Practici și control - Recapitulare la Introducere

Conform titlului, să trecem la treabă şi să realizăm o primă recapitulare (bineînţeles destul de coordonată şi corelată cu ceea ce va urma)…

Pentru a înţelege, la modul real, noţiunea de conflict trebuie înţelese multe, multe alte lucruri. Nu vă imaginaţi că este ceva limitat, similar unui joc de şah! Veţi vedea! Dar, voi începe cu unele mici delimitări.

Un conflict poate exista numai dacă ceva ce a dus la apariţia acestuia s-a încheiat. Eu nu pot avea un conflict cu ceva, cu cineva, decât în condiţiile în care am încheiat o acţiune sau neacţiune ce a dus la apariţia acelui conflict. Timpul trecut. Clar şi fără dubii. Această acţiune a determinat în mine, de fapt în toate părţile aflate în conflict, o percepţie sau un val de percepţii ce vor fi considerate pozitive sau negative, bune sau rele.

Acest lucru presupune tot timpul trecut. Concluzia există şi nu „va fi trasă” atât timp cât ea este capabilă să stea la baza unui conflict. Din acest moment intervine valorizarea. Valorizarea înseamnă o ierarhizare subiectivă în raport cu importanţa fundamentală pe care o are experienţa pentru supravieţuire, pentru anumite domenii vitale, criterii emoţionale şi morale care sunt folosite, dintr-un motiv oarecare, în aprecierea informaţiei. Dar, cu toate că termenul valorizare a fost inventat pentru a descrie ceva ulterior a ceva, în cazul conflictului vorbim tot la timpul trecut. Şi, pentru ca lucrurile să pară că se complică şi mai mult, am utilizat termenul „ierarhizare subiectivă”… Da, orice parte dintr-un conflict are modul ei de evaluare şi ierarhizare bazat pe ceva legat de timpul trecut şi în neconcordanţă clară cu cel al celorlalte părţi implicate.

Doar, de aceea, apare conflictul… Şi, abia acum, dar tot la timpul trecut, apar consideraţii legate de faptul că o experienţă a fost încheiată, valorizată şi ea va fi înregistrată în memorie ca un model al tuturor informaţiilor în legătură cu aceasta. Abia acum se poate spune că avem la dispoziţie trecutul… Un trecut care va evalua tot ceea ce urmează, viitorul. Dar, acum, în prezent, avem la dispoziţie doar ceea ce ne furnizează trecutul prin această întreagă structură (prezentată mai sus) de percepţie, structurare şi valorizare, cu toate conflictele ce pot apare din considerarea prezentului sau din evoluţiile viitoare.

Să „vedem” acum câte ceva despre această structură… În ce constă ea (pregătiţi-vă de ceva eforturi de înţelegere, dacă vreţi totul dintr-odată sau „aşteptaţi” pe parcursul postărilor ulterioare să înţelegeţi mai multe – fiecare cu puterea sa de percepţie şi înţelegere)…

Pe larg, o asemenea structură constă din: 1. Informaţii disparate provenite de la cele cinci canale senzoriale: văz, auz, miros, pipăit, gust; 2. Informaţii referitoare la derularea temporală: rapid/ lent, cât timp, când, repetitiv sau unic, ritmuri; 3. Informaţii referitoare la spaţiu: de unde şi încotro se mişcă, în ce poziţie faţă de individul care percepe, în ce poziţie faţă de alte persoane/ obiecte relaţionale semnificative; 4. Informaţii referitoare la reacţiile interne determinate: asociaţii, deci legături reciproce faţă de alte modele structurale, ca şi importanţa fiecărei asociaţii în parte, sentimente ordonate ierarhic conform modului, intensităţii şi ordinii apariţiei; 5. Informaţii referitoare la reacţiile exterioare determinate (acţiuni) care, în marea lor majoritate, au o determinare şi o orientare inconştientă şi la energia celor patru sentimente „bazale”, despre care vom discuta ceva mai târziu, (declanşare energetică maximă) sau la energia sentimentelor care sunt mobilizate prin legături asociative, cu alte modele experimentale (declanşare energetică mai mică, dependentă de forţa legăturii asociative).

În informaţiile de la acest punct este conţinută, deseori, o indicaţie referitoare la închiderea fluxului celor patru sentimente, care are loc în prezenţa anumitor circumstanţe. Dacă o descărcare a sentimentelor directe în mediu, prin intermediul activităţii corporale, este valorizată ca punând în pericol supravieţuirea, se vor exprima, în orice caz, sentimentele secundare provenite din alte structuri experimentale. De exemplu, în locul furiei apare frica. Energiile emoţionale directe, mobilizate în fiecare caz, vor fi prestocate până când descărcarea nu mai este considerată ca fiind periculoasă; şi 6. Informaţii referitoare la structuri experimentale legate prin valorizare subiectivă de marile teme ale vieţii, cum ar fi supravieţuirea, puterea, dragostea, etc.

Voi încerca acum să fac o descriere, definire, ceva mai detaliată şi corelativă a ceea ce am „enunţat” mai sus.

În general, se defineşte tot ceea ce este prezentat la punctul 1, ca fiind date primare ale experienţei. Pentru a avea loc o stocare ulterioară, aceste date primare trebuie să provină, în mod egal, de la toate cele cinci domenii senzoriale. În acest context nu este important faptul că numai unul dintre simţuri obţine, prin experienţă, informaţii despre mediu (de exemplu, simţul văzului, în cazul citirii unei cărţi) din moment ce acestea sunt legate imediat asociativ cu informaţiile memorate de celelalte simţuri, care aparţin unor structuri experimentale adecvate, stocate şi ele în memorie.

Deci, dacă se citeşte ceva fără ca acest lucru să fie trăit în lumea interioară printr-o legătură asociativă cu alte amintiri ale celorlalte simţuri, nu vor fi mobilizate nici sentimente şi, de aceea, nici forţa de a mişca şi mobiliza conţinuturi concrete în acest domeniu. În acest caz, subconştientul/ corpul nu va participa nici el la aceste experienţe. Urmarea: se oboseşte mai uşor, scade capacitatea de rememorare a celor aflate în acest mod, ca şi puterea de concentrare, fiindcă atenţia, care este condusă de subconştient, preia informaţiile celorlalte patru canale senzoriale, considerate ca fiind importante şi la care reacţionează asociativ. În cazul în care, ulterior, cu ajutorul acestora se percepe ceva interesant, asta înseamnă ceva care determină apariţia unor sentimente, cea mai mare parte a capacităţii de prelucrare inconştiente a datelor nemaifiind liberă pentru valorizarea datelor preluate în timpul cititului prin intermediul văzului.

În lipsa datelor primare, datele secundare, ordonate de la punctele 2 la 4 (din enumerarea de mai sus), nu mai elaborează modele informaţionale considerate a fi legate de viaţa reală. Pentru inconştientul orientat senzorial-corporal, ele nu sunt importante pentru supravieţuirea sau pentru satisfacerea unor necesităţi în lumea reală şi, de aceea, nu pun în mişcare energii emoţionale care, în ultimă instanţă, sunt cele care conferă forţă acţiunilor şi o valoare superioară datelor stocate în memorie, valoare care permite ca acestea să fie uşor de reprodus.

Apoi, se definesc informaţiile prezentate la 2 şi 3 ca fiind date de proces. Cu ajutorul acestora se stabilesc modele de acţiune prin care, procese identice sau asemănătoare pot fi apreciate mai bine în viitor. În afară de aceasta, aceste modele observate în mediul înconjurător pot fi folosite pentru a-ţi orienta în consecinţă şi propriile acţiuni. Acesta este binecunoscutul efect al imitaţiei, care ajută în procesul de structurare al unor noi obiceiuri şi care uşurează conştientul de necesitatea de a aprecia care vor fi urmările unor acţiuni identice sau asemănătoare. Aceasta îi permite să se ocupe de depăşirea unor situaţii în viaţă mai puţin obişnuite, pentru care nu s-au format încă modele reacţionale automate. De cele mai multe ori, modelele ce ţin de obişnuinţă sunt organizate şi folosite inconştient.

Informaţiile prezentate la punctul 4 sunt definite a fi tot date energetice primare. Ele îi pun individului la dispoziţie forţa necesară reacţiilor inconştiente . Pot fi folosite şi de către conştient, atunci când ele nu se împotrivesc curentului sentimentelor ci, dimpotrivă, dau naştere, în mod subtil, la momentul potrivit, unor sentimente adecvate prin orientarea atenţiei asupra percepţiilor corespunzătoare, fără ca, în acelaşi timp, să acţioneze împotriva programelor de supravieţuire inconştiente (de la un posibil nivel conştient la şi cu cele manifestate de sistemul nervos vegetativ, cu manifestările simpatic şi parasimpatic). În antrenamentul mental, această folosire conştientă a energiilor sentimentelor este numită „automotivaţie”. Un exemplu „primar” este dansul războiului folosit de multe popoare primitive înaintea unei confruntări agresive, sau dansul vânătorii…

Informaţiile descrise la punctul 5 sunt denumite a fi date de rezolvare. Dacă energiile puse la dispoziţie de informaţiile de la punctul 4 nu sunt descărcate în afară prin acţiuni adecvate, fiindcă acest lucru este considerat periculos sau nu este posibil datorită unui concurs de împrejurări, cum ar fi suprasolicitarea sau incapacitatea de a acţiona, fiind necesară depozitarea temporară în corp. Aceasta nu se poate face decât prin apariţia unor tensiuni şi ca urmare a unei diminuări a reactivităţii în şi în jurul domeniilor folosite pentru depozitare. Acest proces leagă şi alte energii. Sistemele experimentale, limitate tendenţial prin structurare, nu mai pot fi folosite pe deplin pentru depăşirea unor situaţii existenţiale şi pentru rememorare (amintire – vezi situaţiile de amnezie parţială în cazul unor trame grave sau în cazul unor accidente în timpul cărora se întâmplă prea repede prea multe lucruri de mare importanţă pentru supravieţuire pentru ca energiile emoţionale declanşate să se poată exprima direct şi în cantitatea corespunzătoare).

Accesul defectuos la anumite sisteme experimentale, apărut prin aceste blocaje şi descărcarea insuficientă a energiilor emoţionale, dau naştere la noi tensiuni secundare datorită eforturilor pe care le depune sistemul în vederea stimulării posibilităţilor care lipsesc şi a ocolirii stimulilor care ar putea declanşa energiile emoţionale blocate sau, dacă acest lucru nu este posibil, reprimă percepţiile acestora. Fiindcă energia tensiunii secundare este mai uşor de descărcat, dar se acumulează din nou datorită modelelor care îi stau la bază, este posibil să se ajungă, în mod repetat, la izbucniri emoţionale sau la simptome psihosomatice care sunt apreciate ca fiind despovorătoare dar, în realitate, neîmplinind acest rol decât în mod aparent, fiindcă blocajele care stau la baza lor se păstrează. Bineînţeles că subconştientul depune eforturi să rezolve aceste probleme structurale şi de aceea încearcă, în permanenţă, să rămână în contact cu temele vitale şi cu situaţiile de viaţă legate de acestea, pentru ca, în funcţie de împrejurări, să capete totuşi o şansă să descarce energiile blocate în activităţile considerate sigure, dizolvând astfel blocajul.

Cu cât energiile emoţionale sunt considerate mai periculoase pentru supravieţuire, cu atât este mai necesar ca inconştientul să fie mai convins de faptul că împrejurările de mediu necesare descărcării acestora sunt mai sigure. Este absolut normal. Aceste reacţii au fost blocate fiindcă inconştientul a apreciat că ele vor determina mediul să reacţioneze într-un mod care ar fi pus în pericol supravieţuirea individului. Acum, pentru a dizolva blocajul, pe de o parte, trebuie create situaţii asemănătoare care, în acelaşi timp, nu trebuie să fie apreciate ca punând în pericol supravieţuirea. De aceea, anumiţi oameni atrag tot timpul acelaşi tip de dificultăţi, indiferent unde ajung şi cu cine sunt împreună.

Ar fi momentul să dau un mic exemplu… Când aţi fost îndrăgostit cu adevărat pentru prima dată, cu siguranţă că aveaţi o melodie preferată care era şi aceea a partenerului tău (sau un parfum preferat, un loc preferat sau altele asemenea). Dacă, la mult timp după sfârşitul acestei relaţii auzi acea melodie (simţi aroma acelui parfum, vizitezi acel lor, etc) te gândeşti cu siguranţă la omul care ai fost odată aşa de strâns legat şi cu care ai fost atât de fericit. Aceste amintiri au fost depozitate împreună şi, de aceea, vor fi reamintite împreună. Dacă fostul tău partener te-a rănit profund şi dacă, din întâmplare, vei auzi din nou melodia „voastră”, te vei întrista sau te vei indispune, cu toate că înainte, când mai erai încă fericit alături de acel om, aceeaşi melodie te binedispunea. Fiindcă valorizarea internă a unei informaţii parţiale a modelului experimental s-a schimbat, această schimbare a afectat întregul model şi schimbarea s-a transmis în toate domeniile care-i aparţin.

Ca un fel de comentariu de nouă medicină, în cazul prezentat mai sus, de „transformare” a plăcutului în neplăcut asociat persistenţei sentimentului final de neplăcut, înseamnă că încă există conflictul şi este necesar să se procedeze la rezolvarea acestuia. Dar, în cazul în care plăcutul persistă, indiferent de reacţiile „dăunătoare” persistente în memorie, înseamnă că a fost rezolvat conflictul şi vă puneţi la dispoziţie doar potenţialul constructiv al amintirilor plăcute din acea perioadă. Aceste mecanisme acţionale pot fi folosite şi pentru a nu fi nevoit să suferi în permanenţă în prezent datorită unor anumite amintiri. De exemplu, ar fi frumos să poţi savura muzică de calitate fără să fii nevoit să o asociezi cu anumite evenimente dureroase din trecut. În realitate aceste lucruri nu sunt legate între ele. În afară de aceasta, o asemenea disociere poate determina crearea unei stări interioare plăcute în aproape orice situaţie. Ş.a.m.d., vom discuta mai amplu în postările viitoare când vom face referire, de exemplu, la „ancore”…

Totuşi, acest punct mai oferă şi alte posibilităţi, mult mai largi. Dacă ai să combini legile descrise aici cu faptul că stările de relaxare ne leagă mai strâns de domeniul alfa prin diferite părţi ale personalităţii noastre, făcând posibilă influenţarea, efectele terapeutice şi pedagogice a diferite tehnici (alfa, teta, antrenament autogen, pilotare, tehnici de NLP, hipnoză etc) devin mai uşor explicabile. Cu cât destinderea devine mai profundă, de exemplu când undele teta sunt predominante, devine posibilă o legătură mai strânsă (contact, control) cu alte domenii ale creaţiei. La rândul său, acest lucru creează premisa schimbării, în anumite condiţii şi a altor fiinţe, grupuri sau obiecte cu care, cel profund relaxat, se găseşte în rezonanţă. Astfel devine mai inteligibil efectul magiei, al ritualurilor şamanice şi a multor alte forme de folosire a energiei, dar şi fundalul reacţional al oracolelor. În cazul în care îl transpui în practică, acest tip de înţelegere poate avea pentru tine urmări extrem de importante.

Dar, am discutat destul despre această primă parte (introductivă şi de prezentare a structurii informaţiilor) a postării lungi de azi. Mai am câteva lucruri de prezentat… Să trecem la pasul următor!

Schimbarea calităţii informaţiilor parţiale din cadrul unui sistem experimental modifică tendenţial calitatea tuturor celorlalte informaţii parţiale (descrise la punctele 1 – 4) legate de acestea, fiindcă se formează alte legături asociative în toate domeniile parţiale referitoare la orice alt sistem experimental, sau asociaţiile se fac într-o ordine diferită şi prin aceasta îşi schimbă şi rangul valoric. O schimbare are loc numai în condiţiile considerate ca fiind satisfăcătoare pentru menţinerea supravieţuirii şi a satisfacerii unor necesităţi importante şi necesită o motivaţie emoţională extrem de mare. Aceasta fiindcă pentru dizolvarea structurii (dezorientare, debusolare) şi refacerea acesteia (învăţare) trebuie cheltuită o mare cantitate de energie.

Apoi, un sistem experimental este în conexiune cu alte sisteme experimentale prin date procesuale comune. Legătura dintre două sau mai multe modele experimentale este cu atât mai slabă, cu cât există mai puţine date procesuale comune şi este cu atât mai puternică cu cât există mai multe date care se suprapun. Şi aceste modificări sunt intermodificabile. În plus, reactualizarea unor anumite sisteme experimentale este cu atât mai uşoară cu cât este mai mare, în primul rând, valoarea de supravieţuire, acordată acestei amintiri şi în al doilea rând, cu cât temele subordonate acestei reactualizări se suprapun cu centrul de greutate al focalizării temelor actuale aflate în atenţia inconştientului (decisivă fiind, totuşi, valoarea de supravieţuire).

Dacă inconştientul ajunge la concluzia că raţiunea nu acceptă total această valoare de supravieţuire, sau nici măcar nu o tolerează, modelul experimental încheiat (valorizat tendenţial astfel), nu va putea fi reactualizat conştient decât cu mare greutate şi în cazurile extreme. Reacţiile sale interne şi externe, declanşate de amintirea acestui model şi mobilizarea aferentă a energiilor emoţionale legată de acestea vor fi, de asemenea, ocolite de percepţia conştientă (de conştient). Atât timp cât nu poate fi schimbată (valorizată raţional, etc) excluderea, nu poate fi schimbat nici sistemul experimental valorizat astfel. Lărgirea conştientizării necesară acestui proces va fi blocată la nivelul programelor de securitate subconştiente. Deci, dacă se doreşte schimbarea înţelegerii conştiente prin intermediul unor experienţe senzoriale, subconştientul trebuie să ajungă la concluzia că acesta acceptă necondiţionat sensul de supravieţuire al modelului experimental încheiat şi că îl va schimba numai atunci când va avea la dispoziţie, în locul acestuia, un model utilizabil cel puţin la fel de valoros, cu costuri mai mici, sau cel puţin egale.

Într-un final, poate că te întrebi cum ai să poţi înţelege toate acestea şi cum ai să le poţi schimba/ aplica în viaţa de zi cu zi. Citeşte şi reciteşte permanent cele prezentate (cel puţin la secţiunea „Practici şi control”) atunci când eşti interesat şi angajat emoţional. Vei învăţa repede şi bine. Încearcă! Şi, dacă vei parcurge şi tot ceea ce am postat până acum, şi voi completa permanent în funcţie de timpul meu disponibil, multe lucruri vor deveni mai clare, mai inteligibile. Acest tratat de nouă medicină (la acest moment nouamedicină.pdf este foarte aproape de 1.000 de pagini) am creat-o pentru a-mi ajuta şi a vă ajuta pentru tot restul „trecerii” acestea, în care mă găsesc acum (motiv pentru care m-am străduit şi mă voi strădui să introduc în ea cât mai multe).

Vom vedea împreună ce va fi. De mâine vom începe să „discutăm” despre subconştient (de fapt să tragem nişte concluzii în baza postărilor anterioare)…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru