Începuturile – Povestea Omului – Proto-Oamenii

Și, iată că ”drumul” nostru a ajuns la Homo Habilis (Handyman – Omul bun la toate; Zinjanthropus – Omul Africii de Est)… Cu toate că eu și autorii parcurși și acceptați nu credem că este vorba doar despre Africa…

Voi argumenta puțin această ”credință”…

Sunt vremuri în care, cert, începuse migrația primatelor, spre toate mediile geografice accesibile… Chiar modul de viață al maimuțelor actuale este dovada, ele având permanent tendința de a domina un anumit teritoriu ”vital”…

Și, odată cu creșterea populației, în special masculii sunt alungați… Chiar și populația feminină, mai ales în condiții de ”spațiu” cu resurse reduse… Ori, prin această realitate, iată de ce se ajunge la un fel de cerință a migrației…

Și, dacă luăm în calcul milioanele de ani de evoluție a proto-humanoizilor, fără a mai face speculații cu referire la posibilele dezvoltări ”individuale” de populații hominide și în alte zone geografice, este evident că ”maimuțele” noastre au urmat o linie de litoral, extensie maximală, acoperind tot teritoriul african și eurasiatic.

Dar, despre migrații, metisări, etc ceva mai târziu. Să revenim la Homo Habilis!

Acesta este una din cele mai vechi ramuri umane, descoperit în 1960 în Tanzania (cu „provenienţă” clară din Sediba), cea care dovedeşte spiritul social al strămoşilor adevăraţi ai omului. Acesta stăpânea focul cel puțin în diverse forme oportuniste și folosea ca unelte lemnul, piatra, atât neprelucrată cât și prelucrată (siturile arheologice unde s-au găsit fosilele erau „masiv populate” de unelte de piatră).

Există și numeroase dovezi că uneltele din os ajunseseră la un adevărat apogeu al dezvoltării, fiind descoperite numeroase vârfuri de săgeată din os desăvârşit prelucrate, fibule, ace de cusut şi multe, multe alte forme de unelte, toate din os, piatra fiind folosită în special la uneltele care necesitau o mare longevitate la folosire.

Acesta a ”trăit” acum 1,5 – 2,1 milioane de ani, dar există numeroase controverse cu privire la această perioadă.

La fel cum există unele controverse legate de acest hominid că ar fi folosit uneltele de piatră, cu toate că cele mai vechi unelte de piatră descoperite, de acum 2,6 milioane de ani, pot fi ”corelate” ca fiind prima dată utilizate de Homo Habilis (existând unele dovezi că uneltele de piatră sunt folosite de acum 3,39 milioane de ani de către australopithecine).

Din aceste motive se consideră că Homo Habilis ar fi nimic altceva decât o evoluție clară a ardipithecinelor și australopithecinelor (în special prin mixurile genetice născute de asemănările „compatibile”).

Care, ținând cont de ideea inițiată anterior cu privire la migrații, poate extinde masiv teritoriul ”de evoluție”…

În acest sens intervine un fapt deosebit de interesant că prin aceste locuri tanzaniene au fost descoperite şi alte fosile umane, aparţinând unor alte specii (descoperire făcută uneori chiar de acelaşi cercetător), dovedind clar atât existenţa mai multor linii evolutive umane cât şi convieţuirea acestora împreună (cale ce întăreşte concluzia mixului genetic la rezultanta ce va fi concretizată în Homo Sapiens).

Oricum ar fi, din punct de vedere al oamenilor de ştiinţă, cam în aceste vremuri se realizează separarea clară dintre precursorii omului şi cei ai primatelor (faţă de cea genetică ce apare a fi acum 7 milioane de ani), eventual și desprinderea liniilor evolutive spre primatele actuale.

De remarcat că, această „linie” evolutivă, Homo Habilis, prezenta un creier mare, compatibil cu activităţile de mare adaptabilitate impuse de cerințele de mediu, de normele sociale ale momentului, de utilizarea din ce în ce mai specializată a limbajului verbal, de stăpânirea unui mare număr de unelte şi tehnici, etc.

Într-o evoluție paralelă, eventual de succesivitate, apare Homo Ergaster, considerat de unii autori a fi punctul de plecare de pe "platoul bazal" reprezentat de liniile lui Homo Habilis, de unde apar ramificaţiile către Homo Erectus şi Homo Antecessor, acesta fiind ultimul exemplar al liniei evolutive umane care putea a fi denumit "omul maimuţă", de aici existând delimitări de aspect clare, atribuibile omului.

Cert este că avem de a face cu o perioadă destul de identică cu cea a australopitecilor și australopitecinelor în care se dezvoltă, selectează, etc liniile de hominide paralele cu cele ale evoluţiei către omul modern (Homo Sapiens)…

Din  acest adevărat punct de ramificare reprezentat de Homo Ergaster, se va desprinde o linie de evoluţie paralelă reprezentată de Homo Erectus, Homo Floresiensis și alte specii descoperite, sau nedescoperite.

Să trecem acum la primul strămoș adevărat al omenirii, Homo Erectus!

Un exemplu cert în sensul afirmației de mai sus este reprezentat de Homo Erectus - Omul Java (Pitecantropus Erectus), Homo Erectus fiind considerat de cercetătorii chinezi a fi baza de pondere maximă evolutiv-genetică a rasei galbene.

Pentru celelalte rase, Homo Erectus se constituie a fi doar o bază evolutivă de plecare spre speciile și rasele ”final” exprimate în Homo Sapiens…

Așadar, acest hominid apare cam acum 2 milioane de ani, moment în care Sahara reîncepe să devină deşert determinând turmele de mari ierbivore să migreze spre zonele Asiei şi Europei, hominidele acestor vremuri, în special Homo Erectus migrând odată cu ele (dezvoltându-se ”particularizat” și independent ulterior în special în zona Estului Îndepărtat şi în zona Chinei).

Acesta avea o capacitate craniană ”la jumătate” faţă de omul modern dar dublă faţă de cea a cimpanzeului. Dimensiunile sale medii erau reprezentate de 6 ft înălţime, 165 lbs greutate, capacitatea craniană de 900 cc, locul preferat de viaţă fiind platourile stâncoase cu sau fără prezenţa peşterilor.

Ca o paranteză, omul actual, al zilelor noastre, Homo Sapiens, prezintă numeroși indivizi cu această capacitate craniană, fără a se diferenția în ceea ce s-ar putea numi, ”persoane înapoiate”.

Revenind la Erectus, acesta „poseda” corpul unui campion, acesta fiind „născut” să alerge în postura bipedă, având picioare lungi, balansând alergarea cu mişcarea braţelor. Acum se naşte sistemul de răcire ”modern” al organismului (glandele sudoripare şi sistemele asociate) şi pielea lor pierde părul căpătând aspectul omului modern.

Studiul scheletului lui Homo Erectus demonstrează faptul că strămoșii omului erau alergători de elită, cu o ridicată capacitate de efort și o rezistență ieșită din comun, în aceste vremuri născându-se și forma piciorului ”modern”, cu tendonul lui Achile alungit, cu prindere pe calcaneu ce favorizează alergarea îndelungată și sprinturile ”pe vârfurile picioarelor”, contribuind de asemenea la forma plantară actuală.

Un alt detaliu ”corelat” cu cel prezentat anterior, este cel legat de pierderea părului corporal ce pare să fi început în urmă cu 3 milioane de ani, de la stadiile inițiale de dezvoltare ale speciei umane (de pe vremea lui Lucy).

Acest lucru se datorează în special datorită ”vânătorii persistente” practicate de specia umană (care aleargă prada fără încetare, eventual aceasta fiind rănită, fără a da șansa acesteia de a-și răci trupul, inclusiv accelerând ritmul pierderilor sanguine în cazul existenței rănilor) dar care determină cantități imense de transpirație la nivelul trupului uman, fapt ce a favorizat în timp pierderea părului corporal în sprijinul acestui efort de răcire.

De o importanţă deosebită este faptul că această dezvoltare spre efort permite o dezvoltare deosebită a dimensiunilor creierului, participând la dezvoltările legate de „cerinţele” modului de viaţă al acestora.

Un exemplu „des citat” în acest sens este legat de tehnicile de urmărire a vânatului, omul acelor timpuri fiind deja „beneficiarul” unui lung proces de exerciţiu de proiecţie logică, vânătorul fiind pus permanent în ipostaza de a interpreta urmele animalelor, de a intui mişcările acestuia şi tot ceea ce ar mai fi legat de a se „proiecta” în comportamentul animalelor.

Urmele găsite "pe lângă aceştia, prin aşezările lor, etc" (ce merg până în urmă cu 1.300.000 de ani) nu dovedesc că erau adevăraţi vânători (dar cu siguranță sunt primii dovediți în special prin asocierea cu migraţiile turmelor de ierbivore).

Dar aceştia foloseau sistematic uneltele de piatră (rămânând multiple urme ale ingeniozității și tehnicilor lor), dar şi altele cum ar fi suliţele de lemn (cu vârf „întărit” termic/ în foc) şi bâtele, dar este evident că erau şi vânători cu ”armament adecvat”.

În urma acestor realităţi, faptul că trăiau în grupuri mari, triburi, alături de procesul de vânătoare clar coordonat, relevă o dezvoltare clară a unui limbaj bine structurat, care să permită acţiunile organizate solicitate de comunităţile mai mari, de succesul tehnicilor de vânătoare şi multe, multe altele.

Dovezi clare în acest sens ar fi semnele de vindecare osoasă ce nu puteau fi "realizate" decât în condiţiile în care persoana era îngrijită de către cei din jur. Un alt exemplu în acest sens este descoperirea craniului unui bătrân care a trăit mult, mult timp fără dantură, dovedind, de asemenea, că acesta a fost îngrijit de grup. La fel, de la ei, vin şi primele semne de credinţă în supranatural şi faptul că acesta folosea focul în mod organizat, pregătind unelte, gătind hrana, inclusiv protejându-se cu ajutorul acestuia.

De la ei vin primele dovezi, fie ele și indirecte, ale poveştilor spuse în jurul focului, comunicării active în timpul vânătorilor, educaţia dată copiilor sau adulţilor prin viu grai… De la ei se nasc primele mari legende ale umanităţii, primul om fiind cel care şi-a putut povesti povestea sa.

Ca un efect secundar, utilizarea focului și a hranei gătite a determinat creșterea sociabilității grupurilor umane care, acum, aveau motive suplimentare de trai în comun (pe lângă cele de legături de sânge, de protecție, de vânătoare organizată, etc). La rândul lor, grupurile umane au favorizat mimetismul educațional al copiilor, permițând un mai rapid progres al transmiterii deprinderilor, tehnicilor etc de supraviețuire, de vânătoare, etc. crescând capacitatea de cooperare de la vârstele cele mai fragede.

Punctul de plecare al acestuia este foarte probabil în Africa de Est, în valea Marelui Rift, dar aceasta a migrat pe întreg teritoriul disponibil pe Terra, formând primele societăți umane, populând pentru prima dată mare parte a spațiului terestru.

Studiile diverse au relevat că migrațiile umane au startat din vremurile acestui Homo Erectus, acum 1,8 milioane de ani, datorită schimbărilor atrase de un val masiv de erupții vulcanice care au modificat clima din savanele Africii. Procesul a fost foarte, foarte lent, grupurile de Homo Erectus urmând migrațiile animalelor ce formau hrana acestora, deviind ulterior spre alte grupuri de animale, ajungând astfel pe suprafața întregului pământ.

Legat de migraţiile permanente, caracteristice vieţii de nomad, apare experienţa construirii de locuinţe temporare, ce va sta la baza viitoarelor locuinţe la urmaşii lui Homo Erectus. Şi, un alt detaliu, la acest hominid apar primele dovezi ale purtării de haine.

Un exemplu de confirmare a migrațiilor este reprezentat de ”Omul Java”, relativ identic lui Homo Erectus, dacă nu chiar exact această specie ce evoluează permanent de la acest reper temporar de 2 milioane de ani, migrează și este descoperit în Java, chiar dacă scheletul descoperit are vârsta de doar 800.000 de ani.

Este vorba despre descoperirea, în urma unei căutări de a început în Insulele Sumatra (pe atunci "Indiile Olandeze de Est"), în octombrie 1889, finalizată în Insulele Java, în octombrie 1891 (întregul proces fiind finalizat în 1892, apoi în Amsterdam în 1895 cu eşec total, descoperirile fiind recunoscute mult mai târziu), a ceea ce a fost denumit a fi "Omul Java", ce a trăit acum 800.000 de ani. Tot în această perioadă, în Africa trăia încă ceea ce a fost denumit a fi "Homo Erectus".

”Băiatul Turkana” a dovedit faptul că acești indivizi aveau o copilărie foarte scurtă, devenind adulți la aproximativ opt ani. Aria ”Broca” era aproape la fel de dezvoltată ca și cea umană, dar să nu uităm de diferența dintre creierul uman modern și cel al lui Homo Erectus, fapt ce dovedește utilizarea unui limbaj foarte evoluat.

Legat de creier, datorită creșterii dimensiunilor acestuia a crescut și necesitatea de aport de hrană, consumul actual al creierului uman fiind în jur de 24% din totalul consumului organismului, ceea ce ar determina la Homo Erectus valori cuprinse între 10 și 15% din resursele de energie ale organismului.

Acest consum, în condițiile de culegător (agricultura fiind o ocupație ce a aparținut exclusiv, cel puțin din punct de vedere al practicilor sistematice, lui Homo Sapiens, fiind, practic, inventată de acesta), nu putea asigura necesitățile energetice, motiv pentru care este evident că acest tip uman era un vânător predilect.

Şi, în final, un detaliu aparent minor, este reprezentat de faptul că diferenţe de dimensiune dintre mascul şi femelă aproape se anulează, fiind momentul de consacrare a societăţii matriarhale (chiar dacă liderul rămânea ”cel mai destoinic şi inteligent membru al comunităţii”) ce va domina mileniile până aproape de perioada antică.

Apoi, de la această specie se pare că începe să se formeze coloana vertebrală în formă de ”S” specifică omului modern. Dar această formă specifică este un dezavantaj ce dovedește încă odată evoluția omului din primate care se deplasau predominant pe patru membre, mersul biped aducând multe probleme coloanei vertebrale.

Toate acestea se datorează faptului că, evolutiv, discurile intervertebrale au ca punct de plecare un  ”proiect” care nu prevedea mersul biped, astfel că, la mersul biped, aceste discuri sunt suprasolicitate (în special cele din curba toracică, în frunte cu apexul).

Ar fi multe altele de prezentat dar este bine să reținem că, linia care, desprinsă din Homo Ergaster, va trece sau va fi simultană cu Homo Erectus și va merge spre Homo Sapiens, cu eventualele ramificaţii "paralele" este cea care startează cu Homo Antecessor şi apoi Homo Heidelbergensis, din care se va desprinde Homo Neanderthalensis şi Homo Sapiens (cu evoluţii diferite, ca specii diferite).

Un alt exemplu al diversificării evolutive a speciilor de hominide ar fi și descoperirea în decembrie 1912, prezentată la Londra, a unei noi "verigi lipsă", ceea ce a fost denumit a fi "Omul Dawson" sau "Omul de Piltdown", după locul descoperirii ce s-a dovedit a fi trăit acum un milion de ani.

Apoi, la Johannesburg, Africa de Sud, 1924 (12 octombrie) se descoperă o urmă fosilizată a interiorului unei cutii craniene a unei "verigi lipsă", denumit iniţial "Omul de Taung", după cariera de marmură unde a fost descoperit, cunoscut în zilele noastre ca fiind "Australopithecus Africanus", ce a trăit acum două milioane de ani (un copil vânat de un vultur de mari dimensiuni). Cu această ocazie, "leagănul" omului este "legat" pentru prima dată de Africa, începând cu 1925, chiar dacă şi această descoperire a fost iniţial puternic contestată, confirmată abia după 40 de ani.

Pasul următor este reprezentat de descoperirea în Tanzania (17 iulie 1959), a unei fosile denumită "Creatorul de unelte". Acesta era puternic maimuţă, beneficia de o dantură deosebit de puternică şi de o  musculatura ce avea nevoie de o creastă craniană pentru a se ancora musculatura masticatorie masivă. Pe baza acestuia au continuat cercetările ce vor fi încununate cu descoperirea lui "Homo Habilis", în 1962.

Dar, în mod distinct (şi demonstrat ştiinţific), totul în ceea ce privește Homo Sapiens „începe” acum 72.000 de ani, când temperaturile globale ale Terrei scad apreciabil pentru o foarte lungă perioadă de timp, calotele polare cresc imens în dimensiuni şi, ceea ce este mai important, nivelul oceanului planetar scade enorm, circuitul apei în natură este perturbat masiv, suprafeţele deşertificate se extind apreciabil pe fondul creșterii imense a uscatului prin intermediul litoralului şi, evident, scade semnificativ accesul la hrană al hominizilor acelor vremuri…

Evident că, mai devreme sau mai târziu, hominidele vor proceda la o migraţiune sistematică pentru supravieţuire.

Dar această migrație nu va fi exclusivă pentru Sapiens, el urmând să fie produsul final al acestei migrații care nu a însemnat altceva decât o metisare masivă, cu perpetuarea ”celor mai bune gene”.

Nu voi mai intra în detalii dar, în total, au fost 6 mari specii care au populat Terra, mixul dintre acestea definind omul zilelor noastre… Dar, să detaliem puţin pe principalele ”specii” menționate de cercetători!

Omul de Neanderthal se pare că nu are o vechime mai mare de 40.000 de ani dar a fost primul pas în căutarea ce va urma spre clarificarea evoluţiei omului. Dar, doar se pare că este atât de ”tânăr”, deoarece descoperirile actuale spun cu totul altceva, zona europeană fiind blocată de această specie încă de acum 200.000 de ani…

Primele valuri de hominide care au migrat pe teritoriul Europei sunt specii vechi, poate chiar de tip pre-Habilis sau chiar pre-Erectus, acestea dezvoltând prin evoluție ”închisă” varianta ”de Neanderthal”…

Până acum au fost găsite alte peste 300 de ”resturi” aparţinând acestui "tip" de om şi se estimează că dimensiunile sale medii sunt descrise de o înălţime medie de 5 ft 5 in, greutate de 175 lbs, dimensiunea medie a creierului de 1.400 cc (cât dimensiunea medie a unui Homo Sapiens din vremurile noastre), habitatul principal al acestuia fiind peşterile, de aceea fiind denumit şi "Omul peşterilor", fiind întâlnit în Europa.

Alte caracteristici "de bază" ale acestuia sunt reprezentate de o forţă ieşită din comun (urmele de prindere musculară pe oase relevă o musculatură deosebit de puternică indiferent de individ sau de sexul acestuia), un avansat simţ al mirosului (cavitatea nazală de la nivelul craniului precum şi volumul alocat elementelor olfactive stau la baza acestor deducţii), capacităţi de vânătoare ieşite din comun dar bazate pe acţiunea de grup (planificată), forţă, viteză dar pe "lupta" de aproape (dispoziţia osaturii palmelor, dar şi a membrelor superioare relevă o capacitate redusă de manipulare a obiectelor "în aruncare").

Cert este că, dotarea musculară masivă a acestuia (estimată a fi dublă față de cea a omului modern) solicita un aport constant și masiv de proteină, deci o activitate susținută în ceea ce privește vânătoarea.

Perioada principală în care acesta a evoluat este reprezentată de perioada glaciaţiunilor. Se consideră că acesta are principala contribuție spre evoluția omului modern, dar studiul ADN demonstrează că este vorba despre o specie total diferită față de omului modern, fiind o linie paralelă de evoluție, dar cert, o linie de metisaj între speciile de hominide ale acelor momente.

Este contemporan ursului, leului, etc de peșteră, împărțind habitatele cu aceste prădătoare mari. Viața acestuia este deosebit de grea, în special datorită climatului foarte rece, majoritatea scheletelor având urme de artrită. De asemenea, aproape toate scheletele prezintă multiple urme de fracturi, indiferent de zona corporală, durata lor de viață fiind destul de mică, în comparație cu cea a omului modern.

Dispariția omului de Neanderthal începe acum 45.000 de ani când este consemnată migrația omului modern din Africa spre celelalte continente și este considerată a fi finalizată acum 12.000 ani.

Și am ajuns la Homo Sapiens, omul modern, a cărui ”poveste” o voi descrie cu postarea de mâine…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!

Dorin, Merticaru