To STUDY - Ficţiune - Ipotecarea sufletului cuiva

A

"Ipotecarea sufletului cuiva"

Mircea Dan

Capitolul 2, Scena 2A - Mesajul


Asistă neutru la transformarea consolei de jocuri în camera de zi! Dură un timp îndeajuns pentru ca el să fie copleşit de gânduri...

Simţea apăsarea unei dorinţe greu de precizat, enervantă prin insistenţa ei... Sau, prin... Offf, poate de aceea se plimba fără nici un rost prin cameră gândind ciclic, obsesiv, pe aceeaşi linie logică. Mereu şi mereu aceleaşi gânduri, fără a exista scăparea, fără a găsi o posibilitate de a reconfirma această nesuferită lipsă de sens…

Ce se întâmplă cu mine? Iar am una din pasele de presimţiri negre sau sunt prea singur? Deh, ca de obicei… Poate ieşirea prin împrejurimi mă va ajuta în vreun fel?!? Un drum la pub?!? Ce zici?!? Dar cu cine să mă întâlnesc? Nici măcar nu ştiu care dintre băieţi nu este plecat în cursă... Poate să trec pe la fidela mea Ema?!?

Ema… Să mă bucur de prezenţa ei, de dragostea şi dăruirea ei… Sau să sufăr în tăcere privind la neputinţa ei de a schimba ceva la mine… De către mine… Cât de cât… Situaţia aceasta devenise din ce în ce mai greu de suportat… Deseori privea la ea şi îşi amintea de el, în vremurile cu Ada… Planuri de viitor, dăruire, sacrificiu… Totul numai şi numai împreună cu el, numai pentru el, ea uitând mereu de griji, de incertitudine, de răceala lui… Totul sub aburii iubirii pentru el… Cât de mult a căutat să trăiască şi el, iar, sub dulcea neprihănire a îndrăgostitului… Asemenea Emei… Şi a celor dinaintea ei…

Offf, dar nu este bine! Aşa făcuse şi el atunci şi, ceea ce a urmat a fost durere cruntă… Ani şi ani la rând… Ce a urmat?!? Sacrificarea multor femei care îl iubiseră cu adevărat. Ca de obicei, cum va fi, cu siguranţă, şi cazul Emei, să le părăsească din vină, din jenă, din ruşine sau alte sentimente ale umilinţei sale. Toate acestea adăugau la acea durere din ce în ce mai multă durere… Aproape insuportabilă… În fond se îngrozea din ce în ce mai tare de durerea ce urma să o provoace, de ceva aproape similar cu ceea ce trăise el… Atât de mult încât, de fiecare dată, amâna momentul despărţirii… De frică, din obişnuinţă… Offf, chiar merita toată durerea care o trăia!!!

Ba nu, ba nu!! Trebuie să fie o soluţie… Indiferenţa şi nesimţirea… De ce ar fi o problemă suferinţa lor… Trebuiau „să caşte ochii”, asemenea lui, înainte de a-şi încredinţa sufletul necondiţionat unui alt suflet… Aceasta era calea?!? El nu reuşise… Nu putea să fie indiferent… Nu putea să nu îşi caute împlinirea… Din punctul lui de vedere căutarea este calea…

Şi o căuta mereu provocând din ce în ce mai multă durere sieşi sau amărâtelor care se mai puteau îndrăgosti de monstrul… Offf, de ceea ce era el… Resturi de la masa Adei… Deja putride… Offf… Dar, nu contează de câte ori încerci… Important este să ştii că ai făcut totul. Să ai sentimentul că orice variantă a fost abordată…

Da, şi ce fac acum? Reveni rapid la realitate… Este aproape seară... Cred, totuşi... Hmmm... Poate un drum la „Pilot Pub” mi-ar face bine. Imposibil să nu dau de cineva pe acolo, să schimb o vorbă. Poate să mai câştig uşor 1, 2 credite, dacă are chef cineva de un joc. N-ar fi o idee rea, gândi mulţumit! Nu Ema… Nu vreau să am parte acum de situaţii confuze! Ema este prea organizată, prea punctuală în ceea ce priveşte „viitorul lor”. Dependenţa de distracţie, fie ea nereală, forţată, este ceea ce îmi trebuie acum…

Numai să nu am ghinionul să dau de Rick pe acolo că s-a zis cu toate câştigurile mele uşoare. Doar m-am învăţat minte, de atâtea şi atîtea ori că, nu am nici o şansă în faţa lui. Indiferent de ce joc se face. Nu mai am chef să pierd, mai ales că nu am fost, de mult timp, plecat în vreo cursă, cu un job cât de cât.

Dar, înainte de asta, de a pleca, mai avea câte ceva de rezolvat la datoria civică şi, mâine era o zi scadentă pentru asta... Eh, poate că voi da o tură pe la pub, măcar pentru o gargară bună cu cineva pe tema datoriei civice de luna aceasta... Ce se întâmplă! Numai la Pub îmi este gândul… Da, să mă apuc de treabă, să văd despre ce este vorba...

Flutură din mână pentru a atrage activarea comunicaţiilor. Display-ul informaţional se activă şi în centrul său „pâlpâia” indicativul său de pilotaj. Un mesaj pentru mine, pilotul?!?

***
Dragă cititorule, crezi că ar fi bine ca Dan să acceseze mesajul imediat (dacă ai ales asta citeşte în continuare această scenă)…
Crezi că ar fi bine ca Dan să ignore mesajul şi să treacă la treabă (dacă ai ales asta sări la scena 2B)… sau
Crezi că Dan ar trebui să lase totul baltă şi să plece la Pub (sări la scena 2C)?
***

Ce trăsnaie?!? Până acum nu am mai avut comunicări directe de la centru. În mod normal ar fi trebuit să văd faţa lui Francis care trântea câte o poantă grosolană, inteligentă după el, şi să îmi ordone „mişcare de fund” până la centru pentru că... mi-au găsit un zbor...

Ei, dar ce se întâmplă cu mine?!? Am găsit pe cine să-mi descarc nervii... În fond, ce vină au ei? Sunt simpli executanţi de ordine...

Mecanic activă biometroscopul şi „deschise” mesajul: „Cererea de participare la testul pentru pilot de grad zero a fost procesată. Mâine dimineaţă sunteţi invitat la centru pentru startul testării. În caz de neprezentare se va considera că nu mai sunteţi interesat şi cererea va fi invalidată.”.

Cu fiecare cuvânt parcurs simţea fiorii bucuriei cum îi inundă trupul şi, când termină, sări într-o piruetă a extazului.

S-a terminat cu vegetatul! S-a terminat cu monotonia vieţii de pilot de transport! Acum am şi eu dreptul să îmi trăiesc viaţa aşa cum îmi doresc, gândi sărind într-o nouă piruetă, lovind aerul cu pumnul.

Dar, brusc, pierdu tot entuziasmul de înainte. Sau, măcar să o trăiesc altfel… Dar cum va fi?!? Şi trebuie să plec… Mâine… Cu ce făceam până acum cum rămâne?!? Dar, mai sunt pregătit pentru asta?!?! Valuri, valuri de întrebări care îl făcură să uite să respire…

Calm, calm! îşi spuse iniţiind respiraţii profunde de calmare…

Confuz... Da, asta simt acum... Ordine! Da... Asta îmi trebuie acum, ordine! Da, acum, îmi trebuie puţin timp pentru a-mi pune viaţa în ordine... Nu pot pleca, pur şi simplu, gândi relativ speriat. Şi, parcă nu mă mai simt atât de pregătit pentru acest test... Panică?!?

Atunci se gândi pentru prima dată, după mult timp, la pericolul unei nereuşite. Da, dacă nu reuşea să treacă testul… Undeva, atunci, când s-a înscris la test, promise-se Sfintei Divinităţi că va fi ultima sa încercare de a mai face ceva… Şi capul i se încinse şi mai tare... Plămânii uitară iar să îl servească… Simţea că se sufocă de emoţie şi se trânti în fotoliu… Dar nu rezistă prea mult… Sări imediat în picioare şi începu să se plimbe bezmetic prin cameră… Gânduri, gânduri, gânduri… Amintirile erau singurul element pe care se putea axa… Şi începu să treacă în revistă evenimentele, aşa cum şi le amintea el…

Imediat după depunerea cererii începu antrenamentul susţinut, fizic şi mental, pentru a maximiza şansele sale de a ajunge „pilot zero”. Dar, în scurt timp interveni rutina, apoi sentimentele că cererea nu va fi procesată vreodată, că nu va fi acceptat dosarul său vreodată şi... tot aşa... Renunţase la antrenamente şi la speranţa că va mai ajunge acolo unde îşi dorea.

Logic, gândi dezamăgit, doar sunt întruchiparea ghinionistului pe acest pământ... După cum îi sublinia metodic Thank, de fiecare dată când avea ocazia. Dar, tot ceea ce învăţase la dezvoltarea personală îi sublinia contrariul: „Eşti ceea ce crezi cu adevărat că eşti!”. Şi trecuse peste multe luând în considerare că este ceea ce este…

Dar, oare a ştiut vreodată cine este?!? Sau să se hotărască cine este?!? A fost mereu ce se cerea să fie, ce era necesar să fie, atât… Despre adevăratul el nu a fost vorba niciodată… Indiferent dacă era vorba despre activitate, despre serviciu sau despre relaţiile sale cu cei din jur, cunoscuţi sau oameni de suflet… Offf, complicat. Chiar, de ce mă complic atât? Iar intru în raţionamente ciclice...

Plec sau nu, trebuie să rezolv tot ceea ce pot înainte. Primul gând care îl avu a fost legat de… Pub… Să se vadă cu cine se nimereşte şi să bea ceva fin, cât de mult se poate… Nu, Ema nu! Nu vreau să îi dau vestea proastă a plecării… Ea va suporta şi va aştepta… Sau se va bucura sincer, aşa cum o făcea de fiecare dată când ei trăiau ceva asimilabil unei realizări cât de cât… Dar eu sunt în stare să o văd, pentru a câta oară, plină de dragoste?!? O, nu! N-am chef de dragoste acum!

Ceva concret, ceva concret! Trebuie să găsesc ceva! Da, cel mai urgent ar fi cu datoria civică. Dacă mă voi hotărî să plec la test este posibil să nu pot participa cu datoria activă... Sau, cel puţin, asta cred… Şi nici nu voi avea prea mult de treabă. Trebuie doar să închid liniile legislative.

Solicită lista de puncte legislative de studiat şi se îngrozi cât de mult avea de studiu. Multe din elemente aveau caracter imperativ şi era nevoit să dea soluţii.

Era şi normal, atât timp cât el alegea mai mereu soluţiile facultative... Cele mai uşor de rezolvat, care consumau cel mai puţin timp… Gata cu drumul meu la Pub! Abia dacă voi reuşi să termin până la lăsarea serii. Aşa îmi trebuie dacă nu m-am gândit până acum!

Şi porni la treabă. Trecu destul de repede peste o mare parte din elementele legislative inserate spre analiza publicului. La unele nu avu probleme cu înţelegerea lor şi chiar trimise unele amendamente dar la altele solicită destul de multe clarificări şi date de analiză...

Ajunse la ultimul punct, menţinerea reprezentării candidatului curent. Nu existau decât relativ puţine puncte de analiză ale activităţii acestuia, aşa că îl reconfirmă până luna viitoare. Offf, nici măcar nu reţinuse numele lui… Şi îl reconfirma a câta oară?!? Ce contează…

Imediat după gestul confirmării, display-ul îi afişă: „Datoria civică minimă realizată. Datele biom confirmă un grad avansat de oboseală. Activitatea civică nu poate fi continuată! Vă mulţumim!”.

Şi terminalul intră în screen saver... O minunată imagine de munte, plină de viaţă, cu o superbă cascadă ce evolua încetul cu încetul în modul de proiecţie holografic. Susurul apei îi dădu fiori, decuplându-l de starea de încordare. Dar nu stătu mult timp în starea de relaxare deoarece întrebările începură să curgă mai puternic decât cascada holografică…

Dacă mă voi angaja la testare s-ar putea să nu mai am lista civică activă. Trebuie să fii domiciliat stabil într-o circumscripţie 25 de zile din 30 pentru a avea datorie civică... parcă aşa îmi amintesc. Oricum este bine că nu voi avea probleme până atunci.

Se simţi pe cât de obosit, pe atât de plictisit. Era seara târziu... Ordonă închiderea terminalului de comunicaţii şi a biom-ului. Ce fac acum?

Parcă nici nu se merită să mai merg până la Pub. Mai bine mă odihnesc. Noaptea este un sfetnic bun şi dacă mă decid să plec la test va trebui să fiu odihnit. Sper să fie bine...

În fond nici nu am reuşit să fac ceva pentru mine. Ziua s-a dus şi eu... Ce am făcut? Oricum, am plecat aşa şi altă dată, pe nepusă masă, fără să mă fi pregătit cât de puţin. Sistemele automate de igienă şi-au făcut datoria. La fel şi sistemele automate de plată. Oare de ce îmi fac atâtea griji?

În scurt timp resimţi confuzia iniţială. Nu este bine. Poate ar trebui să apelez la biomis?!? Nu a reuşit vreodată să înţeleagă de ce s-a ales denumirea aceasta... Biomis de la biom alături de literele „i” şi „s”... Biom de la biometroscop, „i” de la individual şi „s” de la suport...

Întotdeauna am urât să fiu controlat. De ce am face asta acum? Şi, în fond, nici nu aş şti pe ce dispoziţie să setez centura biomis. Chiar, de ce nu i-au pus denumirea de „centura roboţeilor”, sau ceva similar?!? Mai bine apelez la „biomis”-ul meu personal. Sigur am o băutură fină, curcubeu pe cerul gurii şi jocuri de artificii pe cerul craniului, după cum denumea Ema băutura alcoolică preferată de el.

Offf, de ce m-am gândit la Ema? Întâlnirea de aseară nu a decurs prea bine. De ce nu înţelege că eu nu sunt pregătit pentru o relaţie aşa cum o vrea ea?!? Îl tot presează cu rostul lor, cu faptul că anii trec şi tot aşa… Motive de femeie casnică, îşi spunea deseori fără a avea curajul să îi transmită şi ei ceea ce gândea.

Ameţit, dezamăgit, se îndreptă spre barul său, umplu mecanic un pahar cu celebra sa băutură şi se trânti în fotoliu. Bău o gură şi, într-un efort de liniştire, îşi dădu capul pe spate savurând aromele băuturii, plimbându-i prelungit conţinutul prin gură.

Curcubeu pe cerul gurii... Hmmm, adevărat. Dar chestia cu cerul craniului nu prea merge. Poate o fi de la oboseală, cine ştie?!?

Nu ar fi fost rău dacă ar fi fost alături de el Ema. Să îi dea un sfat sau o îmbrăţişare, să îi rărească gândurile sau să i le alunge... Mirosul ei, atingerea pielii ei, aveau ceva magnific, pe cât de liniştitor pe atât de stimulator... Da, acum îi părea rău că nu se afla cu Ema în braţe…

Lovi un pahar imaginar, al Emei, şi spuse: „Puterea Divină să fie alături de tine, draga mea Ema! Sper să găseşti pe cineva care să mă înlocuiască în inima ta. Ar fi păcat să te chinui cu mine la nesfârşit! Mai ales dacă voi lua testul şi voi pleca pe la tot felul de şcoli de antrenament sau ce urmează”…

Gândurile acestea îl amărâră şi îi atraseră o stare de depresie şi mai accentuată. Ema, Ema, Ema... Minunata mea prietenă... Ada, Ada, Ada... Minunatul meu coşmar... Gânduri, gânduri, gânduri... Ema, Ada, Ema, Ada...
Ce ai Sfântă Putere cu mine de mi-am amintit de Ada?!? Nu-mi era de ajuns Ema?!?

Da, Ada este cea care îi spuse cândva că ar fi avut o salvare dacă se implica într-o viaţă ceva mai activă decât cea de pilot de transport. Chiar „întorsese cuţitul în rană” spunându-i că valurile de hormoni şi obişnuinţe care îl ţin prizonier în iubirea faţă de ea ar găsi uşor „înlocuitori” în adrenalină şi ce se mai putea naşte din nebunia de viaţă a piloţilor zero… Şi, datorită lui Thank, ea ştia exact ce îi spunea, fără a-i putea da detalii exacte pe ce se bazează raţionamentele ei…

Da, veşnica ei milă faţă de un om care îl iubea, după cum îi sublinia mereu, faţă de un om care merită mult mai mult decât o persoană materialistă şi calculată cum este ea… Cuvintele ei?!? El o caracterizase mult mai agresiv, mult mai înjositor…

De ce nu aş plânge eu de mila mea?!? De ce să o facă ea, cea care l-a transformat într-un mort viu, într-un corp cu sufletul prizonier, departe, împreună cu Ada?!? Da, de la ea pleacă totul… De la ea nu reuşise să se mai regăsească în braţele nici unei femei… Şi, tot mereu venea la el… Să se iubească, să simtă iubirea adevărată… Şi, de fiecare dată, el nu refuza sub nici un chip să retrăiască minunea clipelor din braţele ei…
Dar asta nu s-a mai întâmplat de mult… Cât de mult?!?

Gândurile se învălmăşiră fără logică, pentru prea mult timp, şi obosi repede. Nici efortul de ordonare, nici ruperea de lumea înconjurătoare prin închiderea ochilor şi hoinăritul prin locuri dorite, nici masajul frunţii, nu îl ajutară... Şi adormi...

Dorin M - 19 Noiembrie 2019