele maritime interioare. Fluviul Dunărea, râurile, canalele şi lacurile situate în interiorul teritoriului României, pe porţiunile lor navigabile, precum şi apele navigabile de frontieră, de la malul românesc până la linia de frontieră, constituie căile navigabile interioare ale României. Căile navigabile precum şi administratorii acestora, din punct de vedere al navigaţiei, sunt stabilite nominal şi pe porţiuni, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului. Acvatoriile portuare sunt constituite din totalitatea suprafeţelor apelor incluse în limitele porturilor. Radele sunt suprafeţe de apă destinate adăpostirii sau staţionării navelor şi, în cazuri speciale, operării navelor şi pot fi: a. rade interioare, care fac parte din acvatoriile portuare; b. rade exterioare, suprafeţe de apă în afara limitelor porturilor. Bazinele şantierelor navale sunt suprafeţe de apă în incinta şantierelor navale care, împreună cu cheiurile aferente, sunt destinate activităţilor de construcţii şi reparaţii nave (O.G. 42/ 1997).

1171.    Aperiodic – Care nu variază periodic (în timp).

1172.    Apetenţă – Tendinţa cuiva către ceea ce îi poate satisface nevoile, înclinaţiile, etc. naturale.

1173.    Apicol – Provenit din albinărit, de albinărit, care aparţine apiculturii, privitor la apicultură.

1174.    Apicultor – Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar.

1175.    Apicultură – Ştiinţă care se ocupă cu creşterea şi îngrijirea raţională a albinelor, în scopul folosirii produselor lor; albinărit, prisăcărit, stupărit.

1176.    Aplana – A face să dispară o neînţelegere, un conflict.

1177.    Aplanare – Acţiunea de a aplana şi rezultatul ei.

1178.    Aplica – A pune un lucru pe (sau peste) altul fără a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun; a pune ceva în practică, a întrebuinţa, a folosi, a face, a administra; a raporta un principiu general la un caz concret, particular.

1179.    Aplicabil – Care se poate aplica.

1180.    Aplicabilitate – Posibilitatea de a fi pus în practică.

1181.    Aplicare – Acţiunea de a aplica şi rezultatul ei.

1182.    Aplicare de corecții financiare – Măsurile administrative luate de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, care constau în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/ sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constată o neregulă (O.U.G. 66/ 2011).

1183.    Aplicare prospectivă – Aplicarea prospectivă a unei modificări în politica contabilă şi a recunoaşterii efectului unei modificări în estimările contabile, respectiv reprezintă: aplicarea unei politici contabile tranzacţiilor, altor evenimente şi condiţii care au apărut după data la care politica a fost modificată şi recunoaşterea efectului modificării în estimările contabile în perioadele curente şi viitoare afectate de modificare (IAS 8.5).

1184.    Aplicare retroactivă – Aplicarea de noi politici contabile referitoare la tranzacţii sau alte evenimente şi condiţii ca şi cum acea politică ar fi fost aplicată întotdeauna (IAS 8.5).

1185.    Aplicarea în spaţiu a normelor de drept procesual civil – Aplicarea normelor de drept procesual civil în spaţiu prezintă un aspect intim şi unul internaţional, eventualele probleme referitoare la regimul de publicitate imobiliară fiind rezolvate prin aplicarea regulii “locus regit actum”.

1186.    Aplicarea legii penale – Activitate de folosire a legii penale ca temei pentru tragerea la răspunderea penală şi pentru aplicarea sancţiunilor legale împotriva celor care au săvârşit infracţiuni. Aplicarea legii penale are loc în raport cu spaţiul, timpul, persoanele şi faptele (Cap. 2, art. 3 C.Pen.).

1187.    Aplicarea legii procesuale penale – Se face în raport cu spaţiul şi cu timpul, în privinţa normelor de procedură nepunându-se problema personalităţii, realităţii şi universalităţii, aşa cum aceste principii sunt aplicabile legii penale. În aplicarea legii procesuale penale în spaţiu guvernează principiul teritorialităţii potrivit căruia ea îşi are aplicabilitatea pe întregul teritoriu al României.

1188.    Aplicarea legilor de procedură civilă asupra persoanelor – Principiu ce determină sfera de acţiune a normelor de drept procesual civil cu privire la părţi şi ceilalţi participanţi în instanţă. Aplicarea legilor de procedură asupra persoanelor se întemeiază pe principiul constituţional al egalităţii în faţa legilor al tuturor cetăţenilor. În aceeaşi măsură acest principiu se aplică şi persoanelor fizice sau juridice străine. Legea procesuală civilă intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial. Actele de procedură efectuate sub imperiul vechii legi, rămân valabile, iar actele de procedură îndeplinite după intrarea în vigoare a vechii legi nu vor fi supuse prevederilor acesteia. Distinct de problema neretroactivităţii legilor se ridică problema de a şti care este legea aplicabilă efectelor viitoare ale unei situaţii juridice născute, modificate sau stinse înainte de abrogarea legii care a cârmuit-o. De regulă legiuitorul prevede în cuprinsul noului act şi dispoziţiile referitoare la rezolvarea conflictelor normelor. Au fost şi situaţii în care în lipsa unei dispoziţii legale exprese s-au aplicat prevederile corespunzătoare din prevederile anterioare precum şi dispoziţiile tranzitorii. Pentru rezolvarea conflictelor în timp ale normelor de drept procesual civil se porneşte de la clasificarea acestor norme în funcţie de obiectul lor de reglementare. Normele de organizare judecătorească sunt în principiu de imediată aplicare. Astfel, în cazul desfiinţării unei instanţe judecătoreşti principiile în curs de judecată în momentul apariţiei legii noi trece la instanţa care îi ia locul. Este posibil ca un litigiu ce a început să fie judecat într-o anumită compunere să fie continuat într-o altă compunere.

1189.    Aplicat – Care îşi găseşte o aplicaţie imediată.

1190.    Aplicativ – Care îşi găseşte o aplicaţie imediată, care este legat nemijlocit de viaţa practică.

1191.    Aplicaţia EORI – Aplicaţie informatică ce permite atribuirea numerelor EORI şi a numerelor de înregistrare în sistemul informatic (Norme tehnice ANAF ANV din 18 iunie 2009).

1192.    Aplicaţie – Faptul de a aplica, ceea ce se aplică, lucru care rezultă din aplicarea aceasta; faptul de a pune în practică; aptitudine, talent, înclinaţie.

1193.    Apodictic – Care exprimă raporturi şi legături necesare între lucruri sau fenomene (despre judecăţi, demonstraţii, etc.; care exclude posibilitatea unei opoziţii.

1194.    Apolinic – Care este orientat spre ordine, măsură şi armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detaşată; lucid, raţional.

1195.    Apolitic – Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica; care susţine sau practică apolitismul.

1196.    Apolitism – Indiferent faţă de viaţa şi activitatea politică.

1197.    Apologet – Susţinător fervent (şi adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva.

1198.    Apologetic – Care conţine o apologie, care ţine de apologie; sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau justificare a unei idei, doctrine, etc.; parte a teologiei care are ca scop justificarea concepţiilor religioase.

1199.    Apologie – Elogiu, laudă ferventă (şi adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei, etc.; apărare (servilă sau interesată) a cuiva sau ceva; discurs, scriere care face apologia cuiva sau a ceva.

1200.    Apometru – Contor pentru apă.

1201.    Aport – Contribuţie materială, intelectuală, morală, etc. adusă de cineva într-o acţiune comună.

1202.    Aport social – Obligaţia luată de un asociat la intrarea sa într-o societate comercială de a aduce o contribuţie (constând în mijloace materiale, mijloace de plată, etc.) la formarea capitalului social.

1203.    Aposteriori – Bazat pe experienţă, dobândit în urma experienţei.

1204.    Aposteriorism – Concepţie filozofică potrivit căreia toate cunoştinţele se capătă prin experienţă individuală.

1205.    Apostilă – Rezoluţie scrisă pe o petiţie, pe un raport, etc.; semnătură pusă pe un  asemenea act.

1206.    Aprecia – A determina preţul, valoarea unui bun, a evalua; a preţui pe cineva sau ceva (pentru calităţile sale), a preţui; a socoti, a considera (că).

1207.    Apreciabil – Destul de mare, destul de mult, destul de tare.

1208.    Apreciat – Care se bucură de preţuire, de stimă (pentru calităţile sale).

1209.    Apreciativ – Care constituie sau conţine o apreciere.

1210.    Apreciator – Care apreciază.

1211.    Apreciere – Acţiunea de a aprecia şi rezultatul ei.

1212.    Aprecierea probelor – Operaţiune care constă în evaluarea şi compararea probelor administrate şi formularea concluziilor cu privire la puterea probantă şi valoarea lor într-o cauză penală.

1213.    Aproba – A încuviinţa o acţiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeaşi părere cu cineva; ; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva.

1214.    Aprobare – Faptul de a aproba, act prin care se aprobă ceva.
Opţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare a propunerilor cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, H.G., hotărâre a consiliilor judeţene sau locale, după caz) se conferă documentaţiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel temei juridic în vederea realizării programelor de amenajare teritorială şi dezvoltare urbanistică, precum şi a autorizării lucrărilor de execuţie a obiectivelor de investiţii (Legea nr. 350/ 2001).

1215.    Aprobativ – Care exprimă o aprobare, care aprobă, aprobator.

1216.    Apropria – A-şi însuşi un lucru (străin); a face ca un lucru să fie străin să fie potrivit pentru un anumit scop.

1217.    Apropriere – Acţiunea de a apropria.

1218.    Aprova – A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prova o navă (datorită încărcării neuniforme).

1219.    Aprovare – Acţiunea de a aprova.

1220.    Aproviziona – A(ţi) asigura, a(ţi) procura (pentru un  timp oarecare) hrană, provizii, materiale, etc.

1221.    Aprovizionare – Acţiunea de a (se) aproviziona; serviciu într-o întreprindere care se ocupă cu aprovizionarea.

1222.    Aproxima – A stabili valoarea sau valorile apropriate pentru o anumită mărime (căutată).

1223.    Aproximare – Faptul de a aproxima.

1224.    Aproximativ – Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat; vag, imprecis; în jur de, cam, aproape, vreo, circa.

1225.    Aproximaţie – Evaluarea aproximativă a unei mărimi, a unei situaţii.

1226.    Apta oratio – Cuvântare corect alcătuită.

1227.    Apunta – A se aşeza/ ateriza pe puntea unui portavion (după ce a evoluat în aer).

1228.    Apuntament – Punte (de regulă din lemn) de-a lungul malului apei, servind la acostarea unei ambarcaţii.

1229.    Apuntare – Faptul de a apunta.

1230.    Apupa – A înclina longitudinal nava cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme).

1231.    Apupare – Acţiunea de a se apupa.

1232.    Ar – Unitate de măsură a suprafeţelor de teren egală cu 100 m2, sau a suta parte dintr-un hectar.

1233.    Aranja – A pune ceva în ordine, în rânduială, a-şi potrivi ţinuta exterioară, a face ca ceva să funcţioneze în bune condiţii, a conveni cu cineva să facă într-un anumit fel, a face cuiva un rău.

1234.    Aranjament – Faptul de a aranja într-un anumit fel, felul în care este aranjat ceva; acord, înţelegere, învoială; fiecare din grupele de obiecte luate într-un ansamblu şi care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor.

1235.    Aranjament comercial – Înţelegere convenită în scris între parteneri de afaceri din ţări diferite prin care se dau rezolvări problemelor generate de raporturile comerciale stabilite între aceştia.

1236.    Aranjare – Acţiunea de a aranja.

1237.    Aranjat – Pus în ordine, în rânduială, cu ţinuta exterioară îngrijită, care şi-a făcut un rost în viaţă.

1238.    Arat – Acţiunea de a ara, pământ care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare.

1239.    Arbitraj – Acţiune de înlocuire a unui titlu dintr-un portofoliu cu alt titlu pentru a obţine un randament mai mare sau profit mai mare în perspectivă; cumpărarea şi revânzarea simultană a aceluiaşi titlu financiar pentru a obţine profit din diferenţele de curs existente pe două pieţe diferite, practicată şi pentru devize, bancnote şi pentru ratele dobânzii (arbitrage).

1240.    Arbitraj ad-hoc – Arbitraj ocazional, imediat; formă de jurisdicţie nestatală, cu caracter particular, susceptibilă de utilizare în raporturile de comerţ internaţional, constituită prin voinţa părţilor litigante în vederea soluţionării litigiului ivit între ele. Constituie drept comun  în materie de arbitraj comercial internaţional.

1241.    Arbitraj cu competenţă generală – Arbitraj cu sferă generală de activitate jurisdicţională în ce priveşte litigiile izvorâte din raporturile de comerţ internaţional şi cooperare economică internaţională.

1242.    Arbitraj cu competenţă specială – Arbitraj specializat pe soluţionarea anumitor litigii, de regulă cele izvorâte din comerţul cu anumite mărfuri, produse, servicii, etc.

1243.    Arbitraj cu vocaţie universală – Arbitraj a cărui competenţă teritorială se extinde la scară globală fiind abilitat să soluţioneze litigii dintre participanţii la raporturile de comerţ internaţional din toate ţările lumii, indiferent de zona geografică în care acestea sunt situate.

1244.    Arbitraj de comerţ internaţional – Mijloc corespunzător de a regla rapid şi echitabil litigiile internaţionale care pot să rezulte din tranzacţiile comerciale în domeniul schimbului de bunuri şi de servicii şi din contractele de cooperare industrială; metode de soluţionare a litigiilor născute din relaţiile comerciale internaţionale; jurisdicţie specială şi derogatorie de la dreptul comun procesual menită să asigure rezolvarea litigiilor izvorâte din raporturile comerciale internaţionale şi totodată să faciliteze participarea cât mai intensă a statului la diviziunea mondială a muncii.

1245.    Arbitraj de drept strict – Varietate a arbitrajului de comerţ internaţional care se distinge prin aceea că arbitrii statuează o soluţie potrivit normelor de drept incidente în cazul dat pe care părţile sunt obligate să le respecte.

1246.    Arbitraj de echitate – Este o formă a arbitrajului comercial internaţional care se realizează după principiile de echitate şi nu potrivit normelor de drept.

1247.    Arbitraj de tip bilateral – Arbitraj creat printr-o convenţie bilaterală a cărui competenţă este limitată la soluţionarea litigiilor izvorâte din raporturile de comerţ internaţional dintre subiecţii de drept aparţinând ordinii juridice naţionale a statelor părţi la acea convenţie.

1248.    Arbitraj de tip regional – Arbitraj constituit printr-o convenţie multilaterală perfectată între statele dintr-o anumită zonă geografică şi care are competenţa să soluţioneze litigiile de comerţ internaţional ivite între subiecţii de drept aparţinând ordinii juridice naţionale dintre statele semnatare ale acelei convenţii.

1249.    Arbitraj forţat – Varietate de arbitraj neutilizat în comerţul internaţional, care se distinge prin aceea că, în opoziţie cu arbitrajul la care părţile recurg în temeiul autonomiei lor de voinţă, este întâlnit în situaţia în care pentru o anumită materie legea prevede că orice contencios va fi soluţionat numai pe cale de arbitraj şi numai după o anumită procedură.

1250.    Arbitraj instituţional – Formă a arbitrajului de comerţ exterior a cărei existenţă nu depinde de durata unui anumit litigiu şi care presupune exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale în mod neîntrerupt, fiind organizat în cadru instituţionalizat prevăzut prin lege şi având caracter de permanentă continuitate.

1251.    Arbitraj naţional – Arbitraj referitor la un contract lipsit de aderenţe internaţionale întrucât toate elementele susceptibile de a-i conferi asemenea aderenţe (cum ar fi locul încheierii, cel al executării obligaţiilor asumate de părţi, domiciliul, reşedinţa, cetăţenia persoanei fizice ori sediul persoanei juridice etc.) se află într-un singur stat, au legătură de un singur stat.

1252.    Arbitraj străin – Concept prin care, uneori, în doctrina juridică şi practica de comerţ internaţional se desemnează arbitrajul referitor la un contract cu aderenţe internaţionale, adică având legătură cu cel puţin două state diferite, cu cel puţin două sisteme naţionale de drept.

1253.    Arbitraj valutar – Operaţiune bancară de punere în mişcare a unor fonduri în valută urmărind obţinerea de câştig din diferenţele de curs ori de dobândă ale unei sau mai multor valute pe o piaţă sau pe mai multe pieţe simultan ori succesiv, după scurgerea unei anumite perioade de timp.

1254.    Arbitraj valutar de curs – Varietate a arbitrajului valutar concretizată într-o operaţiune bancară de vânzare-cumpărare de valute având ca finalitate obţinerea unui câştig rezultat din: diferenţa dintre cursurile aceloraşi valute înregistrate pe aceeaşi piaţă la date diferite; diferenţa aceleiaşi valute înregistrată în acelaşi timp pe pieţe diferite şi diferenţa între valute diferite pe pieţe diferite în acelaşi timp sau la date diferite.

1255.    Arbitraj valutar de dobândă – Varietate a arbitrajului valutar constând într-o operaţiune bancară concretizată în efectuarea unui plasament de fonduri în valută pe termen scurt cu finalitatea obţinerii unui câştig provenit din: diferenţa de dobândă existentă la un moment dat la aceeaşi valută pe aceeaşi piaţă între instrumente diferite de plasare; diferenţa de dobândă existentă la un moment dat pentru aceeaşi valută pe pieţe diferite; diferenţa de dobândă la aceeaşi valută pe aceeaşi piaţă sau pe pieţe diferite prezumată a se realiza în timp; diferenţa de dobândă între valute diferite, luată în considerare cu arbitrajul valutar de curs, pentru evitarea riscului valutar.

1256.    Arbitragist – Operator bursier care practică arbitrajul.

1257.    Arbitru – Persoane cu înaltă calitate juridică şi cunoştinţe de specialitate în materie de comerţ exterior şi relaţii economice internaţionale (necesare soluţionării litigiilor în acest domeniu), desemnate şi înscrise, în această calitate, pe o listă de către organul competent, dintre c are părţile litigante aleg pe componenţii instanţei arbitrale cu vocaţie de a soluţiona litigiul ivit între ele.

1258.    Arbitrum boni viri – Expertiză.

1259.    Arboret – Porţiunea omogenă de pădure atât din punctul de vedere al populaţiei de arbori, cât şi al condiţiilor staţionale (L 46/ 2008).

1260.    Arboretum – Suprafaţa de teren pe care este cultivată, în scop ştiinţific şi educaţional, o colecţie de arbori şi arbuşti (L 46/ 2008).

1261.    Arenda – A da sau a lua în arendă.

1262.    Arendare – Acţiunea de a arenda; înţelegere contractuală prin care proprietarul funciar (arendator) transmite pe o perioadă determinată dreptul de folosinţă a unei suprafeţe de teren unei alte persoane (arendaş) în schimbul unei sume de bani denumită arendă.

1263.    Arendaş – Persoană care ia în arendă un bun (mai ales o proprietate agricolă mai întinsă).

1264.    Arendă – Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăţi; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat; sumă de bani sau produsul natural plătită de arendaş proprietarului funciar pentru arendarea unui bun, ca preţ pentru obţinerea temporară a dreptului de a folosi pământul respectiv. Arenda cuprinde pe lângă renta funciară, amortismentul pentru investiţiile realizate de proprietarul funciar şi dobânda la capitalul investit; contract prin care proprietarul unui bun (de obicei un teren agricol) îl cedează, în mod temporar, altei persoane (arendaş) spre a-l exploata în schimbul unei sume de bani.

1265.    Areometrie – Parte a fizicii care studiază măsurarea densităţii lichidelor.

1266.    Areometru – Aparat care serveşte la determinarea densităţii unui lichid sau a concentraţiei unei soluţii.

1267.    Arest – Deţinere sub pază a unei persoane; loc unde sunt ţinuţi cei arestaţi; reţinere în temeiul legii unei persoane care a comis sau care se bănuieşte că a comis o infracţiune.

1268.    Aresta – A ţine pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a arestui; a lipsi pe cineva de libertate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni sau în vederea unei judecăţi sau cercetări (are loc în temeiul unui mandat de arestare, dat de parchet sau de o instanţă judiciară).

1269.    Arestant – Arestat.

1270.    Arestare – Acţiunea de a aresta; privarea de libertate a unei persoane prin arestarea sa.

1271.    Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă – Este o infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei. Constă în două fapte prevăzute în acelaşi text: arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă. Arestarea nelegală constă în reţinerea sau arestarea nelegală ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale. Cercetarea abuzivă constă în întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, ancheta penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii, precum şi faţă de un martor, expert sau interpret (art. 266 C.Pen.).

1272.    Arestat – Persoană care se află în stare de arest.

1273.    Arestui – A aresta.

1274.    Argint – Metal preţios de culoare albă strălucitoare, maleabil şi ductil, cu o mare conductibilitate electrică; compus, ban, para, om plin de energie.

1275.    Arginta – A acoperi un obiect metalic cu un strat subţire de argint; a argintui; a face să aibă strălucirea argintului; din argint.

1276.    Argintar – Persoană care lucrează sau vinde argint.

1277.    Argintărie – Obiecte de argint, magazin în care se vând obiecte din  argint.

1278.    Arginti – Arginta.

1279.    Argintiu – Care are culoarea şi strălucirea argintului, argintos; sunet, voce limpede, cristalină.

1280.    Argintos – Argentifer.

1281.    Argintui – A arginta, din argint.

1282.    Argintuit – Argintat, argintui.

1283.    Argon – Gaz incolor şi inodor, care se găseşte în atmosferă şi care serveşte la formarea de atmosfere protective în diverse procese tehnologice, la umplerea becurilor, etc.

1284.    Argument – Raţionament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmaţii; variabila independentă a unei funcţii.

1285.    Argument ad hominem – Argument împotriva unei persoane.

1286.    Argumenta – A susţine, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente.

1287.    Argumentare – Acţiunea de a argumenta şi rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmaţii; argumentaţie.

1288.    Argumentaţie – Argumentare, argumentaţiune.

1289.    Argumentaţiune – Argumentaţie.

1290.    Argumentum a contrario – Argument dedus din ceea ce este contrar; tip de raţionament în logică, în care concluzia este dedusă din contrariul premisei.

1291.    Argumentum ab autoritate – Argumentul autorităţii.

1292.    Argumentul achilleum – Argument fals.

1293.    Argumentul ad ignorantiuam – Argument fundamentat pe necunoaşterea lucrurilor.

1294.    Argumentul ad rem – Argument la chestiune.

1295.    Argumentul est ficta res, quae tamen fieri protest – Argumentul este un fapt imaginat care ar putea totuşi să se petreacă.

1296.    Argumentum ex concessis – Argument întemeiat pe consecinţe.

1297.    Argumentum ex silentio – Argument rezultat din tăcere, tăcerea este un răspuns, tăcerea preopinentului este un argument că acceptă afirmaţia enunţată.

1298.    Argumentum poderantur, non numerantur – Argumentele se cântăresc, nu se numără.

1299.    Arguţie – Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare.

1300.    Arhaic – Care aparţine sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut.

1301.    Arhi – Element de compunere care serveşte la formarea unor substantive, cărora le dă un sens de superioritate, sau la formarea de adjective cărora le transmite un sens de superlativ.

1302.    Arhicunoscut – Foarte cunoscut.

1303.    Arhiplin – Care este foarte plin, plin până la limita maximă posibilă.

1304.    Arhitect – Specialist în arhitectură.

1305.    Arhitect peisagist – Absolventul cu titlul oficial de calificare în arhitectură (licenţă sau licenţă cu master integrat) cumulat cu titlul oficial de masterat în peisagistică, recunoscute de statele membre, titlul profesional fiind conferit prin atestat al Registrului Urbaniştilor din România (Reg. CSRUR 29 iulie 2010).

1306.    Arhitect urbanist – Absolventul cu titlul oficial de calificare în arhitectură, recunoscut de statele membre, cu durata studiilor de minimum 5 ani şi cu experienţă în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului de 6 ani, pentru absolvenţii de studii universitare până în anul 2002 inclusiv, sau care au absolvit cu diplomă un program de studii de specializare postuniversitară/ de masterat cu o durată de 2 ani, cu o încărcare de minimum 120 de credite, în domeniul urbanismului şi al amenajării teritoriului, titlul profesional fiind conferit prin atestat al Registrului Urbaniştilor din România (Reg. CSRUR 29 iulie 2010).

1307.    Arhitectonic – Care aparţine arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură, arhitectural; îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcţii.

1308.    Arhivar – Funcţionar însărcinat cu păstrarea actelor sau documentelor unei arhive, cu clasarea documentelor şi actelor într-o arhivă.

1309.    Arhivă – Totalitatea documentelor sau actelor unei instituţii, unui oraş, etc. care se referă la activitatea lor trecută; birou, cameră, instituţie, etc. unde se păstrează asemenea acte.

1310.    Arhivă electronică – Sistemul electronic de arhivare, împreună cu totalitatea documentelor în forma electronică arhivate (OMCSI 15.06.2009, L 135/ 2007).

1311.    Arhivist – Specialist în arhivistică.

1312.    Arhivistică – Ştiinţă care se ocupă cu studiul şi organizarea documentelor cu valoare istorică.

1313.    Aria de aplicabilitate a unei revizuiri – Procedurile de revizuire care sunt considerate necesare în împrejurările date pentru atingerea obiectivului unei revizuiri.

1314.    Aria de aplicabilitate a unui audit – Procedurile de audit care, în baza raţionamentului auditorului şi Standardelor Internaţionale de Audit, sunt considerate a fi adecvate în împrejurările date pentru atingerea obiectivului unui audit.

1315.    Arie – Loc amenajat unde se treieră cerealele, arman; suprafaţă de teren sau platformă pe care se aşează cărămizile la uscat, se notează unele elemente de construcţie, se prepară betonul, etc.; măsură a unei suprafeţe (exprimată în valori numerice); suprafaţă, teritoriu considerat zonă de răspândire a unui fenomen; întindere, suprafaţă.

1316.    Arie cu management multifuncţional – Spaţiu terestru şi/ sau acvatic (arie cu resurse gospodărite) în care, concomitent cu conservarea naturii, se efectuează valorificarea reglementată a florei, faunei, resurselor de apă şi păşunilor, şi se practică turismul reglementat.

1317.    Arie geografică – Una din cele 41 de zone în care este împărţită România din punct de vedere al resurselor de numerotaţie geografice, corespunzătoare unui indicativ de arie geografică; un indicativ de arie geografică identifică un judeţ, cu excepţia indicativelor 21 (în domeniul 0z = 2) şi 31 (în domeniul 0z = 03), care identifică municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov (Dec. ANRCTI 2895/ 1997).

1318.    Arie naturală protejată – Spaţiu natural, delimitat geografic, cu elemente naturale reprezentative şi rare, desemnat şi reglementat în scopul conservării şi protecţiei tuturor factorilor de mediu din limitele lui.

1319.    Arie protejată – Înseamnă o zonă definită geografic desemnată şi gestionată în vederea realizării obiectivelor specifice de conservare (L 137/ 2010).

1320.    Arie protejată transfrontalieră – Înseamnă o arie compusă din două sau mai multe arii protejate aflate pe teritoriul a două sau mai multe părţi, învecinate cu frontiera de stat, care rămân fiecare sub jurisdicţia părţii respective (L 137/ 2010).

1321.    Arierate – Datorii băneşti aflate la restanţă.

Plăţi restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, calculată de la data scadenţei (Legea nr. 273 din 2006).

1322.    Arierate financiare – Sume de bani pe care u stat le datorează altui stat, neachitate la scadenţă, şi care pot proveni din operaţiuni juridice diverse precum: împrumuturi, emisiuni de obligaţiuni nerambursate la termen, naţionalizarea fără despăgubiri a unor bunuri aparţinând statului creditor ori cetăţenilor acestuia, aflate pe teritoriul statului debitor, precum şi din orice alte fapte păgubitoare.

1323.    Arima – A repartiza şi a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obţine menţinerea echilibrului normal al acestora.

1324.    Arimaj – Arimare.

1325.    Arimare – Acţiunea de arima; arimaj; termen prin care se desemnează operaţiunea de distribuire, ordonare şi aşezare compactă şi metodică a mărfurilor în compartimentele ori pe puntea navei, a cărei efectuare se îndeplineşte conform planului de încărcare (cargo-plan).

1326.    Aripă – Organ al păsărilor, al unor insecte şi al unor mamifere, care serveşte la zbor; ocrotire, protecţie; înotătoare la peşti; nume dat unor obiecte, părţi ale unor aparate etc. care au forma ori funcţiunea sau poziţia unor aripi; parte a unei construcţii care se prezintă ca o prelungire laterală, fiecare dintre extremităţile unei construcţii (în raport cu partea centrală); fiecare dintre cele două ziduri de sprijin care pleacă de la portalul unui tunel şi susţin taluzurile de la capete; capăt, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bătaie); fracţiune cu o anumită orientare politică din cadrul unei organizaţii, al unui partid.

1327.    Aristocrat – Persoană care aparţine aristocraţiei.; aristocratic.

1328.    Aristocratic – Care aparţine aristocraţiei, propriu aristocraţiei, aristocrat.

1329.    Aristocratism – Atitudine, concepţie aristocratică.

1330.    Aristocraţie – Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăţiei şi poziţiei sale sociale; clasă socială dominantă, formată din marii proprietari; clasă dominantă a nobililor.

1331.    Arivism – Comportare de arivist, caracter specific arivistului.

1332.    Arivist – Persoană care caută să parvină la o situaţie în societate prin mijloace necinstite.

1333.    Arma – A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziţia imediat precedentă descărcării ei; a (se) înarma; a dota cu armătură o piesă sau un element de construcţie din beton pentru a le mări rezistenţa; a consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături; a lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar.

1334.    Arman – Arie; rotocol, cerc la suprafaţa unei ape.

1335.    Armare – Acţiunea de a (se) arma.

1336.    Armarea navei – Operaţiune înfăptuită de armator concretizată în dotarea şi asigurarea navei cu tot ceea ce este necesar pentru ca aceasta să corespundă cerinţelor aferente îndeplinirii misiunii ce i-a fost încredinţată.

1337.    Armat – Prevăzut cu o armătură; însoţite de acţiuni militare, de ciocniri războinice.

1338.    Armată – Totalitatea forţelor militare ale unui stat; oaste, oştire, armie; mare unitate militară compusă din câteva corpuri şi unităţi din diferite arme, unitate militară; serviciu militar; colectivitate care acţionează în vederea unui scop comun; mulţime, ceată, cârd, şir.

1339.    Armator – Persoană care armează o navă, proprietar al unei nave, în vederea transportului de mărfuri, pasageri, etc. în scopul câştigării navlului.

1340.    Armatură – Armură.

1341.    Armă – Obiect, unealtă, aparat sau maşină care serveşte în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele întreceri sportive, în dispute, etc.; parte dintr-o armată, specializată şi dotată pentru un anumit fel de luptă, serviciu militar specializat în acest sens; mijloc de luptă pe planul ideilor, al politicii, etc.; ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon, etc.

1342.    Armătură – Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcţie (de beton armat); construcţie care susţine o galerie subterană; totalitatea pieselor metalice ale unor instalaţii alcătuite din ţevi sau conducte; totalitatea aparatelor şi dispozitivelor de comandă, de control, de siguranţă, etc. montate la o instalaţie, la o maşină, etc.; ansamblul conductoarelor unui condensator electric; învelişul protector al unui cablu electric.

1343.    Armistiţiu – Suspendare temporară a acţiunilor militare în urma unui acord încheiat între părţile beligerante; înţelegere între două părţi aflate în conflict de încetare temporară a acţiunilor.

1344.    Armonie – Potrivire desăvârşită a elementelor unui întreg; bună înţelegere în relaţiile dintre două persoane, două colectivităţi, etc..

1345.    Armonios – Care este în armonie, plin de armonie, ale cărui părţi componente formează un tot bine închegat şi echilibrat.

1346.    Armoniza – A pune în armonie sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanţă.

1347.    Armonizare – Acţiunea de a armoniza.

1348.    Armonizare fiscală – Set de măsuri adoptat de mai multe ţări, de regulă membre ale unei uniuni vamale sau ale unei zone de liber schimb menite să uniformizeze regimul fiscal din acele ţări.

1349.    Armură – Echipamentul pentru protecţia individuală al unui războinic; mod de împletire a firelor din urzeală cu firele de bătătură într-o ţesătură.

1350.    Armurărie – Loc unde se fabrică sau repară sau se vând arme.

1351.    Armurier – Persoană care fabrică, repară sau vinde arme (de foc), persoană însărcinată cu păstrarea şi întreţinerea armamentului.

1352.    Aroga – A-şi atribui în mod abuziv o calitate, un drept.

1353.    Arogant – Care se poartă cu aroganţă, care arată, trădează aroganţă.

1354.    Aroganţă – Purtare obraznică şi sfidătoare, atitudine de mândrie dispreţuitoare.

1355.    Aromatiza – A da un miros sau un gust plăcut unei substanţe cu ajutorul aromatelor.

1356.    Aromatizare – Faptul de a aromatiza.

1357.    Aromă – Emanaţie a unor substanţe mirositoare; miros tare şi plăcut; mireasmă, parfum; substanţă care dă unui produs miros sau gust plăcut.

1358.    Arpentaj – Metodă de întocmire a unui plan topografic prin folosirea instrumentelor de măsurat lungimi; tehnica măsurării pe teren a parcelelor cadastrale.

1359.    Arpentor – Specialist în arpentaj.

1360.    Arsenal – Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se fabrică şi se depozitează) armament; totalitatea mijloacelor de luptă; totalitatea mijloacelor pe care le foloseşte cineva într-o acţiune, în exercitarea unei profesiuni, etc.

1361.    Artă culinară – Pricepere deosebită, meşteşug în pregătirea şi aranjarea mâncărurilor.

1362.    Arteră – Cale importantă de comunicaţie şi de transport; conductă hidraulică principală de alimentare, prin care se transportă apa spre locul de consum; linie electrică de alimentare, prin care se transportă energie spre locul de consum; vas sanguin care asigură circulaţia sângelui de la inimă spre diverse organe şi ţesuturi.

1363.    Articol – Expunere scrisă (de proporţii mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, ştiinţifică, etc.; diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă; diviziune într-un buget, într-un plan financiar, etc. care conţine denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli; obiect care se vinde în comerţ.

1364.    Articol bugetar – Subdiviziune a clasificaţiei cheltuielilor bugetare, determinată în funcţie de caracterul economic al operaţiunilor în care acestea se concretizează şi care desemnează natura unei cheltuieli, indiferent de acţiunea la care se referă (L 500/ 2002; L 273/ 2006).

1365.    Articol de fond – Articol care exprimă punctul de vedere al redacţiei unei publicaţii periodice în cele mai importante probleme ale actualităţii.

1366.    Articol pirotehnic – Orice articol care conţine substanţe explozive ori un amestec exploziv de substanţe destinate producerii de căldură, lumină, sunet, gaz sau fum ori o combinaţie a acestor efecte prin intermediul reacţiilor chimice exoterme autoîntreţinute (H.G. 612/ 2010).

1367.    Articol program – Articol care cuprinde concepţia generală şi programul de activitate al unei publicaţii periodice la începutul apariţiei sale.

1368.    Articole pirotehnice de divertisment – Articole pirotehnice destinate divertismentului (H.G. 612/ 2010).

1369.    Articole pirotehnice de scenă – Articole pirotehnice destinate utilizării pe scenă în interior sau în exterior, inclusiv în producţii cinematografice ori de televiziune sau în scopuri asemănătoare (H.G. 612/ 2010).

1370.    Articole pirotehnice destinate vehiculelor – Componente ale dispozitivelor de securitate din vehicule, care conţin substanţe pirotehnice folosite pentru activarea acestora sau a altor mecanisme (H.G. 612/ 2010).

1371.    Articulaţie – Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotaţia lor relativă în jurul uneia sau mai multor axe sau în jurul unui punct.

1372.    Artificial – Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; nesincer, prefăcut; care este făcut după criterii subiective, arbitrare.

1373.    Artificialitate – Caracterul a ceea ce este artificial; lipsă de naturaleţe; artificiozitate.

1374.    Artificializa – A face să fie sau a deveni artificial.

1375.    Artificializare – Acţiunea de a (se) artificializa.

1376.    Artificialmente – În mod artificial.

1377.    Artificier – Muncitor sau militar specializat în manipularea explozivelor; muncitor specializat în fabricarea artificiilor.

1378.    Artificios – Artificial.

1379.    Artificiozitate – Artificialitate.

1380.    Artificiu – Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă); amestec de substanţe chimice (colorate) şi de carburanţi, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ, etc. şi sârma scurtă în vârful căreia se află acest amestec şi care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei.

1381.    Artificiu de calcul – Procedeu prin  care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă şi mai ingenioasă decât calea obişnuită.

1382.    Artilerie – Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanţă; parte a armatei care mânuieşte acest material.

1383.    Artilerist – Militar dintr-o unitate de artilerie.

1384.    Artist – Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; actor; persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită.

1385.    Artistic – Care aparţine artei, privitor la artă, în domeniul artei; executat cu artă, cu talent.

1386.    Artizan – Persoană care execută produse de artizanat, meşteşugar care lucrează cu artă.

1387.    Artizanal – Care aparţine artizanului sau artizanatului, privitor la artizani sau artizanat.

1388.    Artizanat – Meşteşug practicat cu artă; local, magazin în care se vând produse de artizanat.

1389.    Arvună – Aconto, avans, sumă de bani, obiect sau grup de obiecte, proprietăţi, etc. ce sunt cedate unei părţi ca garanţie pentru executarea unei înţelegeri sau contact şi, în caz de nerealizare din vina uneia dintre părţi, este pierdută de către aceasta sau restituită îndoit, dacă cel în culpă este vânzătorul (joacă rolul fie a unei dovezi, fie a unui mijloc de dezicere) (art. 1297 C.Civ.).

1390.    Arvuni – A aconta, a se angaja, a se tocmi în slujba cuiva.

1391.    Arvunire – Acţiunea de a arvuni.

1392.    As – Monedă romană de aramă sau de bronz folosită ca unitate monetară; carte de joc marcată cu un singur punct sau semn şi care, de obicei, este considerată ca având cea mai mare valoare faţă de cărţile de aceeaşi culoare, birlic; persoană care se distinge în mod cu totul deosebit într-un domeniu oarecare prin pricepere sau îndemânare.

1393.    Asambla – A reuni, a fixa, a îmbina două sau mai multe piese, mecanisme, etc. ale unui sistem.

1394.    Asamblaj – Sistem format din două sau multe elemente tehnice îmbinate sau asamblate.

1395.    Asamblare – Acţiunea de a asambla şi rezultatul ei.

1396.    Asana – A înlătura surplusul de ape dintr-o regiune (cu scopuri economice, de salubritate sau estetice) prin lucrări hidrotehnice executate pe spaţii întinse; a seca (o apă stătătoare); a îmbunătăţi, a redresa.

1397.    Asanare – Acţiunea de a asana; pachet de măsuri destinate să restabilească viabilitatea economică a unei întreprinderi practicând o politică financiară mai strictă, reducând capitalul şi în general datoriile, furnizând noi fonduri proprii, etc.

1398.    Asanator – Care asanează.

1399.    Ascendent – Care urcă, suitor; care se dezvoltă progresiv (de la inferior la superior, de la simplu la complex); cu caracter progresiv; rudă în linie directă care face parte dintr-o generaţie anterioară; autoritate morală.

1400.    Ascendenţă – Linie ascendentă de rudenie; familie din care se trage cineva, origine a cuiva.

1401.    Ascensional – Care tinde sau face să suie.

1402.    Ascensiune – Mişcare de jos în sus a unui mobil; suire, urcare (pe un munte); înălţare în atmosferă (cu balonul, etc.); dezvoltare, creştere, evoluţie a cuiva (pe scară profesională, socială).

1403.    Ascensor – Cabină sau platformă cu ajutorul căreia se transportă, pe linie verticală, mărfuri sau persoane (în clădirile cu mai multe etaje).

1404.    Asemănare – Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine, întocmai, leit, la fel (cu cineva sau ceva).

1405.    Asemănat – Asemănător, în conformitate cu, conform cu.

1406.    Asemănător – Care seamănă cu cineva sau ceva, similar, asemenea, analog, asemănat.

1407.    Asemenea – Asemănător, care este astfel, tot aşa, în acelaşi fel, deopotrivă, aşijderea, pe lângă aceasta.

1408.    Asemeni – Asemenea.

1409.    Asertoric – Care are caracterul unei aserţiuni, care exprimă o situaţie de fapt.

1410.    Aserţiune – Enunţ care este dat ca adevărat, afirmaţie.

1411.    Asezona – A pune ingrediente într-o mâncare.

1412.    Asezonare – Faptul de a asezona.

1413.    Asfalt – Rocă sedimentară, brună-neagră, formată prin bitumizarea unor substanţe organice sau prin oxidarea şi polimerizarea petrolului; amestec de bitum cu materiale minerale, întrebuinţat mai ales la pavarea drumurilor; drum, loc asfaltat.

1414.    Asfalta – A acoperi un drum, un teren etc. cu un strat de asfalt.

1415.    Asfaltare – Acţiunea de a asfalta.

1416.    Asfaltat – Acoperit cu un strat de asfalt.

1417.    Asfaltic – Care conţine asfalt, care este impregnat sau acoperit cu asfalt.

1418.    Asfaltor – Muncitor specializat în lucrări de asfaltare.

1419.    Asiduitate – Stăruinţă, silinţă, sârguinţă, perseverenţă, tenacitate manifestate în realizarea unui scop.

1420.    Asiduu – Care manifestă, care arată asiduitate; stăruitor, perseverent, tenace.

1421.    Asietă – Înclinare longitudinală a unei nave din cauza repartizării uniforme sau neuniforme a încărcăturii; mod de fixare a impozitelor datorate statului.

1422.    Asigura – A oferi o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil, a garanta; a da cuiva garanţii asupra unui lucru, a încredinţa; a-şi lua toate măsurile de precauţie; a încheia un contract de asigurare a vieţii, a unui bun; a realiza împiedicarea desfacerii sau deplasării elementelor asamblate ale unui sistem tehnic.

1423.    Asigurare – Operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate (L 32/ 2000).
Acţiunea de a (se) asigura şi rezultatul ei, punere în siguranţă, încredinţare, promisiune fermă; instrument (contractual) care oferă clienţilor protecţie împotriva riscului; operaţie financiară, decurgând dintr-un contract sau dintr-o obligaţie prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi în urma unor întâmplări independente de voinţa lui (prin plata unei sume de bani în cazul producerii unor daune eventuale cum ar fi moarte, incendiu, accident, inundaţie, etc.).

1424.    Asigurare de bunuri – Asigurare încheiată privind bunurile mobile sau imobile.

1425.    Asigurare de credit – Contract ce garantează unui creditor că va reintra în posesia fondurilor sale în caz de slăbire a puterii unui debitor.

1426.    Asigurare de persoane – Asigurare privind despăgubirea persoanelor fizice.

1427.    Asigurare de prim risc – Pentru orice daună care a intervenit pe parcursul valabilităţii unui contract de asigurare, cuantumul despăgubirii se stabileşte la nivelul pagubei efective, în limita sumei asigurate (L 260/ 2008).

1428.    Asigurare facultativă – Asigurare încheiată prin consimţământul asiguratorului şi asiguratului.

1429.    Asigurare multiplă – Asigurarea presupunând încheierea de către asigurat a unei pluralităţi de contracte de asigurare, cu mai mulţi asigurători, pentru unul şi acelaşi eveniment asigurat.

1430.    Asigurare obligatorie – Asigurare stabilită în temeiul legii.

1431.    Asigurare pentru răspundere civilă – Varietate de contract internaţional de asigurare practicată deopotrivă în domeniul auto, aerian şi maritim, care se distinge prin aceea că este menită să acopere riscurile unui fapt cauzator de prejudicii pentru o terţă persoană.

1432.    Asigurare rezonabilă – În contextul controlului de calitate este un nivel înalt, dar nu absolut, de asigurare. În contextul unei misiuni de audit este un nivel de asigurare ridicat, dar nu absolut, exprimat pozitiv în raportul auditorului ca fiind o asigurare rezonabilă cu privire la faptul că informaţiile auditate nu conţin denaturări semnificative.

1433.    Asigurat – Persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asigurătorul (L 32/ 2000).
Persoana fizică care realizează venituri, potrivit legii, şi este asigurată pentru riscul pierderii locului de muncă, prin plata contribuţiei de asigurări pentru şomaj (L 76/ 2002).
Persoană fizică pentru care angajatorul este obligat să reţină şi să plătească contribuţia individuală de asigurări sociale, precum şi persoana fizică ce achită, în nume propriu, contribuţia de asigurări sociale, conform legii (L 263/ 2010).
Persoană, instituţie, bun, etc. care se asigură; participant la contractul de asigurare care, în ipoteza producerii cazului asigurat, este îndreptăţit să pretindă de la asigurator plata indemnizaţiei de asigurare aferentă tipului de asigurare.

1434.    Asigurări sociale – Formă de ocrotire a cetăţenilor, constând în acordarea de ajutoare materiale şi asistenţă medicală, etc. în baza unui sistem bine precizat şi structurat prin prevederi legislative; asigurări constituite în vederea garantării persoanelor în caz de boală, invaliditate, bătrâneţe, moarte.

1435.    Asigurări sociale de sănătate – Formă a asigurărilor sociale de stat în condiţiile stricte ale legii. Calitatea de asigurat a salariaţilor se dobândeşte din ziua încheieri contractului individual de muncă şi se menţine pe toată durata acestuia (L145/ 1997)

1436.    Asigurări sociale de stat – Ansamblu de măsuri constând în indemnizaţii (venituri de înlocuire), prestaţii şi servicii care s asigură de către stat în cazul producerii efectelor unor riscuri sociale stabilite prin lege (beneficiază de acestea categoria principală a salariaţilor dar şi alte categorii de persoane prevăzute de actele normative).

1437.    Asigurător – Persoana juridică română autorizată în condiţiile legislaţiei în vigoare să exercite activităţi de asigurare, sucursala sau filiala unui asigurător dintr-un stat terţ, precum şi sucursala unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru, care a primit o autorizaţie de la o autoritate competentă a statului membru de origine (L 32/ 2000).
Persoană, instituţie, etc. care asigură; parte care, conform unui contract de asigurare, are obligaţia de a compensa un asigurat dacă are loc un eveniment asigurat (IFRS 4.A).
Participantul la contractul de asigurare căruia, în ipoteza producerii cazului asigurat, îi revine obligaţia să îndeplinească prestaţia implicată de tipul respectiv de asigurare.

1438.    Asigurător cu activitate compozită – Asigurător autorizat să desfăşoare simultan activitate de asigurări de viaţă şi activitate de asigurări generale (L 32/ 2000).

1439.    Asigurător dintr-un stat terţ – Asigurător al cărui sediu real se află în afara Uniunii Europene, ale cărui filiale deschise în cadrul Uniunii Europene funcţionează pe baza unei autorizaţii de la autoritatea competentă a statului membru gazdă (L 32/ 2000).

1440.    Asigurător reasigurat – Întreprinderea de asigurare care, încheind un contract de asigurare cu un asigurat pentru riscuri majore, se reasigură la rându-i prin efectul unui contract de reasigurare perfectat cu un reasigurător care se obligă să participe la plata despăgubirilor, în ipoteza realizării acelor riscuri.

1441.    Asimetric – Lipsit de simetrie.

1442.    Asimila – A se integra sau a face să se integreze în alt grup social sau naţional prin pierderea trăsăturilor caracteristice proprii (obiceiuri, limbă, etc.); a considera egal, asemănător cu altă fiinţă, cu alt obicei, cu alt fenomen; a-şi însuşi cunoştinţele, ideile, etc.; a (se) transforma sub influenţa altui sunet aflat în apropriere; a introduce în procesul de fabricaţie produse noi, o tehnologie nouă, etc.; a transforma în propria substanţă materiile nutritive introduse în organism.

1443.    Asimilabil – Care poate fi asimilat, care se asimilează (uşor).

1444.    Asimilare – Acţiunea de a (se) asimila şi rezultatul ei.

1445.    Asimilator – Care asimilează.

1446.    Asimilaţie – Fază a metabolismului în care materiile prime nutritive introduse în organism sunt transformate în substanţe proprii acestuia; modificare a unui sunet sub influenţa altuia aflat în apropriere.

1447.    Asincron – Turaţie a motorului electric (sau al modului de funcţionare) diferită de a câmpului magnetic al statorului.

1448.    Asincronic – Mişcare sau fenomen care nu se suprapune în timp cu altă mişcare, cu alt fenomen.

1449.    Asista – A fi de faţă, a lua parte; a sta lângă cineva pentru a-l ajuta, pentru a-l apăra, etc.

1450.    Asistent – Care asistă, care este de faţă la ceva; persoană care asistă pe cineva care e de faţă pentru a da ajutor; grad didactic în învăţământul superior, inferior lectorului; persoană care are acest grad.

1451.    Asistenţă – Totalitatea persoanelor care asistă la ceva (în special la o conferinţă sau la un spectacol); sprijin, ajutor (medical, material, etc.)

1452.    Asistenţă guvernamentală – Acţiunile întreprinse de guvern cu scopul de a acorda beneficii economice specifice unei entităţi sau unei categorii de entităţi care îndeplinesc anumite criterii (IAS 20.3).

1453.    Asistenţă judiciară internaţională – Sprijinul reciproc pe care şi-l dau statele în activitatea de descoperire, judecare şi pedepsire a infractorilor. Această activitate se realizează în temeiul prevederilor legii procesuale penale, a convenţiilor internaţionale ori pe bază de reciprocitate.

1454.    Asistenţă juridică – Una din formele importante prin care se manifestă dreptul de apărare. Potrivit legii învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de un apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept (art. 171 C.Proc.Civ.).

1455.    Asistenţă medicală primară – Segmentul de asistenţă medicală care furnizează îngrijiri ce întrunesc toate caracteristicile precizate legal şi având ca furnizor specializat şi de sine stătător cabinetul de medicină de familie  (L 95/ 2006).

1456.    Asistenţă mutuală – Înţelegere (colaborare) politico-militară între două sau mai multe state pentru apărarea comună împotriva unei ameninţări comune sau a unui atac armat, pentru asigurarea securităţii sau preîntâmpinării agresiunii. Tratatele încheiate sunt defensive şi obligă statele semnatare să-şi acorde sprijin reciproc în cazul în care unul dintre ele este atacat.

1457.    Asistenţă publică integrată de urgenţă – Asistenţa asigurată de instituţiile publice de stat aflate în structurile Ministerului Sănătăţii, ministerului Administraţiei şi Internelor şi/ sau în structura autorităţilor publice locale, precum şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din Direcţia pentru apel unic de urgenţă 112. Ea include ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic, tehnic şi medical, destinate în principiu salvării şi păstrării vieţii (L 95/ 2006).

1458.    Asistenţă socială – Sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului.

1459.    Asistenţă tehnică – Metodă de utilizare a cunoştinţelor în sprijinul creşterii nivelului de expertiză al beneficiarilor de finanţare şi al finanţatorilor unui proiect. Poate consta în: identificarea şi punerea la dispoziţia participanţilor în proiect a informaţiilor privind cele mai bune practici dintr-un anumit domeniu; asigurarea instruirii necesare pentru o bună administrare a proiectului; consultaţii tehnice în derularea activităţilor; finanţarea altor activităţi de îmbunătăţire a proiectelor implementate.

1460.    Asistenţi – Personalul implicat într-un audit individual, altul decât auditorul.

1461.    Ask – Componentă a cotaţiei, cel mai mic preţ de vânzare cerut de piaţa bursieră la un moment dat (vezi şi preţul cerut); cel mai mic preţ la care un vânzător este dispus să ofere acţiunile sale la un moment dat.

1462.    Asocia – A se uni, a se grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun; a lua parte sau a face să ia parte, împreună cu alţii, la o acţiune, la o iniţiativă, etc.

1463.    Asociat – O parte într-o asociere în participaţie care are controlul comun asupra acelei asocieri în participaţie (IAS 31.3).
Persoană care s-a unit cu alta (sau cu altele) pentru atingerea unui scop comun; persoană care face parte dintr-o asociaţie; persoană fizică sau juridică ce participă la formarea unui capital social subscriind un aport social care se poate concretiza în numerar, bunuri în natură, drepturi de proprietate industrială etc. (la societăţile de capitaluri acesta se numeşte acţionar).

1464.    Asociativ – Care aparţine unei asociaţii, privitor la o asociaţie; elemente de funcţionalitate al memoriei care evocă imagini prin asociaţie; operaţii matematice care duc la acelaşi rezultat independent de modul cum au fost grupate elementele unui grup ordonat.

1465.    Asociativitate – Proprietatea unei operaţii matematice de a fi asociativă.

1466.    Asociaţia de proprietari – Organizaţie a proprietarilor de apartamente dintr-o clădire cu mai multe apartamente proprietate privată sau mixtă (L 114/ 1996).

1467.    Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSVM) – Instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată prin decizia CNVM, care constituie piaţa oficială şi organizată pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotă de către societăţile de valori mobiliare membre (BVB – Bursa de Valori Bucureşti).

1468.    Asociaţie – Grupare de persoane creată pentru a atinge un scop comun şi organizată în baza unui statut; grup de plante format din mai multe specii caracteristice unui anumit mediu de viaţă; grupare de molecule, de stele, etc. cu însuşiri comune; proprietate a psihicului de a lega între ele mai multe imagini senzoriale, idei, etc., apariţia unei reprezentări atrăgând în conştiinţă o altă reprezentare asemănătoare sau întâlnită anterior; legătură între reprezentări, idei, etc. pe baza acestei proprietăţi.

1469.    Asociaţie de societăţi cooperative – Persoană juridică fără scop patrimonial constituită de către societăţi cooperative de aceeaşi formă sau de forme diferite în scopul reprezentării intereselor membrilor asociaţi, conform prevederilor legale (L 1/ 2005).

1470.    Asociaţie înregistrată legal – Persoana juridică de drept privat fără scop patrimonial, organizată conform legii, care are ca scop organizarea activităţii în sectorul de creştere al animalelor din speciile bovine, ovine, caprine, suine (OANSVSA 40/ 2010).

1471.    Asociaţie patronală – Organizaţie patronală formată de obicei din reprezentanţii agenţilor economici dintr-o anumită ramură de activitate cu scopul reprezentării intereselor acestora, creării unui cadru normativ general de activitate, etc.

1472.    Asociaţie profesională – Persoană juridică fără scop patrimonial constituită de către societăţi cooperative în conformitate cu prevederile legale cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect de activitate informarea, documentarea şi perfecţionarea profesională a membrilor cooperatori, precum şi acţiuni promoţionale pentru serviciile şi produsele proprii (L 1/ 2005).

1473.    Asociaţii de dezvoltare intercomunitară – Structurile de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înfiinţate în condiţiile legii, de unităţile administrativ teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii publice. Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul legii (prin derogare de la legislaţia cu privire la asociaţii şi fundaţii). Autorităţile deliberative şi executive de la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale componente îşi păstrează autonomia locală, în condiţiile legii. Pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune, unităţile administrativ-teritoriale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale, în condiţiile legii. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se finanţează prin contribuţii din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi din alte surse, în condiţiile legii. Guvernul sprijină asocierea unităţilor administrativ-teritoriale prin programe naţionale de dezvoltare finanţate anual prin bugetul de stat şi prevăzute distinct în cadrul bugetului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în condiţiile legii privind finanţele publice locale. Consiliile judeţene pot iniţia şi derula programe judeţene de dezvoltare, finanţate din bugetul local al judeţului şi prevăzute distinct în cadrul acestuia (Legea nr. 215/ 2001).

1474.    Asociere – Acţiunea de a (se) asocia şi rezultatul ei; formă legală de afacere, asemănătoare cu proprietatea individuală, dar care presupune existenţa a doi sau mai mulţi proprietari care împart profiturile sau pierderile într-un mod prestabilit (de obicei partenerii sunt responsabili pentru datoriile firmei).

1475.    Asociere (fără personalitate juridică) – Orice asociere în participaţiune, grup de interes economic, societate civilă sau altă entitate care nu este o persoană impozabilă distinctă, în înţelesul impozitului pe venit şi pe profit, conform normelor emise în aplicare (L 571/ 2003).

1476.    Asociere în participaţie – Înţelegere contractuală prin care două sau mai multe părţi întreprind o activitate economică supusă controlului comun (IAS 31.3).

1477.    Asocierea auditorului cu informaţiile financiare – Un auditor este asociat cu informaţiile financiare în cazul în care anexează un raport referitor la acele informaţii sau consimte ca numele auditorului să fie folosit într-un context profesional.

1478.    Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni – Este o infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială. Constă în fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele contra siguranţei statului (art. 167 C.Pen.) ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri (art. 323 C.Pen.).

1479.    Asolament – Tehnică a împărţirii unui teren cultivabil în mai multe loturi (în raport cu numărul de plante care urmează a fi cultivate) şi a repartizării prin rotaţie a fiecărei plante pe un lot anumit. Distribuţia în spaţiu, precum şi rotaţia, într-un ciclu determinat şi dirijat în timp, a culturilor. Se urmăreşte astfel crearea celor mai bune condiţii de dezvoltare a culturilor, cât şi conservarea şi îmbunătăţirea continuă a fertilităţii solului. Asolamentul presupune un plan de cultură, raţional şi regenerator, complexe lucrări agrotehnice, folosirea corectă a îngrăşămintelor şi substanţelor de protecţie a plantelor şi, acolo unde este cazul, a unor măsuri suplimentare de protecţie a solului. Asolamentele se împart în; asolamente de câmp, asolamente furajere, asolamente de protecţie a solurilor şi asolamente speciale.

1480.    Asorta – A aşeza laolaltă diverse lucruri pentru a forma un tot armonios; a aproviziona cu mărfuri variate; a se potrivi (ca nuanţă, mărime, etc.).

1481.    Asortare – Acţiunea de a (se) asorta.

1482.    Asortat – Care se potriveşte, care se armonizează (la culoare, mărime, calitate); aprovizionat, înzestrat cu mărfuri variate.

1483.    Asortiment – Totalitatea mărfurilor sau produselor de aceeaşi categorie, dar şi diferite forme, calităţi, etc.

1484.    Aspect de mediu – Înseamnă un element al activităţilor, produselor sau serviciilor unei organizaţii care are sau poate avea un impact asupra mediului (Reg. CE 1221/ 2009).

1485.    Aspect de mediu direct – Înseamnă un aspect de mediu asociat unor activităţi, produse şi servicii ale organizaţii, asupra cărora aceasta deţine un control administrativ direct (Reg. CE 1221/ 2009).

1486.    Aspect de mediu indirect – Înseamnă un aspect de mediu care poate fi rezultatul interacţiunii dintre o organizaţie şi terţe părţi şi care poate fi influenţat într-o măsură rezonabilă de o organizaţie (Reg. CE 1221/ 2009).

1487.    Aspect ecologic – Înseamnă un element al activităţilor, produselor sau serviciilor unei organizaţii care poate interacţiona cu mediul (Reg. CE 761/ 2001).

1488.    Aspect ecologic semnificativ – Este un aspect ecologic care are sau poate avea un impact semnificativ asupra mediului (Reg. CE 761/ 2001).

1489.    Aspect semnificativ de mediu – Înseamnă un aspect de mediu care are sau poate avea un impact semnificativ asupra mediului (Reg. CE 1221/ 2009).

1490.    Aspecte de audit care sunt în interesul guvernanţei – Acele aspecte care apar într-un audit al situaţiilor financiare şi care, în opinia auditorului, sunt deopotrivă importante şi relevante pentru cei însărcinaţi cu guvernanţa în procesul de supervizare a raportării financiare şi de publicare. Aspectele de audit care sunt în interesul celor însărcinaţi cu guvernanţa includ doar acele aspecte care au venit în atenţia auditorului ca rezultat al derulării auditului.

1491.    Aspecte privind mediul înconjurător – Acestea sunt reprezentate de: a. iniţiative menite să prevină, reducă sau să remedieze pagubele cauzate mediului înconjurător, sau să asigure conservarea resurselor regenerabile şi neregenerabile (astfel de iniţiative pot fi cerute de legislaţia sau reglementările privind protecţia mediului înconjurător, prin contract, sau pot fi întreprinse în mod voluntar), b. consecinţele încălcării legislaţiei şi reglementărilor privind protecţia mediului înconjurător, c. consecinţele pagubelor de mediu provocate altora sau resurselor naturale şi d. consecinţele răspunderii pentru fapta altuia impuse prin lege (de exemplu răspunderea pentru pagubele provocate de proprietarii anteriori.

1492.    Asperitate – Proprietatea de a fi aspru, parte aspră a unei suprafeţe.

1493.    Aspersiune – Stropire a unei culturi agricole cu aspersorul.

1494.    Aspersor – Dispozitiv cu ajutorul căruia se împrăştie apa adusă prin conducte, sub formă de picături imitând ploaia, asupra unei culturi agricole.

1495.    Aspirant – Persoană care aspiră la ceva, care doreşte să obţină ceva; elev al unei şcoli de ofiţeri de marină; diplomat al unei facultăţi care se pregătea, sub conducerea unui profesor, pentru a obţine titlul de candidat în ştiinţe.

1496.    Aspirantură – Sistem de pregătire postuniversitară şi academică a viitorilor candidaţi în ştiinţe.

1497.    Aspirare – Acţiunea de a aspira şi rezultatul ei.

1498.    Aspirator – Care aspiră; aparat pentru aspirarea fumului, a prafului, a gazelor, etc.

1499.    Aspiraţie – Aspirare, deplasare a unui fluid într-o conductă prin micşorarea presiunii aerului din ea; zgomot produs prin frecarea aerului în trecerea lui prin laringe în cursul pronunţării unor sunete; năzuinţă, dorinţă, râvnă.

1500.    Aspru – Cu suprafaţă zgrunţuroasă care dă (la pipăit) o senzaţie specifică, neplăcută; tare şi ţepos; cu firele tari şi ţepoase; apă care conţine (din abundenţă) săruri calcaroase; vin care are gust înţepător, acru; mare, intens, puternic; înverşunat; care provoacă suferinţe, greu de îndurat; lipsit de indulgenţă, sever, neînduplecat, necruţător.

1501.    Assegno circolare – Cec circular.

1502.    Astăzi – În ziua de faţă, în ziua în curs; azi; ziua care e în curs; zi cu zi, zi după zi; în epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum.

1503.    Astfel – În modul acesta, în acest fel, într-un mod asemănător; aşa; aşa încât; prin urmare; în consecinţă; aşadar.

1504.    Asuma – A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva.

1505.    Asset-based loan – Împrumut bazat pe bunurile firmei.

1506.    Assented bonds – Obligaţiuni pentru care rata dobânzii şi rambursarea nu se mai fac decât parţial; împrumut în suspensie.

1507.    Aşa – În felul acesta, astfel.

1508.    Aşadar – Prin urmare, va să zică; astfel.

1509.    Aşchia – A rupe sau a tăia în aşchii, în şuviţe sau în fâşii; a prelucra un obiect înlăturând (sub formă de aşchii) surplusul de material.

1510.    Aşchie – Bucată mică, subţire, care se desprinde sau sare dintr-un material prin cioplire, prin spargere, etc.

1511.    Aşchiere – Acţiunea de a aşchia.

1512.    Aşeza – A (se) pune pe ceva sau undeva pentru a şedea sau a face să şadă; a se lăsa din zbor pe ceva; a se aşterne formând un strat; lichide în fermentaţie care se limpezesc; a se potoli, a se linişti; a se stabili într-o localitate, într-un loc; a (se) pune într-o anumită ordine; a (se) rândui, a (se) aranja; a pune la cale, a proiecta, a plănui; a înfăţişa un fapt într-o anumită lumină; a dispune, a decreta, a hotărî; a statornici, a fixa; a procura cuiva o situaţie mai bună; a căpătui; a instala pe cineva într-o funcţie.

1513.    Aşezare – Acţiunea de a (se) aşeza şi rezultatul ei; loc unde se află (stabilit) cineva sau ceva; grup de locuinţe, de construcţii care alcătuiesc un mediu de viaţă umană; mod de organizare socială.

1514.    Aşezat – Cumpătat, serios, cuminte.

1515.    Aşezământ – Instituţie creată pentru o activitate de folos comun.

1516.    Aşezământ cultural – Instituţie care duce o acţiune organizată de propagare a culturii în mase.

1517.    Aştepta – A sta undeva pentru a fi de faţă la ceva, pentru a vedea pe cineva, etc.; a adăsta; a avea răbdare, a da cuiva răgaz pentru a face ceva; a păsui; a sta la îndoială, a ezita, a zăbovi; a lăsa să treacă timpul sperând să, sau că; a crede, a-şi închipui, a prevedea, a conta (pe ceva).

1518.    Aşteptare – Acţiunea de a (se) aştepta şi rezultatul ei.

1519.    Aşteptat – Faptul de a aştepta.

1520.    Atac – Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătoreşti care nu satisface una dintre părţi; acţiune violentă şi susţinută (prin manifestaţii, prin scris, etc.) împotriva unei situaţii, unei teorii, etc. sau împotriva celor care le susţin; ofensivă a unor forţe armate care urmăreşte nimicirea sau prinderea inamicului şi distrugerea unor obiective ale acestuia; moment culminant al unei ofensive; semnal care anunţă începerea atacului; agresiune împotriva unei persoane, unui stat, etc.; iniţiativă într-un joc sportiv.

1521.    Ataca – A cere justiţiei să reexamineze o hotărâre care nu satisface una dintre părţi; a începe sau a duce un atac; a comite o agresiune împotriva unei persoane, unui stat, etc.; a avea sau a lua iniţiativa într-un joc sportiv; a duce o campanie violentă şi susţinută împotriva unei situaţii, unei teorii, etc. sau împotriva celor care le susţin; a vătăma, a roade, a arde, a distruge; a se irita, a se enerva, a se înfuria; a începe să studieze o problemă.

1522.    Atacabil – Care poate fi atacat.

1523.    Atacare – Acţiunea de a ataca.

1524.    Ataş – Anexă de metal prinsă lateral de o motocicletă, cu care se transportă obiecte sau persoane.

1525.    Ataşa – A (se) alătura (vremelnic) de ceva sau de cineva; a se lega sufleteşte de cineva sau de ceva.

1526.    Ataşabil – Care poate fi ataşat; sociabil.

1527.    Ataşament – Afecţiune puternică (şi durabilă) faţă de cineva sau ceva.

1528.    Ataşare – Acţiunea de a (se) ataşa.

1529.    Ataşat – Cel mai mic în grad dintre membrii unei reprezentanţe diplomatice.

1530.    Atelaj – Ansamblu format din animalele de tracţiune şi harnaşamentul acestor animale; animalele împreună cu vehiculul pe care îl trag (sau numai vehiculul).

1531.    Atelier – Local înzestrat cu uneltele sau maşinile necesare, în care se desfăşoară o anumită muncă organizată; parte dintr-o întreprindere industrială în care se execută aceeaşi operaţie sau acelaşi produs; totalitatea muncitorilor care lucrează într-un atelier; încăpere sau grup de încăperi în care îşi desfăşoară activitatea un pictor sau un sculptor; artiştii, elevii, studenţii care lucrează sub îndrumarea aceluiaşi maestru într-un atelier.

1532.    Atelier protejat – Spaţiul adaptat nevoilor persoanelor cu CES/ dizabilităţi, în care acestea desfăşoară activităţi de dezvoltare şi perfecţionare a abilităţilor, în vederea integrării în viaţa activă a tinerilor; poate funcţiona în locaţii din comunitate, în centre de zi, în centre rezidenţiale sau în unităţi de învăţământ special (Ord. MECTS 5573/ 2011).

1533.    Atenansă – Corp secundar al unei case, folosit pentru bucătărie, spălătorie, etc.; parte secundară a unei locuinţe.

1534.    Atentatul care pune în pericol statului – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra siguranţa statului care constă în atentatul săvârşit contra vieţii, integrităţii corporale ori sănătăţii unei persoane care îndeplineşte o activitate importantă în stat sau altă activitate publică importantă, împrejurări care fac ca fapta să pună în pericol siguranţa statului (art. 160 C.Pen.).

1535.    Atentatul contra unei colectivităţi – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra siguranţei statului şi constă în atentatul săvârşit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masă, provocarea de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natură să slăbească puterea de stat (art. 161 C.Pen.).

1536.    Atenua – A micşora intensitatea unui fenomen, importanţa sau gravitatea unui fapt.

1537.    Atenuant – Care atenuează.

1538.    Atenuare – Acţiunea de a (se) atenua şi rezultatul ei.

1539.    Ateriza – A face toate operaţiunile necesare pentru a reveni şi a se opri la sol o aeronavă; a sosi, a apărea pe neaşteptate undeva.

1540.    Aterizaj – Aterizare.

1541.    Aterizare – Acţiunea de a ateriza; aterizaj.

1542.    Aterizor – Dispozitiv al unui avion care serveşte la alunecarea pe sol în scopul aterizării sau al decolării.

1543.    Atesta – A face dovada, a confirma un adevăr, a exista în scris; a confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar, etc.; a dovedi, a confirma; a confirma pe cineva într-o anumită funcţie sau calitate.

1544.    Atestare – Acţiunea de a atesta şi rezultatul ei.

1545.    Atestare profesională – Atestare profesională pe post; constă în examinarea/ testarea salariatului spre a se verifica, ţinându-se seama şi de activitatea sa anterioară, dacă şi în ce măsură corespunde postului pe care îl deţine potrivit contractului său de muncă (nu există un concept definit legal dar atestare profesională (pe post) este utilizat în diverse acte normative).

1546.    Atestarea dreptului de semnătură – Eliberarea certificatului de atestare, înscrierea în Registrul Urbaniştilor din România şi dovedirea deţinerii dreptului de semnătură prin modalităţi specifice (ştampila şi certificatul) (Reg. CSRUR 29 iulie 2010).

1547.    Atestat – Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii).

1548.    Atipic – Care se abate de la caracteristicile obişnuite, de la tipul comun.

1549.    Atitudine – Ţinută sau poziţie a trupului; fel de a fi sau a se comporta (reprezentând adesea o anumită concepţie), comportare.

1550.    Atitudine în faţa riscului – Manieră în care persoane se raportează, în procesul luării deciziilor, la caracterul probabilist al evenimentelor. Există astfel posibilitatea ca, în baza experienţei acumulate, indivizii să încerce să se asigure în faţa riscului. În acest sens, teoria şi practica internaţională pun în evidenţă posibilitatea apelării la diferite sisteme de asigurare în faţa riscului şi incertitudinii practicate de instituţiile abilitate. În raport cu modul în care un individ se raportează la prezenţa riscului şi incertitudinii în viaţa de zi cu zi, dar mai ales atunci când el decide să se implice într-o anumită afacere, distingem următoarele situaţii: aversiunea faţă de risc, asumarea riscului, neutralitatea în faţa riscului. În acest ultim caz, persoanele par să fie preocupate nu atât de succesul (în sens larg) în afaceri, cât mai ales de rata medie de profitabilitate scontată în urma antrenării în această afacere.

1551.    ATM – Automat bancar care permite retragerea de numerar şi alte tranzacţii bancare electronice (plăţi de telefonie fixă sau mobilă şi a altor servicii de utilităţi publice, transferuri din contul de card în contul curent sau transferuri din contul de card în coptul de card virtual pentru efectuarea de cumpărături pe internet) cu ajutorul unui card bancar şi în baza unor instrucţiuni speciale.

1552.    Atmosferă – Înveliş gazos care înconjură pământul; aer; aer pe care îl respiră cineva; mediul social înconjurător, ambianţă; stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva; masă de gaze şi de vapori aflată într-un spaţiu în care au loc reacţii chimice; unitate de măsură a presiunii gazelor.

1553.    Atmosferic – Care aparţine atmosferei, privitor la atmosferă, din atmosferă.

1554.    Atom – Cea mai mică parte dintr-un element chimic care mai păstrează însuşirile chimice ale elementului respectiv; corpuscul infinit de mic, indivizibil.

1555.    Atomic – Care ţine de atomi, specific atomilor.

1556.    Atomicitate – Caracteristică esenţială a pieţei în cadrul căreia există numeroşi cumpărători şi vânzători, fără ca vreunul dintre ei să fie prioritar. Pentru ca pe o piaţă să existe atomicitate trebuie ca: a. atât vânzătorul cât şi cumpărătorul să aibă putere economică mică şi relativ apropiată între ei; b. nici unul dintre ei să nu poată influenţa (sensibil) piaţa prin modificarea cererii sau ofertei sale. Atomicitatea este o condiţie esenţială pentru piaţa cu concurenţă perfectă, care reprezintă un model teoretic de analiză. În realitate, nu există decât piaţă cu concurenţă imperfectă. Dacă pe o astfel de piaţă se manifestă atomicitatea relativă, se consideră că ea se caracterizează prin concurenţă “pură”. În ansamblu, ea rămâne imperfectă, întrucât nu îndeplineşte şi celelalte condiţii de concurenţă perfectă.

1557.    Atomizator – Mic recipient, cilindric, pentru pulverizarea fină a unui lichid; atomizor.

1558.    Atomizor – Atomizator.

1559.    Atomoelectric – Care se bazează pe electricitatea produsă cu ajutorul energiei atomice.

1560.    Atot – Element de compunere însemnând “pe deplin”, “complet”, “desăvârşit”.

1561.    Atotcuprinzător – Care cuprinde totul, care cuprinde aspecte foarte largi, foarte variate, foarte numeroase ale unei probleme, ale unei activităţi, etc.

1562.    Atrage – A exercita o atracţie, a apropia la sine; a determina (adesea prin vicleşuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva; a avertiza, a preveni (prin atragerea atenţiei); a exercita sau a simţi o atracţie; a fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta; a avea drept consecinţă, a determina.

1563.    Atragere – Acţiunea de a (se) atrage.

1564.    Atrăgător – Care atrage prin calităţile sale (plăcute); atractiv; care promite foloase, care dă satisfacţii, care place.

1565.    Atribui – A da, a acorda, a conferi; a pune ceva pe seama, în socoteala cuiva.

1566.    Atribuire – Acţiunea de a atribui; contract prin care atributul este autorizat să înmâneze atribuitorului o sumă de bani, hârtii de valoare (titluri) sau alte bunuri fungibile, pe  care atribuitorul are împuternicirea/ mandatul să le perceapă în numele său. Atribuitele care nu sunt definite în titlu ca efecte de schimb, dar sunt în mod expres create la ordin şi, pe de altă parte, satisfac condiţiile cerute pentru cambii, sunt asimilate acestora din urmă.

1567.    Atribuire directă – Acordarea de finanţări nerambursabile fără lansarea, în prealabil, a unei cereri de oferte. Este permisă doar în condiţii speciale.

1568.    Atribut – Însuşire (esenţială) a unui obiect; semn distinctiv, simbol; parte secundară a propoziţiei, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.

1569.    Atributiv – Care are funcţie de atribut.

1570.    Atribuţie – Sferă de autoritate, de competenţă, de activitate a cuiva; însărcinare, muncă dată cuiva spre îndeplinire.

1571.    Atribuţii ale statului în relaţiile funciare – Funcţia de atribuire şi de înstrăinare a terenurilor, de autentificare a dreptului deţinătorilor de terenuri o au numai organele administraţiei de stat. Statul sprijină material, financiar şi organizatoric dezvoltarea eficientă a tuturor normelor de gospodărire agricolă, tehnologizarea agriculturii în sensul îmbunătăţirii lucrării şi valorificării terenului cu reducerea corespunzătoare a pierderilor şi deşeurilor poluante, efectuarea studiilor de impact ecologic, economic şi social care să fundamenteze deciziile de promovare a noilor investiţii în agricultură, măsurile de protecţie a terenului ca fundament al dezvoltării durabile a gospodăriilor, asigură folosirea economicoasă a terenurilor şi restrângerea suprafeţelor ocupate de construcţii, garantează dreptul de proprietate şi celelalte drepturi ale deţinătorilor de terenuri. Autorităţile administraţiei publice locale constituie comisii funciare din consilieri ai consiliilor locale, specialişti ai organelor de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare sau alţii precizaţi expres de legislaţia în vigoare.

1572.    Atribuţiune – Atribuţie.

1573.    Attorney at law – Avocat apărător.

1574.    Atu – Element care, într-o anumită împrejurare, oferă cuiva un avantaj sau o şansă în plus; carte (sau culoare) de joc socotită a avea cea mai mare valoare.

1575.    Atunci – În momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea; într-un moment concomitent cu o acţiune sau urmând imediat după aceasta; numai în acest caz.

1576.    Aţă – Fir subţire (de bumbac, de in, de cânepă, etc.) folosit la cusut, la fabricat ţesături, etc.; fibră extrasă din tulpina anumitor plante textile; fibră care se desprinde din păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre); fâşie de metal subţire, formată în urma ascuţirii pe tocilă a unor unelte.

1577.    Auctioneer – Agent comercial împuternicit prin lege să vândă la licitaţie publică pentru principal bunuri (în special mobile).

1578.    Aucţiune – Metodă de tranzacţionare la bursă, de tipul licitaţiei publice, ce presupune confruntarea deschisă, în sala de negocieri, a cererii şi ofertei pentru titluri.

1579.    Audi prudenter et responde sapienter – Ascultă cu chibzuinţă şi răspunde cu înţelepciune.

1580.    Audia – A asculta un martor în vederea rezolvării unui proces; a asculta un şir de lecţii, de prelegeri, de înregistrări muzicale, etc.

1581.    Audient – Persoană care asistă în cursurile unei şcoli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenţii ordinari şi fără a susţine examene.

1582.    Audienţă – Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deţine o funcţie de răspundere.

1583.    Audierea – Ascultarea învinuitului sau inculpatului, a celorlalte părţi din procesul penal, a martorului, precum şi a expertului se poate realiza pe tot cuprinsul procesului penal în modul şi condiţiile prevăzute de lege; constituie act procedural.

1584.    Audit – Inspecţia sau examinarea oficială în vederea determinării eficienţei, siguranţei, calităţii şi altele; termen folosit pentru a desemna verificarea profesională a unei informaţii (situaţii) în vederea exprimării unei opinii competente, argumentate şi independente pe baza raportării la un criteriu (standard) de calitate.
Audit înseamnă verificare, revizie contabilă sau control financiar realizate de un specialist, de un profesionist independent, având calitate de cenzor, expert contabil sau contabil autorizat. Auditul poate fi financiar poate fi intern şi extern şi statutar, realizat de cenzori, experţi contabili sau auditori care îşi exprimă părerea în cadrul unui raport cu privire la raportările contabile (dacă reflectă în mod real situaţia societăţi, etc.), la elemente bine precizate cum ar fi structurile de control intern, de operare contabilă, de gestiune, etc.

1585.    Audit de mediu – Înseamnă un instrument de gestionare care constă într-o evaluare sistematică, documentată şi obiectivă a rezultatelor organizaţiei, a sistemului de management şi a procedeelor destinate protecţiei mediului în scopul de: a. a facilita controlul operaţional al practicilor cu impact asupra mediului; b. a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv a obiectivelor generale şi specifice ale organizaţiei (Reg. CE 761/ 2001).

1586.    Audit extern – Un audit efectuat de un auditor extern.

1587.    Audit intern – Reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităţilor entităţilor economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de conducere a acestuia. Auditul intern are ca obiective: a. verificarea conformităţii activităţilor din entitatea economică auditată cu politicile, programele şi managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale; b. evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare dispuse şi efectuate de către conducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei activităţii entităţii economice; c. evaluarea gradului de adecvare a datelor/ informaţiilor financiare şi nefinanciare destinate conducerii pentru cunoaşterea realităţii din entitatea economică; d. protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel (OUG 75/ 1999).
O activitate de evaluare, organizată în cadrul unei entităţi ca un serviciu în folosul acesteia. Funcţiile sale includ, printre altele, examinarea, evaluarea şi monitorizarea adecvării şi eficacităţii controlului intern.

1588.    Audit intern de mediu – Înseamnă o evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţelor de mediu ale unei organizaţii, a sistemului de management şi a proceselor destinate protecţiei mediului (Reg. CE 1221/ 2009).

1589.    Audit legal – Înseamnă un audit al conturilor anuale sau al conturilor consolidate astfel cum este prevăzut de legislaţia în vigoare (Dir. 2006/ 43/ CE).

1590.    Audit public intern – Activitatea funcţional independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi proceselor de administrare. Obiectivele auditului public intern sunt: a. asigurarea obiectivă şi consilierea, destinate să îmbunătăţească sistemele şi activităţile entităţii publice; b. sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii publice printr-o abordare sistematică şi metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor administrării. Sfera auditului public intern cuprinde: a. activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din asistenţa externă; b. constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea şi stabilirea titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora; c. administrarea patrimoniului public, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat/public al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale; d. sistemele de management financiar şi control, inclusiv contabilitatea şi sistemele informatice aferente (L 672/ 2002).

1591.    Auditor – Partenerul din cadrul misiunii de audit. Termenul “auditor” este folosit pentru a descrie fie partenerul din cadrul unui audit, fie firma de audit. Acolo unde se aplică partenerului din cadrul unui audit, termenul descrie obligaţiile sau responsabilităţile partenerului din cadrul misiunii. Astfel de obligaţii sau responsabilităţi pot fi îndeplinite fie de partenerul din cadrul misiunii de audit, fie de un membru al echipei de audit. Acolo unde obligaţia sau responsabilitatea trebuie îndeplinită în mod expres de partenerul din cadrul unui audit, se foloseşte mai degrabă expresia “partener din cadrul unui audit” decât termenul “auditor”. Termenul “auditor” poate fi folosit atunci când descrie serviciile conexe şi angajamentele de asigurare, altele decât cele de audit. O astfel de referire nu înseamnă că o persoană care efectuează un serviciu conex sau un angajament de asigurare, altul decât cel de audit, trebuie să fie neapărat auditorul situaţiilor financiare ale entităţii. Persoană care ascultă un curs, o conferinţă, un concert, etc.; ascultător, auzitor. În domeniul calităţii, persoana care a obţinut, în modul stabilit, calificare pentru a efectua auditul calităţii produselor.
Înseamnă o persoană sau un grup de persoane din cadrul unei organizaţii sau o persoană fizică sau juridică din afara acesteia, care acţionează în numele organizaţiei respective şi care efectuează o evaluare în special a sistemului de management de mediu existent şi stabileşte dacă se respectă politica şi programul de mediu ale organizaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte conformarea cu cerinţele legale aplicabile de mediu (Reg. CE 1221/ 2009).

1592.    Auditor al grupului – Auditorul(ii) statutar(i) sau firma(ele) de audit care efectuează auditul statutar/ legal al situaţiilor financiare anuale consolidate (conturilor consolidate) (OUG 90/ 2008; Dir. 2006/ 43/ CE).

1593.    Auditor cu experienţă – Persoană fizică (din interiorul sau din afara firmei) care dispune de o cunoaştere rezonabilă a: a. procesului de audit, b. Standardelor Internaţionale de Audit şi cerinţelor legale şi de reglementare aplicabile, c. mediul de afaceri în care operează entitatea şi d. aspectele relevante pentru auditul şi raportarea financiară din domeniul entităţii (ISA 230).

1594.    Auditor dintr-o terţă ţară – O persoană fizică ce efectuează audituri ale situaţiilor financiare anuale (conturilor anuale) sau ale situaţiilor financiare anuale consolidate (conturilor consolidate) ale unei societăţi comerciale înregistrate într-o terţă ţară (OUG 90/ 2008; Dir. 2006/ 43/ CE).

1595.    Auditor existent – Auditorul situaţiilor financiare ale perioadei curente.

1596.    Auditor extern – Acolo unde este cazul, termenul “auditor extern” este folosit pentru a face distincţie între auditorul extern şi auditorul intern.

1597.    Auditor nou – Auditorul situaţiilor financiare ale perioadei curente, acolo unde situaţiile financiare ale situaţiei precedente au fost auditate fie de un alt auditor (în acest caz auditorul nou mai este cunoscut şi ca auditor succesor), fie auditul este un angajament iniţial de audit.

1598.    Auditor intern – O persoană care efectuează un audit intern.

1599.    Auditor legal – Înseamnă o persoană fizică care este autorizată în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare să efectueze audituri legale  (Dir. 2006/ 43/ CE).

1600.    Auditor principal – Auditorul care are responsabilitatea de a raporta asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi atunci când acele situaţii financiare includ informaţii financiare ale unei componente sau ale mai multor componente auditate de către un alt auditor.

1601.    Auditor propus – Un auditor căruia i se cere să înlocuiască un auditor existent.

1602.    Auditor succesor – Un auditor care înlocuieşte un auditor existent (cunoscut, de asemenea, şi ca auditor nou).

1603.    Auditoriu – Totalitatea auditorilor; asistenţă; sală de cursuri într-o şcoală (de grad superior).

1604.    Auditorul financiar – Este persoana fizică sau juridică ce dobândeşte această calitate în condiţiile legii. Auditorii financiari persoane fizice sau juridice, care au dobândit această calitate şi sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, în exercitarea independentă a profesiei pot desfăşura: a. activitatea de audit financiar; b. activitatea de audit intern; c. activitatea de consultanţă financiar-contabilă şi fiscală; d. activităţi de asigurare a managementului financiar-contabil; e. activităţi de pregătire profesională de specialitate în domeniu; f. activităţi de expertiză contabilă; g. activităţi de evaluare; h. activităţi de reorganizare judiciară şi lichidare (OUG 75/ 1999).

1605.    Auditorul precedent – Auditorul care a fost anterior auditorul unei entităţi şi care a fost înlocuit de un auditor nou.

1606.    Auditorul statutar – Este persoana fizică autorizată, în conformitate cu prevederile legale, de către autoritatea competentă, respectiv Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), să efectueze audit statutar (OUG 90/ 2008).

1607.    Auditul de regularitate – Reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care le sunt aplicabile (L 672/ 2002).

1608.    Auditul de sistem – Reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora (L 672/ 2002).

1609.    Auditul financiar – Reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a  unei opinii asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit şi adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România (OUG 75/ 1999).

1610.    Auditul performanţei – Examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi se apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele (L 672/ 2002).

1611.    Auditul situaţiilor financiare – Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este de a permite auditorului să exprime o opinie legată de întocmirea situaţiilor financiare sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară. Un audit al situaţiilor financiare reprezintă o misiune de asigurare (vezi şi misiune de asigurare).

1612.    Auditul statutar – Reprezintă auditul situaţiilor financiare anuale sau al situaţiilor financiare anuale consolidate, aşa cum este prevăzut de legislaţia comunitară,  transpusă în reglementările naţionale (OUG 90/ 2008).

1613.    Augmenta – A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeaşi natură).

1614.    Aulă – Sală mare într-o clădire publică, destinată conferinţelor, festivităţilor, cursurilor, etc.

1615.    Aur – Metal preţios de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil şi ductil, folosit pentru a fabrica în special obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză şi ca etalon al valorii); lucru valoros, preţios; văpaie, strălucire ca a aurului; fir de aţă făcut din aur sau imitând aurul folosită la cusut, veşmânt cusut din asemenea fire; bani, avere, bogăţie.

1616.    Aur alb – Apa folosită ca izvor de energie.

1617.    Aur dentar – Aliaj al aurului, utilizat la lucrări dentare (OUG 190/ 2000).

1618.    Aur financiar – Aurul achiziţionat de persoane fizice ori juridice în scopul realizării unor plasamente de valoare. Aurul financiar cuprinde aurul sub formă de bare, lingouri, plachete, având titlul minim de 995/ 1000, precum şi sub formă de monede din aur având titlul mai mare sau egal cu 900/ 1000, cotate pe una dintre pieţele Uniunii Europene. Operaţiunile cu aur financiar se realizează atât prin livrare fizică, cât şi prin operaţiuni în conturi de metal preţios sau hârtii de valoare exprimate în aur, deţinute la bănci (OUG 190/ 2000).

1619.    Aur greu – Aur masiv.

1620.    Aur monetar – Acea parte a aurului financiar utilizat ca activ, care este deţinut cu titlu de rezervă oficială de Banca Naţională a României. Aurul monetar se prezintă de regulă sub formă de monede cu titlu minim de 900/ 1000, lingouri, precum şi bare standard cu titlu minim de 995/ 1000 (OUG 190/ 2000).

1621.    Aur negru – Cărbune de pământ sau ţiţei (considerate ca surse de energie).

1622.    Aurar – Meşter care lucrează obiecte din aur; persoană care extrage aur din mine, din nisipul râurilor.

1623.    Aură – Nimb, aureolă; stare premergătoare crizei de epilepsie.

1624.    Aurărie – Obiecte de aur; mină de aur.

1625.    Aureola – A înconjura cu o aureolă; a încununa, a glorifica (cu calităţile sale).

1626.    Aureolat – Înconjurat cu o aureolă; plin de glorie, de faimă.

1627.    Aureolă – Cerc luminos pe care pictorii înconjură capetele unor personaje, mai ales ale sfinţilor; nimb, aureolă; zonă pe suprafaţa unui obiect, variat colorată, în care există o tranziţie continuă de la o culoare la alta; zonă mai puţin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric, etc.; strălucire, glorie, faimă.

1628.    Auri – A acoperi un obiect cu un strat subţire de aur, a polei sau a sufla cu aur; a da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur; a preface în aur.

1629.    Aurire – Acţiunea de a auri.

1630.    Aurit – Acoperit cu un strat subţire de aur sau imitând poleiala aurului; cusut sau ţesut cu fir de aur sau auriu.

1631.    Auriu – De culoarea aurului.

1632.    Auro loquente omnis oratio inanis est – Când aurul vorbeşte, orice discuţie este zadarnică.

1633.    Auster – Sobru, cumpătat, sever; lipsit de ornamente sau podoabe.

1634.    Austeritate – Însuşirea de a fi auster.

1635.    Autarhic – Care are caracter de autarhie.

1636.    Autarhie – Politică prin care se tinde spre crearea unei economii naţionale închise, izolate de economia altor ţări; stat care practică autarhia; stare de autoizolare economică a unui stat; politică economică negativă, de izolare a firmei de alte companii.

1637.    Autentic – Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci; întocmit cu toate formele legale; înscris întocmit de părţi sau de un organ competent în forme ce-i atribuie o anumită putere doveditoare.

1638.    Autenticitate – Faptul sau însuşirea de a fi autentic.

1639.    Autentifica – A face un act să devină autentic, să aibă valoare autentică; a legaliza.

1640.    Autentificare – Acţiunea de a autentifica.

Procedură care permite prestatorului de servicii de plată să verifice modul de utilizare a unui anumit instrument  de plată, inclusiv elementele de securitate personalizate ale acestuia (OUG 113/ 2009).

1641.    Autentificat – Întărit cu formele legale; legalizat.

1642.    Authority – Împuternicirea dată de principal agentului pentru ca acesta din urmă să acţioneze pe seama şi sub controlul celui dintâi în realizarea unei afaceri comerciale.

1643.    Auto – Element de compunere însemnând “de la sine”, “prin mijloace proprii”; element de compunere însemnând “automobil”, “automat”; automobil; care se efectuează cu ajutorul unui automobil, care priveşte automobilele.

1644.    Autoadministra – A se administra prin mijloace proprii.

1645.    Autoadministrare – Faptul de a se autoadministra.

1646.    Autoapărare – Apărare prin mijloace proprii.

1647.    Autoatelier – Atelier mobil folosit la depanări şi reparări de vehicule.

1648.    Autobasculantă – Autocamion prevăzut cu benă basculantă.

1649.    Autobază – Centru de exploatare şi întreţinere a unor autovehicule.

1650.    Autobetonieră – Autocamion prevăzut cu o betonieră.

1651.    Autobiografic – Care conţine o autobiografie, cu caracter de autobiografie.

1652.    Autobiografie – Expunere orală sau scrisă a vieţii unei persoane făcută de ea însăşi; operă literară aparţinând genului epic, în care autorul îşi povesteşte viaţa.

1653.    Autobrec – Automobil cu caroserie închisă, care poate transporta în comun un număr redus de persoane.

1654.    Autobus – Autobuz.

1655.    Autobuz – Automobil cu caroseria închisă sau parţial decapotabilă, folosit la transportul în comun al unui număr mare de persoane.
Autovehicul cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/ h, conceput şi construit pentru transportul de persoane pe scaune şi în picioare, şi care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto (OUG 109/ 2005).

1656.    Autobuz urban – Autobuz la care majoritatea locurilor sunt în picioare (OUG 109/ 2005).

1657.    Autocamion – Automobil mare cu caroserie deschisă sau cu platformă, folosit pentru transportul de materiale.

1658.    Autocamionetă – Automobil mai mic decât autocamionul, folosit pentru transportul de materiale; camionetă.

1659.    Autocar – Automobil cu caroseria deschisă sau decapotabilă, folosit de obicei în transportul interurban în comun (mai ales în excursii) al unui număr mare de persoane.
Autobuz cu mai mult de 22 de locuri pe scaune, destinat şi echipat numai pentru transportul de persoane aşezate pe scaune, având spaţii speciale pentru transportul bagajelor pe distanţe mari, amenajat şi dotat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, având interdicţia de a transporta persoane în picioare (OUG 109/ 2005).

1660.    Autocisternă – Automobil prevăzut cu o cisternă (montată pe şasiu).

1661.    Autoclavă – Vas închis ermetic, folosit la sterilizări, la efectuarea reacţiilor chimice etc. sub presiune (şi la temperaturi ridicate); capac care închide ermetic un recipient şi se menţine închis prin presiunea din recipient.

1662.    Autocombină – Combină autopropulsată.

1663.    Autoconducere – Conducere a activităţii sociale, economice, etc. de către colectivitatea respectivă însăşi sau de către reprezentanţii ei.

1664.    Autoconserva – A-şi menţine, a-şi apăra propria viaţă, situaţie, condiţie, etc.

1665.    Autoconservare – Faptul de a se autoconserva.

1666.    Autoconsum – Consumul de bunuri şi de servicii finale de către producătorul însuşi. Importanţa lui este în funcţie de nivelul economiei. În economiile de tip agrar tradiţional, autoconsumul este mai amplu, pe când în economiile de piaţă moderne se diminuează. Autoconsumul este mai dezvoltat în mediul rural decât în mediul urban. Diminuarea în mediul rural depinde de modernizarea activităţilor agricole şi de alinierea nevoilor agricultorilor la cele ale mediului urban. Consumul unităţilor economice din propria producţie pentru a produce alte bunuri nu reprezintă autoconsum.

1667.    Autocontrol – Control exercitat asupra propriei persoane.

1668.    Autocrat – Conducător al unui stat, cu puteri absolute, autocrator.

1669.    Autocratic – Care are caracter de autocraţie; care are puteri absolute.

1670.    Autocratism – Concepţie, doctrină bazată pe autocraţie.

1671.    Autocrator – Autocrat.

1672.    Autocraţie – Formă de guvernare în care întreaga putere a statului e concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism; stat care are forma de guvernare descrisă mai sus.

1673.    Autocritic – Analiză critică a activităţii şi comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acţiunea de îmbunătăţire a activităţii proprii.

1674.    Autodepanare – Reparare a unui autovehicul (pe locul unde acesta a rămas în pană); autoatelier folosit pentru asemenea reparaţii.

1675.    Autodeterminare – Principiu potrivit căruia o naţiune are dreptul să-şi aleagă singură statutul politic şi calea de dezvoltare economică, socială şi culturală; ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu.

1676.    Autodezvoltare – Creştere, dezvoltare prin sine, de la sine.

1677.    Autodidact – Persoană care şi-a însuşit, fără ajutorul unui profesor sau al unei forme de învăţământ, cunoştinţe ştiinţifice şi o anumită cultură.

1678.    Autodizolva – Desfiinţarea unei societăţi, a unei organizaţii, etc. prin hotărârea sa proprie, a-şi înceta activitatea în urma unei hotărâri luate conform prevederilor legale.

1679.    Autodizolvare – Faptul de a se autodizolva.

1680.    Autodrezină – Drezină autopropulsată.

1681.    Autodrom – Teren special amenajat pentru exerciţii de conducere a automobilului.

1682.    Autodrum – Drum construit pentru a asigura circulaţia în bune condiţii a autovehiculelor.

1683.    Autodubă – Automobil prevăzut cu o dubă, folosit pentru transportul de materiale, produse alimentare, corespondenţă, etc.; dubă.

1684.    Autoexcavator – Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie.

1685.    Autofinanţa – A se finanţa din fonduri proprii.

1686.    Autofinanţare – Faptul de a se autofinanţa; alocarea pentru investiţii a unei părţi din beneficiile sau rezervele întreprinderii.

1687.    Autofurgon – Furgon autopropulsat; furgon.

1688.    Autofurgonetă – Furgonetă autopropulsată.

1689.    Autogară – Gară pentru autobuze şi autocamioane.

Spaţiu special delimitat, amenajat şi dotat pentru a permite plecarea şi sosirea autobuzelor, inclusiv a celor aflate în tranzit, asigurând urcarea sau coborârea persoanelor, precum şi condiţii şi servicii pentru autobuze şi pentru persoanele aflate în aşteptare (OUG 109/ 2005).

1690.    Autogenă – Tip de sudură care foloseşte căldura produsă prin arderea acetilenei.

1691.    Autogestionar – Persoană, instituţie, etc. care are gestiune proprie; autogestionare.

1692.    Autogir – Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor şi cu o elice de suspensie care se învârteşte în jurul unui ax vertical prin forţa realizată de deplasarea aeronavei.

1693.    Autograf – Text sau semnătură, etc. scrisă de propria mână a autorului.

1694.    Autografie – Procedeu prin care se reproduce pe piatră litografică sau pe o hârtie specială un text, un desen, etc. (autograf); text, desen, etc. astfel reprodus.

1695.    Autoguverna – A se conduce singur (fără amestec străin).

1696.    Autoguvernare – Faptul de a se autoguverna.

1697.    Autohaltă – Haltă pentru autobuze.

1698.    Autohton – Care s-a format şi s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăieşte (şi în prezent), care este originar de aici; băştinaş, aborigen.

1699.    Autohtonism – Ansamblu de trăsături autohtone; exagerare a trăsăturilor specifice unei colectivităţi naţionale.

1700.    Autoignora – A-şi neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existenţă.

1701.    Autoimpunere – Contribuţie bănească pe care o fixează o colectivitate şi o dă de bunăvoie, în vederea unor lucrări locale de interes general.

1702.    Autoîncărcător – Vehicul care încarcă automat o marfă, un obiect.

1703.    Automacara – Macara montată pe şasiul unui camion.

1704.    Automat – Aparat, maşină, etc. care este acţionat printr-un dispozitiv mecanic; operaţie care se efectuează prin acţiunea unui dispozitiv mecanic; care se face, care se execută de la sine, fără participarea raţiunii sau a voinţei; dispozitiv, maşină, aparat care efectuează o anumită operaţie fără intervenţia omului; persoană fără voinţă, fără iniţiativă, care face totul mecanic.

1705.    Automatic – De automat; ramură a ştiinţei şi a tehnicii care se ocupă cu studiul metodelor şi al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului.

1706.    Automatism – Caracterul a ceea ce este automatic; mişcare (ca) de automat; înlănţuire de reacţii care se desfăşoară fără control; mişcare, gest stereotip la care nu participă conştiinţa.

1707.    Automatiza – A înzestra cu utilaj automat; acţiuni, gesturi, mişcări cu caracter de automatism, a căpăta astfel de acţiuni, gesturi, mişcări.

1708.    Automatizare – Acţiunea de a (se) automatiza şi rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producţie, înzestrare cu automate; controlul automat al proceselor tehnologice. Termenul este utilizat şi pentru a desemna o formă a progresului tehnic şi descrie situaţiile în care maşinile controlează funcţionarea maşinilor în acest proces. Automatizarea are certe valenţe pozitive asupra activităţilor economice, cum ar fi: creşterea productivităţii, reducerea costurilor unitare, îmbunătăţirea calităţii produselor realizate, etc. Ea are însă şi efecte mai puţin favorabile: reducerea locurilor de muncă, costuri mari de instalare a liniilor tehnologice automatizate, accelerarea uzurii morale a capitalului, etc.

1709.    Automişcare – Mişcare, dezvoltare neîntreruptă a naturii şi a societăţii, cauzată de contradicţii interne.

1710.    Automobil – Vehicul cu roţi (normal patru, mai rar trei, două, şase sau mai multe) pneumatice sau nu, mişcate de un motor cu explozie internă, cu aburi, aer comprimat, electric, etc.; auto; vehicul care se mişcă cu ajutorul unui motor propriu.

1711.    Automobilism – Sport practicat cu ajutorul automobilului.

1712.    Automobilist – Persoană care practică automobilismul; persoană care conduce un automobil.

1713.    Automobilistic – De automobilist.

1714.    Automodel – Autovehicul miniatural prevăzut cu un sistem de propulsie şi de comandă.

1715.    Automodelism – Ramură sportivă care se ocupă cu construirea de automodele.

1716.    Automodelist – Constructor de automodel.

1717.    Automotor – Vehicul de cale ferată, prevăzut cu motor propriu şi folosit pentru transportul rapid de călători.

1718.    Autonom – Care se bucură de autonomie; care este liber, care nu depinde de nimeni.

1719.    Autonomie – Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naţionalităţi sau al unei minorităţi naţionale, etc.) de a se guverna şi administra singur, prin legi proprii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală; situaţia celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acţiunile sale; distanţă maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie de aprovizionare cu combustibil.

1720.    Autonomie de voinţă – Libertate contractuală recunoscută prin lege persoanelor, cu condiţia de a respecta normele legale imperative şi ordinea juridică a respectivului stat.

1721.    Autonomie locală – Dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Dispoziţiile anterioare nu aduc atingere posibilităţii de a recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii. Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege. Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului, după caz. Autonomia locală conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul ca, în condiţiile legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice (Legea nr. 215/ 2001).

1722.    Autopompă – Pompă (de incendiu) montată pe un autocamion şi acţionată de motorul acesteia.

1723.    Autopropulsat – Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie.

1724.    Autopropulsie – Propulsie a unui vehicul realizată cu mijloace proprii.

1725.    Autor – Persoană care creează o operă literară, artistică, ştiinţifică sau publicistică; persoană care face, care produce sau comite ceva; persoană care comite o infracţiune. Participant la săvârşirea unei infracţiuni alături de instigator şi complice. Este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Această persoană se mai numeşte şi „autor material” deoarece execută acţiunea tipică ce constituie elementul material al infracţiunii. În literatura juridică se face deosebirea între autor unic, autori plurali, coautori, etc. (art. 24 C.Pen.).

1726.    Autorapid – Automotor cu viteză de tren rapid.

1727.    Autorecepţie – Denumire dată recepţiei mărfurilor ce formează obiectul contractului extern efectuată în numele şi pe seama cumpărătorului, atunci când acesta din urmă nu a recepţionat, din culpa sa, acea marfă în termenul convenit prin contract.

1728.    Autoreferat – Expunere (scurtă) făcută de cineva asupra unei lucrări proprii (mai ales în vederea susţinerii tezei de doctorat).

1729.    Autoregla – A (se) regla în mod automat.

1730.    Autoreglaj – Autoreglare.

1731.    Autoreglare – Acţiunea de a (se) autoregla; autoreglaj.

1732.    Autoritar – Căruia îi place să uzeze (şi uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziţii; care găseşte satisfacţii în faptul de a fi ascultat.

1733.    Autoritate – Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziţii sau de a impune cuiva ascultare; organ al puterii de stat competent să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu; reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat; prestigiu de care se bucură cineva sau ceva; persoană care se impune prin cunoştinţele sale, prin prestigiul său.

1734.    Autoritate competentă – Autoritatea naţională însărcinată/ împuternicită de lege sau de alte reglementări cu supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit; sunt abilitate să supravegheze şi piaţa asigurărilor (L 58/ 1998, L 32/ 2000, OUG 99/ 2006).
Autoritatea competentă a unui stat, responsabilă pentru toate aspectele omologării de tip, în special pentru acordarea şi, dacă este cazul, retragerea de certificate de omologare tip, care asigură legătura cu autorităţile competente ale altor state şi care este îndreptăţită să verifice dispoziţiile luate de constructor pentru asigurarea conformităţii producţiei (OMLPTL 211/ 2003).

1735.    Autoritate contractantă – Parte dintr-un contract de finanţare care, în baza legii sau în baza unui alt contract de finanţare la care a avut calitatea de contractor, finanţează realizarea unui obiectiv, stabilind condiţiile în care cealaltă parte (beneficiarul propriu-zis al finanţării) va realiza contractul ce se încheie în acest scop (conf. OG 59/ 1997). Practic, este o instituţie publică sau privată care încheie cu un finanţator un contract privind implementarea unui program de finanţare al respectivului finanţator, atunci când finanţatorul nu se implică direct şi în totalitate în derularea activităţilor de acordare a finanţărilor.
Oricare organism al statului – autoritate publică sau instituţie publică – care acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local; oricare organism, altul decât enunţul anterior, cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial şi care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii: a. este înfiinţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este enunţată anterior, sau de către un alt organism de drept public, b. se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorităţi contractante, astfel cum este definită anterior, sau unui alt organism de drept public, c. în componenţa consiliului de administraţie/ organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită anterior, sau de către un organism de drept public; oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute în anunţurile anterioare; orice întreprindere publică ce desfăşoară una sau mai multe activităţi specifice, atunci când acestea atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate respectivelor activităţi; oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute anterior, care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile specifice, în baza unui drept special sau exclusiv, acordat de o autoritate competentă, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri cadru destinate efectuării respectivelor activităţi (O.U.G. nr. 34/ 2006).

1736.    Autoritate de certificare şi plată – Structura organizatorică din cadrul Ministerului de Finanţe, responsabilă de certificarea sumelor cuprinse în declaraţiile de cheltuieli transmise de Comisia Europeană, primirea de la Comisia Europeană a fondurilor transferate României di instrumentele structurale, precum şi a celor alocate de la bugetul de stat, în cazul programelor operaţionale care utilizează mecanismul plăţii directe (OUG nr. 64/ 2009).

1737.    Autoritate de implementare – Instituţie responsabilă cu implementarea tehnică a programului. Funcţiile Autorităţii de implementare sunt reprezentate de: identifică, structurează programele şi proiectele pentru finanţare, pe baza priorităţilor programelor existente; asigură implementarea tehnică a proiectelor şi monitorizarea lor; pregăteşte planurile strategice, programele de lucru, bugetele şi rapoartele de monitorizare; face raportări asupra stadiului de implementare a programelor, pregăteşte termenii de referinţă.

1738.    Autoritate de lucru judecat – Principiu juridic potrivit căruia hotărârile judecătoreşti definitive capătă autoritate (putere) de lucru judecat nemaiputând fi atacate decât prin intermediul căilor de atac extraordinare.

1739.    Autoritate fiscală centrală – Ministerul Finanţelor Publice, instituţie cu rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale (L 571/ 2003, L 227/ 2015 – Codul Fiscal).

1740.    Autoritate fiscală competentă – Organul fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor şi serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz, care au responsabilităţi fiscale (L 571/ 2003, L 227/ 2015 – Codul Fiscal).

1741.    Autoritate publică – Orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităţilor publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (L 554/ 2004).

1742.    Autoritate tutelară – Este reglementată în Codul familiei, instituţie creată pe lângă autorităţile publice locale în vederea ocrotirii intereselor minorului lipsit de îngrijire părintească, în cazurile prevăzute de lege.

1743.    Autoritate vamală – Instituţie guvernamentală constituită şi organizată în vederea aplicării politicii vamale a ţării în care funcţionează.
Autoritate investită, în principal, cu aplicarea reglementărilor vamale (L 86/ 2006).

1744.    Autoritate vamală de decizie – Autoritatea vamală competentă să decidă asupra cererii de restituire sau de remitere din statul membru în care au fost înscrise în conturi drepturile respective (Reg. CEE 2454/ 92).

1745.    Autorităţi ale administraţiei publice locale – Consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi consiliul general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive. Aceste autorităţi exercită, în condiţiile legii, competenţe exclusive, competenţe partajate şi competenţe delegate. Autonomia locală conferă dreptul ca, în limitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice. Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din comune, oraşe şi municipii şi autorităţile administraţiei de la nivel judeţean se bazează pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ. În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. În cadrul politicii economice naţionale, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele au dreptul la resurse financiare proprii, pe care autorităţile administraţiei publice locale le stabilesc, le administrează şi le utilizează pentru îndeplinirea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii. Resursele financiare de care dispun trebuie să fie corelate cu competenţele şi cu atribuţiile prevăzute de lege. Autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resurse financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale (L 273/ 2006) (Legea nr. 215/ 2001).

1746.    Autorităţi ale sistemului de sănătate publică – Sunt reprezentate de: a. Ministerul Sănătăţii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului; b. alte instituţii care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional, regional, judeţean sau local (L 95/ 2006).

1747.    Autorități de certificare – Toate structurile cu funcțiuni de certificare a cheltuielilor finanțate din fondurile europene și/ sau din fondurile publice naționale aferente acestora, stabilite prin reglementările donatorilor și reglementări naționale (O.U.G. 66/ 2011).

1748.    Autorităţi deliberative – Consiliul local, Consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor (Legea nr. 215/ 2001).

1749.    Autorităţi executive – Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedintele consiliului judeţean (Legea nr. 215/ 2001).

1750.    Autorităţi responsabile de asigurarea aplicării legislaţiei – Înseamnă autorităţile competente relevante, desemnate de statele membre pentru a identifica, preveni şi investiga nerespectarea cerinţelor legale, precum şi pentru a lua măsurile de aplicare a legii, dacă este cazul (Reg. CE 1221/ 2009).
1751.    Autorităţi vamale – Reprezintă autorităţile competente „inter alta” să aplice reglementările vamale (Reg. CEE 2913/ 92).

1752.    Autorităţile competente – (în domeniul auditului statutar) Sunt autorităţile sau organele desemnate prin lege care sunt responsabile pentru reglementarea şi/ sau supravegherea publică a auditorilor statutari/ legali şi a firmelor de audit sau pentru aspecte specifice ale acestora. Prin referinţa la autoritatea competentă se înţelege o trimitere la autorităţile sau organismele/ organul(ele) responsabile pentru funcţiile la care se face referire (OUG 90/ 2008; Dir. 2006/ 43/ CE).

1753.    Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare – Sunt agenţiile de implementare în cadrul programelor PHARE şi ISPA, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, autorităţile de management în cadrul programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, autorităţile naţionale responsabile de participarea României la Instrumentul european de vecinătate şi parteneriat finanţate din fonduri comunitare (OG 79/ 2003).

1754.    Autorităţile publice – Puterile publice existente în stat. Potrivit Constituţiei României autorităţile publice sunt: Parlamentul, care exercită puterea legislativă, preşedintele României, guvernul şi administraţia publică, instituţii care formează puterea executivă, autoritatea judecătorească, care exercită puterea judecătorească.

1755.    Autoriza – A împuternici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publică); a da cuiva dreptul de a face, de a spune ceva, etc.; a împuternici pe cineva de a exercita un drept, de a încheia un act sau pentru a face ceva; a încuviinţa formarea sau funcţionarea unei persoane juridice.

1756.    Autorizare bugetară – Aprobare dată ordonatorilor de credite de a angaja şi/ sau de a efectua plăţi, într-o perioadă dată, în limita creditelor bugetare aprobate (L 500/ 2002).

1757.    Autorizare bugetară permanentă – Autorizarea Guvernului de a asigura permanent surse în bugetul de stat aferente plăţilor ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente datoriei publice guvernamentale, conform legislaţiei în vigoare (OUG 64/ 2007).

1758.    Autorizare operaţiune de plată – Exprimare a consimţământului plătitorului pentru executarea operaţiunii de plată  (OUG 113/ 2009).

1759.    Autorizarea funcţionării – Reprezintă asumarea de către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor declarate (L 359/ 2004).

1760.    Autorizarea operatorului aerian – Constatarea îndeplinirii de către un operator aerian a condiţiilor prevăzute de reglementările aeronautice române, în vederea eliberării unui Certificat de Autorizaţie de operator aerian (Codul aerian 1997).

1761.    Autorizaţie – Actul emis indiferent sub ce formă de autoritatea competentă, care dă dreptul de a desfăşura activităţile specificate în aceasta (L 58/ 1998). Actul emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care acordă dreptul de a desfăşura operaţiuni cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase (OUG 190/ 2000).
Permisiunea dată de autorităţile vamale de a folosi un regim (Reg. CEE 2454/ 92).
Act emis indiferent sub ce formă de către autoritatea competentă, care dă dreptul de a desfăşura activităţi specifice unei instituţii de credit (OUG 99/ 2006).
Actul administrativ individual emis de A.N.R.E., cordat unei persoane fizice (Legea nr. 351/ 2004).
Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva, de a exercita un drept, de a încheia ceva; document oficial prin care se dovedeşte un drept sau o împuternicire a cuiva.

1762.    Autorizaţie de construire – Constituie actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor. Autorizaţia de construire se eliberează în temeiul şi cu respectarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, avizate şi aprobate potrivit legii. Autorizaţiile de construire pentru reţele magistrale, căi de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri funciare, reţele de telecomunicaţii ori alte lucrări de infrastructură, care se emit în extravilanul localităţilor, se emit cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului, avizate şi aprobate potrivit legii. Autorizaţia de construire se eliberează pentru: a. lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora (cu unele excepţii); b. lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecţie, stabilite potrivit legii; c. lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căi de comunicaţie, inclusiv lucrări de artă, reţele şi dotări tehnico-edilitare, lucrări hidrotehnice, amenajări de albii, lucrări de îmbunătăţiri funciare, lucrări de instalaţii de infrastructură, noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/ sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente; d. împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice; e. lucrări de foraje şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecţiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de petrol şi gaze, precum şi exploatări de suprafaţă sau subterane; f. lucrări, amenajări de construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării execuţiei lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea; g. organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau rulote; h. lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi spaţiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan; i. cimitire (noi şi extinderi). Prin excepţie se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de autorizare a teritoriului şi de urbanism aprobate pentru: a. lucrări de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare şi de conservare a clădirilor de orice fel, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni, a suprafeţei construite la sol şi a volumetriei acestora; b. lucrări de reparare de căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare şi altele asemenea, fără modificarea traseului şi, după caz, a funcţionalităţii acestora; lucrări de reparare privind împrejurimi, mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi celelalte lucrări de amenajare a spaţiilor publice; d. lucrări de cercetare şi de prospectare a terenurilor (foraje şi excavări) necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de petrol şi gaze, precum şi altor exploatări; e. organizarea de tabere de corturi  (L 50/ 1991).

1763.    Autorizaţie de import/ export – Înscris oficial conţinând aprobarea dată de organele de stat competente, în condiţiile prevăzute de lege, participanţilor la raporturile de comerţ internaţional, subiecţi de drept din ordinea juridică (persoane fizice sau juridice) pentru realizarea operaţiunilor de import sau export de produse.

1764.    Autorizaţie de operator aerian – Documentul care atestă autorizarea unui operator aerian de a efectua activităţi de lucru aerian sau de aviaţie generală (Codul aerian 1997).

1765.    Autorizaţie de pescuit – Actul administrativ prin care se autorizează o persoană fizică sau juridică să exercite activitatea de pescuit (O.U.G. nr. 23/ 2008).

1766.    Autorizaţie de ramburs – Autorizaţie dată de o bancă corespondentului său străin de a trage asupra ei o sumă garantată în general printr-un credit documentar irevocabil din partea băncii cumpărătorului.

1767.    Autorizaţie de securitate la incendiu – Actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul de situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren şi a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinţei esenţiale, securitate la incendiu, la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări; autorizaţia de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei esenţiale, securitate la incendiu (L 307/ 2006).

1768.    Autorizaţie de transport internaţional – Document care dă dreptul unui operator de transport rutier să efectueze în anumite condiţii unul sau mai multe transporturi de tranzit sau destinaţie pe teritoriul unui stat, pe perioada sa de valabilitate (OUG 109/ 2005).

1769.    Autorizaţie prealabilă – Act administrativ ce condiţionează posibilitatea încheierii legale a unui act sau a desfăşurării unei anumite activităţi.

1770.    Autorizaţie unică – O autorizaţie care implică diferitele administraţii vamale şi reglementează înregistrarea pentru şi/ sau încheierea unui regim, a unei depozitări, a unor operaţiuni de transformare sau utilizări succesive (Reg. CEE 2454/ 92).

1771.    Autosanitară – Automobil special echipat care transportă bolnavii, răniţii, etc.

1772.    Autoservire – Mod de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării în restaurante, în care clientul se serveşte singur.

1773.    Autosport – Autoturism cu motor puternic, care poate realiza viteze mari şi care este folosit în întrecerile sportive.

1774.    Autostop – Instalaţie de semnalizare luminoasă aşezată la întretăierea străzilor pentru reglementarea circulaţiei; instalaţie de oprire automată a unui vehicul feroviar când linia nu este liberă; procedeu prin care un pieton parcurge itinerarul propus apelând la serviciile (gratuite sau nu) ale automobiliştilor ocazionali.

1775.    Autostradă – Şosea modernă de mare capacitate, rezervată exclusiv circulaţiei autovehiculelor şi având de obicei cele două sensuri de circulaţie separate între ele.

1776.    Autoşenilă – Autovehicul de transport care are ca organe de rulare şenilele.

1777.    Autoşeniletă – Autovehicul de transport prevăzut cu două şenile în spate şi cu roţi în faţă; autoşenilă.

1778.    Autotractor – Autovehicul de tracţiune de mare putere, montat pe roţi de cauciuc, de metal sau pe şenile şi de care este legată de obicei o remorcă.

1779.    Autotracţiune – Tracţiune care se face cu mijloace auto proprii.

1780.    Autoturism – Automobil cu caroserie închisă sau deschisă, cu care se transportă un număr redus de persoane; turism.
Autovehicul cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/ k, conceput şi construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto (OUG 109/ 2005).

1781.    Autoturn – Autovehicul, prevăzut cu o platformă care se poate înălţa şi roti, folosit la lucrările de instalaţii şi întreţineri electrice aeriene.

1782.    Autoutilitară – Autovehicul pentru transportul unor produse de uz curent.

1783.    Autovehicul – Vehicul autopropulsat suspendat pe roţi, şenile sau tălpi de alunecare, care serveşte la transportul oamenilor sau al bunurilor.
Vehiculul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepţia celui care circulă pe şine (OMLPTL 211/ 2003).

1784.    Autovehicul nou – Orice autovehicul care nu a mai fost înmatriculat (L 9/ 2012).

1785.    Autovehicul rulat – Autovehiculul care a mai fost înmatriculat (L 9/ 2012).

1786.    Autumnal – De toamnă, tomnatic.

1787.    Auxiliar – Element care ajută la ceva, care se află pe plan secundar faţă de ceva principal; element ajutător, ajutător; cu ajutorul căruia se poate rezolva mai uşor o problemă.

1788.    Auxiliar de comerţ – Persoană care desfăşoară o activitate de intermediere pentru o altă persoană (numită reprezentant) pe baza unui contract de muncă încheiat cu acesta şi în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu. Spre deosebire de agenţii de comerţ, auxiliarul de comerţ îşi desfăşoară activitatea de intermediere aflându-se în raporturi de subordonare faţă de reprezentant.

1789.    Aval – Act prin care o persoană numită avalist garantează plata unei cambii unei alte persoane numită avalizat; garanţie solidară garantând plata unei cambii şi materializată printr-o semnătură; în legătură cu situaţia unui punct de pe cursul unei ape mai aproape de vărsare (în comparaţie cu un alt punct).

1790.    Avalist – Persoana ce garantează prin aval plata unei cambii. Este ţinut în acelaşi mod ca şi cel pe care l-a garantat (girant, acceptant sau tras), obligaţia fiind identică sub aspectul conţinutului sau întinderii, cu obligaţia garantată; el apare astfel ca fiind garantul unui semnatar al cambiei.

1791.    Avalizat – Debitor cambial a cărui obligaţie este garantată de un avalist.

1792.    Avangardă – Subunitate sau unitate militară care se deplasează în faţa forţelor principale ca element de siguranţă; care merge în frunte, care conduce; care luptă împotriva formelor şi tradiţiilor consacrate (în literatură sau artă); mişcare literară, artistică, etc. care joacă (prin noutăţile aduse) rol de precursor.

1793.    Avangardism – Atitudine fals revoluţionară prin care se recurge la măsuri premature, care nu ţin seamă de etapa de dezvoltare respectivă; curent literar artistic care luptă împotriva tradiţiilor consacrate, recurgând adesea la formule îndrăzneţe sau excentrice (care ar reprezenta arta viitorului).

1794.    Avangardist – Adept al avangardismului; care aparţine avangardismului, privitor la avangardism.

1795.    Avanport – Zonă amenajată la intrarea într-un port, pentru o scurtă staţionare a navelor.

1796.    Avanpost – Subunitate militară de siguranţă, instalată în faţa forţelor principale proprii aflate în staţionare sau în apărare; poziţie pe care se află o asemenea subunitate.

1797.    Avanpremieră – Spectacol dat ca ultimă repetiţie în faţa unui cerc de specialişti sau invitaţi.

1798.    Avans – Plată anticipată a unei părţi dintr-o sumă curentă datorată ca retribuţie sau salariu, ca acoperire a unei lucrări efectuate, în contul unor zile-muncă, la încheierea unui contract, etc.; sumă de bani datorată de importator exportatorului înainte de livrarea mărfii sau de executarea prestaţiei la care acesta s-a angajat; interval de timp, distanţă, etc. cu care cineva sau ceva se află înaintea altuia.

1799.    Avans contra amanet – Împrumut garantat printr-un gaj (vezi şi „credit lombard”).

1800.    Avans pe marfă – Formă clasică de credit în industrie şi comerţ constând într-o operaţiune de finanţare a unei întreprinderi şi de preluare în contrapartidă pentru această finanţare de mărfuri care sunt puse gaj la creditor.

1801.    Avans pe piaţă – Formă de credit adaptată la un activ circulant din bilanţ, suportul finanţării aflându-se în valorile de exploatare, în special producţia neterminată, sau în încasări viitoare la rubrica de clienţi.

1802.    Avans pe termen fix – Împrumut bancar de o anumită valoare ce trebuie rambursat la o scadenţă determinată sau la o denunţare prealabilă (6 săptămâni, 3 sau 6 luni, în general).

1803.    Avans pe titluri – Formă de credit concretizată într-o operaţie de finanţare în vederea satisfacerii nevoilor de fond de rulment ale unei întreprinderi presupunând depunerea ca gaj la creditor a unui număr de titluri de valoare cu negociere curentă (garanţia concretizată în titluri de gaj trebuie să cuprindă valori cotate pe o piaţă largă şi să constituie o acoperire a creditului consimţit).

1804.    Avansa – A înainta, a merge (pentru a se apropia de o ţintă urmărită); a progresa, a înainta; a promova în muncă, în grad; a preda, a acorda cu anticipaţie o sumă de bani, un bun material, etc.

1805.    Avansare – Acţiunea de a avansa; modalitate de modificare a contractului individual de muncă, realizată prin schimbarea felului muncii, în sensul trecerii salariatului în aceeaşi unitate, ori în alta, prin transfer, dintr-o funcţie sau meserie într-o alta superioară, ceea ce, de regulă, implică şi o majorare a salariului de bază iar, dacă este cazul, şi acordarea ori majorarea indemnizaţiei de conducere.

1806.    Avansat – Care a ajuns la o treaptă de dezvoltare înaintată, la un stadiu înaintat.

1807.    Avantaj – Folos mai mare pe care îl obţine cineva (în raport cu altul); favoare, privilegiu de care se bucură cineva sau ceva; superioritate (a cuiva sau a ceva faţă de altcineva sau de altceva) bazată pe o situaţie, pe o împrejurare favorabilă.

1808.    Avantaj absolut – Apare atunci când o entitate produce mai multe bunuri şi servicii decât altă entitate din aceleaşi resurse, aceeaşi cantitate de resurse.

1809.    Avantaj comparativ – Capacitatea de a produce un bun sau un serviciu cu un cost de oportunitate mai mic decât al altor producători, acesta fiind temeiul economic al specializării şi schimbului de bunuri şi servicii.

1810.    Avantaj competitiv – Unul din factorii care rezultă din punerea la punct a unei strategii concurenţiale şi care permite unei firme să câştige segmente din piaţa concurenţilor.

1811.    Avantaja – A acorda cuiva un avantaj; a scoate în relief calităţile fizice ale cuiva.

1812.    Avantajant – Avantajos.

1813.    Avantajare – Acţiunea de a avantaja.

1814.    Avantajos – Care oferă un avantaj, convenabil; care scoate în relief calităţile fizice ale cuiva.

1815.    Avantbec – Parte a unui picior de pod situată către punctul de unde curge apa, amenajată special pentru a-l proteja împotriva presiunii apei şi a corpurilor transportate de ea.

1816.    Avantren – Partea superioară a unei maşini agricole cu tracţiune animală, care asigură stabilitatea şi direcţia maşinii în timpul lucrului.

1817.    Avanzii causa – Persoanele cărora le-au fost transmise drepturile altor persoane.

1818.    Avaria – A face să sufere sau a suferi o avarie; a (se) strica, a (se) deteriora.

1819.    Avariat – Care a suferit o avarie.

1820.    Avarie – Stricăciune, deteriorare (însemnată) suferită de o navă, de o maşină, de o construcţie, etc.; pagubă materială rezultată din distrugerea sau degradarea (parţială sau totală) a unei mărfi transportate cu o navă sau a navei însăşi; pierdere totală sau parţială a mărfurilor asigurate, distrugerea integrală sau parţială a acestora, ori deteriorarea lor de o manieră care să le modifice caracteristicile fizice sau chimice.

1821.    Avariere – Faptul de a (se) avaria.

1822.    Avă – Reţeaua de fibre textile care formează mai mulţi pereţi de plasă, cu diferite mărimi ale laturii ochiului (O.U.G. nr. 23/ 2008).

1823.    Averaging – Metodă de plasament ce constă în alocarea regulată a aceleiaşi sume pentru cumpărarea de titluri determinate (acţiuni, părţi din fondul de plasament), ceea ce permite să se stabilească o medie (average) şi să coboare preţul de achiziţie a titlurilor. Investitorul primeşte mai multe titluri atunci când cursul este scăzut şi mai puţine când este ridicat.

1824.    Avere – Totalitatea bunurilor care se află în posesiunea/ patrimoniul unei persoane, a unei colectivităţi; avut, avuţie; sumă foarte mare de bani.

1825.    Averea debitorului – Reprezintă totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face faţă executării silite, în condiţiile reglementate de Codul de procedură civilă (L 85/ 2006).

1826.    Avers – Faţa unei monede sau a unei medalii, înfăţişând chipul emiţătorului, stema ţării, etc. (în opoziţie cu revers).

1827.    Aversă – Ploaie torenţială de scurtă durată.

1828.    Aversiune – Sentiment de dezgust sau de antipatie profundă faţă de cineva sau ceva.

1829.    Aversiune faţă de risc – Dorinţa de a evita incertitudinea. Aversiunea faţă de risc este cuantificată matematic printr-o valoare aşteptată, pe care investitorul îşi doreşte s-o minimizeze sau elimine în scopul obţinerii unei certitudini mai mari.

1830.    Avertisment – Înştiinţare prealabilă, prevenire, semnal (asupra unui risc sau a unei primejdii); sancţiune administrativă aplicată unui angajat pentru o abatere disciplinară şi prin care se atrage atenţia acestuia că va fi sancţionat mai aspru la o nouă abatere: mustrare pentru o abatere; demers prin care un stat atrage atenţia altui stat cu privire la consecinţele pe care încălcările dreptului internaţional ale acestuia le poate avea asupra relaţiilor reciproce.

1831.    Avertiza – A trage cuiva atenţia, a preveni pe cineva (că va suferi consecinţele acţiunii pe care intenţionează să o săvârşească).

1832.    Avertizare – Acţiunea de a avertiza.

1833.    Avertizor – Aparat care semnalează un pericol, o avarie (la un sistem tehnic, etc.).

1834.    Aviatic – De aviaţie, privitor la aviaţie.

1835.    Aviator – Persoană care pilotează un avion sau care face parte din echipajul unui avion (ori al unei aeronave mai grele decât aerul).

1836.    Aviaţie – Zbor cu ajutorul avioanelor sau al altor aeronave mai grele decât aerul; tehnica acestui zbor; ramură a aeronauticii care se ocupă cu construcţia şi funcţionarea acestor aeronave; totalitatea aeronavelor de care dispune o ţară, o societate de transport, etc.; forţă militară aeriană; diviziune a armatei care cuprinde această forţă.

1837.    Avicol – Care aparţine aviculturii, care se referă la avicultură.

1838.    Avicultor – Specialist în avicultură.

1839.    Avicultură – Ştiinţă care se ocupă cu creşterea raţională a păsărilor de curte în scop economic; profesiune bazată pe această ştiinţă.

1840.    Avid – Stăpânit de dorinţe puternice, cuprins de interes, de pasiune; cuprins de poftă necumpătată, de lăcomie; lacom.

1841.    Aviditate – Însuşirea de a fi avid; lăcomie.

1842.    Avion – Vehicul aerian mai greu decât aerul, care se menţine în aer datorită unor aripi şi se deplasează cu ajutorul elicei şi motoarelor sau al reactoarelor; aeroplan.

1843.    Avionetă – Avion mic.

1844.    Aviz – Înştiinţare scrisă cu caracter oficial; document prin care se comunică o înştiinţare cu caracter oficial; părere, apreciere competentă emisă de cineva (din afară) asupra unei probleme aflate în dezbatere; rezoluţie a unei autorităţi competente cu privire la unele probleme pentru care a fost consultat. Analiză şi acord de principiu, eventual cu recomandări, asupra unui proiect, în întregul său, sau numai asupra unei părţi, în funcţie de competenţa legală. Apreciere competentă emisă asupra unei probleme aflate în dezbatere.
În domeniul cambiilor, informaţie obligatorie pentru purtătorul unei cambii, care a făcut obiectul unui protest din partea andosatorului imediat şi al trăgătorului, dacă trasul refuză să-şi execute obligaţiile.

1845.    Aviz consultativ – Părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece.

1846.    Aviz de confirmare – Aviz expediat titularului unui cont sau unui depozit de titluri care îl va returna semnat băncii sale pentru a confirma exactitatea unui extras. Dacă avizul nu este returnat băncii în termenul convenit, aceasta reprezintă o recunoaştere tacită a exactităţii sale.

1847.    Aviz de credit – Document ce indică faptul că în creditul unui cont a fost făcută o înregistrare.

1848.    Aviz de debit – Document ce indică faptul că a fost făcută o înregistrare în debitul contului.

1849.    Aviz de notificare – Persoana a cărei nume este menţionat într-o cambie de către trăgător, şi care va accepta sau va plăti efectul în lipsa trasului.

1850.    Aviz de prelevare – Document financiar-contabil servind la realizarea viramentului bancar în condiţiile stabilirii unor raporturi juridice complexe cu participarea debitorului, a băncii sale şi a creditorului.

1851.    Aviz de primire – Document prin care primitorul unei mărfi atestă celui care i-a predat marfa primirea acesteia.

1852.    Aviz de securitate la incendiu – Actul emis, în baza legii, de inspectorul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice de proiectare, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale, securitate la incendiu, a construcţiilor, instalaţiilor şi a altor amenajări (L 307/ 2006).

1853.    Aviz tehnic – Documentul necesar obţinerii unei autorizaţii, emis de către operatorul de sistem în urma analizei unei documentaţii de proiectare, care atestă respectarea condiţiilor impuse de prescripţiile tehnice şi de legislaţia în vigoare (Legea nr. 351/ 2004).

1854.    Aviza – A înştiinţa (printr-un aviz); a face cuiva o comunicare oficială; a atrage cuiva atenţia în legătură cu o problemă; a-şi exprima părerea autorizată într-o chestiune la care a fost solicitat.

1855.    Avizare – Faptul de a aviza; formalitate constând într-o înştiinţare scrisă prin care un contractant îl informează pe celălalt contractant cu privire la îndeplinirea obligaţiei sale contractuale sau că cel înştiinţat nu şi-a îndeplinit corespunzător propria lui obligaţie, urmând a se conforma contractului convenit între părţi.
Procedura de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, administraţiei publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico-economici şi sociali ori a altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic şi obligatoriu (Legea nr. 350/ 2001).

1856.    Avizarea exportatorului – Înştiinţare făcută de banca exportatorului printr-o notificare trimisă acestuia, pe baza documentului primit de la banca importatorului, prin care i se aduce la cunoştinţă lui, angajamentul acesteia din urmă de a-i plăti contravaloarea mărfii exportate în relaţie cu documentele ce atestă expedierea mărfii şi îndeplinirea condiţiilor stipulate în acreditivul documentar.

1857.    Avizat – Care dovedeşte informare, pregătire, competenţă (într-un anumit domeniu).

1858.    Avizo – Vas de război de tonaj mic şi cu viteză mare.

1859.    Avocat – Persoană care are profesiunea de a acorda asistenţă juridică celor interesaţi.

1860.    Avocatul poporului – Instituţie constituită cu scopul de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice (L 35/ 1997).

1861.    Avocatură – Profesiunea de avocat.

1862.    Avocăţesc – De avocat, specific avocatului.

1863.    Avort – Întrerupere accidentală sau provocată a gravidităţii înainte ca fetusul să poată trăi în afara organismului matern.

1864.    Avut – Care se află într-o stare materială foarte bună; avere, patrimoniu.

1865.    Avut obştesc – Totalitatea bunurilor publice.

1866.    Avuţie – Avere, patrimoniu; stocul de bunuri în posesia agenţilor economici la un moment dat. Avuţia este deci o mărime de stoc care poate fi determinată la o anumită dată, spre deosebire de venit, care este un flux într-o perioadă de timp. În sens larg, termenul de avuţie este sinonim cu cel de avere şi se referă la toată varietatea de bunuri (tangibile şi intangibile) care au unitate şi pot fi obiect de proprietate. Un concept mai des utilizat este cel de avuţie economică, care include toate bunurile ce au valoare de piaţă şi sunt generatoare de venituri. Bunurile care constituie avuţia sau averea economică îndeplinesc, de regulă, caracteristicile bunurilor economice. Semnificaţia de bază a avuţiei economice constă în faptul că activele care o compun aduc deţinătorului lor venituri sau au potenţialul de a genera în viitor un flux de venituri. Ca urmare, valoarea reală a avuţiei economice este dată de valoarea prezentă (actualizată) a fluxului de venituri pe care îl generează stocul de active (fizice şi financiare) deţinut de agenţii economici. Modificările intervenite în volumul şi structura activelor care alcătuiesc avuţia economică influenţează fluxul de venituri şi mai departe cheltuielile posesorilor de avuţie economică.

1867.    Avuţie naţională – Bogăţie naţională; totalitatea valorilor materiale şi spirituale de care dispune un stat la un moment dat.

1868.    Ax – Organ cilindric (din oţel) care susţine elementele de mişcare de rotaţie ale unei maşini; osie.

1869.    Axa – A aduce o piesă cilindrică în poziţia în care axa ei de simetrie sau de rotaţie corespunde cu o axă dată; a (se) orienta, a (se) desfăşura într-un anumit sens, a (se) concentra în jurul a ceva.

1870.    Axa lumii – Prelungire a dreptei care uneşte polii pământului până la intersecţia cu sfera cerească.

1871.    Axare – Acţiunea de a (se) axa.

1872.    Axă – Ax; dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens; dreaptă (sau obiect în formă de dreaptă) care ocupă o anumită poziţie într-un sistem tehnic; dreaptă închipuită în jurul căreia se face mişcarea de rotaţie a unui corp în jurul lui însuşi.
Un grup coerent de măsuri cu obiective specifice care rezultă direct din punerea în aplicare a acestora şi contribuie la realizarea unuia sau mai multor obiective (Reg. CEE 1698/ 2005).

1873.    Axă prioritară – Una din priorităţile strategiei dintr-un program operaţional constând într-un grup de operaţiuni corelate şi care au obiective specifice măsurabile (Reg. CE 1083/ 2006).

1874.    Axila – Care se referă la o axă, care se află pe o axă, în raport cu o axă.

1875.    Axiologic – Care aparţine axiologiei, privitor la axiologie.

1876.    Axiologie – Disciplină filozofică având drept obiectiv studiul valorilor (morale).

1877.    Axiomatic – Care se întemeiază pe o axiomă, care are caracter de axiomă; disciplină care studiază înlănţuirea corectă a axiomelor.

1878.    Axiomatiza – A reduce la un şir de axiome.

1879.    Axiomă – Adevăr fundamental admis fără demonstraţie, fiind evident prin el însuşi; enunţ prim, nedemonstrat, prin care se deduc, pe baza unor reguli, alte enunţuri.

1880.    Azi – În ziua de faţă, în ziua care e în curs.

1881.    Azil – Loc unde cineva găseşte ocrotire, adăpost, refugiu; instituţie de asistenţă socială pentru întreţinerea bătrânilor, infirmilor, copiilor orfani, etc.; loc de refugiu inviolabil.