Cum funcționează... "Trupul" nostru (8)

Voi continua tema de ieri... Deci, numeroşi cercetători au abordat pe larg problema existenţei câmpului biologic şi interferenţa sa cu câmpuri magnetice şi electrice induse experimental (şi asta nu pentru a demonstra vreo interacţiune cu multitudinea de câmpuri la care suntem supuşi zilnic din punct de vedere al tehnologiei - undele radio, ale celularelor, etc - ci axat pe tema "informaţiei vieţii"). Astfel, plecând de la ideea că mişcarea electronilor generează câmpuri electromagnetice, iar funcţionarea materiei vii (şi nu numai) nu înseamnă altceva decât un continuu transfer de electroni, ei au descoperit ca fiind implicită existenţa unui câmp magnetic la nivelul tuturor structurilor vii.

Câmpul biologic ar fi legat de asimetria structurală a macromoleculelor proteice. Această asimetrie structurală ar genera la rândul său o asimetrie electrică şi magnetică şi, foarte important ca punct de vedere, ar constitui cauza însăşi a reactivităţii structurilor vii. Ca orice câmp energetic, biocâmpul se propagă sub formă de unde, de aici şi posibilitatea ca transferul de energie şi informaţie impus de complexitatea reacţiilor biochimice din celule să se realizeze prin intermediul biocâmpului, influxul nervos având doar rol de declanşare, de iniţiere a proceselor biochimice necesare vieţii.

Avem astfel de a face cu un adevărat ocean de semnale, de informaţii. "Vorbind" la modul figurat, se poate spune că plutim într-o permanentă baie de semnale. Emitem şi recepţionăm în continuu semnale prin intermediul cărora ne integrăm în marea ordine a vieţii. Graţie acestor semnale ne integrăm şi suntem influenţaţi de tot ceea ce se întâmplă în biocâmpul "global" şi influenţăm în acelaşi timp şi comunicăm cu tot ceea ce este viu.

În consecinţă, apariţia şi organizarea iniţială a celulelor într-un univers de semnale fără posibilitatea de a le recepţiona. de a le percepe, ar fi un nonsens biologic. Este încă un argument ce impune ideea, pe care am dezvoltat-o în postările anterioare, că la toate nivelurile de organizare ale vieţii, indiferent dacă îi cunoaştem sau nu o structură de tip nervos (o structură specializată), este prezentă capacitatea de receptare a informaţiilor din mediu, de prelucrare a lor şi de emitere a unui feedback, a unui comportament adecvat.

Dacă viaţa înseamnă schimb de informaţie şi energie cu mediul, dacă în structura unui organism viu sunt reflectate condiţiile de mediu în care acesta s-a format, oricum am vrea noi să interpretăm viaţa, ca expresie a hazardului (produs în ultimă instanţă tot de mediu) sau ca expresie a legităţilor impuse de evoluţie, posibilitatea de a percepe semnalele din spaţiul ce o înconjoară şi de a emite la rându-i semnale apare ca evidentă.

Avem astfel de a face cu biocomunicaţie, în adevărata accepţiune a termenului. După cum am subliniat, dacă acceptăm această idee impusă practic de o mulţime de procese, cărora nu li se poate atribui altă descriere decât "biocomunicaţie", fenomenele descrise îşi pot găsi o explicaţie ştiinţifică, fără să fie ignorate numai pentru că nu pot fi explicate şi abandonate domeniului atât de mult speculat al supranaturalului. S-au efectuat experienţe care sugerează existenţa unui limbaj între celule, adică posibilitatea acestora de a-şi transmite şi recepţiona semnale prin care sunt informate asupra stării lor. Amintesc aici de experimentul cu peretele de cuarţ şi cel din sticlă de care aminteam în postările anterioare. Pentru cei ce nu au parcurs acel material voi da unele detalii...

Avem două culturi identice de celule vii separate de un perete. Dacă afectăm, de exemplu viral, una din colonii, în cazul separării lor printr-un perete de sticlă (un bun izolator) nu se realizează comunicaţie între colonii. Dacă înlocuim peretele de sticlă cu unul de cuarţ, care permite biocomunicaţia, se constată că lotul martor începe să prezinte aceleaşi "problema" ca şi lotul infectat viral. Experienţa conferă acelaşi rezultat şi în cazul utilizării a diferite substanţe toxice.

Cum între cele două colonii nu există nici o legătură printr-o structură vie, se presupune că fenomenul s-ar produce prin transmiterea de semnale purtătoare de informaţie patologică prin peretele de cuarţ (sticla are o structură moleculară rigidă, izolatoare în cazul nostru, pe când cuarţul este un foarte bun transmiţător de unde electromagnetice). Mesajul pare a fi codificat şi transmis prin radiaţia electromagnetică (cercetătorii identificând chiar faptul că undele de comunicaţie ar avea o lungime de undă ce s-ar afla în spectrul ultravioletului - concluzie confirmată şi de alţi cercetători).

Important aici este faptul că, în acest caz celulele nu erau integrate într-un organism şi, în consecinţă, nu existau legături nervoase între ele, care să le permită captarea şi decodificarea informaţiei. În ciuda acestui fapt comunicarea s-a produs, ceea ce oferă o bază, este adevărat, doar ca observaţie fără demonstraţie, în înţelegerea unui alt fenomen reprezentat de capacitatea plantelor de a reacţiona la gândurile şi intenţiile noastre, la "capacitatea" noastră inconştientă de a ne integra prin percepţie la "sentimentele" de masă ale unei adunări umane (cum ar fi euforia întâlnită pe un stadion, la demonstraţii, etc). Toate acestea susţin posibilitatea tuturor celulelor vii de a recepţiona şi decodifica semnale purtătoare de informaţii venite din afara lor, pe o altă cale decât cea a sistemului nervos.

Şi, cheia tuturor fenomenelor aparent ciudate în această comportare aparent ciudată a lumii vii constă în imposibilitatea noastră de a le obiectiva şi reproduce la dorinţă, în aşa fel încât să răspundă criteriilor ridicate de ştiinţă pentru a atesta realitatea acestui fenomen... Cu toate că dovezile şi practicile (mă refer aici numai şi numai la milioanele de practicanţi ai terapiilor alfa, teta, etc.) în acest sens sunt din ce în ce mai evidente... Dece nu pot fi obiectivate în totalitate, cu aparatura de care dispunem? Explicaţia constă în faptul că mijloacele de explorare energetică folosite la ora actuală pot culege din organismul nostru numai semnale "rezultat" al activităţii electrice (eventual, al diferenţelor de potenţial).

Astfel, dispunem de electroencefalograf (cu ajutorul căruia înregistrăm biocurenţii cerebrali), de electrocardiograf (prin care culegem informaţii despre semnalele electrice emise de cord în timpul funcţionării), toate reacţiile biochimice dintr-un organism viu însemnând schimb de ioni, ca o ultimă expresie a energiei electrice. Există şi aparate de rezonanţă magnetică dar, bineînţeles şi acestea sunt rezultat al aceleiaşi activităţi.

Toate informaţiile primite de noi prin cele cinci simţuri sunt codificate la nivelul receptorilor în semnale electrice. Acestea sunt transmise pe căile nervoase creierului, care le decodifică şi ia "cunoştinţă" de semnalul/ mesajul transmis. Lumina, undele sonore, gustul, mirosul, durerea, căldura, frigul, atingerile cele mai tandre nu ajung la creier decât sub forma prozaică a unor semnale electrice. La rându-i, creierul emite informaţiile reprezentate prin conduită, gânduri, sentimente, atitudini, mişcări, tot sub forma unor semnale electrice.

Dar, putem reduce toată energia noastră la energia electrică? Dacă da, atunci cunoscând parametrii acestei energii pe care o putem măsura cu mijloace electronice ar trebui, în mod logic, să determinăm organismul să funcţioneze prin "aplicaţii" de curenţi electrici care să determine funcţionarea "la dorinţă". Acest lucru s-a reuşit pentru cord care poate funcţiona cu cardiostimulatori implantaţi în corp, cu eliminarea tremorului din Parkinson cu stimulatori implantaţi la nivel cerebral. Dar, să nu ne grăbim în optimismul ce rezultă din aceste reuşite. Nu voi aminti aici de reuşitele terapiilor noii medicine (în special terapiile alfa şi teta) care au eliminat complet cauza ce "necesita" peacemakerurile respective.

Voi fi materialist şi voi sublinia doar faptul că n-am făcut decât să aducem un impuls electric dintr-o sursă tehnică la o frecvenţă bine cunoscută şi nimic mai mult (doar o ajustare şi, nicidecum o corectare - care, până şi până la urmă poate fi socotită a fi tot o intervenţie externă "prelungită" prin materializarea sa într-un dispozitiv). Am putea face acelaşi lucru cu creierul, bazându-ne doar pe parametrii cerebrali pe care îi înregistrăm pe o encefalogramă?

Distingem noi o urmă de gând, o frântură de sentiment în liniile pe care aparatele ne-o indică drept activitatea creierului nostru? Putem accepta imaginea unui om care funcţionează conectat la astfel de "corectoare electrice" înaintea imaginii unui om sănătos? Evident, nimic din toate acestea (sau doar frizând disperarea)... Eu unul nu pot admite imaginea mamei mele conectată la aparatele de menţinere ale vieţii (concret la plămânul artificial) ci doar imaginea ei cât de cât sănătoasă, respirând de una singură...

Şi, atunci, apar două posibilităţi de interpretare: ori admitem că bioelectricitatea este un epifenomen, un efect secundar al energiei din structurile vii şi noi înregistrăm numai acest aspect, ori admitem că în afara energiei bioelectrice mai există o altă energie, pe care noi nu o cunoaştem încă (sau nu dorim să o recunoaştem) neputând să o obiectivăm prin mijloacele de care dispunem acum (sau la care avem acces general), dar care va deveni cunoscută "mâine". Indiferent însă cum o considerăm, ceva în funcţionarea viului rămâne încă necunoscut (sau nerecunoscut), neînregistrabil de aparate. De aici neîncrederea, scepticismul, negarea unor fenomene ce nu pot fi înţelese, cum ar fi de exemplu telepatia, etc.

Neputând fi obiectivate, nu li se recunosc legile după care se desfăşoară, necunoscând aceste legi nu le putem reproduce deliberat. Şi, iată cum niciunul din cele două criterii cerute de ştiinţă pentru a admite un fenomen nu sunt îndeplinite. Dar, oare, aşa să fie?!? Practica noii medicine şi a multor alte terapii similare, fenomenele de "dezvoltare personală", "coordonările" psihologice şi alte intervenţii care ajută individul să se controleze singur şi, astfel, să se vindece singur nu vin ca o demonstraţie, ca o reuşită în acest sens!?! Hmmm, să-i dăm Cezarului materialist, ce este al Cezarului. Ce ne rămâne de făcut? Să obligăm fenomenele să se încadreze într-un spaţiu îngust sau ştiinţa să îşi extindă limitele? Cum nu putem acţiona asupra lor, viaţa există indiferent de voinţa noastră, de orgoliile noastre.

Ajunge pentru azi, dar a ieşit o postare bună, indiferent de cât de obosit sunt... Am petrecut ceva mai mult şi mai bine decât mă aşteptam. Eu la bal şi mama la spital... Ciudată manifestare a viului din imediata mea "apropiere". Dar, ce să-i faci?!? Merit şi eu altceva decât muncă şi iar muncă. Ah, şi un mesaj pentru aseară/ azi dimineaţă: "AB C D"... Şi, unul pentru voi toţi, cititori ai acestor rânduri (înainte de a mă "nani-nani"):

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!!!

Dorin, Merticaru