Dinamica
sustinuta a schimburilor monetare din secolul al XIX-lea a determinat in
mod obiectiv separarea din randul etaloanelor monetare folosite (etalonul
argint, bimetalismul aur-argint, etalonul aur) a unuia care sa asigure
o masurare cat mai exacta a volumelor tranzactionate de state a carui valoare
sa se deprecieze cat mai putin. Bineinteles ca etalonul ales a fost aurul,
dar stabilirea acestuia s-a facut in urma unui proces de selectie si validare
de partea pietei internationale.
Etalonul aur, numit si "Gold Specie Standard" a fost prima forma de manifestare
a aurului ca etalon (bineinteles in cadrul acestui sistem). Regulile de
functionare erau simple, fiecare moneda fiind definita printr-un continut
(cantitate) fixa de aur, convertibilitatea dintre monede (si, deci, si
stabilirea raportului dintre acestea) realizandu-se prin raportarea continutului
lor in aur, aurul circuland liber atat in interiorul statelor, cat si intre
state.
In teorie, sistemul permitea mentinerea in permanenta a echilibrului datorita
mecanismelor de ajustare a dezechilibrelor: mentinerea ratelor de schimb
ale monedelor in apropierea paritatii oficiale calculate prin intermediul
continutului in aur si prin egalizarea platilor si incasarilor unui stat
prin apelarea unor fluxuri de capitaluri. De exemplu, atunci cand un stat
inregistra un dezechilibru, adica platile la extern depaseau incasarile
externe, moneda nationala avea tendinta de depreciere, iar aurul era expediat
in strainatate, unde se convertea in alte devize. Procesul era insotit
la nivel intern de o depreciere a masei monetare care, la randul ei, determina
o reducere a preturilor la intern si, deci, o refacere a competitivitatii
produselor nationale, cale sigura atat pentru cresterea exporturilor, cat
si a incasarilor externe in viitor.
In practica, sistemul a avut mai multe carente grave: costul ajustarilor
era ridicat, pentru ca scaderea preturilor interne (deflatie) era insotita
si de scaderea salariilor, iar raritatea aurului, data de diminuarea exploatarilor
aurifere, impunea o permanenta reducere a volumului de lichiditati in relatie
inversa cu dezvoltarea relatiilor comerciale si a cerintei de lichiditate,
avand un caracter de franare a dezvoltarii "pe toate liniile".
Momentul primului razboi mondial a insemnat si momentul zdruncinarii etalonului
aur, costurile acestuia si inflatia care i-a urmat afectand si pozitia
monedei dominante a sistemului, lira sterlina. Razboiul a determinat cresterea
datoriilor statelor implicate, stocul de aur concentradu-se asimetric,
in special in tarile creditoare, iar majoritatea monedelor nationale s-a
departat de paritatile oficiale. Astfel, cele mai multe dintre tari au
fost nevoite sa suprime convertibilitatea monedelor de hartie in aur adoptandu-se
ceea ce se numeste "curs fortat".
Inertia de sistem a dus la crearea etalonului de schimb-aur ("Gold Exchange
Standard") care este, de fapt, o evolutie a vechiului etalon-aur, care
a fost cea de a doua varianta a sistemului monetar. Monedele statelor au
ajuns sa fie garantate prin aur si prin rezerve de devize, care erau convertibile
in aur. Astfel, monedele statelor se vor imparti in doua categorii: "devize
cheie", de prima categorie, care sunt convertibile direct in aur si devize
"periferice", ale unor tari care nu pot raporta moneda lor in aur.
De retinut ca, pentru o scurta perioada imediat dupa razboi, a functionat
si etalonul aur-lingouri ("Gold Bullion Standard") care era de fapt o limitare
a etalonului aur, caracterizat prin restrangerea din circulatie a aurului
moneda si care era depozitat sub forma de lingouri la banca emitenta a
monedei de hartie, sistemul avand specific ca limita convertibilitatea
in aur a monedei de hartie.
De asemeni, apare o particularitate a utilizarii etalonului de schimb-aur,
reprezentata de faptul ca SUA, datorita pozitie sale de stat creditor in
timpul primului razboi mondial (concentrase o mare parte din rezervele
mondiale de aur), in timpul "Marii depresiuni economice", a avut capacitatea
de a suspenda etalonul datorita capacitatii de acoperire in aur a monedei
de hartie (situatia se va repeta intr-o oarecare masura si dupa cel de-al
doilea razboi mondial).
Particularitatea de evolutie din SUA a prefigurat faptul ca adoptarea unor
echilibre anterioare, in special a unor paritati de schimb legate de aur,
insemna, in realitate, o supraevaluare evidenta a monedelor nationale si
imposibilitatea raportarii la avantul economic postbelic. Astfel, in 1931,
cand Marea Britanie abandoneaza etalonul aur, a inceput un proces de devalorizare
succesiva a monedelor nationale si prabusirea definitiva a etalonului-aur,
marcandu-se "victoria" formarii blocurilor monetare (blocurile lirei sterline,
francului francez si dolarului american).
Acest lucru a dus la grave dezechilibre si recesiune economica, fara a
mai lua in calcul lupta economica dintre state pentru castigarea unor pozitii
dominante, fapt ce a dus pana la urma la esuarea oricarei incercari de
a pune ordine in relatiile monetare internationale si, de ce nu, la declansarea
celui de-al doilea razboi mondial.
Reprezentativ pentru aceasta perioada ar fi faptul ca, pentru a evita prabusirea
totala a schimburilor dintre state, in 1936, Marea Britanie, SUA si Franta
(tarile reprezentative ale celor trei blocuri monetare) au semnat un acord
care facea posibile transferurile financiare pe termene foarte scurte,
pentru a se preveni devalorizarile succesive datorate deficitelor inregistrate
in schimburile externe.
Ce s-a piedut din vedere, sau a fost o urmare "punitiva" a razboinicilor
europeni (cu referire la primul razboi mondial si fuga resurselor catre
SUA si, implicit, sustinerea economiei acesteia), a fost faptul ca toate
evolutiile monetare au dus la consacrarea puterii dolarului care va invinge
definitiv dupa noua manifestare "inteligenta" a europenilor, intrupata
in cel de-al doilea razboi mondial, odata cu Sistemul monetar de la Bretton
Woods.
 ....................................
|
|
