Accentuarea
procesului de nerespectare a principiilor pe care a fost cladit Sistemul
Monetar de la Bretton Woods, ca urmare a dezechilibrelor din economia mondiala,
s-a soldat cu o puternica criza a acestui Sistem care a dus la incapacitatea
reala de manifestare. Momentul decisiv l-a constituit "ruperea" dolarului
de aur, precum si trecerea la flotarea cursurilor valutare, cand s-a trecut
de la cursurile fixe dar ajustabile tip Bretton Woods la cursurile centrale
ajustabile initiate de Acordul Smithsonian (cu o perioada "atribuibila"
cuprinsa intre 1971 - 1973).
Dupa 1973, s-a trecut la flotatia libera a monedelor nationale insa, nici
pana in prezent, ea nu a ajuns la parametrii teoretic posibili, putandu-se
vorbi doar despre o flotatie impura a monedelor (denumita oficial a fi
caracterizata de cursuri flotante, total flexibile). Acest lucru se datoreaza
in primul rand statelor carora nu le este indiferenta evolutia ratelor
de schimb a monedei nationale, ca element final al intereselor comerciale
pe care le au. Astfel, majoritatea satelor au creat mecanisme prin care
sa controleze pe cat de mult posibil pietele instrumentelor financiare
derivate (segment de piata deosebit de mobil si care cunoaste o dinamica
semnificativa), dar si activitatea bancilor comerciale, chiar daca este
unanim recunoscut ca autoritatile monetare nu au o capacitate estimabila
de a controla intregul mecanism (principala problema fiind lipsa mijloacelor
financiare - rezervele lor reprezentand procente infime la nivelul volumului
tranzactiilor comerciale, pietele financiare sunt dereglementate - nu exista
norme globale dupa care sa se desfasoare tranzactiile financiare, iar transnationalizarea
vietii economice si a celei financiare pune problema stabilirii genului
de autoritate care va controla aceasta activitate).
Modificarea statutului FMI din 1978 avea sa confirme lichidarea Sistemului
prin faptul ca a "demonetizat" aurul si a interzis utilizarea lui ca etalon
(raportarea valutei nationale la aur) si ca mijloc de plata (proces numit
"demonetizarea aurului", la care FMI a subscris chiar de la inceput, vanzand
o parte din rezerva de aur sau inapoind-o tarilor membre care au subscris-o,
amanand pentru un viitor nedefinit obligatia statelor membre de a avea
valori paritare si paritati oficiale) inlocuind principiul stabilitatii
paritatilor si a cursurilor valutare cu principiul flotarii libere (determinante
fiind relatiile de piata in domeniul financiar monetar international).
Lansarea "Drepturilor Speciale de Tragere" (DST), moneda compozita, cu
existenta contabila, emisa de FMI, se dorea a fi un "nou etalon international".
Cu toate acestea, dolarul ramane o moneda de baza pe piata monetara pastrandu-si
o forta deosebita in ceea ce priveste forta sa liberatorie, datorata si
compozitiei rezervelor valutare ale statelor. Astfel, desi dolarul a cunoscut
un regres in compozitia acestor rezerve, el continua sa monopolizeze peste
50 % din acestea, fapt ce atrage, in continuare, pozitia de monopol si
de principal "modificator" al pietelor valutare (in marea majoritate debusolate
de variatiile destul de ample ale cursurilor de schimb - de exemplu, o
simpla declaratie a unui responsabil al Rezervei Federale Americane poate
provoca mutatii rapide in marimea ratelor de schimb, cu recul destul de
important la nivelul oricarei tari dependente de evolutia acestuia).
Problemele au continuat sa apara si, incepand cu 1985, incepe perioada
cursurilor "oarecum flexibile" (Acordul de la Hotelul Plaza - New York
al Grupului celor 5"). Aici a inceput perioada de scadere a cursului dolarului
american si a unei perioade de ingradire a flexibilitatii cursurilor de
schimb, respectiv de accentuare a controlului asupra miscarilor de curs.
Aceasta se intentiona a fi o perioada de tranzitie spre stabilirea unor
regimuri de cursuri "mai stabile", eventual sub forma unor asa-numite "zone
obiective"/ "zone de obiectiv".
La inceputul anilor '90 se mentinea suprematia dolarului in special datorita
faptului ca autoritatile centrale si cele monetare controleaza intr-o oarecare
masura schimbul de moneda, avand atat o incapacitate tehnica limitata de
a realiza integral acest control cat si o incapacitate reala legata de
adaptarea la factorii economici pe care acestea le pot doar influenta.
Dovada sta analiza regimului valutar al statelor lumii in aceasta perioada
caracterizata de faptul ca peste jumatate din totalitatea statelor se raportau
unei fixitati rigide pe fondul unei contributii nesemnificative la PIB-ul
mondial (mai putin de 5 %), pe cand cealalata "mai putin de jumatate" se
raporta, in procente relativ egale unei fixitati ajustabile (avand la baza
mai putin de o treime din PIB-ul mondial) sau unei flotatii libere (cu
peste doua treimi din PIB - fiind , deci, vorba despre statele cele mai
puternic dezvoltate).
Aceasta evolutie este confirmata si de evolutia la inceputul anilor 2000
caracterizata de promovarea unei politici de control a resurselor valutare
si a flotarii, pe baza corelarii indicatorilor macroeconomici, la care
adera si nou creata Uniune Europeana cu sistemul sau monetar si puternicul
Euro care tinde sa "egaleze" dolarul american ca forta si functie. In ceea
ce pribveste perspectivele Sistemului Monetar International, acestea continua
sa fie incerte si axate pe doua mari categorii. Pe de o parte se cere intoarcerea
la cursurile fixe iar, pe de alta arte, se cere perfectionarea sistemului
cursurilor flotante.
Sustinatorii flotarii libere considera ca aceasta ar avea o serie de avantaje
reprezentate de:
- un instrument suplimentar al stabilitatii - este preferabil sa se
inregistreze modificari mai mici chiar daca se realizeaza la perioade scurte,
comparativ cu modificarile la intervale indelungate dar cu efecte de amploare,
cum este cazul cursurilor fixe, argumentandu-se suplimentar ca flotarea
nu presupune instabilitate si dezordine ci "un alt fel de stabilitate"
dictata in special de relatiile de piata;
- flotarea contribuie la echilibrarea automata a balantelor de plati
- stabilirea cursurilor prin ajustari repetate pe piata valutara, la punctul
de echilibru al cererii si ofertei este un factor de corectare automat
al balantelor de plati.
- costurile reduse ale rezervelor valutare - in cazul cursurilor flotante
apar "garantat" costuri scazute, mai ales atunci cand autoritatile nu intervin
pe piata pentru a mentine o rata de schimb prestabilita, mentinerea rezervelor
fiind inutila ("se evita sterilizarea inutila a rezervelor");
- dezvoltarea unor politici economice nationale mai putin costisitoare
si, implicit, reducerea costurilor sociale ale acestora - existenta unor
deficite in sistemul cursurilor fixe determina mai intai utilizarea rezervelor
valutare, dupa care, in conditiile persistentei deficitului, trebuie dezvoltate
politici deflationiste cu scopul de a reduce costurile nationale de productie
si a stimula competitivitatea produselor exportate. Aceste politici deflationiste
afecteaza preturile tuturor bunurilor din economie, inclusiv pretul fortei
de munca inducand costuri sociale ridicate. In schimb se argumenteaza ca,
in cazul cursurilor flotante, echilibrarea balantelor, atunci cand se inregistreaza
deficite, se realizeaza prin intermediul modificarii ratei de schimb. Astfel,
absorbtia deficitului presupune cresterea cererii de valute, aspect care
depreciaza moneda nationala si care, mai departe, conduce la cresterea
pretului importurilor si o ieftinire corespunzatoare a exporturilor, aceasta
cale de echilibrare a balantelor fiind mai putin costisitoare, pentru ca
permite ajustarea preturilor internationale ale produselor exportate si
atunci cand preturile nationale sunt fixe;
- cursurile flotante permit stabilirea unor rate de schimb adevarate,
in functie de cererea si oferta de valuta, devenind un factor stabilizant
al economiei - caracterul stabilizant al cursului flotant apare atunci
cand ele permit in mod automat asanarea deficitelor sau a excedentelor.
De exemplu, in caz de deficit, cursul de schimb se depreciaza, fenomen
care, mai departe, stimuleaza exporturile (urmare a unei competitivitati
sporite a produselor nationale) si, de aici, un plus de valuta incasata
in relatiile comerciale externe;
- procesele inflationiste sunt mai usor de controlat - in sistemul
cursurilor flotante, comportamentul monetar al unei tari este dictat de
mentinerea paritatii oficiale declarate. Astfel, politica monetara a statului
respectiv, adica oferta sau restrangerea masei monetare in circulatie,
nu are la baza mentinerea stabilitatii interne a preturilor (o rata a inflatiei
redusa). Crearea de noi insemne monetare sau sterilizarea excedentului
monetar se fundamenteaza pe aducerea cursului valutar stabilit de piata
la nivelul paritatii oficiale. Astfel, este posibil ca atunci cand excesul
de moneda pe piata nationala impune politici monetare restrictive, de absorbire
a excedentului, apararea paritatii oficiale sa determine cresterea ofertei
de moneda in cazul in care aceasta s-ar aprecia, ca urmare a unor intrari
de valuta importante ca dimensiuni. Astfel, prioritatile nationale, impotriva
inflatiei, nu ar fi sacrificate pentru mentinerea unor echilibre externe.
- independenta mai mare a politicii economice a statelor - statele
nu mai sunt supuse socurilor monetare transmise de mediul extern prin intermediul
balantelor de plati si a masei monetare. Protectia pe care o ofera cursul
flotant, liber de orice obiective, da posibilitatea guvernelor sa dezvolte
politici eficiente pentru cresterea ocuparii fortei de munca, pentru asanarea
fenomenelor inflationiste, etc.
Cu toate acestea exista mai multe "elemente" ale cursurilor flotante care
nu se verifica in practica, cum sunt:
- modificarea ratelor de schimb a fost permanent destul de rapida,
iar intervalele in care acestea au oscilat au fost destul de largi, fara
a mai lua in calcul faptul ca apare problema "confirmarii" ratei de schimb
reale;
- analiza rezervelor valutare ale statelor indica ca acestea au crescut
in toata perioada care a urmat introducerii cursurilor flotante - daca
rezervele au crescut inseamna ca au un rol important in politicile monetare
ale statelor, chiar daca se poate afirma fara dubii ca volumele valutare
mari impun costuri ridicate de mentinere a acestora;
- evolutia economica si politica actuala demonstreaza ca lumea in care
traim devine din ce in ce mai interdependenta, iar globalizarea, in special
cea financiara, face imposibila totala independenta a politicilor economice
- este imposibil ca un stat sa isi stabileasca politicile economice aplicate
fara a lua in considerare conjunctura economica internationala;
- instabilitatea pietelor, datorata tensiunilor valutare si incertitudinii
economice, a determinat consumul unor resurse importante pentru ca operatorii
sa se protejeze impotriva fluctuatiilor ample ale cursurilor de schimb
si ratelor dobanzilor - noile instrumente financiare, numite "derivate",
stau la baza unor valuri speculative si au un puternic potential destabilizator,
prin prisma unui posibil faliment general al institutiilor financiare al
caror portofoliu este ocupat de aceste instrumente.
Si, pentru a finaliza, partizanii fixitatii ratelor de schimb aduc ca argument
in sprijinul opiniilor lor ca volatilitatea pietelor valutare reprezinta
o frana in calea progresului economic, ca induc in Sistem numeroase riscuri
si incertitudini care ar deturna interesul operatorilor economici pentru
investitii, urmare a rentabilitatii lor greu de apreciat.
Avand la baza tot realitatea, se impune "estimarea" valorii unui sistem
monetar fiind exercitata din punct de vedere al cresterii economice. In
acest caz se impun atentiei urmatoarele:
- masura in care sistemul contribuie la administrarea rationala a resurselor
limitate, inclusiv la reparatia lor eficienta si aceea in care el permite
utilizarea maxima a acestora in orice moment;
- cunoasterea modului in care functionarea sistemelor componente ale
economiei mondiale contribuie la cresterea economica a tarilor lumii.
Astfel, principalele consecinte ale flotarii generalizate a monedelor sunt
urmatoarele:
-1- Mutatii in nivelele de competitivitate.
Cresterea sau scaderea brusca, frecventa, a cursurilor valutare a produs
mutatii in nivelele de competitivitate intre diferite firme si economii
nationale, fapt care a dus la transferul speculativ al castigurilor in
comertul international, a afectat situatia conturilor curente, nivelul
preturilor, inclusiv al celor interne, precum si cererea si oferta de marfuri.
In urma unei scurte analize se poate sesiza ca, fluctuatii cu o amplitudine
de peste 1 - 2 % d ela o zi la alta, si de 30 - 40 % sau mai mari pe o
perioada de 1 - 3 ani, pot avea o incidenta majora asupra structurii productiei,
ducand la o deplasare de resurse in detrimentul diferitelor ramuri, mai
ales al domeniilor mai expuse de bunuri de export (nu se poate preciza
o "lista" a acestora deoarece aceste bunuri de export prezinta o "perisabilitate"
zonala sau "contractuala").
-2- Incertitudini cu efecte asupra investitiilor si balantelor externe.
Schimbarile exagerate ale ratelor de schimb contribuie la crearea si accentuarea
unui climat de incertitudine in care investitorii refuza sa isi asume riscuri,
apt care se reflecta in slabirea cresterii economice. De asemenea, are
loc o fragmentare a pietelor financiare inernationale cu efecte negative
asupra fenomenelor internationale de capital. Experienta mondiala arata
ca aceste miscari continue si importante ale ratelor de schimb duc la accentuarea
instabilitatii economiilor nationale, luate in ansamblul lor, la deteliorarea
balantelor comerciale si de plati externe, mai ales ale tarilor in curs
de dezvoltare.
-3- Efecte asupra comertului exterior.
Ele se reflecta sub mai mute aspecte din care cele mai importante sunt
imobilizarea unor importante resurse umane, materiale si financiare pentru
acoperirea riscurilor monetare si comerciale, precum si inducerea revirimentului
protectionismului comercial, cu deosebire a celui nevamal.
Una din problemele cu care se confrunta tarile in perioada actuala este
cea legata de necesitatea reducerii deficitelor externe rezultate din dezechilibrul
schimburilor si din repartitia inegala a lichiditatilor internationale.
Un mijloc imediat utilizabil, are da rezultate rapide, este adoptarea de
masuri de control direct al importurilor prin aplicarea de restrictii cantitative.
Aceste masuri sunt generatoare de grave deficiente, in special in ceea
ce priveste procesul de liberalizare al schimburilor comerciale internationale,
iar alternativa acestei optiuni este reprezentata de recurgerea la
mijloace de finantare temporara a balantei de plati externe.
Flotarea cursurilor valutare face ca preturile in moneda nationala ale
produselor importate sa devina imprevizibile si incidentele unor drepturi
de vama date asupra competitivitatii industriilor nationale sa varieze
intr-o masura apreciabila in functie de miscarile cursurilor de schimb.
In acest fel, obstacolele netarifare in calea comertului modial, in primul
rand restrictiile cantitative, au dobandit un rol crescand in realizarea
protectiei, fiind insa, adeseori, deosebit de nocive pentru functionarea
pietei si pentru repartizarea resurselor pe plan mondial. Cu alte cuvinte,
deplasarea centrului de greutate de la politicile comerciale vamale, catre
cele netarifare, se afla intr-o anumita legatura de dependenta cu trecerea
la flotarea generalizata a monedelor, cu dorinta de a contracara efectele
flotarii asupra politicilor comerciale vamale traditionale.
De retinut este faptul ca trebuie sa se aiba in vedere faptul ca raporturile
de interconditionare sunt mult mai complexe, ca evolutia comertului international
depinde de multi alti factori din domeniul productiei, al politicilor economice,
cu deosebire al celor comerciale, etc.
Deci, ca urmare a incertitudinilor care planeaza asupra posibilitatilor
de finantare, la nivelul dobanzii si al cursurilor de schimb, a marilor
dezechilibre externe si a capacitatii mentinerii in continuare a inflatiei
sub control se poate vorbi despre faptul ca economia mondiala este confruntata
cu riscul major de stopare al fazei de crestere economica sau, chiar mai
mult, de trecere la regres economic. Ca urmare este evident ca pasul urmator
necesar pentru a mentine expansiunea economica este repartizarea cat mai
egal difuzata intre tari si dezvoltarea de potentiale surse de finantare
(surse de lichiditate pura sau tehnica la nivelul cererilor de finantare
a "preturilor de utilitate").
 ....................................
|
|
