Viața Omului – Copilăria (5)

A venit vremea pentru finalizarea prezentării legate de rana de abandon, despre dependent...

Având în vedere faptul că emoţia cea mai intensă a dependentului este tristeţea, este evident de ce aceasta plânge uşor, mai ales când vorbeşte de problemele sau de încercările sale. În plânsul acestei persoane se poate vedea uşor cum îi acuză pe ceilalţi indiferent de problema luată în considerare.

Problemele apar tocmai datorită faptului că dependentul este convins că are dreptate în reacţiile sau poziţiile lui şi nu îşi dă seama că de cele mai multe ori ea este cea care îi abandonează pe ceilalţi. De asemenea nu realizează numărul mare de proiecte la care renunţă pe parcurs.

Când un dependent este în contact cu problemele cauzate de dependenţa lui, în acel moment îşi doreşte să devină independent. A se crede independent devine o reacţie foarte frecventă la persoanele dependente cărora le place mult să le apună celorlalţi cât de mult se consideră ele independente. Totuşi, acest lucru nu face decât să accentueze şi să ascundă rana de abandon deoarece aceasta nu este îngrijită.

De exemplu, o persoană dependentă, bărbat sau femeie, poate să nu-şi dorească copii, sub pretextul că vrea să-şi păstreze independenţa. În cazul unui bărbat dependent aceasta poate să însemne teama de a nu m ai primi toată atenţia din partea partenerei, dacă ar fi un copil prezent în familie pe când femeia dependentă ar fi mai degrabă speriată de a nu se simţi sufocată de toate obligaţiile pe care le aduce un copil. În schimb, dacă îşi doreşte un copil, îl preferă până la o vârstă foarte mică, când aceştia sunt dependenţi de ea, acest lucru făcând-o să se simtă importantă.

În concluzie, cel mai bun lucru pentru dependent este atenţia şi prezenţa celorlalţi, dar nu îşi va da seama de câte ori nu face chiar el ceea ce ar vrea ca alţii să facă pentru el. Aici ar fi bine de adăugat că dependentul are obiceiul de a se agăţa fizic de persoana pe care o iubeşte, fetiţa agăţându-se de tatăl ei, iar băieţelul de mama lui... Dependentul se sprijină de celălalt, îl ţine de mână sau îl atinge des...

Când stă în picioare caută să se sprijine de un perete, o uşă sau altceva şi, chiar aşezat fiind îi este greu să stea drept, sprijinindu-şi braţul de spătarul scaunului sau simţindu-se strivit în scaun. În orice caz îi este greu să stea drept, stând cu spatele aplecat înainte.

Aici apar unele elemente de "directă relaţie" la copii cum ar fi faptul că mama dependentă, fiind fuzională, depinde mult de iubirea copilului ei şi face totul ca acesta să simtă că ea se gândeşte mult la el. Iubirea celorlalţi, mai ales a celor apropiaţi îi susţine pe dependenţi, acest lucru ajutându-i să se menţină pe picioare...

De exemplu, pentru viitorul dependenţilor copii, se poate sublinia faptul că vor fi atraşi spre a ocupa o funcţie publică sau să aibă acces la un auditoriu larg (simţindu-se bine în orice rol de vedetă), mulţi dintre cântăreţi, actori şi alte persoane care lucrează în domeniul artistic şi apar în faţa unui public larg fiind dependenţi...

În plus, dependentul este o persoană care fuzionează uşor cu ceilalţi, lucru care îl face să se simtă responsabil de fericirea sau de nefericirea altora, la fel cum crede că ceilalţi sunt responsabili de propria lui fericire sau nefericire.

În avantajul său vine faptul că, fiind o persoană fuzională este şi o persoană psihică, una care simte emoţiile celorlalţi şi se lasă uşor invadată de ele. Dar, această dorinţă de a fuziona, antrenează multă frică, putând atrage agorafobia (teama maladivă de spaţii deschise/ libere şi de locurile publice).

La nivelul alimentaţiei, dependentul poate să mănânce mult fără să se îngraşe, mesajul care îl primeşte corpul atunci când el mănâncă fiind în directă relaţie cu atitudinea lui interioară de a nu avea niciodată suficient (când cineva mănâncă, chiar şi foarte puţin, gândindu-se că mănâncă prea mult, corpul lui primeşte acest mesaj şi reacţionează ca şi cum ar primi prea mult).

De aceea, dependentul are tendinţa de a deveni bulimic, la femeie fiind în directă relaţie cu senzaţia că îi lipseşte tatăl, pe când la bărbat este în directă relaţie cu lipsa mamei. Când aceste persoane nu au un substitut pentru părintele care le lipseşte, atunci realizează un transfer asupra mâncării.

Dependentul preferă alimentele moi celor dure, mâncând încet, mai ales când este în compania altor persoane (de altfel nici nu le place să mănânce singure, mai ales în afara casei).

În ceea ce priveşte bolile caracteristice, dependentul este cunoscut ca fiind un copil bolnăvicios, slab sau plăpând, principalele sale afecţiuni fiind reprezentat de: astm (boală în care expiraţia devine dificilă şi greu de suportat, indicând faptul că acea persoană ia asupra ei mai mult decât trebuie şi nu dă înapoi decât cu mare greutate), bronşite (în special când dependentul are impresia că nu primeşte suficient de mult de la familia lui, de care depinde prea mult), probleme pancreatice şi ale glandelor suprarenale - sindrom metabolic (întregul lui sistem digestiv fiind fragil deoarece el crede că nu este hrănit în mod adecvat, chiar dacă această lipsă nu are nici o relevanţă în plan fizic), miopie (reprezintă dificultatea de a vedea la distanţă, legată de teama de viitor şi mai ales a unuia petrecut singur), isterii (deoarece dependentul îşi alimentează prea mult partea de victimă, în psihologie spunându-se că persoana isterică este asemenea sugarului căruia îi este teamă că nu va primi laptele şi va fi abandonat, motiv pentru care îşi exprimă sentimentele cât mai gălăgios, cât mai vizibil), depresii (când rana doare atât de tare încât percep neputinţa de a se simţi iubiţi aşa cum şi-ar dori), migrene (în special deoarece această persoană se împiedică permanent de a fi ea însuşi, blocând propriul eu), diverse boli rare şi incurabile (dependentul este cel care are parte cel mai adesea de aşa ceva deoarece aceasta este răsplata dorinţei permanente de a trage atenţia cu orice preţ).

Reţineţi: Atât timp cât veţi continua să fiţi ranchiunoşi faţă de un părinte (chiar dacă într-un mod inconştient), relaţiile noastre cu toate celelalte persoane de acelaşi sex ca şi acel părinte, vor fi dificile. În plus, este bine ca părinte să identificaţi dacă părintele Dumneavoastră nu a trăit aceeaşi rană în relaţia cu părintele lui.

Aceleaşi răni se repetă din generaţie în generaţie, iar asta atâta timp şi atât cât  roata karmei nu se va fi oprit prin trăirea relaţiilor într-o iubire adevărată. Deci, este foarte important şi devine urgent să reglăm situaţia cu părinţii noştri, iar astfel vom înceta să reproducem acelaşi gen de situaţii. Şi, atenţie, chiar dacă se ajunge la concluzia că ai primit atenţia "necesară" de la părinţii tăi se poate întâmpla că respectiva atenţie să nu corespundă celei dorite...

Amintiţi-vă că principala cauză a unei răni provine din incapacitatea noastră de a ne ierta, cea ce ne facem nouă şi ceea ce le facem celorlalţi. Ne este greu să ne iertăm deoarece, de obicei, nici măcar nu ne dăm seama că ne purtăm pică nouă înşine. Cu cât este mai importantă rana de abandon, cu atât înseamnă că te abandonezi mai mult pe tine însuţi sau că îi abandonezi pe alţii, situaţii sau proiecte.

Le reproşăm celorlalţi tot ceea ce ne facem noi înşine şi nu vrem să vedem şi din această cauză atragem în jurul nostru persoane care să ne arate ceea ce le facem altora sau nouă înşine. Un mijloc de a ne da seama că ne abandonăm pe noi înşine sau îi abandonăm pe alţii este ruşinea. De fapt, trăim un sentiment de ruşine atunci când vrem să ne ascundem sau să mascăm un comportament pe care îl reproşăm celorlalţi şi, mai ale, nu vrem ca ei să descopere că noi acţionăm la fel ca ei.

Legile spirituale spun că, atâta timp cât o persoană nu a primit o experienţă în iubire, va trebui să se întoarcă pe pământ pentru a retrăi aceeaşi experienţă... Revenim având aceleaşi suflete, dar cu roluri diferite, toate acestea pentru a ne da o şansă să rezolvăm definitiv ceea ce nu am reuşit să reglăm în vieţile noastre anterioare, pe acest pământ sau pe altele...

Mâine procedăm la prezentarea rănii umilirii, cea care atrage masca masochistului...

În sfârşit... Vine week-end-ul... Cine poate, la ski, cine nu, la odihnă sau chefuri!!!!

Dorin, Merticaru