STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Limbajul
conștientului (3)
Abia din acest
moment putem face primul pas spre a învăţa cum să ne fixăm optim
obiectivele. Deci, până acum am adunat ceva unelte de lucru
pentru a afla ce vrem cu adevărat, dacă acest lucru este bun
pentru Dumneavoastră în cazul în care-l obţii şi cum să
procedezi ca să ajungi la el pe calea cea mai simplă. Asta
deoarece majoritatea dintre noi habar nu au despre ce este vorba
în viaţa lor dar, în schimb, se mişcă cu maximă viteză.
Din postările anterioare se
poate deduce că eu, autorul acestor postări, sunt total de acord
cu faptul că „Drumul este scopul”. Noi, ca spirite, suflete (sau
cum vrea fiecare dintre noi să le denumească) venim aici pentru
a testa, a încerca prin cunoaştere ceea ce ştim deja (bine,
treaba este mult mai amplă dar, simplificat, aici ajungem) şi nu
pentru a învăţa sau altele asemenea. Inclusiv drumul nostru prin
această viaţă materială, conştientă, este un scop al nostru sau
al „nostru”. Fiecare din noi alege, îşi planifică tot cea ce va
urma până ce obţine acel ceva (sau renunţă la acel ceva). Şi
apoi altă planificare spre alt obiectiv şi tot aşa până ce
părăsim acest plan material (decesul fiecăruia din noi).
În tehnicile NLP/ SNLP, acest ceva, obiectivul ales de noi, se numeşte meta-obiectiv. Şi, principala problemă care trebuie să ne-o punem este: „Care este meta-obiectivul şi ce câştig în cazul în care obţin ceea ce vreau („ating” meta-obiectivul)?”. Valoarea, valabilitatea acestei întrebări o puteţi înţelege cu ajutorul următorului exemplu. Să presupunem că ţi-ar face plăcere (fie şi în secret) să ai un Ferrari (roşu, bineînţeles). Nu contează motivaţia, că vrei să araţi căluţul cabrat duşmanilor tăi, că vrei să aspiri fete, fiecare cu păsărelele lui sau cu stolul lui de păsărele (asemenea gânduri există şi în mintea celor pasionaţi de spiritualitate aşa că motivaţia nu este o „înjosire” dar este bine să subliniez că vom discuta cazul persoanelor care au disponibilităţi financiare de la puterea de a cumpăra două astfel de maşini în jos).
Evident că, prima întrebare este dacă se merită efortul (mai ales pentru cei care nu au bani şi trebuie să se gândească de unde fac rost de ei atât pentru achiziţia maşinii cât şi pentru întreţinerea acesteia). Dar să lăsăm deoparte „mărunţişurile” şi să presupunem că ai deja banii necesari întreţinerii acesteia (deci ai maşina). Vine întrebarea ce posibilităţi, pe care nu le-ai avut înainte, îţi va crea acest lucru? Poate că eşti de părere că vei deveni mai atractiv/ atractivă (de ce nu şi femeile) şi că, în sfârşit, prin intermediul „cârligului strălucitor” vei avea parte de partenerul/ partenerii doriţi, grozavi, perfecţi etc.
Bine, acum imaginează-ţi că ai găsit deja partenerul/ partenerii visat. La ce ţi-ar folosi, ce posibilităţi pe care nu le-ai avut anterior vei avea împreună cu ei/ cu ele? În funcţie de împrejurări, câştigul ar putea fi faptul că ceilalţi oameni ţi-ar acorda mai multă atenţie decât înainte şi te-ar putea admira pentru partenerul/ partenera grozavă pe care o/ îl ai. Şi, dacă presupunem că eşti permanent foarte admirat, ce-ţi dă aceasta în plus faţă de ceea ce aveai anterior? Poate că, prin intermediul acestui feed-back te vei simţi, în sfârşit pe tine însuţi, şi vei căpăta sentimentul de personalitate, individualitate.
Presupunând că acesta ar fi
rezultatul unei aşa-zise „Analize a rezultatului”, deci a
parcursului pe care abia l-am exersat, n-ai putea să elimini
ocolul spre auto-reprezentare prin Ferrari şi partener şi să îţi
dai seama imediat că eşti un individ unic, important şi care
merită să fie iubit!?! N-ar fi mai bine să elimini posibilele
întrebări de viitor legate de valabilitatea gestului tău, de a
avea o maşină pentru a te simţi complet şi, de ce nu, de a avea
un/ o partener pentru asta (ceva gen „Fără maşină mai aveam
partenerul acesta?!? Mai aveam prietenii aceştia?!?” – în fond,
în exerciţiul nostru, banii îi aveam sau am reuşit să-i obţinem,
deci, „ocolul” nostru ce rost ar mai fi avut?!?).
În fond, o asemenea „Analiză
a rezultatului” merită să fie făcută întotdeauna atunci când se
intenţionează abordarea unui proiect major. Aceasta fiindcă,
astfel, deseori, obiectivul din fundal, inconştient încă la
momentul analizei, dar care este urmărit în spatele celui
superficial, accesibil imediat, conştient, poate fi atins cu
mult mai uşor. Oamenii care vor cu tot dinadinsul să plece în
călătorii foarte lungi, care visează la marele câştig de la
loterie sau care sunt fixaţi pe un răsunător succes profesional,
făcând mari eforturi pentru obţinerea acestuia, ar putea obţine
ceea ce îşi doresc cu adevărat cu mult mai puţin efort şi mult
mai repede, cu ajutorul planificării. Deseori, aceasta este
singura cale spre evoluţie. Asta fiindcă, nu toată lumea are
Ferrari… Şi dacă ar avea nu ar mai constitui ceva de valoare ci
o trăsurică costisitoare care te duce de colo-colo în care n-ar
mai urca decât partenerii reali, valoroşi. Sau, să nu mai fiu
rău, pentru a câştiga la loto s-ar putea să aştepţi o
eternitate…
Aşadar, putem trece la
criteriile fixării optime a obiectivelor. Veţi vedea că în
fişele ce vor urma, această acţiune are o importanţă mai mare
decât vă puteţi imagina. Deci, cum evoluează lucrurile în
continuare, dacă o „Analiză a rezultatului” a arătat că
realizarea obiectivului te avantajează? Maeştrii în domeniu
sugerează că pentru asta există un anumit parcurs, în principiu
acelaşi pentru toate temele care trebuie prelucrate în vederea
fixării unui obiectiv şi a unui drum realist şi eficient care să
conducă la el. Şi acest traseu arată cam aşa: …
A. Descrierea obiectivului.
Acesta ar trebui exprimat în
noţiuni pozitive, deci fără a folosi negaţii sau comparaţii. „Nu
mai vreau să fumez” devine pentru subconştient „Vreau să fumez”
(deci nu merge, nu funcţionează). La fel de ineficient este şi
„Vreau să fiu mai bun decât…” deoarece s-ar putea să te înşeli
cu privire la parametrii care l-au adus acolo, unde îţi doreşti
şi tu să ajungi, mai ales că nu se precizează despre ce
„calitate” palpabilă este vorba. Deci, gândeşte-te bine ce vrei
cu adevărat, în loc să te păcăleşti pe tine însuţi şi să te
gândeşti tot timpul la ce nu vrei (în cazul formulării
obiectivelor prin negaţii, forţa rămâne legată de planul
problemei). Abia în acest mod, energia va putea fi orientată
înspre un nou tip de comportament.
Chiar dacă majoritatea cerinţelor, necesităţilor, nevoilor şi dorinţelor noastre se nasc la nivelul subconştientului este evident că trebuie avut în vedere meta-modelul, „translarea” corectă a informaţiilor furnizate de subconştient la nivel conştient, în limbajul conştientului. Atenţie la fişele cu ancore realizate (sau cele care le vei realiza) şi denumeşte exact, cine trebuie să facă ce, când şi unde! Atenţie, descrierile trebuie să fie specifice simţurilor (de aceea v-am indicat fişele cu ancore). Descrie obiectivul prin intermediul unor puncte concrete, perceptibile direct de către simţuri.
Deci să nu vă aud cu ceva de
genul „Vreau mai multă dragoste!”! Aşa nimeni nu va înţelege ce
vrei cu adevărat, nici măcar tu însuţi, până ce nu rafinezi,
până ce nu dai detalii clare. În loc de aceasta, o formulare
mult mai bună a dorinţei tale poate fi de genul: „Mi-aş dori ca
mâine seară, după cină, partenerul/ partenera să mă privească în
ochi, să-mi ia mâna şi să-mi spună cu voce caldă … (ce vrei tu,
eventual „… însemni foarte mult pentru mine şi mă bucur că am
început să petrec această seară cu tine!” sau…, nebunaticule/
nebunatico!!!)” (demonstrează-i concret celui care trebuie să
înţeleagă sau să acţioneze astfel ceea ce înţelegi prin acest
lucru).
Mişcarea către obiectivul
final va fi iniţiată de către tine şi va fi controlată şi dusă
la bun sfârşit de către tine (nu există delegare şi nici
repartizare/ împărţire/ delegare de sarcini). Dacă te bazezi pe
faptul că vei primi o moştenire de la mătuşa Tamara, şansele
tale de succes nu sunt foarte mari. Dacă în loc de aceasta te
vei baza pe tine şi vei obţine banii necesari, şansa de a-şi
îndeplini dorinţele va fi mult mai mare.
Dacă ceea ce ţi-ai propus
necesită timp şi eforturi pe perioade mai mari de timp pentru
atingerea obiectivului final, procedează la împărţirea pe etape
(obiective parţiale). În limbajul NLP/ SNLP această tehnică este
denumită „mărunţire” (chunk down). Marea călătorie nu poate
începe niciodată fără primul pas şi constă în următorii paşi,
tot atât de mari. Oamenii îşi pierd uşor curajul dacă li se
trasează sarcini care nu sunt bine împărţite în sarcini
parţiale, care să poată fi apreciate şi manipulate corect. În
acest caz, munca ce va trebui să fie depusă se înalţă în faţa
individului ca un munte greu de escaladat care sperie sau
oboseşte rapid nepermiţând continuarea drumului decât cu mare
greutate (sau oprirea lui). Împarte drumul spre ţelul tău în
paşi mici, accesibili, uşor de îndeplinit. Pentru început
planifică primul pas şi defineşte-l specific, senzorial (corelat
cu principalele tale ancore). Fă asta folosind percepţiile
corespunzătoare celor cinci domenii senzoriale, prin intermediul
cărora vei putea să remarci că eşti pe drumul care duce la
obiectiv şi cu ajutorul cărora vei putea să remarci că
înaintezi.
B. Ce te face să observi că
ţi-ai atins scopul?
Defineşte ce trebuie să
vezi, să auzi, să simţi corporal, să guşti şi să miroşi pentru a
şti că ţi-ai atins obiectivul. Dacă nu ştii când ai ajuns acolo,
este posibil să-ţi continui cursa până ai să cazi, răpus de
epuizare. Multor oameni, care şi-au propus cândva să se
îmbogăţească, li s-a întâmplat acelaşi lucru. Ei au uitat să
precizeze cât de bogat înseamnă pentru ei să fie destul de
bogaţi. De aceea, ei continuă să alerge ca într-o rotiţă pentru
hamsteri, până nu mai pot fără a avea cândva şansa să-şi accepte
succesul şi să înceapă ceva nou şi plăcut, folosind noile lor
posibilităţi. Poate doar dacă, de exemplu, vor înălţa cândva din
tehnicile existente NLP/ SNLP sau altele asemenea (inclusiv de
pe acest blog şi ce va urma lui).
C. Verificarea „ecologică”.
Ce efecte are atingerea
scopurilor tale asupra vieţii tale, meseriei tale, familiei,
sănătăţii, prietenilor, hobby-urilor şi a obiectivelor
importante din viaţa ta? Îţi doreşti cu adevărat aceste
rezultate? Este posibil să-ţi fi ales un obiectiv extraordinar
dar în momentul în care l-ai atins, familia te-a părăsit,
fiindcă, de ani de zile, aproape că nu a mai avut ocazia să te
vadă. Sănătatea îţi este ruinată şi nu ştii ce să faci cu marele
succes care l-ai obţinut. De aceea, este foarte important să
investighezi, realist, cu mare grijă şi cu mare atenţie efectele
pe care le va avea asupra vieţii tale planul pe care ţi l-ai
făcut.
D. Ce obstacole se vor pune
probabil în calea ta şi ce poţi face, preventiv, pentru a le
ocoli sau a le putea înlătura cu uşurinţă?
De ce ai nevoie? Cum poţi
face rost de acel lucru şi cum îl poţi asigura în aşa fel încât
să-ţi stea la dispoziţie, atunci când vei avea nevoie de el?
Obţinerea acelui mijloc şi cheltuielile legate de acestea sunt
compatibile „ecologic” (în sensul punctului C).
E. Ce te-a împiedicat până
acum să-ţi atingi obiectivul?
Stabileşte exact ce căi au încercat, fără succes, de altfel, să
foloseşti până acum, pentru a nu te întoarce, după o planificare
visătoare, „întâmplător” pe strada deja cunoscutului insucces şi
şocat să te trezeşti într-o fundătură a vieţii tale.
F. Proiecţia în viitor.
Din punct de vedere al tehnicilor NLP/ SNLP, această proiecţie
în viitor este denumită „Future Pace” (trăirea imaginară a unei
anumite situaţii viitoare în vederea examinării şi posibilităţii
de apreciere a unei acţiuni de schimbare a situaţiei actuale,
pentru a o face mai uşor disponibilă în vederea adoptării unei
noi atitudini). Deci, proiectează-te cu toate simţurile într-un
viitor în care ţi-ai atins deja obiectivul. Foloseşte ocazia
pentru a trăi o stare de reverie impregnată cu efectele cele mai
plăcute ale acestui succes. Starea de spirit extrem de plăcută
pe care o vei avea este deja un mic preludiu a ceea ce vei simţi
în curând.
Această scurtă călătorie în
timp, te va supra-motiva sentimental în vederea atingerii
obiectivului propus. Şi sentimentele pozitive faţă de această
intenţie îţi vor da puterea de care ai nevoie pentru a avansa/
înainta. În afară de aceasta, ele mai reprezintă o ultimă
verificare. În cadrul trecerii în revistă a ceea ce se va
întâmpla în viitor, mai poţi observa unele rezultate ale
strategiei tale, pe care nu ţi le doreşti, şi îţi mai poţi
schimba, în mod corespunzător şi în timp util, planificarea.
Notă: În tehnicile care
interesează "Noua medicină" acest ultim procedeu poartă
denumirea de "teatru vizual" şi are un mod specific de
"utilizare" ce va fi prezentat când va fi timpul.
Dacă ai prelucrat cu atenţie
aceste puncte (A - F), nimic nu ar trebui să te mai împiedice,
în drumul tău spre succes. Dacă mai intervine totuşi ceva,
foloseşte următoarea metodă (care o voi prezenta în postarea
viitoare) care, de cele mai multe ori, a dat rezultate
excelente.
Continuă în postarea
viitoare…
Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!
Dorin, Merticaru