Cum funcționează... "Trupul" nostru (15)

A venit "momentul" unor "mici" discuţii pe baza inteligenţei materiei...

Întrebarea întrebărilor pe care şi-o pun în zilele noastre oamenii de ştiinţă este aceea a esenţei vieţii, a acelui "ceva" care apare în momentul trecerii materiei nevii la materia vie. Ce factor a permis primei celule vii să se desprindă din tăcerea minerală şi să anime, dintr-odată Universul? Prin ce miracol o structură vie, formată din acelaşi "lut", din aceeaşi atomi ce compun întregul Univers este capabilă de o activitate inteligentă, adică să posede o funcţionalitate bine orientată spre îndeplinirea unei finalităţi?

Gândirea ştiinţifică, în permanent dialog cu datele obţinute/ oferite din câmpul de cercetare, consideră că viaţa îşi are esenţa în modul de organizare a materiei vii. Ar fi deci, după datele ştiinţei de azi, dependentă de materie şi nu transcendenţa ei. Într-o anumită concepţie, apreciată ca reducţionistă, viaţa a fost legată de structura macromoleculară a proteinelor care compun materia vie. Dar viaţa nu poate fi redusă la substratul său substanţial, ci rezultă din integralitatea sistemului în care se manifestă, a coeziunilor complexe ce se stabilesc între părţile componente şi probabil, a încă "ceva" ce defineşte viul.

Mulţi cercetători contestă reducerea proceselor biologice la procese fizico-chimice (aşa cum face şi medicina actuală, alopată) şi postulează ipoteza existenţei unei structuri specifice, dispusă ierarhic în mai multe planuri, la care s-ar fi ajuns prin evoluţia materiei în timp. Deci, considerăm că în discuţia asupra esenţei vieţii trebuie plecat de la ideea de sistem deschis, format de orice structură vie (celulă, organism).

O analiză a particularităţilor vieţii la diferite niveluri de organizare ne-a condus la concluzia că elementul cel mai frapant, prezent în întreaga lume vie, indiferent de treapta de evoluţie pe care se află, este capacitatea de a comunica, de a realiza un contact "inteligent", de a stabili relaţii de tip informaţional, graţie posibilităţii de a prelucra informaţie. Când spunem viaţă, spunem implicit comunicare. Este vorba despre o permanentă circulaţie a informaţiei, atât în interiorul sistemului viu, cât şi în afara sa.

Comunică în permanenţă fiecare componentă a unei celule cu alta, comunică în permanenţă celulele unui organism între ele, comunică întreg ansamblul viu cu mediul. Emite în permanenţă întrebări asupra mediului şi culege răspunsuri. Fără această neîncetată activitate de prospectare şi de integrare în mediu, viaţa nu ar putea exista. Când o celulă sau organism moare, se rup mai întâi firele nevăzute care îl legau pe sine cu mediul. Într-un cuvânt, dispare capacitatea sistemului de a stabili legături informaţionale biunivoce sau, mai exact, dispare inteligenţa corespunzătoare nivelului său biologic.

Existenţa tuturor fiinţelor vii este dependentă de capacitatea acestora de a întreprinde acţiuni coordonate, cu un demers ce are o finalitate logică, autoconservarea. Caracterul logic sau inteligent al funcţionalităţii viului, prezent de la protozoare şi plante până la om, este realizat printr-o multitudine de conexiuni inverse ce se stabilesc în organizarea şi funcţionalitatea celulelor şi a organismelor vii. În virtutea lor, efectul exercită un permanent control asupra cauzei care l-a generat, în aşa fel încât rezultatul final poartă amprenta unei inteligenţe prin caracterul său adecvat, orientat. Putem spune, aşadar, că esenţa vieţii constă în inteligenţa sa, exprimată prin capacitatea de a discerne, de a prelucra informaţia. Prin inteligenţă nu trebuie neapărat să înţelegem un psihism de complexitatea cunoscută la om.

Privit astfel, termenul poate să deruteze. Prin termenul de inteligenţă noi nu am avea în vedere decât acte sau conduite adecvate, indispensabile vieţii. Totuşi, dacă există o integralitate a sistemului organism, trebuie să existe şi o integralitate a sistemului celulă, de vreme ce aceasta poate să existe şi independent (cum ar fi, de exemplu, cazul macrofagelor, leucocitelor - ca să nu mai tot amintesc de "înapoiatele" protozoare). Deşi definiţia sistemului ne obligă să nu considerăm integralitatea ca sumă a elementelor constitutive, nu se poate spune că celulele nu-şi au o viaţă a lor, uneori chiar când sunt desprinse de legăturile structurale ale organismului şi păstrează numai legături funcţionale, aşa cum se întâmplă cu leucocitele şi celelalte celule sanguine.

Aşadar, în toate procesele biologice nu observăm decât fenomene ce par a fi "gândite", opera unui creator inteligent. Sau să vorbim doar despre o inteligenţă a materiei?!? Dacă abordăm frontal realitatea şi facem o analiză a impresiei de armonie a Universului, nu putem să nu remarcăm că întregul ansamblu cosmic este un tot coerent, cu relaţii de rezonanţă, de strictă dependenţă între elementele sale componente. Există o evoluţie a tuturor astrelor, circumscrisă în timp, prin legi pe care abia începem să le cunoaştem, există o permanentă desfăşurare de procese care întreţin un echilibru energetic în Univers şi dau noi forme materiei.

Nici nu se poate concepe cum ar fi putut să existe un Univers haotic, fără nici o lege în organizarea sa. Existenţa acestor legi manifestate în mişcarea materiei sugerează prezenţa unei inteligenţe care-i dictează sensul evoluţiei. De aici aparenţa de ordine şi armonie, de aici impresia de înţelepciune care ar marca resorturile noastre ascunse. Coerenţa ce transpare din organizarea Universului apare ca o consecinţă a procesului evolutiv al materiei. Promovând concepţia unui astfel de Univers avem în acelaşi timp convingerea că nu sunt cunoscute toate posibilităţile de manifestare ale materiei. Discutăm aici doar de aceea de a fi modelată generând informaţie, viaţă.

Aşa am ajuns la necesitatea de a defini inteligenţa. Evocarea conceptului de inteligenţă atribuit într-o accepţie comună doar omului poate deruta şi, de aceea, este nevoie de o clarificare de termeni. Şi, deoarece există mai multe tipuri de inteligenţă, vor exista în mod corespunzător mai multe definiţii. Prima "percepţie" este legată de capacitatea de a înţelege, de a sesiza raporturile, legăturile dintre elementele unei situaţii. Imediat logic, inteligenţa devine capacitatea a ceva de a se adapta rapid la situaţii noi. Am observa, totuşi, că o mulţime de oameni inteligenţi se adaptează greu mediului social în care trăiesc. Istoria culturii ne aduce atât de multe exemple că ne apare mai degrabă ca fiind o regulă decât o excepţie.

Apoi, în accepţia comună inteligenţa se confundă frecvent cu capacitatea intelectuală a omului, care presupune gândire abstractă, elaborare de concepte şi activitate creativă adusă în primul plan al atenţiei noastre de utilizarea simbolurilor verbale. Această confuzie este sursa refuzului naiv de a extinde atributul inteligenţei dincolo de fiinţa umană. Dar registrul extins al intelectului uman nu poate limita fenomenul inteligenţei doar la sine, de vreme ce elemente specifice acesteia apar şi în afara sa.

Am reţine ca fiind importantă pentru "discuţia" noastră definiţia prin care inteligenţa este asimilată capacităţii de a sesiza relaţia sau legătura între elementele unei situaţii şi de a găsi soluţia adecvată sau corelată acestor raporturi. Presupune, deci, o discriminare, o sesizare de raporturi în primul rând şi apoi elaborarea unei soluţii adecvate. Cu alte cuvinte presupune mai întâi o înţelegere a problemei şi apoi o rezolvare a sa.

Şi asta, deoarece în faţa întregii lumi se află problema de a exista şi nu de a înţelegere primordial care sunt raporturile între masă, energie şi pătratul vitezei luminii. Pentru a fi, trebuie să rezolvi problema de a fi. Această capacitate a unui sistem de a rezolva problemele ridicate de existenţa sa este sensul pe care îl acordăm în primul rând conceptului de inteligenţă.

Pe întreaga scară a lumii vii constatăm că fiecare fiinţă vine pe lume cu acele structuri apte să-i permită rezolvarea propriilor probleme. Uneori aceste structuri sunt mult mai complexe şi mai perfecţionate decât la om (organe cu funcţii de sonar, radar, pilă electrică, etc), ceea ce, după cum spuneam, contrazice ideea de evoluţie a formelor sub care ne apare viaţa pe Terra, cel puţin în sensul ei clasic. Este mai degrabă o evoluţie a ariei de probleme rezolvate de către speciile nou apărute, omul dispunând în acest sens de posibilităţile cele mai extinse

Din definiţia de mai sus se observă că s-a avut în vedere doar partea care se referă la "rezolvarea" şi nu la "înţelegerea" problemei. De ce a fost omisă? Pentru că în natură se constată existenţa a două modalităţi de "rezolvare" a problemelor ridicate de existenţa unui sistem: una prin "înţelegere", deci, prin participarea conştientă la act, atribuită omului şi alta, instinctivă, deci fără implicarea deliberării conştiente, considerată a fi specifică lumii fără limbaj articulat.

Deci, emiterea unei întrebări şi rezolvarea sa sunt atribute ale unei inteligenţe. Şi, peste tot în natură unde există o structură cu funcţionalitate coerentă, apare amprenta unei inteligenţe, manifestată direct prin cenzura conştientă sau indirect în aceea a conduitelor automate sau instinctive. Deci, oricât de inteligenţi am fi, nu trebuie să pierdem din vedere instinctele ce stau la baza, de cele mai multe ori greu de controlat/ coordonat conştient, activităţilor noastre.

Nivelurile inteligenţei în natură, în opinia noastră, asemănător diferenţierilor valabile pentru energie, se disting şi pentru inteligenţă, a fi structurate pe mai multe niveluri. Primul nivel îl constituie cel al inteligenţei cristalizate în materie. Este inteligenţa de la nivelul atomului, exprimată prin valenţă, prin legităţile sale de organizare şi graţie căreia materia îşi rezolvă problemele, îşi asigură funcţionalitatea la nivelul său cel mai elementar. Poate că atomul nu "înţelege", dar sigur "ştie" să funcţioneze în aşa fel încât să rezolve toate problemele legate de existenţa sa.

Altfel spus, modul său de organizare şi funcţionare are amprenta inteligenţei. Observaţia este valabilă şi pentru celelalte niveluri de organizare, de integrare, cum ar fi cele prezente la molecule şi macromolecule. Este imposibil să nu se sesizeze inteligenţa simplă a apei (despre care am "discutat" pe larg în postările anterioare), să nu se sesizeze inteligenţa simplă a aminoacizilor care "atrag" formele de manifestare "precursoare" vieţii, formând apoi primele structuri ARN, ADN ce se întâlnesc la virusuri, ş.a.m.d. Aşa ajungem la al doilea nivel, cel al inteligenţei prezente în structurile vii. Există, fără îndoială, o inteligenţă individuală a celulei vii şi o inteligenţă integratoare a comunităţii celulare, în care intervine funcţia de comunicare intercelulară necesară pentru îndeplinirea funcţionalităţii întregului ansamblu.

Considerăm acest tip de inteligenţă ca fiind bazală, primară. Acesta este exprimată prin instincte şi conduite deliberate. Cu acest tip de inteligenţă bazală operează întreaga lume vie până la om, fiind o inteligenţă neverbalizată. Inteligenţa de la nivelul inconştientului uman face parte din aceeaşi categorie, ea exprimând tipare moştenite sau elaborate prin experienţă proprie. Abia acum vine "rândul" inteligenţei de tip uman, care este o inteligenţă verbalizată. Aici este implicată conştienţa umană în care extensia şi voinţa, liberul arbitru îşi pun o evidentă amprentă.

Suntem îndreptăţiţi, desigur, prin ceea ce am realizat în ştiinţă, cultură, civilizaţie, prin marea noastră mobilitate intelectuală, să ne considerăm ca fiinţele cele mai inteligente de pe Terra. Dar mereu uităm că a fi este rezultatul manifestării inteligenţei bazale şi, astfel, nu avem nici fiabilitatea nici randamentul acestei inteligenţe. Ceea ce "promovez" eu prin Noua Medicină/ Noua cunoaştere nu este altceva decât un efort de a determina pe cei ce pot să ajungă la a integra într-un normal întreg toată inteligenţa ce ne-a fost pusă la dispoziţie.

Dar să rămânem încă în spaţiul organizării pe niveluri a inteligenţei şi să-l comentăm pe cel mai cunoscut şi mai contestat, cel al inteligenţei cosmice. Dacă Universul este organizat pe sisteme ierarhizate până la cel cosmic valabil pentru substanţă, energie şi informaţie, atunci trebuie să existe o astfel de structurare şi pentru inteligenţă. Este inteligenţa integratoare la nivel cosmic, suportul legităţilor de manifestare a Universului, este, după cum am spus, cauza impresiei de coerenţă şi de armonie a acestuia?

Şi, fără a ajunge la a "completa" triada trup(materie)-minte(energie)-suflet(inteligenţă), constatăm deci, ca efect al unei cauze care nu poate fi definită ştiinţific, existenţa unei inteligenţe în sensul coerenţei structurale şi funcţionale, al unei acţiuni motivate şi al unei finalităţi programate. Această inteligenţă constituie instrumentul de organizare a materiei la toate nivelurile sale. Este, deci, o inteligenţă organizatoare şi coordonatoare de Univers. La triada ontologică energie-substanţă-informaţie este evidentă necesitatea de a adăuga şi pe aceea de inteligenţă aplicată, implicată în organizarea materiei.

Aceasta este ceea ce se poate numi ca fiind "inteligenţa materiei".

Inteligenţa umană atinge, fără îndoială, parametrii cei mai înalţi de dezvoltare la fiinţele cunoscute pe Terra. Graţie acesteia, omul şi-a schimbat condiţiile rudimentare de existenţă, şi-a prelungit viaţa, deşi fără să atingă încă limita superioară, şi-a creat o cultură şi o civilizaţie realmente admirabile. A găsit mijloace de a înfrânge frigul, întunericul şi foamea, a inventat mijloace de comunicaţie, a găsit soluţii ingenioase pentru a-şi creşte viteza de deplasare şi de a condensa, astfel, timpul, a creat o cultură spirituală menită să-i hrănească sufletul şi să-l înalţe dincolo de condiţia materială a vieţii, etc.

Dar toate acestea n-au fost făcute fără trudă, fără încleştări dramatice, fără îndoieli, disperare, erori, ele necesitând un timp întins pe mii de ani de visuri şi căutări care au solicitat o evoluţie a cunoaşterii însăşi. Căutarea, eroarea şi succesul acesta a fost şi va fi drumul inteligenţei umane. Erorile minţii umane sunt evidente nu numai în ceea ce priveşte destinul multora dintre noi, dar mai ales în domeniul concepţiei organizării şi convieţuirii sociale. Randamentul şi fiabilitatea organizării noastre sociale sunt departe de a atinge performanţele celor create de insignifiantele termite, furnici sau albine, în ciuda inteligenţei pe care ne-o atribuim.

Dar ajunge pentru azi... În postarea viitoare vom analiza succint care sunt caracteristicile inteligenţei la alte niveluri de existenţă.

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!!!

Dorin, Merticaru