DISTRACŢIE - Perceptibil - Culorile

Catre paginile Entertain/ Distractie Dorin M

Culorile - Alte culori

Logo culoriArgintiu

Este o “specie” de alb care se delimitează de acesta datorita incidenței sale multiple la metalul prețios "Argint", iar cuvântul "argint" însuși derivă dintr-un cuvânt sanscrit însemnând "alb și strălucitor". El este asociat lunii, feminității, apei, principiului feminin, spiritualității feminine, protecției și reflecției.

Alb si luminos, argintul este asemenea unui simbol al oricărei forme de puritate. El este lumină pură, așa cum este ea primită și redată de transparența cristalului, de limpezimea apei, de reflexele oglinzii, de strălucirea diamantului, se asemuiește cu claritatea conștiintei, cu sinceritatea, cu loialitatea acțiunii, el chemând fidelitatea care decurge de aici.

Argintul, în simbolistica crestină, reprezintă înțelepciunea divină este sacru și este asociat lui Dumnezeu și ritualurilor legate de acesta, împlinirii dorinței divine, împlinirii dorințelor umane sau sorții.

El este simbolul apelor purificatoare (Dumnezeu reunește cele două elemente purificatoare, focul și apa, aur și argint) și al gestului botezului ajungând inclusiv să aibă puterea de a vindeca bolile (este binecunoscut efectul antiseptic asupra apei potabile al vaselor de argint, faptul că este un metal utilizat în ortopedie, s.a.).

Însă, în planul eticii, simbolizează de asemenea obiectul lăcomiei și nenorocirile pe care acestea le provoacă, precum și degradarea conștiinței, fiind efectul sau negativ, pervertirea valorii sale (arginții Iudei).

Auriu

Este o specie de galben care se delimitează datorita asocierilor la metalul prețios "Aur". El este asociat cu înțelepciunea divină, cu dragostea divină pentru oameni, cu Dumnezeu, darurile de la Dumnezeu, cu masculinitatea, soarele, cunoașterea rațională, alchemia, descoperirea adevăratelor dorințe ale sufletului și cunoașterea spirituală.

El are strălucirea luminii, în India spunându-se că aurul ar fi lumina minerală, fiind un produs al focului divin, solar, regal, Brahmele afirmând că el este și nemurirea. Poate că, din aceste motive, în China, culoarea simbolică a aurului este albul (și nu galbenul care corespunde pământului de unde apare aurul). El este considerat a fi aurul lumină, simbol al cunoașterii, yang-ul esențial.

În Grecia auriul evocă soarele și întreaga sa simbolistică legată de fecunditate, bogăție, dominație, centru al căldurii, dragoste, dăruire, lăcaș al luminii, cunoaștere, strălucire, etc.

Nu ar trebui să uităm de multiplele interpretări legate nașterea auriului din amestecul galbenului cu roșu (metalul aur fiind chintesența aramei roșii) care induce considerații legate de conclucrarea celor două în persoana care place auriul și, bineînțeles, de latura negativă a acestei culori care devine un simbol al pervertirii și exaltării impure a dorințelor, materializarea celor spirituale și estetice, o degradare a nemuritorului în muritor, al dorințelor umane în dorințele barbarului (oricât de nobil sau erudit ar fi el).

Brun

Această culoare este considerată a fi un "compromis" între culorile roșcat și negru, nuanțele ei mergând de la ocru până la pământiu închis (cu toate că "interpretările" cele mai evidente țin de tonurile închise ale "roșcatului - negru").

Din punct de vedere al simbolisticii, înainte de toate, este culoarea bulgărelui de pământ, a lutului, a țărânei - o culoare germinativă care "ține" să amintească permanent de puterea "hrănitoare" a excrementelor care sunt utilizate în agricultură.

Cu toate că este o culoare "germinativă" ea este asociată și cu frunzele veștede, cu toamna, cu tristețea, fiind o degradare și un fel de mezalianță a culorilor pure. Acest amestec "semnalizează" că este vorba despre trecerea de la roșul sau verdele vieții la tentele impure, apropiate de negru, de moarte, născând ideea ciclicității naturii dinspre moarte spre o noua viață sau spre o noua ordine.

Interpretarea cea mai cunoscută apare la romani și la catolici, unde culoarea brună este simbolul umilinței și sărăciei, fapt ce va determina pe unii călugări să poarte îmbrăcăminte de această culoare pentru a "semnala" intenția de penitență.

În Irlanda, culoarea brună (donn) capătă o simbolistică particulară devenind un substitut "activ" al negrului, căruia îi preia întregul simbolism infernal sau militar - plecând de la sânge, durere, moarte apropiată, ajungând la putred și mirositor, la moarte după moarte.

Culoarea brună "amintește" și de culoarea excrementelor fiind ușor de asociat cu complexul anal (descris de Freud) și care poate explica predilecția sadicilor pentru această culoare.

Cenușiu = Gri

Griul este o culoare neutră, care se creează amestecând albul și negrul în diferite proporții, reprezentând punctul de echilibru între a contrasta și motivația necesară acestui lucru. Astfel, cu cât este mai plăcut cu atât înseamnă că acea persoană are tendința de a nu se implica în nimic (chiar dacă acest lucru este în totalitate legat de aparențe și/ sau de răspunderi), de a se retrage din fata responsabilităților sau gesturilor fie pentru a “acumula” cele necesare reacției sale, fie pentru a putea realiza schimbul de opinii și emoții necesar.

Se ajunge până la a evita gesturi deosebit de utile pentru scopurile proprii numai datorită temerilor legate de consecințe și implicare. De asemenea, astfel de persoane tind să evite grupurile umane păstrând plăcerea de a le observa și de a găsi momentul prielnic unei intervenții asupra indivizilor care le compun (de multe ori acest tip de comportament este născut din tendințe de comoditate dar și dintr-un fel de dorință a jocului în care el dorește poziția pisicii într-un joc cu  șoarecele).

Cu cât este mai puțin plăcut cu atât înseamnă că individul respectiv este mai înclinat/ dornic/ entuziast spre colaborare, spre relația cu orice alt individ fiind capabil de a încerca orice în eforturile lor de a-și atinge obiectivele.

Din cele mai vechi timpuri omul a căutat să materializeze culorile perfecte pe care le vede sau și le închipuie (conștient sau în vis). De aceea el ajunge deseori să caute o culoare proprie (a "pielii") care să delimiteze sau să arate ceva legat de el sau de semenii săi.

Toată această nevoie de culoare era normal să nască și nevoia opusului ei, opus care omul la identificat în culoarea cenușie, compromisul tuturor culorilor opuse (alb și negru, galben și albastru, roșu și verde - în valoarea absolută a acestora) trecerea de la una la alta și între nenumăratele culori complementare având mereu în centrul lor cenușiul mediu.

Din acest motiv s-a născut sfera cromatică, perfectă și ideală, unde culorile reale și ireale sunt într-un echilibru perfect, născând omului senzația că se găsește într-un câmp de forțe cromatice foarte puternice, în centrul altui spațiu, viu, pulsatil, care delimitează continua încercare de evadare a omului din cenușiul anost și plictisitor al "mediei".

Mergând mai departe ne vom aminti de "clasificarea" culorilor în calde și reci. În raport cu cenușiul se poate sesiza că fiecare tonalitate fundamentală domină nenumărate culori înrudite care sunt mai calde sau mai reci decât culoarea fundamentală, aleasă "reper", față de cenușiu care nu "releva" ceva anume dar poate fi regăsit inconștient și în cald (fum, cenușă, căldură intensă) sau în frig (vreme rea, umezeala sau gheață, frig pătrunzător).

Se poate aminti de faptul că toate culorile care au o tendință spre galben, roșu și intermediară lor, portocaliul, manifestă o tendință spre cald pe când toate culorile care au o tendință spre albastru, verde și intermediară lor, albastru - verzui, manifestă o tendință spre rece. Portocaliul devine astfel polul care pare să atragă toate tonalitățile calde în timp ce albastru - verzui constituie polul rece, amestecul acestor doi poli născând irefutabil cenușiu.

Pentru a clarifica cele afirmate anterior trebuie subliniat faptul că amestecul a două culori complementare, a două caractere complementare, are culoarea gri, orice ton de gri fiind considerat acromatic. Culorile primare psihologice sunt perechea alb cu negru, perechea galben cu violet și perechea roșu cu verde. Griul este propriul lui complementar,  neavând un opus.

Având la bază aceste considerente nu este greu să identificăm o descoperire psihologică care afirmă că cenușiul este culoarea neutrilor, general declarați. Bineînțeles că exista și aici tonuri "de compromis" cum sunt violetul pentru tineri (care este indiferent de cald sau rece) sau galben - verdele pentru tinere (fiind o culoare complementară violetului), cu toate nuanțele de adaptare în ideea de "atracție inversă", reversul cromatic aflându-se tot în cenușiul neutralității.

Astfel, atitudinea omului aflat în centrul cenușiu se schimbă în funcție de condițiile caracterului și vieții sale "încercând" să evadeze în permanență din centrul cenușiu sau identificându-se lui pentru ca acțiunea "cromatică" să îi indice un plasament în care să plece sau să îl refuze complăcându-se în neutralitate. Se poate spune, citind cele de mai sus că se ajunge într-un mod irațional și imprevizibil la faptul că orice culoare este semnificativă pentru om și chiar pentru umanitate.

Sociologic culoarea gri simbolizează mediocritatea, sunetul ce poluează societatea, zgomotul de fond al societății, starea de așteptare a schimbării sau elementul ce poate surclasa negrul strivitor fie într-un efort al revenirii fie într-un pericol al exterminării totale față de moartea acceptată a negrului.

După cum aminteam, culoarea cenușie este compusă din proporții relativ egale de alb și negru. Din acest motiv, principala sa interpretare este dată de către creștini care asociază culoarea cenușie învierii morților (veșmintele cenușii ale lui Iisus înfățișat la Judecata de Apoi).

În plus, cenușiul este culoarea cenușii și a ceții. În vechime se obișnuia ca la moartea cuiva să se toarne în capul celor vii cenușă pentru a exprima în acest fel marea durere a pierderii - din acest motiv, cu trecerea timpului, hainele cenușii au devenit exprimarea unui fel de semidoliu, albul sau negru fiind "semnalizatorul" principal în această direcție.

Cu un pic de extensie analitică se ajunge până la asimilarea culorii gri cu regretul și pocăința. Ceața sau aspectul închis al vremii, cenușiul atmosferei, dă o senzație de apăsare, tristețe și melancolie, dar mai ales de plictiseală, fapt ce a dus ușor la asocieri legate de vreme și simbolistica descrisă anterior.

În sens moral culoarea gri descrie desconsiderarea față de situații care nu au o valoare morală și care solicită clarificarea așa numit "ori este alb ori este negru". Acest element subliniază și teama celor din jur față de persoane gri pe care nu se poate conta, care stau în expectativă deseori neimplicându-se indiferent de motivul autoprotectiv invocat.

De aici până la considerațiile legate de "viața gri" care înseamna o existență fără sens, implicare, obiectiv nu este decât un pas. O persoană gri semnifică o persoana tristă, greu de remarcat, asociată ușor cu apăsarea toamnei când totul este gri și fără viață.

Popular cele mai multe culturi atribuie culoarea gri forțelor inconștiente, ușor de manipulat de maeștrii răului fiind foarte receptivi la aceștia datorită înclinațiilor/ disponibilităților malefice. Așadar, gri este culoarea celuilalt tărâm, al pământului pustiu și pârjolit, a pământului bântuit unde sunt acceptați numai slujitorii răului cum ar fi trolii, gnomii, orcii.

Printr-o accepție ciudată, spiritul popular trimite printre aceștia tot personaje gri cum sunt elfii sau vrăjitorii buni, completând ideea generală că toate aceste personaje sunt create special pentru o lume gri, pesimistă, ternă, mohorâtă. Corelația poate merge și mai departe luând în considerare faptul că, parapsihologic culoarea gri este asociată celor bolnavi psihic și în special depresivi.

Maro

Maro este culoarea pământului bogat și a trunchiului copacilor solizi. El descrie o persoană practică, demnă de încredere, solidă, stabilă, senzuală, înclinat spre confort și plăcere, spre siguranță, spre mediul în care își desfășoară activitatea.

De asemenea este un indicator al percepției legate de starea de sănătate proprie, cu cât este mai placută cu atât persoana respectivă tinde să se îngrijească/ protejeze mai mult, chiar dacă există sau nu suportul “dereglărilor” organice (boala sau viitoarea afecțiune), determinând percepții de neliniște și insecuritate.

Astfel avem de a face cu o persoană relativ comodă, care tinde să își ordoneze viața după un program propriu, înțeles sau nu de cei din jur, având la bază în special considerente legate de starea de sănătate (de repercusiunile care le poate avea un anumit fel de viață asupra viitorului).

Opusul reprezentat de “respingerea” culorii maro reprezintă dezinteres față de propriul trup și, deseori, se poate ca persoana respectivă să nu fie atât de sănătoasă pe cât pare.

Datorită faptului că semnalizează necesitatea de siguranță și confort este o culoare care tinde să se afle spre finalul alegerilor unui individ, aflându-se pe primele poziții semnalizând necesitatea de a ocoli/ elimina o situație destul de presantă și gravă datorată unor trăiri de insecuritate, disconfort fizic și/ sau psihic (este celebru cazul celor care au trecut prin al doilea război mondial și care preferau generalizat culoarea maro).

O alegere pe primele poziții semnalizează disponibilitate la efort, capacitate de angajament indiferent de situațiile care se vor naște datorită acțiunii individului în cauză.

În plus nu trebuie să uităm că multe persoane consideră culoarea maro a fi castaniu (brun - roșcat) și, din aceste motive, se poate "alipi" culorii maro și interpretarea uneia din cele două culori, "reflexul" predominant (primul citat) fiind cel definitoriu.

Roșcat

Roșcatul este o culoare care se află între roșu și ocru, fiind deseori numit roșu ca țărâna, ca pământul fertil. Totodată, roșcatul amintește de flacăra, de foc, de unde și expresia roșu aprins atribuită culorii feței omului "aprins" (de efort, de boala, etc.).

Când este vorba despre foc se poate spune că această culoare capătă conotații "inverse", în loc să reprezinte focul limpede al dragostei cerești (simbolizat de culoarea roșie) el caracterizează focul impur, care arde sub pământ, focul impur, focul infernului sau al pedepsei, foc devastator, simbol și putere al delirului și dezmățului, al patimei dorinței, căldura venită de jos care mistuie făptura fizică și pe cea spirituală (tradiția spune că Iuda Iscarioteanul a avut părul roșcat sau... la egipteni, Seth - Typhoon, zeu al senzualității distrugătoare, devastatoare, era înfățișat ca fiind roșcat).

Roz

Cristale: Cuarțul roz, Rubellitul, Rhodonitul.

Este o “specie” de roșu dar datorită multiplelor asocieri de culoare (la roșu) care pot duce la culoarea roz se delimitează ca o culoare distinctă asemenea auriului și argintiului.

Roz este culoarea sănătății și este asociat și cu feminitatea, prospețimea, primăvara, jocurile dragostei, afecțiunea, gentilețea. De asemenea se consideră că alunga stările negative și calmează, cei care plac culoarea roz devenind asemenea ei, persoane plăcute, gata de a face tot posibilul pentru liniște, grație și beatitudine.

În plus găsesc întotdeauna resursele necesare de a vedea lumea într-o aura pozitivă sau, cel puțin, de a zâmbi măcar pentru a nu plictisi pe cei din jur, mai ales pe cei care nu îi cunosc (umorul acestora este deseori folosit ca o armă pacificatoare și nu ca o unealtă prin care să își etaleze indiferența sau forța). Din acest motiv se poate spune că optimismul și prezența lor este fără vârstă, anii având doar funcția unui punct de reper pentru trupul lor sau pentru estimarea evoluției acestora.

Interesantă este tendința acestor indivizi de a lupta permanent pentru a scoate tot ceea ce este mai bun în cei din jur și capacitatea de a stima și iubi cu adevărat chiar și pe dușmani, pe considerentul că nu există rău perfect așa cum  nu există bun imperfect (tarele ascunse de exprimare, poziționare, etc. fiind cele care opresc perfecțiunea binelui).

Este evident că aceste persoane sunt inteligente și contemplative. Din acest motiv vor acționa numai după studierea, analizarea celei mai bune căi pentru a trece la acțiune. Poate că acesta este motivul pentru care sunt deseori interpretați ca fiind lenți în reacții cu toate că se recunoaște anduranța ieșită din comun și un metodism de excepție.

Cu cât este mai plăcut rozul de o persoană cu atât înseamnă că ea este interesată de părerea altora despre ea și dorește să suprime orice posibil gest sau acțiune care poate aduce prejudicii în acest sens și cu cât este mai puțin plăcută avem de a face cu o individualitate destul de cinică, deseori ruptă de realitatea acceptabilă de cei din jur.

Turcoaz

Cristale - Turcoaz (peruzea), Chrysocolla, Aquamarinul.

Este o culoare ce se naște din combinația a două culori considerate a fi simbolul echilibrului și al echidistanței, verde și albastru. Prin urmare vom avea de a face cu un individ care tinde a fi nehotărât asupra gesturilor care urmează să le facă în condițiile în care știe, evident, ce are de făcut. Poate că, această "plăcere" se naște dintr-o capacitate ieșită din comun de a disimula, de a se implica într-un joc "cameleonic" în ceea ce privește viața sa și a celor din jurul său.

Fiind în marea majoritate a vieții sale destul de stăpân pe propriile percepții asupra "cerințelor vieții" el este genul care are timp întotdeauna și de preocupări  "sociale" inaccesibile celorlalți, la bază stând o individualitate plină de umor, un fin observator, cu un  autocontrol al expresiei deosebit.

Interesantă este percepția atribuită acestei culori de populațiile americane (care diferă de restul celorlalți oameni) care atribuie turcoazului puterea soarelui și a focului, cu forța și divinul. Poate că totul se naște din dorința de a învinge a celor care plac culoarea turcoaz....

Dorin, Merticaru