STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică
Disartria
(Medicina clasică/ alopată)
Disartria
(vorbirea slab articulată) se caracterizează prin ritm
neregulat și fragmentat. Poate fi însoțită de tonul vocii
nazale cauzat de slăbiciunea palatului. Indiferent dacă apare
brusc sau treptat, disartria este de obicei evidentă în
conversația obișnuită. Se confirmă prin solicitarea
pacientului să producă câteva sunete și cuvinte simple, cum ar
fi „ba”, „sh” și „cat”. Cu toate acestea, disartria este
ocazional confundată cu afazia, o pierdere a capacității de a
produce sau de a înțelege vorbirea.
Disartria rezultă
din deteriorarea trunchiului cerebral care afectează nervii
cranieni IX, X sau XI. Tulburările neurologice degenerative
cauzează frecvent disartrie. De fapt, disartria este un semn
principal al degenerescenței olivopontocerebeloase. De
asemenea, poate rezulta din protezele dentare nepotrivite.
ALERTĂ:
Dacă pacientul prezintă disartrie:
- întreabă-l despre dificultatea asociată la înghițire
- determinați frecvența și adâncimea respiratorie, măsurând capacitatea vitală cu un respirometru Wright, dacă este disponibil
- evaluați tensiunea arterială și ritmul cardiac (tahicardia, tensiunea arterială ușor crescută și dificultăți de respirație sunt semne timpurii ale slăbiciunii mușchilor respiratori.)
- asigurarea unor căi respiratorii libere
- aşezaţi pacientul în poziţia lui Fowler
- păstrați echipamentul de resuscitare de urgență în apropiere.
Dacă disartria nu este însoțită de slăbiciune a mușchilor respiratori și disfagie, efectuați o evaluare concentrată.
Dacă pacientul prezintă disartrie:
- întreabă-l despre dificultatea asociată la înghițire
- determinați frecvența și adâncimea respiratorie, măsurând capacitatea vitală cu un respirometru Wright, dacă este disponibil
- evaluați tensiunea arterială și ritmul cardiac (tahicardia, tensiunea arterială ușor crescută și dificultăți de respirație sunt semne timpurii ale slăbiciunii mușchilor respiratori.)
- asigurarea unor căi respiratorii libere
- aşezaţi pacientul în poziţia lui Fowler
- păstrați echipamentul de resuscitare de urgență în apropiere.
Dacă disartria nu este însoțită de slăbiciune a mușchilor respiratori și disfagie, efectuați o evaluare concentrată.
ISTORIC:
Întrebați pacientul când a început disartria. S-a îmbunătățit? Se agravează în timpul zilei?
Examinați istoricul medical al pacientului pentru convulsii.
Întrebați pacientul dacă a experimentat amorțeală sau furnicături la nivelul membrelor.
Obțineți un istoric de droguri, inclusiv medicamente eliberate pe bază de rețetă și fără prescripție medicală, remedii pe bază de plante și medicamente recreative. De asemenea, întrebați pacientul despre consumul de alcool.
Întrebați pacientul când a început disartria. S-a îmbunătățit? Se agravează în timpul zilei?
Examinați istoricul medical al pacientului pentru convulsii.
Întrebați pacientul dacă a experimentat amorțeală sau furnicături la nivelul membrelor.
Obțineți un istoric de droguri, inclusiv medicamente eliberate pe bază de rețetă și fără prescripție medicală, remedii pe bază de plante și medicamente recreative. De asemenea, întrebați pacientul despre consumul de alcool.
EVALUARE FIZICĂ:
Evaluați pacientul pentru alte deficite neurologice. Comparați forța musculară și tonusul la nivelul membrelor.
Evaluați senzația tactilă. Testați reflexele profunde ale tendonului și observați ataxia mersului.
Testați câmpurile vizuale și întrebați pacientul despre vederea dublă.
Verificați semnele de slăbiciune facială, cum ar fi ptoza.
Determinați nivelul de conștiință și starea mentală.
Evaluați pacientul pentru alte deficite neurologice. Comparați forța musculară și tonusul la nivelul membrelor.
Evaluați senzația tactilă. Testați reflexele profunde ale tendonului și observați ataxia mersului.
Testați câmpurile vizuale și întrebați pacientul despre vederea dublă.
Verificați semnele de slăbiciune facială, cum ar fi ptoza.
Determinați nivelul de conștiință și starea mentală.
CONSIDERAȚII
SPECIALE:
Încurajați pacientul cu disartrie să vorbească încet pentru a putea fi înțeles. Dă-i timp să se exprime și încurajează-l să folosească gesturi.
Încurajați pacientul cu disartrie să vorbească încet pentru a putea fi înțeles. Dă-i timp să se exprime și încurajează-l să folosească gesturi.
INDICATOARE
PEDIATRICE:
Disartria la copii rezultă de obicei din gliomul trunchiului cerebral, o tumoare cu creștere lentă care afectează în primul rând copiii. Poate rezulta și din paralizia cerebrală.
Disartria poate fi dificil de detectat, în special la un sugar sau un copil mic care nu și-a perfecționat vorbirea. Asigurați-vă că căutați alte deficite neurologice.
Disartria la copii rezultă de obicei din gliomul trunchiului cerebral, o tumoare cu creștere lentă care afectează în primul rând copiii. Poate rezulta și din paralizia cerebrală.
Disartria poate fi dificil de detectat, în special la un sugar sau un copil mic care nu și-a perfecționat vorbirea. Asigurați-vă că căutați alte deficite neurologice.
CONSILIEREA
PACIENTULUI:
Disartria necesită de obicei consultarea unui logoped. Oferiți suport emoțional pacientului și familiei acestuia. Învățați pacientul moduri alternative de a comunica.
Disartria necesită de obicei consultarea unui logoped. Oferiți suport emoțional pacientului și familiei acestuia. Învățați pacientul moduri alternative de a comunica.
Bibliografie:
1. Evaluare rapidă, Ghid
diagramă pentru evaluarea semnelor și simptomelor, Lippincott
Williams & Wilkins, 2004.
2. Ghid profesional al
semnelor și simptomelor, Ediția V, Lippincott
Williams & Wilkins, 2007.
3. Ghidul simptomelor
comune, Ediția V, McGraw - Hill, 2002.
Dorin,
Merticaru (2010)