Cum funcționează... "Trupul" nostru (21)

Dacă ieri am discutat despre legătura dintre materie şi gândire, azi a venit momentul să vorbim numai despre gândire. Dar va fi o discuţie nu despre "fenomenul" efectiv ci, mai ales, despre rezervele gândirii...

Întreaga lume ştiinţifică este astăzi de acord că noi nu utilizăm conştient decât cel mult 10% din capacitatea de funcţionare a creierului. Subliniez, conştient. Fac această subliniere deoarece, în esenţă, noi folosim rând pe rând, aproape întreaga capacitate cerebrală dar, nu mai mult de 10% odată. Ca un fel de limită de acoperire a controlului conştient.

De aceea există unele speculaţii că, în realitate, mai ales în momentele de stres accentuat noi creştem acest procent de "folosire" conştientă la 20% după unii autori, ajungând până la 50% după alţii, în special atunci când suntem copii mici. Dar, oricum am considera, posibilităţile noastre latente sunt, în consecinţă, incomparabil mai mari decât cele pe care le valorificăm în mod obişnuit. De altfel, întregul organism dispune de astfel de rezerve funcţionale, nu numai prin dublarea a o serie de organe (ochi, pulmoni, rinichi etc) dar chiar şi organele unice din corpul nostru au mari limite de extindere funcţională.

Limitându-ne la gândire, ca o cale de a accesa potenţialul nostru latent, există hipnoza. Într-o lume care se manifestă atât de diferenţiat ca potenţial creator este dificil să înţelegem că fiecare din noi ar putea fi un pictor, un muzician, un scriitor, etc. Dar să urmărim un experiment de hipnoză, ales ca exemplu din numeroasele experimente realizate în acest sens. Pentru a testa talentul, posibilităţile spontane de a desena, unui subiect oarecare i s-a cerut să deseneze un animal, în cazul citat, o pisică.

În stadiul de disponibilitate a gândirii normale majoritatea subiecţilor au realizat desene semnificativ sărace în mijloace de reprezentare artistică, funcţie de "talentul" disponibil al fiecăruia dintre ei. Apoi , după prelevarea desenului "martor" s-a procedat la sugerarea prin hipnoză către fiecare subiect în parte că el este un "adevărat talent" înzestrat cu posibilităţi artistice. Desenele realizate după această sugestie au fost remarcabile, diferenţa faţă de desenele martor fiind netă. Mijloacele de reprezentare sunt îmbogăţite iar elementele de detaliu care apropie imaginea de realitate sunt pregnante (oricine dintre Dumneavoastră poate testa acest lucru fie apelând la un hipnotizator, acolo unde există, fie începând să practice terapiile alfa şi/ sau teta, deseori denumite şi autohipnoză sau autopilotare - cei care au făcut acest pas ajuns asemenea mie deoarece, graţie acestei căi de acces spre potenţialul nostru latent, hipnoza fiind larg utilizată în prezent, fie şi numai de cei care au crezut şi au accesat-o).

Simt că este necesar să fac aici o precizare. Atât în cazul hipnozei indirecte, cea realizată de un hipnotizator, cât şi în cazul directe, cea denumită ca fiind "autohipnoză", nu se realizează o "plusare" de cunoştinţe în domeniu ci, pur şi simplu, se accesează o cunoaştere existentă la care se "adaugă" un fel de permeabilizare a activităţii de învăţare (cu suplimentul unui randament fenomenal de memorare şi al unei activităţi intuitive de sintetizare a informaţiilor deţinute direct sau "undeva" la fel de fenomenal) prin intermediul căreia noi folosim un potenţial ascuns, existent în noi pentru a avea rezultatele "solicitate" de sugestia respectivă.

Astfel, terminând "în gluma tinereţii" studiile de asistent medical, chiar şi în condiţiile în care am continuat să citesc pentru "a fi la zi", sunt sigur că nu aş fi avut capacitatea care o am azi (vizibilă în materialele care le postez), dacă nu practicam terapia alfa, fie şi pasager. De exemplu, nu am decât o diplomă "Microsoft" (un curs de 6 luni) în IT şi am crezut în mine (o formă neorganizată de autohipnoză) şi astfel am ajuns să fiu recunoscut în domeniu ca "o forţă reală" şi, astfel, am pregătit (la propriu) studenţi la informatică şi cibernetică, studenţi la studii postuniversitare de informatică, fără a lua în calcul că, în acest moment, sunt coordonatorul unui serviciu IT (mi se spune "inginer de sistem" cu toate că eu corectez mereu această atribuire ca fiind o eroare de descriere) la o instituţie informatizată de vârf.

Apoi, oi fi terminat eu dreptul şi A.S.-ul (la care am şi master în contabilitate, expertiză şi audit) dar nu cred că, în aceste perioade, aş fi învăţat toate câte "deţinut" când am "întreţinut" secţiunile "Economics" şi "Legislaţie" de pe situl dorinm.ro (cu toate formele lui anterioare). Mai mult, de-a lungul timpului am "ajutat" diverse persoane realizând tot felul de lucrări de licenţă, dizertaţie sau doctorat la medicină, medicină veterinară, agricultură, inginerie, drept, ştiinţe economice, chimie alimentară. Credeţi că mă cred un geniu, că sunt un geniu?!?

De-a lungul timpului nu am putut sesiza decât un fel de fiabilitate extremă în a detecta materialele necesare şi o capacitate de sintetizare/ înţelegere extremă. Ştiam totul fără să ştiu că ştiu şi rămâneam siderat cât de multe ştiu când mi se solicita ceva. Nu zic că nu munceam de mă speteam (dorinm.ro are peste 30.000 de pagini care au "strâns" peste 40 de milioane de accesări pe o "sumă" de materiale 99% "de studiu" - aproape 900 de pagini numai în postările de aici, până acum - minim 4 ore/ zi credeţi că "vin din cer" sau din autohipnoză) pentru a putea avea o bază de "sintetizate/ înţelegere extremă" (poate şi, de aceea, am un fel de reacţie de răspuns ce pare "elitistă" faţă de cei care şi-au trăit viaţa şi au de toate dar "muncesc" mult neştiind nimic sau "aproape nimic", eu jalonându-mă la "faza" că nu am mai nimic dar, acum, merit să muncesc mult mai puţin pentru am făcut-o atunci când ei îşi trăiau viaţa şi îşi făceau banii - transpus într-un fel de proverb al vieţii mele: "Dacă munceşti nu ai timp să câştigi"). Dar câţi dintre noi nu fac acest efort, comprimat doar în "accesare beta" şi, ulterior, rămân sideraţi cât de "proşti" sunt... Atât doar...

Şi, mai ales în ultimii 5 ani de când am început să studiez şi să practic noua medicină/ noua cunoaştere, am "acceptat" ideea că nu sunt cineva sau ceva deosebit ci sunt doar un practicant inconştient, apoi conştient, al "algoritmilor" de tip autohipnoză (nu am apelat decât la un singur hipnotizator care mi-a relevat exemplul cu desenul, prezentat anterior). Să revenim!

Asta nu este totul. Sunt de notorietate multiple studii în domeniu care relevă şi alte "potenţiale". S-a reuşit să se releve însuşiri de care subiecţii nu erau conştienţi în diverse domenii ca muzica, pictura etc. Astfel, după câteva şedinţe de impunere a sugestiei hipnotice, subiecţii erau capabili să păstreze aceste "însuşiri". Pentru acest motiv s-a creat termenul de "transă creatoare". Deci, este uşor de înţeles, fie din exemplu meu, personal, (şi nu numai) descris anterior, fie din practica a milioane de practicanţi conştienţi ai tehnicilor alfa sau teta, sau din cea "neştiută" a altor milioane, ce consecinţe va avea pentru omul viitorului, obligat să răspundă unor solicitări tot mai mari, posibilitatea de a-şi extinde capacitatea sa creatoare şi de activitate.

Revenind în spaţiul hipnozei să beneficiem de informaţiile venite din cele mai pertinente surse. Trecerea în revistă a câtorva din fenomenele ce se pot obţine prin hipnoză ne poate oferi o altă înţelegere asupra multora dintre informaţiile provenite din lumea antică. Hipnoza este cunoscută ca o stare particulară a psihismului uman din cea mai adâncă antichitate şi larg utilizată de un număr restrâns de persoane, adăpostite mai ales în umbra templelor, care nu serveau numai ca lăcaşuri de cult dar şi ca focare de concentrare şi de răspândire a culturii şi, în general, a cunoştinţelor de care dispuneau la acea vreme, trezind suspiciuni oamenilor de ştiinţă ce au cucerit cu greu un drum spre câmpul lor de preocupări. Peste 3.000 de ani au trebuit să se scurgă pentru ca hipnoza să parcurgă drumul din templele Babilonului, Egiptului, Daciei, Greciei antice până în sanctuarul ştiinţei moderne. Acum să trecem la detalii...

Multă vreme s-a crezut că posibilitatea de a fi hipnotizat este în relaţie directă cu inteligenţa şi personalitatea subiectului uman. În realitate, nivelul inteligenţei nu este un obstacol, o inteligenţă superioară fiind chiar o circumstanţă favorabilă hipnozei (relativ similar este cazul autohipnozei unde nivelul inteligenţei este un factor "nesesizabil" de condiţionare a procesului, având "participare" doar la creşterea exponenţială a randamentului acesteia). Apoi, în timpul hipnozei cenzura conştientă a individului este modificată pe când în autohipnoză ea este "impusă"/ autoimpusă chiar la startul procedurilor. De aceea se acceptă, în cazul hipnozei, situaţii cu totul ieşite din comun, nu numai pentru posibilităţile creierului nostru, dar şi pentru înţelegerea unei bune părţi din istoria umană (pe când, în cazul autohipnozei, se acceptă doar ceea ce dorim să ne impunem anterior procedurilor "de fixare" - offf, mă voi rezuma numai la hipnoză, de aici încolo, autohipnoza tratând-o ulterior - mi se pare prea derutantă prezentarea simultană).

Un om hipnotizat nu percepe durerea, de unde şi aplicaţiile ei, de pildă, în naşterea fără dureri, extracţiile dentare, etc aşa cum pot fi create percepţii false la nivelul tuturor organelor de simţ. Pot fi văzute persoane inexistente despre care se sugerează că ar fi prezente în cameră ("de faţă") şi chiar se pot purta conversaţii cu ele, bineînţeles, monologând, nu dialogând. Invers, persoane prezente, obiecte aflate în jurul subiectului hipnotizat pot fi făcute nevăzute dacă se sugerează acestuia că ele nu există.

Aşadar, am ajuns la percepţiile "false". Să dăm un exemplu în acest sens! În cadrul unei cercetări s-a sugerat subiectului că se va întâlni cu o personalitate marcantă din străinătate, despre care auzise vorbindu-se foarte mult. Hipnotizatorul s-a substituit personajului amintit şi după ce i se sugerase subiectului să rămână cu ochii deschişi, s-a apropiat de subiect şi l-a salutat în limba maternă, comună participanţilor la experiment.

Subiectul vădit impresionat de aceasta întâlnire s-a dat câţiva paşi înapoi întrebând cu uimire: "Dumneavoastră ştiţi româneşte?!?". Altă dată i s-a sugerat unui subiect că asistă la un film. Iluzia a fost perfectă, subiectul comportându-se cât se poate de firesc în calitate de spectator, făcând haz de scenele vesele şi plângând la cele triste. Mai mult, subiecţii erau capabili să relateze "cu lux de amănunte" tot ce vedeau. Aici ar trebui subliniat faptul că subiecţii nu vizionaseră acel film, de altfel inexistent, deoarece era un film "imaginat" de ei în stare de hipnoză cu subiectul care mintea lor îl "credea". Poate şi de aici concluzia că oricine poate fi scenarist/ scriitor, regizor, etc.

Mergând pe linia falselor percepţii induse prin sugestie hipnotică se pot obţine cele mai neaşteptate devieri, unui subiect hipnotizat mirosul pătrunzător al oţetului, de pildă, părându-i-se un veritabil parfum, iar apa cea mai de calitate băutură alcoolică. Un exemplu ar fi cel al unui bolnav internat la dezalcoolizare la care s-a aplicat o metodă ce consta în a-i crea reflexe negative (greţuri, vomă, ameţeli) sugerate la simpla ingestie de apă. Practic, după ce se hipnotiza bolnavul, i se oferea un pahar de apă informându-l pe acesta, în prealabil, că este băutura preferată a acestuia (ştiută de hipnotizator sau medic înainte de experiment). Când i s-a oferit paharul, bolnavul a exultat de plăcere fiind convins că i s-a oferit cel mai bun vin cunoscut şi preferat de el. Întocmai ca la "nunta de la Cana-Galileei"!

Poate că, cea mai ciudată dintre posibilităţile hipnozei este fenomenul de "regresie a vârstei". Să ne imaginăm că noi, adulţii, avem un comportament adecvat vârstei şi poziţiei noastre sociale şi ne trezim, brusc, aduşi într-o lume pe care credeam că am uitat-o şi adoptăm până în cele mai mici amănunte conduita corespunzătoare acesteia. "Aduşi", de exemplu, la vârsta de 3 ani, vocea, scâncetul şi universul jucăriilor pretinse îl anunţă pe cel ce am fost cândva. "Transportaţi" în clasa I-a, putem reda amănunte cum ar fi numele care le-am uitat de mult ale tuturor colegilor de abecedar. În acest sens, pot da exemplu unui subiect care, sub hipnoză şi "regresie" la vârsta de 3 ani a început să vorbească într-un dialect ce îl învăţase la acea vârstă deoarece familia sa locuise în acea perioadă într-o zonă unde se vorbea acel dialect. Ulterior, familia mutându-se (implicit şi subiectul), nemaiavând nevoie să folosească acel dialect, acesta a fost complet uitat. În afara stării de hipnoză subiectul nu-şi amintea nimic, nici după propria sa înregistrare ascultată după hipnoză.

Realitatea acestui fenomen este departe de a răspunde doar unei simple curiozităţi ştiinţifice, ci poate avea deosebite implicaţii, din care nu am reţine aici decât pe cele de ordin medical. În viaţa unui om pot surveni şocuri care să îi modifice complet comportamentul, să nască conflictele majore de care tot amintim în practica noii medicine. Întoarcerea înapoi a timpului prin hipnoză (sau autohipnoză coordonată sau nu) într-un moment anterior şocului poate avea ca rezultat redresarea bolnavului (fie şi găsirea căii de redresare a acestuia).

Deci, se poate constata că, la hipnoză sau autohipnoză, ceea ce este cu adevărat important este, de fapt, sugestia posthipnotică, care nu este altceva decât ceva "conţinut" în aceeaşi categorie a fenomenelor impresionabile obţinute prin hipnoză dar, urmează, concluzionează, dă rezultat concret.

Am amintit mai sus despre experimente ce urmăreau relevarea unor potenţe latente ale creierului nostru de care subiectul nu era conştient că dispune, cum ar fi capacitatea de a desena, de a memora, etc. Concret, în timp ce subiectul este hipnotizat i se sugerează că, la trezire, va fi capabil să deseneze, să cânte, să înveţe o limbă străină, etc. Prin repetarea şedinţelor se ajunge la consolidarea unor însuşiri dobândite pe această cale. Au fost comentate îndeajuns de multe exemple care să demonstreze valoarea sugestiei posthipnotice.

S-a sugerat, de exemplu, unui grup de copii ca a doua zi, la o anumită oră, să se adune cu toţii într-un loc bine precizat şi să joace mingea. Sau, s-a sugerat ca la o anumită dată, într-o anumită zi, să execute un gest oarecare precizat de hipnotizator. S-a constatat că. toţi aceştia, care după hipnoză nu ştiau nimic de ordinul ce urmau să-l execute, şi mai mult chiar, nici nu credeau când un binevoitor i-a informat ce vor face, în apropierea timpului fixat prin hipnoză au început să intre într-o stare de nelinişte şi, brusc, la ora fixată, au executat întocmai ordinul primit fără să realizeze că nu a fost din proprie iniţiativă. Este indiscutabil că avem de-a face aici cu o informaţie introdusă pe cale hipnotică în subconştient, care o integrează în mecanismul său de acţiune. Ceasul din noi măsoară cu exactitate matematică timpul, la ora fixată el proiectând şi impunând conştienţei ordinul primit.

Se pot da sugestii posthipnotice nu numai de întărire a unor aptitudini, ci şi de diminuare sau ştergere a unor obişnuinţe (alcoolism, tabagism sau alte obişnuinţe negative), de unde şi aplicaţiile sale practice. Se pot sugera amnezii referitoare la o anumită perioadă de timp, nedorită din viaţa noastră, după cum se pot şterge informaţii utile. Un exemplu în acest sens îl constituie activitatea de "spălare a creierului", despre care am amintit. Tocmai de aceea, o astfel de armă cu implicaţii terapeutice, psihologice, psihosociale şi chiar cu consecinţe militare nu trebuie lăsată la discreţia oricui şi, poate mai important decât orice, de aceea noua medicină/ noua cunoaştere promovează autohipnoza, o practică ce garantează totala eliminare a intruziunii cuiva în liberul nostru arbitru (şi are problemele majore de aplicabilitate la nivel global ridicate de mecanismele economice, sociale, militare etc).

Şi, dacă am reamintit de noua medicină, sugestia hipnotică/ autohipnotică are ca principale şi benefice aplicaţii cele la nivelul controlului şi modificărilor organice. Acesta este un aspect care ne pare a fi fundamental pentru înţelegerea ştiinţifică a unor fenomene pe care cu prea multă uşurinţă se pune eticheta de misticism. Cu alte cuvinte, se pot obţine pe această cale nu numai modificări de conduite, întărire de aptitudini, ştergere de obişnuinţe sau de alte idei parazite din conştienţa noastră etc., dar se pot obţine şi modificări de ordin biologic structural. Să dau un exemplu de astfel de experiment...

I s-a sugerat unui subiect că, din neatenţie s-a ars destul de tare cu ţigara (în alte experimente s-a sugerat prezenţa unei monede fierbinţi) în podul palmei stângi (sau drepte). De fiecare dată s-a remarcat că, după o anumită perioadă de timp de la transmiterea sugestiei, funcţie de "stimulul sugerat", a apărut o zonă roşie, chiar o băşică în cazul stimulilor sugeraţi foarte agresivi (de exemplu, o monedă "aproape înroşită în foc"), tipică arsurilor realizate de un obiect real identic cu cel sugerat, exact în zona indicată de hipnotizator (eu, personal, am suferit la propriu mai bine de o lună până ce s-a vindecat arsura născută de o astfel de sugestie, dacă de un prieten c-am "pasionat" de necredinţa mea în aşa ceva, şi, acum, după mai bine de 6 ani de la experiment având un tendon din podul palmei întărit de la acea arsură a monedei înroşite în foc, sugerată de "inteligentul" meu prieten - cine nu crede îi pot arăta palma oricând). Şi, pentru a reveni, în faţa realităţii acestui fenomen, ne va fi mult mai uşor să înţelegem de ce oamenii credincioşi prezentau (şi prezintă) stigmate (plăgi sângerânde) exact în locurile în care se descriu rănile lui Iisus.

Și, voi finaliza această postare cu prezentarea a câteva elemente despre modelele funcționale ale subconștientului. Experimentele citate impun cu pregnanță ideea că în subconștientul nostru există scheme structurale, tipare, modele de funcționare pentru toate evenimentele ce au loc în organism. Cu o parte din aceste scheme ne naștem (de exemplu, reactivitatea la cald sau rece și alți stimuli externi), iar altele se formează prin educație, cultură, experiența trăită. Acestea din urmă reprezintă modele psihice de referință, criteriile în raport cu care fiecare dintre noi interpretează și își integrează lumea, convingerile și credințele, suportul sugestiilor noastre.

Odată cenzura conștientului suprimată sau diminuată, ca în cazul hipnozei, subconștientul  va declanșa întreaga succesiune de reacții înscrisă în modelul său funcțional. În acest fel, o monedă rece, dar acceptată de subconștient prin sugestie ca fiind incandescentă, va determina modificările ce apar într-o arsură. Același model funcțional se va declanșa și în subconștientul unui om care și-a sedimentat în timp, prin convingeri religioase, informații despre patimile primilor stâlpi ai bisericii și, de aici, și legendarele stigmate.

Să ne imaginăm că, în loc de sugestia care provoacă arsura, inducem o sugestie de vindecare într-o boală cu leziuni chiar organice. În acest caz putem invoca acelaşi mecanism de declanşare a reacţiilor biologice şi în vindecare. Vedem aşadar că pot exista vindecări "psihice", vindecări prin sugestie, vindecări obţinute de şamanii unor triburi, vindecări prin terapii alfa, teta şi altele, menţionate atât de frecvent şi în scrierile biblice.

Când Iisus spune "Credinţa ta te-a vindecat", vom înţelege prin aceasta permisivitatea insului la sugestie dar şi la imensul câmp psihoenergetic cu efecte terapeutice atribuit lui Iisus. Permisivitatea înseamnă suprimarea cenzurii conştiente a obstacolului opus de bariera psihologică sau, altfel spus, de necredinţa bolnavului în existenţa unei astfel de posibilităţi. Sigur, aici este vorba  nu numai despre o simplă credinţă, redusă la posibilitatea de vindecare, ci de una în care se înscrie tot sistemul de repere constituit de religia creştină.

Împărăţia Tatălui despre care vorbeşte Iisus, nu poate fi asimilată decât cu acest câmp cosmic fundamental sau al Conştiinţei Cosmice, reprezentat simbolic prin imaginea "Tatălui", unde sunt înscrise toate tiparele noastre funcţionale sau arhetipurile de care ne desprindem prin boală. Vindecarea prin mijloace psihice ar însemna regăsirea modelului nostru originar, reataşarea la simbol, la arhetipul pierdut. De aici, poate, şi explicaţia unui anumit ritual care întotdeauna a fost prezent în exercitarea acestor fenomene.

Şi, aceste fenomene de vindecare prin "intervenţie" psihică proprie sau externă sunt atât de numeroase încât se vorbeşte despre milioane de astfel de realizări, mai ales de când a luat avânt curentul noii medicine/ noii cunoaşteri, în special prin terapiile alfa şi teta...

Dar, ajunge şi pentru azi... Week-end liniştit, plin de cele bune... Cristos a înviat pentru cei ce primesc azi lumina învierii! şi...

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere!

Dorin, Merticaru