Alimentația și necesitățile nutriționale (2)

Deci, să discutăm despre factorii nutritivi esenţiali, începând cu apa...

Pentru scopuri practice, se consideră că un aport de 1 ml de apă pentru 1 kcal de energie consumată este adecvat pentru adulţii aflaţi în situaţii obişnuite. Totuşi, riscul unei intoxicaţii cu apă este atât de îndepărtat, încât ingestia recomandată de apă este de obicei crescută la 1,5 ml pentru 1 kcal de energie consumată, ceea ce permite variaţii ale nivelului de activitate, transpiraţiei şi încărcăturii cu solvaţi. În mod normal, sunt excretaţi 50 până la 100 ml de apă/ zi în fecale, 500 până la 1.000 ml sunt pierduţi prin evaporare sau expir, iar 1.000 ml sau mai mult sunt eliminaţi prin urină. Ingestia de apă trebuie să echilibreze aceste pierderi, evitând supra sau subhidratarea, în mod deosebit atunci când cresc pierderile externe.

Pierderile de apă prin fecale pot atinge până la 5 l/ zi în diareea severă, iar fiecare grad Celsius de febră determină o pierdere, în plus, de aproape 200 ml apă. Atunci când funcţia renală este normală şi ingestia de solvaţi este adecvată, cei mai mulţi din adulţii sănătoşi pot să excrete în siguranţă până la 18 l urină/ zi, datorită unei capacităţi renale crescute de excreţie a apei libere. O atenţie specială trebuie acordată necesarului de apă la bătrâni, a căror senzaţie de sete poate fi scăzută. Creşterea necesarului de apă în sarcină se face cu aproape 30 ml/ zi, iar în primele 6 luni de lactaţie necesarul de apă creşte cu aproape 1.000 ml/ zi. Cererea de apă este crescută la copiii mici, datorită suprafeţei corporale mari, capacităţii renale limitate de reţinere a solvaţilor şi unei abilităţi limitate de a-şi exprima senzaţia de sete.

Să trecem la energie! Pentru a menţine o greutate corporală constantă, aportul energetic trebuie să egaleze consumul acesteia, care cuprinde energia cheltuită pentru metabolismul bazal (MB), metabolismul alimentelor (acţiune dinamică specifică) şi activitatea fizică. Există diferite moduri de a determina necesarul (consumul) de energie, dintre care voi prezenta ecuaţia Harris-Benedict care ia în calcul greutatea (g în kg), înălţimea (h în cm) şi vârsta (v în ani). Astfel, pentru a exprima MB există două formule (una pentru femei - f şi una pentru bărbaţi - b) care au forma:

MBf = 655 + (9,5 x g) + (1,8 x h) - (4,7 x v)
MBb = 66 + (13,7 x g) + (5 x h) - (6,8 x v)

La aceste consumuri energetice bazale se adaugă 30, 50 sau 100 procente pentru activitate sedentară, moderată sau mai mare. Pacienţii spitalizaţi necesită de obicei 120 procente din MB pentru a preveni alterarea tisulară şi pentru a permite anabolismul. Consumul energetic este crescut prin febră (13 procente pentru fiecare grad Celsius peste normal), arsuri şi traumatisme (40 până la 100 procente) şi hipertiroidism (10 până la 100 procente). Pacienţii cu malabsorbţie pot absorbi de la câteva până la 25 procente din caloriile ingerate şi poate fi imposibil să se suplimenteze creşterea nevoilor energetice din cadrul bolii cu o alimentare per os, dacă mărirea ingestiei de factori nutritivi determină diaree. În asemenea condiţii, nutriţia parenterală poate fi utilă în prevenirea malnutriţiei progresive. În stările hipometabolice, cum ar fi hipertiroidismul sau insuficienţa suprarenală, necesarul energetic este scăzut. Pacienţii spitalizaţi trebuie cântăriţi zilnic şi aportul energetic trebuie să fie adecvat.

Proteinele din dietă reprezintă o sursă de energie şi realizează aportul unui amestec de aminoacizi necesari pentru sinteza de proteine. Adulţii sănătoşi au nevoie de nouă aminoacizi esenţiali (treonină, valină, isoleucină, leucină, lisină, triptofan, meionină-cistină, tirosină-fenilalanină şi histidină) în cantităţi ce variază pentru fiecare între 250 - 1.100 mg/ zi. Necesarul de proteine din dietă depinde de valoarea biologică a acestora (determinată în primul rând prin conţinutul de aminoacizi esenţiali). Valoarea biologică a majorităţii proteinelor din alimente este în ordinea: produse animale mai mare decât legume mai mare decât cereale (orez, grâu, porumb) mai mare decât rădăcinoase.

TNR a adulţilor pentru proteine presupune o valoare biologică mai mare, caracteristică proteinelor animale, cele cu valoare biologică mică implică un necesar proteic crescut. Necesarul proteic este de asemenea influenţat de aportul energetic (când aportul energetic este realizat prin calorii nonproteice, ingestia de aminoacizi poate fi utilă în sinteza de proteine, când aportul energetic este mic, aminoacizii ingeraţi sunt folosiţi pentru sinteza de glucoză şi oxidare). Deci, o alimentaţie cu aport energetic scăzut face ca individul să fie mult mai vulnerabil la un aport proteic scăzut, un fenomen care are o preponderenţă crescută în malnutriţia combinată de energie şi proteine.

Necesarul proteic este mai mare în perioada de creştere, în sarcină, lactaţie şi refacere după malnutriţie şi este scăzut în insuficienţa hepatică şi renală. Scăderea necesarului proteic în insuficienţa hepatică apare datorită catabolismului scăzut al aminoacizilor esenţiali şi neesenţiali, iar în insuficienţa renală este datorată faptului că amoniul poate fi reutilizat pentru sinteza de aminoacizi neesenţiali. În ambele situaţii, toleranţa unei diete proteice este scăzută, iar ingestia normală de proteine poate precipita encefalopatia la pacienţii cu ciroză hepatică sau poate înrăutăţi statusul uremic la cei cu insuficienţă renală.

Cât despre lipide, necesarul absolut de lipide este de numai 1 g/ zi de acid linoleic (acid polinesaturat), pentru sinteza de prostaglandine. O dietă tipică conţine aproape 35% din calorii provenite din lipide, dar pentru a reduce dezvoltarea aterosclerozei se recomandă ca nu mai mult de 30% din calorii să fie date de lipide şi, din acestea, mai puţin de o treime să fie saturate. În general carbohidraţii reprezintă factorii nutritivi care înlocuiesc lipidele. Dieta lipsită de grăsimi este mai puţin acceptabilă şi poate determina o malnutriţie de proteine şi energie dacă alegerea alimentelor nu se face cu grijă.

TNR şi ingestia zilnică de vitamine şi minerale este prezentată în tot felul de studii, iar afecţiunile clinice care rezultă din deficitele acestora sunt multiple şi le voi aborda mai târziu. Este bine de amintit faptul că ingestia excesivă de vitamine liposolubile, minerale şi electroliţi este în mod deosebit periculoasă.  Acum voi insera doar unele semne legate de dezechilibrele induse de aportul "eronat" de vitamine şi minerale. Pot apare spasme musculare sau piele uscata care, deşi pot fi cauzate de efortul fizic intens, respectiv de expunerea prelungita la soare, aceste simptome pot ascunde o lipsa de vitamine si de minerale. Buzele crăpate, pot fi un semn al lipsei de vitamina A.

Multe dintre simptomele carenţei de vitamine şi minerale din organism apar la nivelul pielii, vitaminele fiind cele care ajuta la producerea de colagen, proteina prezenta în ţesutul conjunctiv, dar pe care corpul o produce în cantităţi din ce în ce mai mici pe măsura ce îmbătrânim. De aceea, lipsa lor poate duce la apariţia petelor maronii, a pielii uscate sau a ridurilor. Printre „semnalele” carenţei de vitamine C, B12, B6, zinc, fier, acid folic, dar şi de acizi graşi esenţiali se numără eczemele şi ulceraţiile ce apar la nivelul gurii. Buzele uscate şi crăpate (în special în colţul gurii) nu sunt doar un semn al deshidratării, ci un alt semn al lipsei de vitamine A, B2, B6 şi acid folic din organism. O alta „consecinţă” a carenţei de vitamine este şi pielea înroşită şi iritată, dar şi cea uscată, ce necesită o hidratare mai intensă.

Astfel de neplăceri apar atunci când nivelul de vitamine B, E, dar şi de zinc este mic. Tot carenţele de vitamine şi minerale pot face ca rănile să se vindece mai greu. Mătreaţa poate fi cauzată de carenţa de vitamine B. Deficitul de vitamine şi de minerale din corp afectează, în egală măsură, sănătatea şi aspectul podoabei capilare. Ele sunt cele care îmbunătăţesc circulaţia sangvină de la nivelul scalpului, ceea ce stimulează şi creşterea părului. Părul aspru, cel care are tendinţa de a se rupe uşor şi mătreaţa pot fi puse pe seama lipsei vitaminelor B2, B6, zinc, magneziu si biotină.

Pe de altă parte, tendinţa părului de a se îngrăşa sau de a se usca, în ciuda numeroaselor produse de îngrijire pe care le foloseşti, este dată de lipsa de acid folic şi de vitamina B5. Cele doua vitamine favorizează creşterea şi regenerarea mai rapidă a părului. Semnele carenţei de vitamine şi minerale mai pot apărea şi la nivelul unghiilor. Cele care se rup, se exfoliază uşor, fie prezenţa petelor sau liniilor albe se numără printre „consecinţele” lipsei de vitamina A, B6, C, calciu, seleniu si biotină. Lipsa de magneziu poate afecta vederea. Esenţiale pentru sănătatea oculară, vitaminele A, B2, B6, B9 şi zincul ajută ochii să se adapteze la schimbările de lumină, previn apariţia cataractei şi a degenerescenţei maculare (cauză importantă a pierderii vederii la vârstnici).

Printre cele mai frecvente semne ale carenţei acestor vitamine şi minerale se numără şi oboseala oculară, vederea înceţoşată, senzaţia de mâncărime, de arsură sau de nisip în ochi, dar şi petele întunecate care apar în centrul câmpului vizual. De asemenea, spasmele oculare şi sensibilitatea la lumină sunt semnale pe care organismul de transmite în cazul deficitului de magneziu şi de vitamina C. Furnicăturile şi amorţeala în mâini şi picioare, deşi par consecinţe ale oboselii sau a statului mult în picioare, aceste neplăceri pot fi puse şi pe seama lipsei de vitamina B9, B6 si B12, implicate în buna funcţionare a sistemului nervos. În multe dintre cazuri, carenţa acestor vitamine este asociată cu stări de surmenaj sau de anxietate.

O altă consecinţă a deficitului de vitamine şi minerale din organism este şi sindromul premenstrual. Lipsa zincului, a magneziului, a calciului şi a vitaminelor B6 şi E favorizează apariţia durerilor abdominale şi de cap, neplăceri specifice acestui sindrom. Alte simptome ale carenţei de vitamine şi minerale sunt reprezentate de: crampe musculare intense - carenţa de magneziu este implicată şi în apariţia durerilor de picioare şi de spate; slăbiciune, oboseală – lipsa de fier din organism; dureri în zona pieptului – deficitul de magneziu afectează, în cele mai multe dintre cazuri, persoanele cardiace; tulburări de coordonare, de învăţare – lipsa de vitamine B1, B6 şi E. Vitaminele din complexul B contribuie la funcţionarea normală a sistemului nervos, la reducerea oboselii, în timp ce vitamina E protejează celulele împotriva stresului oxidativ.

Şiii, cred că ajunge pentru azi... Pentru data viitoare vom trece la evaluarea stării de nutriţie...

Înţelegere, dragoste şi recunoştinţă!

Dorin, Merticaru