STUDIU - Tehnic - SCRIERE

O nouă dimineață pentru un vechi ateu

Începutul unei unui nou drum

M-am săturat de atâta căutăre! Prin toate colțurile pământului, împreună cu multe suflete...

Cei mai mulți dintre cei dragi sufletului meu au plecat de mult, lângă mine sau departe de mine, în mult prea multe vieți, sau i-am părăsit când sufletul lor avea nevoie de mine! În prea multe vieți!

Dar mereu ne regăsim, aici sau acolo, acasă. Familia noastră... Marea noastră familie a vieții, cu experiențe, sentimente și tot ce le aparține...

Întotdeauna alături de ei, de bucuriile și realizările lor, indiferent de ce sunt, slăbiciunile, trădările, dezamăgirile atrase de iubirea mea veșnică pentru ei, familia mea...

Acum sunt singur, terminând o nouă meditație, așteptând o nouă dimineață, cea a meditației de Crăciun, când mă voi bucura alături de cei care acum sunt totul pentru mine.

Chiar dacă sunt mult prea bătrân la trup și la suflet pentru a schimba ceva din ceea ce a fost...

Când am venit printre ei, am simțit că, pentru drumul cel nou, vom începe dinspre est... Întotdeauna dinspre lumină...

De la sosire, am crezut în puterile naturii... Dar după câteva vieți, am înțeles că am crezut în prea multe spirite. Dar niciodată suficiente, niciodată suficient de puternice.

Mereu am avut de-a face cu prea puțină sau prea multă mâncare, dragoste, stabilitate, prea puțini sau prea mulți prieteni, camarazi, dușmani etc.

Prea puțin sau prea mult...

A apărut mereu ceva, care m-a făcut să schimb, de la o viață la alta, credința, în căutarea mea.

Și a venit momentul în care am crezut că toate căutările mele s-au terminat, când am început să ne închinăm lui Yule, a fertilității și a reînnoirii, când sărbătoarea ei era o perioadă de bucurie față de natură.

Uitând căutarea mea, a noastră. Dedicându-ne existența altcuiva...

Acel ceva, credință sau putere, a noastră, dar care și-a schimbat mereu numele, a devenit Zamolxes, urmașul atlanților, Creatorul din Kogaionul vechilor daci, apoi Mithras, zeul persan al luminii și al adevărului.

Aici ne-am săturat de căutările noastre, ale mele... Se adunase prea multă neputință, prea multă nedreptate și prea multă mânie... Și am devenit luptători în numele lor, pentru puterea lor.

De la o luptă pentru viață, pentru familie și pentru comunitate, totul s-a transformat într-o luptă pentru imperii. Și am devenit soldații lor.

Organizat, metodic și puternic, sub puterea imperiului Yuanxiao, zeul luminii și al reînnoirii... Rătăcind în numele schimbător al... Când Dongzhi în viitoarea China, când Kobo-san în Japonia, Yeongdeung în peninsula coreeană și când Tết Trung Thu în Vietnam și țara mândrilor khmeri.

Devenisem doar o uniformă, un rang pierdut în multitudinea de imperii.

Dar, din nou, ne-am săturat de atâtea lupte și furie și ne-am dorit un fel de pace și odihnă. Și ne-am întors în locurile de unde am ajuns. Sub puterea lui Bacchus, zeul vinului, al plăcerii și al extazului în ținuturileHellionului dacilor și Argosului tracilor.

Apoi am gustat din nou bucuriile de a crede în Demeter al grecilor, noua față a lui Yule. Dar mă pierdusem și de familia mea... Luptând mai mult pentru mine, pentru fiecare plăcere carnală, trecătoare...

Am jefuit și am profitat acum, în numele nostru... De la oricine, fie cei ce aproape, fie imperii... Evadând din ceea ce ar putea fi refrenul justificativ al vremurilor viitoare.

Astfel, în loc de pace, lăsam treburile oamenilor să-și urmeze cursul spre... Și am perceput din ce în ce mai multă durere. Durerea pentru care am fugit din Asia antică și îndepărtată...

Viața, dragostea și familia nu mai contau aici, înecate în oceanul grijilor cotidiene. Deveniseră mici pauze într-o lume a puterii.

Oamenii își schimbase din nou credința, mărșăluind sub fierul puterii, transformând zeii în împărați. Ca peste tot…

Sol Invictus, zeul roman necucerit al soarelui, Jupiter sau chiar Apollo, devenise doar o justificare pentru parveniții temporali ai puterii.

Oportuniști fără scrupule... Zei sau împărați, împreună cu „împuterniciții” lor... Fără să știe măcar care ar fi căutarea lor sau care ar fi familia lor.

Oamenii „obișnuiți”, familia, s-au pierdut în sclavi, recensământ și alte mizerii ce le vor fura puterea pentru puterea câtorva... Hoinărind ca noi în pustiu... În căutarea noastră, fără nicio șansă... Fără a mai rămâne ceva în care să crezi.

Când au căzut vechile imperii... N-am învățat nimic, ne pierdusem complet drumul. Nu știam unde să ajungem…

Oriunde am fi fost și oriunde am căutat, nu a rămas decât rugăciune și meditație. Ne-am predat.

Dar, din nou, am redescoperit speranța prin nașterea și sacrificiul primului zeu unic pentru noi, cu primul său fiu născut printre noi, „plebeii”.

Răstignit și furat în numele unor noi imperii sau oameni care au furat puterea credinței noastre pentru ei înșiși...

Când ne-am dat seama de pierderea noastră, eram deja înrobiți în numele speranței noastre. Da, chiar nu am învățat nimic...

Și nu am găsit altceva decât să devenim noii nemiloși ostași ai credinței. Cu fierul ce va împărți suferința, distrugerea și moartea în credință sau sub fierul legilor lor lumești, pentru a reconstrui lumea puterii lor.

Fiind departe de orice zeu sau de orice credință reală, greșelile înrolărilor noastre voluntare sau forțate au atras o creștere nebănuită în lanțul nostru de greșeli și nedreptăți.

Acum moartea era pedeapsa divină care se „îndrepta” pe necredincioși, indiferent de zeu, care justifica manifestarea imperiilor care își reveneau în putere și dimensiune.

Alimentând focul răzbunării sau furiei, târând lumea întreagă în această ardere... A cărei sabie curbată a înlocuit semnul crucii cu shamshir-ul lunilor în formă de semilună sau o altă sabie ca simbol al credințelor mântuitoare... Marșând mai aprig, dintr-o viață în alta, în căutarea căii bune, a adevăratului crez...

Așa a ajuns lupta noastră prea coruptă de putere, zdrobită continuu de schimbarea imperiilor, de noile crezuri ale puterii și, în niciun caz, de viață, familie și alte valori care ne-au adus pe acest pământ.

Părea că ne-am rătăcit și mai mult, cu cât reveneam mai hotărâți, cu atât lucram și muream mai sigur pentru ca, prin putere, să putem slăbi puterea altora.

Dar furia a izbucnit printre cei mulți cu acel strigăt disperat, „Liberté, égalité, fraternité”, care s-a răspândit pe aproape tot pământul. Chiar dacă totul a fost rapid sufocat și însușit de puterea oamenilor „aleși” și oportuniști.

Schimbam astfel câteva mii de împărați și acoliții lor cu zeci de mii de președinți, senatori, deputați, bla, bla...

Mai mult, totul aparține acum mașinilor. Fierul morții și al sclaviei se transformase în pumnul de fier mecanizat al unei mulțimi „reprezentative”, democrația grecilor antici fiind pierdută în interesul celor puțini și al „întreprinzătorilor”.

Fierul săbiilor vechilor imperii se transformase în plumbul salvelor noilor imperii. „Tunicile roșii” sau uniformele de altă culoare alegeau unde vor fi împărțite „cadourile” bune sau rele ale sorții.

Mărșăluind mereu prin cenușa imperiilor...

Uniforme, costume de zi cu zi, alese de credințe sau impuse de alegerile noastre, fără o credință reală... Numai interesele personale sau de turmă sunt manifestate prin conformarea la noile reguli în condițiile pierderii oricărei credințe reale legate de respectul sincer față de viață, trai, familie, întreg...

Acum sunt cu ceea ce contează: familia mea, fiica mea și soțul ei ce se bucură de candoarea fiicelor lor.

Făcându-ne cadouri, unul altuia, fără să ne gândim conștient sau nu la puterea vieții, la ceea ar fi iubirea și recunoștința dintre noi, cea care ne împinge să ne bucurăm de aceste zile indiferent dacă avem sau nu puterea de a ne bucura. Trăind clipa, pur și simplu...

"Deschis!" să fim indiferenți față de zei și imperiile lor, față de „aleșii” care încearcă constant să ne taxeze sau să ne fure chiar și aceste mici bucurii, să ne păcălească cu adevărata noastră credință: credința în viață, familie și iubire. Singurul lucru care ne-a mai rămas mereu...

„Uniforma roșie” mea de Moș Crăciun este dovada că mi-am ales singura uniformă, uniforma familiei mele! Și suntem din ce în ce mai... Din ce în ce mai puternici împotriva imperiilor lor josnice! Chiar și pentru o clipă...

Ne-am găsit drumul și cred că suntem hotărâți ca această căutare să se încheie! Chiar dacă acesta este sfârșitul nostru!

Imperiile nu pot supraviețui fără „militanți”. Familiile, dragostea și viața, da, vor supraviețui pentru totdeauna... Adevăratul Dumnezeu este în noi, cei adevărați! Acum ori niciodată!

Mă întreb, dacă mi-a mai rămas doar această credință, dar încă îl caut pe Dumnezeu, sunt ateu?

Crăciun fericit!

P.S.

Poate că în zilele următoare ne vor vizita copiii și nepoții. Mă grăbesc acum să închei! Vechea mea iubită, soția mea, mă așteaptă acasă, dornică să-i spun cum au primit nepoții vizita de anul acesta de la iubitul lor Moș Crăciun.

Notă: Imaginile sunt create de mine, Merticaru Dorin Nicolae, folosind Microsoft Bing Image Creator.

Dorin, Merticaru (22.12.2023)

Anterior

Următor