To STUDY - Ficţiune
- Ipotecarea sufletului cuiva
"Ipotecarea sufletului cuiva"
Mircea Dan Capitolul 4, Scena 2C -
Pachetul
Percepu fluxul şi conştientiză
că a fost eliberat de recipient… Simţea confuzie, trăiri,
sentimente sau ce puteau fi, care erau destul de străine lui.
Era necesar să se stabilizeze înainte de a putea să se
întâlnească cu ceilalţi, să intre în flux… Nu putea intra în
contact cu ei târând după el tot bagajul altora. Puritatea
legăturii este mai importantă decât legătura în sine, emană
parcă pentru a se convinge de corectitudinea a ceea ce face...
Care ceilalţi?!? Cu cine simt că
trebuie să mă întâlnesc?!? În destinele cui să particip?!?
veniră întrebările una după cealaltă, destabilizându-l şi mai
mult… Aşa aş putea ajuta efortul de integrare... Iryule, ce se
întâmplă?!? îşi puse rapid întrebarea, sesizând ineficienţa
acomodării… Este clar ceva atras de recipient, de participarea
în materie...
Intrarea în materie ţine de
participarea de grup. Intuise că, de aici veneau toate energiile
care, clar, nu erau ale lui, erau ale grupului. Dar, de ce le
simţea ca fiind străine?!? De aceea le percepea ca o
piedică... Poate că toate acestea sunt aduse de grup prin
intermediul participării fără ca acestea să fie, de fapt, ale
grupului… Dar este vorba tot despre participarea în materie...
Simţi o relativă iritare… Oare
de ce trebuie aproape de fiecare dată să se ajungă aici?!? El nu
a preluat şi nu a adus în grup niciodată energii externe, fire
de acţiune externe, focaliză când constată că totul vine dinspre
grup, chiar dacă prin elementele conexe ale acestuia… Ei, uite
ce destabilizare, concretiză ca un gând cert, fără dubii de
manifestare…
Da, este corectă percepţia mea,
destinele celor mulţi primează înainte de destinele celor direct
implicaţi sau a celor din grupul tău, veni un fel de răspuns
care îi indica faptul că, starea de stabilitate nu putea veni
altfel. Se concentră la maxim posibil puterii lui şi începu
efortul de stabilizare, analiza prin care putea ajunge la
aceasta… Stabilizarea globalului care nu permite evoluţia
particularului decât în vibraţie directă, sincronă cu acesta
sau, este eliminat ca dizarmonie, aceasta este calea cea mai
puternică, cea mai stabilă…
Şi începu un fel de parcurgere a
evenimentelor care au adus totul în statusul actual.
Este clar că sunt atras aici
prin apartenenţa la Unicitate. Entitate, entităţi, recipient,
recipiente, particular, ansamblu, totul face parte din Unicitate
fără posibilitatea de dezlipire, de particularizare... Trecut,
prezent, viitor sunt tot una, manifestare a Unicităţii... Orice
este legat de timp, ţine de recipiente, de concentrarea pe un
reper al acestui timp?!? Deci, trebuie să mă concentrez pe
recipientul meu, să determin interacţiunile lui cu alte
recipiente, eventual cu alte elemente legate de entităţi şi
intervenţiile, deciziile lor raportat la un moment al
timpului... Ce fac?!?
Cea mai bună soluţie ar fi
regresia, întoarcerea în ceea ce ar fi timpul recipientelor ca
un fel de posibilă raportare a lui, ca entitate... La ceva
stabilizator, la un reper, aşa cum este regresia cu
posibilitatea ei de raportare la ceva, la un punct reper într-o
dimensiune şi timpul ei... Ieşirea forţată dar coordonată din
vibraţia momentului într-o vibraţie cert instabilă dar percepută
cândva, raportabilă la ceva… Prin posibilitatea de corectare a
cursului de la acel moment al destabilizării, eventual de
translare pe altă scală vibraţională prin eliminarea
intervenţiilor entităţilor implicate... Prin separare şi
localizare singularizată, trecu în revistă toţi paşii ce îi avea
de făcut.
Deci apare nevoia de a mă plasa
într-un fel de ceva trecut... Sau în viitor?!? Cât îmi va
permite timpul recipientului voi încerca să acţionez localizat.
Trebuie să am un fel de start! Să încep cu trecutul!
Trecut, trecut… Da, trecut… Care
trecut!?! Greu de adus totul acolo… Să reiau totul de la
momentul recipientelor când am ajuns în această dimensiune! La
trecutul acestei dimensiuni… Cel mai nou „trecut”… Dar numai
pentru această stabilizare… În scurt timp, cel al recipientelor,
voi parcurge împreună cu recipientul conex acestui timp în
această dimensiune multe elemente ale evoluţiei în materie… Ale
trecutului meu, devenit prin manifestare şi trecutul lui, chiar
dacă nu este în marea majoritate al lui... Cu acest Mircea Dan,
produsul muncii noastre, al grupului nostru, majoritar al muncii
mele, concretiză confuz dar percepând un fel de jenă, un
sentiment de neîmplinire…
Ştia că este o ramură a lui din
altă dimensiune, mult superioară ca vibraţie. Că a venit aici
pentru a ajuta mai multe ramuri esenţă să poate trece în
următoarele dimensiuni sau să se întoarcă înapoi, în dimensiunea
lor... Să scape din prizonieratul trăirilor şi să se regăsească
în manifestul făptuirilor pe calea înţelegerii. Să poată
înţelege şi ajuta nu numai ramurile lor ci şi pe altele. Era
aici pentru ceilalţi... Pentru cei din jurul său...
De aceea a fost mult, mult de
muncă pentru doici să pregătească entitatea sa manifestă pentru
iniţierea unui ciclu raportat la timpul recipientelor ce se
creau pe toate ramurile de manifestare. Pe axa timpului
recipientelor, s-a manifestat prin şi în multe dintre ele de
atunci. A avut nevoie de doici în multe manifestări... Dar de
ceva timp al recipientelor era stabil, nu mai avea nevoie de
sprijin. Învăţase tot ceea ce avea nevoie pentru a face el munca
doicilor... Sau îşi amintise?!? Ce mai conta...
Ştia doar că, la acest fel de
început a trăit bucuria de a manifesta vibraţia sa pentru
creşterea vibraţiei multor, multor entităţi. A trăit cu şi
alături de ele ca şi cum ar fi fost un întreg, cu trăiri bune
sau cu rele, a fost în ele şi prin ele... A simţit tot ceea ce
simţeau ele şi a ales... Nu avea nevoie de nimic pentru el, nu
avea nici o curiozitate, nu simţea nici un fel de nevoie afară
de cea de a ajuta, eventual de a salva... Nu ştia încă ce...
Ştia doar ce... Avea doar încredere în şoptitori şi în
ancorele lor... Lăsa totul să se manifeste de la sine, pur, fără
intervenţie...
Doicile îi subliniaseră că a
avut nevoie de multe treceri prin restrângeri sau disipări,
pentru a limita puterea sa manifestă la nivelul celei din
această dimensiune... Undeva are amintiri, atât din trecut cât
şi din viitor, şi cât de greu i-a fost să se adapteze la numărul
infim de repere de reacţie care le pune la dispoziţie legătura
cu recipientul... Fie şi cu mai multe recipiente... Fie cu toate
în toate timpurile de manifestare... Multe treceri prin materie
au fost necesare pentru a stăpâni energiile sale de entitate,
pentru a se sincroniza şi a putea participa activ.
Şi, când s-a realizat această
stabilizare a trecut la sincronizarea cu Consiliul din această
dimensiune. Părea uşor şi fără piedici... Dar multă dezamăgire a
avut de trăit. Nu reuşea să se sincronizeze şi pace. Legăturile
sale cu recipientele, cu toate entităţile implicate erau mult
prea profunde, mult prea dizolvate în dragostea sa imensă faţă
de tot ceea ce trăieşte, faţă de toţi cei care participă alături
de el în drumurile comune, faţă de toţi cei ce îi permit să îşi
manifeste eul de entitate.
Mereu făcea aceeaşi şi aceeaşi
greşeală. Prin dragostea sa, prin implicarea sa, deschidea
permanent noi şi noi destine de recipient, noi şi noi linii de
manifestare. Ori ideea de bază este tocmai limitarea la maxim a
acestor existenţe în materie, până la anularea cerinţei de
manifestare, moment al saltului spre noua dimensiune sau locul
decis spre integrare, funcţie de opţiunile ramurii, esenţei,
etc... Fiind totul legat de entitate, ajunse clar la
dezechilibru...
Rapid a fost nevoie de
participarea lui Typhoo, consiliul fiind într-un fel de status
de interimat realizat de echilibrul lui împreună cel al lui
Deceneus, coordonatorul şi constructorul iniţial al acestei
dimensiuni. El nu prea mai înţelegea ceea ce se petrece dar era
evident că recipientele nu aveau nevoie de înţelegerea sa. Doar
manifestarea avea nevoie de el...
Deceneus era un perfecţionist
care nu îi putea permite participarea decât la elementele de
sincronizare sau la care era deja sincron... A simţit asta din
start... De altfel el îi repeta mereu şi mereu prin emisia sa:
"De când am dus la împlinire crearea acestei dimensiuni mă tot
chinui să o îndrept, să fac totul să meargă cât mai bine în
direcţia omogenizării tuturor dimensiunilor. Trebuie să înţelegi
totul, nu numai problemele ce par că sunt, ca să poţi duce totul
pe mai departe. Nu contează abordarea fiecărei probleme în parte
ci ansamblul abordării".
Apoi, esenţa sa, Typhoo prelua
tot ceea ce însemna dizarmonie, menţinându-l permanent în
echilibru, şi îl lăsa să primească toate cele necesare şi
sincrone manifestării sale şi manifestării necesare, cerute de
alţii, în mediul energetic în care se afla. Ştie de ce se petrec
toate acestea... Doar este parte directă din el... El, Iryu,
este doar partea de contradicţie a lui Typhoo în care există
dorinţa de a ajuta, de a duce totul spre din ce în ce mai sus,
spre din ce în ce mai bine...
Dorinţa... Typhoo nu a avut de
ales decât să procedeze la protecţie... Dar Deceneus îşi făcuse
treaba... Prea multă energie de-a sa era dizolvată prin tot
acest întreg al acestei dimensiuni. Era necesar să se retragă...
Acest trio era prea puternic pentru manifestarea comună...
Dezechilibrul creat de plecarea
lui Deceneus l-a marcat... Şi asta l-a ambiţionat... A creat
această nouă contradicţie în el... Sau era un fel de moştenire a
lui Deceneus, legată de voinţa ca totul să fie bine?!? Putea fi
altfel?!?
Doar el progresa permanent...
Faţă de ceea ce era?!? Nu, el nu avea altceva de făcut decât să
poată controla real trecerea peste vârful vibraţiei, acel fel de
moment în care se relua ciclul, cu cea mai joasă vibraţie... Şi
revenirea rapidă la vibraţia maximă... Deceneus îl atenţionase
şi Typhoo îi confirma permanent asta prin trăire comună... Aici
clar progresase la maxim posibil. Stăpânea totul fără dubii...
Da, era un progres... Sau nu?!?
De fapt aşa era... Ciudat de
greu este să te raportezi la timpul recipientelor, să foloseşti
timpi... Cu toate acestea vieţile recipientelor treceau una după
cealaltă. Nu se aşteptase ca evoluţia recipientelor să fie
necesar sincronă la energiile de manifestare ale entităţilor.
Atât de primare, de primitive erau acele recipiente cu care, el,
credea că a realizat echilibrarea totală. Dar toate sunt, toate
au trecut...
Dar şi Typhoo a mers până la un
punct… Un punct care a marcat evitarea unui fel de adaptare de
rezonanţă, de armonie prin prezenţă, prin expunere îndelungată…
El fiind un fel de ramură putea continua fără a fi expus la
astfel de riscuri. De aceea, după interimatul lui Typhoo cu
Deceneus, el, Iryu, a fost numit liderul consiliului. De ce s-a
ajuns aici?!?
Deceneus, bătrânul spirit care a
adus lumea aceasta la nivelul la care a ajuns, nu mai putea
merge mai departe. Nu mai avea de ce… Echilibrul maxim posibil
interacţiunii lui cu acest univers şi acest timp îşi atinsese
limitele… Era momentul trecerii la pasul următor de evoluţie, la
evoluţia celor care evoluau… De ce îl regretă atât?!? El este...
Totuşi de ce a făcut totul cu atât de multă dragoste încât să
vrea să plece, să îşi înceteze manifestarea?!?
Tensiunile născute de
inconsistenţele sufletelor ajunseră să îi dovedească că, el,
Deceneus, nu îşi mai avea rostul în această zonă şi trebuia să
se întoarcă în universul său. Exemplul său, modelul său,
compasiunea, iubirea, lumina şi tot ceea ce însemnase el, nu a
ajutat cu nimic sufletelor care beneficiau de mângâierea
prezenţei lui. Mult prea multe dintre ele nu au înţeles că, aşa
cum trupul fără suflet este nimic, aşa şi sufletul fără fapte
este nimic. Un fel de lege a manifestării care nu putea fi
acceptată datorită imenselor inconsistenţe, conflicte, datorii
ce se manifestau fără a fi închise de faptele celor ce puteau
accepta, pur şi simplu, orice din micimea trăirilor individuale…
Typhoo, asemenea lui Deceneus,
şi-a folosit imensa putere pentru a stabiliza totul, pentru a
câştiga timp din timpul recipientelor pentru a se ajunge la o
continuitate în închiderea conflictelor, în stabilitate. Un fel
de evoluţie dorită a fi pe verticală dar care excela pe
orizontală. El, Iryu, simţea că au fost implicate în asta
energii mult mai apropiate de esenţă decât s-ar putea bănui. Îl
cunoştea pe Typhoo de o eternitate dar putere atât de neimaginat
nu simţise, nu percepuse niciodată. Poate din cauza legăturii de
esenţă...
Dar, inconsistenţele generale,
lipsa de acceptare şi implicare a entităţilor ce formau această
zonă energetică nu au făcut altceva decât să alimenteze efectul
de arc. Energia potenţială manifestării dezechilibrului a
crescut imens şi grupul entităţilor care puteau controla
dezlănţuirea transformării în mişcare, în energie cinetică, nu
mai putea face faţă exploziei ce se apropia, fără dubii.
Entităţile generoase, cele care
au luptat mereu pentru închiderea în echilibru a
inconsistenţelor, au întâlnit mereu opoziţia violentă a
prezenţelor mediocre în cunoaştere şi înţelegere. Şi erau din ce
în ce mai puţini pentru a putea alimenta cu energia lor pe
„preamulţii” mediocri şi consumatori. Este un fel de lege
nescrisă a oricărui univers, indiferent cât de avansat este
acesta… Unii, puţini, dau, din ce în ce mai puţini pentru acest
timp şi această dimensiune, marea majoritate primeşte…
Apoi apare întotdeauna acel
efect inerţial al atitudinii numit de recipiente ca fiind
orgoliu. Drumurile atitudinii au deseori intenţii ce par bune,
sunt susţinute de cele mai bune fapte, concură la derularea
celor mai bune acţiuni, dar totul merge până la un punct, până
la o anumită saturaţie. De aici orice continuitate a acţiunilor
iniţiale devine inerţie şi, evident, aproape întotdeauna
dăunează. Ori, entităţile nu au mai ajuns să recunoască această
poziţionare, fie deoarece uită că ele nu sunt conectate la timp,
fie manifestă un fel de tragere emoţională spre manifestările
compatibile cu orgoliul sau direct descrise de acesta…
Da, şi inerţia nemanifestării în
timp a entităţilor… Poate cea mai importantă cheie a evoluţiei
într-un timp şi o dimensiune determinată… Prezentul îşi vrea
manifestarea în condiţiile în care trecutul are manifestarea sa,
datoriile sale şi viitorul îşi solicită cerinţele de
manifestare… Tot un fel de datorii... Un fel de echilibru
imposibil de delimitat de inerţia de manifestare atrasă de
manifestarea datoriilor…
Ori exact asta i-a obligat pe
Deceneus şi Typhoo să îşi stopeze manifestarea. Să nu se ajungă
la vibraţii inerţiale, să nu blocheze prin dragostea lor cursul
normal al evoluţiilor. Datoriile nu pot fi şterse prin alte
datorii... Cea mai adevărată dovadă a dragostei este să ştii să
renunţi la manifestarea iubită atunci când apare cel mai mic
semn de întrebare, cea mai mică îndoială în ceea ce priveşte
acea manifestare. Întrebările, îndoiala denotă că nu mai iubeşti
cu adevărat ci, pur şi simplu, posezi. Eventual se ajunge tot la
datorie...
De ce a fost ales tocmai el,
Iryu, să meargă mai departe, să continue implicarea acestor
magnifice suflete, mai aproape de esenţă decât îşi poate imagina
ceva sau cineva, nu a găsit un răspuns nici acum… Typhoo scăpase
elegant de răspuns spunându-i că totul este legat de marea
compatibilitate dintre ei, de posibilitatea legăturii directe şi
fără restricţii sau diferenţe de înţelegere cu esenţele lor.
Deceneus îl asigurase că are acces oricând la esenţa lui şi
orice inconsistenţă va întâlni are toate percepţiile legate de
aceasta la dispoziţie…
Degeaba protestase că, el, Iryu,
este un înţelept astral, din altă dimensiune şi din altă
manifestare a materiei, venit aici doar pentru un ciclu oarecare
de reîntrupări, de treceri prin materie, pentru cunoaşterea,
studiul şi împărtăşirea cunoştinţelor ce le va acumula… Degeaba
subliniase că el nu este un spirit al acţiunii ci al studiului,
că nu simte necesar să îşi implice energiile în acţiune directă,
în implicare şi, mai ales, în întrupare… El venise să ajute cu
inserţiile energetică şi cea a cunoaşterii... Argumentele
tuturor celorlalţi, a „Celor de dincolo” şi de mai sus erau
invariabile… Chiar sunt cea mai indicată entitate ce trebuie să
facă faţă provocării. Degeaba cunoşti toate tainele
universurilor dacă nu eşti în stare să te foloseşti de ele, dacă
nu eşti în stare să trăieşti ceea ce cunoşti… Ori, capacitatea
lui de sinteză indiferent de miliardele de repere este
arhicunoscută...
Şi asta cu toate că el a trăit
ca un cercetaş, permanent legat de unul sau mai multe
recipiente, inclus în materie, fiecare timp din cel al
recipientelor care a trecut… Şi asta fără a uita că, în toate
timpurile la un loc, în acelaşi tip de manifestare, fără a avea
resursele de a divaga, de a crea noi forme de manifestare, el
trecea neatins de ceea ce percepea, de ceea ce putea aduce
legătura sa cu recipientele de manifestare… Manifestări care au
dovedit stabilitatea sa, aşa cum s-a dovedit în universul de
unde venea…
Dar, apoi, a înţeles totul… Cum
de se îndoise de perfecţiunea în care fusese inclus?!? Rapid se
adeveriseră toate previziunile, toate proiecţiile făcute… Se
descurca şi chiar a adus un val nou de dragoste, cunoaştere,
înţelegere şi recunoştinţă… Şi chiar nu se aştepta-se la aşa
ceva, chiar dacă nu vedea că poate adăuga ceva perfecţiunii lui
Deceneus şi Typhoo… Chiar şi recipientul făcea asta…
Sincronizare, energie manifestă inseparabilă?!? Semnele erau
clare…
Dar, acum, se vedea nevoit să ia
poziţie… Încă nu ştia cum, cu toate că simţea, fără dubii, că
totul este perfect, că totul merge în direcţia care trebuie…
Doar semnalele trimise asemenea celor unui iluzionist, doreau să
schimbe magia perfecţiunii cu o alta, ciudată, destabilizatoare…
Ei, făcuseră tot ceea ce era de făcut… Ei reuşiseră să aducă
totul acolo unde totul însemna pentru el opoziţia la schimbare,
refuzul destabilizării… Momentan, totul era dezamăgire…
Şi, se percepea global doar un
torent al energiilor care curgea spre destabilizare, care trăgea
totul după el. Simţea, simplu, fără conotaţii, că trebuie să
diminueze la maxim această manifestare dar ştia că nu o va putea
face pentru mult timp… Dar, cum, când, cu ce, de ce, pentru
ce?!? Unica soluţie, chiar dacă decretase, simţind asta, că nu
sunt soluţii, era să câştige timp din timpul recipientelor,
poate apărea ceva ce să soluţioneze, poate liniile manifeste
reuşeau să atragă entităţi spre stabilitate, spre amânare…
Salvarea energiilor pentru posibilele intervenţii ulterioare…
Ce?!? Gândire ciclică… Reiau aceleaşi structuri logice, percepu
Iryu dezamăgit.
Separarea grupurilor de entităţi
este perceptibilă, greu de controlat chiar şi aici, în lumea
noastră, a sufletelor. De aceea nu există nici o şansă de a
putea controla dezechilibrul dintre grupurile etnice, de aceea
nu ajută nimic. Fiecare ţinea de grupul lui şi, evident, nu
permitea intruziunea… Thot şi-a făcut treaba întotdeauna…
Perfect… Deci, torentul destabilizărilor vine, poate mai repede
şi mai puternic decât se putea estima. Undeva, din esenţa sa,
simţi că punctul critic era depăşit… Că este posibil doar drumul
înainte pe inversiune, pe schimbare… După doar o zi din timpul
recipientelor, gândi dezamăgit…
Să meargă pe mâna lui Logger
care simte starea de nehotărâre a entităţilor determinate şi
determinante în explozia de dezechilibru ce vine?!? Dar, s-a
acţionat de nenumărate ori, pe nenumărate căi… Ei au revenit
mereu la vechea cale de acţiune, împinşi de un fel de curs
imuabil al evenimentelor. Dar, mai ales, împinşi de lipsa lor de
dorinţă de a înţelege şi ghidaţi doar de dorinţa de a trăi
direct, de a închide datoriile doar prin trăire şi nu prin
înţelegere… Chiar nu sunt soluţii de a se identifica un punct de
presiune de eliminat…
În acest condiţii… Inconsecvenţa
celor implicaţi este, de fapt, un semn clar al imposibilităţii
lor de a se mai opune în vreun fel pentru a menţine linia
corectă, divină, de acţiune, conformându-se sumei de linii
generale, cele care formează acest torent care mătură, deja,
totul în calea sa. Fără dragoste… Doar cu teamă, rigiditatea
credinţelor superficiale, frică şi altele asemenea…
Deci, teama de final de linie
materială şi cea legată de teama că nu se închide ciclul
material, că nu se închid liniile de contradicţie în cursul de
existenţă curent este, de fapt, energia ce alimentează acest
cazan sub presiune. Acum, în lumea recipientelor, este momentul
în care se poate opri samsara, datoria de soartă, a majorităţii
celor care participă în această etapă de evoluţie… Dureros, dar
aceasta este soluţia… Soluţia lor şi nu soluţia reală, necesară…
Chiar ceea ce se petrece este soluţia?!?
Entităţile, majoritatea dintre
ele, au simţit asta şi ar fi destul de posibil să nu rateze
această oportunitate… Cele mai multe şi-au dat seama că linia
completă a evoluţiilor lor înaintea şi după timpul reper nu
poate fi alta decât ceea ce este, că schimbarea de vibraţie, în
sensul măririi frecvenţei, devine imposibilă… Că este nevoie de
un fel de restart complet în care toate evoluţiile să se
repoziţioneze la un alt nivel, mai înalt. Ori, toate acestea nu
se pot face decât cu închiderea datoriilor… Dezamăgirea puse
stăpânire pe el… Iar?!? Deja devine un sentiment prea
perceptibil…
Atunci avu un fel de iluminare…
Un fel de stabilizare energetică „de la sine”…
De aici şi plecarea lui Deceneu…
Nu din cauză că simţea că nu mai aparţine acestui univers… Nu…
Nu pentru că nu mai avea soluţii… Nu… Ci pentru că ştia că nu
poţi cunoaşte cu adevărat lumina până ce nu cunoşti şi
întunericul… Misiunea lui a fost să ne aducă în punctul în care
să cunoaştem lumina, să cunoaştem compasiunea, dragostea,
înţelegerea… Ca trăire sau ca aspiraţie… Dar se uita mereu de
recunoştinţă… Doar recunoştinţa ar fi putut atrage totul spre
mai multă lumină… Fără recunoştinţă nu avem altceva de făcut
decât să cădem de acolo de unde am urcat…
În locul recunoştinţei acum
acţionează numai frustrarea cu apogeul ei, depresia. Valul de
datorii este perceput acum ca fiind un fel de pedeapsă sau, în
cel mai fericit caz, un fel de neputinţă a divinităţii, un fel
de neînţelegere a entităţilor superioare, a "Celor de dincolo"
sau de mai sus...
Aşa, ne-a rămas doar întunericul
pentru a deveni, apoi, şi mai însetaţi de lumină şi, eventual,
recunoscători pentru ea… Ori, Deceneus nu a acceptat niciodată
prezenţa întunericului… El era lumină pură... Typhoo era lumină
pură... Da, cu certitudine, vine întunericul… Da, a venit
momentul pentru aceasta… Veşnica şi nescrisa lege a ciclului…
Legea dreptăţii şi legea adevărului în sublima lor manifestare
ce va duce totul mai departe împreună cu legea liberului
arbitru… Cele trei legi de bază ale creaţiei în toată
splendoarea manifestării lor…
Acesta este gestul real al lui
Deceneus… Nu a mai putut rămâne printre noi pentru a trăi atâta
şi atâta durere reală, palpabilă, firesc nedreaptă, a
recipientelor… În condiţiile manifestării liberului arbitru…
Este foarte greu de luptat cu astfel de emoţii, cu astfel de
trăiri, atât timp cât nu eşti compatibil cu ele, atât timp cât
le renegi respingând repetarea, atât timp cât nu le mai accepţi
menirea…
Deseori Deceneu spunea că, dacă
nu ajungem să înţelegem că recipientele merită respectate mai
mult decât merităm noi să ne respectăm, nu vom ajunge nicăieri…
Cum poţi să nu respecţi munca ta, recipientele fiind direct
produsul muncii tale, valoarea certă, palpabilă şi constatabilă
a ta, ca entitate?!? Şi, mai ales, ceva care eşti tu?!? Prima
inconsistenţă care apare este legată tocmai de acest respect
care, de fapt, este faţă de tine însuţi, ca entitate…
Marea majoritate a entităţilor
tratează recipientele ca pe un fel de maşină care trebuie să se
supună intereselor, dorinţelor lor… Să facă jocul lor... Uită
că, de fapt, îi reprezintă… Că recipientele sunt aceea ce sunt
ei, entităţile… Şi, penalizează aproape orice desincronizare cu
durere, boală, nerealizare sau altele asemenea… Trăiri care,
chiar dacă sunt ale recipientelor, rezonează şi vor fi absorbite
rapid chiar de către entităţi… Penalizări care, de fapt, sunt
ale entităţilor pedepsind desincronizarea lor… Acel ceva care,
prin statutul de muritor, de trecător prin timp, penalizează
nemurirea...
Aceasta este adevărata problemă…
Entităţile din acest timp şi din această dimensiune se simt deja
prea implicate şi interesate de răspunsurile recipientelor… Deja
se identifică cu ele mult prea mult… Dar este vorba despre un
fel de identificare cu răspunsul şi nu cu reprezentarea… De
aceea nu există cale de conciliere… Şi, oricum, cum poţi naşte
respectul lor faţă de ei înşişi?!? Percepţiile preconcepute,
neanalizate, netestate de recipient împreună cu entitatea, fără
a împărţi percepţiile reciproc, nu pot fi induse din afară...
Hei, dar trebuia să mă
concentrez pe timpul recipientelor! De partea lor, principala
problemă este reprezentată de viteza aproape de statism a
puterii de translare în şi dinspre recipient... O piedică nebună
care testa la maxim răbdarea, nădejdea oricărei entităţi. Dar și
un fel de garanţie a unui fel de libertate de acţiune de partea
lor...
Recipientele reprezentau tot
ceea ce este necesar manifestării legăturii cu entitatea,
manifestării dragostei, recunoştinţei şi altor manifestări de
valoare dar aveau o deficienţă majoră, aproape imposibilitatea
manifestării răbdării, o ineficienţă destabilizatoare a
stabilităţii... Pentru că ele trăiau sub teroarea trecerii
timpului, a transformării, faţă de entităţi care nu percepeau
valoarea trecerii prin timp ci, eventual, o evaluau… Şi atât… Şi
asta era ceva sincron conflictului... Un fel de motor al
mişcării prin timp atras de timp... Conflictul...
Nu era conflictul tău, era
cererea conflictului altei entităţi, cererea legii polarităţii
altei entităţi... Sau a mai multor... În credinţa că pot găsi
susţinere de undeva, prin altcineva, uitând de principala lor
existenţă, de faptul că ele sunt un conflict particularizat
obligat să ruleze până ce se închide şi poate reveni la esenţa
imediată ce devine astfel ramură ce va urca spre următoarea
esenţă, şi tot aşa, într-un cerc vicios, într-un fel de
perpetuum mobile... Fie al manifestării contradicţiei finale,
fie al manifestării contradicţiei relativ iniţiale...
De ce simt iar dezamăgire?!? Nu
îţi expune vibraţia fluxului celorlalte vibraţii, îşi spuse ferm
şi opri manifestarea ce se iniţiase. Orice participare la drumul
celorlalţi înseamnă destabilizare proprie… Venim aici, în
materie, pentru alţii şi doar infim pentru noi...
Dar aceasta este şi ideea de a
putea merge mai departe în a rezolva problemele recipientului
său. Să încerce să evite o participare a acestuia la această
nebunie?!? Sintetizează logic! percepu clar un fel de
necesitate… De ce?!? nu se putu abţine să iniţieze întrebarea…
Acumulările de tensiuni sunt mult prea mari. În timpul
recipientelor acest lucru înseamnă rezolvare violentă dar
rapidă. Istoria lor are deja o ieşire dintr-o astfel de imensă
explozie… De fapt mai multe… Offf, deviez de la ideea mea de
bază… Concentrează-te pe recipient!
Da, până la urmă iată că Dan
este pe cel mai bun drum posibil, pe cel mai compatibil cu el.
Din ceea ce cred și simt vor urma trăiri libere, care să mă
ajute să înțeleg și să elimin multe din contradicțiile rămase…
Trăire liberă, indiferent de interpretare, realizări ce vor
acoperi, în timp, decepțiile… Cred că am cele mai mari șanse să
îl ţin departe de nebunia lumii din care aparţine el, ca
recipient… În dimensiunea şi în timpul lui... Doar atât, gândi
mândru de percepţiile sale…
El nu poate face parte din atât
de multă ură şi toate celelalte sentimente clar născute de
frică, de inversul misiunii lor existenţiale, dragostea. Blegul
meu recipient este capabil doar de dragoste… Poate de aceea
suferă atât de mult… Dragostea înseamnă participarea la altă
vibraţie, a celui iubit, şi expunerea totală la destinul,
alegerile şi ce mai este pe acolo ale acestuia. A venit vremea
Emei… Și nu numai…
Dăruire… Hmmm, se pomeni
admirând lucrarea sa… Dar, de aici, şi problemele de confundare
a focalizării dragostei sale... De aici confuzia între
recipiente cu tot ceea ce naşte ea... Nedreptatea de a percepe
pozitiv un recipient, fie şi entitatea sa, când acesta are
participare de sens invers, când acesta merită mult mai puţin
sau nimic, corelat cu nedreptatea de a percepe negativ un
recipient, fie şi entitate sa, când acesta merită mult mai
mult...
Întotdeauna m-am întrebat de ce
tangenţele trecute sau viitoare atrag atât de mult imaginea
noastră, a entităţilor, reprezentată de recipiente... De ce
recipientele au o asemenea afinitate spre trecutul sau viitorul
entităţilor fără a ţine cont de prezent, de ceea ce se manifestă
concret în prezentul lor... Dragostea...
Hei, dar trebuie să încep
activitatea de aici! Sunt mulţumit, am ajuns la dragoste, deci
totul este stabil, cel puţin ca punct de plecare…
Şi iniţie participarea în flux…
La Consiliu dădu doar peste Kami şi Mercur ce formau un grup ce
discuta aprins cu grupul lui Freyr, Lopt, Thot şi Utu.
Simţindu-i prezenţa aceştia încetară discuţiile şi deveniră
atenţi la Iryu.
- Restul, unde sunt!?! întrebă
evident mirat Iryu.
- Ianus, Adria şi Nabu sunt cu
treburile lor pe „dincolo” iar Genius şi Logger sunt încă „jos”
pentru a aduna grupurile necesare discuţiei, răspunse Freyr
vizibil precipitat.
- Legat de…? continuă Iryu pe un
ton serios.
- În mare, totul este pregătit
pentru majoritatea sosirilor în flux, nefiind necesare zone
suplimentare de stocare, continuă Freyr, dar încă ne concentrăm
pe eliminarea surselor suplimentare ce pot atrage noi sosiri.
Genius şi Logger tocmai îşi
făcură intrarea în flux şi auziră răspunsul lui Freyr.
- Tocmai am finalizat şi
ultimele discuţii cu grupurile principale de influenţă ce pot
încetini acţiunile grupului lider, preciză Logger.
- Detalii, te rog! solicită
Iryu.
- Grupul moderaţilor a sărit de
300 din totalul entităţilor conducătoare iar analizele lui Thot
au fost corecte… Momentan există o reducere de aproape 80 % a
masei de indirecţi ce pot fi atraşi în conflictul care… Practic
a început, completă Logger.
- Deci, masa indirecţilor
afectaţi direct se menţine sub 5 milioane de entităţi, completă
Lopt… Cu certitudinea extinderii rapide şi totale într-un timp
destul de scurt la întreaga masă a entităţilor, spuse parcă
subliniind fiecare cuvânt.
- Genius, fă-ne un mic rezumat
al indicatorilor care atrag toate aceste modificări! solicită
Iryu.
- În primul rând biom-urile sunt
principala problemă ce...
- Biom-uri?!? întrebă mirat
Kami.
- Denumirea de jargon a
biometroscopurilor, folosită aproape general de entităţi,
completă Genius... Atât timp cât posibilităţile de deplasare se
extind, capacităţile de comunicare ale biom-urilor nu
beneficiază de acest avantaj... Aşadar dispare etalonul valoric
unic de plată existent la acest moment, fapt ce va atrage
dezechilibrele ce se vor naşte din speculaţii, indiferenţa
tipică la onestitate şi cinste a entităţilor şi, mai ales...
- Dar, aici, Nabu şi Adria au
obţinut acceptul de implementare a tehnologiilor de uniformizare
şi problema va fi uşor de rezolvat, interveni Ianus, proaspăt
sosit în flux...
- Strict din acest punct de
referinţă, aşa este, problema pare rezolvată. Dar, în realitate,
nici măcar moderaţii nu vor putea fi ţinuţi în echilibru doar cu
acest detaliu. Radicalii vor specula cu siguranţă apariţia de
resurse practic nelimitate, mai ales datorită dispariţiei
etaloanelor valorice legate de resurse. Acest lucru va fi
corelat direct cu incapacitatea de protecţie instituţională şi
armată şi moderaţii vor începe cu toţi să solicite stabilitate,
creşterea rolului armatei, forţei brute...
- Fără a lua în calcul creşterea
dorinţei şi oportunităţilor multor entităţi de a-şi depăşi
condiţia curentă şi de a beneficia de un fel de colonizare
similară vechii poveşti cu "Vestul sălbatic", îl completă Logger
pe Genius. O mică pauză de la treaba ta te poate atrage rapid pe
calea dependenţelor, completă ironic…
- Am mai participat la astfel de
expuneri, interveni Iryu sesizând sosirea lui Nabu şi Adria. Am
nevoie de soluţiile ce apar pentru a merge mai departe, pentru a
câştiga timp cât de mult este posibil. Ce părere sau ce soluţii
oferă „cei de dincolo”? întrebă ferm Iryu pe noii veniţi.
- Părerea lor este că nu sunt
necesare intervenţii imediate, dădu răspunsul Nabu care,
sesizând un fel de aşteptare, continuă… Cerinţele energetice
ridicate pentru o asemenea intervenţie nu sunt privite cu
încredere. Elementele evolutive ce se vor naşte din asta duc
oricum la ceea ce cred ei că este pasul evolutiv corect aşa că,
vor aştepta momentul oportun şi vor acţiona… Fără să ne comunice
acest lucru, sublinie atent, ferm ultima precizare.
- Suplimentar se pare că
închiderea elementelor de soartă pentru cei implicaţi direct sau
indirect este un lucru preferat de „cei de dincolo” aşa că
preferă evoluţia fără intervenţie pentru stabilizarea nivelelor
energetice rezultante, completă Adria. Şi, ca un fel de
paranteză, au spus că tu, Iryu, ai deja toate răspunsurile…
- Acum să vedem cum stăm cu
gestionarea intrărilor şi ieşirilor de flux, spuse Iryu părând
indiferent la ultima completare… Mai întâi Freyr!
- Totul este pregătit şi nu cred
că vor apare pierderi! De fapt, sunt sigur de asta…
- Ianus?!?
- Nu avem ieşiri pentru cei de
dincolo în perioada estimată pentru desfăşurarea evenimentelor…
Sau degradări…
- Utu?
- Generarea de entităţi abia va
mai evolua în noile condiţii adaptative… Şi se încadrează în
evoluţiile normale ale acestui tip de evenimente.
- Lopt, Genius, Logger şi Thot,
ştiţi ce aveţi de făcut… Menţineţi entităţile pe linia evoluţiei
optime şi… Cam atât… Să începem cu rezolvarea problemelor celor
care au solicitat sprijin particular! Chiar, am şi eu unele
probleme de rezolvat cu Aka Manah…
- Ar fi ceva, înainte de asta!
interveni întrerupându-l aproape brutal Adria. Chiar nu ai timp
pentru asta şi am instrucţiuni clare în acest sens… Am un pachet
energetic de informaţii trimis pentru tine.
- Da, toţi am simţit că vine
acest moment… Pachetul care îl va face pe Dan să vadă valoarea
sa, să nu se mai expună celorlalte vibraţii şi care îi va
închide liberul arbitru pentru a-şi duce la împlinire misiunea
pentru care a fost creat, emise lent Iryu, gânditor, cu o emisie
a unei entităţi învinse, dezamăgite… A venit vremea ca şi la el
timpul să nu mai fie cel care decide… Nici el nu mai are timp…
Deci, am câştigat timp doar pentru a nu mai avea timp…
Interesant…
- Iryule, el eşti tu, ceva mai
material, adevărat, dar ştii că este un recipient de o valoare
inestimabilă pentru aproape orice alt recipient, interveni Utu
cu o emisie rece… Chiar dacă este un nimeni în lumea lor… Ştii
că trebuie să ne controlăm să nu intrăm în depresia
recipientelor… Ele sunt cele care se simt prizoniere, ele sunt
cele care percep întreaga fragilitate a manifestării lor, precum
şi efemeritatea prezenţei lor… Compatibilitatea lor imensă cu
noi, cei care i-am creat, i-am ajutat permanent să ajungă cea
mai bună versiune a lor, asemenea cu cea mai bună versiune a
noastră în acel timp şi acea dimensiune, nu trebuie să acţioneze
şi în direcţia noastră. Noi suntem cei ce nasc sentimentele lor
aşa cum ei sunt cei care ne recompensează cu emoţiile lor…
- Şi, problemele individuale,
deja devin din ce în ce mai mult ale noastre… Tu trebuie să îţi
concentrezi vibraţiile pe criza ta, criza completă a noastră… De
la tine şi imaginea ta prin recipient va veni echilibrul…
Acordă-ţi concentrarea de care avem atâta şi atâta nevoie!
Şi, transmiţând acestea, Adria
se apropie de Iryu şi transferă pachetul…
Pachetul începu rapid să se
disipe în energiile lui Iryu care privea mirat, ciudat de mirat
către cei din jur… Un fel de chemare în ajutor, un fel de
dorinţă de a putea refuza ceea ce i se întâmplă, dar căreia nu i
se opunea deoarece era conştient de rolul său, de tot ceea ce
avea să reprezinte el ca vibraţie şi nu ca entitate, ca formă
manifestă a esenţei lui…
Când Iryu finaliză de absorbit
pachetul, Consiliul lucra din plin la rezolvările problemelor
entităţilor… Nu simţise şi nu putea estima cât timp din cel al
recipientelor trecuse de când începuse asimilarea pachetului…
Simţi doar nevoia să iasă din flux… Să ajungă la Dan, să fugă în
recipient pentru a nu mai putea lăsa emisiile sale să îl chinuie
cu întrebări…
Dar nu putea pleca acum, nu se
putea întoarce în recipient cu tot tumultul energetic care îl
resimţea... Da, era destinat recipientului, creşterii
capacităţilor sale de răspuns, de sincronizare cu entitatea...
Da... Dar resimţea un fel de teamă legată de eşec... Eşec?!? Ce
eşec?!? se conştientizară percepţiile sale.
Dan devenea aproape egalul
său... Aproape... Deoarece rămânea manifestarea în dimensiunea
şi în timpul său. Nu era asemenea lui, a lui Iryu. Va trăi
măreţia efemeră, atât... Dar va avea capacitatea de a influenţa
total, complet tot ceea ce va urma... Şi nu există întreg dacă
acesta este realizat din două jumătăţi... Conflictul nu se
stinge prin împărţirea lui... Asta este clar... Legea noastră de
bază, a existenţei noastre ne spune clar că stingerea unui
conflict se face prin delimitarea lui... Lăsându-l să
evolueze...
Atunci, de ce această decizie a
"Celor de dincolo"?!? De ce trebuie să devin una cu... Da,
corect... Conflictul a devenit una şi aceeaşi... În fond eu sunt
Dan şi Dan este Iryu... Fie şi strict localizat aici... De ce ar
avea nevoie un recipient de întreaga putere a ansamblului cu
entitatea?!?
Da, mai trăise această
experienţă... Chiar de mai multe ori... Nu percepea concret, nu
particulariza... Chiar de mai multe ori... Dar resimţi că timpul
din această dimensiune evoluează spre marele conflict... Da, vin
vremuri tulburi... Dar care ar putea fi implicarea unei singure
persoane, a unui singur om să se ajungă la asemenea cerinţe, la
asemenea necesitate?!?
Pachetul va permite un fel de
modificare la nivelul întregului, ca recipient. Ideea de bază
este trecerea liberă, necondiţionată a informaţiilor atât
dinspre entitate cât şi dinspre recipient. Dar totul nu se va
reduce la permisivitate, la permeabilitate. La nivelul
întregului se va realiza şi un fel de dezvoltare intrinsecă în
ideea creşterii capacităţii de prelucrare. O creştere ce va ţine
cont de anumite constante de dezvoltare ale elementelor
recipientului… Dezvoltare celulară, de coordonare şi control, de
integrare vegetativă şi altele…
Dar, pentru ce toate acestea, mă repet!?! Unde ar fi acel punct spre care se intenţionează să se ajungă?!?
Dar, pentru ce toate acestea, mă repet!?! Unde ar fi acel punct spre care se intenţionează să se ajungă?!?
Momentan era imposibil să
evalueze.
Percepu că se află, încă, în
zona energetică a Consiliului, entităţile prezente emanând
energii care descriau surpriza, stupoarea. Dar sunt şi în
legătură activă cu recipientul… Procesul a început deja…
Deci, percepţia iniţială a fost
corectă... Să împart totul cu recipientul meu! Asta şi făcu,
fără a mai semnala ceea ce face, fără a-şi mai lua rămas bun,
ieşind complet din flux…
Dorin M - 13 Noiembrie 2020