Viaţa (Partea 4)

Am parcurs deja multe lucruri interesante despre ”materialul” genetic, despre informația stocată la nivelul fiecărei celule din orice organism viu… Acel ceva care ne permite, în anumite condiții și posibilități de implicare să reacționăm la un mediu înconjurător dat…

Puterea înseamnă cunoaştere, ar fi deja o concluzie certă... Mai mult, este și o veche zicală " de talie mondială"...

La nivelul nostru, uman, ca material genetic, acest lucru s-ar traduce în "Cu cât ştii mai multe, cu atât eşti mai capabil să supravieţuieşti şi să reuşeşti”... Dar, într-o antiteză directă totul se transformă în "Lipsa cunoaşterii determină lipsa puterii"...

Şi, după cum am văzut în postul anterior, "cunoaşterea" pe care o avem despre puterea genotipului (modul cum genele controlează anumite aspecte ale vieţii) este destul de mult eronată... Chiar dacă știința reușește de la o zi la alta să înlăture ”greșelile” anterioare de percepție, vor mai fi zeci, poate sute de ani până ce percepția va depăși un fel de pondere de ”50% + un individ”… Pondere ce va putea ajuta la înțelegerea naturii noastre și, de ce nu, la înțelegerea lucrării Puterii Divine.

Dar să revenim la nivelul nostru actual și să dezbatem încă puțin pe tema materialului genetic, pe tema moștenirii noastre directe, de netăgăduit.

Pornind de la moştenirea genetică "înmânată" de către părinţii noştri, cum de ajunge aceasta să ne influenţeze viaţa dintr-odată??? Cum să luăm în calcul că suntem o victimă a eredităţii (în afara nefericiţilor care alcătuiesc ponderea de 5 - 6 % dintre noi care.... chiar sunt)??? De ce să fim afectaţi de consideraţii de linie genetică cum ar fi cele care se referă la predispoziţiile cardio-vasculare, de diabet şi, nu în ultimă instanţă, de cancer???

De ce să credem că întreaga noastră viaţă nu va fi altceva decât o derulare a unor programe ce ne-au fost transmise prin intermediul genelor de către părinţi, fără nici cea mai vagă capacitate de a completa, corecta, etc această ”eroare”?

Pentru că totul ar fi vina altcuiva, eliminând astfel eforturile noastre într-o direcție ”deja acceptată”… În cazul nostru, cel mai frecvent ar fi vina părinţilor care s-au gândit doar la plăcutul ”proces tehnologic” al procreări şi nu au vrut să ţină cont de posibila noastră "lansare în viaţă gata bolnavi"?!?

Nu cumva, datorită acestor percepţii ajungem la a "naşte" credinţa că oricum nu se poate face nimic deoarece asta este moştenirea şi nimeni nu poate face nimic? Şi, exact din acest moment, lipsa de putere ajunge să se manifeste...

De aici vine și afirmația că vor fi necesari zeci, poate sute de ani, până ce să conștientizăm într-o pondere care ”contează”, ce potențial avem la dispoziție… Dar, da, așa este, la treabă!

A venit momentul să "mă ţin de cuvânt" şi să vorbim despre proteine, pentru a completa "lanţul determinismului" minţii asupra ADN-ului, ARN-ului, inclusiv al funcţionalităţii celulei şi/ sau corpului ca ansamblu simbiot (am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă să nu vă ameţesc cu chestii tehnice prea mult dar, iar este vremea lor)...

În organismul uman există aproximativ 70.000 de elemente proteice de importanţă vitală, în special deoarece celula umană este "realizată" în cea mai mare parte din proteine.

Şi cum viaţa înseamnă mişcare, aproape totul se datorează mişcării acestor proteine... Mişcării la propriu sau "mişcării" din punct de vedere chimic (în care molecula îşi modifică structura sub acţiunea unui stimul ce modifică "local" sarcina electrică, determinând modificarea structurii acelei molecule - lucru care determină cercetătorii să identifice la proteine o formă statică şi o formă activă... de mişcare)...

Astfel proteinele ajung să determine comportamentul, mişcarea... Putându-se ”ajunge” până la comportamentul şi acţiunile care le are individul în viaţă...

Rezumând totul la un fel de definiţie se ajunge la enunţul: comportamentul reprezintă acţiunea unei proteine ce interacţionează cu un semnal, care activează mişcarea proteinei şi mişcarea generează comportament. Deci acţiunea este determinată de controlul asupra semnalului...

În cazul nostru, controlul este asigurat de membrana celulară cu "retuşuri" de la nivelul componentelor de reglare şi control interne sau externe, dar și de creier cu sistemul nervos cu "retuşurile" de la nivelul componentelor de reglare şi control.

Dacă o celulă este izolată de mediu ea nu ar mai avea nici un fel de comportament... Ar fi inactivă, staţionară, fără viaţă. Viaţa este dată de existenţa răspunsului celulei la mediu... Viaţa umană este dată de modul cum individul răspunde mediului, fără a conta considerațiile sale proprii, funcționalitatea sa proprie.
Particularizând pe celulă, am ajuns deja la concluzia că, vechile afirmaţii că nucleul ar fi "creierul" celulei este evident că nu sunt tocmai în regulă (aşa cum se poate deduce din toate posturile de până acum)... El poate fi "asociat" cel mult cu gonadele (organele sexuale), partea reproductivă a celulei.

Nucleul, cu ajutorul componentelor genice de la nivelul său are tot ceea ce este necesar, asemenea utilizării unei planşete de proiectare, pentru a crea cele 70.000 de elemente diferite ale corpului fără a şti care anume este cea necesară şi când anume.

Nucleul nu are inteligenţă ci este doar un tipar, un depozit de tipare... De exemplu, genele cancerului nu au nici o treabă cu transmisia genetică cu toate că multe surse medicale leagă cancerul de "degenerări" genetice sau altele asemenea.

Chiar dacă am presupune că există o predispoziţie genetică, genele nu se activează singure aşa cum nici nu se pot dezactiva singure. Fără activitatea susținută a multor forme de ARN, manifestarea genetică de la nivelul cromozomilor, nucleului, nici nu ar exista.

Deci, conceptul că există o genă a cancerului este fals. Gândiţi-vă cum ar fi să existe o astfel de genă! Un individ având o astfel de genă ar trebui să îl aibă manifest chiar de la momentul naşterii fiindcă imediat ce se declanşează diviziunea celulară, gena va începe să îşi facă treaba...

Sau, într-o exprimare "mai tehnică", "când este nevoie de răspunsul (produsul) unei gene, un semnal din mediul său şi nu o proprietate intrinsecă a genei însăşi activează exprimarea genei"... sau, pe scurt, "un semnal din mediu activează exprimarea genei"... Vechea formulă de ne spune că, ”Genetica este o armă, stilul de viață apasă pe trăgaci”…

Vine acum o altă chestie "proteică"... ADN-ul nu se găseşte liber în nucleu ci sub învelişul unui strat proteic în interiorul cromozomilor (aşa cum v-am prezentat în posturile anterioare)... Ca un ceva anume să acţioneze asupra genei sau ca să folosească informaţiile acesteia este necesar să se treacă, mai întâi, de această protecţie proteică (care este, mai mult, un fel de cifru de acces)...

Această accesare se poate face numai sub influenţa diferiţilor factori de semnalizare percepuţi şi "interpretaţi" la nivelul membranei, deci în urma unui răspuns la mediu... Sau... Mediul este cel care selectează genele ce vor fi utilizate, nu genele însăşi.

Fizic, diferite forme de ARN determină repoziționări ale acestui strat proteic ce va permite ”cuplajul” acelui ARN exact în zonele unde există ”informația” corectă elementelor de semnalizare existente în acel ARN. Și, acest cuplaj, evident, dezvelește stratul proteic exact acolo unde este cazul, permițând elementele de replicare, de restructurare a ”markerilor” transportați de ARN și multe alte procese tipice, caracteristice…

Interesant ar fi să amintesc de faptul că din ce în ce mai mulți cercetători încep să descopere un fel de mecanism de  transfer cuantic, asemenea celui care l-am prezentat la postările despre apă. Să vă mai prezint acest mecanism ce ”descrie” mult mai eficient acest proces de identificare a zonei ADN unde se află informația utilă, modul de ”cuplare”, etc?!?

Mai mult, se pare că structura proteică ar fi una ”nediferențiată”, de tip stem, și, de fapt, nu se realizează o cuplare directă cu materialul genetic ci un fel de reacție de tip ”reformare” proteică, funcție de posibilitate de ”copiere” ale ansamblului format, ceea ce ar da percepția ”vechilor geneticieni” că s-ar realiza un fel de ”contact direct de replicare”…

Deci, care ar fi marele rol al ADN-ului în astfel de procese?!? Pe când rolul ARN-ului este clar. Un rol cert corelat cu cerințele de răspuns la mediul intern sau extern.

Concluzionând ”final”, comportamentul celulei este influenţat de factori de mediu, de semnalele din mediu de către proteinele specifice din membrană care convertesc acel semnal într-un adevărat ”semnal comportamental” care controlează răspunsul funcţional al celulei la condiţiile de mediu. Fără semnal nu există comportament, totul fiind asemenea unui răspuns: ”stimul-răspuns”...

Dar acest comportament nu este programat, el având capacitatea de a se modifica în funcţie de condiţiile de mediu, de necesităţile celulare, etc. adaptându-se permanent oricăror semnale din mediu (sau majorității acestora).

Care mecanism, prin repetare, prin amplitudine de manifestare ”optimă”, va produce modificări de structură nu numai la nivelul membranei celulare, după cum am descris în postări anterioare, că și la nivel intern, așa cum s-a constatat în structurile ribozomale, în ceea ce privește densitatea mitocondrială, și multe alte repere.

Modificări de structură ce se constată și la celulele ce vor lua locul celor ”moarte”, fie prin transfer genetic, cum susțin unii cercetători, fie prin dezvoltare stem, cum susțin ceilalți cercetători. Dar, în ambele cazuri, modificările de structură se perpetuă, indiferent dacă acestea sunt ”bune” sau ”rele” pentru viitoarea celulă din acel țesut, ansamblu, organism…

Astfel se ajunge astfel la o mutaţie, numită de oamenii de știință ca fiind o "mutaţie adaptativă"... În cadrul acestei mutaţii, genele nu se schimbă aleatoriu ci ca răspuns la necesităţile adaptative la mediu...

Pe scurt, mediul controlează mutaţiile, genele fiind adaptate permanent pentru ca organismul să se adapteze permanent la mediu... Evident că este imposibil ca ”reacția” să fie în sens invers…

În toate experimentele care s-au efectuat, această afirmaţie a putut fi verificată fără probleme, după toate criteriile științifice deosebit de exigente pentru acest fel de a privi ”revoluționar” lucrurile. În plus, în urma acestor studii, pe lângă rezultatul concretizat în "ne adaptăm genele pentru a ne potrivi mediului" a apărut şi completarea "în care credem că trăim"... Și nu este numai cazul individului uman, acest ”comportament” fiind ”sesizat” și la alte forme de viață, indiferent de ”poziționarea” lor pe ”arborele vieții”.

Da, ați citit corect, mai ales partea cu ”în care credem că trăim”!

Nu voi ”divaga” mult pe acest subiect deoarece va fi ”generos” tratat în postări viitoare. Dar, vă voi aminti de experimentul cu mielul plasat în apropierea lupului, cel în care, trăind în teroare, va muri chiar dacă el se află în condiții de totală securitate, de alimentație din belșug, etc.

În concluzie, acest fapt se datorează unei realități certe ce dovedește că percepţia poate fi corectă sau eronată (de parcă mai era nevoie, mai ales în cazul oamenilor). În cazul percepţiilor eronate, organismul viu reacţionează în baza a ceea ce crede că trebuie să răspundă... Eventual anticipează, reflex de cele mai multe ori… Şiii... Ca atare, percepţia devine fie credinţă fie reflex, funcție de ”exersarea” factorului de mediu.

Așadar, se poate spune că genele ajung să fie modificate de credinţă? Că propriile noastre credinţe ajung să ne selecteze genele şi, dacă nu avem genele potrivite pentru a rezista stresului atras de factorii de mediu, credinţa va rescrie genele, încercând să realizeze acest lucru. Totul ajungând la automatul și ”naturalul” reflex?!?

Un alt ”mic experiment” ar clarifica puţin ceea ce s-a afirmat mai sus... Atunci când se prelevează celule musculare de la pacienţi distrofici, în cele mai multe cazuri, când sunt plasate într-un mediu favorabil, celulele vor începe să crească normal şi sănătos cu toate că, iniţial, ele nu făceau acest lucru în corpul de unde au fost prelevate, dezvoltându-se ”anormal”.

Deci, ”corectarea” mediului atrage ”corectarea” erorilor funcționale și, astfel, lumea medicală actuală, de tip vestic, trage concluzia care îi coordonează esențial activitatea, cea de corectare a factorilor evolutivi.

Dar, ce se întâmplă în cazul celorlalte celule, a celor care continuă să se dezvolte ”eronat”, în disonanță cu mediul care, de data aceasta este perfect (sau aproape perfect)?!?

Ei bine, aici am avea de a face ”instalarea” răspunsului reflex… Ar fi o explicație… Dar, care explicație, pică în condițiile în care este favorizată înmulțirea celulelor în acel mediu perfect, înmulțire care ar trebui să producă celule sănătoase, în parametri funcționali normali și nu de morbiditate.

Este drept că răspunsul reflex este greu de ”îndepărtat” dar coloniile formate din celule ”morbide” vor avea un anumit curs, lent, de ”reformare”, de eliminare a problemelor funcționale, chiar dacă se păstrează condițiile perfecte de mediu.

Extrapolând acest proces de la celule la organismele simbiote, multicelulare, inclusiv în cazul omului, s-a putu ”detecta” explicația… Este vorba despre ceea ce crede individul despre acel mediu, părere care nu ține cont de realitate ci de modul în care individul este capabil să perceapă… Deci, credință sau percepție?!? Nu cred că mai este nevoie să argumentez singurul răspuns posibil, că este vorba despre credință.

De ce? Fiindcă undeva, între mediu şi celulă, între mediu și organism, se interpune percepţia, care chiar şi atunci când mediul este bun dar este incorect interpretat, sau, pur şi simplu imaginat, solicitat sau alte repere similare, apare ”blocajul” credinţei, lucrurile nu mai merg cum ar trebui.

De aici încolo apare ceea ce Bruce Lipton a definit magistral sub expresia ”Biologia credinței”…

Aşadar, există mult ”control” asupra vieţii noastre care este mediat de percepţia asupra mediului. Şi, pentru a merge mai departe, nu numai că percepţia activează comportamentul, nu numai că percepţia activează genele, dar, când este necesar, percepţia rescrie genele...

Veți primi enorm de multe detalii în tot ceea ce urmează deoarece cam aceasta este și baza noii medicine, identificarea și utilizarea factorilor percepției, credinței, sau alte formulări similare pentru a completa efortul medical ”clasic” în cazurile acute sau, ceea ce ar fi mai important, pentru a ”controla” percepțiile, credințele etc pentru a avea o ”poziție profilactică” și, de ce nu, de ”control” a performanțelor organismului nostru, inclusiv cu obiectivul transmiterii de material genetic ”de calitate” urmașilor noștri.

Numai că, pentru ”sceptici”, apare o mare problemă… De ce ar fi necesar să se rescrie genele??? Ele nu sunt îndeajuns de bine scrise??? Natura sau Puterea Divină nu și-a făcut treaba cum trebuie atât timp cât beneficiem deja de atâta și atâta perfecțiune?!?

Aici creaționiștii ar trebui să ”părăsească” terenul dezbaterii din două motive! Primul ar fi reprezentat de faptul că nici o ”lucrare sfântă” nu omite să repete și iar să repete degradarea lucrării divine încurajând permanent la îndreptarea lui… Și, al doilea ar fi reprezentat de faptul că uită, de exemplu în cazul creștinilor, că păcatul lui Adam a fost ”plătit” sau ”răscumpărat” sau alt detaliu invocabil de ”jertfirea” Fiului Său, una cu El.

Cât despre evoluționiști, ”noianul” de ”gene depășite” sau eronate din lunga istorie a vieții, în special cu privire la speciile dispărute, dovedește că este foarte ”periculoasă” această evoluție ”genetică”, chiar dacă rezultatul ei este încununat cu perfecțiunea ecosistemelor, inclusiv cu perfecțiunea întrupată în Homo Sapiens.

Mai mult, aproape întotdeauna, când se rescriu genele, acest lucru se constată inițial a fi incorect, fiindcă genele funcţionau deja. Dar, nu cumva, dacă ați parcurs postările anterioare, există întotdeauna un fel de ansamblu genetic ce nu poate fi redus la un simplu individ, indiferent dacă se ține neapărat un fel de identificare a genei inițiale sau a unui marker de tip reper?!?

Deci, această evoluție are nevoie, la propriu, de modificare genetică, transmisibilă și transmisă, care să interacționeze cu alte modificări genetice și, din simbioză, utilizare, manifestare, adaptare, etc să se ajungă la produsul final genetic optim constatabil.

De aceea noua medicină, chiar și medicii ”clasici” identifică că, o mulţime de boli precum cancerul (95 % din cancere nu au nici un fel de legături ereditare) apar ca produs al percepţiilor active individuale, ce rescriu genele normale făcându-le cancerigene. Indiferent dacă aceste percepții sunt ”obiceiuri alimentare”, ”mediu poluat” care reflectă un obicei ”industrial” al locului, zonei, etc…

În final, atenţie!!! Credinţele ne afectează (alterează) biologia continuu, în orice moment! Asta trebuie reținut pentru moment! Și, ajunge pentru azi!

Pauza de week-end s-a terminat... Aşa că vă urez o săptămână uşoară şi spornică la ceea ce vă doriţi!!!

Dorin, Merticaru