Economics

Ordinul de plată

Ordinul de plată reprezintă dispoziția dată de o persoană, numita ordonator, unei bănci, de a plăti o sumă determinată în favoarea unei alte persoane, numita beneficiar, în vederea stingerii unei obligații bănești a ordonatorului față de beneficiar.

Părțile implicate în derularea unui ordin de plată sunt: ordonatorul, cel care inițiază operațiunea, beneficiarul, cel în favoarea căruia se face plata și băncile care au rolul de prestatoare de servicii.

Caracteristica ordinului de plată este aceea că el poate fi anulat sau modificat de către ordonator. Pe de altă parte, ordinul poate fi simplu sau documentar, acesta din urmă fiind folosit în tranzacțiile internaționale.

Mecanismul decontării prin ordin de plată este inițiat de contractul comercial conținând obligația de plată în sarcina importatorului care determină emiterea ordinului de plată. Astfel, importatorul este obligat să constituie un depozit (provizion) pentru acoperirea cu fonduri a ordinului de plată și să dea instrucțiuni privind efectuarea plății prin ordin de plată urmând notificarea beneficiarului plății (exportatorul), expediția mărfii, prezentarea documentelor (încasarea plății), acoperirea plății, și, în final, notificarea și prezentarea documentelor.

În relațiile comerciale internaționale utilizarea ordinului de plată este rar întâlnită ca urmare a riscului de revocare pe care îl prezintă. Această modalitate se întâlnește mai frecvent în operațiunile necomerciale (cheltuieli de transport, comisioane, contrastalii, taxe vamale, etc.), iar în cazul operațiunilor comerciale se utilizează mai ales pentru plata avansurilor și a ratelor.

În vederea măririi garanției de plată, exportatorul poate pretinde o scrisoare de garanție bancară, dar costul acesteia influențează mărimea prețului încasat de exportator sau a celui de desfacere către consumatorul final.

În situația în care debitorul principal (ordonatorul) nu și-a îndeplinit obligațiile garantate prin scrisoarea de garanție bancară, beneficiarul se adresează băncii garante (după urmărirea inițială a debitorului principal, dacă garanția înscrisă în textul scrisorii este simplă, sau direct, dacă garanția este solidară), adică execută garanția bancară.

De asemenea, exportatorul poate trimite documentele însoțite de o cambie la vedere, echivalentă cu valoarea datoriei cumpărătorului care, odată acceptată, întărește obligația de plată a importatorului. O altă strategie pentru exportator constă în expedierea mărfurilor la adresa unei bănci agreate de banca exportatorului (după obținerea acordului acesteia) sau a unui depozit de mărfuri din stația de destinație, cu indicația ca mărfurile să fie eliberate numai contra dovezii de efectuare a plății, procedură numită vinculație.

În sfârșit, exportatorul poate pretinde importatorului plata unui avans, din care să poată acoperi eventualele cheltuieli de rambursare sau depozitare a mărfii.

Dorin, Merticaru