Cum funcționează... "Mintea" noastră (1)

La acest moment (al totalului postărilor mele legate de Noua Medicină pe mai bine de un an de zile) se poate spune că am prezentat majoritatea "lucrurilor" necesare pentru înţelegerea conexă a tot ceea ce voi prezenta de acum încolo. Aşa că, hai să trecem cu adevărat la treabă!

Primul lucru asupra căruia trebuie să ne orientăm atenţia este reprezentat de funcţionarea (nu şi structura, cel puţin în detaliu) creierului (denumit generic "mintea") şi a sistemul nervos uman.

Ambele "repere" sunt structurate din neuroni, clasă de celule specifice pentru sistemul nervos (central şi periferic). Şi, "dotarea noastră" are între 16 şi 40 miliarde de neuroni (dar se pare că "Einsteinii" au "spre" 100 de miliarde, prin creşterea ponderii celulelor cenuşii în detrimentul celulelor albe - popular "au mai multă materie cenuşie"). Neuronul este o celulă adaptată la recepţionarea şi transmiterea informaţiei, unitatea elementară (celulară), embriologică, anatomică, funcţională, trofică şi metabolică a sistemului nervos.

Din punct de vedere funcţional neuronul este format din: 1. regiunea receptoare formată din corpul celular (soma) împreună cu dendritele ("zonă" în care se recepţionează şi procesează informaţia, loc în care se stabileşte contactul cu alţi neuroni prin sinapse - de obicei nu formează potenţiale de acţiune ci doar potenţiale locale denumite şi potenţiale postsinaptice), 2. regiunea conducătoare formată din axon, până la arborizaţia sa (zonă de transmitere a potenţialelor de acţiune - informaţii - prin sumarea potenţialelor locale) şi 3. regiunea efectoare reprezentată de arborizaţia neuronală (unde potenţialul de acţiune este recodificat sub formă chimică şi "transmis" prin neurotransmiţători prin sinapsa regiunii receptoare a următorului neuron).

Pentru cei mai puţin doritori de cunoaştere, neuronul este asemenea mâinii noastre, unde palma reprezintă corpul neuronului, degetele reprezintă dendritele iar braţul reprezintă axonul (care poate fi imaginat ca un fel de cablu electric unde izolaţia este "asigurată" de teaca mielină - ciudat organizată din bucăţele de materie mielinica care transmit potenţialele - informaţia - din nod în nod până acolo unde trebuie). Degetele preiau informaţia de la alte degete, o transmit palmelor şi, de-a lungul braţelor informaţia îşi continuă cursul. Mai simplu de atât nu am cum să descriu acestea...

Nu voi intra în alte detalii deoarece nu este cazul. Ideea de bază este că, în esenţă, neuronii sunt simple celule cu rol senzitiv (receptori), motori (efectori), de asociaţie (intercalari) şi secretori. Deci, ei au funcţii definite care, prin selectivitatea şi permeabilitatea selectivă a somelor lor, realizează toate prelucrările de informaţie necesare, unui individ la care se adaugă o colaborare de tip "învăţare" (o altă formă de răspuns selectiv) ce se manifestă prin formarea de legături dendritice selective.

Ceva gen relaţiile umane: Eu mă cunosc cu Tine, care îl ştii pe Cutare, care îl ştie pe Cutărescu şi care împreună putem face nu ştiu ce. Suntem receptori dacă "slujim" un fel de sistem tip "telefonul fără fir" (Ion se atinge cu Maria), suntem efectori dacă îl ajutăm pe vecinul Ion să se manifeste (sau pe vecina), suntem de asociaţie dacă ne intercalăm într-un arbore de relaţii şi suntem secretori dacă producem ceva. Aşa că, dacă vrem să facem o treabă, apelăm la relaţiile noastre. Dacă nu avem relaţii, de exemplu, să îndreptăm tabla la maşină (osul rupt sau fisurat), ori renunţăm la idee ori naştem (dacă ne este permis acest lucru) o relaţie nouă cu un tinichigiu "Nea OsteoGigi" care, astfel, devine un punct de conexiune cu toate lanţurile noastre de relaţii şi ale lui şi astfel "îndreptăm femurul omului". Nu cred că este greu de înţeles...

Dar, ce trebuie înţeles neapărat, este că transmiterea impulsului nervos (informaţiei) nu se face asemenea curentului electric, ca un flux de electroni printr-o structură transmiţătoare de la un potenţial crescut către un potenţial scăzut (sau invers). Prin structurile neuronale impulsul nervos se deplasează într-un singur sens (există semnal şi în celălalt sens dar el ţine de "plasticitatea dendritică" şi nu are funcţie de transmitere efectivă) prin intermediul schimbărilor de potenţial membranar produse datorită acţiunii neurotransmiţătorilor la nivelul sinapselor (şi, aceste sinapse reprezintă, de fapt, un spaţiu în care acţionează neurotransmiţătorii, neuronii nefiind vreodată în contact direct, cel puţin fiziologic) sau prin deplasarea modificării de potenţial din "cuplă" în "cuplă" (noduri Ranvier) a plăcilor mielinice de-a lungul axonului (motiv pentru care axonii nemielinizaţi conduc mai repede depolarizarea/ semnalul).

Să vă povestesc despre modificările de potenţial (ale echilibrului membranar al K+ şi Na+) în care intervine Ca2+, toate în funcţie de voltajul ce rezultă din depolarizare, de PPSE sau PPSI, despre inhibiţii pre şi postsinaptice, despre legile de propagare cum ar fi "legea tot sau nimic", hmmm, noua medicină nu este aşa complicată ca vechea medicină...

Ceea ce contează în cazul noii medicine (şi, chiar dacă medicina actuală se complică cu explicaţii de "te ia leşinul" ei nu le aplică "în practică" decât dacă sunt farmacişti sau neurologi - dar şi aici, hmmm, consideraţiile sunt "de ansamblu" nu atât de particulare) sunt lanţurile de relaţii, gradul lor şi, bineînţeles, specializarea lor.

Despre lanţurile de relaţii v-aţi putut da seama la ce mă refer din cele prezentate mai sus.

Gradul relaţiilor este o "referire" la un fel de certitudine, de agreere a lanţurilor respective. Celula, conform celor descrise în posturile despre viaţă (postate acum un an), dezvoltă permeabilitate selectivă în timp. Astfel, la nivel membranar ea are poziţionate nişte "porţi" care identifică ceva anume, necesar bunei funcţionări a acesteia (în cazul neuronului apare, pe lângă comparaţia directă cu o celulă normală, şi faptul că potenţialele se manifestă la nivelul membranei care are, astfel, un fel de supliment de "permeabilitate selectivă").

Dacă acel ceva este necesar de mai multe ori, şi el există în mediul înconjurător, pentru asigurarea abundenţei "necesare" (a fluxului necesar) celula poziţionează pe membrană mai multe porţi de intrare (sau ieşire) pentru acel ceva (bineînţeles că nu trebuie să uităm de spaţiul limitat al membranei care poate fi umplut de anumite "porţi" în detrimentul altora sau, mai rău, multe "porţi" pot da dependenţă pentru acel ceva care trebuie "să intre" (sau "să iasă"), odată ce există atât de multe porţi - dar, despre asta mai târziu). În cazul neuronilor, ceea ce am descris mai devreme, se aplică şi în cazul modului de "naştere" şi "preluare" a potenţialelor.

Deci, dacă apelez de mai multe ori la "OsteoGigi", de fiecare dată când apare problema vom apela numai la "OsteoGigi", fără a mai verifica dacă există şi alte alternative, pentru că, în timp, am dezvoltat un grad înalt de legătură (eventual, o adevărată dependenţă, mai ales dacă se rezolvă prin acest "apel" problemele care au atras solicitarea respectivă) cu OsteoGigi (şi lanţurile lui de relaţii). În cazul în care nevoile noastre cresc, pe lângă OsteoGigi acceptăm şi ajutorul lui OsteoIon, OsteoVasile, etc, "născând" noi lanţuri de relaţii.

Important este ca femurul să fie reparat cât mai repede şi cât mai bine.

Şi, acum, a venit rândul specializării. În exemplul "banal şi stupid" cu femurul, pot apare două situaţii: una legată de o situaţie "de urgenţă", în urma unui accident sau a unei agresiuni, şi una legată de o situaţie "normală", de creştere sau întreţinere normală a femurului. Organismul uman are o delimitare clară a tuturor structurilor (mai ales nervoase) ce se grupează în sistemul nervos vegetativ (autonom) care cuprinde structurile simpatice (de urgenţă) şi parasimpatice (normale) - dar să nu uităm de elementele "de decizie superioară" (grupate la diferite niveluri) care se delimitează, într-o oarecare măsură, mai ales pe baza "dreptului de feed-back" şi de reacţie conştientă (sau nu) denumit sistem nervos, "neautonom şi voluntar" (şi gata).

În cazul sistemului nervos autonom (vegetativ), aşadar, avem o structurare simpatică (un sistem nervos simpatic) care, chiar dacă medicii clasici spun că are treabă numai cu sistemul nervos vegetativ, ei sunt de acord cu noi care spunem acestei structurări că se ocupă de orice este legat de reacţia "luptă sau fugă" (răspuns simpato-adrenal), "de urgenţă". Acesta acţionează autonom, fără control conştient, şi pregăteşte corpul pentru acţiuni în situaţii periculoase sau cu "conţinut" imediat şi "exploziv".

Nu voi intra în prea multe detalii dar voi "sublinia" cele mai de bază reacţii ale sale: creşterea ritmului cardiac (intensificarea forţei de contracţie a cordului rezultă din acţiunea asupra miocardului ventricular), creşterea tensiunii arteriale (ceea ce determină o mai bună perfuzare cu sânge, acolo unde este nevoie), dilatarea vaselor sanguine ce irigă inima (coronare) şi a vaselor cerebrale, pielea şi mucoasele, constricţia vaselor sanguine ale viscerelor abdominale, dilatarea pupilelor, piloerecţia (ridicarea părului), dilatarea bronhiilor (prin relaxarea musculaturii netede bronhiale) pentru facilitarea respiraţiei, creşterea glicemiei, a concentraţiei acizilor graşi plasmatici (furnizând astfel o cantitate mărită de energie "rapid consumabilă"), scăderea peristaltismului intestinal general, a motilităţii intestinului gros şi contracţia sfincterelor, creşterea transpiraţiei, reducerea secreţiei glandelor salivare, etc.

Reacţiile sale se "bazează" pe eliberarea în sânge de acetilcolină care activează secreţia de adrenalină (epinefrină) şi noradrenalină (norepinefrină). Reacţiile acestuia sunt denumite simpatotone. Extirparea totală a lanţului simpatic paravertebral permite supravieţuirea, dar numai în condiţii de mediu cât mai constant posibil. Datorită efectelor sale este socotit a fi un sistem catabolic.

Structurarea parasimpatică (un sistem nervos parasimpatic) care (bla, bla) are treabă numai cu sistemul nervos vegetativ şi se ocupă de orice este legat de dezvoltare, odihnă şi digestie "involuntară" (fiind, dacă nu aţi uitat, un sistem autonom). Faţă de sistemul simpatic, el are funcţie inversă, dar suplimentat cu elementele de dezvoltare, atunci când este cazul, acţiunile acestuia fiind mai discrete şi mai difuze comparativ cu cele simpatice. Acţiunile sale principale sunt reprezentate de conservarea energiei, constricţia pupilei (mioza) şi stimularea contracţiei muşchiului ciliar pentru a relaxa ligamentele suspensoare ale lentilei pentru acomodarea vederii "la apropiere", încetinirea ritmului cardiac, bronhoconstricţie, creşterea activităţii intestinale şi relaxarea sfincterelor, creşterea activităţii glandelor, relaxarea muşchilor din tractul intestinal. Mediatorii acestuia sunt reprezentaţi de acetilcolină.

Reacţiile acestuia sunt denumite vagotone. Datorită efectelor sale este considerat un sistem anabolic (dar, numai aşa nu este, deoarece el ţine de un echilibru al necesităţilor de dezvoltare, reparare, susţinere, etc).

Deci, dacă ar fi să tragem un fel de concluzie, pe baza celor prezentate până acum, avem deja de a face cu două "sisteme": 1. un sistem nervos voluntar, conştient, care ţine de reacţii coordonate sau "simţite" în mod direct de noi la a cărui funcţionalitate "intervenim" cu un fel de reacţii de feedback (de răspuns) mai mult sau mai puţin conştiente (care au de a face, în principal, cu sistemul nervos) şi 2. un sistem nervos involuntar, inconştient care ţine de reacţii coordonate dar "nesimţite" în mod direct de noi, la a cărui funcţionalitate putem interveni rar, indirect (de multe ori numai cu antrenament suplimentar), care ţine în mod direct de funcţionalitatea trupului în directă relaţie cu manifestările celuilalt sistem nervos (inclusiv cu reacţiile conştiente) şi care este baza reacţiilor emoţionale (şi are de a face cu sistemele nervos simpatic şi parasimpatic).

La toate acestea se pot adăuga unele elemente cum ar fi sistemul His-Purkinje care reprezintă un fel de "creier" intern şi destul de autonom al inimii, faptul că, de fapt, fiecare celulă are propriul ei "creier" reprezentat de membrana celulară (nu vă miraţi, doar citiţi argumentele prezentate anterior în cuprinsul acestui blog - dorinm) şi aglomerarea lor specifică în diferitele organe ale organismului poate duce la concluzia că se formează "entităţi de reacţie-gândire", la influenţa apei care acumulează în structurile moleculare care le formează propriile informaţii ce atrag propriile reacţii ale zonelor ce conţin diferite structuri ale apei... Hmmm... Lucrurile se complică mai mult decât v-aţi imagina.

Într-un fel de concluzie, întreaga "gaşcă" de celule din organism este vinovată de modul cum gândim, cum reacţionăm la gânduri şi, nu în ultimă instanţă, totul este supus "interacţiunii atât cu mediul înconjurător cât şi cu cel intern"... Dar, despre toate acestea ceva mai târziu.

Şi, acum nu am avut de gând decât să prezint lucruri la modul general. Detaliile vor veni încetul cu încetul pe parcursul postărilor viitoare.

În finalul acestei postări, ca să ne mai distrăm puţin, iată câteva "picanterii" ale studioşilor: 1. oamenii mai sensibili, mai stimulabili, mai energici, mai "deschişi la minte" vor realiza mai multe sinapse (până la 300% în plus) faţă de nesimţiţii adevăraţi, de lenoşi şi flegmatici; 2. hrănirea adecvată până la dezvoltarea completă a creierului afectează crucial numărul de neuroni, un copil bine hrănit având mai mult creier decât unul prost hrănit (deci, nu este adevărată chestia cu "pufos şi prost"), 3. în fiecare zi un om pierde aproximativ 100 de mii de neuroni, deci aproximativ 3 miliarde în toată viaţa, un bătrân sfârşind la finele vieţii cu 35% mai puţine sinapse (asta este vrăjeală la maxim, nu mă pot abţine - bătrânii, în imaginaţia lor, sunt, cu certitudine mai proşti decât ei înşişi în tinere, pierzând odată cu acumularea experienţei de o viaţă neuronii şi sinapsele - la ce bun chestia cu "a dat în mintea copiilor"?!?); 4. femeile au în medie cu 16% mai puţini neuroni decât bărbaţii, lucru ce atrage cu 30% mai puţine sinapse (oi fi eu bărbat dar nu am observat asta până acum nici măcar la "bebeluşe")... Şi pot continua aşa gen: fumatul şi alcoolul ne prosteşte şi murim mai repede, viaţa sexuală dezechilibrată (prea mult intercurs, masturbaţie, etc.) ne "dileşte" conexiunile (păi, şi normal, dacă stai prea mult într-un loc nu cunoşti prea multe), bla, bla, bla... Ce glume bune atât timp cât totul este evoluţie, în "sus" sau în "jos"...

Zile bune, pline de Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!!!

Dorin, Merticaru