STUDiu - Ficţiune
- Ipotecarea sufletului cuiva
"Ipotecarea sufletului cuiva"
Mircea Dan Capitolul 1, Scena 2 - Să
facem cunoștință
- Sau… Da, ar fi mai bine să îți
prezint unele chestii generale despre eroi, despre mediul în
care evoluează aceștia, interveni Prezența…Voi începe cu Mircea
Dan, eroul cu adevărat principal al acestei evoluții…
Eroul nostru, Mircea Dan,
provine dintr-o familie în care tatăl era un militar de excepție
iar mama a ales calea serviciilor de pe lângă militari,
activitatea sa de bază fiind una de asigurare a condițiilor de
suport pentru aceștia...
De fapt, era un fel de chestie
legată de secrete, ceva asemenea unui fel de spionaj. S-ar pune
întrebarea de ce era nevoie de astfel de activități într-o lume
a viitorului în care era pace... Ei bine, viața reală nu este
așa de simplă cum pare la prima vedere...
Mai întâi, Dan nu și-a cunoscut
tatăl deoarece acesta căzuse la datorie undeva, pe un asteroid
de pe lângă planeta Jupiter. Deci, iată cum, chiar dacă erau
timpuri de pace, cineva a murit pentru ca aceste timpuri să
existe. Da, dragii mei, pentru ca viața să existe în condiții de
liniște este nevoie ca acest stil de viață să fie întreținut de
cineva.
Ori, de la nașterea lui Dan,
mama a fost cea care a participat în continuare la menținerea
acestui stil de viață... O participare care, ca și în cazul
tatălui, cerea ca mama să fie în majoritatea timpului departe de
copilul ei... Așa cum se întâmplă și în viața noastră, reală...
Când, exact atunci când ne este mai dor de părinți, aceștia sunt
plecați la serviciu pentru a ne asigura toate cele necesare
traiului...
Și, uite așa, Dan a crescut
aproape singur, a finalizat studiile primare, a urmat cursurile
școlii militare, apoi ale academiei de pilotaj și a devenit
pilot de transport... Pentru că nu a fost prea ambițios, sau nu
a fost impulsionat de părinți, prieteni, cei din jur, a fost
ceva mai leneș și nu a performat în ale școlii...
Dar, la puțin timp și-a dat
seama de greșeala sa și a dorit să devină ceva "mai bun"...
Povestea noastră începe din acest moment, în care el dorea să
ajungă pilot de elită sau, cum se spune în poveste, "pilot de
grad zero"...
Bine, bine... Este oricum un fel
de poveste și, aproape întotdeauna este bine să știi cât mai
multe detalii despre ceea ce urmează să faci. Dar, să știi, nu
îți voi spune prea multe deoarece trebuie să existe şi un fel de
surpriză a poveștii. Ce farmec ar mai avea să încep să îți spun
povestea lui Făt Frumos cu sfârșitul ei... Nu-i așa că nu ar mai
fi poveste?!?
Deci, îți voi mai da unele mici
detalii, care să te ajute să înțelegi unele lucruri... Dar, doar
atât...
Hmmm, am un fel de sentiment de
tip deja-vu, emise gânditoare Prezența… Probabil o fi o
percepție dintr-o linie alternativă de evoluție… Cine știe! Da,
să revenim!
Vei vedea toată povestea prin
ochii lui Dan... Cel puțin pentru o perioadă de timp (spoiler).
Ți-am descris că el ducea un fel de viață "ne-viață", cea de
pilot de transport... Trăia ca să nu moară. Nu moarte în sensul
de moarte... Ci în sensul că nu era viața lui... Viața lui era
viața altora, el trăind doar cu ceea ce putea "fura" atunci când
nu era plecat în misiunile de transport...
Da dragii mei, aceasta este
viața de pilot de transport... O viață în care el pleca cu nava
sa de transport, în curse care durau mult prea mult timp, în
care era singur singurel. Doar cu ceea ce putea face din punct
de vedere al divertismentului şi al rețelelor de socializare...
Dar aceasta a fost alegerea lui.
De fapt chiar avea nevoie de singurătate, simțea această
nevoie... De fapt... Este de ajuns pentru acest nivel al
poveștii... Să ne concentrăm pe Dan!
Ca orice copil, dacă nu vezi ce
trăiesc alți copii, nu prea ai cum să îți dai seama dacă
trăiești bine, normal sau anormal. Şi oamenii mari trăiesc,
deseori, astfel de lucruri. Dar, hai să încerc să te ajut să
înțelegi ceva!
După cum îți spuneam, Dan a
crescut de mic aproape fără părinți. Nu că aceștia l-ar fi
părăsit... De fapt exista numai mama, deoarece tatăl nu mai
era... Dar, nici de mama nu prea s-a bucurat, în adevăratul sens
al cuvântului... Sau, cel puțin, a avut parte de ea într-un mod
foarte ciudat...
Mama sa era o persoană foarte
ocupată din cauza serviciului ei. Dacă era un serviciu civil,
putea alege oricând să nu mai meargă acolo... Dar, fiind un
serviciu de tip militar, pe lângă faptul că era evident că îi
place ceea ce face, era şi obligată să se supună unor
regulamente dure, care nu îi permiteau să facă ceea ce dorea ea,
să facă ceea ce este normal să facă o mama, anume să stea cât
mai mult cu copiii ei... Aceasta era posibilitatea sa de mama...
În plus, era şi o mamă foarte exigentă, care îi cerea mereu şi mereu noi lucruri lui Dan... Lucruri care lui îi păreau a fi chinuitoare, plictisitoare din punctul lui de vedere... Dar el, Dan, simțea că mama lui nu este așa... Undeva, de undeva, exista sau primea un fel de fascinație... Știa că mama lui este bună... Că tot ce trăiește el așa trebuie să fie... Şi nu pentru că viața este ceva rău, nu... Ci, pur si simplu, pentru că aceasta este viața...
Vremurile din care "vine" acest
viitor, erau unele cu adevărat minunate... Niște vremuri în care
grija față de om era mai presus de orice... Da, erau vremuri în
care oricine avea orice își dorește, asigurat de societatea
existentă atunci, bineînțeles în niște limite condiționate de
regulile, legile acelui viitor. Şi, astfel, Dan, a avut tangență
cu aproape orice își dorea...
Şi, fie din ambiție, fie
dintr-un fel de dorință de a urma exemplul părinților săi, el a
fost atras din cele mai fragede timpuri, de jocurile acelor
timpuri, in special cele de tip militar... Jocuri așa cum sunt
cele de pe calculator din ziua de azi dar mult, mult mai
avansate decât vă puteți imagina... Jocuri care simulau perfect
realitatea, bineînțeles fără a pune în pericol viața celui care
joacă şi, mai ales fără a chinui un copil ce crește...
Din acest motiv erau denumite
"simulatoare". Important este că era fericit, fie că jocurile îi
ofereau tot ceea ce își dorea, îi închideau orice curiozitate
dar şi pentru că avea tangență maximă la alți copii, fie şi fără
să se întâlnească real cu aceștia...
Nu pentru că nu ar fi putut să o
facă... Să nu înţelegeţi asta! El putea oricând să se vadă cu
copiii... La grădiniţă, la şcoală, avea mereu colegi şi se
înţelegea perfect, din punctul lui de vedere, cu aproape toţi
copiii... Nu, nu aceasta era problema...
Pur şi simplu îi plăcea
singurătatea. Şi, mai ales, ura să dezamăgească pe cineva din
jur... De fapt, de asta începuse să iubească singurătatea...
Pentru că nu putea să mulţumească pe toţi prietenii... Şi asta
îl rănea sufleteşte... Accepta necondiţionat doar iubirea celor
din jur care nu erau puţini…
Era plăcut de cei din jur pentru
maturitatea sa, permanent promovat ca lider al oricărui grup…
Toate acestea poate că se datorau faptului că era permanent
deasupra nivelului intelectual al celor de vârsta sa, poate că
se implica total în orice activitate iniţiată de el sau de grup…
Poate că totul era născut de dorinţa sa de a-şi captiva mama, de
a o atrage, de a o vedea mulţumită de ceea ce face el… Da, şi
aici apărea ideea de a nu dezamăgi, de a nu înşela aşteptările…
Şi, ar mai fi ceva de povestit
despre copilăria lui Dan... Undeva, uitat ca număr de ani, din
cauza singurătăţii, Dan a descoperit, sau şi-a creat, un fel de
prieten imaginar cu are stătea mereu de vorbă, se sfătuia şi
altele asemenea. Nu îşi mai aminteşte ce nume i-a pus, cel puţin
până la scurt timp după startul poveştii noastre (spoiler), dar
îşi aminteşte că acesta îl corecta mereu şi îi spunea ca îl
cheamă Vedairyu, sau, pe scurt, Iryu.
Şi nu a simţit niciodată nevoia
sa îl contrazică şi să impună numele care îl dorea el, nu...
Asta fiindcă Iryu era ca un om mare şi nu simţea nevoia să se
contrazică cu un om mare, fie el şi prieten imaginar... Şi,
pentru că îl percepea ca un fel de înger păzitor, aşa cum au
toţi copiii mici... Şi pentru că simţea că, între ei, exista un
fel de armonie perfectă... Dar, oricum ar fi, nu s-au contrazis
niciodată...
Sau, cel puţin, armonia a
existat până acesta nu a mai apărut... A dispărut dintr-odată...
De fapt nu a dispărut deodată... Undeva, printre amintirile
sale, exista ceva legat de faptul că acesta l-a pregătit o
perioada de timp cu privire la dispariţia sa. Din ceea ce a
aflat mai târziu, din cărţi, din practicile spirituale, se pare
că el crescuse îndeajuns pentru a mai avea un astfel de prieten,
un fel de înger păzitor... Sau că depăşise inocenţa
copilăriei... Cine ştie...
Cert este că a suferit foarte
mult atunci când a rămas singur... A suferit atât de tare încât
nu şi-a mai dorit niciodată un prieten atât de apropiat.
Abia atunci l-a descoperit cu
adevărat pe binefăcătorul familiei lor, pe Corasdo... Acesta
servise în armata şi luptase împreună cu tatăl lui şi, atunci
când s-a petrecut nefericitul eveniment al morţii tatălui lui,
se pare că el şi cu un alt militar, Fran Touran, muriseră pentru
a-l salva pe Corasdo (spoiler)... Poate de aceea l-a urât şi nu
l-a suportat până în acel moment, când a dispărut Iryu... După
aceea a observat cât de dedicat era acesta faţă de el... Atunci
şi-a dat seama că nu este vorba despre remuşcările lui Corasdo
ci, pur si simplu, este dragoste adevărată faţă de el...
Şi faţă de mama sa, Anda... Se
înţelegeau perfect, totul era perfect între ei... Asta, cel
puţin acasă, unde ei puteau fi liberi, să fie ei... Sau, cel
puţin, aşa credeau ei (spoiler). În "exterior" se pare că era cu
totul altfel... Erau protocolari, aveau preocupări total
diferite... Dar, gura lumii este gura lumii... Corasdo fiind
unul dintre cei mai bogaţi oameni ai omenirii, era permanent
supravegheat, discutat, şi el, Dan, nu avea cum să fie lăsat în
pace, măcar datorită faimei lui Corasdo...
Da, şi a mai găsit refugiu în
ceva... Atunci s-a declanşat o adevărată dependenţă faţă de
jocurile de simulator... A devenit metodic, organizat, intrând
rând pe rând în aproape toate topurile omenirii în simulatoarele
de tip militar... Avea unele probleme doar la cele de tip lupte
clasice, de tip "contact direct", el fiind un fel de strateg
desăvârşit, mult superior şi faţă de oamenii mari care
participau la luptele de simulator...
Şi, aşa, a ajuns un fel de copil
mare... A sesizat asta în special datorită mamei sale care a
început, parcă dintr-o dată, să fie mult mai severă decât de
obicei, să îl pună la tot felul de lucruri, să îi impună
restricţii de la atât de plăcutele jocuri în simulator... Şi
multe altele... Care îl făceau să se simtă neputincios... Care
îl făceau să perceapă că mama sa îl iubeşte atât de puţin pentru
că el nu este în stare să se ridice la înălţimea pretenţiilor,
probabil normale, ale mamei sale...
A venit vremea şcolii
militare... Mama sa fiind "în domeniu" i-a aranjat drumurile
într-o şcoală de elită... Cel puţin aşa spune toată lumea... El
nu a perceput asta... Pentru el totul nu era decât un lucru fără
rost, fără logică... Nu se spune degeaba că, "Acolo unde se
termină logica începe armata...". Un loc în care viaţa nu este
decât o ierarhie strictă, unde "soldatul", "ofiţerul", persoana
sunt cele care contează doar ca nivel de executare a unui ordin.
Unde omul este doar executantul, prelungirea armei sau altele
asemenea. Unde el nu era decât rotiţa insignifiantă dar necesară
a unui mecanism. Este locul unde toţi sunt uniforme cu un anumit
grad şi mai puţin persoane...
De fapt, din activităţile
militare reale ar fi trebuit să vă daţi seama de asta...
Gândiţi-vă, ce sunt militarii?!? Oameni antrenaţi numai şi numai
pentru a ucide sau a "construi" ceva care să ajute la ucis cât
mai eficient... Că mai "ies" la ordin, din când în când, la
inundaţii sau unele elemente "de necesitate" nu înseamnă că ei
ştiu să facă altceva decât să ucidă, să distrugă cât mai
eficient... Asemenea unor maşini care nici măcar nu caută sensul
gesturilor şi acţiunilor lor... De fapt, nici nu le este permis
asta... Nu au voie să fie persoane... Sunt doar uniforme cu o
oarecare "amintire" umană... Trebuie să fie maşini de executat
ordine, şi atât...
- Oops, iar am sentimentul de
deja-vu, opri prezentarea sa Prezenţa. Parcă am mai spus asta
acum… Sau nu?!? În fond, tot ceea ce este trăit a mai fost trăit
pe alte linii evolutive. Poate este ceva… Nuuu, parcă totul este
chiar acum… Deh, uit că nu prea avem timp… Să revenim la ceea ce
a simţit Dan în primele luni de şcoală militară.
Percepţia descrisă anterior l-a
prăbuşit sufleteşte mai mult decât se aştepta... Aproape că a
ajuns să urască armata şi tot ceea ce înseamnă ea... Motiv
pentru care, la terminarea ei, a renunţat imediat, chiar dacă se
poate interpreta că nu a avut de ales, şi s-a înscris la
academia de pilotaj. Mare dezamăgire pentru mama sa Anda, cu
toate că era total susţinut de Corasdo care îi sublinia de câte
ori putea că, armata nu însemnase nimic nici pentru Aurel, tatăl
lui.
Şi, în academia de pilotaj, Dan
a trăit prima sa dragoste, cea pentru Ada... Ratată şi fără alt
rezultat decât suferinţa... O suferinţă care l-a făcut să simtă
singurătatea şi să nu o mai prefere atât de mult... Dar, era
prea târziu... Alegerile sale nu au avut alt rezultat decât
îndelungata singurătate a zborurilor de transport... Dar, asta
doar la începutul povestirii noastre...
De ce s-a însingurat merită
descris… Echilibrul recipient-entitate este unul deosebit de
fragil datorită faptului că, în probleme de dragoste,
recipientele şi entităţile interacţionează în mod direct. În mod
normal nu ar fi nici un fel de probleme… Entităţile au afinităţi
maxime între ele fie la nivel vibraţional, fie prin necesităţile
de interacţiune legate de închiderea unor contradicţii, deseori
puse la punct cu mult înainte de manifestarea prin recipient.
Dar, uneori, există şi cazuri în
care tangenţele recipientului atrag necesităţile de contact
între entităţi. Ori, aceste tangenţe, deseori nu pot fi
controlate deoarece entităţile au manifestări deosebit de
puternice. În cazul lui Dan, tangenţa cu Ada a atras tangenţa
entităţii sale cu una din cele mai periculoase entităţi, cea a
Adei, Pontianak. Şi, entitatea sa a fost nevoită să apeleze la
ajutorul unei alte entităţi, mult mai puternice decât cea a
Adei, singura sa scăpare fiind reprezentată de însingurare, de
ocupaţii care să îl ţină cât mai departe de Ada şi, protectiv,
cât mai departe de alte persoane ce puteau atrage contactul cu
Ada.
Apoi, ar mai fi ceva de
perceput... Vă rog să înțelegeți că, fiecare dintre noi trăim pe
acest pământ în primul rând pentru noi. Viețuire, răscumpărarea
păcatelor, soartă, destin sau alte cuvinte "prețioase" pentru
cei mari, nu sunt decât evaluări asupra singurătății misiunii
noastre... Atât... Trăim de unii singuri și facem un fel de
echipa cu cei din jurul nostru, plecând de la familie și
terminând cu cercul de prieteni sau dușmani din viața noastră.
Da... Ne naștem singuri, chiar
dacă fără mamă nu se poate asta, trăim singuri, chiar dacă fără
persoane dragi pare imposibil acest lucru, avem scopurile
noastre, chiar dacă par și ale altora și plecăm singuri în lumea
sufletelor, chiar dacă pare că mergem cel puțin la Dumnezeu (sau
în iad, care eu cred că nu există).
Da, oricât de ciudat ar pare,
când mama vă strânge la piept, când vă mângâie, voi simțiți
ceva, mama altceva... Când tatăl vostru vă felicită, vă
încurajează, voi simțiți ceva, tata altceva... Sau, când sunteți
dojeniți că ați făcut ceva, de mamă sau de tată, ei au un scop
care nu prea îl înțelegeți, odată ce ați făcut ceea ce ați făcut
ca să se ajungă ca părinții să vă dojenească... Și altele...
Și, mergând mai departe pe
drumul vieții, nimeni nu se poate descurca de unul singur...
Fiecare dintre noi trebuie să facă echipă cu cineva, sincer (în
sensul de a fi trup și suflet cu echipa respectivă) sau mincinos
(în sensul de a te folosi de echipă și nu de a participa real la
ea). Trăim alături de oameni și nimeni, niciodată, nu a reușit
de unul singur, indiferent de ceea ce se spune...
Oricum, dacă vei fi atent la
derularea poveștii, s-ar putea să înveți foarte multe despre
toate acestea, bucurându-te în același timp de trăirile care ți
le vor aduce evenimentele acestea... Bucurându-te de rezultatul
deciziilor tale sau de insuccesul lor...
Și, să reții asta, chiar
începând cu startul poveștii noastre, lucrurile nu mai aveau cum
să fie atât de perfecte... După cum vă spuneam, fiecare are
trăirile lui, scopurile lui și, de ce nu, indiferent de
rezistența persoanei, intervin scopurile sufletului nostru, de
cele mai multe ori total diferite de scopurile realității trăite
de fiecare dintre noi... Veți înțelege toate acestea, dragii
mei, pe parcurs...
Aşadar, eroul nostru s-a născut
într-o familie în care tatăl, pe nume Aurel Mircea, era un
militar de elită, iar mama, pe nume Anda Mircea era tot militar
dar într-un serviciu de cercetări şi prognoze, ceva ce ţine de
serviciile care susţin armata. Probabil era o familie foarte
fericită, după cum i s-a povestit lui Dan de majoritatea rudelor
cu care a luat contact... Probabil... Totuşi, toată lumea spune
clar şi cert că Aurel a fost dragostea vieţii Andei, cu toate că
zvonurile actuale spun cu totul altceva despre mama sa şi
Corasdo...
Totul până când, Aurel a plecat
într-o misiune nesemnificativă, de rutină, unde a reuşit să...
Moară... Împreună cu un alt militar, Fran Touran, în încercarea
de a-l salva pe Corasdo. Povestea o veţi descoperi pe parcurs.
Anda a fost total devastată de vestea pierderii iubirii vieţii
ei motiv pentru care starea ei s-a alterat enorm şi, până ca
aceasta să beneficieze de unul din rapoartele medicale curente,
a aflat că este însărcinată... Atunci erau nişte vremuri în care
orice viaţă era respectată mai mult decât orice şi, astfel, Anda
a intrat într-un program special de supraveghere şi consiliere
pentru a nu influenţa copilul ce se va naşte.
La acest efort a participat şi
Corasdo, cu toate resursele disponibile, fapt ce a ajutat enorm
la recuperarea Andei, comparativ cu soţia celuilalt care,
indiferent de ajutorul lui Corasdo, a căzut atât de puternic
nervos încât... Veţi afla detalii şi despre Adeline Touran...
Astfel că, atunci când Dan s-a născut, acesta nu mai avea
tată...
Dar, în esenţa, lui Dan nu i-a
lipsit nimic... A avut parte de tot ceea ce şi-a dorit mama
acestuia, într-un fel de selecţie care era evident intenţionată
cu scopul de a-l împinge pe acesta către activităţile dorite de
mama sa... A avut parte de toată atenţia şi grija lui Corasdo,
indiferent de atitudinea de respingere a lui Dan.
Oricum, cât a fost mic nu a avut
prea multe probleme... Asta i-a permis să se dedice jocurilor pe
simulator... În mod cert Anda şi Corasdo au stat în spatele
accesului său la diversele aplicaţii de simulator şi astfel Dan
a ajuns un fel de maestru în ceea ce priveşte confruntările pe
teren... Corasdo i-a întreţinut un fel de spirit de competiţie,
susţinându-l material să aibă acces la orice noua tehnologie,
ajutându-l să ajungă la orice tip de competiţie semnificativă
încât, la o vârstă destul de fragedă, a început să primească
invitaţii de a intra profesional în viaţa militară...
Dar, mama sa, chiar şi Corasdo,
s-au opus cu încăpăţânare pentru o lungă perioadă de timp. Dar,
spre finalul copilăriei lui Dan, mama sa, văzând că a eşuat în
încercările ei educaţionale, a acceptat ideea ca Dan să ia
"calea armatei" şi nu s-a mai opus cererilor militarilor,
înscriindu-l la şcoala militară... Corasdo a continuat să se
opună cu toată fiinţa sa dar ce şansă avea... Nu era tatăl
biologic al lui Dan, cu toate că existau multe bârfe care
susţineau contrariul venind cu diverse explicaţii sau scuze...
Cert este că Dan s-a pomenit
obligat să facă şcoala militară... Aici a aflat că lumea este cu
totul alta faţă de ceea ce credea el... Şi ar fi trebuit să îşi
dea seama din simplul fapt că tatăl său a murit într-o misiune
militară pe timp de pace... Câteva sute de ani de pace totală...
Abia ajuns aici, la şcoala militară, Dan şi-a dat seama de acest
adevăr crud şi, mai ales, a început să înţeleagă de ce s-au
petrecut toate acestea...
De fapt, din activităţile
militare reale ar fi trebuit să îşi dea seama de asta...
- Stai puţin! Am iar sentimentul
acela ciudat, de „deja-vu”… Oricum, chiar şi pentru mine, la
nivelul meu, există percepţia de „aşa trebuie să fie”… Sunt atât
de multe detalii încât nu prea mai contează percepţia mea… În
fond este un sentiment de „deja-vu” şi nu unul de greşeală… Şi,
pentru mine, ca Prezenţă, tot ceea ce este legat arme, de
armată, reprezintă o incertitudine clară, deranjantă. O sabie
este creată pentru a ucide şi nu pentru a recolta… Dar să revin!
Timpul tău trece şi am de spus multe, multe despre Dan…
Primele probleme le-a avut cu
colegii săi care ajunseseră în armată pe baza reclamei bine
susţinute cu privire la viaţa militară... Şi, cum armata a fost
mereu o iluzie ciudat de acceptată şi plăcută de către oameni,
marea majoritate a părinţilor încredinţau fără probleme copiii
acestui "destin măreţ"... Părinţii mai grijulii puneau unele
întrebări dar acestea erau uşor de ocolit prin răspunsul că
totul este "un secret absolut" şi că totul este un "viitor
destin măreţ"... Ce să vă mai explic prea multe, părinţii
"muşcau" imediat momeala... Cel puţin, marea majoritate dintre
ei...
Uitând că armata înseamnă
spălare de creier, depersonalizare, anulare umană... Conta doar
măreţia promisă. Şi, spălarea de creier avea o eficienţă ce l-a
îngrozit pe Dan care, pe baza repulsiei absolute căpătate odată
cu conştientizarea acestui lucru, a început să facă tot ceea ce
îi stătea în putere pentru a nu rămâne în armată...
Şi, chiar dacă era un elev
strălucit din punct de vedere al artei militare, depăşindu-şi
profesorii în cel mai clar şi evident mod, indiferent de vârsta
şi experienţa lor, compensa totul printr-o evidentă neconformare
la ierarhie... De multe ori a fost considerat aproape ca
inamic... Şi el nu înţelegea de ce... Doar se afla într-o
şcoală, fie ea şi şcoală militară...
Şi, acum, când trecuse şi de
şcoala militară şi de academia de pilotaj, înţelesese că totul
pornea de la simpla lui atitudine... Pe atunci nu vedea nimic
anormal să răspundă celor care îi vorbeau ca unui câine gen
"Marş" sau "Executarea" prin "Când vei demonstra că eşti mai bun
ca mine atunci vei avea dreptul să îmi comanzi... Poate de aceea
a murit tatăl meu, că a avut "superiori" asemenea ţie..."... Şi
nu mai apuca să spună nimic deoarece capetele seci blocate în
ierarhia lor începeau să îşi umfle... Gradele...
Poate că era şi de la faptul că
pronunţa peiorativ termenul "superior", făcându-l să sune
asemenea unui miorlăit cu tonalitate ascendentă, icnind
prelungit la final pe litera "r" într-un fel de mârâit de
câine... Cine ştie... Oricum, la scurt timp, începuse să fie
indiferent la comportamentele militarilor, în special deoarece
Corasdo intervenea prompt şi eficient şi erau "şterse" toate
conflictele, erau închise toate înfruntările şi "superiorii" cu
care a avut de-a face îl ocoleau respectuos...
Cât despre prestaţia sa, afară
de conformarea ilogica la ierarhie, care i-a dat mari bătăi de
cap şi "pe cocoaşă" în primul an de studii, se poate spune doar
că, a fost cel mai strălucit elev al şcolii de la înfiinţarea
acesteia, ca istorie cunoscută... Aici, un cuvânt greu de spus
l-a avut experienţa sa în jocurile militare pe simulator,
participând la crearea unui adevărat centru de dezvoltare
tehnologică, de inovaţie şi inventică, precum şi de înalte
tehnici şi strategii militare...
Bineînţeles că, "în spate", era
Corasdo... Dar şi conformarea sa la ierarhie atunci când totul
avea o logică, avea o legătura la realitate... Ar mai fi şi
anduranţa sa la munca şi efort prelungit... Toate acestea l-au
ajutat enorm şi, subliniez, Corasdo, deoarece fondurile militare
erau destul de reduse şi nicidecum orientate spre sectorul
inovativ, mai ales în ceea ce priveşte echipamentul militar
standard... Aşa a trecut anul doi al scolii militare... Aşa a
reuşit să scape de ranchiună şi spiritul răzbunător al
"superiorilor" militari care şi-au dat seama că locul nasului
lor era prin spatele lui Dan, la o palma mai jos de centura
acestuia...
Anul al treilea a fost anul
afirmării sale totale... Şi totul a plecat de la o confuzie...
Sau, cel puţin, asta dorea Dan să creadă... Era vorba despre o
confruntare între şcoli militare, un fel de concurs între
acestea... Aici, Dan al nostru s-a pomenit a fi căpitanul
echipei... Nimeni nu ştia şi nu înţelegea cum s-a întâmplat
acest lucru. Dar, în final, echipa a reuşit să câştige
întrecerile pentru prima data în istoria lor cu cel mai mare
punctaj obţinut vreodată de vreo şcoală în istoria cunoscută...
Astfel, a făcut din şcoala sa, cea mai buna şcoala din lumea
cunoscută pentru acel an. Poate că Dan îşi va aminti câteva
despre aceasta pe parcursul poveştii...
Şi, a venit ultimul an al
şcolii... Deja Dan era un locotenent respectat cu care foştii
săi rivali în ale milităriei colaborau cu cel mai mare respect
şi cu cea mai mare implicare... Totul era perfect până a venit
momentul unui nefericit incident în care unul din colegii săi a
murit... Echipamentele create de serviciul condus de Dan nu erau
atât de perfecte... Erau mult prea avansate pentru o logică
simplistă, militară, needucată… Ori stăpâneai conceptul ori… Se
întâmpla ceea ce s-a întâmplat… Şi, cum armata nu poate fi
vinovată, întreaga vină a picat pe Dan... Care nu avea nici o
vină... Jocurile de-a războiul pot atrage asemenea rezultate,
aşa cum au făcut-o dintotdeauna... Cu siguranţă că Dan îşi va
aminti acest incident (spoiler).
Pentru o lungă perioadă Dan a
fost devastat de cele întâmplate... A vrut chiar să renunţe la
şcoală... Dar, până la urmă, a terminat-o cu grad de căpitan...
Şi, pentru a evita relocarea (veţi vedea ce este cu relocarea pe
parcursul poveştii) sau alte necazuri de pe urma incidentului,
imediat după terminarea şcolii a fost informat că toate
înregistrările despre efectuarea şcolii de către Mircea Dan,
căpitan, sunt clasificate şi vor fi utilizate numai şi numai în
cazuri expres prevăzute de legile în vigoare...
Adică patru ani din viaţă
irosiţi pe un "doar dacă"... Păcat de dezamăgirea imensă,
vizibilă, a mamei sale care a trecut foarte greu peste această
"mare nereuşită"... Şi, oricum, de câte ori avea ocazia îl
jignea spunându-i: "Nu mai face pe deşteptul! N-ai fost în stare
să rămâi şi tu un rahat de militar... Ştii că ultimii proşti
devin militari... Tu nici măcar atât nu eşti în stare"... Şi el
închidea discuţia: Cine vorbeşte, marea milităreasă...
Ceva mai târziu a avut surpriza
de a sesiza că şcoala militară a avut rostul ei… Absolvind
Academia de pilotaj, la scurt timp a fost chemat de autorităţile
militare pentru a fi informat de omologarea studiilor şi
implementarea lor în situaţia lui militară, rezultanta fiind
reprezentată de gradul de maior. “Deh, tot cu ochii pe mine sunt
militarii ăştia”, gândi atunci, ironic, Dan. “Nu mă voi întoarce
niciodată printre ei!”, hotărî Dan atunci când a fost informat
că va fi necesar să se conformeze regulilor militare legate de
acest grad. Da, Dan i-a persiflat şi şi-a văzut de treabă.
- Hei, chiar nu mai ai timp
pentru această repriză! Vom mai discuta! Acum vreau să îţi
prezint unele lucruri despre lumea înconjurătoare, despre
ansamblul ei raportat la eroul nostru... Indiferent dacă tu ştii
aceste lucruri… Pare important… Aşadar:
Dragii mei, este vorba despre o
lume dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat... O lume
care trecuse peste "Marea Confruntare" când războiul aproape
anihilase specia umană, o lume care trecuse peste "Marele
Război" care a adus omenirea la bazele societăţii "actuale"
povestirilor noastre... Şi care, acum, trăia de câteva sute de
ani într-o pace deplină, într-o armonie relativ sublimă, într-o
dezvoltare subtilă şi stabilă...
Mai întâi vă voi vorbi despre
"Marea Confruntare"... Oamenii din "Vechiul Ev", timpurile care
le trăim acum şi cele imediat viitoare, s-au remarcat printr-o
evoluţie spre o societate supertehnologizată, distrugând
echilibrul ecologic al planetei, dezechilibrând total clima şi
multe alte dezastre...
Cert este că, nu planeta a adus
omenirea în pragul extincţiei ci "Marea Confruntare"... A fost
una din cele mai sângeroase confruntări posibil de imaginat de
orice om... A fost ceea ce vechile credinţe denumeau a fi
"Apocalipsa".
A durat mai bine de 20 de ani,
ani lungi de crime inimaginabile... Până când, la un moment dat,
oamenii au obosit să se mai ucidă între ei... Sau erau prea
puţini să o mai facă... Cert este că înregistrările istorice
despre acele timpuri au fost şterse pe parcursul "Marelui
Război", atât de abominabilă este cea mai vagă amintire despre
acele vremuri... De altfel faptul că se "răsturnase" sensul
termenilor, războiul fiind descris ca o confruntare, spune
totul...
Pentru noi entităţile,
sufletele, a fost momentul în care s-a decis închiderea tuturor
datoriilor legate de moartea violentă a recipientelor,
abominabilă, indiferent de justificările posibile, atrasă de
reacţia altui echilibru entitate-recipient. Ei bine, nu s-a
reuşit asta în totalitate... Dar majoritatea şi-a închis orice
contradicţie cu o astfel de origine... Pentru cei care nu au
ajuns la acest rezultat există cu certitudine o cauză clară...
S-a concluzionat doar că, reacţiile entităţilor sau
recipientelor puse în această situaţie deseori relevă originea
divină a ansamblului existent... Dar, poate, veţi afla mai multe
lucruri despre asta pe parcurs...
Deci, să vă spun acum câte ceva
despre "Marele Război". Perioada anterioară acestuia a fost
marcată de un progres imens din punct de vedere tehnologic. Au
fost vremuri în care problemele şi costurile medicale erau pe
cât de dese pe atât de imense, de costisitoare, fapt ce a
determinat o dezvoltare "secundară" a produselor de supraveghere
a stării de sănătate, cu obiectiv de tip profilactic (de
prevenire).
Dar, în scurt timp, s-a sesizat
că, scanerele active biometrice erau o soluţie majoră nu numai
la nivel medical. Ca să înţelegeţi, aceste dispozitive erau ca
un fel de brăţară (al cărui model mult evoluat are în poveste
denumirea de "biom") care scana starea de sănătate din toate
punctele de vedere, descriind astfel şi unicitatea persoanei.
Deci, dispăruse necesitatea de acte de identitate şi altele
asemenea, deoarece aceste dispozitive nu puteau fi "păcălite" în
nici un fel...
Principiul de bază era destul de
simplu. Acest scaner biometric preleva permanent statusul de
sănătate, având la bază tehnologii neinvazive care furnizau
statusuri electrolitice de la nivelul secreţiilor pielii,
analiză spectrală, etc mergând până la scanarea periodică a
scheletului, unic la nivelul fiecărui om asemenea amprentelor
digitale. Aceste tehnologii erau atât de avansate încât puteau
determina în timp real inclusiv starea de conştienţă şi mulţi,
mulţi alţi parametri funcţionali ai organismului individului.
De aici până la introducerea lor
în toate elementele de manifestare socială, cum ar fi elementele
de drepturi civile (de a vota, precum şi alte "gesturi" civile),
elementele de fiscalitate (taxele şi birurile puse de societate
asupra cetăţenilor ei), operaţiile bancare, de plăţi de orice
fel, etc, nu a mai fost decât un pas... S-a mers în utilizarea
acestui dispozitiv până la, de exemplu, blocarea plăţilor dacă
biom-ul detecta că persoana este în stare de inconştienţă, dacă
este în stare de stres, de exemplu în urma unei agresiuni, dacă
este sub influenţa alcoolului, drogurilor, medicamentelor, etc,
eliminându-se astfel orice posibilitate de tâlhărie, agresiune,
şantaj, înşelăciune sau alte fapte rele...
Bineînţeles că, pe fundal, se
dezvolta şi un sistem de tip informatic centralizat deosebit de
eficient... Sistem care gestiona orice reper din viaţa
individului, evident sub protecţia absolută a legilor şi altele
asemenea. Oricine, orice făcea din punct de vedere al vieţii
sociale, viaţa privată fiind "sfântă", era detectat şi corectat
în timp util... Orice problemă de sănătate care periclita viaţa
putea fi corectată în timp util... Şi multe altele, ce le veţi
descoperi pe parcursul poveştii, în forma care au evoluat ele...
Dar, toate acestea, au stopat
orice formă de încălcare a legii şi, mai ales, a dat adevărata
putere maselor de oameni. Acest lucru nu a fost deloc pe placul
bogaţilor, a celor puternici, a liderilor politici... O perioadă
s-au tot adaptat, au căutat tot felul de căi să oprească
generalizarea acestui proces dar, în ultimă instanţă nu au putut
folosi decât provocarea, terorismul şi alte "mizerii"... Aici mă
voi opri, pentru ca mai aveţi până ce trebuie să ştiţi despre
aceste lucruri... Şi este important să descriu progresul care a
existat în acest viitor...
Şi a urmat marele măcel…
După "Marea Confruntare" era
evident că nu avea cum să se renunțe la acest sistem al
biom-ului... Care, între timp, se perfecționase imens... Pe
parcursul „Marelui Război” au fost reintroduse toate sistemele
sociale funcţionale iniţiale şi au fost structurate şi testate
de realitate toate elementele societăţii actuale poveştilor ce
le veţi parcurge…
Și, a mai fost ceva... Oamenii
luptă permanent pentru cea mai bună stare de sănătate
posibilă... Motiv pentru care a apărut biom-ul... Dar, oamenii
au mai descoperit ceva... O medicină care s-a numit în vechime
"Noua Medicină" și care, acum, în poveste, se numește, pur și
simplu, "Întreținere"... "Întreținerea" nu este altceva decât o
perfecționare greu de imaginat a "Noii Medicini"...
Și, această "Întreținere" se
bazează pe un fel de profilaxie totală a trupului, minții și
sufletului... Există numeroase aplicații ce ar fi numite în
zilele noastre "alopate", care tratează efectul (durerea, febra,
etc) dar cu totul alt scop (prin intermediul unui fel de centură
denumită "biomis")... Scop reprezentat de stabilitatea
emoțională, în paralel cu o monitorizare activă a oricărei
acțiuni asupra corpului atrasă prin alimentație, efort, etc...
Dar, principalele acțiuni se
adresau minții, asupra căreia puteau interveni corecțiile și,
mai ales, asupra colaborării cu sufletul... Da dragii mei,
oamenii reușiseră să găsească calea de a colabora cât de cât cu
sufletul... Și nu este vorba aici despre o colaborare de genul
religiei actuale, sau de genul medium-urilor. Nu!!! Pur și
simplu, în anumite situații, deoarece se evita contactul prea
des cu sufletul, acesta realizându-se doar când nu mai exista
nici un fel de soluție accesibilă, mintea omenească percepea
contactul cu sufletul, colabora cu acesta etc cu ajutorul unui
fel de medici care au denumirea în timpurile noastre de
psihologi...
Aceste cerințe de "stabilitate"
aplicate de oameni nu prezentau nici cel mai vag risc de
intervenție... Persoana în cauză era singura care decidea... Și
sistemul global centralizat îl proteja... Și nu numai sănătatea
era protejată în cadrul acestui sistem... Acest sistem de
protecție mergea până la delimitări clare la nivel social. Dacă
o persoană era instabilă din punct de vedere emoțional, biom-ul
nu putea fi înșelat și persoana era mutată fizic, la propriu,
într-o locație geografică unde se putea manifesta optimal pentru
obținerea stabilității de care aminteam...
Nu vă imaginați că era ceva
forțat... Nimeni nu avea voie să forțeze pe nimeni... De altfel,
viața umană avea valoarea supremă în această societate a
viitorului... Nimic nu era mai valoros decât viața în această
societate a viitorului... De altfel arme nu mai existau
deoarece, pe parcursul "Marii Confruntări" Terra era un singur
stat și nu mai existau diferențe de nici un fel... Toți oamenii
aveau asigurate toate cele necesare vieții mai mult decât
decente... Dacă doreau puteau să nu muncească nimic, măcar o
singura zi în întreaga lor viață... Totul era susținut de
sistemul social existent, bineînțeles cu ajutorul roboților care
produceau aproape orice.
Existau și oameni care doreau să
muncească... Dar o făceau doar pentru creditele (banii)
suplimentari care le permiteau să se individualizeze față de
marea masă de oameni sau să dispună de resurse suplimentare
(până la un punct, veți vedea în poveste), totul fiind în
funcție de disponibilul general al umanității... Resurse
suplimentare care ofereau posibilitatea individualității, etc...
Dar și asta în anumite condiții... Veți vedea...
Bineînțeles că totul era
susținut de marea bază centrală de date care împărtășea oricui
orice element nou descoperit... Această bază centrală de date
era intangibilă la orice fel încercare de intervenție sau de
modificare, funcționând efectiv autonom. Pare ciudat dar atât de
aproape de perfecțiune ajunse acest sistem încât nimeni nu mai
contestase funcționalitatea sau ceruse perfecționarea de mai
multe sute de ani (în poveste, bineînțeles)... Oricum, acesta
era un fapt care nu prea mai era perceput de oameni, cel puțin
din punct de vedere al conceptului ci de suflete (spoiler).
Și, regulile acestui sistem nu
erau impuse. În acele vremuri oamenii aveau posibilitatea de vot
activ, în anumite condiții (ce le veți accesa pe măsură ce
parcurgeți povestea), ei fiind cei care își hotărau cu adevărat
destinele, bineînțeles în directă interrelație cu ceilalți
membri ai societății... Pentru a fi mai pe înțelesul vostru, era
un fel de sistem gen rețelele actuale de socializare, dar cu
reguli stricte și, mai ales cu un fel de obligativitate ce ar
putea fi denumita în vremurile noastre cu termenul "obligație
civică"...
- Offf, chiar am ajuns la
finalul reprizei noastre de prezentare! Îţi voi da un fel de
ultim detaliu legat de colaborarea dintre entitate şi recipient…
Cred că este evident că sistemul
biom este gestionat de un fel de consorţiu al vieţii care
mijloceşte comunicarea dintre ansamblul entităţilor şi
manifestarea lor în recipiente. De aceea acest sistem este
intangibil real de către orice intervenţie umană, a
recipientelor…
Acest lucru este posibil
deoarece recipientele, chiar dacă par în subordinea şi folosinţa
clară a entităţii sau entităţilor care au atras evoluţia sa, au
un grad imens de libertate, mai mare decât al entităţii.
De altfel aceasta este şi
raţiunea de existenţă a unui recipient… O entitate decide să îşi
manifeste evoluţia printr-un recipient şi, astfel, acesta va fi
ceva „după chipul şi asemănarea” acelei entităţi, în condiţiile
clare de evoluţie în vederea închiderii uneia sau mai multor
contradicţii…
Ori acest sistem biom a fost
creat tocmai la momentul pornirii „Marii Confruntări” dar nu s-a
apucat să fie implementat complet, astfel încât să poate deservi
o masă critică de oameni, masă ce putea duce la evitarea „Marii
Confruntări”…
În timpul „Marelui Război”,
acest sistem a putut fi utilizat cu succes tocmai datorită
faptului că nu era vorba numai despre o inserenţă tehnologică în
viaţa oamenilor, aşa cum a fost înainte de marele măcel. Acum a
apărut şi o preocupare asociată acestui sistem, bazată tot pe
„sănătate” care a permis accesul la niveluri din ce în ce mai
înalte ale conştiinţei şi, astfel, colaborarea
entitate-recipient a devenit deosebit de eficientă. Bineînţeles
acolo unde apărea această preocupare, multe din recipiente
respingând multe elemente ale colaborării sau fiind blocate de
entitate pentru a acţiona în sensul colaborării…
Oricum, ceea ce nu a putut intui
nimeni, entitate sau recipiente, sau aşa a fost dat să fie, este
faptul că puterea de a influenţa întregul evolutiv a devenit
accesibilă şi contradicţiilor de mari intensităţi. Recipiente
care au ales doar relaxarea şi trăirile legate strict percepţii
şi senzaţii au început să se înmulţească, într-un fel de „dolce
far niente” şi masa de entităţi preocupate de rezolvarea proprii
lor contradicţii a crescut imens, fiind necesare din ce în ce
mai multe entităţi de compensare, sau pe limba recipientelor,
venite în ajutor.
Această aglomerare de entităţi
din afara acestui timp şi acestei dimensiuni, sau din zone de
evoluţie diferite, superioare acestei zone, au ajutat enorm la
creşterea nivelului de conştiinţă dar, în compensare, au mărit
şi nivelul de conform iniţiindu-se un adevărat cerc vicios…
Dar dragii mei, până la urmă,
supravieţuitorii „Marii Confruntări” şi generaţiile imediat
următoare lor au avut de câştigat prin faptul că, au descoperit
că numai comuniunea entitate-container asigură confortul
evoluţiei. Urmaşii lor s-au lenevit şi s-au dedat evoluţiei
confortului, cu toate că acesta a fost permanent la dispoziţia
oricui, scopul de bază fiind reprezentat de câştigarea de timp
pentru fiecare individ în parte pentru rezolvarea problemelor
proprii de cunoaştere, evoluţie, închiderea contradicţiilor,
etc.
Semnele clare ale acestei
involuţii au apărut odată cu primele conflicte militare în
condiţiile în care expansiunea spaţiului a atras un acces
aproape nelimitat la resurse şi, cel puţin pentru ceea ce va
urma, de apariţia de agenţii, societăţi, instituţii şi altele
asemenea care să activeze pentru păstrarea modului de viaţă
indiferent de brutalitatea gesturilor acestora, bineînţeles cu
un fel de tentă democratică ce poate fi regăsită în vechiul
citat: „Fă ce vrei dar fără a deranja major pe cineva din jurul
tău”… Acest „deranj” este precursorul apariţiei de contradicţii,
scopul evolutiv de bază fiind tocmai eliminarea contradicţiilor.
Pe această linie evolutivă a lui
Dan, eventual şi pe cele ce vor urma, fie ele şi evoluţii
paralele, apropiate sau diferite, veţi vedea multe lucruri din
punct de vedere al schimbărilor complete, fie şi prin ochii şi
percepţiile eroului nostru. Un fel de evoluţie în condiţiile
constrictive ale unui fel de paznici a modului de viaţă global
povestirilor noastre.
De reţinut, acest timp şi
această dimensiune se află la un fel de punct de răscruce... Nu
este vorba despre ceva apocaliptic, nicidecum… Este un fel de
moment de cotitură majoră spre bine sau… Spre ceea ce era
înainte… Eroul nostru va fi „prins” mai mult sau mai puţin în
tumultul evenimentelor dar aşa cum este normal, destinul
fiecăruia contează înainte de orice. Eroi sunt cei care au ales
să îşi termine drumul prin acest timp şi această dimensiune
înainte de marea reuşită, dar pentru ea…
- Gata, nu mai pot rămâne să vă
povestesc despre… OK… Alege personajul sau, fii curios! Pentru
parcurgerea poveştilor cu Mircea Dan citeşte capitolul 1, cu
Monique citeşte capitolul 2… Sau citește tot, dacă ești atras de
asta... A, da, şi scuză-mi prezentarea dar am căutat să îţi spun
cât mai multe!
Dorin M - 16 Octombrie 2019