Ajuns în flux, eliberat, tot se simţea prizonier a ceva. Nu era Dan... Ce se întâmplă?!?
            - Bun găsit, bătrâne prieten! recepţionă Iryu emisia lui Typhoo.
            - Dar, dar nu te-am chemat, reacţionă Iryu surprins...
            - A venit momentul unei adevărate instruiri, Iryule! percepu emisia lui Typhoo care îl invita în sfera sa energetică. În funcţie de rezultatul, de decizia ta, poate vom ajunge şi la "cei de dincolo" cum îi denumiţi voi.
            - Ei bine, să începem, sunt gata! îi confirmă Iryu, acceptând absorbţia în sfera lui Typhoo. Nu am de ce să evit o astfel de întâlnire...
            - Eu unul nu prea sunt atât de decis, dar ca ghid al tău, având însărcinarea care o am... Offf, emise confuz Typhoo.
            - Vom merge înaintea unui consiliu al "celor de dincolo"?!? conştientiză Iryu, emiţând interogarea către Typhoo. Deci nu este o încercare a ta?!?
            - Atât timp cât sunt nemulţumit, este clar că nu am chef de glume... Nu pot să îţi spun prea multe... Pot doar să îţi spun că, mai întâi vei merge tu, singur şi, ulterior, la decizia ta, vom merge la un consiliu "mai înalt" unde nu mai ai posibilitatea vibraţională de a te descurca singur. Acolo vom fi împreună. Sau invers... Încă nu îmi este prea clar care este traseul real... Depinde de conjunctura ce va fi când iniţiem gestul, când acceptăm invitaţia... Dar totul depinde de ceea ce vei face la prima întâlnire, de asta sunt sigur?!? Dar, repet, va fi doar decizia ta în tot ceea ce urmează... Nu simţi nevoia de pregătire, de clarificări?!?
            - Nu simt nimic în acest sens, confirmă Iryu. Timpul pe care l-am aşteptat a sosit...
            - Ei bine, asta este... Ţin să îţi subliniez că este vorba despre ceva mult mai important decât îţi pot imagina. Eu unul am rămas fără cuvinte când am fost înştiinţat asupra subiectului. Te rog să fii atent în ce ne bagi. Eu unul am refuzat...
            - Nu poate fi vorba decât despre valul de schimbări major la care nu prea mai reuşim să găsim soluţii. Aşteptam intervenţia lor în acest sens...
            - Asta am crezut şi eu dar... Ei bine, nu este vorba numai despre asta... Este ceva major legat de tine şi, ceea ce mi s-a părut mai ciudat, şi de recipientul tău...
            - Fii mai obiectiv! îi solicită Iryu sesizând o lungă pauză în emisia lui Typhoo, ca şi cum mesajul s-ar fi terminat.
            - Încerc să concretizez ceva, reacţionă deranjat Typhoo. În ceea ce te priveşte am oarecare indicii apropo de închiderea unor datorii majore ale celor ce au rămas cu ele deschise faţă de tine.
            - Să fie ceva legat de tangenţa cu Manah?!? L-am iertat pentru tot ceea ce a fost... Şi el a făcut acest pas, răspunse confuz. Amândoi am fost pe deplin mulţumiţi de rezonanţa noastră... De liniştea ce s-a născut în vibraţiile noastre. Am înţeles că este mult mai bine aşa, că suntem liberi cu adevărat, unul faţă de celălalt.
            - Este vorba despre ceva petrecut cu mult mai înainte... Ceva legat de perioada draconiană.
            - Detalii...
            - Nu am alte detalii. Probabil că se aşteaptă reacţia ta, rolul meu de ghid transformându-se doar în cel de asistent...
            - Atunci, de ce am mai aştepta?!? Şi nu este vorba despre curiozitate ci, pur şi simplu, să ne facem treaba. De era vorba despre vreo recompensă, o primeam pur şi simplu. La fel şi în cazul unei misiuni, a vreunei asistenţe... Este evident că avem de treabă, că trebuie făcut ceva...
            - Că ai de treabă, interveni Typhoo. Mie mi s-ar fi comunicat direct...
            - Iniţiază acceptarea invitaţiei. Presupun că tu vei confirma...
            Typhoo emise acceptarea şi dispăru din sfera lui Iryu.
            Percepu crearea unui fel de coridor lung ce îl conducea departe de grupul energetic ce îl adoptase ca înlocuitor al mătcii sale. Da, ieşea din flux. Era deja în altă zonă energetică, superioară vibraţional... Nuanţele majoritare de auriu, violet şi roşu închis spuneau totul... Trecea pe lângă multe grupuri de evoluţie, percepute asemenea unor locuri ca şi nişte săli de clasă, mult, mult mai departe decât se aştepta. Un fel de curcubeu ce părea iniţiat tocmai de coridorul care îl parcurgea. Şi ascensiunea continua...
            "Coridorul îmi transmite ceva similar cu avansul peste stadiile zonei în care evoluez", conştientiză percepând mişcarea prin valurile vibraţionale. „Acasă?!? Simt, totuşi, că mă îndrept spre originile mele... Spre acasă... Dar nu este acasă... Doar pare o zonă deosebit de ridicată vibraţional, dar nu este... Este doar o zonă de intersectare, de colaborare...”.
            Mai făcuse asemenea călătorii, mai ales spre zona sa matcă, dar niciodată până acolo. Dar întotdeauna parcurgerile erau în sens descendent. Se trezea aproape acolo, urmând să facă mici repoziţionări, asemenea unor ajustări de prezenţă şi, deodată, cădea înapoi, regresa vibraţional, spre zona sa adoptivă, întâlnind entităţile mediatoare, ghizi şi alţi colaboratori acolo unde era destinaţia călătoriei sale.
            Acum revenea spre zonele sale vibraţionale, pentru prima dată ascendent, într-o ordine firească. Simţea o plăcere ciudată, certă, de apropiere de ceva definibil a fi casa sa, locul său, adevărata sa matcă. Da, nu percepuse greşit când s-a întrebat: „Acasă?!?”... Fără a simţi confirmarea că este acasă...
            Totul devenise atât de relaxant, chiar senzual. Remanenţele sale energetice începură chiar să contureze imagini ce păreau atât de familiare încât se identifica cu ele, cu fiecare reper ce atrăgea atenţia percepţiei. Ca atunci când era în stadiile iniţiale de evoluţie şi căuta să transforme totul în ceva familiar, în ceva ce merita să fie dorit a fi perceput, să creeze confort indiferent de ceea ce putea urma să se întâmple.
            Şi nu se opuse... Lăsă jocurile remanenţelor să evolueze. Coridorul se transformă într-un linie difuză de lumină auriu violetă... Lungă, foarte lată, cuprinzând aproape tot câmpul perceptibil, fosforescentă, care îşi semnala parcurgerea prin trecerea unor coloane de marmură ce se delimitau de nesfârşit printr-un fel de perete tapetat cu ceva ce părea a fi un lambriu din sticlă colorată, multicoloră, asemenea unor vitralii dintr-o clădire de cult. Lent, din ce în ce mai lent... Asimilarea termenului, poziţiei, parcurgerii drumului, parcă iniţie, în surdină, muzica unui cor şi a unor instrumente muzicale. Era un fel de orgă ce se auzea din ce în ce mai clar, din ce în ce mai aproape. Nu distingea care ar fi compozitorul. Părea ceva nou, dar atât de cunoscut...
            Ajunse într-un fel de atrium, cu o fântână arteziană în centru, remarcându-se prin sculpturile de tip antic, de copii jucându-se cu vase pentru apă, din care curgea o apă clară, cristalină, ce reflecta prezenţele de lumină violet în nuanţe hipnotizante de roşu, roz, şi albastru. Sesiză cum locul este populat de multe, multe plante, pline de flori. Albe, aurii... Puternic vizibile... Atunci percepu şi mirosul floral, pe cât de dulce pe atât de învigorant.
            Cu siguranţă acesta este un loc de aşteptare, un loc unde să poţi savura ceea ce ţi se pare mai minunat cu putinţă. "Deci, vor urma lucruri bune", conştientiză Iryu. "Sau, cel puţin, acestea sunt aşteptările mele", concluzionă, sesizând prezenţa lui Typhoo care nu părea deloc încântat de ceea ce va urma, de ceea ce se petrece. Era mai mult încruntat decât serios...
            „De ce stă separat de mine?!? Typhoo!” emise Iryu ca o chemare.
            Dar Typhoo nu reacţionă în nici un fel, de parcă nu recepţionase ceva. „Problema lui”, îşi răspunse Iryu, „eu mă simt prea bine să fiu atât de îngrijorat. Şi, oricum, Typhoo a fost dintotdeauna un pesimist”...
            După percepţia altor câteva clipe de minune senzorială, atriumul fu inundat de raze de lumină aurii, ce izvorau din direcţia a ceea ce fusese anterior un fel de uşă de intrare. Nici n-am observat-o, emise surprins Iryu, dar ştiu că acolo era o uşă.
            Intrară. Cei de dincolo erau aşezaţi la un fel de masă lungă, stând în picioare ca şi el, masa având o formă de semilună, care parcă te invita să înaintezi în îmbrăţişarea ei. Niciodată nu a sesizat aşa ceva până acum, prezenţa mesei. De obicei era poftit fără prea multe formalităţi să se alăture membrilor consiliului, care îl considerau ca un fel de prieten, de colaborator, chiar de sfătuitor. Masa era percepţia clară a unei delimitări... Dar nu simţea vină, teamă. Simţea doar că are în faţă entităţi de mult mai sus decât îşi putea imagina. Şi era atras de ele. Simţea nevoia să se apropie de curba interioară a mesei din faţa sa, să înainteze plin de încredere.
            Ceea ce şi făcu, cu toate că, prin apropiere, percepu la cei din faţa sa o tentă de culoare de roşu mult, mult prea închis... Aproape de culoarea neagră. Nu mai întâlnise aşa ceva până acum... Simţi nevoia de sprijin, dar Typhoo rămase în urmă, undeva în stânga, lângă ceea ce ar fi uşa de intrare. Îşi concentră percepţiile dar din direcţia celor de dincolo nu recepţiona autoritate. Era prezentă doar un fel emoţie de dragoste, ceva amestecat cu un fel de compasiune. Aşa este, constată izolând clar sentimentul de compasiune.
            Apoi, totul era diferit faţă de întâlnirile sale anterioare cu cei de dincolo, când a fost aşteptat de doi sau trei membri, dialogul purtându-se cu ghidul, cu Typhoo, care îmi transmitea ceea ce se discută, selectiv, sau mă întreba ceva ce se dorea, pentru ca cei de dincolo să perceapă ce tip de vibraţie se naşte în mine în urma interogării respective.
            Deodată sinele său începu să iradieze, lumina sa întrepătrunzându-se cu spaţiile dintre membrii acelui consiliu. Simultan percepu cum cei de dincolo încep să comunice între ei printr-un schimb de vibraţii deosebit de înalte, aproape prea înalte ca să le poată percepe, dar destul de joase pentru a asigura un fel de comuniune cu mine. Nu mai percepuse acest tip de comunicare, nu îl mai trăise. Nu putea nici măcar să îl descrie. Pentru el... Să-l identifice în vreun fel... Se simţea doar binevenit, protejat... Prezenţa sa era real dorită...
            Încercă să perceapă mesajele ce i se adresau, cu siguranţă... "Lasă totul să curgă de la sine, fără participarea ta! Tu doar să exişti şi să trăieşti în acelaşi timp, în liniştea percepţiei. Atât!", percepu mesajul unuia din membrii consiliului. Care?!? Nu conta! "Nu căuta să identifici ideile, conceptele, cuvintele! Nu! Ascultă muzica!". Şi chiar începu să perceapă o muzică celestă, perfectă. Simţea că este ajutat să primească noi obiective ale existenţei sale, ale trăirii sale, că i se dau instrucţiuni amănunţite pentru a-şi putea atinge obiectivele... Mai ales recipientul său, Dan. Dar nu concretiza ceva cert, clar. Totul se petrecea mult prea repede pentru a izola altceva afară de un fel de sugestii... Cu toate că simţea că primeşte informaţiile în totalitatea lor, cu lux de amănunte...
            Percepu o stabilizare a mesajelor... De fapt o încetinire a lor. Din practica sa ştia că este un moment în care se aşteaptă răspunsuri de la el... Dar, despre ce?!? Îşi concentră percepţiile şi desluşi linia principală a emisiilor ce le recepţiona...
            - „De acum nu mai există posibile piedici din partea recipientului tău. Pas cu pas, orice decizie a lui ce îţi poate îngreuna acţiunile va dispărea de la un timp la altul. Şi nu prin selecţie, eventual control, ci, pur şi simplu, prin colaborare. Recipientul gazdă este foarte aproape de sincronizarea totală”, veni o afirmaţie de undeva. Nu putea delimita de la cine dar emise un fel de răspuns general:
            - Dar nu m-am plâns niciodată de greutăţile ridicate de Dan. Constrângerile, iluziile, problemele de adaptare ale lui au fost percepţii nepreţuite pentru mine, retrăiri la un nou nivel al vechilor asemenea percepţii. Integritatea mea, valorile, idealurile şi acţiunile mele sunt neatinse. Şi, atunci când am părut copleşit de problemele lui, l-am susţinut să îşi depăşească limitele, să meargă înainte.
            - Nu suntem aici pentru o evaluare corectivă sau completivă, sesiză de undeva un mesaj plin de energia bucuriei şi relaxării, confirmând că entitatea aceea era amuzată de reacţia lui Iryu. Dar, pentru aţi focaliza percepţia, pentru noi, cel mai important lucru este faptul că ştim că nu ţi-ai folosit puterea pentru a trece peste vampirismul lui Pontianak punând deasupra parteneriatul, armonia cu Dan, recipientul tău. Acest gest este mai presus de orice dovadă. Atunci ne-am dat seama că eşti pregătit să accepţi să ne susţii, că poţi trece peste orice fel de interpretare de idee de nedreptate...
            - Cum, ce?!? emise Iryu surprins.
            - Aveaţi tot dreptul să eliminaţi o entitate ca cea a lui Pontianak din zona de prezenţă energetică a voastră, dar nu aţi făcut-o. Mai mult, ştiind pericolul imens de potenţiale dezagregări din structura ta de entitate nu ai oprit relaţia lui Dan cu recipientul ei, indiferent de riscurile palpabile la adresa ta, luptând pentru posibila ei schimbare vibraţională, de scoaterea ei din rândul entităţilor vampir de clasă maximă. Asta ne-a dat încredere...
            Acum era rândul lui Iryu să se amuze de răspunsul primit. Dar conştientiză rapid o teamă profundă şi îşi emise răspunsul:
            - Să înţeleg că am de-a face cu ceva similar lui Pontianak?!?
            Şi liniştea se aşternu brusc. Nici o emisie nu mai tulbura vibraţiile sale. Atunci se petrecu ceva ciudat... Toate emisiile anterioare deveniră percepţii clare... Emisii ale întregului grup din faţa sa, dar ordonate, de parcă fiecare entitate emitea, rând pe rând, mesajul său.
            „Suntem „cei dintre dimensiunile percepţiei”, cei denumiţi de voi ca fiind „anticii”. Câţiva dintre ei... Dar suntem tot grupul unei zone temporo-dimensionale. Cea de unde aparţii tu acum, prin adopţie, zona solariană. Va dura puţin până ce vei reuşi să te sincronizezi emisiilor noastre. Vom aştepta această realizare a ta. Ulterior vom iniţia un dialog dar numai după acceptul subiectului de către tine. Avem nevoie de participarea ta într-un şir de acţiuni deosebit de importante pentru noi, dar şi pentru voi... De ajutorul tău şi al recipientului tău, Mircea Dan! Pentru a ne elibera de datoriile noastre şi pentru a elibera întregul grup ce evoluează pe linia şi dimensiunea timpului unde eşti acum. Nu am cerut vreodată ajutorul cuiva dar ne-am învăţat lecţia. Am acceptat. Am înţeles lecţia celui numit de voi „Draconis Prima”, cel ce va ascuns în gândul său pentru a-şi închide contradicţiile”.
            Şi, apoi, nimic... Probabil mesajul lor era încheiat, concluzionă Iryu.
            - De ce nu v-am înţeles de la început, emise Iryu încercând să inițieze în vreun fel dialogul solicitat.
            - Nu am reuşit să localizăm adevărata ta vibraţie. Am aşteptat absorbția şi sincronizarea ta. Ai una dintre cele mai înalte vibraţii posibile acestui timp şi acestei dimensiuni dar activezi printre cele destul de joase. Nu am vrut să te simţi jignit de o identificare eronată.
            - Jignit, se miră Iryu. Nu înţeleg la ce vă referiţi... Este un sentiment al recipientelor, al celor din materie, o emoţie incertă... Liniştea celor din jur, lipsa de emisie îl neliniştiră. Ce se întâmplă?!? emise spre cei din faţa sa.
            - Nu ştim cum să ne comportăm. Noi suntem entităţi recipient şi, în cazul tău, există o similitudine ciudată de structură cu cea a noastră. Dar nu este uniformă ci clar delimitată. Noi nu înţelegem dragostea ta profundă faţă de recipiente şi, din acest motiv, nu putem face distincţie între trăiri şi emoţii. Nu vrem să fii tulburat în vreun fel... Chiar avem nevoie de voi. Şi timpul recipientelor ne grăbeşte, primi mesajele a trei din faţa sa.
            Confuzia puse stăpânire pe manifestarea sa. Încercă să privească spre Typhoo, să primească un sfat de la ghidul său, dar acesta îi transmise postural că nu ştie ce să facă, ca şi cum ar fi ridicat din umeri şi i-ar fi indicat cu braţele deschise să se descurce de unul singur.
            Îşi concentră percepţiile spre cei din faţa sa şi sesiză... Teamă?!? Asta era clar... O transmiseră chiar şi ei... Atunci conştientiză un fel de oportunitate de manifestare a sa ca şi cum ar conduce un consiliu de decizie din zona terranilor săi iubiţi, ca şi cum entităţile din faţa sa erau supuse unei evoluţii necesar a fi impuse în materie, cu apartenenţă la recipiente ce urmau să aibă linii de evoluţie dramatice. După aceste percepţii avu certitudinea că trebuie să conducă întâlnirea şi emise spre cei din faţa sa:
            - Sunteţi „cei dintre dimensiunile percepţiei”, „anticii”, de ce aţi avea nevoie de ajutorul nostru?!?
            - Cândva am avut partea noastră de evoluţie în dimensiunea voastră, pe Terra. Noi suntem cei numiţi a fi invadatori de către voi. Dar nu am fost asta niciodată. Suntem aici înainte de oricare dintre voi... De ceea ce voi aţi descrie ca fiind universul vostru... Nu am găsit altă cale de existenţă decât să participăm la ceea ce se întâmpla... Şi, am ales... Am aparţinut unui pas în evoluţia entităţilor din zona Terrei. Mult înaintea timpului acesta... Pe vremea a ceea ce voi aţi denumit a fi reptilienii... Am participat la dezvoltarea maximală a acestora... Puterea ce o emanau ne-a făcut să-i alegem fără dubii... Îndeplineau toate cerinţele noastre de manifestare... Timpul a trecut... Zeci de milioane de ani în care am fost lăsaţi de reptilieni să facem tot ceea ce am dorit... Puterea de care dispuneam depăşea cu mult resursele recipientelor ce le puteam dezvolta şi s-a născut un fel de elitism aproape generalizat. La un anumit moment ni s-a cerut de către reptilieni să cedăm mamalilor frâiele dezvoltării... Acesta era pasul lor... Linia tuturor formelor de entitate din acest univers al vostru... Noi nu am fost de acord... Ne plăcea prea mult ceea ce primeam de la recipientele noastre... Şi eram susţinuţi de un grup semnificativ dintre reptilieni. Dar erau şi destui dintre noi care să ne facă să conştientizăm că nu putem continua să facem ceea ce făceam... Toate consiliile au decis că este nevoie de măsuri radicale. Noi şi cei de partea noastră eram, totuşi, în inferioritate. Replicanţii voştri, ca de obicei, au oferit soluţia de continuitate şi s-a decis un gest catastrofic, inevitabil, prin crearea şi orientarea unui asteroid spre Terra... Efectul impactului, cu tot ceea ce va urma, fiind închiderea ciclului... Nu mai aveam cum să ne opunem... Majoritatea dintre noi, ca soluţie, am crezut că ar fi necesară trecerea în dimensiunea următoare vibraţional, pentru a scăpa de extincţie dar şi pentru a putea dezvolta recipiente mai calitative, fără a pierde poziţiile noastre evolutive, ca legătură recipient-entitate... La acel moment părea absolut posibil... Dar, am greşit undeva. Am rămas blocaţi între dimensiuni. Entităţi energetice blocate ca recipiente energetice, fără posibilitatea de delimitare... Din dorinţa de a transforma permanent existenţa în trăire am ajuns prizonierii nemuririi existenţei în trăire...
            Pe măsură ce recepţiona emisiile celor din faţa sa, se clarificau lucrurile... Înţelese ce se petrecea. Îşi aminti de existenţa sa ca entitate şi recipient lângă Aton Tech, recipientul şi entitatea. Totul deveni clar pentru el. Venise vremea să ajute la închiderea datoriilor acestuia. Atunci învăţase că bunătatea şi iubirea pot naşte datorii mult mai mari decât o faptă abominabilă. Aton Tech atrăsese draconienii pe calea dragostei dar nu îşi finalizase misiunea... Blestem similar cu al celui numit Hristosul în lumea în care activa acum...
            - Dar, care este calea? emise ferm Iryu pentru a se extrage din noianul de amintiri ce îi inundau. Din amintirile mele, rămâne ca datorie a voastră să treceţi prin evenimentul catastrofic care l-aţi evitat, să acceptaţi ruperea de recipiente. În întregul vostru ca grup... Alături... Din dragoste şi pentru dragoste... Calea lui Aton Tech... Cum ar fi posibil acest lucru atât timp cât nu se poate realiza delimitarea voastră ca recipient sau ca entitate, atât timp cât egoul vostru este atât de puternic încât nu permite delimitarea?!?
            În loc de răspuns percepu teamă... Groază... Aşteptare... Lucru ce îl tulbură pe Iryu mai mult decât se aştepta. El dorea iniţierea unei colaborări... Eventual doar sugestii... Avea de a face cu entităţi probabil mult superioare lui, ca status actual. Nu reuşea să găsească o delimitare nici pentru el. Apoi, evident, el era cel care conducea acest consiliu. Nu el venise în faţa consiliului ci cei de partea cealaltă a mesei, masă care era cert o delimitare pentru ei şi nu a lui. Deci, urma să decidă pentru un întreg grup energetic. Asta era clar... Conştientiză puterea dată de poziţia sa şi îşi trimise prezenţa perceptivă către fiecare dintre cei din faţa sa. Teamă, vină, groază, dorinţa unui final, indiferent care ar fi acela... Localiză şi o altă prezenţă, o altă manifestare. Se săturase de existenţă şi dorea trăirea. Era primul sentiment pozitiv, din punctul său de vedere. Aici trebuia să se focalizeze pentru început...
            - De ce îţi doreşti asta? emise Iryu către entitatea ce născuse acel sentiment.
            - În statusul în care ne aflăm acum suntem blocaţi în existenţă cu trupuri, forme ale trăirii. Doream să ieşim în viitoarea dimensiune pentru a dezvolta noi recipiente, pentru a avea noi trăiri. Dar am rămas blocaţi în existenţă fără posibilitatea de a ne mai putea delimita în recipiente, de a permite trăirea, de a putea închide în vreun fel contradicţiile ce le purtam cu fiecare din noi.
            - Putere divină, exclamă Iryu, este ceva similar cu conceptele religioase despre iad. Să fii torturat aproape veşnic de propriile tale vini... Este de neimaginat aşa ceva. Cum de nu v-aţi gândit la asta?!? Îmi amintesc de Aton că vă sublinia permanent să nu confundaţi dragostea faţă de voi înşivă cu dragostea reală, de cunoaştere, de închidere a contradicţiilor...
            - Egoul nostru depăşise judecata, indiferent dacă aceasta era manifestarea entităţii sau cea a recipientului. Ştiam că riscăm asta dar cei mai mulţi dintre noi au decis că merită... Cică, oricum pierdeam totul cedând frâiele evoluţiei ciclului terran. Dar am uitat de faptul că suma contradicţiilor noastre nu permitea o stabilitate de vibraţie care să ne ancoreze într-o dimensiune anume, fie ea cea în care eram şi urma să fim supuşi extincţiei. Ne-am bazat prea mult pe capacităţile noastre, pe cunoaşterea noastră, uitând de Aton care ne sublinia că nu suntem un grup ca şi o singură persoană...
            - Nu sunteţi de unii singuri ci doar singuri... Dragostea nu este o sumă a dragostei ci este una... Sunt sigur că asta vă predica mereu... Da, bine, îşi corectă Iryu cursul logic... Deci.. Bine, dar urma să aveţi parte de trăire prin repoziţionare în altă parte a acestei dimensiuni... Una asimilabilă expresiei general reptiliene a voastră. Nu înţeleg de ce aţi procedat aşa... Calea evoluţiei voastre era asigurată şi voi aţi ales incertitudinea, riscul?!?
            - Ego-ul, veni defensiv răspunsul. Orbirea dată de sentimentul cunoaşterii adevărului absolut... Apartenenţa de antici, veni răspunsul unei alte entităţi. Credinţa că suntem deasupra oricărei entităţi ce poate evolua în acest timp şi această dimensiune, emise o alta. Acceptarea deplină a faptului că Draconis Prima, unul dintre noi, prin gândul lui ce a creat acest timp şi această dimensiune, nu poate exista fără noi, emiseră toţi cei din faţa sa.
            - Atât timp cât voi înşivă nu vă găsiţi un drum, de este el un fel de absolvire de vină, sau capacitate de a renunţa, cu ce vă pot ajuta eu?!? emise Iryu iritat, sesizând un disconfort evident faţă de situaţia în care se afla.
            - Am încercat tot ceea ce se putea...
            - Mai puţin la a accepta un recipient inferior pretenţiilor voastre, chiar dacă era mult mai mult decât ceea ce aţi putut crea... Ceva mai mult decât suficient... Ceva deja la un fel de nivel de recompensă... Percep că aţi încercat în multe locuri din această dimensiune să vă creaţi recipiente dar aţi fost permanent nemulţumiţi de ele deoarece vă credeţi demni doar de dimensiuni superioare. Sau, cel puţin, să aveţi parte de recipiente similare cu cele din perioada draconienilor şi nu nişte simple recipiente reptiliene... Da, primesc emisii că reptilienii nu vă mai acceptă, singurii demni de a beneficia de recipiente create de voi... Nu vedeţi că aţi rămas ancoraţi în ceea ce sunteţi?!? Sunteţi aceea ce sunteţi... Schimbaţi ideea a ceea ce sunteţi şi lucrurile se vor rezolva!
            - Atât timp cât pachetul energetic de omogenizare a ta cu recipientul este activ, este clar că s-a constatat conformarea noastră la ceea ce tocmai ai precizat, emise una dintre entităţi pe o frecvenţă pe cât de agresivă pe atât de zeflemitoare, parcă dorind să înceteze imediat analiza erorilor lor...
            - Cum?!? Pachetul era al vostru?!? Ce surprize mă mai aşteaptă?!?
            - Tu şi recipientul tău veţi deveni una, exact ca şi noi, draconienii, când eram pe Terra. Procesul este iniţiat şi este ireversibil... În acest fel vei ajunge să cunoşti exact trăirile noastre. Ai avantajul că le-ai trăit cândva ca martor, ca partener al lui Aton Tech. Acum vei beneficia de exact nivelul lui de vibraţie, de cunoaştere, şi vei putea face diferenţa... Şi, de vei găsi soluţia să ne ajuţi trăind pentru noi, atrăgând dezlegarea... Indiferent care va fi aceasta...
- Nu mă îndoiesc de asta... Dar, nu înţeleg cum de s-a ajuns aici?!? Vă daţi totul pe mâna unei entităţi humanoide?!? Aţi avut un Mesia al vostru în prezenţa lui Aton. Voi cei ce aţi negat că ar exista o existenţă superioară vouă, ca manifestare a lui Draconis Prima sunteţi atât de siguri că prezenţa unui nou Media, care nu este nici măcar reptilian sau draconian, va rezolva ceva?!? emise Iryu de-a dreptul stupidizat de ceea ce trăia.
            - Sunt lucruri care nu ai cum să le înţelegi acum, interveni una dintre entităţi. Chiar şi ironic fiind începi să vibrezi asemenea nouă. Ai toată încrederea noastră! Nu mai are rost să discutăm şi să te împovărăm cu ceea ce va urma... Calea a fost deschisă... Păşeşte!
            Şi, primind această ultimă emisie, cei din faţa sa ieşiră rând pe rând din reprezentarea fluxului său...
            Ultima percepţie, ultima emisie, avu darul să îl tulbure plăcut şi neplăcut deopotrivă... Dar era ceva stabil... Nu era ceva greşit, ceva neconform ideilor, mai mult idealurilor sale. Atunci simţi pe lângă iubire şi fermitate de partea celor din acel consiliu. Îl învăţau ce să facă prezentându-i un fel de şir al faptelor ce aveau să vină, într-un iureş care năştea atât nelinişte, presimţiri, cât şi o siguranţă ciudată, de parcă urma să fie un protagonist de neatins de cursul evenimentelor. Evenimente din care nu reuşea să închege nici cea mai vagă reprezentare. Şi iar sentimente copleşitoare de dragoste... Nu vor să împovăreze vibraţia mea cu ceea ce va urma, concluzionă şi decise să se oprească din căutarea sa...
            Deja conştientiza că, chiar dacă cei din consiliu plecaseră, el recepţiona emisiile lor, de parcă aceştia încă sunt acolo, în faţa sa... Îşi aminti de necesitatea unui interval de stabilizare a vibraţiilor, de un fel de remanenţă ce se clarifica în scurt timp şi aşteptă curios să vadă ce percepe. Mai nimic...
            Dar, la un moment dat, simţi determinare. Urma să pornească faptele sale, trăirile sale. Intuia că acesta este, de fapt, finalul întâlnirii. Înţelesese pe deplin consecinţele acţiunilor ce vor urma, mai ales cele implicând comportamentul faţă de ceilalţi. "Dar, care acţiuni, care ceilalţi?!?" se pomeni întrebându-se. "Nu acum! Lasă ancorele să acţioneze!" veni un răspuns de undeva, de la ceilalţi. "Ancorele se activează doar la momentul oportun, în condiţiile oportune activării lor, altfel rămân doar nişte simple ancore, fără a exista, a se manifesta", continuă Iryu logica. "Este mai bine să nu fii implicat direct...", simţi autoritatea lui Typhoo, "... lasă să se termine asimilarea emisiilor! Pentru ei este important curajul tău, ideea de a merge mai departe orice ar fi, de a te ridica şi de a merge mai departe".
            - Hei!!! îl chemă Typhoo, determinându-l să se concentreze pentru a reveni la un fel de realitate a percepţiei în „acum”. Ai primit acceptul lor. Asta înseamnă că, dacă alegi să te conformezi chemării lor, chemării tale, putem merge la următorul consiliu.
            - De unde ştii asta?!? emise Iryu năuc, uimit.
            - Am primit instrucţiuni în acest sens, răspunse, poate la fel de uimit Typhoo. Ancore, concluzionă el pentru a-i clarifica lui Iryu de unde „vine” comportamentul său.
            - De la cine?!? emise Iryu într-un efort de a reveni la realitatea curentă.
            - Chiar de la consiliul la care urmează să participăm, dacă doreşti asta...
            - Păi, ce mai aşteptăm?!? completă şugubăţ Iryu.
            Typhoo îl privi pe cât de serios pe atât de nemulţumit, dar lansă mesajul său... De data aceasta se produse un salt instantaneu, direct în faţa camerei consiliului. O entitate îi emise un mesaj lui Typhoo, fără ca Iryu să îl poată percepe şi dispăru prin ceva ce părea a fi o uşă vag delimitată...
            - Mi s-au dat asigurări că nu este nevoie de prezenţa mea la acest consiliu. Nu îţi mai cer să fii atent în ce ne bagi deoarece intuiesc că ai făcut-o deja, de la primul consiliu. Ne vom revedea, ca de obicei, la chemarea ta...
            După ce emise acestea, Typhoo dispăru din fluxul lui Iryu, lăsând în urma sa doar un fel de îngrijorare. Da, sentimentele percepute de Iryu erau clar emoţii ale îngrijorării. Înainte de acest periplu, Typhoo îţi descrise în alt mod participarea alături de el... Dar, asta este...
            Dintr-o dată dispăru percepţia limitărilor, a pereţilor. Numărul entităţilor ce le percepea depăşea orice imaginaţie. Era o mare de entităţi ce îi transmiteau dorinţa întâlnirii, bucuria ei… Şi, ceva nou, aşteptarea. Era o întâlnire mult mai formală decât cea anterioară.
            Până să mai perceapă altceva era deja înconjurat de acele entităţi ce se întrepătrundeau cu el într-un fel de bucurie a trăirii… A recunoştinţei.
            “Recunoştinţă?!?”, concretiză Iryu. Eu sunt cel recunoscător, emise oricui putea recepţiona ceva.
            “Copil drag... Dragul nostru…”, percepu de peste tot alături de o maree de iubire.
            “Fericire?!?”,  şirul percepţiilor. “A mea, a lor, a noastră!!!”…
            Încercă să distingă cea mai apropiată entitate, sau ce credea el că ar fi o entitate alături de el, ce trecea acum prin el, se îngemăna cu el, ce îi împărtășea sentimente din cele mai minunate. O alta… Poate alta… Erau suflete pereche ale sale… Bucurându-se de trăirea revederii… Parcă după mult prea mult timp din cel al recipientelor, dar fără pauză în sentimentele lor de entităţi.
            Dar, deodată, emisiile se opriră lăsând loc doar unei linişti confortabile liniştitoare. Un amestec relaxant de iubire, încredere, împlinire…
            Reuşi, într-un târziu să distingă, ceva mai departe, o entitate certă. Părea să fie tatăl său, Aurel.
            “Nu sunt Aurel”, percepu emisia de clarificare a acelei entităţi. “Sunt ceea ce şi-ar dori recipientul tău să întâlnească mai mult şi mai mult”… “Eşti mult prea fericit să mai realizezi delimitarea. Dar eşti acasă… Vino aici!”.
            Aşa este, concluzionă Iryu, Aurel este tatăl lui Dan. Ce suprapunere perceptivă ciudată…
            Ajunse lângă entitatea care îl chemase şi sesiză că, cei din jur, din stânga, emanau o energie binefăcătoare şi caldă, cei din spate îşi continuau emisia bucuriei şi încrederii, iar cei din dreapta emanau seninătate. Apoi sesiză că entitatea nu mai avea aspectul lui Aurel. Semăna extrem de mult cu imaginea sa de pământean sub chipul lui Zarathustra... Concretiză un sentiment predominant de nevoie de linişte, pregătitor, ce avea să completeze emisiile celor din consiliul anterior. “Da, cert, este o continuare a acelor emisii”, concluzionă Iryu.
            “Nu ţi-am dat niciodată mai mult decât poţi duce. Continuă să te deschizi, ai multe de oferit! Şi nu numai ţie ci şi tuturor. Aşa cum ne-ai învăţat dintotdeauna...”
            - Ştiu de ce ai chipul lui Zara! Suma vieţilor, a trăirilor de la acel timp la cel care sunt Dan a ajuns la a căpăta sens. Acum este momentul, nu-i aşa?!? Mă identific cu tine?!? emise surprins Iryu. Cum?!? Eu vorbesc despre mine, mă descriu din afară?!?
            - Este un fel de suprapunere cu percepţia recipientului tău, Dan... Dar şi o suprapunere a ta...
            - De ce nu eşti direct! Sunt eu faţă în faţă cu toate prezenţele mele semnificative. De fapt, cred că sunt toate... Nu a fost atât de greu să îmi dau seama. Inclusiv toate entităţile mele pereche, sufletele pereche, cele încă direct legate de mine, împreună cu mine.
            - Şi noi! veni precizarea de undeva din faţa sa. Multe din entităţile atât de cunoscute lui se dădură în lateral, dezvăluind, probabil, adevăratul consiliu cu care avea de a face. Vino! veni chemarea comună.
            Şi Iryu se conformă fără şovăire. Pe măsură ce se apropia începu să identifice marile suflete ale aproape tuturor reprezentanţilor, vârfurilor, entităţilor din acest univers. Era un consiliu al reprezentanţilor tuturor formelor vieţii, al raselor, în care el, evident, era reprezentantul umanoizilor. Şi toţi luaseră formă umanoidă, delimitarea de apartenenţă fiind marcată doar de simbolurile de pe medalioanele lucitoare legate de colane metalice grele ce atârnau de gâtul lor. Nu simţea îngrijorare, teamă... Nici măcar responsabilitate... Era predominant doar sentimentul de confort, de linişte. Poate din cauză că totul părea a nu fi condus de un lider...
            Ajunse la cel mai apropiat dintre ei... Simbolul de la gâtul său releva că aparţine de reptilieni, gravura de pe medalion indicându-l luptând cu un fel de cefalopod... Probabil făcuse sacrificiul suprem... Da, apărând un reptilian mai mic, pe planul doi al gravurii, probabil fiul său.
            Până să îşi dea seama, atent la medalion, sesiză că era deja înconjurat de grupul ce părea consiliul ce îl întâlnea, formele umanoide ale acestora disipându-se, transformându-se într-o ceaţă ce se amesteca cu ceaţa lui... Energie pură, legătură absolută, gândi spontan.
            Cedă, nu se mai chinuia să distingă ceva prin ceaţa violet închisă din care făcea parte. De undeva, ca într-o sală de teatru aflată în beznă absolută, se auzi o voce... Puternic teatrală...
            „Tu, cel ce vii din viitor, din lumea „Prezenţei”, tu cel ce vii din trecut, din lumea „Manifestării”, tu cel ce eşti acum, în lumea „Trăirii”, percepe gândul nostru spre iubire! O mică faptă din trecut devine trăirea ta de acum şi duce iubirea ta, ca un torent, în viitor”.
            „Hei, ce se întâmplă?!? Alo, baza...” emise ironic Iryu. „Trezeşte-te, tu, cel cu mintea în trecut, conturează-ţi gândul din viitor şi spune odată, acum, ce vrei!” continuă încercând să teatralizeze emisia sa pentru a semăna maximal cu vocea ce deschise acest posibil dialog.
            Urmă o linişte îndelungată... Sesiza confuzie şi interveni:
            - Vă solicitam să treceţi la subiect. De la consiliul de înainte ştiu cam despre ce este vorba. Ce se vrea de la mine?!? Şi, evident, aici nu simt nici o prezenţă draconiană. Reptilianul a emis mai înainte, nu-i aşa?!? Simţi că aş fi un fel de draconian?!? întrebă sugestiv.
            - Îmi pare rău dacă am fost deplasat, dar aşa ne cereau draconienii să ne adresăm: „Cât mai teatral, cât mai în versuri, ca să vă suportăm!”, subliniau ei de fiecare dată.
            - Nu mi-a fost greu să-mi dau seama, nu-i aşa?!? Revenind, ce se cere de la mine, ce credeţi că ar trebui făcut?!?
            - Din punctul nostru de vedere este evident că cea mai bună soluţie este eliberarea draconienilor. Dar, oare, nu este o capcană?!? Momentan ei sunt prizonieri între dimensiuni. Există garanţia că ei vor trece în dimensiunea următoare şi nu vor reintra în a noastră?!?
            - Draconienii disidenţi ne asigură că acesta este secretul prezenţei lor între dimensiuni. Nu mai pot reveni aici deoarece au o frecvenţă mult superioară acestei dimensiuni dar nici nu au frecvenţa necesară pentru a trece în următoarea... Fiind mult mai facil să îşi crească frecvenţa decât să o scadă, preciză reptilianul.
            - De altfel, nici în ruptul capului nu va ceda vreunul dintre ei să îşi scadă frecvenţa sau să se segmenteze în ramuri evolutive, preciză un draconian apărut de nicăieri.
            - Cum de nu te-am simţit?!? interveni Iryu.
            - Noi, atoniştii, nu am făcut parte vreodată dintre cei ce se denumeau „cei puri”. Ra Tech şi fiul său, Aton Tech, ne-au arătat calea. Dacă îţi vei accesa trecutul îţi vei aminti de noi, cei ce ne-am sacrificat pentru binele celor rămaşi, fiind ca şi voi, ramuri directe ale lui Prima. Nu suntem dintre cei de înainte, dintre antici, dintre „primii” sau cum mai sunt cunoscuţi.
            - Deci, revenind, este nevoie de un fel de minim impuls vibraţional spre ceea ce ar fi acel minim necesar ca ei să treacă în dimensiunea următoare. Am înţeles bine?!?
            - Evident, interveni unul dintre replicanţi.
            - Dacă ai intervenit este clar că aveţi soluţia, nu-i aşa?!? ceru indirect un răspuns Iryu.
            - Ştii foarte bine că orice proiecţie poate da fire de idee anticilor. Proiectând simple idei ajungem la a deschide acel viitor conform ideilor emise. Ştim calea, toţi ceilalţi sunt de acord, inclusiv atoniştii, deci, nu avem altceva de făcut decât să mergem din pas în pas către ceea ce va fi să fie.
            - Mesajul acesta, cel expus de colegul nostru replicant, este, de fapt, un mesaj venit de la cei din următoarea dimensiune, cei ce îi aşteaptă pe draconieni... Scuze, iertaţi-mă colegi draconieni! Pe antici...
            - Este destul de greu de suportat confuzia aceasta dar, sincer, suntem mândri că suntem draconieni, adevăraţii draconieni, urmaşii lui Prima, parte din el, şi nu doar recii antici, refuzaţi de evoluţie oriunde. Cinste lui Prima, cel ce ne-a salvat! veni răspunsul în cor ar draconienilor prezenţi.
            - Cât patos! nu se putu opri să exclame Iryu. Dacă aici suntem nevoiţi să acţionăm criptat, ce fac cu nebunia ce stă să se declanşeze pe Terra?!? Noi nu ştim cum să mai gestionăm evenimentele şi voi nu răspundeţi la apelurile noastre. Mai rău, vin şi ciudatele voastre încurajări să nu acţionăm în nici un sens, să ne conformăm la ceva ce nu ştim, nu înţelegem.
            - Păi, chiar nu puteţi interveni, veni un răspuns de undeva. Cursul evenimentelor duce totul spre nebunia care o sesizaţi. Dacă o încurajaţi puteţi greşi, implicându-vă în linii de viitor fără rost, dacă vă opuneţi nu veţi face altceva decât să amânaţi inevitabilul.
            - Cum aşa?!? Eu aştept sugestii...
            - Să zicem că cea mai bună soluţie este să lăsam liberă umanitatea voastră să îşi închidă datoriile. Să ajungeţi la forma pură de manifestare, fără datorii, fără contradicţii.
            - Păi, asta nu ar fi un fel de trecere globală spre Terția?!? Un fel de închidere a ciclului pentru formele umanoide?!? răspunse ca şi blocat Iryu.
            - Puterea unică, prezenţa nu poate exista fără dragoste. Şi, dragostea nu poate exista în unicitate. „Prezenţa” are nevoie de formele noastre de manifestare, de existenţă, pentru a putea trăi dragostea. Întrebarea ta nu îşi are rostul... Revenind, dimensiunile se întrepătrund, sunt intrinseci şi, pentru fiecare structură în parte este necesară susţinerea unui echilibru în Terția şi Secundo. Un fel de masă de echilibru stabilă şi nu evolutiv necesară pentru a preveni anularea unei dimensiuni care ar atrage în avalanşă anularea tuturor dimensiunilor, preciză un reprezentant al replicanţilor, completat de cel al amfibienilor.
            - Trecerea anticilor în dimensiunea următoare se poate face numai şi numai pe echilibru identic. Prin închiderea majorităţii datoriilor umanităţii se naşte un fel de masă de răspuns, de corespondenţă, pentru masa ce va intra dintre dimensiuni în dimensiunea următoare.
            - Să înţeleg că umanitatea este datoare să realizeze un fel de echilibru cu echilibrul anticilor?!?
            - Toţi membrii acestui univers suntem pregătiţi pentru asta. Fiecare având la bază condiţiile lui, posibilităţile lui.             Voi, umanoizii veţi avea partea voastră, este evident, şi ea poate fi uşor realizată... Prin simpla evoluţie a evenimentelor.
            - Ceea ce este cu adevărat important stă în doar câteva entităţi, cu recipientele lor, interveni draconianul. Printre care, de partea umanoizilor, ar fi calea ta cu Dan al tău. Voi aveţi cele mai multe şanse...
            - Fără presiuni, vă rog! solicită Iryu. De ce noi?!?
            - Sunteţi cele mai empatice fiinţe create vreodată în acest univers, dar şi cele mai neselective. Acesta este secretul. Empatia voastră neselectivă... Voi empatizaţi şi cu cel bun şi cu cel rău, funcţie de starea de moment şi nu neapărat de punctul de referinţă, preciză reprezentantul ichtyos.
            - Şi, nu uita de faptul că pachetul a fost trimis din dimensiuni superioare. Este evident că, pe acolo, se ştie ceva... Poate că s-au dus şi unele tratative, tot ce este posibil.
            - Offf, cedă Iryu, gargară, gargară şi iar gargară. Plec fără nici un fel de soluţii palpabile.
            - Soluţiile palpabile care le soliciţi par mai mult un fel de posibilă justificare viitoare a ta, dacă evenimentele se vor derula „greşit”, interveni acid draconianul. Tu fă-ţi partea ta, umanoizii tăi să îşi facă partea lor, aşa cum fiecare dintre noi îşi vor face partea lor. Cei din următoarea dimensiune s-au asigurat că suntem mai mulţi în această cursă, de fapt reprezentanţi ai fiecărei forme de viaţă, astfel încât unul dintre noi să reuşească. Ceva asemenea unei garanţii că lucrurile au şanse maxime de reuşită.
            - Şi noi toţi, restul, plecăm dezavantajaţi de faptul că nu posedăm umanitatea voastră exersată şi răs-exersată. Deci, ne întrecem sau nu, interveni un reprezentant al canidelor.
            - Oare de ce crezi că ne vedeai pe toţi ca fiind tu?!? întrebă reprezentantul replicanţilor.
            - Pentru că toţi suntem la fel?!? întrebă retoric dar şi glumeţ Iryu. Bine, bine, am înţeles, suntem un fel de frăţia preţioşilor antici, nu-i aşa?!? Un fel de toţi pentru unul, unul pentru toţi, concluzionă ironic.
            - Vezi, umanitatea ta dă roade, interveni un felid... Aşa cum anticii ţi-au precizat că semeni din ce în ce mai mult cu ei... Atenţie, acesta, de fapt, a fost un mesaj clar că vor lua tangenţă în mod repetat cu tine...
            Şi, atunci, ceva ciudat se întâmplă. Cel puţin pentru el, Iryu. Felidul nici nu reuşi să termine mesajul că, un fel de undă de şoc imensă spulberă conţinutul tuturor entităţilor de faţă... Urmă un fel de cumul de emisii amestecate de la toţi cei prezenţi până ce unda de şoc elimină din sfera lui Iryu pe toţi cei ce fuseseră prezenţi anterior. Chiar şi lui îi fu greu să îşi reintegreze energiile, luându-i destul de mult efort.
            Sesiză că era singur, deja prezent în zona sa energetică, în flux... Încercă să concretizeze ceva din multele mesaje primite în ultima clipă, a acelui şoc ciudat... Frânturi de fraze fără sens... Cuvinte izolate... Concluzionă rapid înainte de a se enerva... Ciudat sentiment...
            „Ultimul lucru pe care mi l-au transmis a fost să nu mă mai iau după ceilalți în aprecierile pe care le fac despre mine, despre propria persoană. Persoană?!? De parcă aş fi deja o entitate recipient”.
            Da, îmi mai amintesc ceva... Imagini... Ceva despre cum s-au dispus în jurul meu în cercuri, cercuri, prinzându-și brațele, ridicându-le în sus, învelindu-mă în aripile unificării, devenind toți unul… Aceasta era ceremonia lucrului bine făcut.
            Apoi unele percepţii despre reuniunea lor care se apropia de final, fiind timpul să se întoarcă la îndatoririle sale. Da, avea percepţii că totul a fost perfect. De fapt nu s-a discutat ceva legat de vreo greşeală de-a mea, de vreun punct slab al prezenţei mele. Acest consiliu ştia că am avut întâlniri cu Typhoo, ghidul meu, în care am discutat critic despre performanţele mele… Nu aveau rostul astfel de discuţii. Este prezent doar un sentiment că se aşteptă lucruri mari de partea mea. Simt că mi-au absorbit toate îndoielile şi m-au purificat.
            Ar mai rămâne de analizat de ce s-au terminat aşa lucrurile... Cel puţin pentru mine... Să fie un fel de protecţie?!? Atunci îşi aminti de recipiente... Majoritatea participărilor directe, când recipientul este încă legat cu entitatea şi ei au ceea ce ei denumesc a fi vise, solicită un fel de eliminare a unor percepţii pentru a nu influenţa comportamentul acestora, pentru a le permite manifestarea liberului arbitru. Asta să fi trăit şi el?!? Ca entitate?!?
            În acel moment îl simţi pe Dan. Era vremea deşteptării şi Dan se simţea mult prea părăsit, prea epuizat pentru a se putea trezi. A fost plecat prea mult timp şi nu a ajutat la reparările somnului. Vin Dane, vin!

            Hint: 10. La.

Dorin M - 04 Mai 2019