Terapiile alfa - Introducere (1)

Deci, a venit vremea să trecem la primul pas din lucrurile serioase ale Noii Medicine... A venit momentul să mergem mai departe cu ajutorul terapiilor alfa.

Dar, înainte de toate, să începem cu un fel de moto, transmis de Henri Coandă către eternitate:

„Atunci când avem nevoie să găsim soluţii la o situaţie de criză (individuală, de grup sau planetară), este necesar să ne întoarcem acasă, în adăpostul din adâncul nostru, aflat în centrul imobil al ciclonului, departe de agitaţia din afară. Doar dacă rămânem imobili în centrul fiinţei noastre şi uităm de tot ce am învăţat de la alţii, vom realiza detaşarea şi perspectiva necesară eliberării din cercul vicios al greşelilor anterioare şi vom înceta să privim doar prin ochii orbiţi de condiţionarea primită de la ceilalţi. Dacă vrem să ne fim de folos nouă şi semenilor noştri, e nevoie să vedem realitatea cu proprii noştri ochi.

Doar aşa ne vom elibera de dogme, tipare şi vom ieşi din calea bătătorită spre eşec, pentru a ne cunoaşte pe noi înşine. A ne cunoaşte pe noi înşine înseamnă a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Doar cei care au găsit centrul ciclonului din ei înşişi se deşteaptă şi văd lucrurile prin „Ochii lui Dumnezeu”. – Henri Coandă”. Un sfat: nu interpretaţi încă ceea ce citiţi. Parcurgeţi întreg materialul şi, mai discutăm…

Revenind, acest tip de terapii se bazează pe capacitatea de concentrare umană ce se manifestă atunci când, perceptibil (cu ajutorul unui electroencefalograf), creierul nostru emite predominat unde cu frecvenţe cuprinse între 7 şi 14 hertzi. Aceste este denumit tehnic ca fiind „domeniul alfa” sau zona alfa (numită mai departe, simplu, alfa). Acest domeniu corespunde nivelului nostru de reverie, de visare cu ochii deschişi, cel în care simţurile noastre trec într-un fel de stadiu „de aşteptare” (ele fiind active în „domeniul beta” sau zona beta – cu frecvenţe mai mari de 14 hertzi şi până în 40 de hertzi). Deci, ca o primă percepţie, zona alfa este cea în care frecvenţele de funcţionare ale creierului nostru scad la mai mult de  jumătate din cele caracteristice stării de veghe (stării beta).

Alfa corespunde nivelului conştiinţei interioare, a legăturii directe cu subconştientul nostru, cel care face legătura cu lumea noastră spirituală (dar, doar atât). Aici nu mai există noţiunile de spaţiu şi timp (când visăm cu ochii deschişi se pierde noţiunea timpului sau spaţiului). Mai mult, frecvenţa de 10 Hz corespunde frecvenţei la care se interconectează cele două emisfere cerebrale: dreapta (intuitivă, folosită rar, ca de exemplu la ascultarea unei „bucăţi” muzicale, la admirarea unei picturi, etc) şi stânga (cu rol analitic şi sintetic) – cu particularitatea că cele prezentate ţin de dreptaci, la stângaci lucrurile inversându-se. Tot frecvenţei de 10 Hz i se atribuie şi rolul de „frontieră psi”, sub nivelul acesteia făcându-şi apariţia toate fenomenele de ordin parapsihologic cum sunt telepatia, percepţia extrasenzorială, telekinezia, premoniţia, etc. Chiar şi Terra prezintă o vibraţie în acest domeniu, în jur de 8,5 Hz.

Deci, alfa, corespunde în special domeniului în care frecvenţele cerebrale sunt diminuate la aproximativ un sfert (cel mult o treime) din starea de veghe. Cercetătorii au confirmat că alfa corespunde momentului în care se îmbunătăţeşte activitatea organelor interne, în special a celor dezechilibrate, solicitate în exces, spuse stresului, se normalizează tensiunea arterială, pulsul devine uniform, funcţionarea automată, autonomă a corpului intră mai mult sub controlul nostru, creşte capacitatea cerebrală dincolo de dublul normalului, etc. Dar, toate acestea, şi nu numai ele, pot fi obţinute în mod conştient dacă se acţionează voluntar, dacă se activează voluntar şi conştient alfa, adică dacă îţi diminuezi în mod voluntar frecvenţele cerebrale.

Creierul tău deja l-ai programat de nenumărate ori în viaţa ta de până acum dar, după cum am observat din postările anterioare, ai făcut acest lucru necontrolat, necoordonat scopurilor şi intenţiilor tale. Ori, acum, a venit vremea să repari toate erorile făcute anterior şi să începi să îndrepţi totul într-o direcţie în care autocontrolul să îmbunătăţească toate aspectele vieţii tale.

Sunt multe metode a atinge a acest „deziderat”, grupate de mine sub denumirea de terapii alfa. Mare majoritate au o durată de „lucru”, de iniţiere, cuprinsă între 30 şi 60 de zile în care efortul tău de învăţare poate atinge maxim 3 ore (1 spre 2 atribuite parcurgerii materialelor informative, realizate de mine şi/ sau de alţii – eu mă/ m-am informez/ informat de la alţii, n-am inventat eu roata, şi vă prezint doar ceea ce am constatat fără dubii că funcţionează). Dar, această iniţiere nu va fi de ajuns. Evident, dacă aţi învăţat ceva trebuie să şi aplicaţi, să atrageţi tot mai mult, sub coordonarea Dumneavoastră conştientă, zonele considerate în mod clasic ca aparţinătoare subconştientului, cum ar fi funcţiile vitale, cum să se îmbunătăţească memoria, cum să se elimine obiceiurile proaste, cum să poţi ajuta pe alţii şi, de ce nu, cum să beneficiezi de „chestii nu prea normale” oricui.

Dacă aţi parcurs toate postările mele, mai puţin cele ce ţin cert de medicina alopată (grupate în pdf-ul de „centralizare” nouamedicina.pdf în capitolul 2 – ce le voi dezvolta/ completa abia după inserarea inclusiv a tehnicilor teta), nu ţineţi cont de următoarea frază: „Îţi recomand să parcurgi materialele ce urmează ca pe un roman ştiinţifico-fantastic (chiar dacă totul este mai real decât vă puteţi imagina) şi, abia după aceea, dacă rezonezi cu ceea ce ai citit, apucă-te de treabă!” (pentru cei care au parcurs postările anterioare, evident, apucaţi-vă direct de treabă – dar numai după ce parcurgeţi toate materialele „Terapiile alfa” şi lăsaţi apoi un timp de o săptămână, două să se cristalizeze ideile ce le-aţi asimilat).

Recomand să nu se treacă de la o postare la alta fără să se înţeleagă complet ceea ce a fost parcurs! Dacă la un moment dat ţi se pare că te-ai poticnit, că nu mai merge, opreşte-te! Probabil că pentru etapa de pregătire psihică şi fizică la care te găseşti doar atât poţi realiza. Nu dispera! Aşteaptă ca subconştientul tău să asimileze şi trupul tău să acumuleze energia necesară şi, după aceea, poţi relua de unde ai rămas fără probleme! Dacă rezultatul este tot un eşec, renunţă şi foloseşte doar cele învăţate până acolo. Reia fişele de ancore, de contraste şi claritate şi slăbeşte lanţul stresului pentru a putea beneficia de energie suplimentară (născută din economia stopării proceselor anormale care le trăieşti). După care va funcţiona cu siguranţă.

Dar, să trec la treabă deoarece a venit momentul a încă ceva semnificativă gargară de completare a unor goluri de percepţie (de informaţie) ce pot exista. Rezistaţi, două trei postări în plus nu vor strica!

Pentru început (din postările viitoare) va fi necesar să înţelegem prima parte a problemei, cea de intrare în starea de repaus, caracteristică stării alfa (dar şi teta şi delta – dar, pentru început ne interesează alfa). În esenţă, relaxarea este un fel de „aşezare” sau de punere în repaus a corpului şi minţii, pentru a realiza localizarea în „aici şi acum”, în acest moment, şi alinierea celor trei atenţii, pentru a intra în acea stare de conştienţă/ prezenţă care ne conduce la trezirea adevăratei noastre naturi. O introducere în această direcţie este realizată în cartea lui Eckhart Tolle: „Puterea lui Acum”.

Voi face o mică paranteză! Atenţie la cei atraşi de titlul respectiv/ cartea respectivă! Puterea benefică a acestui text care, în varianta sa din limba engleză a declanşat numeroase vindecări miraculoase şi trezirea multor oameni, a fost „anihilată” de traducerea în limba română încă din titlu, care a fost „interpretat” ca „Puterea prezentului”, mai ales că întregul text este plin de erori fundamentale (în baza părerii domnului Mirahorian – eu n-am avut bucuria probabilă de a citi această carte). Oricum ar fi, ce trebuie sesizat aici, este cât de mult contează nivelul de experienţă al celui care face interpretarea unui text. Asemenea erori modifică fundamental percepţia.

De exemplu se citează cartea lui David Bhrom în care se face referire la afirmaţia lui Iisus că „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru” care a fost tradus ca „Adevărul din noi” ce lasă loc de multe interpretări. De altfel, chiar numele lui Iisus este deseori folosit ca Isus (care în limba ebraică se traduce prin… măgar). Deci, atenţie la textele parcurse! În acest sens ar fi bine să amintesc de faptul că termenul „traducător” îşi are originea în limba italiană (şi o expresie destul de uzuală din această limbă „traduttore, traditore” se traduce corect „traducătorul trădător”).

Deci, compararea unui traducător cu un trădător nu desemnează faptul că, evident, traducerea unui text dintr-o limbă în alta nu poate respecta fidel textul operei originale ci faptul că, textul tradus poate fi uşor alterat de „necunoaştere”, influenţat şi colorat de credinţele traducătorului, dacă acesta nu a trecut printr-o revoluţie similară cu cea a autorului. Deci, sfatul meu, nu căutaţi să interpretaţi ci, doar să simţiţi şi să aplicaţi, dacă este posibil! Dar, să revin şi să termin odată această postare!

Aceste instrucţiuni de relaxare, de aşezare în „acum şi aici” sunt necesare pregătirii tuturor. Şi, cu cât este mai avansată această pregătire, cu atât se avansează în starea de relaxare şi cu atât mai mult se urmează calea antică de punere în conştienţă şi repaus, în vederea „stingerii” agitaţiei şi a rătăcirii în afară sau în trecut sau în viitor (principala cauză de menţinere a tensiunilor emoţionale, a stresului emoţional), pentru a realiza experimental cunoaşterea adevăratei noastre identităţi, reîntoarcerea „acasă”, în centrul ciclonului universal, la izvorul naturii din noi înşine, pentru a ne „trezi” şi pentru a ne „elibera” de boală, de neputinţă şi de ignoranţă (care este mai degrabă decât o „orbire” din moment ce ne putem folosi ochii subtili, ce îi avem „disponibili” după un şoc sau după o amnezie, anestezie, moarte clinică, etc).

Deci, accesul la autocunoaştere nu este posibil prin mijlocirea simţurilor şi a minţii, ci doar prin cunoaştere directă, prin stingerea umbrelor proiectate pe ecranul mental (veţi vedea mai târziu despre ce este vorba – cu referire la controlul acestor imagini), adică prin punere în repaus a corpului şi a minţii, asistată conştient. Într-un univers holografic (vezi postările anterioare), cum este cel în care trăim, accesul la cunoaşterea directă sau nemijlocită înseamnă încetarea orbirii sau deschiderea ochilor şi accesul la omni-cunoaşterea omnipotentă, adică la banca de date a subconştientului nostru şi, de ce nu, la banca de date a universului.

Metodele de relaxare, de inducţie a stării de relaxare, pune în aplicare trei tradiţii cenzurate de secole prin înlocuirea lor cu nişte mituri. Primul este cel reprezentat de moşirea lui Socrate (maieutica). Prin maieutică se înțelege o metodă prin care se urmăreşte ajungerea la adevăr pe calea discuțiilor și a dialogului. Pornește în filozofie, pe principiul neștiinței. În arătarea adevărului, Socrate ia ca principiu prim teza: "Știu că nu știu nimic". Principiul ignoranței are, în discursul socratic, un sens deliberat sau accentuat critic. El este îndreptat tocmai împotriva ignoranței. Ironia este pandantul maieuticii, pare intrinsecă acesteia, așa încât sensul ei poate fi mai adecvat înțeles dacă se corelează cu cel al maieuticii.

În sens literal, maieutica este arta moșitului. Acest sens este păstrat de Socrate, pentru că, pe urmele mamei sale, considera că și el moșește. Dar el moșește bărbații, scopul acestui moșit îl constituie punerea lor pe calea adevărului. Prin moșitul adevărului, Socrate înțelege, deci, capacitatea sa, a filozofului, de a scoate la lumină, din ascunzișul lor, gândurile. O asemenea aducere la lumină a gândului este naştere sau o renaștere a lui, iar aceasta deoarece gândul (ideea) există deja în subiect. Prin întrebări insistente, Socrate îl pune pe interlocutor în situația de a descoperi, în aparență singur, adevărul. Socrate este cel care pune întrebările, exprimă rezerve față de răspunsuri, se miră, atrage atenția asupra unor inadvertențe sau inconsecvențe ale interlocutorului, provoacă nemulțumirea acestuia față de ceea ce știa și receptivitate față de celălalt, în fine, îl determină la analize și implicații care conduc la definirea a ceea ce se dorea definit.

Al doilea este reprezentat de cuvântul lui Iisus, privind reîntoarcerea la împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru, prin „stingere” însoţită de veghere/ conştienţă/ prezenţă în cursul „însămânţării cuvântului”, pentru a realiza „botezul în Lumina Sfântului Duh”, nu este o închinare către un Dumnezeu aflat în cer ci către cel ce se află în fiecare din noi. De altfel, întreaga cale a lui Iisus sau a lui Allah sau a altor „Căi de iluminare” a fost confiscată şi transformată într-o ideologie imperială, în numele cărora s-au făcut şi se vor mai face o mulţime de crime şi de războaie laice sau religioase. Apoi, în final, este cea de-a treia cale, reprezentată de faptul că mitul, ca şi orice cale arătată de un înaintaş, este identică cu divinizarea sau zeificarea sa.

Buddha a cerut expres să nu i se facă statui, reprezentări (chip cioplit – asemenea lui Iisus care a cerut inclusiv să nu se cioplească cruci), Mahomed a cerut ca chipul său să nu fie pictat nicăieri, să nu fie cunoscut, tocmai ca oamenii să nu ajungă să se închine lor, în loc să urmeze calea arătată de ei. Căile antice de centrare (din Dacia, Tibet, India, China, Egipt), recurgeau la pilotare prin audiţie, pentru vindecare, pentru comunicarea cu divinitatea şi pentru eliberarea (moksha) fiinţelor umane, care au căzut în prizonieratul identificărilor eronate.

A identifica aceste căi drept păgâne, ca aparţinând unor inamici, unor păgâni, se produce din cauza identificării cu religia, care ne-a fost implantată cu diverse scopuri şi beneficii, dar nu adresate nouă, fiind vorba despre o eroare a noastră în deficitul nostru. Dar, să nu uităm că aceste tradiţii au aparţinut strămoşilor noştri, pe care încă îi venerăm în cărţile de istorie, în muzee, pe monumente, etc. Am fost siliţi să abandonăm calea străbună, Zamolxe (care vine din alipirea cuvintelor Za care înseamnă legătură într-un lanţ şi moksha care înseamnă eliberare – deci „legătura la eliberare”), după ce am fost ocupaţi şi colonizaţi…

OK, ajunge! Mai discutăm şi mâine!

Dragoste, recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru