Alimentația și necesitățile nutriționale (1)

O alimentaţie adecvată este necesară atât pentru menţinerea sănătăţii, cât şi pentru tratarea bolilor. Alimentaţia este intermitentă, chiar dacă necesarul energetic este permanent. De exemplu, este esenţial să se realizeze un aport energetic constant la nivelul creierului, ale cărui necesităţi sunt de aproximativ 5 g glucoză/ oră atât în cazul alimentaţiei, cât şi în condiţii de post alimentar.

Pentru a face faţă acestor necesităţi, controlul metabolic şi hormonal realizează pe parcursul perioadei de absorbţie depozite de substanţe nutritive, în cea mai mare parte sub formă de glicogen şi ţesut adipos, pe care le eliberează postabsorbţie şi pe parcursul posturilor alimentare prelungite. Menţinerea greutăţii corporale constante se realizează printr-un echilibru între ingestia de substanţe nutritive şi consumul energetic. Semnalele interne care echilibrează aportul caloric cu necesarul energetic sunt încă puţin înţelese, însă ele nu acţionează pe o perioadă scurtă, cum este cea dintre mese, ci mai degrabă de-a lungul mai multor zile, realizând modificări compensatorii în volumul cantităţii ingerate. Afectarea acestor factori de control pe o perioadă mai lungă poate determina fie obezitate fie anorexie.

Din punct de vedere al necesităţilor nutriţionale, limitelor şi toleranţelor se poate începe prin a preciza că, organismul conţine mii de tipuri de molecule, dar necesită pentru menţinerea unei stări normale de sănătate aportul unui număr mic de compuşi organici (9 aminoacizi esenţiali, un acid gras şi 13 vitamine) asociate unui aport suficient de apă, energie şi minerale. Majoritatea compuşilor organici din alimentaţie, deşi metabolizaţi şi asimilaţi de către organism, sunt neesenţiali, în sensul că lipsa lor din dietă nu determină îmbolnăvirea. Simplitatea necesităţilor nutriţionale ale unui organism sănătos, în contrast cu complexitatea chimică a organismului, este rezultatul unei capacităţi remarcabile de sinteză endogenă a unui mare număr de molecule organice.

Organismul tinde să-şi menţină compoziţia, iar factorii din alimentaţie îşi modifică compoziţia numai într-o oarecare măsură. Marea majoritate a componentelor ingerate din alimente, incluzând lipide complexe, carbohidraţi şi proteine sunt degradate în părţile lor componente, care sunt folosite pentru sinteza de novo a materialului energetic şi a constituenţilor organismului. În contrast, cele mai multe molecule anorganice din alimentaţie sunt esenţiale din punct de vedere nutriţional (calciu, fosfor, potasiu, sodiu, clor şi magneziu sunt constituenţi principali ai organismului dar sunt necesare şi cantităţi medii de fier, zinc, iar fluorul, cuprul, cromul, iodul, manganul, molibdenul şi seleniul sunt necesare în cantităţi foarte mici, de mai puţin de 1 mg/ zi).

Necesarul de factori nutriţionali esenţiali este definit ca fiind cea mai mică cantitate care menţine masa corporală, compoziţia chimică, morfologia şi funcţiile fiziologice în limite normale şi care previne orice semne clinice sau chimice ale unei stări de deficienţă. Pentru cei mai mulţi factori nutriţionali esenţiali, această valoare este foarte greu de definit, chiar şi pentru adultul sănătos, iar necesităţile diferă în funcţie de diverse perioade, cum ar fi stadiul de dezvoltare al embrionului, de creştere al copilului sau la femeia care este însărcinată şi alăptează. Necesităţile minime diferă de la individ la individ şi sunt determinate de o serie de variabile care ţin de mediul înconjurător şi de profilul genetic, hormonal şi fiziologic al fiecărui individ.

Consecutiv, din punct de vedere clinic, conceptul care spune că standardele nutriţionale ar trebui să se bazeze pe necesităţile nutriţionale a fost înlocuit de conceptul de toleranţe nutriţionale recomandate (TNR), care exprimă nivelele de ingestie ale factorilor nutriţionali esenţiali care, pe baza datelor ştiinţifice, sunt considerate că ar fi adecvate pentru necesităţile nutriţionale ale unei persoane sănătoase.

Aceste toleranţe privesc cantităţile de proteine, vitamine liposolubile, hidrosolubile şi minerale recomandate pe criterii de vârstă, implicit şi pe greutate corporală,  în mai multe categorii principale reprezentate de copii mici, copii, bărbaţi şi femei (unde se face şi precizare privitoare la sarcină şi lactaţie). conceptul de TNR a avut impact mare asupra politicii şi a educaţiei nutriţionale, acesta bazându-se pe mai multe tipuri de evidenţe, care variau în plenitudinea şi acurateţea lor, şi a inclus studii efectuate pe pacienţi cu deficit nutriţional, studii ale balanţei nutriţionale, evaluări biochimice ale funcţiilor în raport cu ingestia de factori nutritivi, ingestia de factori nutritivi la persoanele sănătoase, studii epidemiologice ale relaţiei dintre statusul nutriţional şi ingestia de factori nutritivi şi, în unele cazuri, extrapolarea datelor obţinute din diverse experimente.

Când datele sunt insuficiente pentru a formula anumite TNR, este utilizat termenul de sigur şi adecvat, cum ar fi cazul biotinei, cuprului, manganului şi molibdenului (unde se face aceeaşi "grupare" pe criterii de vârstă în sugari, copii şi adolescenţi şi adulţi). În principiu, în ambele formulări, atât cea de TNR, cât şi cea de sigur şi adecvat, necesarul fiziologic minim este definit astfel încât să cuprindă variaţiile necesarului şi eficienţa diferită a utilizării factorilor nutritivi de către indivizi separaţi, precum şi biodisponibilitatea diferită a diverselor alimente. Scopul acestor recomandări este de a defini o limită de siguranţă adecvată pentru fiecare factor nutritiv, prin depăşirea necesităţilor actuale ale celor mai multor indivizi. Oricum, nici TNR şi nici termenul de sigur şi adecvat nu definesc necesarul nutriţional pentru o sănătate optimă a individului.

Ingestia doar a unor factori nutritivi esenţiali sub nivelul critic care determină boala şi ingestia a mai multor factori nutritivi peste un nivel specific afectează în  egală măsură structura sau funcţia organismului. O ingestie mai mare decât o toleranţă zilnică poate determina o disfuncţie acută, progresivă sau permanentă. Obezitatea, fluoroza, ateroscleroza, hipervitaminoza A şi hipervitaminoza D sunt exemple ale consecinţelor pe termen lung ale ingestiei excesive de factori nutritivi (manifestările acute ale intoleranţei la dietă includ greaţă, crampe abdominale, vomismente şi diaree - în excesul de alimentaţie, aritmii - în intoxicaţia cu potasiu, şi hiponatremie - în intoxicaţia cu apă???).

O dietă sănătoasă determină nivele ale ingestiei factorilor nutritivi cuprinse între două treimi ale necesarului minim şi toleranţa maximă. Recunoaşterea faptului că toleranţa pentru un factor nutritiv poate fi depăşită este un factor important în special pentru nutriţia parenterală, când mecanismele gastrointestinale (senzaţia de plenitudine, voma, absorbţia incompletă, diaree), care protejează în mod obişnuit faţă de consecinţele unei ingestii în exces de factori nutritivi, sunt anulate. Toleranţa maximă pentru muţi factori nutritivi este nesigură. De exemplu, nu este cunoscut dacă o ingestie crescută de proteine şi/ sau aminoacizi de către atleţi şi maniaci în privinţa mâncărurilor (bulimici) este sănătoasă.

Dar, să trecem la modificări ale necesităţilor nutriţionale. Atât TNR, cât şi toleranţa maximă pentru fiecare factor nutritiv sunt influenţate de o varietate de elemente: vârstă, rata creşterii, exerciţiul fizic, sarcină şi lactaţie, compoziţia alimentaţiei, boli asociate şi medicamente. Limita dintre necesar şi toleranţă este greu de definit în ceea ce priveşte o ingestie adecvată, aşa cum se observă în cazul ingestiei adecvate de proteine la un pacient caşectic cu ciroză şi encefalopatie hepatică.

Din punct de vedere al factorilor fiziologici, creşterea, exerciţiul fizic susţinut, sarcina şi lactaţia cresc necesarul de energie şi factori nutritivi esenţiali. În condiţii climatice extreme, necesarul nutriţional poate fie să crească, fie să scadă, în funcţie de pierderile energetice. La bătrâni, necesarul de energie şi factori nutritivi pe unitatea de masă corporală este acelaşi ca la indivizii tineri. Totuşi, din cauza scăderii masei corporale şi a reducerii activităţii, necesarul energetic scade de obicei cu vârsta (din cauza raţiunilor atât sociale, cât şi medicale, îmbătrânirea este expusă apariţiei unei malnutriţii proteice şi a deficitului de microelemente, cum ar acid ascorbic şi acid folic).

În ceea ce priveşte compoziţia alimentaţiei, pentru dietele cu conţinut identic în factori nutritivi, disponibilitatea biologică a indivizilor poate varia. De exemplu, proteinele nu au valori biologice egale, în sensul unui conţinut optim de aminoacizi, şi nici capacitatea de a realiza o creştere lineară maximă la copii (în particular, conţinutul de triptofan poate varia mult la nivelul diverselor proteine). Proteinele din lapte, ouă, carne au o valoare biologică mare, pe când proteinele din porumb (mălai), făină de soia şi glutenul din grâu au o valoare biologică scăzută. Chiar şi atunci când dieta este adecvată, factorii individuali pot influenţa biodisponibilitatea, cum ar fi, de exemplu, afectarea absorbţiei calciului şi magneziului de către fitaţii din dietă, precum şi absorbţia fierului care nu este inclus în hem, care este scăzută atunci când dieta conţine cantităţi mici de acid ascorbic.

În plus, trebuie ţinut cont de calea de administrare. Recomandările de alimentaţie se aplică pentru aportul prin tractul gastrointestinal "sănătos". Absorbţia aminoacizilor, carbohidraţilor, lipidelor, sodiului, clorului şi potasiului ingerate este cu atât mai eficientă dacă TNR sunt aceleaşi atât pentru nutriţia parenterală, cât şi pentru cea orală. Totuşi, pentru cele mai multe minerale, absorbţia netă este de 50% sau mai puţin, iar necesarul de minerale în nutriţia parenterală este mai mic decât cel din nutriţia orală. Timpul de administrare poate de asemenea să fie important.

De exemplu, din moment ce excesul de aminoacizi nu este stocat, ci este convertit în material energetic, toţi aminoacizii esenţiali trebuie să fie prezenţi simultan în dietă, pentru a realiza o sinteză proteică maximă. Intervine aici şi boala, care poate afecta necesarul de factori nutritivi şi toleranţele acestora printr-o varietate de mecanisme, incluzând inducerea anorexiei (în cancer, SIDA, obstrucţie gastrointestinală), creşterea utilizării de factori nutritivi (febră, infecţie, traumatism, hemoliză, cancer, refacere pentru malnutriţie), malabsorbţie (fibroză chistică, sprue), scăderea metabolismului factorilor nutritivi (boli ale rinichiului şi ficatului), pierderi de factori nutritivi (arsuri, pierderi de sânge, aspiraţie nazogastrică, diaree), hiperabsorbţie (hipercalciuria cu hiperabsorbţie, hemocromatoza), scăderea excreţiei (uremie) şi terapia medicamentoasă (colestiramină, colestipol).

Atât pentru azi... Data viitoare voi aborda factorii nutritivi esenţiali.

O săptămână din cele mai bune, înţelegere, dragoste şi recunoştinţă!

Dorin, Merticaru