Lucru - Contabilitate - Planul de conturi financiar - Clasa de conturi 6

Contabilitate

Contul 622 - Cheltuieli privind comisioanele și onorariile

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor reprezentând comisioanele datorate pentru cumpărarea sau vânzarea titlurilor de valoare imobilizate sau a celor de plasament, comisioanele de intermediere, onorariile de consiliere, contencios, expertizare, precum și a altor cheltuieli similare.

În debitul contului 622 "Cheltuieli privind comisioanele și onorariile" se înregistrează:

– sumele datorate privind comisioanele și onorariile (401, 408, 471, 512, 531, 542);

– sume clarificate trecute pe cheltuieli (473).

Contul nu prezintă sold realizându-se închiderea pe creditul contului 121 - Profit și pierdere.

Abordarea contabilă

Contul 622 este un cont de cheltuieli utilizat pentru a înregistra costurile cu serviciile de intermediere sau de consultanță plătite de o entitate. Aceste cheltuieli sunt esențiale pentru a reflecta costurile de externalizare a anumitor activități, cum ar fi serviciile bancare sau de consultanță.

Definiție: Acest cont înregistrează cheltuielile cu comisioanele și onorariile plătite către terți, de exemplu, comisioanele bancare, comisioanele plătite brokerilor, onorariile notarilor, avocaților sau executorilor judecătorești.
Funcția: Rolul său principal este de a recunoaște cheltuiala în momentul în care serviciul a fost prestat și facturat, conform principiului contabilității de angajamente. Este important să se facă o distincție clară între aceste cheltuieli și cele cu colaboratorii, deoarece acestea au un regim contabil și fiscal diferit.
Structura: Este un cont de cheltuieli, având un sold debitor. La sfârșitul perioadei fiscale, soldul său este transferat în contul de profit și pierdere (contul 121), pentru a calcula rezultatul final. .

Monografie Contabilă Detaliată

Să luăm un exemplu: o firmă plătește un comision bancar de 50 lei pentru un transfer bancar.

1. La înregistrarea comisionului bancar:

Cont Debit	Suma (Lei)	Cont Credit	Suma (Lei)
622 "Cheltuieli cu comisioanele și onorariile"	50	5121 "Conturi la bănci în lei"	50

Explicație: Se debitează contul de cheltuieli 622 pentru a recunoaște costul serviciului bancar. Se creditează contul de active 5121 pentru a înregistra ieșirea banilor.

Să luăm un alt exemplu: o firmă primește o factură pentru un onorariu de la un avocat, în valoare de 1.000 lei (la care se adaugă TVA de 19%).

2. La înregistrarea facturii pentru onorariul de avocat:

Cont Debit	Suma (Lei)	Cont Credit	Suma (Lei)
622 "Cheltuieli cu comisioanele și onorariile"	1.000	401 "Furnizori"	1.190
4426 "TVA deductibilă"	190

Explicație: Se debitează contul de cheltuieli 622 pentru a recunoaște costul serviciului prestat. Se debitează contul de active 4426 pentru TVA-ul deductibil. Se creditează contul de datorii 401 pentru valoarea totală a facturii.

Prezentarea în Situațiile Financiare
Soldul Contului 622 este prezentat în Contul de profit și pierdere, în categoria "Alte cheltuieli de exploatare" sau în linia dedicată acestui tip de cheltuieli, pentru a calcula rezultatul operațional al companiei.

Abordarea IFRS

În sistemul IFRS, tratamentul contabil al cheltuielilor cu comisioanele și onorariile este guvernat de principiile generale stabilite în IAS 1 "Prezentarea situațiilor financiare" și de IFRS 15 "Venituri din contractele cu clienții". IFRS nu impune un cont specific echivalent cu 622, dar principiile sale ghidează recunoașterea și evaluarea cheltuielilor.

Recunoaștere și evaluare: Conform IFRS, cheltuielile cu comisioanele și onorariile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere pe măsură ce serviciul este prestat. Acest lucru respectă principiul corespondentei (matching principle), care impune recunoașterea cheltuielilor în perioada în care au fost generate veniturile corespunzătoare.
Substanța economică: IFRS se concentrează pe substanța economică a tranzacției. O entitate trebuie să determine dacă un comision sau un onorariu este o cheltuială legată de vânzări (de exemplu, un comision plătit unui agent de vânzări) sau o cheltuială de administrare (de exemplu, onorariul unui auditor extern). Această clasificare este crucială pentru prezentarea corectă în situațiile financiare.
Prezentare: IAS 1 permite entităților să-și prezinte cheltuielile fie pe natură (grupate pe tipuri de cheltuieli), fie pe funcție (de exemplu, cheltuieli cu comisioanele bancare sau cheltuieli cu onorariile). Cheltuielile cu comisioanele și onorariile sunt de obicei prezentate în funcție de natura lor sau de funcția pe care o deservesc.

Diferențe Cheie IFRS vs. OMFP

Aspect	OMFP 1802/2014	IFRS (IFRS 15 & IAS 1)
Tratament contabil	Utilizează un cont specific (622) pentru a înregistra direct cheltuiala.	Nu impune un cont specific.
Principiu fundamental	Se bazează pe contabilitatea de angajamente.	Se bazează pe principiul corespondentei și al substanței economice.
Prezentare	Cheltuiala este recunoscută în momentul în care este suportată.	Cheltuiala este recunoscută în momentul în care serviciul este prestat.

În concluzie, IFRS tratează cheltuielile cu comisioanele și onorariile dintr-o perspectivă bazată pe principii și pe substanța economică a tranzacției, spre deosebire de OMFP, care se bazează pe o structură rigidă a planului de conturi.

Abordarea de audit

Pentru un auditor, auditul Contului 622 este o procedură crucială pentru a se asigura că valoarea cheltuielilor cu comisioanele și onorariile este reală, completă și corect evaluată. Obiectivul principal al auditorului este de a verifica dacă cheltuielile sunt justificate de serviciile prestate și dacă au fost înregistrate în perioada corespunzătoare.

Principalele proceduri de audit

Verificarea documentației justificative: Auditorul va examina contractele cu terții, facturile emise de furnizori (de exemplu, bănci, notari, avocați) și documentele de plată. El se va asigura că documentele sunt valabile, că sumele corespund și că serviciile au fost prestate conform contractului.
Validarea caracterului cheltuielilor: O procedură esențială este de a verifica dacă cheltuielile sunt legate de activitatea companiei. De exemplu, un comision bancar pentru un cont personal al unui angajat nu ar trebui să fie înregistrat în acest cont.
Testul de cut-off: Auditorul va verifica dacă cheltuielile aferente serviciilor prestate la sfârșitul perioadei fiscale au fost înregistrate corect. De exemplu, o factură pentru un serviciu de consultanță primit în ianuarie, dar care se referă la servicii prestate în decembrie, trebuie înregistrată ca o cheltuială a anului precedent.
Analiza fluctuațiilor: Auditorul va analiza variațiile cheltuielilor cu comisioanele și onorariile în raport cu anii precedenți și cu volumul de activitate al companiei. O creștere sau o scădere nejustificată ar putea indica erori contabile sau o gestionare ineficientă a costurilor.

Abordarea ANAF și a Codului de Procedură Fiscală

Pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Contul 622 este de un interes major, deoarece cheltuielile înregistrate aici sunt, în mod normal, cheltuieli deductibile fiscal, având un impact direct asupra bazei de impozitare a impozitului pe profit. Inspectorii fiscali sunt extrem de atenți la corectitudinea înregistrării și la justificarea cheltuielilor.

Principalele verificări ale ANAF

Deductibilitatea cheltuielilor: Conform Codului Fiscal, cheltuielile cu comisioanele și onorariile sunt cheltuieli deductibile integral, cu condiția ca ele să fie efectuate în scopul obținerii de venituri impozabile și să fie justificate de documente legale. ANAF va verifica dacă serviciile au fost prestate și dacă sunt necesare pentru activitatea economică a companiei.
Verificarea documentației justificative: ANAF va solicita documentele care stau la baza cheltuielilor, cum ar fi contractele de prestări servicii, facturile de la furnizori și documentele de plată. Inspectorii vor verifica dacă documentele sunt în regulă, dacă sumele corespund cu realitatea și dacă serviciile au fost prestate.
Testul de piață (pentru tranzacțiile cu afiliați): Dacă onorariile sunt plătite unor părți afiliate, ANAF va aplica principiul "prețului de piață". Aceasta înseamnă că inspectorii vor verifica dacă valoarea onorariului plătit este similară cu valoarea de piață pentru un serviciu similar. Un onorariu exagerat ar putea fi considerat o cheltuială nedeductibilă, fiind o formă de transfer de profit.

Concluzie
Pentru ANAF, Contul 622 este o sursă de informații esențială pentru a verifica legalitatea și corectitudinea înregistrărilor fiscale. O gestionare riguroasă a acestui cont și o înțelegere clară a regulilor de deductibilitate fiscală sunt esențiale pentru a evita orice problemă cu autoritățile fiscale.

Abordarea acționarului/ asociatului și a părților interesate

Pentru investitori, analiști și creditori, Contul 622 este un indicator important al costurilor operaționale și al eficienței managementului. Modul în care sunt gestionate aceste cheltuieli oferă indicii importante despre sănătatea financiară a entității.

Impactul asupra marjei de profit: Cheltuielile cu comisioanele și onorariile sunt o componentă a cheltuielilor operaționale ale unei companii. Analiștii vor urmări trendul acestor cheltuieli în raport cu veniturile. O creștere a acestor costuri, fără o creștere proporțională a veniturilor, poate indica o presiune asupra marjelor, cauzată de creșterea taxelor bancare, a onorariilor profesionale sau a altor costuri de intermediere.
Indicator al transparenței și al guvernanței corporative: Costurile cu onorariile profesioniștilor (auditori, avocați, consultanți) pot fi un indicator al transparenței și al guvernanței corporative. O companie care plătește onorarii semnificative pentru servicii de audit extern demonstrează că își ia în serios conformitatea și raportarea financiară, ceea ce este un semnal pozitiv pentru investitori.
Evaluarea managementului: Un control riguros al costurilor cu comisioanele și onorariile este un semn al unui management eficient. Analiștii vor urmări dacă managementul negociază tarife avantajoase cu furnizorii de servicii profesionale și dacă evită costurile inutile. O planificare defectuoasă, care duce la costuri neprevăzute sau la comisioane excesive, este un semnal negativ pentru investitori.

Concluzie
Contul 622 este un barometru al sănătății operaționale și al managementului costurilor. Pentru părțile interesate, el reflectă nu doar poziția financiară, ci și prudența și eficiența managementului în gestionarea procesului de producție.

Bibliografie:

O.M.F.P. nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate (publicat în M. Of. nr. 963 din 30 decembrie 2014).

Anexa O.M.F.P. nr. 1.802 - Reglementări contabile din 29 decembrie 2014 privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.

O.M.F.P. nr. 2.844 din 19 decembrie 2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (publicat în M. Of. nr. 1.020 din 19 decembrie 2016).

Anexa nr. 1 a O.M.F.P. nr. 2.844 - Reglementările contabile din 12 decembrie 2016 conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară.

Dorin, Merticaru