Limbajul conștientului (8)

         Am ajuns la „legătura” dintre subconştient şi conştient la nivelul fişelor cu ancore! Deci, cum putem folosi ancorele în mod conştient?!? Am văzut că tot ceea ce pare „întâmplător” în viaţa unui om şi are loc inconştient, poate fi folosit de cele mai multe ori conştient, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii, atunci când mecanismele vieţii sunt bine cunoscute. În cazul folosirii conştiente a tehnicii de ancorare, trebuie să respectăm următorii paşi:

Pasul 1: Selectarea unei experienţe din trecut care să conţină starea de spirit pe care ţi-o doreşti, o experienţă sau o asociaţie legată de aceasta. Dacă nu ai avut o asemenea experienţă, aceasta poate fi structurată şi în părţi corespunzătoare aparţinând altor evenimente sau în elemente de construcţie (de exemplu, un soare verde sau flori albastre, în cazul în care aşa ceva îţi îmbunătăţeşte starea de spirit).

Pasul 2: Intră în această experienţă ca participant direct, folosind informaţiile provenite de la toate cele cinci canale senzoriale (VAKOG). Ele trebuie retrăite şi dacă există această posibilitate, starea de spirit determinată prin modificarea conştientă (adăugare, omisiune, întărire, diminuare, modificare) trebuie intensificată pe cât posibil prin intermediul experienţelor senzoriale. În sfera mentală totul este posibil şi dacă te transpui din nou într-o situaţie în care ai fost lăudat, dar în care nimeni nu te-a bătut pe umăr, în care n-ai căpătat nici o cunună de lauri, etc, poţi recupera totul prin intermediul acestei tehnici, dacă aceasta îţi oferă mai multe din starea de spirit pe care ţi-o doreşti.

Această pătrundere în lumea care ţi-o doreşti, în lumea interioară, prin amintiri din domeniile celor cinci sfere senzoriale este desemnată în limbajul de specialitate ca fiind „transă VAKOG”. Experienţele, cunoştinţele, asociaţiile, principiile de credinţă şi senzaţiile care au asupra unui individ o influenţă întăritoare, armonizantă sau pozitivă din alt punct de vedere, sunt desemnate ca resurse. Deci, dintr-odată, fişele noastre cu ancore au devenit şi fişe de resurse (cu referire numai la elementele pozitive consemnate de noi în ele). Ancorarea este, deci, o apelare conştientă şi o punere la dispoziţie de resurse interne, care are rolul de a participa la folosirea şi structurarea resurselor interne.

Pasul 3: În cazul în care o experienţă trăită a determinat apariţia indubitabilă şi puternică a stării de spirit dorite, la aceasta se adaugă o altă excitaţie senzorială, pe cât posibil unică sau cel puţin neobişnuită în oricare dintre cele cinci domenii senzoriale. Prin simultaneitatea experienţelor, în acel moment, excitantul suplimentar se adaugă modelului celorlalte evenimente/ sentimente/ asociaţii. În viitor, prin intermediul acestui declanşator, poate fi retrăită rapid şi voluntar întreaga experienţă, inclusiv sentimentele care o însoţesc. Excitantul senzorial care trebuie folosit ca ancoră trebuie testat cel puţin o dată înainte de întreaga acţiune, pentru a se constata dacă el nu este cumva legat de o stare negativă sau de o stare de ancorare cu efecte contrare. Dacă este aşa, trebuie căutat un alt declanşator.

Pasul 4: Anticiparea mentală a unor situaţii viitoare (denumită în limbajul NLP/ SNLP ca fiind „Future Pace”), în care se folosesc ancorele construite în timpul paşilor de la 1 la 3 şi în care se trăieşte în imaginar efectul pe care îl are dobândirea acestor noi capacităţi. În cadrul acesta ar trebui introdu un anumit gest, de exemplu atingerea inconştientă a nasului (închinarea – semnul crucii, şi altele asemenea), pentru ca şi în cazul unor condiţii externe împovărătoare, ancora să poată fi reactualizată conştient.

De asemenea, un rol practic important l-ar putea avea şi o mică notă referitoare la ancora scrisă, de exemplu, pe un dosar cu actele pregătite pentru o şedinţă, o conferinţă, etc, într-un loc uşor vizibil pentru cel implicat. Şi, în cazul acestei viziuni despre viitor, trăirea asociată prin intermediul celor cinci simţuri este extrem de importantă. Subconştientul înţelege limbajul celor trăite şi astfel sunt atrase sentimentele. Prin trăirea anticipată a efectelor fantastice ale noilor modalităţi se creează o motivaţie superioară care poate fi folosită în realitatea viitoare conştient sau inconştient.

Pasul 5: A avea în viitor mai multe posibilităţi de alegere, însemnând nu numai capacitatea de a folosi capacităţile ancorelor dar şi o nouă atitudine în locul celei vechi. Aceasta fiindcă, datorită diversităţii şi imprevizibilului vieţii, vechea atitudine poate fi şi ea extrem de utilă în anumite situaţii în care talentele mobilizate prin noua ancoră nu numai că n-ar fi utile, ci chiar dăunătoare pentru individ. Practic, această flexibilitate mărită poate fi exersată prin trăirea în viitor, prin intermediul celor cinci simţuri, a cel puţin trei tipuri diferite în care nu este bine să se folosească noile posibilităţi (separatorul, starea plinului de resurse şi starea de blocaj, despre care vom discuta mai jos). Dacă ulterior vor mai apărea şi alte excepţii, procedeul descris în acest pas poate fi, pur şi simplu, reluat.

Acum să vedem ce este cu separatorul (modul în care putem întrerupe un comportament), starea plinului de resurse (starea în care ne simţim că putem înfăptui orice ne propunem) şi starea de blocaj (starea în care simţim că nu suntem în stare de nimic)! Pentru ca procesul de construire a ancorelor să funcţioneze în practică fără probleme, este important să reuşim să punem „la lucru” o altă tehnică utilă, separatorul. Asta înseamnă să putem intra la dorinţă/ la comandă într-o stare adecvată depăşirii problemelor vieţii (denumită şi starea plinului de resurse) şi să recunoaştem aşa numita stare de blocaj pentru a evita o stare de spirit în care, orice atitudine constructivă, este extrem de greu de atins.

Pentru început să învăţăm să folosim separatorul, desemnat a fi orice acţiune care încheie o experienţă, pentru ca individul să se poată dedica în totalitate uneia noi, fără să mai fie legat parţial prin gândire sau sentimente de evenimentul anterior. Numai astfel se pot construi ancore solide şi neechivoce. Separatorii sunt extrem de adecvaţi pentru a-i scoate pe copii dintr-o stare de spirit plângăcioasă pentru a te putea concentra total asupra timpului liber după o zi de muncă obositoare, sau pentru a comuta, la serviciu, diverse sarcini, fără a te bloca, fiindcă n-ai putut să te eliberezi încă, în interior, de ceea ce ai făcut înainte.

Iată câteva exemple de separatori din viaţa de zi cu zi: duşul după serviciu sau după sport; îndreptarea atenţiei unui copil care plânge asupra unei jucării preferate pentru a-i reda veselia (atenţie, nu oferiţi dulciuri, ciocolată sau alimente/ sucuri deoarece veţi dezvolta dependenţa de mâncare); sunetul ceasului deşteptător care te trezeşte din somn; închiderea unui program de computer; melodiile ritmate (o anumită melodie); folosirea de termeni gen compliment, confirmare, mulţumire, recunoştinţă etc particularizat pentru fiecare situaţie în parte; cercetarea unei încăperi; apucarea unor obiecte; adoptarea unei atitudini; schimbarea locului; schimbarea vocabularului, a tonului vocal şi a ritmului vorbirii; bătutul din palme (aplaudatul); încordarea repetată a musculaturii; transa de relaxare; orientarea atenţiei spre prezent; schimbarea expresiei feţei sau a atitudinii corporale.

Din exemplele date se poate observa că, în principiu, separatorul este orice acţiune care are rolul să determine un individ să-şi poată orienta atenţia asupra unui alt lucru decât cel care l-a preocupat până în acel moment. În acest cadru, separatorul poate fie să determine deja noua stare de spirit, fie să ducă la una neutră, care să poată servi ca bază pentru iniţierea unei stări diferite, ca de exemplu, destinderea sau o schimbare a atitudinii ulterioare. În principiu, astfel de schimbări ale stării de spirit pot fi obţinute uşor, după o relativ scurtă exersare/ repetiţie. Pentru a înţelege mai bine fă următorul experiment: făcând abstracţie de percepţiile senzoriale ale celor cinci simţuri, transpune-te într-o situaţie plăcută din ultimul tău concediu şi, când ai reuşit s-o faci pe deplin încearcă să realizezi cum te simţi.

Este extrem de interesant să se exerseze tehnicile de ancorare împreună cu o altă persoană. În cazul în care celălalt te dirijează verbal, poţi ajunge mai uşor în stările necesare şi dacă îi determini tu intrarea în această mică transă, vei avea ocazia să observi modul în care-şi schimbă expresia feţei, atitudinea corporală şi limbajul. Dar, cel puţin din experienţa proprie, vă recomand să folosiţi acest avantaj prin imprimarea vocii Dumneavoastră pe un suport şi, astfel, prin redarea înregistrării, să vă auto-pilotaţi (nimeni nu vă cunoaşte mai bine, multe din cele ce le veţi folosi ca ancore nu prea este bine să fie cunoscute şi efectul este acelaşi cu cel al pilotării de către altă persoană, adică mult mai mare decât dacă faceţi „ritualul” conştient, încercând să urmaţi un curs logic în ceea ce faceţi).

Aceste „ecouri” ale stărilor interioare, perceptibile în exterior, sunt împărţite în (le prezint pentru a conştientiza modul Dumneavoastră de reacţie şi, astfel, să recunoaşte-ţi starea):

Dacă cineva reacţionează deschis, relaxat, vesel, vioi, hotărât, curios, creativ sau se găseşte într-o altă stare pe care şi-a dorit-o, care îl ajută să înfrunte mai bine provocările vieţii, este semnul pentru instalarea stării de plin de resurse. Această stare plină de resurse este deosebit de adecvată pentru creştere, învăţare şi rezolvarea problemelor (găsirea de soluţii, de energie, etc). Aceste stări pot fi constatate şi recunoscute şi prin metode speciale. În cazul în care ţi-ai observat atent partenerul în timpul celor trei mini transe descrise mai sus, este sigur că ai observat semnele caracteristice ale celor trei stări interioare diferite. Dacă le-ai memorat, poţi stabili şi fără alte informaţii verbale momentul în care respectivul trece dintr-o stare în alta.

Asta fiindcă, de fiecare dată, vor apărea semnele exterioare distinctive, caracteristice fiecărei stări de spirit. Încearcă! Dacă ai exersat suficient, va fi ca un fel de telepatie, cu toate că nu are nimic de a face cu aceasta. Am descris mai întâi procedeul asistat pentru a vă putea face o imagine despre ceea ce se întâmplă şi a conştientiza că auto-pilotarea este şi mai puternică deoarece Dumneavoastră ştiţi cu exactitate ceea ce simţiţi şi nu mai este nevoie de identificare, exerciţiu şi altele asemenea. Singurul lucru care îl aveţi de făcut este refacerea în timp a înregistrării de auto-pilotare pentru ca aceasta să fie în concordanţă cu evoluţia Dumneavoastră.

Dacă cineva este la pământ, fără curaj, fără speranţă, deznădăjduit, panicat, depresiv, dacă un copil este încăpăţânat, un adult rigid în concepţii sau ceva asemănător, dacă pofta sa de viaţă, puterea sa interioară şi flexibilitatea îi sunt încătuşate în stări de spirit negative, se poate vorbi despre starea de blocaj. Această stare este mult mai greu de schimbat decât celelalte stări de spirit, mai vii. Atât timp cât un individ nu a reuşit să iasă din ea, nu va avea acces nici la resursele sale, nu va dori să acţioneze şi nu va putea fi creativ, plin de speranţă sau fericit. Deci, înainte de toate, trebuie ieşit din starea de blocaj, dacă aceasta există.

Exemple de căi de ieşire din starea de blocaj sunt: un pacing onest, realizat cu conştiinciozitate; după aceea, dacă raportul este stabilit, ieşirea lentă, dirijată din această stare de spirit; o acţiune surprinzătoare care determină o răscolire profundă (reframing separator) şi care poate servi la reorientarea sentimentelor într-o direcţie constructivă; un alt stimul puternic, care să aibă rolul de a aduce individul „printre cei vii”; glume sau relatări care să determine apariţia unei dorinţe puternice de acţiune; oferte tentante pentru persoana respectivă, încât s-o pună, în sfârşit, în mişcare; etc. Cel aflat în starea de blocaj îşi ţine, de cele mai multe ori, ochii plecaţi, mai ales spre stânga (din punctul său de vedere).

O poziţie a ochilor în jos, spre stânga (conform cercetărilor de tip statistic), indicând un fel de dialog interior, care blochează orice acţiune, indiferent care ar fi natura acesteia. În această stare gândurile se învârt în cerc, fără un sens anume. O altă orientare a ochilor, spre dreapta sus (imagini construite) sau spre stânga sus (imagini reamintite), uşurează dizolvarea stării de blocaj. Din practică, confirmat statistic (aceste clasificări se confirmă deseori, dar nu întotdeauna), celelalte modalităţi de acces prin intermediul poziţiei ochilor, care indică o anumită selecţie a modului de abordare a informaţiilor senzoriale sunt (văzute de fiecare dată din punctul de vedere al respectivului): ambii ochi îndreptaţi în sus spre rădăcina nasului (privire meditativă) relevă o tendinţă de funcţionare integrală a spiritului cu variaţii dreapta sus relevând construcţii imaginative şi stânga sus relevând construcţii reamintite, mijloc dreapta relevă tonuri, cuvinte, zgomote construite, mijloc stânga relevă tonuri, cuvinte, zgomote reamintite, dreapta jos relevă senzaţii corporale, sentimente, mirosuri, gusturi construite şi stânga jos relevă senzaţii corporale, sentimente, mirosuri, gusturi reamintite.

Să parcurgem acum un exemplu pentru iniţierea sau ieşirea dintr-o transă VAKOG prin care se urmăreşte ancorarea unei stări de excelenţă (această introducere putând fi transferată asupra oricăror tehnici care necesită transă). Următorul text trebuie spus încet (dar suficient de tare pentru a putea fi înţeles), insinuant, lent, cu intonaţie, cu pauze şi cu voce gravă şi caldă. În text, „puncte, puncte” adică „…” indică o pauză scurtă iar „… …” indică o pauză mai lungă. Evită oscilaţiile acestor calităţi, de exemplu nu este indicat ca anumite părţi să fie rostite într-un tempo alert şi altele într-un tempo mai lent. Evită, de asemenea, întrebările directe, care pot fi percepute ca indicând necesitatea unui răspuns.

Din punct de vedere lingvistic, rămâi tot timpul în prezent, chiar şi atunci când te referi la lucruri din trecut (subconştientul nu face distincţie „de timp” ci doar de „înregistrări”). Pentru fixarea ancorei caută o zonă adecvată a corpului, de exemplu, partea superioară a braţului. Testează dacă această zonă este deja legată de o stare emoţională puternică. Dacă da, alege alta, mai potrivită. Lasă-ţi mâna să atingă lejer acel loc şi acceptă dacă vrei să ai o ancoră acolo (în cazul „asistatului” întreabă persoana dacă este de acord cu o ancoră poziţionată acolo şi ce vei face în acest sens). Cu cât te simţi mai bine (pentru „asistat” cu cât expresia feţei şi atitudinea corporală devin mai pozitive) pe parcursul exerciţiului, cu atât trebuie mărită presiunea în mod progresiv dar lent. Atunci când s-a atins limita maximă a trăirii pozitive, apasă mai tare.

Totuşi, această atingere nu trebuie să devină niciodată neplăcută. (în cazul „asistatului” fă, mai întâi, câteva probe!). Înainte de revenirea la realitate, dă drumul cu blândeţe. Abia la acest final, când trebuie să ne „trezim”, putem vorbi mai repede , folosind o tonalitate mai acută, cu pauze mai puţine, etc. Repetă modelul cu exactitate. Iniţiază întotdeauna această schimbare lent (mai ales în cazul „asistării”). Revin cu sfatul de a înregistra exerciţiul pe un suport cu redare audio (merge şi în cazul „asistării” ca ajutor pentru control şi perfecţionare). Am terminat cu instrucţiunile „generale”, iată şi ce trebuie să spunem:

Aşează-te sau culcă-te comod (dacă este nevoie această metodă funcţionează şi în picioare dar starea de relaxare apare mai greu, mai târziu, şi este mai greu de menţinut pe perioada exerciţiului – cu excepţia situaţiilor „cu antrenament”). Spune (dacă „asişti” stai lângă persoană la o distanţă de o lungime de braţ, priveşte-l cu atenţie şi memorează expresia feţei şi atitudinea corporală): „Acum închide ochii … relaxează-te, … fă-te comod, … acum îţi simţi corpul, …simţi zonele care ating suportul pe care eşti aşezat, … (aici, la „asistare” intervine: în timp ce-mi auzi vocea, …)” în timp ce este posibil să te mai gândeşti şi la altceva … poate că ai să te întrebi, … ce parte a corpului tău … se simte deja … mai relaxată. … Poţi să-ţi simţi, … bătăile inimii … în timp ce, într-un anumit fel, treci într-o altă stare de conştiinţă. … Acum … încet … lasă-ţi gândurile să alunece în trecut … la trei situaţii, … în care te simţi, … foarte bine, … plin de putere, … şi având certitudinea, … că poţi face tot, … ce vrei, … alege, … în linişte, … pe cele, … în care te simţi, … cel mai bine, … (aici intervine la „asistare”: şi fă-mi un semn cu mâna/ degetul, …) când te-ai hotărât, … definitiv, … (la asistare aşteaptă semnalul/ semnul) retrăieşte, … această experienţă, … aminteşte-ţi, … de ea, … de ce vezi, … (se aşteaptă un moment concentrându-ne atenţia supra schimbărilor – dacă sunt pozitive se intensifică atingerea, care este se face şi în cazul „ne-asistării”) … de ce auzi. … Poate că trupul tău simte, … ceva deosebit, … o atingere, …este posibil să fie şi arome, … care plutesc în aer, … şi poate şi un gust, … (în cazul „asistării” fii atent la schimbarea expresiei feţei, a poziţiei corporale, la încordarea muşchilor – dacă totul este pozitiv, întăreşte puţin presiunea de ancorare). … Şi sentimentele tale… sunt sigur… foarte puternice … … în această situaţie, … când conştientizezi din nou, … ce poziţie corporală deosebită … este legată de aceasta (în cazul „asistării” fii atent la o posibilă schimbare a poziţiei corporale – ea ar putea semnifica o ancoră deja existentă; dacă se întâmplă aşa ceva memorează poziţia şi, la „asistare”, arată-i-o partenerului după sesiune pentru a fi folosită ulterior, conştient, pentru a ajunge la o anumită stare emoţională) … Când vrei s-o atingi, … ia din nou … această poziţie … (în cazul „asistării” trebuie lăsat un timp oarecare în cazul în care se adoptă o poziţie corporală deosebită şi, dacă da, mărită puţin presiunea de ancorare). În această experienţă … este posibil să existe … un moment foarte frumos pentru tine, … caută-l … şi fiindcă în lumea imaginaţiei tale … totul este posibil, … extinde-l … şi aşa vei putea savura o perioadă mult mai mare … şi dacă doreşti să-i mai adaugi ceva, … pentru a-l face şi mai frumos … simte-te liber … s-o faci (în cazul „asistării” fii atent dacă expresia feţei sau poziţia corporală evoluează în sensul dorit; dacă da, mai măreşte încă odată presiunea de ancorare şi rămâi la aceasta până când vei dori să-ţi aduci înapoi partenerul; presiunea de ancorare trebuie să înceteze înainte de a „reveni”/ de a-ţi aduce înapoi „asistatul”, pentru ca starea ancorată să rămână fără echivoc; va începe întoarcerea pe drumul care duce spre realitate; atenţie la conversia modelului lingvistic de care am discutat mai devreme – ton mai ascuţit, fără pauze, etc). Acum desprinde-te încet … din această experienţă şi întoarce-te la realitate … Percepe-ţi zonele corpului care ating suportul pe care eşti aşezat. Fii atent la zgomotele din jur. Acum respiră de câteva ori adânc … şi deschide ochii. … Aceasta este realitatea! Încordează-ţi uşor, o clipă, toţi muşchii! Atinge ceva! Priveşte în jur!

Gata cu exerciţiul! Acum, trebuie aleasă o altă poziţie corporală şi să se schimbe locul, fiindcă este foarte posibil ca şi acesta să fi devenit ancoră. Pentru testare, reactualizează ancora printr-o atingere identică şi urmăreşte schimbarea stării de spirit (în cazul „asistării” trebuie întrebat acest lucru „asistatul”). Dacă apare o stare emoţională extrem de pozitivă, ca cea din experienţa folosită pentru ancorare, ai reuşit. Nu vă supăraţi sau renunţaţi dacă nu apare! Repetarea procedeului vă va confirma contrariul. Sau, fii mai atent la modelul lingvistic şi ancorează cu adevărat numai atunci când, în timpul transei, s-a instalat o stare de spirit pozitivă.

După acest separator, poţi să revii (să-l mai conduci încă odată) în transă, pentru a realiza future pace. Condu totul, din nou spre realitate (activitate separatoare). Apoi, din nou, într-o ultimă transă, în care să se retrăiască cel puţin trei situaţii în care să fie folosit comportamentul pus la dispoziţie prin ancoră în locul comportamentului obişnuit. Apoi, din nou, înapoi la realitate. Va urma o consemnare (discuţie referitoare în cazul „asistatului”) a experienţei şi notiţele vor fi extrem de folositoare pentru şedinţa viitoare.

Gata, v-am prezentat un „exemplu introductiv” referitor la o ancoră extrem de îndrăgită: starea de excelenţă. Această „stare optimă” care te face să te simţi puternic, sigur pe tine, echilibrat interior, este folositoare în multe situaţii din viaţă. Urmează exerciţiul şi trăieşte-l pe deplin! După ce au trecut prin această experienţă, mulţi nici nu mai vor să iasă din ea.

Revin cu sfatul că este mult mai accesibilă efectuarea fără asistare, în sensul de a fi asistat. Dacă vrei să asişti pe cineva, spor la treabă! În cazul „fără asistare” discutăm despre autohipnoză/ autopilotare. În acest caz, inducerea în transă trebuie înregistrată pe un suport cu redare audio pentru ca tu să poţi trăi liniştit senzaţiile. Bineînţeles că, atingerea corporală prin care se realizează ancorarea trebuie să o faci singur. Indicată, de mai mulţi specialişti, este împreunarea degetelor mare cu arătătorul şi mijlociul mâinii drepte (la stângaci, evident, stânga) asemenea gestului folosit la închinare semnului sfintei cruci.

Pentru alte credinţe sau pentru laici, bineînţeles că acest gest poate fi schimbat după voie (nu ţine de religie ci de obişnuinţa viitoare care va utiliza ancorarea şi rememorarea indusă de folosirea gestului – da, aţi citit bine, după o oarecare perioadă de practică veţi activa starea de excelenţă, sau ce altă stare aţi ancorat astfel, prin simpla adoptare a gestului respectiv, a atingerii respective sau spre ce aţi optat).

Da, ajunge şi pentru azi! Ne „tastagim” şi mâine, cu voia lui Dumnezeu! Week-end plăcut şi răcoros!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru