To STUDY - Ficţiune - Ipotecarea sufletului cuiva

C

"Ipotecarea sufletului cuiva"

Mircea Dan

Capitolul 4, Scena 2C - Pachetul


Percepu fluxul şi conştientiză că a fost eliberat de recipient… Simţea confuzie, trăiri, sentimente sau ce puteau fi, care erau destul de străine lui. Era necesar să se stabilizeze înainte de a putea să se întâlnească cu ceilalţi, să intre în flux… Nu putea intra în contact cu ei târând după el tot bagajul altora. Puritatea legăturii este mai importantă decât legătura în sine, emană parcă pentru a se convinge de corectitudinea a ceea ce face...

Care ceilalţi?!? Cu cine simt că trebuie să mă întâlnesc?!? În destinele cui să particip?!? veniră întrebările una după cealaltă, destabilizându-l şi mai mult… Aşa aş putea ajuta efortul de integrare... Iryule, ce se întâmplă?!? îşi puse rapid întrebarea, sesizând ineficienţa acomodării… Este clar ceva atras de recipient, de participarea în materie...

Intrarea în materie ţine de participarea de grup. Intuise că, de aici veneau toate energiile care, clar, nu erau ale lui, erau ale grupului. Dar, de ce le simţea ca fiind străine?!? De aceea le percepea ca o piedică...  Poate că toate acestea sunt aduse de grup prin intermediul participării fără ca acestea să fie, de fapt, ale grupului… Dar este vorba tot despre participarea în materie...

Simţi o relativă iritare… Oare de ce trebuie aproape de fiecare dată să se ajungă aici?!? El nu a preluat şi nu a adus în grup niciodată energii externe, fire de acţiune externe, focaliză când constată că totul vine dinspre grup, chiar dacă prin elementele conexe ale acestuia… Ei, uite ce destabilizare, concretiză ca un gând cert, fără dubii de manifestare…

Da, este corectă percepţia mea, destinele celor mulţi primează înainte de destinele celor direct implicaţi sau a celor din grupul tău, veni un fel de răspuns care îi indica faptul că, starea de stabilitate nu putea veni altfel. Se concentră la maxim posibil puterii lui şi începu efortul de stabilizare, analiza prin care putea ajunge la aceasta… Stabilizarea globalului care nu permite evoluţia particularului decât în vibraţie directă, sincronă cu acesta sau, este eliminat ca dizarmonie, aceasta este calea cea mai puternică, cea mai stabilă…

Şi începu un fel de parcurgere a evenimentelor care au adus totul în statusul actual.

Este clar că sunt atras aici prin apartenenţa la Unicitate. Entitate, entităţi, recipient, recipiente, particular, ansamblu, totul face parte din Unicitate fără posibilitatea de dezlipire, de particularizare... Trecut, prezent, viitor sunt tot una, manifestare a Unicităţii... Orice este legat de timp, ţine de recipiente, de concentrarea pe un reper al acestui timp?!? Deci, trebuie să mă concentrez pe recipientul meu, să determin interacţiunile lui cu alte recipiente, eventual cu alte elemente legate de entităţi şi intervenţiile, deciziile lor raportat la un moment al timpului... Ce fac?!?

Cea mai bună soluţie ar fi regresia, întoarcerea în ceea ce ar fi timpul recipientelor ca un fel de posibilă raportare a lui, ca entitate... La ceva stabilizator, la un reper, aşa cum este regresia cu posibilitatea ei de raportare la ceva, la un punct reper într-o dimensiune şi timpul ei... Ieşirea forţată dar coordonată din vibraţia momentului într-o vibraţie cert instabilă dar percepută cândva, raportabilă la ceva… Prin posibilitatea de corectare a cursului de la acel moment al destabilizării, eventual de translare pe altă scală vibraţională prin eliminarea intervenţiilor entităţilor implicate... Prin separare şi localizare singularizată, trecu în revistă toţi paşii ce îi avea de făcut.

Deci apare nevoia de a mă plasa într-un fel de ceva trecut... Sau în viitor?!? Cât îmi va permite timpul recipientului voi încerca să acţionez localizat. Trebuie să am un fel de start! Să încep cu trecutul!

Trecut, trecut… Da, trecut… Care trecut!?! Greu de adus totul acolo… Să reiau totul de la momentul recipientelor când am ajuns în această dimensiune! La trecutul acestei dimensiuni… Cel mai nou „trecut”… Dar numai pentru această stabilizare… În scurt timp, cel al recipientelor, voi parcurge împreună cu recipientul conex acestui timp în această dimensiune multe elemente ale evoluţiei în materie… Ale trecutului meu, devenit prin manifestare şi trecutul lui, chiar dacă nu este în marea majoritate al lui... Cu acest Mircea Dan, produsul muncii noastre, al grupului nostru, majoritar al muncii mele, concretiză confuz dar percepând un fel de jenă, un sentiment de neîmplinire…

Ştia că este o ramură a lui din altă dimensiune, mult superioară ca vibraţie. Că a venit aici pentru a ajuta mai multe ramuri esenţă să poate trece în următoarele dimensiuni sau să se întoarcă înapoi, în dimensiunea lor... Să scape din prizonieratul trăirilor şi să se regăsească în manifestul făptuirilor pe calea înţelegerii. Să poată înţelege şi ajuta nu numai ramurile lor ci şi pe altele. Era aici pentru ceilalţi... Pentru cei din jurul său...

De aceea a fost mult, mult de muncă pentru doici să pregătească entitatea sa manifestă pentru iniţierea unui ciclu raportat la timpul recipientelor ce se creau pe toate ramurile de manifestare. Pe axa timpului recipientelor, s-a manifestat prin şi în multe dintre ele de atunci. A avut nevoie de doici în multe manifestări... Dar de ceva timp al recipientelor era stabil, nu mai avea nevoie de sprijin. Învăţase tot ceea ce avea nevoie pentru a face el munca doicilor... Sau îşi amintise?!? Ce mai conta...

Ştia doar că, la acest fel de început a trăit bucuria de a manifesta vibraţia sa pentru creşterea vibraţiei multor, multor entităţi. A trăit cu şi alături de ele ca şi cum ar fi fost un întreg, cu trăiri bune sau cu rele, a fost în ele şi prin ele... A simţit tot ceea ce simţeau ele şi a ales... Nu avea nevoie de nimic pentru el, nu avea nici o curiozitate, nu simţea nici un fel de nevoie afară de cea de a ajuta, eventual de a salva... Nu ştia încă ce... Ştia doar ce...  Avea doar încredere în şoptitori şi în ancorele lor... Lăsa totul să se manifeste de la sine, pur, fără intervenţie...

Doicile îi subliniaseră că a avut nevoie de multe treceri prin restrângeri sau disipări, pentru a limita puterea sa manifestă la nivelul celei din această dimensiune... Undeva are amintiri, atât din trecut cât şi din viitor, şi cât de greu i-a fost să se adapteze la numărul infim de repere de reacţie care le pune la dispoziţie legătura cu recipientul... Fie şi cu mai multe recipiente... Fie cu toate în toate timpurile de manifestare... Multe treceri prin materie au fost necesare pentru a stăpâni energiile sale de entitate, pentru a se sincroniza şi a putea participa activ.

Şi, când s-a realizat această stabilizare a trecut la sincronizarea cu Consiliul din această dimensiune. Părea uşor şi fără piedici... Dar multă dezamăgire a avut de trăit. Nu reuşea să se sincronizeze şi pace. Legăturile sale cu recipientele, cu toate entităţile implicate erau mult prea profunde, mult prea dizolvate în dragostea sa imensă faţă de tot ceea ce trăieşte, faţă de toţi cei care participă alături de el în drumurile comune, faţă de toţi cei ce îi permit să îşi manifeste eul de entitate.

Mereu făcea aceeaşi şi aceeaşi greşeală. Prin dragostea sa, prin implicarea sa, deschidea permanent noi şi noi destine de recipient, noi şi noi linii de manifestare. Ori ideea de bază este tocmai limitarea la maxim a acestor existenţe în materie, până la anularea cerinţei de manifestare, moment al saltului spre noua dimensiune sau locul decis spre integrare, funcţie de opţiunile ramurii, esenţei, etc... Fiind totul legat de entitate, ajunse clar la dezechilibru... 

Rapid a fost nevoie de participarea lui Typhoo, consiliul fiind într-un fel de status de interimat realizat de echilibrul lui împreună cel al lui Deceneus, coordonatorul şi constructorul iniţial al acestei dimensiuni. El nu prea mai înţelegea ceea ce se petrece dar era evident că recipientele nu aveau nevoie de înţelegerea sa. Doar manifestarea avea nevoie de el...

Deceneus era un perfecţionist care nu îi putea permite participarea decât la elementele de sincronizare sau la care era deja sincron... A simţit asta din start... De altfel el îi repeta mereu şi mereu prin emisia sa: "De când am dus la împlinire crearea acestei dimensiuni mă tot chinui să o îndrept, să fac totul să meargă cât mai bine în direcţia omogenizării tuturor dimensiunilor. Trebuie să înţelegi totul, nu numai problemele ce par că sunt, ca să poţi duce totul pe mai departe. Nu contează abordarea fiecărei probleme în parte ci ansamblul abordării".

Apoi, esenţa sa, Typhoo prelua tot ceea ce însemna dizarmonie, menţinându-l permanent în echilibru, şi îl lăsa să primească toate cele necesare şi sincrone manifestării sale şi manifestării necesare, cerute de alţii, în mediul energetic în care se afla. Ştie de ce se petrec toate acestea... Doar este parte directă din el... El, Iryu, este doar partea de contradicţie a lui Typhoo în care există dorinţa de a ajuta, de a duce totul spre din ce în ce mai sus, spre din ce în ce mai bine...

Dorinţa... Typhoo nu a avut de ales decât să procedeze la protecţie... Dar Deceneus îşi făcuse treaba... Prea multă energie de-a sa era dizolvată prin tot acest întreg al acestei dimensiuni. Era necesar să se retragă... Acest trio era prea puternic pentru manifestarea comună...

Dezechilibrul creat de plecarea lui Deceneus l-a marcat... Şi asta l-a ambiţionat... A creat această nouă contradicţie în el... Sau era un fel de moştenire a lui Deceneus, legată de voinţa ca totul să fie bine?!? Putea fi altfel?!?

Doar el progresa permanent... Faţă de ceea ce era?!? Nu, el nu avea altceva de făcut decât să poată controla real trecerea peste vârful vibraţiei, acel fel de moment în care se relua ciclul, cu cea mai joasă vibraţie... Şi revenirea rapidă la vibraţia maximă... Deceneus îl atenţionase şi Typhoo îi confirma permanent asta prin trăire comună... Aici clar progresase la maxim posibil. Stăpânea totul fără dubii... Da, era un progres... Sau nu?!?

De fapt aşa era... Ciudat de greu este să te raportezi la timpul recipientelor, să foloseşti timpi... Cu toate acestea vieţile recipientelor treceau una după cealaltă. Nu se aşteptase ca evoluţia recipientelor să fie necesar sincronă la energiile de manifestare ale entităţilor. Atât de primare, de primitive erau acele recipiente cu care, el, credea că a realizat echilibrarea totală. Dar toate sunt, toate au trecut...

Dar şi Typhoo a mers până la un punct… Un punct care a marcat evitarea unui fel de adaptare de rezonanţă, de armonie prin prezenţă, prin expunere îndelungată… El fiind un fel de ramură putea continua fără a fi expus la astfel de riscuri. De aceea, după interimatul lui Typhoo cu Deceneus, el, Iryu, a fost numit liderul consiliului. De ce s-a ajuns aici?!?

Deceneus, bătrânul spirit care a adus lumea aceasta la nivelul la care a ajuns, nu mai putea merge mai departe. Nu mai avea de ce… Echilibrul maxim posibil interacţiunii lui cu acest univers şi acest timp îşi atinsese limitele… Era momentul trecerii la pasul următor de evoluţie, la evoluţia celor care evoluau… De ce îl regretă atât?!? El este... Totuşi de ce a făcut totul cu atât de multă dragoste încât să vrea să plece, să îşi înceteze manifestarea?!?

Tensiunile născute de inconsistenţele sufletelor ajunseră să îi dovedească că, el, Deceneus, nu îşi mai avea rostul în această zonă şi trebuia să se întoarcă în universul său. Exemplul său, modelul său, compasiunea, iubirea, lumina şi tot ceea ce însemnase el, nu a ajutat cu nimic sufletelor care beneficiau de mângâierea prezenţei lui. Mult prea multe dintre ele nu au înţeles că, aşa cum trupul fără suflet este nimic, aşa şi sufletul fără fapte este nimic. Un fel de lege a manifestării care nu putea fi acceptată datorită imenselor inconsistenţe, conflicte, datorii ce se manifestau fără a fi închise de faptele celor ce puteau accepta, pur şi simplu, orice din micimea trăirilor individuale…

Typhoo, asemenea lui Deceneus, şi-a folosit imensa putere pentru a stabiliza totul, pentru a câştiga timp din timpul recipientelor pentru a se ajunge la o continuitate în închiderea conflictelor, în stabilitate. Un fel de evoluţie dorită a fi pe verticală dar care excela pe orizontală. El, Iryu, simţea că au fost implicate în asta energii mult mai apropiate de esenţă decât s-ar putea bănui. Îl cunoştea pe Typhoo de o eternitate dar putere atât de neimaginat nu simţise, nu percepuse niciodată. Poate din cauza legăturii de esenţă...

Dar, inconsistenţele generale, lipsa de acceptare şi implicare a entităţilor ce formau această zonă energetică nu au făcut altceva decât să alimenteze efectul de arc. Energia potenţială manifestării dezechilibrului a crescut imens şi grupul entităţilor care puteau controla dezlănţuirea transformării în mişcare, în energie cinetică, nu mai putea face faţă exploziei ce se apropia, fără dubii.

Entităţile generoase, cele care au luptat mereu pentru închiderea în echilibru a inconsistenţelor, au întâlnit mereu opoziţia violentă a prezenţelor mediocre în cunoaştere şi înţelegere. Şi erau din ce în ce mai puţini pentru a putea alimenta cu energia lor pe „preamulţii” mediocri şi consumatori. Este un fel de lege nescrisă a oricărui univers, indiferent cât de avansat este acesta… Unii, puţini, dau, din ce în ce mai puţini pentru acest timp şi această dimensiune, marea majoritate primeşte…

Apoi apare întotdeauna acel efect inerţial al atitudinii numit de recipiente ca fiind orgoliu. Drumurile atitudinii au deseori intenţii ce par bune, sunt susţinute de cele mai bune fapte, concură la derularea celor mai bune acţiuni, dar totul merge până la un punct, până la o anumită saturaţie. De aici orice continuitate a acţiunilor iniţiale devine inerţie şi, evident, aproape întotdeauna dăunează. Ori, entităţile nu au mai ajuns să recunoască această poziţionare, fie deoarece uită că ele nu sunt conectate la timp, fie manifestă un fel de tragere emoţională spre manifestările compatibile cu orgoliul sau direct descrise de acesta…

Da, şi inerţia nemanifestării în timp a entităţilor… Poate cea mai importantă cheie a evoluţiei într-un timp şi o dimensiune determinată… Prezentul îşi vrea manifestarea în condiţiile în care trecutul are manifestarea sa, datoriile sale şi viitorul îşi solicită cerinţele de manifestare… Tot un fel de datorii... Un fel de echilibru imposibil de delimitat de inerţia de manifestare atrasă de manifestarea datoriilor…

Ori exact asta i-a obligat pe Deceneus şi Typhoo să îşi stopeze manifestarea. Să nu se ajungă la vibraţii inerţiale, să nu blocheze prin dragostea lor cursul normal al evoluţiilor. Datoriile nu pot fi şterse prin alte datorii... Cea mai adevărată dovadă a dragostei este să ştii să renunţi la manifestarea iubită atunci când apare cel mai mic semn de întrebare, cea mai mică îndoială în ceea ce priveşte acea manifestare. Întrebările, îndoiala denotă că nu mai iubeşti cu adevărat ci, pur şi simplu, posezi. Eventual se ajunge tot la datorie...

De ce a fost ales tocmai el, Iryu, să meargă mai departe, să continue implicarea acestor magnifice suflete, mai aproape de esenţă decât îşi poate imagina ceva sau cineva, nu a găsit un răspuns nici acum… Typhoo scăpase elegant de răspuns spunându-i că totul este legat de marea compatibilitate dintre ei, de posibilitatea legăturii directe şi fără restricţii sau diferenţe de înţelegere cu esenţele lor. Deceneus îl asigurase că are acces oricând la esenţa lui şi orice inconsistenţă va întâlni are toate percepţiile legate de aceasta la dispoziţie…

Degeaba protestase că, el, Iryu, este un înţelept astral, din altă dimensiune şi din altă manifestare a materiei, venit aici doar pentru un ciclu oarecare de reîntrupări, de treceri prin materie, pentru cunoaşterea, studiul şi împărtăşirea cunoştinţelor ce le va acumula… Degeaba subliniase că el nu este un spirit al acţiunii ci al studiului, că nu simte necesar să îşi implice energiile în acţiune directă, în implicare şi, mai ales, în întrupare… El venise să ajute cu inserţiile energetică şi cea a cunoaşterii... Argumentele tuturor celorlalţi, a „Celor de dincolo” şi de mai sus erau invariabile… Chiar sunt cea mai indicată entitate ce trebuie să facă faţă provocării. Degeaba cunoşti toate tainele universurilor dacă nu eşti în stare să te foloseşti de ele, dacă nu eşti în stare să trăieşti ceea ce cunoşti… Ori, capacitatea lui de sinteză indiferent de miliardele de repere este arhicunoscută...

Şi asta cu toate că el a trăit ca un cercetaş, permanent legat de unul sau mai multe recipiente, inclus în materie, fiecare timp din cel al recipientelor care a trecut… Şi asta fără a uita că, în toate timpurile la un loc, în acelaşi tip de manifestare, fără a avea resursele de a divaga, de a crea noi forme de manifestare, el trecea neatins de ceea ce percepea, de ceea ce putea aduce legătura sa cu recipientele de manifestare… Manifestări care au dovedit stabilitatea sa, aşa cum s-a dovedit în universul de unde venea…

Dar, apoi, a înţeles totul… Cum de se îndoise de perfecţiunea în care fusese inclus?!? Rapid se adeveriseră toate previziunile, toate proiecţiile făcute… Se descurca şi chiar a adus un val nou de dragoste, cunoaştere, înţelegere şi recunoştinţă… Şi chiar nu se aştepta-se la aşa ceva, chiar dacă nu vedea că poate adăuga ceva perfecţiunii lui Deceneus şi Typhoo… Chiar şi recipientul făcea asta… Sincronizare, energie manifestă inseparabilă?!? Semnele erau clare…

Dar, acum, se vedea nevoit să ia poziţie… Încă nu ştia cum, cu toate că simţea, fără dubii, că totul este perfect, că totul merge în direcţia care trebuie… Doar semnalele trimise asemenea celor unui iluzionist, doreau să schimbe magia perfecţiunii cu o alta, ciudată, destabilizatoare… Ei, făcuseră tot ceea ce era de făcut… Ei reuşiseră să aducă totul acolo unde totul însemna pentru el opoziţia la schimbare, refuzul destabilizării… Momentan, totul era dezamăgire…

Şi, se percepea global doar un torent al energiilor care curgea spre destabilizare, care trăgea totul după el. Simţea, simplu, fără conotaţii, că trebuie să diminueze la maxim această manifestare dar ştia că nu o va putea face pentru mult timp… Dar, cum, când, cu ce, de ce, pentru ce?!? Unica soluţie, chiar dacă decretase, simţind asta, că nu sunt soluţii, era să câştige timp din timpul recipientelor, poate apărea ceva ce să soluţioneze, poate liniile manifeste reuşeau să atragă entităţi spre stabilitate, spre amânare… Salvarea energiilor pentru posibilele intervenţii ulterioare… Ce?!? Gândire ciclică… Reiau aceleaşi structuri logice, percepu Iryu dezamăgit.

Separarea grupurilor de entităţi este perceptibilă, greu de controlat chiar şi aici, în lumea noastră, a sufletelor. De aceea nu există nici o şansă de a putea controla dezechilibrul dintre grupurile etnice, de aceea nu ajută nimic. Fiecare ţinea de grupul lui şi, evident, nu permitea intruziunea… Thot şi-a făcut treaba întotdeauna… Perfect… Deci, torentul destabilizărilor vine, poate mai repede şi mai puternic decât se putea estima. Undeva, din esenţa sa, simţi că punctul critic era depăşit… Că este posibil doar drumul înainte pe inversiune, pe schimbare… După doar o zi din timpul recipientelor, gândi dezamăgit…

Să meargă pe mâna lui Logger care simte starea de nehotărâre a entităţilor determinate şi determinante în explozia de dezechilibru ce vine?!? Dar, s-a acţionat de nenumărate ori, pe nenumărate căi… Ei au revenit mereu la vechea cale de acţiune, împinşi de un fel de curs imuabil al evenimentelor. Dar, mai ales, împinşi de lipsa lor de dorinţă de a înţelege şi ghidaţi doar de dorinţa de a trăi direct, de a închide datoriile doar prin trăire şi nu prin înţelegere… Chiar nu sunt soluţii de a se identifica un punct de presiune de eliminat…

În acest condiţii… Inconsecvenţa celor implicaţi este, de fapt, un semn clar al imposibilităţii lor de a se mai opune în vreun fel pentru a menţine linia corectă, divină, de acţiune, conformându-se sumei de linii generale, cele care formează acest torent care mătură, deja, totul în calea sa. Fără dragoste… Doar cu teamă, rigiditatea credinţelor superficiale, frică şi altele asemenea…

Deci, teama de final de linie materială şi cea legată de teama că nu se închide ciclul material, că nu se închid liniile de contradicţie în cursul de existenţă curent este, de fapt, energia ce alimentează acest cazan sub presiune. Acum, în lumea recipientelor, este momentul în care se poate opri samsara, datoria de soartă, a majorităţii celor care participă în această etapă de evoluţie… Dureros, dar aceasta este soluţia… Soluţia lor şi nu soluţia reală, necesară… Chiar ceea ce se petrece este soluţia?!?

Entităţile, majoritatea dintre ele, au simţit asta şi ar fi destul de posibil să nu rateze această oportunitate… Cele mai multe şi-au dat seama că linia completă a evoluţiilor lor înaintea şi după timpul reper nu poate fi alta decât ceea ce este, că schimbarea de vibraţie, în sensul măririi frecvenţei, devine imposibilă… Că este nevoie de un fel de restart complet în care toate evoluţiile să se repoziţioneze la un alt nivel, mai înalt. Ori, toate acestea nu se pot face decât cu închiderea datoriilor… Dezamăgirea puse stăpânire pe el… Iar?!? Deja devine un sentiment prea perceptibil…

Atunci avu un fel de iluminare… Un fel de stabilizare energetică „de la sine”…

De aici şi plecarea lui Deceneu… Nu din cauză că simţea că nu mai aparţine acestui univers… Nu… Nu pentru că nu mai avea soluţii… Nu… Ci pentru că ştia că nu poţi cunoaşte cu adevărat lumina până ce nu cunoşti şi întunericul… Misiunea lui a fost să ne aducă în punctul în care să cunoaştem lumina, să cunoaştem compasiunea, dragostea, înţelegerea… Ca trăire sau ca aspiraţie… Dar se uita mereu de recunoştinţă… Doar recunoştinţa ar fi putut atrage totul spre mai multă lumină… Fără recunoştinţă nu avem altceva de făcut decât să cădem de acolo de unde am urcat…

În locul recunoştinţei acum acţionează numai frustrarea cu apogeul ei, depresia. Valul de datorii este perceput acum ca fiind un fel de pedeapsă sau, în cel mai fericit caz, un fel de neputinţă a divinităţii, un fel de neînţelegere a entităţilor superioare, a "Celor de dincolo" sau de mai sus...

Aşa, ne-a rămas doar întunericul pentru a deveni, apoi, şi mai însetaţi de lumină şi, eventual, recunoscători pentru ea… Ori, Deceneus nu a acceptat niciodată prezenţa întunericului… El era lumină pură... Typhoo era lumină pură... Da, cu certitudine, vine întunericul… Da, a venit momentul pentru aceasta… Veşnica şi nescrisa lege a ciclului… Legea dreptăţii şi legea adevărului în sublima lor manifestare ce va duce totul mai departe împreună cu legea liberului arbitru… Cele trei legi de bază ale creaţiei în toată splendoarea manifestării lor…

Acesta este gestul real al lui Deceneus… Nu a mai putut rămâne printre noi pentru a trăi atâta şi atâta durere reală, palpabilă, firesc nedreaptă, a recipientelor… În condiţiile manifestării liberului arbitru… Este foarte greu de luptat cu astfel de emoţii, cu astfel de trăiri, atât timp cât nu eşti compatibil cu ele, atât timp cât le renegi respingând repetarea, atât timp cât nu le mai accepţi menirea…

Deseori Deceneu spunea că, dacă nu ajungem să înţelegem că recipientele merită respectate mai mult decât merităm noi să ne respectăm, nu vom ajunge nicăieri… Cum poţi să nu respecţi munca ta, recipientele fiind direct produsul muncii tale, valoarea certă, palpabilă şi constatabilă a ta, ca entitate?!? Şi, mai ales, ceva care eşti tu?!? Prima inconsistenţă care apare este legată tocmai de acest respect care, de fapt, este faţă de tine însuţi, ca entitate…

Marea majoritate a entităţilor tratează recipientele ca pe un fel de maşină care trebuie să se supună intereselor, dorinţelor lor… Să facă jocul lor... Uită că, de fapt, îi reprezintă… Că recipientele sunt aceea ce sunt ei, entităţile… Şi, penalizează aproape orice desincronizare cu durere, boală, nerealizare sau altele asemenea… Trăiri care, chiar dacă sunt ale recipientelor, rezonează şi vor fi absorbite rapid chiar de către entităţi… Penalizări care, de fapt, sunt ale entităţilor pedepsind desincronizarea lor… Acel ceva care, prin statutul de muritor, de trecător prin timp, penalizează nemurirea...

Aceasta este adevărata problemă… Entităţile din acest timp şi din această dimensiune se simt deja prea implicate şi interesate de răspunsurile recipientelor… Deja se identifică cu ele mult prea mult… Dar este vorba despre un fel de identificare cu răspunsul şi nu cu reprezentarea… De aceea nu există cale de conciliere… Şi, oricum, cum poţi naşte respectul lor faţă de ei înşişi?!? Percepţiile preconcepute, neanalizate, netestate de recipient împreună cu entitatea, fără a împărţi percepţiile reciproc, nu pot fi induse din afară...

Hei, dar trebuia să mă concentrez pe timpul recipientelor! De partea lor, principala problemă este reprezentată de viteza aproape de statism a puterii de translare în şi dinspre recipient... O piedică nebună care testa la maxim răbdarea, nădejdea oricărei entităţi. Dar și un fel de garanţie a unui fel de libertate de acţiune de partea lor...

Recipientele reprezentau tot ceea ce este necesar manifestării legăturii cu entitatea, manifestării dragostei, recunoştinţei şi altor manifestări de valoare dar aveau o deficienţă majoră, aproape imposibilitatea manifestării răbdării, o ineficienţă destabilizatoare a stabilităţii... Pentru că ele trăiau sub teroarea trecerii timpului, a transformării, faţă de entităţi care nu percepeau valoarea trecerii prin timp ci, eventual, o evaluau… Şi atât… Şi asta era ceva sincron conflictului... Un fel de motor al mişcării prin timp atras de timp... Conflictul...

Nu era conflictul tău, era cererea conflictului altei entităţi, cererea legii polarităţii altei entităţi... Sau a mai multor... În credinţa că pot găsi susţinere de undeva, prin altcineva, uitând de principala lor existenţă, de faptul că ele sunt un conflict particularizat obligat să ruleze până ce se închide şi poate reveni la esenţa imediată ce devine astfel ramură ce va urca spre următoarea esenţă, şi tot aşa, într-un cerc vicios, într-un fel de perpetuum mobile... Fie al manifestării contradicţiei finale, fie al manifestării contradicţiei relativ iniţiale...

De ce simt iar dezamăgire?!? Nu îţi expune vibraţia fluxului celorlalte vibraţii, îşi spuse ferm şi opri manifestarea ce se iniţiase. Orice participare la drumul celorlalţi înseamnă destabilizare proprie… Venim aici, în materie, pentru alţii şi doar infim pentru noi...

Dar aceasta este şi ideea de a putea merge mai departe în a rezolva problemele recipientului său. Să încerce să evite o participare a acestuia la această nebunie?!? Sintetizează logic! percepu clar un fel de necesitate… De ce?!? nu se putu abţine să iniţieze întrebarea… Acumulările de tensiuni sunt mult prea mari. În timpul recipientelor acest lucru înseamnă rezolvare violentă dar rapidă. Istoria lor are deja o ieşire dintr-o astfel de imensă explozie… De fapt mai multe… Offf, deviez de la ideea mea de bază… Concentrează-te pe recipient!

Da, până la urmă iată că Dan este pe cel mai bun drum posibil, pe cel mai compatibil cu el. Din ceea ce cred și simt vor urma trăiri libere, care să mă ajute să înțeleg și să elimin multe din contradicțiile rămase… Trăire liberă, indiferent de interpretare, realizări ce vor acoperi, în timp, decepțiile… Cred că am cele mai mari șanse să îl ţin departe de nebunia lumii din care aparţine el, ca recipient… În dimensiunea şi în timpul lui... Doar atât, gândi mândru de percepţiile sale…

El nu poate face parte din atât de multă ură şi toate celelalte sentimente clar născute de frică, de inversul misiunii lor existenţiale, dragostea. Blegul meu recipient este capabil doar de dragoste… Poate de aceea suferă atât de mult… Dragostea înseamnă participarea la altă vibraţie, a celui iubit, şi expunerea totală la destinul, alegerile şi ce mai este pe acolo ale acestuia. A venit vremea Emei… Și nu numai…

Dăruire… Hmmm, se pomeni admirând lucrarea sa… Dar, de aici, şi problemele de confundare a focalizării dragostei sale... De aici confuzia între recipiente cu tot ceea ce naşte ea... Nedreptatea de a percepe pozitiv un recipient, fie şi entitatea sa, când acesta are participare de sens invers, când acesta merită mult mai puţin sau nimic, corelat cu nedreptatea de a percepe negativ un recipient, fie şi entitate sa, când acesta merită mult mai mult...

Întotdeauna m-am întrebat de ce tangenţele trecute sau viitoare atrag atât de mult imaginea noastră, a entităţilor, reprezentată de recipiente... De ce recipientele au o asemenea afinitate spre trecutul sau viitorul entităţilor fără a ţine cont de prezent, de ceea ce se manifestă concret în prezentul lor... Dragostea...

Hei, dar trebuie să încep activitatea de aici! Sunt mulţumit, am ajuns la dragoste, deci totul este stabil, cel puţin ca punct de plecare…

Şi iniţie participarea în flux… La Consiliu dădu doar peste Kami şi Mercur ce formau un grup ce discuta aprins cu grupul lui Freyr, Lopt, Thot şi Utu. Simţindu-i prezenţa aceştia încetară discuţiile şi deveniră atenţi la Iryu.

- Restul, unde sunt!?! întrebă evident mirat Iryu.

- Ianus, Adria şi Nabu sunt cu treburile lor pe „dincolo” iar Genius şi Logger sunt încă „jos” pentru a aduna grupurile necesare discuţiei, răspunse Freyr vizibil precipitat.

- Legat de…? continuă Iryu pe un ton serios.

- În mare, totul este pregătit pentru majoritatea sosirilor în flux, nefiind necesare zone suplimentare de stocare, continuă Freyr, dar încă ne concentrăm pe eliminarea surselor suplimentare ce pot atrage noi sosiri.

Genius şi Logger tocmai îşi făcură intrarea în flux şi auziră răspunsul lui Freyr.

- Tocmai am finalizat şi ultimele discuţii cu grupurile principale de influenţă ce pot încetini acţiunile grupului lider, preciză Logger.

- Detalii, te rog! solicită Iryu.

- Grupul moderaţilor a sărit de 300 din totalul entităţilor conducătoare iar analizele lui Thot au fost corecte… Momentan există o reducere de aproape 80 % a masei de indirecţi ce pot fi atraşi în conflictul care… Practic a început, completă Logger.

- Deci, masa indirecţilor afectaţi direct se menţine sub 5 milioane de entităţi, completă Lopt… Cu certitudinea extinderii rapide şi totale într-un timp destul de scurt la întreaga masă a entităţilor, spuse parcă subliniind fiecare cuvânt.

- Genius, fă-ne un mic rezumat al indicatorilor care atrag toate aceste modificări! solicită Iryu.

- În primul rând biom-urile sunt principala problemă ce...

- Biom-uri?!? întrebă mirat Kami.

- Denumirea de jargon a biometroscopurilor, folosită aproape general de entităţi, completă Genius... Atât timp cât posibilităţile de deplasare se extind, capacităţile de comunicare ale biom-urilor nu beneficiază de acest avantaj... Aşadar dispare etalonul valoric unic de plată existent la acest moment, fapt ce va atrage dezechilibrele ce se vor naşte din speculaţii, indiferenţa tipică la onestitate şi cinste a entităţilor şi, mai ales...

- Dar, aici, Nabu şi Adria au obţinut acceptul de implementare a tehnologiilor de uniformizare şi problema va fi uşor de rezolvat, interveni Ianus, proaspăt sosit în flux...

- Strict din acest punct de referinţă, aşa este, problema pare rezolvată. Dar, în realitate, nici măcar moderaţii nu vor putea fi ţinuţi în echilibru doar cu acest detaliu. Radicalii vor specula cu siguranţă apariţia de resurse practic nelimitate, mai ales datorită dispariţiei etaloanelor valorice legate de resurse. Acest lucru va fi corelat direct cu incapacitatea de protecţie instituţională şi armată şi moderaţii vor începe cu toţi să solicite stabilitate, creşterea rolului armatei, forţei brute...

- Fără a lua în calcul creşterea dorinţei şi oportunităţilor multor entităţi de a-şi depăşi condiţia curentă şi de a beneficia de un fel de colonizare similară vechii poveşti cu "Vestul sălbatic", îl completă Logger pe Genius. O mică pauză de la treaba ta te poate atrage rapid pe calea dependenţelor, completă ironic…

- Am mai participat la astfel de expuneri, interveni Iryu sesizând sosirea lui Nabu şi Adria. Am nevoie de soluţiile ce apar pentru a merge mai departe, pentru a câştiga timp cât de mult este posibil. Ce părere sau ce soluţii oferă „cei de dincolo”? întrebă ferm Iryu pe noii veniţi.

- Părerea lor este că nu sunt necesare intervenţii imediate, dădu răspunsul Nabu care, sesizând un fel de aşteptare, continuă… Cerinţele energetice ridicate pentru o asemenea intervenţie nu sunt privite cu încredere. Elementele evolutive ce se vor naşte din asta duc oricum la ceea ce cred ei că este pasul evolutiv corect aşa că, vor aştepta momentul oportun şi vor acţiona… Fără să ne comunice acest lucru, sublinie atent, ferm ultima precizare.

- Suplimentar se pare că închiderea elementelor de soartă pentru cei implicaţi direct sau indirect este un lucru preferat de „cei de dincolo” aşa că preferă evoluţia fără intervenţie pentru stabilizarea nivelelor energetice rezultante, completă Adria. Şi, ca un fel de paranteză, au spus că tu, Iryu, ai deja toate răspunsurile…

- Acum să vedem cum stăm cu gestionarea intrărilor şi ieşirilor de flux, spuse Iryu părând indiferent la ultima completare… Mai întâi Freyr!

- Totul este pregătit şi nu cred că vor apare pierderi! De fapt, sunt sigur de asta…

- Ianus?!?

- Nu avem ieşiri pentru cei de dincolo în perioada estimată pentru desfăşurarea evenimentelor… Sau degradări…

- Utu?

- Generarea de entităţi abia va mai evolua în noile condiţii adaptative… Şi se încadrează în evoluţiile normale ale acestui tip de evenimente.

- Lopt, Genius, Logger şi Thot, ştiţi ce aveţi de făcut… Menţineţi entităţile pe linia evoluţiei optime şi… Cam atât… Să începem cu rezolvarea problemelor celor care au solicitat sprijin particular! Chiar, am şi eu unele probleme de rezolvat cu Aka Manah…

- Ar fi ceva, înainte de asta! interveni întrerupându-l aproape brutal Adria. Chiar nu ai timp pentru asta şi am instrucţiuni clare în acest sens… Am un pachet energetic de informaţii trimis pentru tine.

- Da, toţi am simţit că vine acest moment… Pachetul care îl va face pe Dan să vadă valoarea sa, să nu se mai expună celorlalte vibraţii şi care îi va închide liberul arbitru pentru a-şi duce la împlinire misiunea pentru care a fost creat, emise lent Iryu, gânditor, cu o emisie a unei entităţi învinse, dezamăgite… A venit vremea ca şi la el timpul să nu mai fie cel care decide… Nici el nu mai are timp… Deci, am câştigat timp doar pentru a nu mai avea timp… Interesant…

- Iryule, el eşti tu, ceva mai material, adevărat, dar ştii că este un recipient de o valoare inestimabilă pentru aproape orice alt recipient, interveni Utu cu o emisie rece… Chiar dacă este un nimeni în lumea lor… Ştii că trebuie să ne controlăm să nu intrăm în depresia recipientelor… Ele sunt cele care se simt prizoniere, ele sunt cele care percep întreaga fragilitate a manifestării lor, precum şi efemeritatea prezenţei lor… Compatibilitatea lor imensă cu noi, cei care i-am creat, i-am ajutat permanent să ajungă cea mai bună versiune a lor, asemenea cu cea mai bună versiune a noastră în acel timp şi acea dimensiune, nu trebuie să acţioneze şi în direcţia noastră. Noi suntem cei ce nasc sentimentele lor aşa cum ei sunt cei care ne recompensează cu emoţiile lor…

- Şi, problemele individuale, deja devin din ce în ce mai mult ale noastre… Tu trebuie să îţi concentrezi vibraţiile pe criza ta, criza completă a noastră… De la tine şi imaginea ta prin recipient va veni echilibrul… Acordă-ţi concentrarea de care avem atâta şi atâta nevoie!

Şi, transmiţând acestea, Adria se apropie de Iryu şi transferă pachetul…

Pachetul începu rapid să se disipe în energiile lui Iryu care privea mirat, ciudat de mirat către cei din jur… Un fel de chemare în ajutor, un fel de dorinţă de a putea refuza ceea ce i se întâmplă, dar căreia nu i se opunea deoarece era conştient de rolul său, de tot ceea ce avea să reprezinte el ca vibraţie şi nu ca entitate, ca formă manifestă a esenţei lui…

Când Iryu finaliză de absorbit pachetul, Consiliul lucra din plin la rezolvările problemelor entităţilor… Nu simţise şi nu putea estima cât timp din cel al recipientelor trecuse de când începuse asimilarea pachetului… Simţi doar nevoia să iasă din flux… Să ajungă la Dan, să fugă în recipient pentru a nu mai putea lăsa emisiile sale să îl chinuie cu întrebări…

Dar nu putea pleca acum, nu se putea întoarce în recipient cu tot tumultul energetic care îl resimţea... Da, era destinat recipientului, creşterii capacităţilor sale de răspuns, de sincronizare cu entitatea... Da... Dar resimţea un fel de teamă legată de eşec... Eşec?!? Ce eşec?!? se conştientizară percepţiile sale.

Dan devenea aproape egalul său... Aproape... Deoarece rămânea manifestarea în dimensiunea şi în timpul său. Nu era asemenea lui, a lui Iryu. Va trăi măreţia efemeră, atât... Dar va avea capacitatea de a influenţa total, complet tot ceea ce va urma... Şi nu există întreg dacă acesta este realizat din două jumătăţi... Conflictul nu se stinge prin împărţirea lui... Asta este clar... Legea noastră de bază, a existenţei noastre ne spune clar că stingerea unui conflict se face prin delimitarea lui... Lăsându-l să evolueze...

Atunci, de ce această decizie a "Celor de dincolo"?!? De ce trebuie să devin una cu... Da, corect... Conflictul a devenit una şi aceeaşi... În fond eu sunt Dan şi Dan este Iryu... Fie şi strict localizat aici... De ce ar avea nevoie un recipient de întreaga putere a ansamblului cu entitatea?!?

Da, mai trăise această experienţă... Chiar de mai multe ori... Nu percepea concret, nu particulariza... Chiar de mai multe ori... Dar resimţi că timpul din această dimensiune evoluează spre marele conflict... Da, vin vremuri tulburi... Dar care ar putea fi implicarea unei singure persoane, a unui singur om să se ajungă la asemenea cerinţe, la asemenea necesitate?!?

Pachetul va permite un fel de modificare la nivelul întregului, ca recipient. Ideea de bază este trecerea liberă, necondiţionată a informaţiilor atât dinspre entitate cât şi dinspre recipient. Dar totul nu se va reduce la permisivitate, la permeabilitate. La nivelul întregului se va realiza şi un fel de dezvoltare intrinsecă în ideea creşterii capacităţii de prelucrare. O creştere ce va ţine cont de anumite constante de dezvoltare ale elementelor recipientului… Dezvoltare celulară, de coordonare şi control, de integrare vegetativă şi altele…
Dar, pentru ce toate acestea, mă repet!?! Unde ar fi acel punct spre care se intenţionează să se ajungă?!?

Momentan era imposibil să evalueze.

Percepu că se află, încă, în zona energetică a Consiliului, entităţile prezente emanând energii care descriau surpriza, stupoarea. Dar sunt şi în legătură activă cu recipientul… Procesul a început deja…

Deci, percepţia iniţială a fost corectă... Să împart totul cu recipientul meu! Asta şi făcu, fără a mai semnala ceea ce face, fără a-şi mai lua rămas bun, ieşind complet din flux…

Dorin M - 13 Noiembrie 2020