Viața Omului – Fătul (3)

Poate că vă întrebaţi de ce evoluţia a produs un sistem de dezvoltare a fetusului atât de "fragil", atât de expus pericolelor şi atât de dependent de mediul reprezentat de părinţi (şi cei din jurul lor). Este vorba, de fapt, despre un sistem ingenios care ajută la supravieţuirea urmaşilor Dumneavoastră, atât doar...

Datorită faptului că viitorul copil va creşte cel mai probabil în acelaşi mediu ca şi părinţii săi, acest sistem este cel mai bun "element de asigurare" că adaptarea va fi maximă. Informaţia dobândită de la părinţi, bazată pe percepţia pe care o au aceştia despre mediu, trece prin placentă şi influenţează fiziologia fetusului, pregătindu-l să se confrunte mai eficient cu exigenţele vieţi de după naştere, astfel încât se ajunge la concluzia că, natura pregăteşte copilul pentru a supravieţui în acel mediu.

Şi astfel, înarmaţi cu ultimele rezultate ale ştiinţei, părinţii au acum posibilitatea de a alege, ei fiind capabili să-şi reprogrameze credinţele limitative despre viaţă înainte de a aduce pe lume un copil.

Importanţa programării parentale subminează noţiunea că trăsăturile noastre, atât cele pozitive cât şi cele negative sunt determinate în întregime de gene. După cum am văzut în posturile anterioare, genele sunt formate, ghidate şi ajustate de experienţele datorate mediului.

Am fost învăţaţi cu toţii că abilităţile artistice, atletice şi intelectuale sunt trăsături transmise genetic. Însă oricât de "bune" ar fi genele cuiva, dacă experienţele din perioada de creştere sunt impregnate de nervozitate, neglijare sau percepţii incorecte, potenţialul genelor va fi sabotat, dacă nu chiar anulat.

Un exemplu celebru, în acest sens, ar fi cel al actriţei Liza Minelli care "poseda" genele de la superstarul Judy Garland şi producătorul de filme Vincente Minelli... Culmile pe care s-a ridicat în carieră Liza Minelli şi eşecurile din viaţa personală sunt scenarii scrise de părinţi şi transmise minţii sale subconştiente.

Dacă ea ar i avut aceleaşi gene dar ar fi fost crescută de o familie de fermieri, mediul respectiv ar fi declanşat o selecţie diferită a genelor. Genele care au făcut-o să urmeze o carieră de succes în lumea spectacolului ar fi fost probabil mascate sau inhibate de cerinţele culturale ale comunităţilor agricole.

Un exemplu minunat de eficienţă a programării conştiente efectuate de părinţi este celebrul jucător de golf Tiger Woods. Deşi tatăl său nu a fost un bun jucător de golf, el l-a plasat pe Tiger într-un mediu bogat în ocazii de a-şi dezvolta şi amplifica modul de a gândi, abilităţile, capacitatea de concentrare şi atitudinile unui mare jucător de golf.

Succesul lui Tiger este legat, fără îndoială, şi de filozofia budistă, care a reprezentat una dintre contribuţiile mamei sale. Genele sunt într-adevăr importante, dar importanţa lor este manifestă doar datorită influenţei unei creşteri conştiente efectuate de părinţi şi a bogăţiei de ocazii favorabile furnizate de mediu.

Şi, la tot ceea ce v-am prezentat până acum ar trebui să vă reamintesc şi de efectul apei, ce atotprezentă în noi, în alimentele cu care întreţinem trupul nostru şi al fătului, în lichidul amniotic în care se "scaldă" fătul... Ceea ce v-am prezentat la posturile despre apă are o aplicabilitate de necontestat în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea fătului...

Şi, ar mai fi ceva... Într-un fel anticipez ceea ce va urma, cândva, în prezentările mele... Când un copil se naşte, el ştie, în adâncul lui, că motivul pentru care se încarnează (reîncarnează) este acela de a fi el însuşi, trecând printr-o serie de experienţe alese sau nealese de el la momentul gestului său.

Şi, pentru a fi în deplină conformitate cu scopurile acestui efort (sau fericiri) ce stă în încarnare, manifestarea denumită de noi "suflet" are nevoie de un trup (de un recipient) care să favorizeze la maxim drumul său (inerţia impulsului iniţial).

Şi, pentru asta, el alege cu mare atenţie familia şi mediul în care se va naşte, totul stând la baza favorizării maximale a scopului său (bine definit)... Toţi avem aceeaşi misiune, venind pe lume, aceea de a trăi o serie de experienţe până când ajungem să le acceptăm şi să ne iubim pe noi înşine trecând prin ele...

Ori, pentru cei ce sunt de acord cu ceea ce am "transmis" anterior, perioada de "făt" (fie şi frumos) a vieţii noastre nu este altceva decât o perioadă de acomodare, o perioadă în care ne pregătim startul spre cea ce am ales... Şi, cu toţii ştim ce înseamnă un start ratat... Chiar dacă putem şti că avem şanse să recuperăm această ratare...

Şi, dacă tot am "dat-o" pe spirit, vine acum o încheiere "spirituală"... Din ceea ce v-am prezentat în aceste posturi, ţinând cont că este vorba şi despre nevinovaţii copii existenţi sau viitori ai Dumneavoastră, sunt gata să vă transmit un mesaj "realizat" de mulţi alţii înaintea mea (şi mulţi vor urma): ATÂT TIMP CÂT AŢI LUAT LA CUNOŞTINŢĂ DE TOATE ACESTEA, chiar dacă nu sunteţi de acord, poate veni un moment în viaţa Dumneavoastră în care deveniţi conştient că ceva tot este adevărat şi atunci, chiar dacă nu sunteţi în totalitate de acord, DEVENIND CONŞTIENŢI DE TOATE ACESTEA, se poate afirma că SUNTEŢI PE DEPLIN RESPONSABIL DE ORICE LUCRU DIN VIAŢA DUMNEAVOASTRĂ (personal responsabil de orice lucru din viaţa Dumneavoastră) INCLUSIV DE STARTUL ÎN VIAŢĂ AL COPIILOR DUMNEAVOASTRĂ (aici suntem cu toţii de acord)...

Un om nu poate fi ţinut "vinovat" că este un părinte în "dezacord" cu interesele copilului, că este prost ca părinte, decât dacă este deja conştient de informaţiile descrise în postul acesta (şi, de ce nu, în toate celelalte, trecute, prezente şi viitoare) şi le desconsideră. Odată ce deveniţi conştient de aceste informaţii puteţi începe să vă puneţi în mişcare în sensul de a oferi cadrul maxim posibil bunului mers al dezvoltării vieţii Dumneavoastră şi, mai ales a copiilor Dumneavoastră...

Şi dacă tot am dat-o pe chestii serioase, este bine să vă mai "spun" unele lucruri... ESTE ABSOLUT FALS CĂ EŞTI ACELAŞI PĂRINTE PENTRU TOŢI COPIII TĂI...Nici un copil nu poate fi clonă a celuilalt copil, în lumea acelui moment de referinţă nu se întâmplă aceleaşi lucruri ca şi în cazul celuilalt copil, părinţii au avut cu totul alte resurse de timp pentru copii, ş.a.m.d. În esenţă, cel mai important aspect este, de fapt, posibilitatea de a aloca timp copilului...

Când există deja unul, al doilea va avea suplimentar şi atenţia "celui mai mare" şi astfel posibilităţile de "timp alocat copilului" cresc... De ce am subliniat acest aspect?!? Cercetările din ultimii an au demonstrat că nu materialele şi "dispozitivele de învăţare" fac diferenţa...

Nu programarea este cheia pentru optimizarea învăţării şi performanţelor copiilor. Mai direct, nu resursele alocate acestora ci, pur şi simplu, timpul Dumneavoastră, al părinţilor şi, eventual, al surorilor, fraţilor... Vine acum o altă întrebare... De ce subliniez asta la făt (la cel nenăscut)?!? Şi în cazul lor apare aceeaşi cerinţă... Fătul, ca şi bebeluşul, şi ulterior copilul şi apoi adolescentul, au nevoie de atenţia, dragostea şi recunoştinţa Dumneavoastră...

Şi pentru a finaliza cât mai sugestiv postările despre făt, citiţi atent şi "rumegaţi" mesajul de mai jos:

O viaţă fără Iubire este lipsită de valoare, Iubirea este Apa Vieţii, Bea-o până la capăt cu inima şi cu sufletul...

Vine week-end-ul... Nu uitaţi să vă distraţi!!!

Dorin, Merticaru