Practici și control - Introducere (2)

         Postul (postarea) de ieri s-a finalizat (forţat de logica mea şi de timpul meu disponibil) la ideea „dacă suntem capabili să distingem contradicţiile (în sensul pur general al termenului) ce apar în viaţa noastră”.

Prima „problemă” ce apare ca o interferenţă în capacitatea noastră de a distinge ceva (aici referirea este generală şi nu se limitează numai la contradicţii) este legată de faptul că oamenii reacţionează la imaginea pe care şi-o fac (o acumulează, interpretează, ierarhizează etc), la modelul lor despre realitate şi nu la realitatea însăşi. Da, aţi citit bine… Fiecare dintre noi „absoarbe” informaţiile date de fiecare clipă de viaţă şi le stochează mai mult inconştient şi mai puţin conştient într-un fel de arhivă ce va fi folosită mai mult inconştient decât conştient. Studiile moderne relevă indubitabil această realitate.

De exemplu, perioada de acumulare necondiţionată este cea a copilăriei (în medie situată până în jurul vârstei de 10 ani), delimitată popular prin „cei şapte ani de-acasă”… Copilul nu are discernământul de a selecta informaţiile ce le primeşte şi acceptă. Ba, mai mult, s-a demonstrat ştiinţific faptul că acceptarea este „neselectivă” în aproape 100% din cazuri atât la nivel conştient cât şi la nivel inconştient.  În mare se pare că nu ar fi probleme reale din acest „comportament”, că realitatea este realitate şi toţi o acceptăm necondiţionat ca percepţie dar încercăm să o modelăm imediat ce avem capacitatea.

Studiile psihologice moderne ne spun cu totul altceva. Fără a intra în detalii, gândiţi-vă la copiii care aleargă pe maidan, murdari, transpiraţi, plini de praf într-o comparaţie directă cu „cocoloşiţii” celor „cu educaţie”! 95% din afecţiunile copilăriei vor fi întâlnite la „cocoloşiţii” care au primit (şi, din păcate, asimilat inconştient) informaţii despre „nocivitatea” mediului. Ulterior, peste 75% din afecţiunile adultului se vor regăsi tot la aceşti „foşti copii informaţi”. Ori, realitatea este una pentru toţi iar justificările cu imunitatea diferită sunt evident „copilăreşti”.

O precizare plină de „înţelepciune” gen „curăţă mami coaja mărului că oricât de bine ar fi spălată tot are microbi” va priva copilul de esenţa vitaminică şi chimică a întregului măr (şi acest lucru este valabil pentru foarte multe fructe – de exemplu pot aminti doar de pieliţa interioară a grefei, de membranele interioare ale nucilor, de pieliţa roşiilor/ tomatelor, a strugurilor, ş.a. – cel mai „strident” exemplu este cel legat de consumul de usturoi care este asimilat rapid cu mirosul „ghiolbanului” şi/ sau ţăranului şi privează definitiv viitorul individ de puterea terapeutică a acestuia). Precizarea de care am amintit va forma realitatea viitorului adult care nu va mai reveni la a corecta eroare decât în cazuri foarte rare. Dar, lucrurile sunt mult mai ample…

Dacă acum 400 de ani aţi fi povestit cuiva despre electricitate sau despre televiziune sau despre avioane şi maşini, nu numai că nu ar fi înţeles nimic dar, cel mai probabil, ar fi râs de tine sau te-ar fi dus la inchiziţie. În zilele noastre acestea sunt lucruri atât de fireşti încât nimeni nu mai face caz de ele. S-a schimbat imaginea general acceptată a lumii, harta noastră a realităţii, şi odată cu ea şi reacţia oamenilor la anumite lucruri. Totuşi, şi azi, mulţi dintre contemporani au dificultăţi în a-şi imagina că forţele materiale subtile ar fi ceva real şi că ar putea influenţa existenţa vreunui om.

Dar, acum 400 de ani, nimeni nu s-ar fi îndoit de asta. Ce să mai luăm în „calcul” faptul că întregul uman este compus din părţi diferite strâns legate între ele?!? Că schimbarea unui element le influenţează şi pe celelalte?!? Chiar dacă ceva în această „direcţie” s-a întâmplat fiecăruia dintre noi. De exemplu, datorită unei schimbări surprinzătoare, un om se simte extrem de fericit şi tu observi acest lucru din atitudinea sa corporală. Mersul său este diferit, i se schimbă comportamentul, expresia feţei, toate exprimând marea sa bucurie interioară. Tot aşa, o rănire corporală îi poate speria spiritul şi-i poate afecta gândirea logică.

Diferitele psihoterapii corporale moderne (bioenergetica, terapeutica Reiki ş.a.m.d.) folosesc sistematic aceste relaţii spre binele clientului.

Mergând mai departe, individul care este mai flexibil în comparaţie cu semenii săi îşi va forma, în mare măsură, mediul. Dacă ţi-ai fixat anumite atitudini în relaţiile cu alţii, poţi avea anumite dificultăţi. Dacă transmiţi indicaţiile tale numai pe un ton de comandă, vei determina la indivizii care nu sunt obişnuiţi cu aşa ceva, sau la cei care preferă forme de comunicare armonioase, apariţia unei forme de rezistenţă. Mai mult, acest lucru se va manifesta chiar asupra propriei persoane care va percepe orice este în afara propriei realităţi ca o inserenţă clară în modul de gestionare, tip comandă să facă alţii că tu…

Dacă, însă nu reuşeşti să-i pui în mişcare pe cei încăpăţânaţi prin transmiterea cererilor tale într-o formă care nu permite dubii, atunci când nu se poate altfel, vor apare situaţii când nu te vei descurca. Cine poate să facă ambele lucruri şi le aplică flexibil, în funcţie de necesităţi, va fi capabil să rezolve constructiv, cu mai mulţi dintre cei din jur, mai multe probleme. În acest fel, automat, el va avea mai multe şanse să devină lider faţă de alţii care au posibilităţi de alegere limitate. Suplimentar, acceptarea şi flexibilitatea pot face rapid din individul nostru reper un exemplu ce va putea fi urmat mult mai uşor şi sigur de ceilalţi. Corelând cu cele prezentate mai sus, care ar fi consecinţele unei maleabilităţi în condiţiile unui mediu perceput eronat. Dispare consensul atât cu propria persoană cât şi cu cei din jur şi se amplifică comportamentele de tip constrictiv generatoare de conflicte din cele mai puternice…

Să mai amintesc de faptul că sistemul nervos vegetativ, numit şi autonom, are reacţii complet „ne-la-locul” lor în condiţiile unui mediu perceput eronat, modelat eronat de concepte din perioada de asimilare necondiţionată, şi chiar şi ulterioară acestei necondiţionări?!? Consensualitatea cu mediul interior şi/ sau cu mediul exterior duce rapid la acumularea şi/ sau amplificarea conflictelor şi, astfel, apare problema nefericirii şi/ sau a bolii. Ori, oamenii nefericiţi, bolnavi, nu sunt terminaţi, dacă extindem logica interpretării eronate a mediului. Ei doar folosesc incorect ceea ce pot şi au la acel moment, al analizei.

Este demonstrat că cel ce trăieşte în armonie cu el însuşi şi acceptă plin de dragoste tot ceea ce reprezintă el (atât nevoile cât şi slăbiciunile sale) este fericit şi mulţumit indiferent de „neconcordanţa” imaginii sale globale despre mediu. Cel ce încearcă să fie un altul, care îşi menţine acţiunea datorată percepţiilor eronate despre mediu, care se neagă pe sine sau o anumită parte a sa, se confruntă cu propria persoană şi-şi consumă timpul şi forţele în lupta absurdă contra propriei identităţi (propria identitate care este reală şi nu modelată de concepte mai mult sau mai puţin conştiente).

De aici iau naştere nefericirea şi boala. De aceea, oamenii care doresc să ducă o viaţă mai bună, nu trebuie decât să dezvolte înţelegere faţă de propria persoană şi să lase lucrurile să funcţioneze aşa cum li se potrivesc, în vibraţie conformă cu realitatea şi nu cu cea modelată de percepţiile sale. Cine încearcă, de exemplu, să-şi facă o carieră într-o profesie care nu i se potriveşte îşi risipeşte calităţile (în cel mai fericit caz – de cele mai multe ori se va întări percepţia eronată asupra mediului şi conflictele de înmulţesc şi/ sau se amplifică). Dacă ar încerca să-şi găsească o activitate care să-i corespundă, ar obţine mai mult succes, mai multă apreciere, ar face mai multe lucruri utile pentru sine şi pentru lume şi ar începe să elimine percepţiile eronate şi să le asimileze pe cele corecte.

Să mai amintesc aici de teoriile legate de mască şi submască (prezentate amplu în postările anterioare)?!? Să mai amintesc aici de sufletul/ spiritul nostru cu tot ceea ce atrage?!? Ar fi lucruri care, la prima vedere, ar complica şi mai mult totul…

Nu trebuie să se înţeleagă până aici că ar exista posibilitatea de a se da vina pe percepţiile eronat asimilate anterior sau pe multitudinea de parametri ce apar în orice fel de consideraţie. Am subliniat că este foarte importantă maleabilitatea, adaptarea. Fiecare acţionează pe cât de bine poate s-o facă la momentul respectiv. Ţi s-a întâmplat şi ţie să înveţi ceva important şi să te gândeşti: „Doamne Dumnezeule, dacă aş fi ştiut asta atunci, n-aş fi făcut atâtea greşeli!”. Este corect. Dar, pentru a putea învăţa acum acest lucru, până în acel moment a trebuit să aduni experienţe şi să le integrezi în personalitatea ta (fără a mai aminti de necesitatea de a corecta vechile „păreri” sau interesele concret sustenabile).

Atunci, pur şi simplu, nu se putea şi de aceea ai făcut anumite lucruri mai puţin mulţumitoare decât ai fi putut s-o faci acum. Peste câţiva ani, vei gândi în mod asemănător despre ceea ce faci acum. Şi? Cu toţii ne schimbăm în permanenţă, învăţăm, ne adaptăm şi devenim mai competenţi. Permite-ţi să-ţi accepţi capacităţile actuale, foloseşte-le şi bucură-te că mâine ai să poţi face acelaşi lucru mai bine, fiindcă te-ai hotărât să înveţi în permanenţă din ceea ce ţi se întâmplă în viaţă. Într-un anumit context, fiecare acţiune este utilă şi valoroasă. Imaginează-ţi că, în mod constant, te exprimi neclar, îţi respecţi rareori cuvântul, îi ajuţi pe ceilalţi să greşească, eviţi să acţionezi sau nu-ţi asumi niciodată responsabilitatea.

Poate că acum te gândeşti: „Asta ar fi groaznic, cine ar mai vrea să aibă de a face cu mine!?! Nimeni nu mă va mai trata cu seriozitatea de care am nevoie pentru a progresa!”. Poate că această atitudine nu ar fi prea utilă în mediul tău dar, dacă ai fi politician, acţionând în acest mod, ai avea perspectiva strălucitoare şi promiţătoare a ascensiunii (offf, nu vreau să fac referiri la politica actuală, indiferent de ţara unde se manifestă ea)… Poate că acest exemplu ţi se va părea prea dur, dar gândeşte-te la faptul că există atât de multe situaţii de viaţă, culturi şi subculturi, încât indiferent de ceea ce faci, în cel puţin o situaţie, ar fi bine pentru tine să acţionezi chiar aşa cum acţionezi în acel moment ipotetic, al exemplului prezentat…

Şi cam atât despre lupta noastră cu acumulările vechi şi necondiţionate (aş putea găsi multe alte detalii dar, ţinta mea principală este să ajung cât mai repede şi pe înţelesul tuturor la practici şi control). Mâine voi discuta despre posibilităţile noastre de alegere atât din „zestrea” deja existentă cât şi din ceea ce suntem noi la momentul „acum” luat în considerare pentru orice decizie şi, implicit, acţiune ulterioară…

O săptămână plină de cele bune vouă şi celor din jurul vostru!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru