Detalii complete la pagina principală "Noua Medicină Dacică".

            Forma "interactiv-integrativ-comprehensivă" este un fel de curs de parcurgere a secţiunii ce ţine cont de selecţiile de parcurs, de cele de răspuns (vor apare, de-a lungul parcursului, numeroase întrebări adresate Dumneavoastră, pe această bază selectându-se un anumit material, un  anumit curs al materialelor prezentate), de rezultatele la testări - în sensul de determinări şi nu de ceva similar unui fel de examen (vor apare, de-a lungul parcursului, numeroase teste de tip psihologic (utile atât persoanei care le "face" cât şi formei generale de parcurgere a secţiiunii sitului), de tip anamneză (în care se fac selecţii de tip "prelevare" ce vor fi utile la a limita maximal cantitatea de materiale ce vor fi parcurse până ce persoana/ cititorul atinge un fel de punct critic de cunoştinţe de la care să poată să îţi investească timpul în altceva, de altă utilitzate, etc sau ce vor determina selecţia de materiale conform cu particularizarea posibil realizabilă "pe Dumneavoastră", funcţie de selecţiile realizate cu orientare de studiu spre noi "domenii").

            Deci, momentan, numai avantaje. Dar, apare şi un dezavantaj real: Necesitatea de timp şi atenţie/ concentrare de partea Dumneavoastră. Va fi un parcurs lung, în adevăratul sens al cuvântului. De exemplu, un simplu test psihologic de determinare a caracterului Dumneavoastră, durează minim 40 de minute pentru cei grăbiţi. Nu vă speriaţi, aceste teste sunt prevăzute de către mine cu posibilitatea de a salva momentul în care vă opriţi şi să continuaţi de unde aţi rămas prin simpla încărcare a salvării (mulţumită unor programe în java). Apoi, gândiţi-vă la introducerea rezultatelor unor analize, de exemplu, de sânge. Cifre, cifre, rezultate comparate, pare simplu... Dar, când începi să selectezi "răspunsuri de relaţie", când începi să "treci" prin tot felul de solicitări de clarificare pentru a creşte acurateţea rezultatului acelei verificări de analize de sânge... Cu aceeaşi posibilitate de a salva atunci când aţi obosit pentru a putea realua altă dată, fie şi comparativ... Deci, timpul necesar de investit rămâne tot acelaşi pentru un efort minimal dar creşte odată cu dorinţa Dumneavoastră de a "beneficia" de cât mai multe, fiecare pas care îl veţi face, evident, înseamnând alt timp de investit. Eu chiar am făcut totul ca să aveţi posibilitatea de a alege variantele de "timp investit" posibile.

            Comentarii:

            Trăim într-o lume în care sesizăm din ce în ce mai "puternic" că nu avem timp, că avem prea multe de rezolvat, de "pus la punct", etc. De multe ori nu prea mai avem putere de a înţelege şi de a reţine ce ne trece prin faţa ochilor, deoarece creierul este mult prea preocupat, "atenţia" sa este disipată pe mult prea multe repere suportabile de acesta. Ca un fel de suport de înţelegere legat de acest tip de reacţie, vă pot spune că, psihologii au descoperit că, omul se poate concentra, poate fi atent, la maxim 5 - 6, hai 7 repere simultan, şi asta la persoanele mai "potente", mai "antrenate", limită "dată" de capacitatea reală a creierului uman de focalizare, de concentrare. Peste această capacitate intervine transa (se poate citi şi lipsa de control, de concentrare, de atenţie reală, cu necesităţi real protective) şi, evident, creierul va alege reperele cele mai importante din punctul lui de vedere şi, nicidecum, din punct de vedere a ceea ce facem când parcurgem un site, un material, etc (totul devenind parcurgerea textului cu ochii, rugăciune din vârful buzelor sau altele asemenea). Acesta este şi "secretul" celor care doresc să înţeleagă, să înveţe, care prestează eforturi maximale şi, în final, nu rămân nici cu înţelegere, nici cu ceva reţinut. Doar cu timp pierdut (să nu spun "omorât", cu toate că este singura crimă nepedepsită de lege).

            Şi, ca totul să pară o "glumă sinistră", undeva, acolo, în subconştientul nostru (şi mai departe de el), efortul nu a fost fără rost. A fost doar selectată ca importantă o altă activitate, un alt reper al atenţiei. Specialiştii de "relaţie" descriu această "stivuire" de atenţie printr-o suită aparent fără legătură: memorie imediată, memorie de scurtă durată şi memorie de lungă durată (nu sunt adeptul clasificării "clasice" şi veţi vedea de ce cxeva mai jos). Creierul a reţinut ceva, atât timp cât reuşim să "refacem" anumite părţi sau întregul din informaţia parcursă. Deci, ceva s-a "scris" pe acolo, pe undeva.

            Da, aşa este, oricât de ciudat vi s-ar pare. Atunci, de ce apar lipsurile de "reţinere", de memorare?!? De ce această eşalonare în "imediată", bla-bla?!? Deoarece creierului trebuie să i se demonstreze, "să fie convins" că acea "grupă" de stimuli este importantă cu adevărat (descoperire ştiinţifică, certă). De aceea, este necesar un efort de tip repetiţie pentru a învăţa ceva cu adevărat, realizându-se un fel de "promovare", de la stadiul de memorie imediată (de scurtă durată) la cel de scurtă durată(de lungă durată). De exemplu, stimulii de importanţă biologică sunt reţinuţi aproape instantaneu dar ceva legat de construcţia de poduri, de exemplu, nu prea interesează creierul (cu excepţia celor pasionaţi, dedicaţi, al căror creier, şi nu numai - veţi vedea, este deja convins de importanţa "grupei" respective de stimuli), cu reversul că repetiţia tinde să îl convingă că este important acel lucru. Bineînţeles, totul pe fondul posibilităţii de a respecta capacitatea maximă a acestuia de a gestiona numărul maxim de "atenţii" disponibile momentului dat.

            Nu vă imaginaţi că nu se poate mai "sinistru" de atât! Din bătrâni vine o zicală plină de înţelepciune: "Ce nu foloseşti, Dumnezeu îţi ia!" (se atrofiază, dispăare). Aşa cum creierul poate fi convins că merită să "promoveze" o "grupă" de stimuli, la fel o va şi "degrada" (de multe ori mult mai rapid decât este de aşteptat, deoarece este decizia lui, a creierului). De aceea auziţi destul de des de persoane care nu mai ştiu nimic din ceea ce au învăţat, de aceea la absolvirea unei instituţii de studii superioare, master sau doctorat, se spune "Nu contează cu ceea ce ai rămas, important este că ai învăţat unde să cauţi!" (că, oricum, nu îţi va folosi la mai nimic ceea ce ai învătat acolo), etc. Şi, de cele mai multe ori, acest proces de "degradare" nu ţine, culmea, de suprasolicitare ci de doi factori: nefolosirea (cu determinismul "nefolositor") şi suprastimularea creierului cu noi şi noi "grupe" ce vor reeşalona "priorităţile".

            Deci, din ceea ce aţi parcurs până acum, fără a mai complica lucrurile şi cu alte chestii reale (potenţial global, potenţial biochimic, hormonal, fizic, fiziologic, etc), pentru a putea parcurge un grup de materiale "cu folos", trebuie  îndeplinite următoarele cerinţe "imediate": creierul să fie relaxat (cu referire la diminuarea numărului de stimuli care îi "încarcă"; atenţie, retragerea într-o cameră izolată sau alte "repere restrictive" asemănătoare, care par că reduc numărul de stimuli, nu sunt un panaceu, mintea alergând pe unde vrea, ca o "maimuţă beată", după cum spun specialiştii) şi concentrare (cu referire la a determina creierul de a distinge "importanţa" şi a se focaliza/ concentra asupra acesteia).

            Ceva similar se "produce" şi în cazul parcurgerii de situri de calitate, de situri ştiinţifice, real utile. Să urmăreşti "veştile" de pe reţelele de socializare şi să reţii ceva de pe urma lor nu este greu deoarece chiar nu este necesar să ţii prea mult minte ceea ce ai văzut acolo, moda fiind în permanentă schimbare, să vezi un film "uşor" sau "dezbrăcat de inhibiţii" iar nu apelează la memorie, la structurare de informaţii deoarece, de cele mai multe ori, filmele relevă ceva din "privitor", ceva cu care acesta se regăseşte acolo, etc (aş putea continua strivitor de convingător). Dar, când vine vremea de studiu, de a înţelege, de a urma un efort real, desfăşurat pe o mare durată de timp (eventual tot restul vieţii ce are "prima clipă" la startul acelui studiu). Şi, de cele mai multe ori, chiar dacă aparenţele atrag altă concluzie, apare o nouă "variabilă": "concentrarea pe persoană" (diferită de concentrarea necesară memoriei).

            Mai "dezbat" puţin afirmaţia anterioară. Am folosit complementul "pe persoană" deoarece nu este vorba neapărat de propria persoană. Poate fi vorba despre un copil, o soţie, o mamă, un prieten, poate fi vorba despre meseria ta şi să... Aţi înţeles ce doream să se înţeleagă. De parcă nu era de ajuns toată "nebunia" din viaţa noastră, evident, aproape întotdeauna va fi vorba şi despre alte persoane (uneori se ajunge la o persoană, dar se pare că este vorba despre altcineva, copil, mamă, tată, soţie, etc şi mai rar propria persoană).

            Şi, astfel, se ajunge la acel moment în care nu mai avem timp de noi, la propriu. Dar, surpriză, totul merge după acelaşi mecanism, se raportează la acelaşi "status" (dacă pot spune aşa): stimuli reduşi la capacitatea de procesare a percepţiei noastre conştiente şi/ sau inconştiente (relaxare) şi concentrare.

            Acest "status", din toate punctele de vedere, este reprezentat ori de echilibru ori de dezechilibru.

            Cei aflaţi în echilibru, de obicei, au viaţa lor integrată în ceva ce nu prea ţine cont de "material", totul fiind dedicat vieţii, dragostei, înţelegerii etc, indiferent de dominanta lor de activitate în viaţa reală, indiferent de "pierderile colaterale", de costurile emoţionale, ş.a. Ei sunt aşa-numita tipologie predominant "parasimpatică", "iubeşte, construieşte, repară". Ei au timp de studiu, atunci când simt sau când trebuie, ei pun pasiune în ceea ce sunt, în "a fi". Pentru ei, orice formă de abordare a prezentării informaţiei nu prea contează. Totuşi, experienţa mea a identificat că, un curs structurat al prezentării informaţiei îi ajută să câştige timp, să aleagă "profunzimea" studiului efectuat, funcţie de intenţia de dăruire a momentului în care ei fac asta. Deci, este vorba despre cei care, când ajung la o anumită concluzie, onomatopeea lor favorită este: "Oauuu!!!". Şi nu au nici o problemă de a merge mai departe... Acestor persoane le recomand varianta interactiv-bla-bla...

            Cei aflaţi în dezechilibru sunt întotdeauna în criză de timp, indiferent de fondul lor general, de tipologia lor, etc. Ei sunt cei orientaţi spre "pastila magică", panaceu sau altele asemenea. Ei sunt cei ce se concentrează cel mai greu spre ceva concret reacţionând direct la un stimul anume interesului lor, de moment sau global, concentrându-se pe acesta, ei punând pasiune în ceea ce fac, în "a avea". Ei sunt aşa-numita tipologie predominant "simpatică", "luptă sau fugi". Ideea de câştig de timp, de asemenea, stă la baza reacţiilor lor. Şi, această formă structurată, chiar dacă pare "prea" cronofagă (consumatoare de timp), după părerea mea, este cea care îi va ajuta şi pe ei să ajungă la soluţia rapidă ce o caută, chiar dacă, la început, totul poate părea prea costisitor, prea participativ. Deci, este vorba despre cei care, când ajung la o anumită concluzie, onomatopeea lor favorită este "Da, ştiu!". Pentru aceste persoane am dezvoltat toată această "nebunie", cu interactiv-bla-bla, cu articole web clasic, etc. Pentru că nu ştiu ce să le recomand şi, de aceea, am procedat la un fel de "etalare pe tarabă" a cât mai multe produse, poate-poate îi fac să se ajute într-un fel...

8 Decembrie 2017

Merticaru Dorin Nicolae