Convertibilitatea - scurt istoric.
Detalii in:
"Sistemul monetar inainte de Breton Woods".
"Sistemul monetar dupa Bretoon Woods".
"Sistemul monetar contemporan".
"Sistemul monetar "previzibil" al viitorului".
Convertibilitatea
este o notiune al carei continut se modifica permanent, in special in cadrul
evolutiei relatiilor monetare. Ea apare din cele mai vechi timpuri cu formele
incipiente de organizare a relatiilor monetare in special pe baze bilaterale
si, apoi, sub forma uniunilor, blocurilor si a zonelor monetare, fara a
se ajunge la un sistem international datorita gradului redus de cuprindere
al statelor, cat si faptului ca reglementau doar secvential problematica
relatiilor monetare. Totusi, se poate spune cu certitudine ca s-a manifestat
odata cu emiterea biletelor de banca iar convertibilitatea s-a rezumat
la proprietatea acestora de a putea fi oricand transformate in aur sau
argint (bancnota este reprezentanta aurului, banca de emisiune platind
la cerere, in moneda de aur, suma inscrisa pe bilet).
In a doua jumatate a sec. XIX-lea, majoritatea statelor dezvoltate se confrunta
cu o serie de dificultati de ordin monetar, ca urmare a modului defectuos
in care functiona sistemul bimetalist (aur-argint) sau monometalist. S-a
considerat atunci ca stoparea acestor dezechilibre putea fi realizata prin
adoptarea unui sistem monetar comun si stabilirea unor paritati fixe intre
monedele nationale sau fata de o moneda etalon (aspect care facilita schimburile
comerciale), reglementarea emisiunii si circulatiei monedelor asa-zise
comerciale, cu ajutorul carora se faceau plati catre tarile din afara uniunii.
Primele uniuni sunt reprezentate de "Uniunea Monetara Latina" (1865) urmata
de Uniunea intre Prusia si Austria (1875).
Insa au aparut imediat primele probleme legate atat de considerente ideologice
(umane, politice, culturale, etc.) cat si cele legate de deprecierea rapida
a metalelor etalon sau a reperelor formate in conditiilor unor evolutii
politice si economice care au dus la Primul Razboi Mondial. Dupa acesta
(1918) s-a mentinut la baza functionarii sistemelor monetare structura
de inainte de 1914, convertibilitatea fiind practicata folosind forma clasica
de aur sau argint, importanta acesteia inregistrand cresteri din ce in
ce mai majore odata cu cresterea ponderii relatiilor internationale, in
special la nivel economic, ajungandu-se rapid la formarea cursurilor valutare.
In cadrul sistemului de convertibilitate nou format, platile in strainatate
erau facute fie in aur fie in devize, cursul valutar crescand in situatiile
de cereri masive (in conformitate cu legile firesti ale cererii si ofertei).
Cu toate acestea, cursul nu putea depasi paritatea legala plus cheltuielile
de circulatie.
Automat au aparut si primii termeni legati de acest sistem, limita superioara
de fluctuatie a cursului valutar, determinata de convertibilitate, fiind
numita "punctul de aur superior", iar situatia in care cursul valutar nu
putea sa scada sub limita de intrare a aurului in tara, ca limita de convertibilitate,
era denumita "punctul de aur inferior". Punctele aurului se determinau
ca diferenta intre pretul aurului, respectiv cursul de schimb si cheltuielile
ocazionate de ambalare, asigurare si transport (de retinut ca la acest
sistem de evaluare nu s-a renuntat in zilele noastre).
Datorita utilizarii aurului ca "punct de reper" in ceea ce priveste convertibilitatea
s-a ajuns la necesitatea de a se delimita un "etalon aur". Acesta reprezinta
o cantitate de metal fin, cu a nume greutate (caracteristica fiecarui sistem
de evaluare in parte), avand un anumit titlu si fiind divizata in parti
alocate stabilite prin legislatia monetara autohtona si/ sau internationala.
Etalonul aur este o forma pe care a cunoscut-o etalonul metal, reprezentand
baza sistemului monetar national, cand aceasta se sprijina pe aur sau argint.
El se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi:
- stabilirea prin lege a valorii de paritate;
- stabilirea paritatii ca raport intre valorile paritare a doua monezi
diferite;
- baterea libera a monezilor;
- convertibilitatea libera si nelimitata a bancnotelor in monezi de
aur;
- libera circulatie a aurului in interiorul tarii si intre diferite
tari;
- existenta unui raport relativ stabil intre valoarea monedelor diferitelor
state;
- asigura reglarea spontana a cantitatii de bani in circulatie in raport
cu nevoile economiei;
- asigura stabilitatea relativa a sistemului monetar;
- contribuie la realizarea echilibrului balantei platilor curente,
intrarile de aur sporind masa monetara;
- impune o disciplina internationala in materie monetara;
- a asigurat stabilitatea cursurilor valutare ale punctelor aurului
si posibilitatea efectuarii de plati prin intermediul aurului;
- a contribuit la intarirea economiilor mai dezvoltate furnizandu-le
lichiditatea internationala.
In conditiile etalonului aur, moneda nationala putea fi convertita in aur
si valute, bancile de emisiune creand in acest scop un "stoc de acoperire"
in proportie de 30 - 40 % din suma bancnotelor aflate in circulatie.
Prima forma de evolutie a etalonului aur, ca o restrangere a convertibilitatii
in aur, a fost reprezentata de forma hibrida a acestuia constituita in
etalonul aur-lingouri.
Astfel, in 1922, Conferinta Monetara Internationala definea etalonul aur-devize,
o forma a etalonului aur, care avea urmatoarele caracteristici:
- definirea unitatii monetare printr-o cantitate de aur sau o moneda
mai convertibila;
- absenta aurului din circulatia interna a unei tari si folosirea de
instrumente monetare, cum sunt banii de cont, bancnotele, moneda divizionara,
etc.
Se starteaza astfel "Perioada interbelica" unde apare a doua forma de organizare
monetara incipienta, "Blocurile monetare". Principala lor caracteristica
este aceea ca se axau pe o moneda pivot si pe o serie de monede numite
satelite si uzau de mai multe reglementari decat orice alt sistem predecesor.
Astfel, tehnicile monetare se caracterizau prin stabilirea unui raport
intre moneda pivot si monezile satelite, convertibilitatea totala intre
cele doua categorii de monede, concentrarea rezervelor la statul emitent
al monedei pivot, reglementarea relatiilor monetare ale statelor membre
ale zonei in raport cu statele nemembre, etc. Principalele blocuri monetare
ale momentului au fost blocul lirei sterline, blocul francului francez
si blocul dolarului.
Zona monetara a fost cea de a treia forma de agregare monetara, inferioara
sistemului monetar international, putand fi caracterizata ca fiind o evolutie
fireasca a blocurilor monetare, fiind o consecinta directa a destramarii
sistemului colonial al marilor puteri, in special datorita evolutiilor
de pe parcursul celui de-al doilea razboi mondial (detalii - Sistemul
monetar inainte de Bretton Woods).
Conversia se facea in aur ori valute convertibile, iar tranferarea era
libera sau cu unele mici restrictii ale fondurilor: se formau rezerve din
aur, valute de rezerva ca mijloace de plata internationala, etc. In sistemul
etalon aur-devize, convertibilitatea era redusa la promovarea unor mijloace
de plata necesare achitarii marfurilor care se importau. Cu toate acestea,
caracterul destul de indoielnic al sistemului de evaluare, precum si insuficienta
metalului pretios comparativ cu cerintele in continua crestere ale necesitatilor
valorice de plata la nivel economic au dus la constituirea in 1944, la
Bretton-Woods, a unui nou sistem monetar international care avea la baza
utilizarea de diferite mijloace de plata, de obicei bancare si de la nivel
national raportate la anumite repere general acceptate (in acel caz fiind
vorba despre raportarea la moneda americana considerata a fi cea mai reprezentativa
si stabila dupa cel de-al doilea razboi mondial - detalii in "Sistemul
monetar dupa Bretton Woods").
Sistemul monetar fondat atunci poate fi definit ca un ansamblu de norme
si tehnici, convenite si acceptate unanim de toate statele lumii, care
au menirea sa coordoneze comportamentul monetar al statelor participante,
astfel incat sa asigure desfasurarea in bune conditii a relatiilor de plati
si a celor de compensare a drepturilor si angajamentelor rezultate din
schimburile economice internationale si din schimburile economice internationale
de capitaluri (avand la baza doua considerente de baza: emisiunea monetara
este un apanaj al statelor suverane si schimburile comerciale si cele financiare
sunt o componenta deosebit de dinamica).
Imediat dupa intrarea in vigoare a reglementarilor noului sistem monetar
a aparut problema conversiei monedelor. Din punct de vedere tehnic ea a
capatat forma etaloanelor monetare, a paritatii cursurilor de schimb, etc.,
modul de realizare a conversiei dintre doua monede nationale fiind punctul
de plecare pentru rezolvarea "utilitatii" sistemului (stabilirea nivelului
raportului de schimb intre doua monede este foarte importanta deoarece
deoarece poate fi avantajos pentru un stat emitent si dezavantajos pentru
cel "satelit").
In acest context, principalul efort a fost orientat spre stabilirea unui
raport de schimb intre monede in ideea ca acesta sa ramana fix sau sa aiba
carater evolutiv in functie de nivelul de dezvoltare al economiei si/ sau
de alti factori de putere ai statelor. Raportul fix sau dinamic dintre
doua monede poate fi sursa pentru:
- mentinerea unor echilibre economice (si, indirect, comerciale), desi
nu se poate vorbi niciodata de un echilibru perfect;
- accentuarea dezechilibrelor existente, moment in care intervine statul,
ca expresie a intereselor unui grup economic si social bine individualizat.
Raspunsul la noul sistem monetar international a fost "complicat" si de
evolutiile defavorabile ale tarilor din blocul comunist care au adoptat
o politica "de raspuns" si de raportare la moneda sovietica fara a bloca
evolutia sistemului in celelalte tari (s-a instalat o asa-numita "cortina
de fier" care a izolat in special la nivel economic tarile blocului comunist
care au ajuns sa se "sufoce" financiar datorita erorilor de raportare monetara
impuse de Moscova; unele comentarii accepta ca factor secundar caracteristica
de "constitutie economica heterogena" a economiilor statelor componente
ale blocului comunist axata pe echilibrul economic interior, pe cand statele
din "blocul capitalist" au avut o evolutie destul de comuna si, mai ales,
solvabila, datorita evolutiilor economice de tip piata, axate pe echilibrul
global, chiar relativ).
In plus nu trebuie pierduta din vedere "inertia" ideologica si organizatorica
a vechilor blocuri monetare sustinute de concepte si ideologii de "bloc
politic" sau administrativ. S-a ajuns astfel la constatarea lipsei de stabilitate
a raporturilor valorice dintre monedele nationale (singura cale spre schimburi
comerciale echitabile), nu s-a ajuns la sporirea cantitativa si calitativa
a rezervelor valutare in special datorita deselor dezechilibre ale balantelor
de plati (deficite sau excedente) si, in sfarsit, ceea ce este mai grav,
au existat grave contradictii de interese intre tari fapt care a condus
la permanente contramasuri (care pot fi intalnite si in ziua de azi - amintim
aici doar de conflictul real intre moneda america si moneda europeana,
fara a mai lua in considerare vechiul conflict rubla-dolar).
Astfel, in 1967, Fondul Monetar International, a adoptat un instrument
international denumit "drepturi speciale de tragere" pentru acoperirea
nevoilor globale de lichiditate internationala (pe fondul sistemului devenit
inflationist al dolarului), convertibilitatea incetand sa mai fie o operatie
de verificare a rambursabilitatii in aur (incepand cu 1971) si un prilej
de alegere intre o forma de plata sau alta, devenind un mijloc prin care
debitorii isi procura la scadenta valutele straine pentru plata datoriei.
Sistemul monetar international isi completeaza astfel "gama cromatica"
ajungand un ansamblu de reguli care isi au originea in politicile si practicile
comerciale ale statelor, prin care se urmareste:
- stabilirea unor principii care sa stea la baza schimbului (convertibilitatii)
dintre diferite monede;
- asigurarea unei lichiditati suficiente, cantitativ si calitativ,
care sa garanteze o dinamica corespunzatoare a schimburilor economice internationale;
- constituirea pentru toate statele lumii a unor rezerve monetare certe,
care sa poata fi apelate in cazul aparitiei unor dezechilibre ale balantei
dintre creantele si angajamentele externe;
- stabilirea unor mecanisme de ajustare rapida a dezechilibrelor financiare
care apar la nivelul unor state si de prevenire a riscurilor de transmitere
a acestor dezechilibre sau a urmarilor lor intre state, datorita caracterului
global al economiei mondiale.
O data cu instituirea sistemului monetar international, s-a schimbat si
atitudinea fata de problemele relatiilor monetare internationale, unul
din principiile fundamentale fiind acela de eliminare rapida a restrictiilor
si discriminarilor din calea platilor si transferurilor determinate de
tranzactiile curente.
 ....................................
|
|
