STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Povestea
Omului – Primul-Val
Deci, în postarea
anterioară am clarificat unele ”mici detalii” despre ”motoarele
evoluției” și evoluția efectivă a proto-oamenilor, reflectată
clar și în evoluția lui Sapiens…
Dar, oare, chiar și dacă
suntem plictisiți de atâtea detalii, oare am identificat cauzele
majore ale ”stimulării” evoluției?!?
Tehnologie, viață socială,
bla, bla exista și la proto-oameni, asemenea creierului mare,
mersului biped, tehnicilor de vânătoare, uneltelor, etc… Deci,
care ar fi fost ”solicitarea” capabilă să ”oblige” progresul,
trecerea la Sapiens?!?
Așadar, în mod evident, ceea
ce l-a delimitat pe actualul ”Homo Sapiens” de hominide nu a
stat efectiv în acumulările ”științifice”, tehnologice sau ceea
ce doriți să luați în considerare… Ci în permanenta cerință de
adaptare la noile tehnologii, moduri de viață etc…
Asta deoarece delimitarea
lui Sapiens de celelalte specii de hominide ce existau odată cu
el la acel moment stă tocmai în această solicitările legate de
multiplele tehnologii, moduri de viață, etc, ce pot apare numai
și numai în condiții de migrație, de noi și permanente contacte,
solicitări…
Hai mai întâi să vedem de ce
ar fi fost ”necesară” migrația din Edenul familiei lor!
Cercetătorii au descoperit
multe grupuri de hominide dar toate aceste grupuri sunt limitate
la o anumită locație geografică, cu excepția proto-oamenilor și
a lui Sapiens… Deci, ei dispuneau de aceleași tehnici,
tehnologii, moduri de gândire, de acțiune, etc ce perpetuau
existența și prosperitatea lor… Dar, totodată, care atrăgea, în
mod evident, stagnarea, ”plafonarea”…
Mai mult, asemenea
comunităților de Sapiens din zilele noastre, hominidele acelor
vremuri aveau un mod de viață tradițional, conservator, adeseori
ușor de considerat xenofob. În sensul acestei afirmații pot da
exemplu triburile africane care, și în vremurile noastre nu
renunță la vechile ”tipologii” de viață, la tradiții, și trăiesc
conform acestora, accesul elementelor de ”modernitate” fiind
minimal, greu acceptat.
Ce ar putea face indivizii
unor astfel de comunități să migreze?!?
Ei bine, pe lângă
schimbătoarele condiții climatice ale acelor vremuri, ce ”te vor
face să cauți mâncare”, intervenea și alternativa ”expulzării”
de ”suplimente” de grupuri umane dintr-un nucleu, pe diverse
motive… Că sunt ele legate de număr de ”persoane”, de delimitări
de ”posesie de teritoriu” și alte detalii similare, contează mai
puțin.
Cert este doar că, la
actualele primate aceasta este o adevărată practică, dar și la
mamifere de ”vârf de lanț trofic” și așa mai departe… Să mai
amintim de marile migrații umane ”de cucerire” ale lui Homo
Sapiens, culminând cu faimosul ”Lebensraum” (Spațiu vital) de
acum nici 100 de ani în urmă!??
Și acest ”detaliu” care
apare și în condiții de ”prosperitate” este deja un atu de
necontestat…
Probabil că primele forme de
migrație au fost reprezentate de ”formele comerciale” sub forma
mărfurilor sau a tehnologiilor… Dar, aceste condiții nu sunt
suficiente pentru a ”deschide” grupurile închise spre migrație…
Bunăstarea generală este
doar un fel de status de anulare a motivelor migraționale,
schimbul de resurse ”întărind” percepția de bunăstare. Deci
beneficiind sau nu de un schimb anume de ”resurse”, de
interschimb, nu apare cerința de migrare…
Dar, în condiții extreme, cu
”motive” climatice sau de agresiune, totul se schimbă și
presiunea migrațională crește imens…
Și, există teorii
științifice care demonstrează că, ceea ce ar fi ușor de descris
prin termenii ”crimă”, ”război”, ”furt” și altele similare
exista cu mult înaintea proto-oamenilor. Până și la
creaționiști, primii copii ai lui Adam și Eva ce au făcut?!?
Ori, în condițiile
tehnicilor de vânătoare deosebit de avansate, ce credeți că se
putea face în ceea ce privește crima, războiul… Corect,
dezvoltare maximală… Război, cruzime maximal imaginabilă și, în
nici un caz, pace, levănțică și iasomie, porumbei și alte
chestii roz… Ceea ce pare a fi prima și cea mai ”interesantă”
condiție de manifestare a omului de la proto-oameni, culminând
cu Sapiens… Și la evoluționiști și la creaționiști…
Ceea ce a contat, ca prim
pas al unei migrații a proto-oamenilor, a fost un fel de
”umanitate” a animalelor, care nu ucid ”fără rost”,
comportamente ce pot fi regăsite ușor la actualele primate, ca
un fel de comparație numai pe linia primatelor…
Deci, proto-oamenii au
”beneficiat” de aproximativ 2 milioane de ani de migrație de
necesitate, ce a atras un fel de populare cu creștere
populațională incontestabilă…
Și, în mod evident, putem
discuta despre o populare a pădurilor, ”zonele” de origine ale
primatelor… Ori, în acele vremuri, pădurile erau peste tot… Ar
mai rămâne clima… Dar și aceasta poate fi ”compensată” până la
un punct prin utilizarea hainelor, adăposturilor naturale sau
construite, etc…
Deci, zonele de litoral
sudice, sunt deosebit de favorabile acestei migrații, forțate
sau nu… Dar, totodată, zonele de litoral sunt deosebit de
”supuse” transformărilor climatice, în sensul că nivelul apelor
de litoral sunt supuse nu numai mareelor ci și fluctuațiilor de
stocare a apei la poli.
Astfel că, nivelul mărilor
și oceanelor, de-a lungul istoriei umane, a fluctuat major,
diferența fiind deseori de peste 100 de metri, ceea ce în ”arie
teritorială” înseamnă deja suprafețe imense (veți regăsi unele
detalii de acest fel în ceea ce urmează).
De ce m-am aventurat în
prezentarea acestui ”detaliu”?!? Simplu, acesta ar fi motivul
pentru care nu s-au găsit fosile ale acestor proto-oameni în
aceste adevărate autostrăzi de migrație… Să mai alătur detaliul
reprezentat de masivele schimbări aduse mediului de o populație
permanentă, activă?!?
Uite așa au reușit
proto-oamenii să ajungă peste tot, cu mult înaintea oamenilor…
Detalii vor urma! Deci, să revenim la migrația lui Sapiens!
Primii pași ai lui Sapiens,
”omul modern”, au fost, evident în a ”cuceri împrejurimile”…
Unii cercetători sunt de părere că prima ”cucerire” a fost
întreg teritoriul Africii, undeva acum 160.000 de ani, alții
sunt de părere că fiecare grup populațional de hominide a
”cucerit” propria zonă înconjurătoare, delimitându-se astfel
zone de contact, de metisare, de schimb genetic,
informațional, etc.
Această colonizare, este
bine să subliniem că se realiza în mici grupuri ”nomade” care
penetrau cu greu prin zonele de hominide deja existente, din
varii motive… Și acest fenomen are loc cu mult înaintea marilor
migrații cunoscute în istoria noastră ”documentată” (goți,
vizigoți, huni, mongoli, etc)…
Am subliniat acest ”detaliu”
deoarece este clar de ce cercetătorii afirmă la acest moment că
gena primordială este ”din” Africa, nefiind adevărat din
punct de vedere al descendenței ci al genei majoritar întâlnite,
grupurile ”africane” fiind cele ce au metisat constant
populațiile de hominide, fiind singurele de tip nomad,
”permanentizând” prezența genei lor și, nicidecum demonstrând
primordialitatea… Dar, aceasta este părerea mea și a autorilor
care i-am acceptat…
Detaliile prezentate
anterior despre agresivitatea și brutalitatea acelor vremuri
sunt un fel de atu de asociere a ideii că Sapiens excela în
tehnicile de cucerire, ale războaielor acelor vremuri… Atu ce
este ”adeverit” de, urmele ”deposedărilor”, colonizărilor,
măcelurilor de tip genocid efectuate de acesta, inclusiv de
aparenta dominație absolută a lui Sapiens din vremurile actuale…
Și, realitatea ”modernă” are
”confirmările” ei, cu referire la ”interacțiunile” de cucerire a
Americilor de către europeni, care vedeau alți oameni ca
inferiori, ca ”animale”…
De ce v-am ”amintit” de
toate acestea?!? Cred că ați intuit… Când grupul ”migratoriu”
interacționa cu o populație stabilă, ce se putea opune, chiar
agresiv, ”lua alt drum” sau era anihilat, când întâlnea o
populație ”slab” organizată o elimina și îi prelua teritoriul…
Evident că există și
varianta unei populații organizate ”colaboraționiste” care
susținea grupul ”de imigrare” să ”meargă mai departe” sau,
eventual care să asimileze acel grup, pe criterii de
”superioritate” sau de colaborare… Așa cum istoria modernă o
demonstrează cu prisosință…
Acesta este adevărul din
spatele migrației proto-oamenilor, mai mult sau mai puțin
maimuțe, dar și al lui Sapiens… Organizarea și agresivitatea
este totul, la care, bineînțeles, se alătură și ”constantele”
sociale și culturale care țin, totuși, tot de organizare…
Spania, Marea Britanie,
Olanda, Franța, Rusia, Otomanii, Mongolii și alți mari
cuceritori aveau baza ”culturale” de superioritate, de ”drept
divin” sau pur și simplu ”Dacă se poate de ce nu” când au
realizat marile lor cuceriri, cu sau fără imigrări masive…
De altfel, pot merge mai
departe înapoi în timp, la greci, cu colonizările lor, la
romani, cu colonizările lor, apoi Evul Mediu care este plin de
astfel de colonizări susținute de ”strămutările” de populație,
ș.a.
Deci, chiar dacă vorbim de
Homo Habilis, Ergaster, Erectus, etc până la Sapiens,
mecanismele migrării au aceleași constante, aceleași
manifestări, legate de lupta pentru ”teritoriu vital”, pentru
resurse, pentru influență și altele asemenea…
Revenind la drumul
migrației, concentrându-ne pe ”teoria originii africane a lui
Sapiens”, acum 150.000 de ani se pare că au existat primele
premise de migrație masivă, deoarece climatul a devenit mai umed
și calea de trecere spre Peninsula Arabică a devenit ”verde”,
dispărând bariera reprezentată de Deșertul Sahara, cel puțin la
acest nivel de trecere, deoarece zona unde acum este Marea
Roșie, era un teritoriu larg de traversare, ce va fi calea
principală dar ceva mai târziu…
Astfel, urmând calea
litoralului, calea hominidelor ”de Africa” a fost deschisă ”ușa”
spre Asia… Europa va fi mult tip închisă, atât pe ”calea”
Gibraltarului, populată de cea mai compactă populație ”de
Neanderthal”, cât și pe calea ”mai la est sau mai la nord” de
Orientului Mijlociu, deci, spre viitoarea Europă, populat de
”Cro Magnon”, chiar dacă el era Homo Sapiens în toată regula, cu
structuri sociale bine delimitate, imposibil de, penetrat de
grupuri nomade mici…
Ca un detaliu, Gibraltar a
rămas pentru mult timp o barieră impenetrabilă, dar Orientul
Mijlociu a devenit o zonă de ”tampon”, de metisare, comercială,
etc între populațiile deja existente și valurile migratorii,
existând dovezi arheologice clare în acest sens ce datează de
acum 140.000 ani, dintr-o necropolă ce dovedește preluarea
ritualurilor de înmormântare de la populațiile de hominide,
ne-neanderthaliene europene…
Deci, ”liniile de posibilă
migrație” au fost deschise spre est, pe linia litoralului, spre
India, pentru aproape de 50.000 de ani, demonstrând clar,
oricăror comentatori, că existau populații umanoide bine
structurate care nu aveau nimic de a face cu Sapiens…
Fără a omite și
”infiltrarea” de metisare spre nord, spre Europa, sau nordul
Asiei, dar, conform dovezilor existente, cu ceva mai puțin
succes, fie datorită puternicei populații de tip neanderthalian
sau datorită condițiilor de climă ceva mai nefavorabile în Asia…
Dar și aici s-a produs
aceeași metisare lentă, de ”asimilare” a populațiilor
migraționiste, dovadă pentru Europa stând prezența Cro-Magnon
aproape pe întreg teritoriul ”de Neanderthal” și, în nordul
Asiei a prezenței relativ majore a tipologiei Erectus…
Ar fi un nonsens să se
creadă că aproape 2 milioane de ani în care proto-oamenii au
migrat și au populat Terra nu au generat ceea ce a apărut și în
Africa, cu referire la Sapiens sau ”aproape Sapiens”, fără a mai
lua în considerație majora manifestare a lui Erectus din zona
Chinei.
Acestea sunt doar vremurile
în care s-a realizat o metisare masivă, pas cu pas migrațional,
a ceea ce va deveni Sapiens, un amestec al celor mai bune gene,
al celor mai adaptate, prin conviețuire, luptă și cucerire…
Vine acum momentul de acum
90.000 de ani, când climatul se schimbă iar, devine secetos,
Sahara redevine Sahara, dar nivelul Mării Roșii scade imens,
devenind un adevărat culoar de migrație pentru populațiile
forțate să părăsească imensele teritorii afectate, ce va
”concentra” fluxul migratoriu spre Asia, spre peninsula Indiei
și mai departe, permanent pe linia litoralului…
Migrație care, repet, nu se
putea face decât pe căile deja știute, exersate de populații de
lungul zecilor de mii de ani, evident tot pe calea litoralului
spre est.
Asta deoarece Deșertul
Arabiei a urmat calea Saharei, de ”dezvoltare”, devenind o
barieră ”aproape” impenetrabilă pentru accesul spre nordul Asiei
sau spre Europa. Apoi, orice grup încerca ”accesarea” către nord
întâlnea grupurile compacte, bine organizate de hominizi
”adaptați”, ”metisați” atât genetic cât și tehnologic, deja
stabiliți în aceste teritorii, motiv pentru care migrația va
urma, evident, pentru mult timp doar linia litoralului…
Urme ce vin de acum 75.000
de ani confirmă cele prezentate mai sus, descoperirile
arheologice revelând doar un fel de culoar de trecere ”de
litoral” și nu zone ”structurate” cum sunt cele descrise din
Orientul Mijlociu. Acest culoar ”de trecere” era favorizat și de
clima ce menținea zona de litoral permanent verde, cu apă dulce
din belșug, cu populații de animale ce susțineau viața din
belșug, dar numai în condiții ”de trecere”…
Și această ”zonă tampon” își
va continua existența mult după perioada de acum 40.000 de ani
(deci alți 50.000 de ani de evoluție), ca zonă de confluență a
populațiilor deja existente și a celor ce ”alimentau” migrațiile
de pe teritoriul african. Dovada stând numeroasele situri
arheologice umane ”de Neolitic” de pe teritoriul Turciei.
Mai mult, geneticienii
afirmă că populația din zona Turciei pleacă principalele ”gene”
ce se vor regăsi în viitoarea populație a Sapiens de pe
teritoriul Europei, în zilele noastre mai mult de 10% din
europeni având originea de prin aceste locuri, de acum 40.000 de
ani (primele dovezi arheologice apar încă de acum 42.000 de
ani).
Deci, iată că avem de a face
cu mai bine de 100.000 de ani de evoluție ai unei zone de
confluență a populațiilor umane, în zona actuală a Turciei și a
Orientului Mijlociu… Imposibil să nu fie sesizată această
realitate, că această zonă a fost zona tampon a civilizațiilor,
culturilor, etc din cele mai vechi timpuri, din vremea
proto-oamenilor, a lui Sapiens și a istoriei vremurilor noastre…
Dar, pentru a ”completa”
tabloul real, această ”zonă tampon” cuprinde și întreaga zonă
balcanică și carpatică în fața drumului spre vest, precum și
zona actualei Armenii, dar aceste ”teritorii” sunt doar un fel
de zone ”de contact” cu niște populații deosebit de stabile de
proto-hominide, care suplimentar beneficiau și de ”suportul”
unor bariere naturale impenetrabile, reprezentate de munții
Balcani, Carpați și Caucaz care, alături de teritoriul Mării
Negre (pe atunci uscată, fără mare), completau această mare zonă
a ”confluențelor” Sapiens cu celelalte hominide…
În mod direct se poate
afirma că această zonă tampon, descrisă mai sus, este ”marele
cazan” în care alchimia naturii sau a unei sau mai multor puteri
divine a ”amestecat” permanent elementele genetice, sociale,
culturale, tehnologice, militare, etc spre o predominantă parte
a ceea ce se va manifesta prin Homo Sapiens.
Deci, chiar dacă mulți
geneticieni vor ține de teoria ”genei inițiale”, ea nu este
altceva decât o ”bază” genetică demonstrată deja ca necesară
pentru evoluția unei specii, în mediile științifice ale
acestora… Eventual un marker ”identificabil”, dar subiectiv,
prezent în genetica a ceea ce reprezintă actualul Sapiens care,
evident, evoluează și în zilele noastre spre ceea ce va deveni
sau spre ”pierzanie”… Dar vom continua acest ”drum” pentru a
completa tabloul final!
Și, de aici, în zona
”Balcano-Carpato-Euxino-Caucaziană” a pornit totul spre ceea ce
va fi ”rasa” caucaziană, fără ”drept” de unicitate datorită
arhi-necesarului proces de metisare și, se pare că, principala
”autostradă” de ”infiltrare” în Europa neanderthalienilor a fost
cea reprezentată de fluviul Dunărea.
Primele dovezi ale
”infiltrării” Sapiens în Europa apar undeva acum 42.000 de ani,
în relație directă cu fosilele descoperite în ”Peștera cu Oase”
în România. Este vorba despre un craniu care are trăsături clare
care aparțin tuturor ”strămoșilor hominizi” ai lui Sapiens, cum
sunt Erectus, Habilis dar și Neanderthal (ADN-ul autosomal de
Neanderthal având o pondere de 5 – 11%), dând dovada clară a
metisajului masiv al populației umane de pe aceste meleaguri în
”conflict” direct cu populațiile dominante neanderthaliene dar
și cu liniile de migrație și expansiune ale lui Sapiens din
Africa…
Și, această ”infiltrare” s-a
lovit de un inamic din cel mai tenace, reprezentat de omul de
Neanderthal, care efectiv stăpânea toată Europa acelor vremuri,
de mai bine de 250.000 de ani.
Neanderthalienii nu erau
ceea ce se crede când li se asimilează denumirea de ”oamenii
peșterilor”… Erau la fel de sofisticați ca oamenii dar mult mai
puternici, vânători de excepție care dețineau și avantajul
cunoașterii teritoriului, ”uneltele” de piatră ale
neanderthalienilor erau superioare celor ale lui Sapiens și
multe altele…
Până și din punct de vedere
al artei nu erau ”depășiți” de Sapiens, deoarece există
descoperiri arheologice care certifică că aceștia foloseau
statuetele, instrumente muzicale, muzica fiind prezentă asemenea
oricărei societăți umane. Există dovezi clare de ritualuri, de
elemente ce țin de o societate bazată pe plăcere și utilitate și
multe altele, de acum 35.000 de ani…
Poate că toate acestea nu
”țineau” de neanderthalieni, dar fosilele descoperite denotă și
certifică viața în comun împreună cu Sapiens, în special în mai
multe complexe de peșteri din Germania. Mai mult, întreaga zonă
se încadrează într-un adevărat tipar ”cultural”, relevându-ne că
nu exista separație de specie sau rasă, toți hominizii ducând o
viață comună…
Singurul dezavantaj al
neanderthalienilor era că ei trăiau în grupuri relativ mici,
comparativ cu grupurile de Sapiens, fapt ce a dus, încetul cu
încetul la eliminarea populației neanderthaliene, fie direct,
prin crimă sau confruntări tribale, fie indirect prin
conviețuirea cu aceștia și eliminarea prin segregare indirectă…
Există numeroase afirmații
științifice care afirmă că segregarea indirectă se făcea în
special datorită faptului că exemplarele masculine de Sapiens
erau considerate mult mai frumoase decât cele de mascul de
Neanderthal și, astfel, de la o generație la alta a fost
eliminat ”substratul biologic” al acestora.
Dar acest proces a durat
enorm de mult timp, neanderthalienii având și avantajul unei
foarte bune adaptări la frig, ce a încetinit ”expansiunea” în
special în perioada glaciațiunii de acum 25.000 de ani…
Dar, inevitabil, ultimele
urme de Neanderthal ”pur” vor fi întâlnite în Gibraltar, acum
5.000 de ani, certificând că aceasta a fost momentul în care
Sapiens a pus stăpânire totală pe Europa.
Am utilizat termenul de
”pur” deoarece mulți cercetători afirmă că Omul de Neanderthal
este și acum printre noi datorită genelor, metisării sau altor
cauze cu toate că, descoperirile geneticienilor afirmă clar,
răspicat, că este vorba despre o altă specie, ce a dispărut.
Dar, evident, aceasta a fost
o mică ”paranteză” prin care am înaintat în timp doar pentru a
prezenta unele detalii necesare pentru ”tragerea” unei prime
concluzii, de final ”temporar” de postare…
Se poate vorbi despre ”marea
migrație” a lui Sapiens sau doar despre o evoluție a unui fel de
”prim val” de migrare a unor ”proto-hominide”?!?
Vom continua și mâine!
Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!
Dorin, Merticaru