To STUDY - Ficţiune
- Ipotecarea sufletului cuiva
"Ipotecarea sufletului cuiva"
Monique Touran Capitolul 1, Scena 3 - Să
facem cunoștință
- Ah, da, acum sesizez că este
treaba mea să îţi fac prezentările eroilor, preciză Prezenţa...
Da, Monique Touran... Să începem!
După cum își dădeam de înțeles,
Monique Touran este sora geamănă a lui Lily. Surori identice ca
aspect. Viața a fost destul de crudă cu ele și, când s-au
născut, tatăl lor nu mai era în acest timp și în aceasta
dimensiune. Era militar și căzuse la datorie. Sau, în mod
direct, murise. Înțelegi despre ce este vorba?!? Să nu vorbim
prea mult despre situații triste! Vei cunoaşte povestea lui pe
parcursul a ceea ce va urma.
Şi, pentru ca viața să se
dovedească şi mai crudă (sau, mai de poveste), chiar de la
naștere, profitând de starea sufleteasca de zdrobire a mamei
lor, oameni dintr-un fel de serviciu militar mai special,
reușiseră să o convingă pe mama lor, să le dea copiii, pe cele
două surori, sub pretextul că ei vor avea mult mai bine grijă de
ele... De fapt, mama avea ştiinţă, iniţial, de doar una dintre
surori... După trecerea unui timp destul de îndelungat a aflat
că trăieşte şi cealaltă fiică a ei... Dar şi acestea sunt
detalii ce vor urma... Tatăl lor fiind militar, existând unele
probleme de continuitate ale unei vieți normale, la un loc cu
ambițiile de mamă, au dus la acest rezultat, greu de acceptat la
prima vedere.
Cert este că, ele au ajuns
într-un fel de program de tip "forțe speciale" și duceau o viață
ciudată pentru acele vremuri, cu adevărat minunate pentru
majoritatea oamenilor... Dar, detalii despre asta ceva mai
târziu, fie prin parcurgerea poveștii, fie prin alegerea ta de a
avea mai multe detalii... Deci... Hai să mergem mai departe!
Bine, bine... Este oricum un fel
de poveste și, aproape întotdeauna este bine să știi cât mai
multe detalii despre ceea ce urmează să faci. Dar, să știi, nu
îți voi spune prea multe deoarece trebuie să existe și un fel de
surpriză a poveștii. Ce farmec ar mai avea să încep să îți spun
povestea frumoasei din pădure adormită cu sfârșitul ei... Nu-i
așa că nu ar mai fi poveste?!?
Deci, îți voi mai da unele mici
detalii, care să te ajute să înțelegi unele lucruri... Dar, doar
atât...
Vei vedea toată povestea prin
ochii lui Monique... Cel puțin pentru o perioada de timp
(spoiler). Ţi-am descris că ele duceau un fel de viață
"ne-viață"... Trăiau ca să nu moară. Nu moarte în sensul de
moarte... Ci în sensul că nu era viața lor... Viața lor era
viața altora, ele trăind doar cu ceea ce puteau "fura" atunci
când nu erau sub supravegherea militarilor, când erau libere de
ordinul superiorilor...
Da dragii mei, aceasta este
viața militară... Viața unde totul este doar ierarhie și
"soldatul", "ofițerul", persoana sunt cele care contează doar ca
nivel de executare al unui ordin, eventual ca valoare de
utilitate sau valoare investită în el. Unde omul este doar
executantul, prelungirea armei sau altele asemenea. Este
insignifianta rotiță a unui mecanism...
Este locul unde toți sunt
uniforme cu un anumit grad și mai puțin persoane... De fapt...
Este de ajuns pentru acest nivel al poveștii...
Pentru tine, cel care citeşti
toate acestea, poate părea că nu este mare lucru. Dar,
gândeşte-te, ce fel vedea eroina noastră toate acestea ca şi
copil.
Ca orice copil, dacă nu vezi ce
trăiesc alți copii, nu prea ai cum să îți dai seama dacă
trăiești bine, normal sau anormal. Și oamenii mari trăiesc,
deseori, astfel de lucruri. Dar, hai să încerc să te ajut să
înțelegi ceva!
După cum îți spuneam, ele au
fost luate de mici, abia născute, de la mama lor. Nici măcar de
mamă, în adevăratul sens, nu prea au avut parte. Sau, cel puțin,
au avut parte într-un mod foarte ciudat.
Din cauza programului de
pregătire de tip trupe speciale, fetițele nu erau decât foarte
rar împreuna, şi asta numai și numai în clădirile militare
deținute de cei care susțineau acel program militar de
pregătire. Ei spuneau că vor să facă din surori un fel de echipa
gen "super-soldat". Şi, o chestie, o necesitate de-a oamenilor
care se ocupă de astfel de lucruri, numita "acoperire", le
obliga să fie în public numai una dintre ele, cealaltă fiind
închisă în clădirile militare.
Cum era satisfăcută aceasta
necesitate?!? Una dintre gemene a fost declarată ca decedată la
scurt timp după naștere. Mama a suferit pierderea ca şi cum
totul a fost real, totul fiind perfect regizat de iniţiatorii
programului militar. Abia după trei ani de la acest eveniment
mama a fost înştiinţată de faptul că sora geamănă trăia, totul
fiind derulat sub condiţiile unui fel de şantaj imposibil de
evitat (veţi afla detalii pe parcurs)...
Au fost crescute și antrenate
împreună, adevărat, dar întotdeauna, absolut întotdeauna, în
public apărea numai una dintre ele... Asta pentru a putea
satisface libertatea totală de acțiune a uneia dintre ele, pe
când cealaltă, prin prezenta ei într-un loc cât mai public,
furniza alibiul, acoperirea...
Deci, sper că ai înțeles, când
una era la mama, cealaltă era în clădirile militare, când una
era afară la joacă sau la scoală, cealaltă era închisă... Şi tot
așa... Când au ajuns oameni mari şi au început să acţioneze "în
teren", una îndeplinea ordinele, cealalta era prezentă într-un
loc public, anulând orice fel de posibilă anchetă ce se putea
face când se investiga o problemă legată de încălcările de lege,
unde firul anchetei putea duce la sora care a acţionat...
Apoi, ele fiind surori care se
iubeau cu adevărat, aşa cum ar trebui să o facă orice fraţi şi
surori, ele stabiliseră să iasă pe rând afară, la alegerea lor,
în ciuda ordinelor militare ce puteau fi primite. Şi asta era
posibil deoarece asemănarea dintre ele făcea imposibilă
identificarea reală... Adică să se poată determina cu exactitate
cine este Monique sau cine este Lily... Sau, cel puţin, aşa
credeau ele (spoiler)...
Mai mult, între ele era un fel
de înţelegere absolută, ceva care le făcea ca niciuna dintre ele
să iasă vreodată din cuvântul dat celeilalte indiferent de ceea
ce doreau cu adevărat. Totul era doar hotărâre la comun... Fără
ceartă, fără revendicări sau altele asemenea... Erau un fel de
întreg, din toate punctele de vedere. Şi erau prea puţin
împreuna ca să renunţe la a trăi bucuria de a fi împreună... Sau
la dorinţa lor de a scăpa din nebunia în care le aruncase
viaţa... Fără ca ele să fie întrebate... Fără ca să li se
permită vreodata să aibă vreo părere...
Da, ieşind „pe teren” ele au
descoperit adevărata viaţă, au descoperit marea minciună în care
au trăit, pas cu pas, clipă de clipă trăită „afară”...
- Stai puţin, iartă-mă că dau
dintr-una în alta... Dar am atât de multe lucruri să îţi spun şi
timpul tău este cumplit de limitat, dragă cititorule... Scuză-mi
ruperea de idei dar ţin să îţi conturez cele mai importante
lucruri! Da, să revin!
Important este să reţii că ele
se înţelegeau perfect. Asta deoarece ca suflet, ele erau un fel
de acelaşi suflet, numit esenţa (pe nume Atma), desprins în două
"contradicţii", numite ramuri... Una pe nume Xantia (containerul
ei fiind Monique) cealalta Danah (containerul ei fiind Lily)...
Dar, pentru acum, legat de suflete, ajunge! Nu voi da prea multe
detalii deoarece va trebui ca voi să vă daţi seama despre ce
este vorba...
Deci, erau un fel de echipă
completă... De ce echipa şi nu întreg, aşa cum am spus mai
devreme?!?
Ei, dragii mei, fiecare dintre
noi trăim pe acest pământ în primul rând pentru noi. Vieţuire,
răscumpărarea păcatelor, soartă, destin sau alte cuvinte
"preţioase" pentru cei mari, nu sunt decât evaluări asupra
singurătăţii misiunii noastre... Atât... Trăim de unii singuri
şi facem un fel de echipă cu cei din jurul nostru, plecând de la
familie şi terminând cu cercul de prieteni sau duşmani din viaţa
noastră.
Da, ne naştem singuri, chiar
dacă fără mamă nu se poate asta, trăim singuri, chiar dacă fără
persoane dragi pare imposibil acest lucru, avem scopurile
noastre, chiar dacă par şi ale altora şi plecăm singuri în lumea
sufletelor chiar dacă pare că mergem cel puţin la Puterea Divină
Supremă (sau în iad sau ceva similar pedepsei eterne, care eu
cred că nu există).
Da, oricât de ciudat ar pare,
când mama vă strânge la piept, când vă mângâie, voi simţiţi
ceva, mama altceva... Când tatăl vostru vă felicită, vă
încurajează, voi simţiţi ceva, tata altceva... Sau, când sunteţi
dojeniţi că aţi făcut ceva, de mamă sau de tată, ei au un scop
care nu prea îl înţelegeţi, odată ce aţi făcut ceea ce aţi făcut
ca să se ajungă ca parinţii să vă dojenească... Şi altele...
Şi, mergand mai departe pe
drumul vieţii, nimeni nu se poate descurca de unul singur...
Fiecare dintre noi trebuie să facă echipă cu cineva, sincer (în
sensul de a fi trup şi suflet cu echipa respectivă) sau mincinos
(în sensul de a te folosi de echipă şi nu de a participa real la
ea). Trăim alături de oameni şi nimeni, niciodată, nu a reuşit
de unul singur, indiferent de ceea ce se spune... Şi, da, acest
lucru este valabil şi pentru suflete, cum le denumiţi voi...
Şi lumea în care ele erau
obligate surorile, eroinele noastre, să existe, le cerea, le
obliga, să fie echipă din toate punctele de vedere. Nicuna nu
putea acţiona fără cealaltă, nici una nu putea exista fără
cealaltă.
Ba, mai rău, lumea militară nu
este aşa cum arată aparenţele... Mai ales în chestii din
acestea, de tip servicii secrete... De aici nu există ieşire,
decât în cazuri foarte rare şi, ieşire posibilă numai pentru cei
care nu contează... Pentru cei care contează nu este altă ieşire
decât accidentul, incidentul, soldat, de obicei, cu
"reintegrarea" sau chiar moartea.
Reintegrarea aceasta este o
chestie complicată, care o veţi descoperi în detaliu pe
parcursul poveştii... Ca un fel de reper ea înseamnă în forma ei
"uşoara" o relocare forţată a persoanei într-o aşa-numită "zona
de compatibilitate"... Dar, în forma militară, înseamnă
ştergerea efectivă a creierului cu aşa-numita "reintegrare" prin
reeducare şi altele... Nu vreau sa intrăm prea mult în
detalii...
Oricum, există multe alte
detalii... V-am descris că una dintre surori era declarată
decedată. Mintea voastră poate că nu surprinde realitatea crudă
(dacă aţi intuit, felicitări)... Militarii foloseau această
situaţie ca un şantaj real pentru fiecare dintre surori... Dacă
surorile făceau ceva greşit, una dintre ele urma să fie ucisă,
deoarece, legal, nu avea să răspundă nimeni, una dintre surori,
oricare dintre ele, fiind oricum decedată... Sper că aţi
înţeles! Nu vreau să vă sperii prea mult cu mizeria vieţii
reale...
Să revenim la scurta descriere a
echipei şi să finalizăm cu aceste detalii, deoarece trebuie să
începi să iei hotărârile tale, să le ajuţi pe aceste surori cât
mai repede cu putinţă...
Una dintre ele, Lily, era
superantrenată în intervenţii gen agent secret "de câmp" ("de
acţiune") pe când cealaltă, Monique, se ocupa de pregătirea
misiunilor, de tot ceea ce era legat de tehnică, supraveghere,
planificare şi altele. Să faci rău altor oameni, chiar şi sub
pretextul sau realitatea că tu reprezinţi "tabăra bună" nu este
chiar aşa cum pare... Totul necesită o pregătire minuţioasa,
atentă...
De fapt, din activităţile
militare reale ar fi trebuit să vă daţi seama de asta...
Gândiţi-vă, ce sunt militarii?!? Oameni antrenaţi numai şi numai
pentru a ucide sau a "construi" ceva care să ajute la ucis cât
mai eficient... Că mai "ies" la ordin, din când în când, la
inundaţii sau unele elemente "de necesitate" nu înseamnă că ei
ştiu să facă altceva decât să ucidă, să distrugă cât mai
eficient... Asemenea unor maşini care nici măcar nu caută sensul
gesturilor şi acţiunilor lor... De fapt, nici nu le este permis
asta... Nu au voie să fie persoane... Sunt doar uniforme cu o
oarecare "amintire" umană... Trebuie să fie maşini de executat
ordine, şi atât...
Deci, Lily era cea care acţiona
şi Monique era un fel de înger păzitor...
Oricum, dacă vei fi atent la
derularea poveştii, s-ar putea să înveţi foarte multe despre
toate acestea, bucurându-te în acelaşi timp de trăirile care ţi
le vor aduce evenimentele acestea... Bucurându-te de rezultatul
deciziilor tale sau de insuccesul lor...
Şi, ca într-un fel de final,
chestia aceasta a oamenilor, numită "acoperire", le obliga pe
cele două surori să facă, pe cât de mult posibil, aceleaşi
lucruri. Deci, chiar dacă se ocupa de logistică, Monique era la
fel de bine antrenată pentru acţiune ca şi Lily. Lucru care nu
mai era valabil şi pentru Lily... Ea era ceva mai diferită... Nu
putea fi atât de metodică, de organizată ca Monique, fiind un om
al acţiunii şi, din acest motiv, trăgea chiulul cât putea de
mult de la a învăţa lucruri suplimentare despre pregătirea
misiunilor şi altele asemenea.
Şi, asta, încă din copilărie,
când aproape în totalitate, Monique a fost cea care a mers la
şcoală, toate examenele le-a dat tot ea, etc. Monique era cea
care trebuia să se gândească la toate, Lily fiind spontană...
Poate şi din cauză că aveau încredere totală una în cealaltă...
De partea cealaltă, fetele erau
obligate permanent să facă "sincronizarea", după cum era
denumită de regulamentele lor de tip militar. Ce înseamnă toate
acestea? De câte ori puteau, ele îşi prezentau reciproc, în cele
mai mari detalii, deseori folosindu-se de înregistrări, tot ceea
ce a făcut persoana care ieşea "afară" şi avea contact cu alţi
oameni. Ele trebuiau să ştie în detaliu ce a făcut cealaltă în
prezenţa oamenilor, pentru a nu se da de gol că a fost vorba
despre o altă persoană...
Dar, chiar începând cu startul
poveştii noastre, lucrurile nu mai aveau cum să fie atât de
perfecte... După cum vă spuneam, fiecare are trăirile lui,
scopurile lui şi, de ce nu, indiferent de rezistenţa persoanei,
intervin scopurile sufletului nostru, de cele mai multe ori
total diferite de scopurile realităţii trăite de fiecare dintre
noi... Veţi înţelege toate acestea, dragii mei, pe parcurs...
- Ohhh, tot uit să îţi dau
detalii minimale despre familia eroinelor noastre, detalii care
sunt deosebit de importante apropos de ţelurile cele mai înalte
ale lor...
Aşadar, fetiţele noastre s-au
născut într-o familie în care tatăl acestora, pe nume Fran
Touran, era un militar de elită. Mama lor, Adeline Touran,
evident, o soţie de militar, chiar dacă activităţile sale nu
aveau nici o legătură cu militaria... Pur şi simplu era cât este
de posibil fericită într-o astfel de familie.
Şi, la un moment dat, când mama
purta în pântece fetele, Fran a plecat într-o misiune unde a
reuşit să... Moară... Povestea o veţi descoperi pe parcurs.
Astfel că, atunci când s-au născut, fetele noastre, fără tată...
Mama lor era destul de devastată de pierderea persoanei iubite
şi a unuia dintre copii, s-a considerat incapabilă de a creşte
fata rămasă de una singură, căutând soluţii...
Şi, aceste soluţii au venit de
unde ea se aştepta mai puţin...
Deoarece Fran era militar,
acesta se afla sub supravegherea unor servicii de "securitate"
şi, evident, situaţia creată nu avea cum să treacă
neobservată... Armata, sau nişte structuri paralele acestor
preocupări umane, derula un program numit "Sosia"... Acest
program având rolul de a "ocoli" sistemele sociale deosebit de
puternice, de stabile, din aceasta lume a viitorului unde se
desfăşoară acţiunea (cel puţin la începutul poveştii)...
Şi, iată despre ce era vorba, în
detaliu, despre acest program "Sosia"!
Instituţia respectivă, numită
"Centru", căuta gemeni identici, aşa cum este cazul eroinelor
noastre. Chiar la naştere, când se constata că puişorii s-au
născut în viaţă, fără probleme fizice sau de alt fel, venea
către părinţi propunerea ca aceşti copii „rămaşi” să fie
preluaţi de armată unde vor avea un destin deosebit...
Cum armata a fost mereu o iluzie
ciudat de acceptată şi plăcută de către oameni, marea majoritate
a părinţilor încredinţau fără probleme copilul rămas acestui
"destin măreţ"... Mai ales că, nu uitaţi, ei se confruntau deja
cu vestea că au pierdut unul dintre copii... Foarte puţini
dintre ei refuzau... Nesemnificativ...
Părinţii mai grijulii puneau unele întrebări dar acestea erau uşor de ocolit prin răspunsul că totul este "un secret absolut" şi că totul este un "viitor destin măreţ"... Ce să vă mai explic prea multe, părinţii "muşcau" imediat momeala... Cel puţin, marea majoritate dintre ei...
Părinţii mai grijulii puneau unele întrebări dar acestea erau uşor de ocolit prin răspunsul că totul este "un secret absolut" şi că totul este un "viitor destin măreţ"... Ce să vă mai explic prea multe, părinţii "muşcau" imediat momeala... Cel puţin, marea majoritate dintre ei...
Uitând că armata înseamnă
spălare de creier, depersonalizare, anulare umană... Conta doar
măreţia promisă.
Şi, mai ales în cazul mamei
eroinelor noastre, încredinţarea a fost asigurată... Aceasta
avea oricum probleme medicale psihice ("cu capul"), accentuate
odată cu moartea lui Fran şi, de aceea, a şi semnat fără să
studieze prea mult un contract "de încredinţare, educare şi
şcolarizare"...
Şi, uite-a aşa, fetele noastre
au fost luate spre creştere în acest "Centru" de pregătire
militară "specială"...
Au urmat, pentru eroinele noastre, etape de pregătire intensă... De la cea mai fragedă vârstă... De toate felurile imaginabil a fi necesare pentru a crea un fel de echipă gen "super-soldat"... Părinţii, în cazul nostru doar mama, avea dreptul de vizita oricând şi fără probleme... Dar ea nu ştia că totul este doar un fel teatru "jucat" pentru a o convinge... Ea credea sincer că a făcut cea mai bună alegere...
Au urmat, pentru eroinele noastre, etape de pregătire intensă... De la cea mai fragedă vârstă... De toate felurile imaginabil a fi necesare pentru a crea un fel de echipă gen "super-soldat"... Părinţii, în cazul nostru doar mama, avea dreptul de vizita oricând şi fără probleme... Dar ea nu ştia că totul este doar un fel teatru "jucat" pentru a o convinge... Ea credea sincer că a făcut cea mai bună alegere...
Apoi a venit momentul în care
Adeline a sesizat că uneori, fiica ei Monique se purta ciudat,
diferit. Sufletul ei îi semnala de mult că ceva este în
neregulă, neacceptând moartea uneia din fiicele ei,
considerând-o mereu ca fiind vie... Moartea lui Fran o simţea
reală, acceptată, fără a se îndoi de asta.
Din acest motiv, la momentul
solemn al găuririi urechilor pentru purtarea de cercei a refuzat
utilizarea perforatorului standard şi a găurit urechile fetei
prin metoda tradiţională a frecatului urechii cu sare şi
perforarea cu un ac de seringă. Şi a avut grijă ca gaura să fie
puţin ascendentă la urechea stângă...
Ulterior, la câteva vizite
distanţă, a sesizat că fiica ei are urechea găurită cu
perforatorul şi a iniţiat în taină cercetările. În căutările ei
a fost ajutată de sir Corasdo, un om cu o deosebită influenţă în
acele timpuri, devenit între timp concubinul ei.
Cert este că a forţat
autorităţile de la Centru să recunoască ceea ce se întâmpla.
Refuzul lor a fost imposibil deoarece ea a cercetat în secret şi
a găsit destule indicii care să faciliteze răspunsul pozitiv
pentru ea al „centrului”. Aici, bineînţeles, a intervenit şi
Corasdo... Dar au urmat confirmările contractuale legate de
program şi deznădejdea că nu se mai putea face nimic atât de ea
cât şi de influentul Corasdo… Totul era cât se poate de legal…
Cu toate acestea au urmat clipe
de fericire deosebită, imposibil de umbrit de realitatea ce
guverna programul „Sosia”. Adeline era o mamă fericită... Pur şi
simplu... Dar, ceea ce era mai important era faptul că avea o
alinare pentru furia şi deznădejdea că a putut semna acel
contract „fără ieşire”, de încredinţare a copiilor ei.
Vedea cum fetele ei cresc, sunt
educate, antrenate, frumoase... Uniforma militară este creată
astfel încât să încânte pe oricine, să stea bine pe oricine, să
"dea bine" în orice situaţie... Zorzoane, prestanţă, tot felul
de decoraţii, grade acordate... Iluzia succesului... De când
este lumea lume, această prostire vizuală şi intelectuală a
funcţionat cu o eficienţă maximă... Fără dubii...
Dar, la un moment dat, a venit
şi clipa adevărului...
Din comoditate, poate şi din
cauza vieţii de zi cu zi, mama nu şi-a dat seama că nu poate
avea ambele fetiţe cu ea şi că i se permite să aibă doar pe una
dintre ele... Chiar dacă primea destul de multe credite (bani)
pentru acest "sacrificiu"... Şi protestele ei nu au mai avut
nici un rost...
Nu îi rămăsese decât bucuria că
era aproape permanent cu una dintre ele... Rând pe rând, una
câte una... Şi, asta, datorită unei necesităţi a acestui program
de pregătire, numită de militari "acoperire". Să vedem în ce
constă asta...
Fără ca mama lor să ştie, în
acte, evidenţe sau cum le mai numesc oamenii, una dintre surori
a fost declarată moartă... Este vorba despre Lily... În viaţa
oficială trăia doar Monique... Nu uitaţi, mama lor nu ştia ce
făcuseră autorităţile militare... Şi, din acest motiv, era
obligatoriu ca una dintre fete să aibe viaţă socială, să joace
rolul lui Monique...
Pentru Monique nu era greu,
pentru că îşi "juca" propriul rol... Mai greu era pentru Lily...
Dar militarii se gândiseră la toate, experimentasera toate
variantele posibile deoarece programul "Sosia" se derula deja pe
o durata de timp mai mare de cinci generaţii (sute de ani)...
Astfel că, sub contractul
semnat, mama avea voie să ia cât de mult posibil un copil la ea
şi să îl crească... Fără să ştie că militarii aveau un fel de
program numit "sincronizare" care obliga fetele noastre să îşi
povestească, să înregistreze tot ceea ce se petrecea, astfel
încât, orice întâlnire cu o persoană să fie cunoscută şi de
către cealaltă...
Motiv pentru care, nici măcar
mama lor, nu reusea să le distingă... Prin creştere şi purtarea
de cercei se atenuase diferenţa identificabilă la urechea
stângă... Iar fetele se conformau perfect regulilor militare. Nu
colaborau deloc mai ales că ele, undeva în sufletul lor, o
blamau pe Adeline căreia îi spuneau mamă doar de conformitate.
Mai mult, fie prin influenţa psihologilor militari, fie prin
simpla decizie, fetele doreau să se răzbune pe Corasdo,
considerat de ele ca fiind principalul vinovat pentru situaţia
lor (veţi înţelege de ce).
„Care este Lily, care este
Monique?!?” a rămas întrebarea principală pentru mult timp...
Psihologii şi restul de personal militar implicat în educarea şi
antrenarea fetelor făceau oricum tot ceea ce era posibil să nu
se poată realiza această distincţie între fete... În fond nu
puteau fi acuzaţi pentru ceea ce făceau deoarece totul era în
interesul fetelor...
Cu toate acestea, undeva după
majoratul fetelor, Adeline îşi dădu seama care este Monique şi
care este Lily... În anumite clipe de bucurie amestecată cu
surpriză, Lily zâmbea puţin pe dreapta, încreţind baza nasului,
accentuând gropiţa din acel obraz... Acel zâmbet era zâmbetul
lui Fran, inconfundabil pentru Adeline.
Corasdo îi confirmase acest
detaliu analizând toate datele ce le avea la dispoziţie şi, din
acel moment identificaseră şi alte gesturi specifice fiecărei
fete... Totul pornind de la zâmbetul lui Fran.
Şi, Corasdo îi sugerase lui
Adeline să nu se dea de gol cu privire la acea descoperire, să
păstreze secretul spre bucuria lor dar şi pentru a avea avantaje
strategice în lupta lor de eliberare a fetelor.
- Hei, chiar nu mai ai timp
pentru această repriză! Vom mai discuta! Acum vreau să îţi
prezint unele lucruri despre lumea înconjurătoare, despre
ansamblul ei raportat la eroinele noastre... Aşadar:
Dragii mei, este vorba despre o
lume dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat... O lume
care trecuse peste "Marea Confruntare" când războiul aproape
anihilase specia umană, o lume care trecuse peste "Marele
Război" care a adus omenirea la bazele societăţii "actuale"
povestirilor noastre... Şi care, acum, trăia de câteva sute de
ani într-o pace deplină, într-o armonie relativ sublimă, într-o
dezvoltare subtilă şi stabilă...
Mai întâi vă voi vorbi despre
"Marea Confruntare"... Oamenii din "Vechiul Ev", timpurile care
le trăim acum şi cele imediat viitoare, s-au remarcat printr-o
evoluţie spre o societate supertehnologizată, distrugând
echilibrul ecologic al planetei, dezechilibrând total clima şi
multe alte dezastre...
Cert este că, nu planeta a adus
omenirea în pragul extincţiei ci "Marea Confruntare"... A fost
una din cele mai sângeroase confruntări posibil de imaginat de
orice om... A fost ceea ce vechile credinţe denumeau a fi
"Apocalipsa".
A durat mai bine de 20 de ani,
ani lungi de crime inimaginabile... Până când, la un moment dat,
oamenii au obosit să se mai ucidă între ei... Sau erau prea
puţini să o mai facă... Cert este că înregistrările istorice
despre acele timpuri au fost şterse pe parcursul "Marelui
Război", atât de abominabilă este cea mai vagă amintire despre
acele vremuri... De altfel faptul că se "răsturnase" sensul
termenilor, războiul fiind descris ca o confruntare, spune
totul...
Pentru noi entităţile,
sufletele, a fost momentul în care s-a decis închiderea tuturor
datoriilor legate de moartea violentă a recipientelor,
abominabilă, indiferent de justificările posibile, atrasă de
reacţia altui echilibru entitate-recipient. Ei bine, nu s-a
reuşit asta în totalitate... Dar majoritatea şi-a închis orice
contradicţie cu o astfel de origine... Pentru cei care nu au
ajuns la acest rezultat există cu certitudine o cauză clară...
S-a concluzionat doar că, reacţiile entităţilor sau
recipientelor puse în această situaţie deseori relevă originea
divină a ansamblului existent... Dar, poate, veţi afla mai multe
lucruri despre asta pe parcurs...
Deci, să vă spun acum câte ceva
despre "Marele Război". Perioada anterioară acestuia a fost
marcată de un progres imens din punct de vedere tehnologic. Au
fost vremuri în care problemele şi costurile medicale erau pe
cât de dese pe atât de imense, de costisitoare, fapt ce a
determinat o dezvoltare "secundară" a produselor de supraveghere
a stării de sănătate, cu obiectiv de tip profilactic (de
prevenire).
Dar, în scurt timp, s-a sesizat
că, scanerele active biometrice erau o soluţie majoră nu numai
la nivel medical. Ca să înţelegeţi, aceste dispozitive erau ca
un fel de brăţară (al cărui model mult evoluat are în poveste
denumirea de "biom") care scana starea de sănătate din toate
punctele de vedere, descriind astfel şi unicitatea persoanei.
Deci, dispăruse necesitatea de acte de identitate şi altele
asemenea, deoarece aceste dispozitive nu puteau fi "păcălite" în
nici un fel...
Principiul de bază era destul de
simplu. Acest scaner biometric preleva permanent statusul de
sănătate, având la bază tehnologii neinvazive care furnizau
statusuri electrolitice de la nivelul secreţiilor pielii,
analiză spectrală, etc mergând până la scanarea peridică a
scheletului, unic la nivelul fiecărui om asemenea amprentelor
digitale. Aceste tehnologii erau atât de avansate încât puteau
determina în timp real inclusiv starea de conştienţă şi mulţi,
mulţi alţi parametri funcţionali ai organismului individului.
De aici până la introducerea lor
în toate elementele de manifestare socială, cum ar fi elementele
de drepturi civile (de a vota, precum şi alte "gesturi" civile),
elementele de fiscalitate (taxele şi birurile puse de societate
asupra cetăţenilor ei), operaţiile bancare, de plăţi de orice
fel, etc, nu a mai fost decât un pas... S-a mers în utilizarea
acestui dispozitiv până la, de exemplu, blocarea plăţilor dacă
biom-ul detecta că persoana este în stare de inconştienţă, dacă
este în stare de stres, de exemplu în urma unei agresiuni, dacă
este sub influenţa alcoolului, drogurilor, medicamentelor, etc,
eliminându-se astfel orice posibilitate de tâlhărie, agresiune,
şantaj, înşelăciune sau alte fapte rele...
Bineînţeles că, pe fundal, se
dezvolta şi un sistem de tip informatic centralizat deosebit de
eficient... Sistem care gestiona orice reper din viaţa
individului, evident sub protecţia absolută a legilor şi altele
asemenea. Oricine, orice făcea din punct de vedere al vieţii
sociale, viaţa privată fiind "sfântă", era detectat şi corectat
în timp util... Orice problemă de sănătate care periclita viaţa
putea fi corectată în timp util... Şi multe altele, ce le veţi
descoperi pe parcursul poveştii, în forma care au evoluat ele...
Dar, toate acestea, au stopat
orice formă de încălcare a legii şi, mai ales, a dat adevărata
putere maselor de oameni. Acest lucru nu a fost deloc pe placul
bogaţilor, a celor puternici, a liderilor politici... O perioadă
s-au tot adaptat, au căutat tot felul de căi să oprească
generalizarea acestui proces dar, în ultimă instanţă nu au putut
folosi decât provocarea, terorismul şi alte "mizerii"... Aici mă
voi opri, pentru ca mai aveţi până ce trebuie să ştiţi despre
aceste lucruri... Şi este important să descriu progresul care a
existat în acest viitor...
Şi a urmat marele măcel…
După "Marea Confruntare" era
evident că nu avea cum să se renunțe la acest sistem al
biom-ului... Care, între timp, se perfecționase imens... Pe
parcursul „Marelui Război” au fost reintroduse toate sistemele
sociale funcţionale iniţiale şi au fost structurate şi testate
de realitate toate elementele societăţii actuale poveştilor ce
le veţi parcurge…
Și, a mai fost ceva... Oamenii
luptă permanent pentru cea mai bună stare de sănătate
posibilă... Motiv pentru care a apărut biom-ul... Dar, oamenii
au mai descoperit ceva... O medicină care s-a numit în vechime
"Noua Medicină" și care, acum, în poveste, se numește, pur și
simplu, "Întreținere"... "Întreținerea" nu este altceva decât o
perfecționare greu de imaginat a "Noii Medicini"...
Și, această "Întreținere" se
bazează pe un fel de profilaxie totală a trupului, minții și
sufletului... Există numeroase aplicații ce ar fi numite în
zilele noastre "alopate", care tratează efectul (durerea, febra,
etc) dar cu totul alt scop (prin intermediul unui fel de centură
denumită "biomis")... Scop reprezentat de stabilitatea
emoțională, în paralel cu o monitorizare activă a oricărei
acțiuni asupra corpului atrasă prin alimentație, efort, etc...
Dar, principalele acțiuni se
adresau minții, asupra căreia puteau interveni corecțiile și,
mai ales, asupra colaborării cu sufletul... Da dragii mei,
oamenii reușiseră să găsească calea de a colabora cât de cât cu
sufletul... Și nu este vorba aici despre o colaborare de genul
religiei actuale, sau de genul medium-urilor. Nu!!! Pur și
simplu, în anumite situații, deoarece se evita contactul prea
des cu sufletul, acesta realizându-se doar când nu mai exista
nici un fel de soluție accesibilă, mintea omenească percepea
contactul cu sufletul, colabora cu acesta etc cu ajutorul unui
fel de medici care au denumirea în timpurile noastre de
psihologi...
Aceste cerințe de "stabilitate"
aplicate de oameni nu prezentau nici cel mai vag risc de
intervenție... Persoana în cauză era singura care decidea... Și
sistemul global centralizat îl proteja... Și nu numai sănătatea
era protejata în cadrul acestui sistem... Acest sistem de
protecție mergea până la delimitări clare la nivel social. Dacă
o persoană era instabilă din punct de vedere emoțional, biom-ul
nu putea fi înșelat și persoana era mutată fizic, la propriu,
într-o locație geografică unde se putea manifesta optimal pentru
obținerea stabilității de care aminteam...
Nu vă imaginați că era ceva
forțat... Nimeni nu avea voie să forțeze pe nimeni... De altfel,
viața umană avea valoarea supremă în această societate a
viitorului... Nimic nu era mai valoros decât viața în această
societate a viitorului... De altfel arme nu mai existau
deoarece, pe parcursul "Marii Confruntări" Terra era un singur
stat și nu mai existau diferențe de nici un fel... Toți oamenii
aveau asigurate toate cele necesare vieții mai mult decât
decente... Dacă doreau puteau să nu muncească nimic, măcar o
singura zi în întreaga lor viață... Totul era susținut de
sistemul social existent, bineînțeles cu ajutorul roboților care
produceau aproape orice.
Existau și oameni care doreau să
muncească... Dar o făceau doar pentru creditele (banii)
suplimentari care le permiteau să se individualizeze față de
marea masă de oameni sau să dispună de resurse suplimentare
(până la un punct, veți vedea în poveste), totul fiind în
funcție de disponibilul general al umanității... Resurse
suplimentare care ofereau posibilitatea individualității, etc...
Dar și asta în anumite condiții... Veți vedea...
Bineînțeles că totul era
susținut de marea bază centrală de date care împărtășea oricui
orice element nou descoperit... Această bază centrală de date
era intangibilă la orice fel încercare de intervenție sau de
modificare, funcționând efectiv autonom. Pare ciudat dar atât de
aproape de perfecțiune ajunse acest sistem încât nimeni nu mai
contestase funcționalitatea sau ceruse perfecționarea de mai
multe sute de ani (în poveste, bineînțeles)... Oricum, acesta
era un fapt care nu prea mai era perceput de oameni, cel puțin
din punct de vedere al conceptului ci de suflete (spoiler).
Și, regulile acestui sistem nu
erau impuse. În acele vremuri oamenii aveau posibilitatea de vot
activ, în anumite condiții (ce le veți accesa pe măsură ce
parcurgeți povestea), ei fiind cei care își hotărau cu adevărat
destinele, bineînțeles în directă interrelație cu ceilalți
membri ai societății... Pentru a fi mai pe înțelesul vostru, era
un fel de sistem gen rețelele actuale de socializare, dar cu
reguli stricte și, mai ales cu un fel de obligativitate ce ar
putea fi denumita în vremurile noastre cu termenul "obligație
civică"...
- Offf, chiar am ajuns la
finalul reprizei noastre de prezentare! Îţi voi da un fel de
ultim detaliu legat de colaborarea dintre entitate şi recipient…
Cred că este evident că sistemul
biom este gestionat de un fel de consorţiu al vieţii care
mijloceşte comunicarea dintre ansamblul entităţilor şi
manifestarea lor în recipiente. De aceea acest sistem este
intangibil real de către orice intervenţie umană, a
recipientelor…
Acest lucru este posibil
deoarece recipientele, chiar dacă par în subordinea şi folosinţa
clară a entităţii sau entităţilor care au atras evoluţia sa, au
un grad imens de libertate, mai mare decât al entităţii.
De altfel aceasta este şi
raţiunea de existenţă a unui recipient… O entitate decide să îşi
manifeste evoluţia printr-un recipient şi, astfel, acesta va fi
ceva „după chipul şi asemănarea” acelei entităţi, în condiţiile
clare de evoluţie în vederea închiderii uneia sau mai multor
contradicţii…
Ori acest sistem biom a fost
creat tocmai la momentul pornirii „Marii Confruntări” dar nu s-a
apucat să fie implementat complet, astfel încât să poate deservi
o masă critică de oameni, masă ce putea duce la evitarea „Marii
Confruntări”…
În timpul „Marelui Război”,
acest sistem a putut fi utilizat cu succes tocmai datorită
faptului că nu era vorba numai despre o inserenţă tehnologică în
viaţa oamenilor, aşa cum a fost înainte de marele măcel. Acum a
apărut şi o preocupare asociată acestui sistem, bazată tot pe
„sănătate” care a permis accesul la niveluri din ce în ce mai
înalte ale conştiinţei şi, astfel, colaborarea
entitate-recipient a devenit deosebit de eficientă. Bineînţeles
acolo unde apărea această preocupare, multe din recipiente
respingând multe elemente ale colaborării sau fiind blocate de
entitate pentru a acţiona în sensul colaborării…
Oricum, ceea ce nu a putut intui
nimeni, entitate sau recipiente, sau aşa a fost dat să fie, este
faptul că puterea de a influenţa întregul evolutiv a devenit
accesibilă şi contradicţiilor de mari intensităţi. Recipiente
care au ales doar relaxarea şi trăirile legate strict percepţii
şi senzaţii au început să se înmulţească, într-un fel de „dolce
far niente” şi masa de entităţi preocupate de rezolvarea proprii
lor contradicţii a crescut imens, fiind necesare din ce în ce
mai multe entităţi de compensare, sau pe limba recipientelor,
venite în ajutor.
Această aglomerare de entităţi
din afara acestui timp şi acestei dimensiuni, sau din zone de
evoluţie diferite, superioare acestei zone, au ajutat enorm la
creşterea nivelului de conştiinţă dar, în compensare, au mărit
şi nivelul de conform iniţiindu-se un adevărat cerc vicios…
Dar dragii mei, până la urmă,
supravieţuitorii „Marii Confruntări” şi generaţiile imediat
următoare lor au avut de câştigat prin faptul că, au descoperit
că numai comuniunea entitate-container asigură confortul
evoluţiei. Urmaşii lor s-au lenevit şi s-au dedat evoluţiei
confortului, cu toate că acesta a fost permanent la dispoziţia
oricui, scopul de bază fiind reprezentat de câştigarea de timp
pentru fiecare individ în parte pentru rezolvarea problemelor
proprii de cunoaştere, evoluţie, închiderea contradicţiilor,
etc.
Semnele clare ale acestei
involuţii au apărut odată cu primele conflicte militare în
condiţiile în care expansiunea spaţiului a atras un acces
aproape nelimitat la resurse şi, cel puţin pentru ceea ce va
urma, de apariţia de agenţii, societăţi, instituţii şi altele
asemenea care să activeze pentru păstrarea modului de viaţă
indiferent de brutalitatea gesturilor acestora, bineînţeles cu
un fel de tentă democratică ce poate fi regăsită în vechiul
citat: „Fă ce vrei dar fără a deranja major pe cineva din jurul
tău”… Acest „deranj” este precursorul apariţiei de contradicţii,
scopul evolutiv de bază fiind tocmai eliminarea contradicţiilor.
Pe această linie evolutivă a lui
Monique, eventual şi pe cele ce vor urma, fie ele şi evoluţii
paralele, apropiate sau diferite, veţi vedea multe lucruri din
punct de vedere al unei astfel de organizaţii, fie şi prin ochii
şi percepţiile eroinelor noastre. Un fel de evoluţie în
condiţiile constrictive ale unui fel de paznici a modului de
viaţă global povestirilor noastre.
Este posibil, funcţie de
alegerile ce le veţi face, să aveţi de a face cu un fel de
poliţie a entităţilor, sau sufletelor, cum doriţi să le
percepeţi, ce acţionează la nivelul recipientelor, în materie…Nu
este vorba despre organizaţia în care activează eroinele
noastre… Este cu totul altceva…
Dar, de reţinut, acest timp şi
această dimensiune se află la un fel de punct de răscruce... Nu
este vorba despre ceva apocaliptic, nicidecum… Este un fel de
moment de cotitură majoră spre bine sau… Spre ceea ce era
înainte…Eroinele noastre vor fi „prinse” mai mult sau mai puţin
în tumultul evenimentelor dar aşa cum este normal, destinul
fiecăruia contează înainte de orice. Eroi sunt cei care au ales
să îşi termine drumul prin acest timp şi această dimensiune
înainte de marea reuşită, dar pentru ea…
- Gata, nu mai pot rămâne să vă
povestesc despre… OK… Alege personajul sau, fii curios! Pentru
parcurgerea poveştilor cu Monique citeşte capitolul 3, cu Mircea
Dan capitolul 2… A, da, şi scuză-mi prezentarea dar am căutat să
îţi spun cât mai multe!
Dorin M - 22 Octombrie 2019