Povestea Omului - Puncte de vedere (2)

Să continuăm postarea de ieri, cu ”drumul evolutiv comun” al tuturor animalelor de la pești, reptile, mamifere, ajungând la om!

Într-un fel de final al asemănărilor structurale umane cu peștii, ajungem la altă moștenire de majoră importanță, un nou fel de urechi, cu pavilion (ureche externă)... Astfel de ureche nu este întâlnită la reptile ci numai la formele de viață ce au mers evolutiv pe linia mamiferelor... Ureche ce conferă o sensibilitate auditivă mult superioară celorlalte forme de viață...

Dar secretul acestei sensibilități nu stă numai în pavilionul extern, tipic mamiferelor, ci și în cele mai mici oase ale organismului, ciocănelul, nicovala și scărița, prezente în urechea medie… Delimitarea tipică mamiferelor este clară, deoarece reptilele au doar un singur os ce asigură transmiterea vibrației timpanice către structurile nervoase de transmisie și interpretare...

Și, surpriză, studiile în ceea ce privește dezvoltarea embrionară umană a urechii medii relevă faptul că inițial există un singur os, ca la reptile...

Dar, pe parcursul dezvoltării două ”extra-oase” ce pare că fac parte din zona maxilar-mandibulară, ca parte a ”fălcii”, se vor ”ridica” pozițional, din punct de vedere anatomic, și, la momentul nașterii, sunt deja delimitate de ”falcă” deconectându-se de aceasta, făcând parte deja din viitoarea ureche medie, care nu este încă ”final” formată (aceste oase fiind încă cartilaginoase, într-un proces de micșorare, osificare, replasare, etc) dar relativ funcțională...

Acest proces este descris și la nivelul diferențierii oaselor mâinii, picioarelor, fiind unul absolut similar, cu specificitatea normal anatomică... Proces a cărui evoluție este ”specializat” de ființele vii, denumite de noi mamifere, de aproape 300 de milioane de ani (ce este confirmat de numeroase fosile de pe arborele de dezvoltare al mamiferelor, delimitarea completă a oaselor ”fălcii” apărând acum 200 milioane de ani)...

Și, deosebit de interesant este faptul că, odată cu această separare a oaselor urechii medii, se constată o creștere masivă a volumului creierului (sesizată la o fosilă de acum 180 milioane de ani, la așa numita specie Hidrocodeina)... Creștere care se datorează în primul rând cerințelor extreme solicitate de condițiile de mediu, deosebit de agresiv față de micile mamifere dar și cerințelor de percepție, interpretare, etc ale noilor organe de simț...

Abia după catastrofa de acum 65 milioane de ani, odată cu dispariția saurienilor, dezvoltarea mamiferelor va fi liberă către ceea ce cunoaștem și percepem în zilele noastre.

Am menționat, mai devreme, de dezvoltarea, diferențierea membrelor, și ne vom concentra inițial pe mâini, un element semnificativ în „izolarea”/ „delimitarea” omului de primate (maimuţe).

În mod evident, mâinile omului sunt ceea ce a permis ca toate ”cerințele” membrilor evoluţiei lui să materializeze gândurile şi să aducă omul unde se află acum, construind lucruri, manipulându-le, utilizându-le. Nu am subliniat ”fără rost” acest lucru, mai ales că, în postări viitoare din același grup, voi descrie lucruri ce vă vor lăsa fără cuvinte…

Și, păstrând tiparul de analiză axată pe dezvoltarea embrionară, lucrurile se complică şi este nevoie să apelăm la unele „cuceriri” ale geneticii.

Totul porneşte de la fecundare, de la o celulă care se divide rezultând două celule, apoi cele două se divid şi rezultă patru, apoi vor fi 8, 16, 32, etc. Asta ştie oricine. Deci, un fel de regulă, destul de generală, a ”lui 2”, eventual a simetriei…

Ceea ce a descoperit genetica este că diviziunea iniţială va genera doar celulele stem, nediferenţiate… Până la un anumit punct când se va genera un set de celule „stem iniţial distincte” din aceste celule stem nediferențiate…

Ei bine, din aceste celule se dezvoltă „distinct” elementele iniţiale ale embrionului (cap, corp şi coadă). Mai departe avem de a face cu o nouă dezvoltare de celule stem dar, de data aceasta, vor fi relativ diferenţiate, „născându-se” „punctele de dezvoltare stem diferenţiată” (de care aminteam anterior în cazul diferenţierii branhiilor).

Pentru a înţelege mai bine voi particulariza prezentarea mea cu exemplul dezvoltării a 6 degete (palmare sau plantare, nu contează) la embrionul, fătul uman.

Palma umană are două astfel de puncte iniţiale (etapizat, bineînţeles). Primul care va naşte celulele stem ce vor forma viitorul corp al palmei, ce se dezvoltă din punctul iniţial de la nivelul prinderii membrului de trup ce naşte celule stem ce se diferenţiază în etape, după regula prezentată mai sus, la „tipologia” oaselor membrelor.

Acest ”punct inițial” va dezvolta celule stem nediferenţiate până la forma aproximativă a unei mănuşi fără degete. De aici se va dezvolta cel de-al doilea „punct” ce va iniția dezvoltarea degetelor… Ei bine, acest punct de dezvoltare se va diferenția rapid în trei puncte de ”ramificare” ce vor ”merge” mai departe după regula dublării…

Deci, în mod normal, din start, palma umană va trebui să dezvolte șase degete… Dar, evolutiv, încă de la amfibiano-reptilele ”strămoși” ai liniei mamiferelor care au dus la om, cel de-al șaselea deget a dispărut… Dar, o remanență genetică a rămas, în mod cert…

Și, astfel, cel de-al treilea punct de dezvoltare nediferențiată, plasat undeva la baza viitorului deget mic, va putea dezvolta „anomalia” celor şase degete, care apare când acest „punct”, din varii motive, dezvoltă un deget suplimentar, după ”regula dublării”, asta fiind posibil deoarece pe traseul genetico-evolutiv au existat etape în care „strămoşii noştri” (nu cu referire la oameni ci la întregul „circ evolutiv”) aveau şase degete.

Tot pe principiul de mai sus, la anumite ”interferenţe”, o secţiune a „remanenţelor genetice” va activa dezvoltarea de degetele „palmate” (în special în zona degetelor membrelor inferioare).

Ei bine, nu numai genetica confirmă aceste „constatări” ci şi embriologia, fiind ştiinţa care a demonstrat că acest mecanism de dezvoltare embrionară este identic la toate formele de viaţă, indiferent care ar fi acestea, viermi, insecte, peşti, amfibieni, reptile, mamifere… Cu diferențierile absolut normale ce țin de specie dar și, deseori, de individ…

Da, ar mai fi ceva de precizat, cu toate că totul pare mult prea ”tehnic”…

Am tot pomenit de celule stem, celule stem nediferențiate și, este evident, aici apare nevoia de precizări suplimentare.

Imaginați-vă procesul de diviziune a ovulului începând cu momentul fecundării! Nu vă voi ”ameți” cu meioze, mitoze sau alte chestii de diviziune celulară. Pur și simplu imaginați-vă!

Spermatozoidul este un rest de celulă, ovulul este o celulă întreagă, dar procesul de diviziune începe prin formarea din ovul a doar două celule… Nu trei, adică cele două de diviziune ale ovulului plus un fel de completare a spermatozoidului și nici patru celule, două din ovul și două din spermatozoidul ”activator”…

Oare aceste două celule pot fi atribuite vreunei specificități, în sensul că din această celulă se va dezvolta ficatul, de exemplu, și din cealaltă se va dezvolta, să zicem creierul?!? Sau atribuiri de tip sistemic, de genul, din această celulă se va dezvolta sistemul osos, sau muscular, sau digestiv, sau altul?!? Evident că nu… Este clar că avem de a face cu celule nediferențiate, care nu pot fi diferențiate, identificate pentru a primi o atribuire certă, nu au un specific anume, nu-i așa?!?

Și, oare câte celule nediferențiate ar trebui să se creeze pentru a forma, de exemplu, doar scheletul uman (sistemul osos), care este alcătuit din 208 oase, fără a mai lua în considerare că acest număr nu este întotdeauna constant, la unele persoane formându-se oase mici, suplimentare, între oasele craniului sau între articulațiile degetelor?!?

Câte celule nediferențiate este necesar să se creeze numai pentru fiecare sistem al organismului uman, sau pentru fiecare organ al corpului uman, fără a mai lua în considerare o evoluție constantă a embrionului, conform celor prezentate anterior?!?

Dar să mergem mai departe pe linia celulelor stem nediferențiate, pentru a elucida cât de cât un mecanism anume!

Studii aprofundate, ce se desfășoară pe o perioadă mai mare de 50 de ani, au relevat faptul că celulele stem nediferențiate se vor dezvolta în funcție de mediul în care acestea sunt create și își inițiază existența…

Detaliind, pentru o mai bună înțelegere, voi descrie un experiment ce poate fi realizat în orice laborator cu specific pentru un astfel de experiment. Se vor preleva celule stem nediferențiate ”dintr-un singur loc”, indiferent de sursa acestora, cu referire la sursă placentară, osoasă, neuronală, hepatică, etc.

Ei bine, aceste celule stem nediferențiate, mai întâi, vor fi multiplicate în medii specifice, neutre (pentru cunoscători: ser fiziologic sau orice alt tip similar, indicate fiind mediile minime, de transport sau, eventual cele îmbogățite), deoarece cantitățile ce se pot preleva sunt infime pentru necesitățile unui astfel de studiu. Și, după o relativă multiplicare celulară, a masei de celule stem, se va obține o cantitate optimă studiului, ce se va împărți în minim trei părți.

Apoi, aceste mase de celule vor fi plasate în medii de cultură diferite. De exemplu, extract hepatic, extract osos, extract neuronal, dermic, etc (medii de cultură specifice)… Ce credeți că se va întâmpla?!?

Da, ați ghicit, fiecare grup celular nediferențiat se va dezvolta după tipicul mediului în care au fost plasate, fără a ține cont de ”sursa de prelevare”. Cele plasate în extract muscular vor deveni celule musculare, cu o specificitate dată de caracteristicile de mediu de cultură, cele plasate în extract hepatic vor deveni celule hepatice, etc… Subliniez, chiar dacă sursa lor inițială a fost un cu totul alt tip de țesut…

Dar nu acest fapt doream să îl subliniez ci faptul că, mediul ”de cultură” este cel care dictează ce va deveni viitoarea celulă stem nediferențiată.

În mod evident, în organismul uman, celula stem nediferențiată hepatică, de exemplu, se va dezvolta într-un ”mediu hepatic” și, astfel, se va concretiza rațiunea pentru care aceasta a apărut la acest nivel, aceasta devenind o componentă a respectivului țesut. Un adevărat sistem, destul de simplu și eficient, nu-i așa?!?

Acum vin ”departajările” legate de mediu, evident.

Dezvoltarea embrionară are loc într-un mediu izolat, care nu are tangență la ”medii externe” dezvoltării, la acele posibile influențe, asigurându-se astfel un curs normal al dezvoltării embrionare. Dar, oare așa este?!?

Genetica, în toate lucrările de specialitate, poate fi comparată cu o armă și mediul și stilul de viață ”apasă pe trăgaci”… Cel puțin în majoritatea cazurilor (peste 97% din masa indivizilor umani)… Cu mediul am clarificat sau, cel puțin, a descris unele ”detalii”, dar cum rămâne cu stilul de viață?!?

Aici, la nivelul dezvoltării embrionare, în primul rând, intervine mama, ca ansamblu funcțional, care ”furnizează” permanent informații prin însăși corpul ei, informații care conlucrează cu informațiile genetice și ajută la delimitările ”de diferențiere”…

Apoi, incontestabil, intervine stilul de viață al mamei… Corect sau nu?!? Pentru cei care își mai ridică semne de întrebare le reamintesc de mamele care consumă alcool sau alte droguri ”de risc”, de mamele care au un stil de viață distructiv, de mamele care evoluează în medii deosebit de agresive, și alte medii ce aduc ”semne de întrebare” și nevoi de adaptare.

Cum ar fi, de exemplu, un mediu ce oferă suport alimentar deosebit de plin de carențe… Sau, pornind logic, de exemplu, doar de la mamele care consumă streptomicină în timpul sarcinii și vor afecta grav dentiția viitorului copil, sau de la mamele care au prezență invazivă (de exemplu spirochete)…

Lucruri care nu au cu nimic de a face cu genetica, cu ceea ce ar fi ”depozitat” în ADN-ul mamei, eventual în ceea ce s-a primit de la tată…

Credeți că cele câteva exemple prezentate nu vor afecta dezvoltarea embrionară?!? Mai ales că nu am luat în considerare, de exemplu, masiva prezență radio din vremurile noastre, prin toate rețelele de telefonie mobilă, prin atotprezentele rețele wifi și altele similare…

Apoi ar interveni componenta psihologică a mamei… Da, ați citit corect, a mamei și nicidecum a embrionului, viitor individ… Anterior v-am prezentat sumar mecanismul dezvoltării degetelor palmate. Ei bine, într-un studiu efectuat de cercetători americani, este drept pe doar 630 de cazuri, s-a constatat că există o legătură directă între psihologia mamei și apariția degetelor palmate la picioarele copiilor născuți de acestea.

Rezultatul acestui studiu relevă că, în 90% din cazuri, mama avea o puternică fobie față de apă, aceasta neștiind să înoate și tot ceea ce mai poate fi corelat cu teama, groaza față de apă, adâncă sau nu… Deci, un procent semnificativ ce poate explica un fel de inserție a psihologicului în dezvoltarea embrionului, fătului și, în final, a copilului ce se va naște…

Poate că sunt doar simple coincidențe, dar procentul atât de mare dă de gândit.

Din punct de vedere al creaționiștilor este, iar, simplu…

Omul a fost făcut de divinitate, singura problemă fiind doar ”o coastă în plus”, și gata! Totul perfect, fără nici un fel de considerație la evidențele dezvoltării embrionare, la micile ”dovezi” ale întunericului plantate în ceea ce ar fi fosilele și altele asemenea…

Există o singură posibilă evoluție: Păcatul părinților se transferă asemenea genelor și asupra copilului, viitorului copil… Ca o pedeapsă asupra părinților care nu respectă regulile divine, chiar dacă se pune întrebarea ”Ce vină are copilul?!?”… Sau, dacă părinții sunt fără de păcat, vin păcatele liniei genealogice, indiferent de aprofundare, până la Adamul și Eva lor… Offf, deci despre ce vorbesc, nu există om fără de păcat…

Creaționiștii aceștia sunt atât de preocupați să își găsească o vină, un păcat, ce a atras ispășirea de pedepse în această viață, încât bietul Dumnezeu rămâne clar fără obiectul muncii, judecata, fie ea și ”cea de apoi”… Fără a mai lua în calcul că ei își bat joc de lucrarea lui Dumnezeu, atribuindu-i imperfecțiunea chiar din startul oricărei evaluări prin dogmă și principala manifestare a acestuia, bigotismul…

Deci, orice formă de analiză, pe subiectul dezbătut mai sus, la care să pot conexa creaționismul, cade din start. Sau să subliniez că nici măcar Puterea Divină nu a fost în stare să facă totul într-o zi?!? Sau să subliniez că omul ”funcționează” după ”relativ” aceleași principii cu ale animalelor, născându-se, trăind, murind, formând grupuri familiale, sociale, etc?!?

Și cred că este de ajuns cu această parte de început a postărilor legate de ”Povestea omului”, dar nu voi merge mai departe fără a deduce și prelua unele concluzii…

Așadar, înainte de a trece efectiv la ”studiul” hominidelor ce au ajuns la ”Homo Sapiens” am ajuns la un fel de primă concluzie preliminară (vor mai fi și alte concluzii): De a fost să fie un fel de ”God Bang” sau un ”Big Bang”, contează mai puțin deoarece se observă niște similitudini ”evolutive” clare în ambele cazuri.

Este foarte posibil ca ideile creaționiștilor să fie doar prost redate în cărțile religioase, o zi a Puterii Divine putând fi acea perioadă de timp ce o măsoară oamenii de știință folosind timpul Plank. Mai concret, că această zi a 6-a, a creației omului, este de fapt inimaginabil de lungă, de genul a 50 de milioane de ani, sau mai puțin, dar oricum mult mai mare decât o zi?!?

Poate că durata mare de viață a oamenilor de la ”Început” contrazice o astfel de ipoteză… Deci, cu timpul am terminat.

Dar, cea mai importantă parte a acestei concluzii este că natura sau Puterea Divină a procedat gradual, evolutiv, asemenea unui biolog, inginer, etc, mergând pas cu pas, într-un evident ”drum al perfecționării”, proces ce se regăsește la acest moment în orice direcție s-ar orienta cercetarea.

Un drum al perfecționării, al dezvoltării permanente spre mai bine, spre mai adaptat… Cu reușite, fie ele și imperfecte, viețuitoarele actuale, în frunte cu Homo Sapiens sau cu nereușite, apropos de speciile care s-au stins…

Sau, după cum afirmă creaționiștii, un drum invers, de la divina creație, perfectă sau aproape perfectă, pe un curs al regresului și degradării, fără participarea divinității, până la Domnul Iisus (sau Mahomed, Budha, etc) evident…

Deci, evidentă concluzia, pentru evoluționiști natura a perfecționat continuu, Puterea Divină a creat și însăși ”creația” s-a degradat continuu… Sau sunt doar ”vorbe” fără rost?!?

Oricum ar fi, este vorba despre evoluție, că ea are loc de la Creație de tip ”God Bang” sau că ea are loc progresiv, de la ”Big Bang” până la scrierea Genezei biblice…

Cea de-a doua concluzie este evidentă: Indiferent de sursă, evoluția este comună tuturor ființelor, este certă, indiferent de sensul acesteia!

Și nu voi mai detalia…

Va urma acum un fel de analiză similară cu ceea ce ar fi omul ”palpabil”, cel creat de mâinile puterii divine sau cel care a evoluat de la maimuță la Homo Sapiens, privind tot din ambele puncte de vedere…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!

Dorin, Merticaru