Economics

Sistemul bancar

Generalitati.

Este sistemul care asigura înlănțuirea logică a operațiunilor si tranzațiilor active si pasive efectuate in sfera de activitate specifica. El cuprinde urmatoarele categorii de banci: banci comerciale, banci de afaceri, banci de depozit, banci de credit, banci industriale, banci agricole, banci miniere, etc. Toate aceste banci sunt constituite si functioneaza sub forma societatilor anonime pe actiuni deoarece sunt necesare capitaluri foarte mari, provenind din sectorul privat, din cel de stat sau mixt (stat si privat).

In mod concret, societatile bancare indeplinesc urmatoarele functii:

- atragerea disponibilitatilor monetare temporar disponibile ale publicului si/ sau diferitilor operatori economici pentru care bancile asigura dobanzi diferentiate;
- acordarea de mijloace banesti suplimentare diferitilor operatori economici, la cererea acestora, pentru completarea capitalurilor sociale proprii;
- crearea instrumentelor de credit ale circulatiei, prin acordarea de credite avand ca surse mijloace proprii de care dispun bancile, acumularile formate din diferite depuneri sau chiar prin emisiunea de titluri proprii (sub diferite forme);
- punerea in circulatie a monedei de hartie, a monedei divizionare sau a monedei de cont, prin intermediul bancii centrale, asigurandu-se astfel formarea masei monetare in circulatie, necesara proceselor de aprovizionare, productie si desfacere;
- asigurarea proceselor decizionale in legatura cu politica financiar-bancara a statului roman;
- manifestarea in plan financiar si tehnic a unei functii de creatie economica exprimata prin: a. - in plan economic: participarea bancilor la capitalul social al societatilor comerciale in proportie de maxim 20 % din acest capital (conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 33/ 1991), acordarea de credite bancare in favoarea societatilor comerciale, cu mentiunea ca imprumuturile acordate unui singur debitor nu pot depasi, cumulate, o pondere de 20 % din capitalul si rezervele societatii bancare creditoare, acordarea de imprumuturi in favoarea societatilor comerciale in scopul obtinerii calitatii de asocit/ actionar de catre societatea bancara creditoare, b. - in plan tehnic: rolul de consilier financiar pe care il pot avea societatile bancare in sprijinul agentilor economici cae doresc resurse suplimentare de finantare si mijloace de investire a resurselor, rolul de asistenta acordata societatilor comerciale in situatiile de majorare a capitalului operatorilor economici, fie prin subscriptie publica, fie prin emisiune de obligatiuni; in acest sens, societatile bancare pot pune la dispozitie intreaga lor infrastructura (reprezentante, filiale, agentii, ghisee) la care se adauga garantarea subscrierii actiunilor si obligatiunilor.

Activitatea sistemului bancar tine cont de cele trei criterii de gestiune bancara eficienta reprezentate de rentabilitate, risc si restrictii reglementare.

Rentabilitatea exprima capacitatea unei societati bancare de a produce un rezultat pozitiv, calculat dupa formulele de mai jos:

PB - CB = PBN
PBN - CE = R

unde: PB = produse bancare, CB = cheltuieli bancare, PBN = produs bancar net, CE = cheltuieli de exploatare, R = rezultat.

Produsele bancare sunt constituite, in esenta, din dobanzile primite pentru creditele bancare acordate, in timp ce cheltuielile bancare sunt formate, in principal, din dobanzile platite pentru resursele colectate. La randul lor, cheltuielile de exploatare sunt constituite din cheltuieli cu personalul, amortismente, chirii, impozite, materiale, energie, etc.

Din aceste puncte de vedere rezulta ca rentabilitatea unei societati bancare este analizata si apreciata din doua puncte de vedere:

- prin intermediul produsului bancar net;
- sub aspectul cheltuielilor de exploatare.

Riscurile apar, pentru o societate bancara, in urmatoarele situatii de baza:

- clientul care a primit un credit bancar este insolvabil;
- evolutia economica generala, pe plan national, regional sau chiar mondial, se depreciaza;
- riscul de tara, pentru acele tari cu economie subdezvoltata, datorii externe sau hiperinflationiste;
- riscul de suveranitate, in situatia in care o banca comerciala acorda imprumuturi unei banci centrale straine.

Restrictiile reglementare au ca scop securitatea depunerilor si aplicarea consecventa a politicii monetare a guvernului. Aceste restrictii sunt stabilite si supravegheate (verificate) de catre BNR. Securitatea depunerilor se stabileste prin intermediul urmatorilor indicatori:

- coeficientul de lichiditate - arata necesitatea ca raportul credit sub 3 luni/ depunere sa fie mai mare sau egal cu 60 %,
- coeficientul de acoperire a riscurilor - indica o conditie prin care fondurile proprii (capital si rezerve) trebuie sa reprezinte 5 % din riscurile asumate de banci;
- coeficientul de impartire a riscurilor - restrictioneaza nivelul creditelor pe care o societate bancara poate sa le acorde unui anumit client. In mod similar, acest coeficient evita si riscurile care pot apare dintr-o concentrare a angajamentelor, in caz de faliment, al clientilor unei societati bancare.

Istoric romanesc.

Prima banca comerciala moderna s-a infiintat in Principatele Romane in anul 1865 si a functionat sub numele de Banca Romaniei. Banca era organizata ca societate comerciala pe actiuni, infiintata, initial, ca banca de emisiune de catre investitorii englezi si francezi care conduceau banque Imperial Ottomane. Dupa 4 ani, guvernul roman a revocat monopolul de emisiune al bancii Romaniei aceasta devenind banca comerciala privata.

Banca nationala a Romaniei a fost infiintata la data de 17 aprilie 1880, la initiativa Partidului Liberal, pentru a acorda credite a caror cerere era mai mare pe piata dupa Razboiul de Independenta (din 1977) si pentru a asigura stabilitatea financiara a tarii. In perioada 1866 - 1880 au fost infiintate 3 institutii de credit: Banca Creditul Rural (1873), Banca Creditul Urban (1874) si Bnaca Comerciala Marmorosch Blank & Co (1874). Intre 1880 si 1914 numarul bancilor si a institutiilor de credit pe termen lung a crescut de la 3 la 215, in aceasta dezvoltare intervenind foarte mult capital strain (in procent total de paroximativ 40 %).

In ajunul primului razboi mondial, industria bancara romanesca se caracteriza printr-un nivel ridicat de concentrare, fiind dominata de 9 banci comerciale ("banci mari romanesti") care detineau 70 % din totalul resurselor bancilor comerciale. Aceste banci erau: 4 cu capital roman (Banca Agricola, Banca Comertului de la Craiova, Banca Romana de Scont si Banca Romaneasca), 4 cu capital strain (Banca Generala Romana, Banca de Credit Romanesc, Banca Comerciala Romana si Banca Romaniei) si una cu capital mixt (Banca Marmorosch Blank & Co).

Dupa primul razboi mondial ponderea capitalului strain s-a diminuat si, in conditiile unei supravegheri bancare aproape inexistente, si datorita relatiilor stranse cu sectorul industrial, in timpul crizei economice din 1931 - 1932, a fost indus colapsul multor banci romanesti mari. Acest lucru a solicitat ca, in vederea intaririi sistemului bancar, Parlamentul Romaniei sa aprobe, la data de 8 mai 1934 "Legea privind organizarea si reglementarea comertului bancar". Interventia statului in reglementarea sistemului bancar a impus bancilor straine de pe teritoriul national sa aplice politica de interes general a Romaniei.

Odata cu preluarea puterii de catre comunisti, prin Decretul Lege nr. 197/ 1948, Legea bancara sin 1934 a fost abrogata, si toate bancile romanesti si straine au fost lichidate cu exceptia Bancii Nationale a Romaniei, Companiei Nationale a Creditului Industrial si a Casei de Economii si Consemnatiuni. In anii care au urmat, sistemul bancar romanesc a fost organizat ca un sistem centralizat cu monopol de stat, sistem caracteristic unei economii centralizate, permitandu-se in 1970 deschiderea a doua banci straine: Manufacturers Hanover Trust si Societe Generale.

Incepand cu 1 decembrie 1990 Banca Nationala a Romaniei a devenit o banca centrala "cedand" activitatea comerciala Bancii Comerciale Romane. Stabilirea cadrului juridic a fost realizata de catre Legea nr. 33 privind activitatea bancara si Legea nr. 34 privind statutul Bancii Nationale a Romaniei. Adoptarea acestei formule a conferit Bancii Nationale a Romaniei independenta acesteia fata de puterea executiva, subordonandu-se Parlamentului si fiind imputernicita sa stabileasca si sa conduca politica monetara, valutara, de credit si de plati in cadrul politicilor economice si financiare ale statului in scopul pastrarii stabilitatii monedei nationale, avand si calitatea de creditor de ultima instanta a bancilor pentru asigurarea lichiditatilor sistemului bancar.

Ca urmare a procesului gradual de armonizare a legislatiei bancare romanesti cu prevederile Directivei Parlamentului European si Consiliului Uniunii Europene nr. 2000/ 12/ CE privind accesul la activitate si exercitarea profesiunii de catre institutiile de credit, modificata prin Directiva Parlamentului European si Consiliul Uniunii Europene nr. 2000/ 28/ CE si avandu-se in vedere principiile emise de Comitetul de supraveghere bancara de la Basel privind supravegherea bancara, s-a simtit nevoia modificarii cadrului legal existent, dupa cum urmeaza...

Legea nr. 58/ 1998 Legea bancara (care abroga legea nr. 33/ 1990) a fost partial armonizata cu prevederile Directivei nr. 2000/ 12/ CE in sensul modificarii sferei de cuprindere si imbunatatirea conditiilor pentru actionarii semnificativi, asigurarii informatiilor legate de activitatea, reputatia si integritatea morala a persoanelor care intentioneaza sa devina actionari semnificativi, inclusiv provenientei fondurilor destinate obtinerii participatiei si daca acestea corespund cerintelor legale, realizarii unei gestiuni prudente si sanatoase a sistemului bancar, care sa permita supravegherea eficienta de catre banca centrala.

Aceste imbunatatiri au avut la baza Ordonanta de urgenta nr. 137/ 2001 de modificare a Legii bancare. De asemenea, prin ordonanta de urgenta nr. 56/ 2000, s-au introdus noi prevederi legate de capitalul de dotare al sucursalelor din Romania ale bancilor straine. Completarile si modificarile ulterioare au avut la baza efortul de reglementare intitiat de legile prezentate anterior.

Dorin, Merticaru