STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică
To Study/ Pentru studiu - Tehnic - Dorin M

Paginile Noua Medicină DacicăViața Omului – Adultul (2)

După cum am afirmat în postul anterior, submasca este compusă din conţinuturi psihice de care suntem jenaţi sau stingheriţi, de care ne este ruşine sau care ne par complet nepotrivite cu imaginea care vrem să o lăsăm celor din jur sau care ni se cere pentru a putea face parte dintr-un grup (familial, social, cultural, etc.).

Să încercăm să găsim "compoziţia" ce poate fi percepută (acumulată, etc.) la nivelul acestei submăşti!

Incontestabil, purtăm în genele noastre multe elemente ale trecutului, iar în trecut noi am fost... Ce? Ce altceva decât animale (fără ca acest concept să îl folosesc în sens peiorativ)? Este adevărat că, odată cu evoluţia noastră ca specie (cu delimitare succesivă de la bacterie, la vierme, la ... tot ce a fost necesar până la a ajunge la Homo Sapiens), a crescut conţinutul de umanitate din noi şi, la acest moment "conţinem" umanitate din abundenţă, dar poate afirma cineva că omul nu este şi un animal?

Ops, am uitat de creaţionişti! Pentru ei, omul a fost creat direct plin de umanitate. Dar, ca un mesaj pentru creaţionişti, să nu uităm că Puterea Divină (Creatorul) a făcut totul după Voia şi Ştiinţa Lui! Şi, ce ştia el la acel moment (legat de problema noastră)?

A făcut totul din Puterea şi Ştiinţa Lui şi apoi a făcut din puţin lut Omul, după Chipul şi asemănarea Lui. Luând în calcul că El făcuse mai întâi animalele ce ne poate opri să deducem că El a frământat lutul după regulile (principiile, etc.) care dovedise că le cunoştea. Mai direct, după cum crease animalele...

Un alt argument în acest sens ar fi mica retorică legată de crearea celui de-al doilea om, femeia. De ce omul nu a continuat să se înmulţească din coastele lui Adam sau ale urmaşilor acestuia? De ce a procedat Puterea Divină la a "permite" înmulţirea după modelul animalelor şi nu după modelul divin "al coastelor"? Zic şi eu...

Ca să descreţim puţin frunţile tuturor (în special ale creaţioniştilor care sunt sigur că nu au un răspuns concret la întrebările anterioare) voi proceda la inserarea a două mici glume (care sunt preluate de la unii din cei mai marii teoreticieni ai creaţionismului). Prima sună aşa:

Nu se ştie de ce dar Eva, după o zi istovitoare de lucru, se ia de Adam al nostru. Eva: Ia zi Adame, ce ai de gând să faci mai departe? Tot cu gândul la Puterea Divină?!? Că aş vrea şi eu să am ceva timp să îi mulţumesc Creatorului. Sau să mă rog pentru iertarea păcatelor mele. Că de-atâta treabă nu am timp pentru asta. Adam: Draga mea, ce să fac eu dacă aşa a lăsat Puterea Divină lucrurile?!? Te-am creat din coasta mea ca să nu fiu singur şi să ai grijă de mine. Asta este! Eva: Şi dacă nu eram eu ce te făceai cu toate care sunt de făcut? Unde crezi tu că erai? Adam: În rai draga mea, unde altundeva?!?

Iată şi a doua glumă:

Eva era deosebit de supărată de faptul că Adam nu îi mai dădea ajutor în ale vieţii de mult timp. Ba, mai mult, o neglija total. Şi numai ce vine foc şi pară la Adam şi îi spune: Adame, de ce mă neglijezi de aşa mult timp? Mă, tu nu ţi-ai găsit cumva pe alta? Adam: Pe cine draga mea, ai uitat că suntem numai noi doi? Şi Eva plecă supărată să termine ce avea de făcut în ziua aceea. Veni noaptea, se culcară, când deodată Adam simte că îl gâdilă ceva pe la coaste. Se uită şi ce văzu? Că Eva îl gâdila. Şi, somnoros, o întrebă: Acum ce mai ai femeie de mă gâdili? Eva: Nu te gâdil Adame, îţi număr coastele...

Acum să revenim la ale noastre! Deci, această realitate nu poate fi negată. Oricât de uman ar fi omul, există o rămăşiţă de animal în el, fie şi din mimetism la mediul înconjurător. Dar, trebuie reţinut că animalul din om nu este decât o energie primitivă, neprelucrată, care se mişcă în acord cu legile naturale.

Această energie brută, neprelucrată, care se mişcă în acord cu legile naturale, este cât se poate de reală şi este inutil să ne prefacem că nu există, să o ascundem. Orice încercare în acest sens este sortită eşecului sau, după cum veţi vedea mai departe, atrage mai mult rău decât vă imaginaţi. Animalul există şi problema nu este cum să scapi de el, ci cum să-l foloseşti.

Dacă eşti înţelept vei acord timpul necesar (şi mulţi nervi, transpiraţie şi tot felul de sentimente) pentru a-i pune la treabă energiile, adică să "îmblânzeşti" acest animal şi să îl determini să lucreze pentru tine. Dacă nu eşti atât de înţelept nu vei face altceva decât să lupţi continuu să îl ţii la nivelul submăştii fără mari şanse în reuşită, indiferent de perseverenţa sau tăria ta.

Şi nu te baza pe sufletul care s-a reîncarnat în tine! El "a venit" aici, în acest trup, cu o misiune clară ce trebuie finalizată, în condiţiile în care el a selectat tocmai acest trup-minte pentru asta. În fond, aceasta este una din marile lui misiuni, de a colabora cu exact manifestarea lui la nivel material, cea a trupului de care ne tot legăm atât, cu tot cu animalul din el.

Şi, dacă te crezi o persoană foarte elevată, un sfânt sau ceva similar, probabil că n-ai stat faţă în faţă cu realitatea ta. Până şi papii, alatoyahii, dalai-lama sau alţii asemenea sunt fiinţe care trebuie să aibă grijă de animalul din ei, de submasca lor. Deci, pe scurt, treci la treabă. Credinţa că nu ai măcar un pudel (şoricel, privighetoare, leu, etc.) prin cotloanele trupului tău nu este decât o iluzie, bună doar pentru mască, în cel mai fericit caz.

Energiile primitive pe care, din teamă că nu le faci faţă le-ai ascuns sub masca ta (în submască), nu sunt ţinute în lanţ, învinse sau evaporate. Animalul stă ascuns imediat sub faţada de persoană civilizată, cultă sau manierată şi tendinţele biologice netransformate pot exploda în orice clipă. Este ca şi cum ai sta pe un vulcan care poate erupe în orice moment având credinţa că Pompeii nu se poate repeta.

Dacă nu credeţi în puterea animalului din noi imaginaţi-vă că vă găsiţi în ipostaza ce o voi descrie! Vă aflaţi undeva, într-un loc mirific, împreună cu familia, iubitul sau iubita, cu copiii acolo unde este cazul şi, dintr-o dată, un străin mic de statură (comparativ cu Dumneavoastră), murdar, etc. (ideea este să descriu o persoană care stârneşte sentimente confuze dar cu "înclinaţii" negative) vă trage un scuipat între ochi şi vă insultă, apoi vă ia la pietroaie, palme sau şuturi şi, de parcă n-ar fi de ajuns, începe să facă acelaşi lucru cu iubitul sau iubita, eventual cu copiii Dumneavoastră. Ce faceţi?!?

Staţi şi vă uitaţi, atunci când puteţi, după efortul de a curăţa ochii de saliva agresorului nostru sau dacă nu aţi încasat ceva în ochi? Eventual, vă apăraţi ca să puteţi vorbi cu agresorul nostru şi el să înceteze?!? Îl insultaţi şi Dumneavoastră? Vă puneţi în faţa iubitei (sau iubitului) sau a copiilor încercând să încasaţi Dumneavoastră tot ce "împrăştie" piticul murdar şi...? Sau interveniţi în a-l opri, sesizând diferenţele clare faţă de agresor şi posibilitatea Dumneavoastră clară de acţiune eficientă? Sau... aceste "poziţii" cu startul în "sau" pot continua.

Şi, chiar dacă luăm în calcul frica (atunci când vă strângeţi gaşca şi fugiţi de agresor, apelaţi la poliţie, etc., eventual considerând că în locul piticului este vorba despre un câine nesemnificativ şi nu de un leu, tigru sau panteră) tot acolo ajungem. Indiferent cum v-aţi manifesta ceva în dumneavoastră s-a activat. Şi, acest ceva ţine de teamă, groază sau furie, agresivitate (sau alte trăiri similare).

Toate acestea există în Dumneavoastră (şi au fost trezite de piticul, câinele, etc. nostru) şi reacţia pe care a-ţi "selectat-o" ţine doar de capacitatea de care dispuneţi în a raţionaliza reacţiile de care dispuneţi. Eu unul, la un metru nouăzeci ai mei şi cele 110 kg de care dispun (fără a mai lua în calcul şi alte avantaje), nu vreau să descriu ce reacţie aş fi avut...

Şi, după acest incident imaginar, revin la chestia cu: "Credeţi sau nu în animalul din noi?". Şi completez cu ceva... Piticul nostru imaginar ne-a făcut un serviciu imens. El ne-a ajutat să devenim conştienţi de animalul din noi, de modalităţile primare de a ne apăra drepturile sau teritoriul sau, eventual, de a-l părăsi când acesta nu ne mai asigură existenţa la parametrii acceptabili de noi (sau a celor din gaşca noastră).

Dacă vă veţi concentra pe pitic şi/ sau pe manifestările sale, veţi rata conştientizarea. Pare greu de crezut, dar aşa stau lucrurile. Dacă aşa s-au petrecut lucrurile, fie şi prin simpla lecturare a ceea ce v-am prezentat eu, totul şi-a avut rostul său (nimic nu este întâmplător, nici măcar faptul că Dumneavoastră citiţi aceste rânduri).

Piticul nostru a devenit, fără să-şi de-a seama, prietenul tău. El a participat la acel eveniment şi pentru evoluţia ta. El nu a creat agresivitatea, frica, etc. din tine ci doar a scos-o la suprafaţă (cu un rost bine determinat).

Astfel ai avut ocazia să afli cine eşti cu adevărat, dincolo de ceea ce îşi place să crezi sau să laşi impresia că eşti. Dacă pleci în afară, te concentrezi pe piticul nostru, căutând vinovaţi, acuzând, insultând, lovind sau strivind la rândul tău, şansa de a şti cine eşti, astfel încât să ştii ce ai de transformat, se pierde (până la o dată viitoare care va sosi obligatoriu, de atâtea ori cât este necesar până ce vei face ceea ce trebuie să faci, să conştientizezi şi apoi să acţionezi în sensul transformării corecte, necesare drumului spiritului tău).

Nici cealaltă variantă, să reprimi şi să pretinzi că nu s-a întâmplat nimic nu este corectă. Educaţia încearcă asta, poate de mii de ani, cu rezultate foarte modeste. Umanitatea nu poate fi impusă. Ea creşte din interior, din puterea reală a sufletului nostru.

Când este impusă apare divizarea şi crearea măştilor şi submăştilor. Descrierea procesului este simplă: afară este acceptabilul, înăuntru este inacceptabilul. Cel puţin din ceea ce am dezbătut până acum, animalul nu poate fi integrat prin educaţie. Să-i spui unui copil (apoi puber, şi adolescent) ce să facă şi ce să nu facă este util până la un punct.

Mai departe el trebuie să devină conştient de fiinţa lui şi, mai ales ca adult, să o accepte şi să vadă dacă nu cumva îşi poate canaliza tendinţele "inacceptabile" spre ceva constructiv sau creator.

Dacă veţi face o scurtă şi reală introspecţie (sau veţi apela la un cunoscător care să o facă), veţi fi şocat să aflaţi ce tendinţe stau cuminţi prin cotloanele submăştii Dumneavoastră, aşteptând nerăbdătoare ceva oportunităţi de manifestare.

Bineînţeles că nu va fi uşor de acceptat tot ceea ce vi se relevă, mai ales că se intră într-o contradicţie flagrantă cu nivelul de cultură (superior sau nu), cu nivelul de manifestare al credinţelor, cu rafinamentul intelectual sau curtoazia şi/ sau gentileţea interacţiunii.
Restul... de mâine încolo... Pentru azi este destul!

Vă urez un week-end dintre cele mai bune de până acum!!!

Dorin, Merticaru

Introduceţi comentariile Dumneavoastră!


Rating for dorinm.ro