STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică
Pierderea
auzului (Medicina clasică/ alopată)
Pierderea auzului,
care afectează aproape 4% din populație, poate fi temporară
sau permanentă și parțială sau completă. Acest simptom comun
poate implica recepția de tonuri de frecvență joasă, medie sau
înaltă. Dacă pierderea auzului nu afectează frecvențele
vorbirii, pacientul poate să nu fie conștient de aceasta.
Pierderea auzului
poate fi clasificată ca conductivă, senzorineurală, mixtă sau
funcțională. Pierderea auzului conductiv rezultă din tulburări
ale urechii externe sau medii care blochează transmiterea
sunetului. Acest tip de pierdere a auzului răspunde de obicei
la intervenții medicale sau chirurgicale (sau, în unele
cazuri, la ambele). Pierderea auzului senzorineurală rezultă
din tulburări ale urechii interne sau ale nervului al optulea
cranian. Pierderea auditivă mixtă combină aspecte ale
hipoacuziei conductive și neurosenzoriale. Pierderea auzului
funcțional rezultă din factori psihologici mai degrabă decât
daune organice identificabile.
Pierderea auzului
poate rezulta și din traume, infecții, alergii, tumori,
anumite tulburări sistemice și ereditare și efectele
medicamentelor și tratamentelor ototoxice. În majoritatea
cazurilor, totuși, este rezultatul prezbicuziei, un tip de
hipoacuzie neurosenzorială care afectează în mod obișnuit
persoanele mai în vârstă de 50 de ani. Alte cauze fiziologice
ale pierderii auzului includ impactarea cerumenului; barotită
medie asociată cu coborârea într-un avion sau lift, scufundări
sau în apropierea unei explozii; și expunerea cronică la
zgomot peste 90 dB.
ISTORIC:
Cereți pacientului să descrie complet pierderea auzului. Este unilateral sau bilateral? Este continuu sau intermitent?
Examinați istoricul medical al pacientului, observând în special infecțiile cronice ale urechii, intervențiile chirurgicale la ureche și traumatismele la ureche sau la cap. Întrebați-l dacă a avut recent o infecție a tractului respirator superior. De asemenea, întreabă-l despre antecedentele familiale de pierdere a auzului.
Obțineți un istoric de droguri, inclusiv medicamente eliberate pe bază de rețetă și fără prescripție medicală, remedii pe bază de plante și medicamente recreative. De asemenea, întrebați pacientul despre consumul de alcool.
Cereți pacientului să-și descrie ocupația și mediul de lucru.
Întrebați pacientul despre semnele și simptomele asociate. Are dureri de urechi? Dacă da, întreabă-l dacă este unilateral sau bilateral, continuu sau intermitent.
Întrebați pacientul dacă a observat o scurgere de la una sau ambele urechi. Dacă a făcut-o, întreabă-l când a început. De asemenea, cereți-i să descrie culoarea și consistența scurgerii.
Întrebați pacientul dacă aude zgomote, bâzâit, șuierat sau alte zgomote în una sau ambele urechi. Dacă o face, întreabă-l dacă zgomotele sunt constante sau intermitente.
Întrebați pacientul dacă amețește. Dacă o face, întreabă-l când a observat prima dată.
Cereți pacientului să descrie complet pierderea auzului. Este unilateral sau bilateral? Este continuu sau intermitent?
Examinați istoricul medical al pacientului, observând în special infecțiile cronice ale urechii, intervențiile chirurgicale la ureche și traumatismele la ureche sau la cap. Întrebați-l dacă a avut recent o infecție a tractului respirator superior. De asemenea, întreabă-l despre antecedentele familiale de pierdere a auzului.
Obțineți un istoric de droguri, inclusiv medicamente eliberate pe bază de rețetă și fără prescripție medicală, remedii pe bază de plante și medicamente recreative. De asemenea, întrebați pacientul despre consumul de alcool.
Cereți pacientului să-și descrie ocupația și mediul de lucru.
Întrebați pacientul despre semnele și simptomele asociate. Are dureri de urechi? Dacă da, întreabă-l dacă este unilateral sau bilateral, continuu sau intermitent.
Întrebați pacientul dacă a observat o scurgere de la una sau ambele urechi. Dacă a făcut-o, întreabă-l când a început. De asemenea, cereți-i să descrie culoarea și consistența scurgerii.
Întrebați pacientul dacă aude zgomote, bâzâit, șuierat sau alte zgomote în una sau ambele urechi. Dacă o face, întreabă-l dacă zgomotele sunt constante sau intermitente.
Întrebați pacientul dacă amețește. Dacă o face, întreabă-l când a observat prima dată.
EVALUARE FIZICĂ:
Inspectați urechea externă pentru inflamație, furuncule, corpi străini și secreții.
Aplicați presiune pe tragus și mastoid pentru a provoca sensibilitate.
Folosind un otoscop, observați schimbarea culorii, perforarea, bombarea sau retragerea membranei timpanice, care arată în mod normal ca un con strălucitor, gri perlat.
Evaluați acuitatea auzului pacientului, utilizând ceasul cu ticăituri și teste de voce în șoaptă. Efectuați testele Weber și Rinne pentru a obține o evaluare preliminară a tipului și gradului de pierdere a auzului.
Inspectați urechea externă pentru inflamație, furuncule, corpi străini și secreții.
Aplicați presiune pe tragus și mastoid pentru a provoca sensibilitate.
Folosind un otoscop, observați schimbarea culorii, perforarea, bombarea sau retragerea membranei timpanice, care arată în mod normal ca un con strălucitor, gri perlat.
Evaluați acuitatea auzului pacientului, utilizând ceasul cu ticăituri și teste de voce în șoaptă. Efectuați testele Weber și Rinne pentru a obține o evaluare preliminară a tipului și gradului de pierdere a auzului.
CONSIDERAȚII
SPECIALE:
Când vorbiți cu pacientul, amintiți-vă să îl înfruntați și să vorbiți încet. Nu strigați, fumați, mâncați sau mestecați gumă când vorbiți.
Când vorbiți cu pacientul, amintiți-vă să îl înfruntați și să vorbiți încet. Nu strigați, fumați, mâncați sau mestecați gumă când vorbiți.
INDICATOARE
PEDIATRICE:
Tulburările ereditare (cum ar fi boala Paget și sindroamele Alport, Hurler și Klippel-Feil) provoacă pierderea auzului neurosenzorial la naștere.
Tulburările neereditare asociate cu hipoacuzia neurosenzorială congenitală includ sindromul Usher, albinismul, sindromul onicodistrofie, displaziile cohleare și sindroamele Pendred, Waardenburg și Jervell și Lange-Nielsen. Acest tip de pierdere a auzului poate rezulta și din utilizarea de către mamă a medicamentelor ototoxice, traumatisme la naștere și anoxie în timpul sau după naștere.
Oreionul este cea mai frecventă cauză pediatrică a pierderii auzului neurosenzorial unilateral. Alte cauze sunt meningita, rujeola, gripa și bolile febrile acute.
Tulburările care pot produce hipoacuzie conductivă congenitală includ atrezia, malformația osului și alte anomalii. Otita medie seroasă cauzează în mod obișnuit pierderea auzului conductiv bilateral la copii.
Pierderea auzului conductiv poate apărea la copiii care pun obiecte străine în urechi.
Când evaluați un sugar sau un copil mic pentru pierderea auzului, amintiți-vă că nu puteți folosi un diapazon. În schimb, testați reflexul de tresărire la sugarii cu vârsta mai mică de 6 luni sau solicitați unui audiolog să testeze răspunsul evocat al trunchiului cerebral la nou-născuți, sugari și copii mici. De asemenea, obțineți un istoric gestațional, perinatal și familial de la părinți.
Tulburările ereditare (cum ar fi boala Paget și sindroamele Alport, Hurler și Klippel-Feil) provoacă pierderea auzului neurosenzorial la naștere.
Tulburările neereditare asociate cu hipoacuzia neurosenzorială congenitală includ sindromul Usher, albinismul, sindromul onicodistrofie, displaziile cohleare și sindroamele Pendred, Waardenburg și Jervell și Lange-Nielsen. Acest tip de pierdere a auzului poate rezulta și din utilizarea de către mamă a medicamentelor ototoxice, traumatisme la naștere și anoxie în timpul sau după naștere.
Oreionul este cea mai frecventă cauză pediatrică a pierderii auzului neurosenzorial unilateral. Alte cauze sunt meningita, rujeola, gripa și bolile febrile acute.
Tulburările care pot produce hipoacuzie conductivă congenitală includ atrezia, malformația osului și alte anomalii. Otita medie seroasă cauzează în mod obișnuit pierderea auzului conductiv bilateral la copii.
Pierderea auzului conductiv poate apărea la copiii care pun obiecte străine în urechi.
Când evaluați un sugar sau un copil mic pentru pierderea auzului, amintiți-vă că nu puteți folosi un diapazon. În schimb, testați reflexul de tresărire la sugarii cu vârsta mai mică de 6 luni sau solicitați unui audiolog să testeze răspunsul evocat al trunchiului cerebral la nou-născuți, sugari și copii mici. De asemenea, obțineți un istoric gestațional, perinatal și familial de la părinți.
PROBLEME DE
VÂRSTĂ:
La pacienții mai în vârstă, prezbicuzia poate fi agravată de expunerea la zgomot, precum și de alți factori.
La pacienții mai în vârstă, prezbicuzia poate fi agravată de expunerea la zgomot, precum și de alți factori.
CONSILIEREA
PACIENTULUI:
Instruiți pacientul să evite expunerea la zgomot puternic și să folosească protecție pentru urechi pentru a opri pierderea.
Instruiți pacientul să evite expunerea la zgomot puternic și să folosească protecție pentru urechi pentru a opri pierderea.
Bibliografie:
1. Evaluare rapidă, Ghid
diagramă pentru evaluarea semnelor și simptomelor, Lippincott
Williams & Wilkins, 2004.
2. Ghid profesional al
semnelor și simptomelor, Ediția V, Lippincott
Williams & Wilkins, 2007.
3. Ghidul simptomelor
comune, Ediția V, McGraw - Hill, 2002.
Dorin,
Merticaru (2010)