O nouă dimineață pentru un nou fel de viață

Începutul unei unei noi înțelegeri

Cândva eram Leif Vikingul... Am venit la chemarea lui Wulfrich...

Și am trăit experiența unui corp extraordinar... Senzația de forță fizică brută... Putere fără limite și rețineri...

El era slab și fragil. Ca protejat al meu, în încercările acelor vremuri.

Nu mi-a fost frică de nimeni deoarece corpul meu nu reacționa la durere, chiar și atunci când era rănit. A fost impecabil. M-am îmbolnăvit doar odată până ce am plecat de aici.

Unde m-am gândit, atunci?

Către tărâmurile Asgard, în sala Valhalla... Să fiu ales de Odin sau Freyja...

"Deschis!" să bântui câmpurile de luptă, de care eram interesat doar în ziua de azi... Îngrijorat că nu primesc suficiente lupte, pradă, mâncare, băutură și sex.

Eram deschis la orice...

Și am murit prostește, într-o luptă cu prea mulți... După un șir lung, lung de greșeli aduse celor din viața mea, fără a-l ajuta pe Wulf.

Apoi am simțit dorința de a veni din nou pe aici... Wulf a avut mari probleme și mi-a fost imposibil să-l ajut ca ghid.

Mi-a fost greu să găsesc ceva care să se potrivească. Dar am făcut-o.

Și am devenit și eu soldat... Camaradul lui Buck, dar același Wulf... Camaradul meu și egal în toate încercările pe care am avut de îndeplinit...

Gata si deschis la orice...

Dar eram un James pierdut printre uniforme. Supus unor reguli militare stricte... A fost greu să mă adaptez, să fiu altceva decât ceea ce eram...

Ca viking, nu răspundeam în fața nimănui, nu eram supus nimănui. Wulf a fost complet schimbat.

Apatic, epuizat de prea multe vieți ratate...

Acum eram soldați, mărșăluind și luptând orbește...

Și am murit ca niște proști pe câmpul de luptă de la Waterloo. Amândoi…

Am fost mutilat de o ghiulea franceză... Plecând după o agonie destul de lungă, fără picioare, chiar pe câmpul de luptă.

Wulf murise cu puțin timp înainte, de dizenterie! Fără ca eu să-l pot ajuta.

Și am plecat unde ne-am gândit atunci...

Amândoi am ajuns să experimentăm iubirea și ce înseamnă aceasta pentru o familie... Dar să simțim prea târziu, pentru ce merită cu adevărat să trăim?

Și ne-am întors dornici să înțelegem multe dintre greșelile făcute. Deschis la orice ar putea urma.

Wulf a ales să fie familist și profesor în ținuturile nordice, atât de iubite de el... Datoriile i-au permis să facă asta.

Am ales să fiu fiica unei familii în care existau multe biblioteci, să fiu îngrijită de părinți iubitori și să fiu dependentă de ei și de dragostea lor. Pentru a mă putea dedica cunoașterii, învățării.

De asemenea cunoșteam și nevoia de a experimenta intensitatea iubirii cuiva și de a fi dependent de... Pentru toată viața.

Îmi era frică să nu mă plictisesc, mai ales că singura soluție disponibilă era să fiu femeie.

Nu mai mult de 40 de ani! Aceasta a fost alegerea mea.

Ghizii îmi pregătiseră un drum al „cunoașterii”, prin dorințele mele, dar și prin nebunia „datoriilor”, din viețile anterioare.

Deschis la orice ar putea „veni”...

Astfel, micuța Scarlett și-a început drumul prin noua viață.

Născută prea târziu, singurul copil... Dorit de ei pentru a nu fi abandonați mai târziu, după căsătorie.

A fost o înțelegere bună…

La început, am fost fericit, am fost iubit... Aveam să trăiesc o viață liniștită, fără complicații, făcând ce îmi doream și studiind.

M-a deranjat mereu că picioarele mele nu m-au ajutat niciodată. „Datoria” pe care am dobândit-o ca Leif și pe care am „exersat” și ca James la Waterloo.

În copilărie, eram o împiedicată, ce cădea mereu, atrasă ca de un magnet la pământ, lovind aproape mereu buzele mele.

Ceea ce a atras „dezvoltarea” buzelor mari, deosebit de cărnoase, care completau aspectul feței mele „serafice”. Ceea ce a compensat slăbiciunea mea permanentă...

Toată lumea m-a plăcut, dar am rămas mereu pe cont propriu.

Și a venit momentul deciziei.

Scarlett obișnuia să se prostească, jucându-se cu ușa trăsurii în care călătorea. Și am profitat de asta.

Ea crescuse. Societatea folosește acum tramvaie trase de cai, iar trăsura mult iubită a familiei se afla de mult în fundul unui șopron prăfuit, uitat.

Și a venit momentul alegerii...

Conductorul tramvaiului îi acceptase de mult obiceiul de a se juca cu ușa de acces de la capătul vagonului.

Și timpul a înghețat.

Avea de ales... Urma...

O femeie matură, dar complet nefericită într-o familie cu un bărbat trist și copii ce avea să piardă mult prea devreme pentru a se bucura de eforturile lor.

Sau... Un scriitor cu handicap, dar de succes, plin de viață. Cine va dobândi abilitățile de conducere ale celor din jur, condus de forța interioară a lui Leif?

Ceea ce, eventual, îi va fi de folos în viitoarea întâlnire cu Wulf. Va putea să-l ajute și să se întoarcă?

Ar fi putut să se retragă, dar vocea interioară i-a spus: Există o șansă, nu aștepta, accepta căderea! Deschisă la cea ce va fi!

Agonia celor trei luni care au urmat a fost de neînchipuit. Dar am învățat din această experiență și am înțeles că amintirile capacității lui Leif de a suporta durerea m-au ajutat.

Și conștiința mea a devenit mai puternică.

Depășindu-mi corpul rupt și controlându-mi durere, am învățat să mă concentrez pe studii. Chiar dacă trăiam o viață plină de limite și lipsuri...

Am urcat în ierarhia academică și am devenit... Colaborator cu Wulf. Care a devenit persoana care acum mă protejează. Mai ales după ce m-am întors la Uppsala.

Acum suntem în sanatoriu, unde ne trăim ultimele clipe. Într-o dimineață însorită de la sfârșitul lunii octombrie, „profitând” de amintirile lui James.

Nu mai aveam datorii...

El mă ajută să merg mai departe! Unde s-a gândit, atunci?

Era deschis la toate, fiind cel care m-a ajutat la fiecare întâlnire.

Prin lupta lui, a ajuns la Odin. Și eu la Freyja...

Compensarea karmică a funcționat cu ajutorul...

Fii deschis pentru toată viața! Fii deschis către o nouă înțelegere și către un nou tip de viață!

Notă: Imaginile sunt create de mine, Merticaru Dorin Nicolae, folosind Microsoft Bing Image Creator.

Dorin, Merticaru (20.10.2023)