Caracteristicile
functionarii Sistemului Monetar-Financiar international pot exercita un
impact decisiv asupra ansamblului economiei mondiale. In principiu, situatia
actuala din domeniul relatiilor financiar monetare internationale prezinta
o serie de neajunsuri in mai multe privinte, efectele acestora manifestandu-se
in mai multe directii cum ar fi:
- functionarea sistemului poate influenta eficienta alocarii resurselor
pe diferite domenii de activitate;
- poate schimba principalele orientari strategice la nivelul economiilor
nationale incurajand anumite tipuri de optiuni in defavoarea altora;
- poate influenta modul in care inpulsurile pozitive si perturbabile
se repercuteaza dincolo de granitele economiilor nationale ca si amploarea
si repartitia incidentelor acestei perturbari/ propagari.
Pentru evaluarea efectelor perturbatoare se poate face distinctie intre
doua forme prin care se manifesta nemijlocit instabilitatea cursurilor
de schimb: volatilitatea, respectiv abaterea persistenta, pe termen lung,
a cursului de la nivelul de echilibru.
Astfel, principala problema care trebuie rezolvata de politicile de curs
este nealinierea, intrucat costurile ei economico-sociale s-au dovedit
a fi extrem de mari, inclusiv pentru cele mai dezvoltate tari (dovada stand
studii facute in SUA si MArea Britanie care releva ca, abaterile persistente
pe termen de 2 - 4 ani de peste 20 % ale cursului lirei sterline si/ sau
dolarului de la nivelurile de echilibru au accentuat procesul artificial
de scadere al competitivitatii exporturilor, contribuind la "desindustrializare",
au agravat datoria nationala, au stimulat tendintele protectioniste, au
descurajat schimburile economice reale cu strainatatea, au amplificat operatiunile
financiare speculative si, nu in ultimul rand, au nascut tendinte de opozitie
la globalizare.
Resimtind riscurile imense ale flotarii libere, ca urmare a renuntarii
la politica cursurilor fixe, au proliferat numeroase politici de curs monetar
cum sunt: cursurile legate de un "cos de monede" (DST), cursurile glisante
("Crawling peg"), flotarea concertata fata de terti (Sistemul Monetar Vest-European),
cursurile flotante si sistemele de cursuri multiple (cursuri oficiale,
cursuri cu prima, cursuri comerciale).
Totusi, avand in vedere ca principalele monede occidentale, de care sunt
legate intr-o forma sau alta celelalte monede, au cursuri flotante, este
evident ca ne gasim in fata generalizarii flotarii cursurilor de schimb.
Mecanismele de piata confera posibilitati sporite pentru competitie, pentru
concurenta, care, cel putin pana in prezent, s-a dovedit a fi un resort
puternic pentru cresterea eficientei economice.
Totodata, nu trebuie subestimate nici riscurile si dezavantajele pe care
generalizarea acestor practici de piata din domeniul monetar le au asupra
economiilor nationale si asupra oricaror agenti economici, cu deosebire
a celor din tarile mai putin dezvoltate. Problema esentiala este repreentata
de faptul ca sunt sanse destul de slabe pentru a se ajunge la "flotarea
pura", in care cursul fiecarei monede ar rezulta numai din raportul liber
al cererii si ofertei pe pietele valutare, in special datorita intereselor
multiple ale statelor lumii (este binecunoscut exemplul dat chiar de SUA,
marele adept al flotarii libere si al "consideratiilor democratice", care
mobilizeaza constant sume imense pentru a sprijini dolarul prin interventii
pe pietele valutare, exemplu preluat sau "recunoscut" si de alte state
occidentale). De asemenea, aplicarea principiului "libertate de alegere,
dar nu libertate de comportament" si, in acest context, preocuparea FMI
de a preveni repetarea experientelor din perioada interbelica datorita
fluctuatiilor eratice de curs si devalorizarii concurentiale, a dus la
instituirea unei anumite supravegheri de catre curs a politicilor de curs
promovate de statele membre. Efectele supravegherii FMI depind insa, in
mare masura, de mijloacele de presiune de care acest organism dispune,
mijloace care au ramas invers proportionale cu marimea si importanta tarilor,
asa incat supravegherea nu poate nici pe departe realiza omogenizarea politicilor
de curs de schimb.
Pentru a "estima" evolutia urmatoare a Sistemului Monetar International
este bine sa retinem ca statele pot subscrie la unul din regimurile valutare
in functie de dependenta lor de mediul mondial. Astfel, statele cu relatii
comerciale reciproce importante au tendinta sa opteze pentru cursurile
fixe care evita riscurile unei dezordini si instabilitati in relatiile
economice internationale. Insa, cele mai multe dintre statele din aceasta
categorie, care, de regula, sunt tari dezvoltate, nu adera la o astfel
de politica, pentru ca ele utilizeaza moneda ca pe o arma penru promovarea
sau restrangerea fluxurilor lor comerciale. Astfel, statele care depind
de o mare putere subscriu la regimuri valutare in care moneda nationala
este fixata de o anumita valuta, pe cand tarile care sunt putin orientate
catre exterior ar trebui sa opteze pentru flotatia libera, pentru ca partea
din venitul national adusa de operatiile externe este redusa.
Oricum ar fi, o intoarcere la cursurile fixe este foarte putin probabila,
chiar daca exista si la acest moment partizani ferventi ai acestei "amintiri".
Si asta cel putin din motivele urmatoare: exista o grava inechitate in
repartizarea stocului mondial de aur, ritmul de extractie al aurului este
destul de redus si nu ar face fata ritmului actual de dezvoltare al comertului
mondial, pe cand ar fi acordate privilegii statelor producatoare de aur
cum sunt Rusia, Africa de Sud, Canada, etc. si, in sfarsit, nici o tara
nu ar mai accepta aplicarea unor politici deflationiste care ar insemna
aducerea economiei la nivelul contului balantei comerciale care, pentru
cele mai multe state este deficitar (mai mult sau mai putin cronic).
Si, pentru viitor, singura optiune general acceptata este una care nu ia
in calcul fixitatea sau volatilitatea cursurilor monetare, bazandu-se pe
ideea ca normalizarea relatiilor monetare internationale si disciplinarea
Sistemului poate fi usor indusa prin dezvoltarea si sustinerea in ideea
normalizarii si egalizarii sistemelor monetare, implicit la asigurarea
resurselor necesare pentru a veni in ajutorul statelor victime ale valurilor
speculative. Astfel, noul sistem ar trebui sa se fondeze pe o mai mare
convergenta a statelor dezvoltate, atat in ceea ce priveste rezultatele
economice cat si in privinta intereselor lor, pentru a se evita marile
oscilatii din evolutia cursurilor de schimb, asigurand o orientare preponderenta
a resurselor spre dezvoltarea reala si mai putin spre compensarea dezechilibrelor.
 ....................................
|
|
