Apa (Despre apă) - Partea 1

Apa este cel mai important "constituent" al trupului nostru (peste 70%... până la peste 90% din "greutatea corporală" – embrionul uman are 98%)... de fapt al acestei planete, fiind cea mai răspândită "substanţă" în lumea vie, fiecare vietate fiind ea însăşi un rezervor de apă...

În cazul nostru, al oamenilor, apa susţine bunăstarea noastră prin transportul energiei şi substanţelor nutritive către celule, dar şi prin eliminarea toxinelor prin intermediul sângelui şi al celorlalte fluide corporale. Pe măsură de îmbătrânim, procentul de apă din corpul nostru scade, şi astfel apar ridurile, deformările de coloană, problemele articulare, etc. Când corpul nostru ajunge să nu mai conţină mai mult de 50% apă, intervine moartea. În aceste condiţii, nu este o exagerare să afirmăm că oamenii sunt fiinţe alcătuite în principiu din apă, fiind una cu aceasta.

Prin extensie, din acest motiv se poate considera că, apa este punctul de plecare al vieţii, locul unde a apărut, unde s-a dezvoltat, de unde a evadat şi, bineînţeles, cu ajutorul căreia îşi continuă existenţa sub condiţia prezenţei ei... Care se manifestă pe această planetă în toate formele ei de agregare (solidă, lichidă şi gazoasă) aşa cum nici o altă "substanţă" nu poate. De altfel, apa este singura "substanţă" care îşi măreşte volumul când se solidifică şi se contractă când trece la faza lichidă... Tot apa este solventul cel mai puternic de pe această planetă, dispunând, în forma lichidă, de cea mai mare tensiune superficială...

Dar, să vedem de unde provine apa de pe planeta noastră! Oamenii de ştiinţă au lansat multe teorii în această privinţă. Unii au sugerat că după crearea Pământului, vaporii de apă din aer s-au condensat şi au dat naştere ploilor, iar apoi oceanelor. Alţii afirmă că apa a existat de la bun început în roci. Niciuna dintre aceste teorii nu a depăşit faza de raţionament (de intuiţie) până la acest moment. În anul 1997, pentru prima dată, NASA a observat numeroase obiecte asemănătoare unor bulgări de zăpadă care cad pe Terra din spaţiul cosmic. Aceşti bulgări au diametrul de câţiva metri şi cad zilnic într-un număr de câteva mii. Din cauza frecării cu atmosfera, atunci când ajung în apropierea solului, ei se evaporă şi se transformă în nori. Chiar dacă se poate lua în considerare o posibilă „alimentare” masivă realizată prin ciocnirea „Terrei incipiente” cu o cometă, dacă ţinem cont de îndelungata istorie a Pământului, am putea considera că aceşti bulgări veniţi din cosmos reprezintă o sursă importantă de apă pe planeta noastră.

Şi, oricum, teorii privitoare la faptul că apa de pe planeta noastră provine din spaţiul cosmic au fost „lansate” de acum mult timp. Totuşi, aceste teorii sunt respinse de comunitatea ştiinţifică deoarece perspectiva noastră asupra lumii ar fi drastic modificată, iar întregul sistem al societăţii ar fi pus în pericol.
Aşadar, chiar în acest moment există un număr uriaş de bulgări de zăpadă (sute de tone) care cad pe Pământ.

După cum bine ştim, orice formă de existenţă a materiei este, la modul grosier, manifestată printr-o structură ce pleacă de la un fel de unitate de bază (atomul). Această unitate de bază are tendinţa de a se organiza, de a se structura sub forma moleculelor apoi a substanţelor, care substanţe, la rândul lor, au tendinţa de a se structura, de a se organiza, ş.a.m.d.. În cazul teoretizat al apei ea este formată din 2 atomi de hidrogen şi unul de oxigen (fără a lua în calcul celelalte "specii" de apă cum ar fi apa grea, apa oxigenată, etc.)... denumită de teoreticieni ca fiind molecula de apă...

Structura apei este cu totul altceva, ea fiind modul în care moleculele se organizează. În general, orice substanţă din acest univers are tendinţa de a se agrega, de a forma grupuri. Apa nu se delimitează de această manifestare de bază a materiei şi formează grupuri numite de oamenii de ştiinţă ca fiind clustere (grupuri structurate de molecule) sau ciorchini.
Şi, de aici, totul se complică...

Oamenii de ştiinţă au descoperit că această structurare a apei nu are o manifestare standard (de a forma structuri tipice, caracterizabile ca fiind standard), cum ar fi cazul atomilor de carbon care structuraţi într-o reţea cubică formează diamantul... şi gata... Apa "reuşeşte" să formeze o multitudine de structuri, totul în funcţie de anumite condiţii de mediu care nu ţin cont numai de tot felul de lucruri simple cum ar fi temperatura, presiunea, etc. ci şi de alţi "parametri" printre care şi... sentimentele, trăirile şi altele asemenea ale fiinţelor care intră în contact direct sau imediat cu apa ce a "adoptat" structura respectivă (sau energiile corelate cu aceste manifestări).

Ba, mai mult, apa are şi un fel de memorie proprie, care se manifestă prin păstrarea structurii adoptate pentru o anumită perioadă de timp, funcţie de structura care a adoptat-o, în interacţiune cu evoluţiile mediului în sensul modificării anumitor parametri de sens opus sau alterativ al parametrilor care au structurat-o iniţial...

Brrr, greu cu ştiinţa asta... Dar până la urmă vă voi face să înţelegeţi ce criptează ştiinţomanii ăştia cu limbile lor "avansate"...

Mergând mai departe, oamenii de ştiinţă (mulţi, dintre care se remarcă dr. Emoto Masaru (care a studiat apa şi proprietăţile acesteia prin intermediul cristalelor formate prin îngheţarea rapidă a mostrelor de apă, prin scufundare de recipient în azot lichid), dr. Alexander Solodilov, dr. Vladimir Oeikov, dr. Konstantin Korotkov, dr. Gerbert Kuma, prof. univ. Rustum Roy, prof. univ. Martin Chaplin, dr. Kurt Wuthrich (laureat Nobel), şi alţii) au demonstrat (printre multe altele) că această structurare a apei poate merge până într-acolo încât să fie similară unei memorii.

Instrumentele de măsură au detectat că fiecare "celulă memorie" (cluster molecular) din apă poate avea până la 440.000 de paneluri (unităţi de bază) informaţionale (într-o singură structură formată), fiecare dintre ele fiind responsabil pentru propriul tip de interacţiune cu mediul înconjurător.

Dar, din punct de vedere al structurii se poate ridica problema stabilităţii acestor structuri informaţionale. S-a dovedit deja că aceste structuri informaţionale au o viaţă mai lungă decât s-ar fi aşteptat cineva, ele "beneficiind" de un fel de inerţie, acţionând cu un fel de împotrivire la pierderea/ alterarea structurii în care se găseşte înlocuind elementele care "au plecat" cu altele noi, în scopul de a păstra structura "realizată" anterior neschimbată sau, poate, şi din cauza moleculei astfel formate... Interesant, nu-i aşa? Dar, nu uitaţi, orice formă de manifestare a materiei face acelaşi lucru, având propria memorie, dar aproape nici o altă structură atomică sau moleculară nu "beneficiază" de maleabilitatea şi "inteligenţa" nativă a apei...

Deci, din ceea ce aţi „parcurs” până acum, putem ajunge uşor la premisa că apa ne-a fost trimisă de cineva deosebit de puternic, poate chiar de Unicitatea numită de noi Dumnezeu, de alţii Allah, ş.a., apa fiind şi Tatăl şi Mama noastră primordială, noi devenind astfel cu toţii „copiii lui Dumnezeu”. Mai mult decât atât, toate creaturile vii de pe Pământ au fost create de sau în apă. Pe scurt, aceasta reprezintă originea vieţii pe planeta noastră şi darul lui Dumnezeu pentru noi.

Aşadar, toate intenţiile lui Dumnezeu sunt înmagazinate în apa cosmică ce ajunge pe Pământ şi înmagazinează informaţii conţinând tipare divine sub forma unor vibraţii. Pentru a putea accesa aceste informaţii, Masaru Emoto, susţine teoria prin care sarea este cel de-al doilea element care a contribuit la manifestarea informaţiei şi vibraţiilor. Aşa a apărut apa mării, care reprezintă pântecul din care s-au născut toate fiinţele vii. Prin combinarea tiparelor (vibraţiilor) sacre din apă cu sarea s-a produs o reacţie chimică pozitivă care s-a materializat lent prin diferitele forme de viaţă (dacă nu vă convine termenul de "sacru" amintiţi-vă de faptul că universul pare a fi fin acordat pentru ca viaţa să apară cel mai uşor tocmai în condiţiile de aici, de pe Terra - vezi postările anterioare).

Acum să trecem la chestii mai serioase (chiar dacă intuitiv, cu maxim de bun simţ ştiinţific, şi cele prezentate anterior sunt adevărate)!

Indiferent de acumulările apei "naturale" (care "trăieşte" şi se manifestă în natură, liberă cât de cât de prezenţa noastră, a oamenilor), ea curge în curbe pentru a ajunge acolo unde o "solicită" circuitul acesteia prin natură... Din studiile efectuate (prin intermediul a diferite mostre prelevate) s-a constatat că apa de izvor şi cea freatică (dar, în general, asociabile cu tot ceea ce formează cursul superior al apelor curgătoare) alcătuiesc cristale foarte frumoase, armonioase, vizibile la îngheţare "forţată" în azot lichid, după tehnica lui Emoto Masaru. Pe de altă parte, mostrele de apă prelevate de la robinetul din sau de lângă locuinţele majorităţii dintre noi, picăturile de ploaie şi cursurile inferioare ale apelor curgătoare formează cristale urâte şi fără armonie.

Toate acestea se datorează faptului că, apa iniţială, ce pleacă de la un izvor, sau se formează prin acumularea curgerilor mai multor izvoare, pe măsură ce „înaintează” prin mediul exterior, acumulează tot felul de energii, tot felul de „impurificări”. În plus, pentru a ajunge la casele noastre, apa "pierde" curgerea naturală "în curbe" şi apar unghiurile drepte şi muchiile ascuţite caracteristice ţevilor sau altor componente de transport ale apei.

Toate acestea nu fac altceva decât să "ucidă", la propriu, cu fiecare întoarcere, cu fiecare unghi drept, moleculele de apă structurate, iniţiale, cele care au măcar o urmă vagă a naturii, a vieţii...

Dacă mai trăim într-un oraş în care apa are un circuit închis (în care se realizează purificarea şi reintroducerea apei în sistemul de alimentare), "suportul" informaţional nu numai că este distrus dar apare şi o altă problemă... Prin trecerea prin sistemele de purificare chimică, mai mult sau mai puţin agresive, prin filtre din cele mai diverse şi murdare informaţional, apa ajunge înapoi în casele noastre având în memorie chimicalele şi violenţa la care a fost supusă pe tot acest "drum". Şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, apa acumulează şi toată informaţia accesorie cum ar fi stress-ul tuturor "elementelor vii" prin şi pe lângă care trece, frica, deznădejdea, ura, etc. etc. etc.

Aici aş putea insera o veche poveste egipteană în care, unul din zeii lor (Thot) are de făcut un drum plin de meandre, asemenea Nilului. Totul decurge bine atât timp cât drumul nu are unghiuri drepte... Imediat ce acestea apar Thot este vânat de demoni (care puteau să se ascundă uşor după coturile în unghi drept)... Analogia nu este greu de realizat...

Mai mult, pe lângă cele prezentate anterior intervine şi tratarea apei potabile, în special cu clor. Un exemplu atestat este cel al Japoniei care a început să adauge clor în apa potabilă în 1948. Şi, în mai puţin de două decenii (1962) se constata o adevărată „epidemie” a unei afecţiuni denumită dermatită atopică. Până atunci, puţini oameni auziseră de această boală misterioasă a pielii, iar cazurile cunoscute erau foarte reduse. La ora actuală se pare că cel puţin jumătate din elevii care studiază în şcoli au această boală.

Peste toate, cazurile de senilitate asociată cu bătrâneţea s-au răspândit enorm. Unii le consideră chiar o epidemie naţională. Desigur, oamenii s-au luptat dintotdeauna cu problemele bătrâneţii, cum ar fi confuzia şi pierderea memoriei, dar în ultimii ani tot mai multe persoane în vârstă au ajuns să prezinte simptome grave de demenţă. Acest lucru s-ar putea datora faptului că durata medie a vieţii a crescut. Dar, ultimele studii au relevat o legătură directă între faptul că apa păstrează informaţiile care îi sunt furnizate şi pierderea calităţii acesteia. Aşa se explică de ce tot mai mulţi oameni relativ tineri (în jurul vârstei de 40 de ani) au început să prezinte fenomene de demenţă. Şi acest lucru poate fi asociat unei adevărate explozii de noi boli care pun modul de viaţă sau chiar viaţa în pericol.

Deci, punctul de plecare principal al vieţii, apa, cel care ar trebui să ne primenească la fiecare alimentare a noastră cu apă (nu uitaţi că avem un consum zilnic de apă de minim 2 - 2,5 litri de apă pentru a susţine funcţionarea normală a funcţiilor vitale), la fiecare şedinţă de curăţenie (când, prin piele, "absorbim" un alt litru, chiar 1,5 litri), nu este tocmai ceea ce ar trebui să fie. Fiecare cu norocul lui...

Şi nu vă imaginaţi că este atât de vie apa "naturală la maximum" din sticlele cu apă plată sau minerală care se laudă astfel cu ajutorul etichetelor... Ea are aproape acelaşi circuit ca apa potabilă de la robinetele noastre dar, faţă de apa de robinet care este un fel de cadavru, cea din sticlele îmbuteliate îşi dă duhul abia în marketurile de unde ne aprovizionăm.

Dar, important este să ne amintim că totul este energie şi, vorbind despre energie este cazul să găsim soluţia de a înlocui lipsa de energie sau energia negativă cu ceva bun, pozitiv...

Din punct de vedere al aprovizionării cu apă, foarte puţini dintre noi au şansa să se alimenteze cu "ceva bun"... Deci, voi trata problema din punctul de vedere al unui locatar "de bloc dintr-un cartier mărginaş, sărac, rău famat"...

Aici, unica şansă de a avea o apă cât de cât de calitate este să o preparăm. Dacă aveţi acces la apă de fântână sau o pompă clasică, direct din pânza freatică, nu aveţi altceva de făcut decât să o lăsaţi "să se odihnească" o zi în casa dumneavoastră, înainte de a consuma (este un obicei foarte practicat, instinctiv, al oamenilor de la ţară).

Al doilea pas (care poate fi efectuat şi de cei care au făcut primul pas descris) este reprezentat de prepararea spirituală a apei. În acest caz avem de a face cu o multitudine de "reţete" care mai de care mai eficient (cuvinte bune adresate apei din recipientul care tocmai l-aţi umplut, care recipient este indicat să fie din argint... scump dar merită,  binecuvântarea simplă a apei, utilizarea de cristale, etc. etc. etc. - voi descrie pe cât posibil aceste procedee în posturile ce vor urma).

"Schema" cu vorbele bune şi/ sau binecuvântările funcţionează şi cu apa cu care vă veţi spăla, când faceţi baie, duş, fiecare după posibilităţi. În plus, se merge până într-acolo încât se poate practica săptămânal, în fiecare duminică, meditaţia. O şedinţă în care fiecare din noi ar trebui să îşi îndrepte atenţia spre sănătatea şi pozitivitatea apei planetare.

Merge acum o altă poveste... preluată din poveşti demult nepovestite... Se spune că Soarele, principiul masculin, îşi căuta iubirea. Şi după scurt timp el întâlni pe al treilea pământ o minunată fată pe nume Apa, principiul feminin, fertil. Şi dragostea lui arzătoare se pogorî asupra fetei dându-i căldură până ce, din marea lor iubire se născu Viaţa, principiul divin. Şi de atunci, împreună, ei avură grijă la puiul lor Viaţa să crească, să cunoască şi să devină mândrul simbol al dragostei lor...

În finalul acestui post trebuie să vă subliniez că, important, este să faceţi ceva în relaţia voastră cu apa şi, implicit, cu voi. Fiecare efort al Dumneavoastră va proiecta conştiinţa proprie asupra a ceea ce doriţi. Atunci recunoştinţa ce o arătaţi pentru fiecare picătură de apă ce o îngurgitaţi (ce o folosiţi) se va întoarce în energiile proprii şi cercul astfel creat va creşte într-un torent al puterii voastre.... Muuuhaaahahahaaaaaaa!!!

Continuăm şi mâine cu partea introductivă despre apă (pentru a ajunge cât mai repede la legătura cu Noua Medicină)...

            Să aveţi o săptămână bună şi spornică!!!

Dorin, Merticaru