STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică

Cauze externe de morbiditate și mortalitate

În acest material aveți la dispoziție doar o listă simplă a bolilor ce aparțin acestui "grup" de afecțiuni (cu minime detalii necesare identificării/ catalogării corecte), așa cum este ea prezentă în "Listele tabelare de boli" publicate de instituțiile publice acreditate.

În România această listă este publicată de "Centrul Național pentru organizarea și asigurarea sistemului informațional și informatic în domeniul sănătății" fiind preluată din "Clasificarea internațională și statistică a bolilor și problemelor de sănătarte înrudite"…

Cauze externe de morbiditate și mortalitate.

Aici se poate discuta despre leziuni, otrăviri și alte consecințe așe cauzelor externe.

Acestea sunt reprezentate de: 1. Leziuni ale capului, 2. Leziuni ale gâtului, 3. Leziuni traumatice ale abdomenului, zonei inferioare a spatelui, zonei inferioare a spatelui, coloanei vertebrale lombare și ale pelvisului, 4. Leziuni ale umărului și treimii superioare a brațului, 5. Leziuni ale cotului și antebrațului, 6. Leziuni ale pumnului și mâinii, 6. Leziuni ale șoldului și coapsei, 7. Leziuni ale genunchiului și părții inferioare a gambei, 8. Leziuni ale gleznei și piciorului, 9. Leziuni implicând multiple regiuni ale corpului, 10. Leziuni ale unei părți nespecificate a trunchiului, membrului sau regiunii corpului, 11. Efectele penetrării unui corp străin printr-un orificiu natural, 12. Arsuri (clasificate în a. Arsuri ale suprafeței externe a corpului, specificate după localizare, b. Arsuri ale ochiului și organelor interne și c. Arsuri ale regiunilor multiple și nespecificate ale corpului), 13. Degerături, 14. Intoxicații prin droguri, medicamente și substanțe biologice, 15. Efecte toxice ale substanțelor în special nemedicamentoase ca sursă a acestora, 16. Alte cauze nespecificate ale cauzelor externe, 17. Unele complicații precoce ale traumatismelor, 18. Complicații ale îngrijirilor chirurgicale și medicale, neclasificate altundeva, 19. Alte complicații ale traumei neclasificate altundeva și 20. Sechele ale leziunilor, intoxicațiilor și altor consecințe ale cauzelor externe.

Sunt excluse aici traumele la naștere și cele obstetricale.

Descrierile ”de particularizare”, în cazul leziunilor, plăgilor, fracturilor, dislocărilor și entorselor, leziunilor nervilor și ale măduvei spinării, leziunii vaselor de sânge, leziunilor mușchiului, fasciei și tendonului, leziunii organelor interne, și celelalte, au în vedere, pe lângă localizare, descrieri standard cu privire la:
Leziunea superficială include: abraziunea, flictena (netermală), contuzia (incluzând echimoza și hematomul), leziunea prin corp străin superficial (așchie) fără plagă deschisă majoră.

Plaga deschisă include: mușcătura de animal, tăiere, lacerație, plagă perforată, NOS, leziune penetrantă.

Fractura include formele închisă și deschisă, excluzând fracturile patologice, NOS, cu osteoporoză, prin solicitare excesivă, fractura rău consolidată și fractura neconsolidată (pseudoartroză).

Fractura închisă include formele: 1. Cominutivă (cu sau fără vindecare întârziată, descriere ”de completare” valabilă pentru toate formele descrise aici, la fracturi închise), 2. Redusă, 3. Partea verticală, 4. Fisurată, 5. În lemn verde, 6. Înfundată, 7. Lineară, 8. Mers, 9. Simplă, 10. Deplasare epifizală, 11. Spirală, 12. Dislocată, 13. Deplasată.

Fractura deschisă înclude formele: 1. Compusă (cu sau fără vindecare întârziată, cu aceeași precizare de mai sus), 2. Infectată, 3. În urma exploziei unui proiectil, 4. Punctuală, 5. Cu un corp străin.

Dislocarea, entorsa și întinderea include: 1. Smulgerea ”cartilagiului articulației, articulației (capsulei), ligamentului” (această precizare” se repetă la toate ”descrierile” acestui grup), 2. Lacerația, 3. Entorsa, 4. Întinderea, 5. Traumatică a. Hemartroza, b. Ruptura, c. Subluxația, d. Sfâșierea.

Leziune a nervilor și măduvei spinării incluzând: 1. Leziunea completă sau incompletă a măduvei spinării, 2. Leziunea în continuitatea nervilor și măduvei spinării, 3. Traumatică a. Secțiunea nervului, b. Hematomielia, c. Paralizia (tranzitorie), d. Paraplegia, e. Cvadriplegia.

Leziune a vaselor de sânge incluzând: 1. Smulgerea vaselor de sânge, 2. Tăierea vaselor de sânge, 3. Lacerația vaselor de sânge, 4. Traumatic(ă) a. Anevrismul sau fistula (arteriovenoasă) vaselor de sânge, b. Hematomul arterial al vaselor de sânge, c. Ruptura vaselor de sânge.

Leziune a mușchiului, fasciei și tendonului incluzând: 1. Smulgerea ”mușchiului, fasciei și tendonului” (această precizare” se repetă la toate ”descrierile” acestui grup), 2. Tăierea, 3. Lacerația, 4. Entorsa, 5. Întinderea, 6. Ruptura traumatică.

Amputația traumatică (fără grupări suplimentare).

Leziune a organelor interne incluzând: 1. Leziunile prin explozia organelor interne, 2. Echimoza organelor interne, 3. Leziunile comoționale ale organelor interne, 4. Zdrobirea organelor interne, 5. Lacerația organelor interne, 6. Traumatic(ă) a. Hematomul organelor interne, b. Înțepătura organelor interne, c. Ruptura organelor interne, d. Sfâșierea organelor interne.

Alte leziuni și nespecificate (fără grupări suplimentare).

Din ceea ce am descris anterior este destul de evident că ”detalierile” atrag un volum imens de informație, fapt pentru care nu am mai procedat ca la celelalte grupe... Acesta ar fi un prim motiv de omisiune de ”detaliere”.

Cel de-al doilea motiv, de fapt cel mai important, este că nu doresc să fac din acest blog un tratat medical, propriu-zis. Nici nu aș fi autorizat spre așa ceva și s-au scris destul tratate de medicină să mă mai irosesc și eu cu așa ceva...

Notă: Termenul ”irosesc” este utilizat deoarece orice tratat medical are o anumită perioadă de viață, de aplicabilitate. Tot respectul pentru medicii care își investesc timpul vieții lor în astfel de tratate, ajutând astfel la progresul permanent al profesiei lor. Ei sunt de-a dreptul obligați să procedeze la așa ceva, atât timp cât au resursele necesare pentru așa ceva. În cazul meu nu doresc decât să dau idei celor cu adevărat calificați. Mulțumesc pentru înțelegere!

Deci, după cum afirmam în ”notă” scopul meu este o analiză reală de tip ”Noua Medicină”, așa cum o înțeleg și o percep eu și autorii agreați de mine.

Ori, traumatismele, sunt predominant ”acute”, de intervenție imediată, și medicina clasică își face admirabil datoria în acest sens.

Din punct de vedere al noii medicini, chiar dacă pare că am sărit peste subiect, există un mod de tratare diferit, chiar dacă destul de structurat și variat...

Pentru a înțelege ”omisiunea” voi face o mică descriere cu tangență la noua medicină a acestui ”subdomeniu”.

Oasele reprezintă ”partea” de susținere a organismului uman, structura de bază, stâlpii săi, structura solidă a corpului, arborele vieții, armătura fundamentală pe care este construită întreaga ființă, suportul corpului emoțional.

Oasele au, de asemenea, legătură cu structura legilor și cu principiile fundamentale cu care individul are de a face în fiecare zi și care sunt aplicate de autoritate (părinți, profesori, etc) pentru a sprijini manifestarea individuală, pentru a exista o ordine generală.

Această situație este evidentă deoarece individul, începând din copilărie, pe măsură ce crește, se poziționează permanent, voluntar sau nu, față de autoritate și este posibil ca, de exemplu, atunci când ajung la înălțimea tatălui meu, dacă este o persoană autoritară, atitudinea mea față de el să se schimbe foarte mult.

Pentru a evita disonanțele ce pot atrage problemele acestui sistem (osos) va fi necesar permanent ca individul să accepte frumusețea din jurul lui și să își acorde timp pentru a o contempla, îndreptând atenția spre ceea ce este frumos în jurul lui, în interiorul lui. Dacă, de exemplu, conflictul de mai sus, cu tatăl, este accentuat și fără rezonanță ”reală” este necesar să se accepte și rolul de tată (al tatălui, evident), indiferent de problemele de conflict ce au existat, există sau vor exista de-a lungul timpului. Altfel, problemele sistemului osos vor fi favorizate spre apariție, dezvoltare, etc.

Dar, particularizând pe fractură, de exemplu, când apare o fractură (fără suportul de dezvoltare /de apariție datorită osteoporozei, din punct de vedere al medicinei actuale), aceasta indică faptul că individul trăiește un puternic conflict interior. Poate avea legătură cu revolta sau cu reacțiile acestuia față de autoritate, de care acesta vrea să se desprindă. El se simte limitat și vrea să iasă din ”închisoarea” în care se află. Are impresia tot timpul că dorește să își dovedească valoarea. Și, pentru că acesta se opune prea mult sau de prea mult timp, fiind nerăbdător față de el însuși și/ sau față de ceilalți, oasele nu mai suportă tensiunea și se fracturează.

Pare că se bat câmpii cu aceste ”descrieri”?!? Sistemul nervos vegetativ, denumit și ”autonom”, are doar două stări de funcționare, simpatică și parasimpatică, pe baza celor două structuri ale sale, simpatic și parasimpatic. Cel simpatic este denumit ”luptă sau fugi”, cel parasimpatic este denumit ”iubește, construește, repară”... Cele două sisteme nu funcționează simultan, pe sistemul ”ori unul, ori celălalt”, niciodată simultan.

Deci, o persoană aflată în conflictul/ conflictele de mai sus, va funcționa majoritar, dacă nu total, în simpatic, de pe poziția ”luptă sau fugi”. Acest sistem nervos vegetativ simpatic, în stare de funcționare, nu face altceva decât să pregătească organismul pentru reacții de răspuns, indiferent care, fără a se mai preocupa de, exact, construire, reparare...

Sistemul imunitar, ”secvențele” de metabolism corelate cu reparațiile și multe alte ”grupuri” similare își diminuează activitatea până la anulare. Apoi, glandele suprarenale, aflate chiar deasupra rinichilor, intră în supraactivitate hormonală cu tot ceea ce atrage acest lucru, mai concret un cerc vicios care întreține amplificarea funcționării predominant simpatice...

Și, la oase nu mai ajung resursele absolut necesare fiziologiei acestora și... Nu mai detaliez. Cred că ați înțeles.

Fractura semnalizează că individul nu mai poate continua astfel și este nevoie de o schimbare, este asemenea unui bec de avertizare în bordul mașinii. Cele mai multe persoane solicită separarea față de trecut, renunțarea la el, pentru ca individul să devină mai flexibil pentru a evita un stres inutil și pentru a trece la o altă etapă din evoluția sa.

Deci, se impune o ruptură și o reeevaluare. Poate fi vorba, majoritar, despre o problemă pe plan afectiv sau profesional. Sau este nevoie ca individul să se separe de o ideologie, de un mod de a face lucrurile sau de a gândi, care dăunează aparent sau real. Obligațiile față de propria persoană sau față de societate cer o anumită perfecțiune, opunându-se rigidității persoanei în cauză. Chiar și față de propria persoană care este prea rigidă față de ea însuși, concentrându-se prea mult pe aspectele fizice ale vieții sale, uitând de problemele spirituale (atenție, nu fac nici cea mai vagă referire la ceva religios, legat de religie sau altele asemenea).

Localizarea fracturii oferă informații/ indicații despre natura conflictului. Dacă fractura se produce în timpul unui accident, este prezent un puternic sentiment de culpabilitate, față de o anume situație căreia individul îi acordă o atenție deosebită, motiv pentru care nu mai este atent și are un accident (fără nici o legătură legată de amplitudinea sa care are cu totul alte corelații care nu le vom dezbate aici, deoarece țin de ”partea” cu spiritul, din triada ”trup-minte-suflet”).

Dacă fractura se produce la oasele mâinii, este vorba despre un conflict legat de ”manualitate”, de incapacitatea, reală sau nu, de a manipula lucrurile, situațiile, etc, dacă se produce la picioare, individul are un conflict major legat de mișcare, deplasare, ”ajungere” la situații, o fractură a bazinului, inclusiv a capetelor femurale ”de conexiune” și inflamările articulației coxofemurale și bursitele trohanteriene relevă un conflict major de incapacitate personală, o acuză majoră la adresa incapacității de acțiune a propriei persoane ș.a.m.d. (ajunge pentru acum, toate la vremea lor).

Deci, pentru cunoscători, pe lângă profilaxia posibil aplicabilă, tratamentul medical adecvat sau care ar fi reacția optimă stadiului evolutiv, este necesar și un proces meditativ al persoanei de față (sau coordonat de un practician al noii medicine) axat pe acceptarea și iubirea propriei persoane, susținerea posibilității de a putea ca persoana să exprime ceea ce simte, aceasta regăsindu-și libertatea interioară, regăsindu-și libertatea de mișcare sau orice alt reper identificat ca fiind ”reparabil”. Persoana este cea care decide ceea ce se întâmplă în viața sa, aceasta putându-se centra pe sine însuși și pe potențialul ei (nelimitat).

Rezultatul va depinde, bineînțeles, de stadiul evolutiv la momentul intervenției, faza de tip profilactic prevenind posibila apariție a fracturii prin diversele echilibre, după reducerea fracturii, lacerației, etc de către un medic de medicină clasică se favorizează procesele de refacere și după refacerea fracturii se favorizează revenirea la echilibrul inițial, cu eliminarea oricăror urmări ale problemei peste care s-a trecut (dar, și aici, este vorba despre ”mai târziu, toate la vremea lor”).

Apoi, în oase există măduva osoasă, cel mai profund ”miez” al ființei umane, locul unde se nasc celulele imunitare care au capacitatea de a proteja ființa umană. Energia rinichilor (aflată în legătură cu nesiguranța și neîncrederea în sine) participă de procesele de hrănire și, evident, curățire a oaselor și măduvei, de aici venind expresia ”a avea rinichi puternici” (nu mai descriu corelația vegetativă).

La fel, pe canalul medular, se află măduva spinării, parte a sistemului nervos central... Și aici apar probleme specifice ce le voi dezbate la momentul oportun. Dar, descriptiv, strict informativ, măduva spinării cu problemele ei, dezvăluie probleme ale individului legate de dificultatea de a pune în practică, în lumea fizică, ceea ce gândește, manifestându-se nevoia excesivă de a calcula și planifica perfect, așa încât spontaneitatea nu se mai regăsește în viața acestuia. Situație ce atrage ezitarea în a mai merge înainte, ”demonii” interiori luptând cu partea ”înțeleaptă” a individului.

Afecțiunile de măduvă osoasă (afară de cele ”de participare”) relevă că individul nu se mai poate agăța de nimic, că nu mai poate da sens vieții sale, decepția față de ceea ce crede acea persoană că este fiind atât de mare încât acesta nu se mai crede demn de viață...

Se poate observa că toate sunt legate de ”funcționarea simpatică”, așa cum se poate observa că nu sunt ”lucruri” de dezbătut aici, în ”pagini de medicină clasică (alopată)”... Intenția mea este să merg acum pe medicina clasică și să am un suport ”de prezentare” mai târziu, când mecanismele pot fi înțelese și acceptate de toată lumea, fără a mai exista posibilitatea manifestării pentru dubiile și frustrările actuale din jurul noii medicine.

Deci, revin, toate la vremea lor!

Dorin, Merticaru