 |
 |
 |
 (Comentarii şi interpretări) |
...
...
...
...
...
...
|
|
||||
| ............ |
...... |
|
Poate ca, de aceea, prima functie mitica a cainelui este cea de calauza a omului atat la lumina zilei cat si in intunericul mortii. De la Anubis la Cerber, trecand prin si pe la Toth, Hecate si Hermes, cainele a dat infatisarea sa tuturor marilor calauze ale sufletelor, tuturor jaloanelor de tip occidental. Chinocefalii, atat de numerosi in iconografia egipteana, au misiunea de a inchide si de a nimici pe dusmanii luminii si de a pazi portile locurilor sacre. Cerber, asemeni lui Garm, pazesc intrarea in Infern sau Niflheim, imparatia mortilor, taram al intunericului (si ghetii). La vechii mexicani este intalnit obiceiul de a creste caini pentru a calauzi mortii in lumea de dincolo, caini de culoarea leului fiind ingropati impreuna cu decedatul pentru a se realiza similitudine de comportament intre Xoloti, zeul caine, care insoteste soarele in drumul acestuia si calatoria celui care a decedat in intunericul pamantului. Usurinta de a face legaturi cu lumea subpamanteana face din caine animalul care are si puterea de a sta de vorba cu cei morti, traditie existenta in special in Africa (fie ca se realizeaza un fel de ritual spiritual unde prezenta cainelui alaturi de cel care doreste legatura face posibil acest lucru, fie ceremonii in care cainele este sacrificat si gestul va face legatura cu cei morti. Datorita acestei credinte se spune ca aparitia unui caine in vis este semn ca undeva tocmai se fac vraji, fapt regasit pana in zonele siberiere in traditiile legate de vis si caine. Datorita faptului ca acest animal este intalnit in toate etapele de evolutie umana si, drept urmare, datorita cunoasterii de catre el a vietii omenesti, cainele va apare adesea ca un factor de tip civilizator, de cele mai multe ori stapan sau cuceritor al focului, sau ca strabun mitic (ceea ce ii va da si o semnificatie sexuala). In miturile turco-mongole apar femei fecundate de lumina care le paraseste sub forma unui caine de culoare galbena (amintint de cainele de culoarea leului de la azteci - eminamente simbol solar). Pe de alta parte, cainii si lupii stau la originea multor dinastii turce si mongole, ceea ce merge in aceeasi directie cu miturile amerindiene. Stramos mitic, cainele va fi regasit adesea si in petele de pe luna, fara a uita de lupoaica romana care trebuie asociata cu multe alte canide, eroi civilizatori care se leaga intotdeauna de instaurarea ciclului agrar. Cel mai adesea, in traditiile legate de stramosul mitic, cainele apare si sub infatisarea de erou pirogen, scanteia focului precedand scanteia vietii sau confundandu-se cu ea, focul fiind luat de la sarpe, de la curcubeu, de la divinitatile ceresti, de la Marele spirit, etc., el fiind "transportat" in varful cozii. Similar poate fi considerat comportamentul lui Xoloti, zeul caine al aztecilor, care salveaza omenirea furand din infern osemintele din care zeii urmau sa plasmuiasca urmatoarea semintie/ specie umana sau lupul dacic care, pentru a-si asigura dominatia, trimite consoarta sa, lupoaica, pentru a zamisli un nou neam de razboinici (neamul originar devenind prea pasnic). Probabil ca urmare a influentei trace, lupul sau cainele apare in lumea celtica asociat cu tagma razboinicilor, devenind obiectul unei comparatii si metafore elogioase, cel mai mare erou, Cuchulainn, fiind cainele din Culann (se stie ca celtii, atat insulari cat si continentali, aveau in permanenta caini dresati pentru lupta sau vanatoare, obicei ce va fi mostenit ca o manifestare a luxului si potentei la multe populatii occidentale), compararea unui erou cu un caine insemnand cinstirea, omagierea vitejiei lui. Aspectele cainelui descrise pana acum: erou civilizator, stramos mitic, simbol al fortei si potentei sexuale, al perenitatii, plin de vitalitate asemenea naturii care se reinnoieste, seducator si nesatios, rod al legaturilor interzise, calauza, etc. evidentiaza caracterul diurn al acestuia. Cu toate acestea exista si atribuiri nocturne pentru acest simbol, intalnite in special la musulmani, Islamul facand din caine imaginea a ceea ce are mai josnic creatiunea. Pentru ei, sa fii legat de lume este echivalent de a te identifica cu un caine mancator de cadavre, cu aviditatea si lacomia lui, fapt ce face imposibila coexistenta dintre ingeri si caini. Cu toate acestea, conform traditiilor Islamului, cainele poseda 52 de caracteristici din care jumatate sunt sfinte si jumatate satanice, musulmanii facand deosebirea intre cainele vulgar si ogar, care este socotit un animal pur, nobil si frumos. Popoarele Asiei centrale considera cainele la fel de dual, atribuindu-i, in special, vina de a fi tradat (sub diverse forme) rasa umana, favorizand drumul lucrarilor satanice catre aceasta, fara a pierde ceva din calitatile "compensatorii" (atribuite ca un fel de pedeapsa) ale acestuia. In Japonia, cainele se bucura de o apreciere in general favorabila, el fiind tovarasul cel mai credincios, efigia lui aparand copiii si usurand chinurile facerii. In China el insoteste la fel de credincios pe Nemuritori ca si pe oameni, Cainele ceresc (Tlan Kuan) este furtuna si vijelie, este dusmanul demonicei bufnite si, totodata, sol al razboiului. Izbitoare este constatatea ca, pentru alchimisti si filozofi, cainele devorat de lup reprezinta purificarea aurului din antimoniu, penultima etapa a Operei, lupul si cainele fiind doua aspecte ale simbolului respectiv care isi afla, fara indoiala, in aceasta imagine ezoterica, dezlegarea si cel mai adanc inteles: caine si lup deopotriva, intelept si sfant, relevand sacrificiul pentru cunoastere. |
 |
|