Limbajul subconștientului (3)

         În postarea de ieri am demarat un fel de discuție ce ne poate ajuta în a înțelege limbajul subconștientului și, astfel, să avem o oarecare capacitate de a interpreta/ înțelege ce se află "acolo", în subconştient. Dar, aceste "detalii" ne pot furniza şi elemente mult mai puternice decât simpla înţelegere datorită capacităţii noastre de a provoca în mod conştient aceste vise. Fiecare din noi facem acest lucru atunci când ne aflăm în stare de reverie, de vis cu ochii deschişi.

Această "capacitate" se extinde foarte uşor şi în cazul viselor necontrolate atât din punctul interpretării cât şi din punctul de vedere al provocării acesteia, deci, implicit a provocării în mod conştient a viselor.

Aşadar, oamenii pot aduce o multitudine de procedee exterioare în lumea propriilor vise şi, prin aceasta, intră în contact cu lumea lor interioară, cu subconştientul. În limbajul de specialitate acestea sunt desemnate ca "inductoare de transă" (trance induction). Hai să vedem despre ce este vorba!

Mai întâi va trebui să realizez o diferenţiere între tehnicile de interpretare a viselor şi cele "inductoare de transă". Există multe procedee care ne indică necesitatea de a nota de fiecare dată, când este posibil, ceea ce am visat. Apoi, urmează o întreagă structură de analiză, de sintetizare a viselor, urmând diferite procedee, realizându-se un fel de determinare a ceea ce este important şi ceea ce avem de făcut în urma consemnării acestor vise. Dar, din experienţă, vă pot spune că nu aceasta este calea, tehnicile de interpretare a viselor având mai mult un corespondent legat de conştiinţa noastră şi nu de subconştientul nostru.

Adică, nu avem decât o capacitate limitată de a înţelege subconştientul deoarece nu înţelegem că acesta acumulează din conştient, de la senzori prezenţi în lumea reală şi încercăm să îl interpretăm prin inserenţa conştientului. Deci, un efort inutil. Subconştientul nu are dorinţe, scopuri, etc. fiind un simplu depozitar de informaţie realizat de alimentarea din cele două structuri "deterministe": inconştientul (spiritualul, să-i zicem) şi conştientul (realul). Din toate cele ce le-am prezentat mai sus rezultă că subconştientul este potenţial, şi atât. Inconştientul ştie să îl folosească perfect dar conştientul trebuie să înveţe să o facă.

Şi, toate "elementele de legătură" sunt direct utilizabile din simpla realizare a fişelor de ancore şi a structurilor ce urmează acestora (prezentate anterior şi cele ce vor fi prezentate). Și am terminat cu visele ”necontrolabile”!

Pentru a înţelege cele de mai sus voi da un exemplu din lumea reală (oricum nu contează dacă nu aţi înţeles deoarece este vorba despre capacitatea Dumneavoastră de a înţelege care, dacă nu o aveţi, o puteţi antrena şi o veţi avea, şi dacă nu o antrenaţi veţi renunţa să citiţi mai departe, să vă antrenaţi).

Fiica mea va începe mâine examenele de Bacalaureat (a "dat" până acum competenţele la care a "luat" calificativul "excelent" la toate). Şi, îşi doreşte să "meargă" mai departe la politehnică, la informatică. Din punct de vedere al realităţii este un elev foarte bun (nu îmi laud "cioara", dar aşa este). Dar, în timp, ea a dezvoltat nişte ancore legate de reperele de performanţă şi de raportarea la realitatea viitoare, ancore de care, bineînţeles, este foarte greu să treacă, mai ales dacă acestea au la bază trăiri emoţionale intense. Să încep să prezint unele dintre ele (mă refer la ancore şi, apoi, la efectul lor)!

În primul rând ea se opreşte (jalonează, ancorează) la "competiţia" ce urmează să îşi manifeste "regulile" şi efectele. Ea are "la dispoziţie" doar reperele acumulate de ea, din ea, din jurul ei, din viaţa ce a trăit-o, acumulat-o şi, bineînţeles din viaţa trăită de alţii şi la care a avut acces (alte bacalaureate consumate, alte examene la "poli" consumate şi prezentate prin diverse metode de transfer informaţional), deoarece, în mod cert, nu a mai trăit aşa ceva (cu toate că au existat simulări sau ceva destul de similar cu ceea ce urmează).

Deci, primele probleme de care se loveşte fata mea sunt cele legate de amintirea unor experienţe cu o mare încărcătură emoţională ce pot fi asimilate evenimentelor viitoare legate de susţinerea bacului şi apoi a facului. Conştientul, în căutarea sa, apelând la subconştientul care nu percepe (nu distinge) "trăirea emoţională" a momentului, legătura "controlată" necesară la anumite evenimente exterioare sau necesitatea unui efort de concentrare a atenţiei, trimite în funcţie de solicitarea conştientului, către acesta din urmă, amintiri de naturi diferite, ce par similare şi utile evenimentului real.

Asta se datorează faptului că, dacă mental te transpui în retrăirea unor evenimente cu o mare încărcătură emoţională, vor reapărea şi sentimentele, stările de conştiinţă sau percepţiile corporale legate de acestea. Deci, vă daţi seama ce talmeş-balmeş de senzaţii vor apare necontrolat. Şi cum totul este orientat către percepţia stimulilor ce sunt consideraţi a fi "de importanţă", conştientul nostru va primi informaţiile legate de frica trăită la alte examene, când eram mai mici şi mai "fără minte", de reuşitele sau nereuşitele de atunci.

OK, până aici fiica mea ar avea numai şi numai trăiri care ar ajuta-o la examenele ce vin. Examenul de capacitate a însemnat pentru ea "intrarea" la Bălcescu (un colegiu de elită din localitatea noastră - Brăila, România), la un profil de elită (matematică-informatică engleză intensiv). Dar, spre dezamăgirea ei, tot ce a urmat a fost un dezastru. Profesori "neprofesori", colegi aşa cum pot fi nişte colegi din aceste vremuri tulburi distructive psihic şi psihologic (fie şi doar din punctul ei de vedere, cel care contează cu adevărat).

Deci, pentru ea, reuşita examenului iniţial a dispărut inundată de încărcăturile emoţionale din timpul susţinerii acestuia şi, ulterior, de cele născute de "dezastrul" de patru ani care a urmat (colegi care "făceau pregătire" din clasa a cincea şi au continuat-o, profesori "neprofesori" şi multe, multe altele care au născut repere senzoriale negative unei dezvoltări umane normale, totul fiind concentrat în jurul portofelului părinţilor, în jurul subiectivităţii şi neprofesionalismului profesorilor, ş.a. - atenţie, nu subliniez că ar fi adevărat ceea ce am prezentat mai sus din punct de vedere al realităţii propriu-zise, fiind important doar ceea ce a perceput fiica mea, OK, chiar şi eu, dar, repet, sunt chestii subiective). Şi, astfel, în timp, facultatea a devenit calea de evadare din "nebunia" trăită în timpul liceului/ colegiului.

Astfel, bacul, un examen foarte uşor pentru fiica mea a căpătat o "greutate" nereală, nota ce urmează a fi obţinută la acesta fiind puntea către accesul la facultatea dorită de ea. Atenţie, a intra la facultate, din punct de vedere real nu este o problemă. Ea poate deveni student oricând şi oricum. Dar, până şi aici, colegii au "delimitat" un fel de necesitate de selecţie gen "nu vreau să ajung la drept pentru că am inimă şi nu pot fi ca cei care termină dreptul", "nu vreau la medicină deoarece toţi colegii care merg acolo sunt nişte tocilari aroganţi care nu înţeleg nimic din ce învaţă şi unde se duc", "nu vreau la studii economice deoarece acolo merg mulţi colegi de-ai mei care s-au delimitat a fi...", ce mai contează. Iată cum un simplu examen (mă rog, o suită de examene) banale (mă rog, pentru fiica mea) devin un motiv de rememorare a unor evenimente cu o masivă încărcătură emoţională.

Şi, în acest caz, eforturile mele s-au orientat spre reamintirea conştientă a percepţiilor ei, pornind de la cele cinci simţuri (suita VAKOG). Ce anume a auzit, văzut, gustat, pipăit legat direct de acele experienţe care nasc confuzie. Metoda este destul de simplă. Astfel, pentru a elimina bombardamentul de informaţie trimis de subconştient, cea mai bună abordare este de a te transpune într-o situaţie care anulează bombardamentul.

De exemplu, transpunerea într-o situaţie relaxată dintr-o vacanţă trecută. Astfel se recheamă din subconştient, una câte una, toate percepţiile, adoptându-se şi o poziţie corporală corespunzătoare, relaxantă, odihnitoare, similară cu marea parte a sentimentelor ce sunt rememorate. După aceea se trece la reamintirea, în acelaşi mod, despre o situaţie legată de fricile curente (examene, posibila urmare a nereuşitei, etc, ceva de sens similar).

Se va sesiza o diminuare a reacţiilor negative direct proporţională cu efortul de reamintire anterior, al "lucrurilor" plăcute. Apoi, înainte de a se apuca de treabă, să înveţe sau să susţină examenul, se va face o nouă călătorie în "lumea plăcutului" reamintindu-ne o altă vacanţă sau orice poate fi considerat plăcut (primii fiori ai dragostei, fiorii unei reuşite, etc, fiecare după istoria sa). Reclama modernă foloseşte acest principiu pentru a oferi "consumatorilor" anumite lucruri/ mărfuri. Şi le reuşeşte pe deplin, dovadă fiind reclamele care ne inundă zilnic. Bineînţeles că, prin această metodă nu poate fi influenţat decât cineva care nu ştie să-şi folosească conştient percepţiile senzoriale. Tu ştii acum despre ce este vorba şi, dacă doreşti, poţi evita acest lucru.

Dar, ce bine ar fi fost dacă totul ar fi fost atât de simplu. Vine acum rândul a ceea ce este denumit în limbajul de specialitate a fi "căutarea senzorială". Confuzia datorată unor evenimente ce nu pot fi încadrate în imaginea obişnuită despre lume (cum este cazul unor examene netrăite, viitoare) şi căutarea declanşată de acestea în memorie, în subconştient, în vederea găsirii unor modele explicative adecvate, experienţe comparative ori percepţii, pentru a putea înţelege, totuşi, ceva, este cu totul altă problemă.

Astfel, de exemplu, eu încep să redau fiicei mele că toată materia ce va fi "dată" la bac a fost parcursă de ea în timpul efortului şcolar (şi bine, ţinând cont de rezultatele finale "la învăţătură"). Aşadar, în subconştient se află deja totul şi tot ce are ea de făcut nu este altceva decât să "scoată" de acolo ce se află depozitat. Nu există nici o şansă ca, ce se află depozitat acolo să se piardă. Problema este legată doar de "extragerea" (reamintirea) informaţiilor.

Dar, cum se poate face aceasta?!? Pregătirile ce se fac înaintea unui examen sunt reprezentate de reparcurgerea materiei predate, de câte ori este posibil. Ori, acesta nu este altceva decât un efort, un exerciţiu în sensul măririi capacităţii de extragere a respectivelor informaţii şi nu de fixare, deoarece, după cum spuneam, acele informaţii sunt deja acolo, în subconştientul nostru (în memorie). Ori, cea mai simplă cale de a ne reaminti este legată de sentimente, de rememorarea sentimentelor, a situaţiilor existente la momentul când am primit acea informaţie.

Pentru cei mai mulţi este mai simplu decât vă imaginaţi. Pur şi simplu va trebui rememorată plictiseala de la orele când s-a predat materia respectivă. Veţi avea mari surprize constatând că, simpla rememorare a acestui sentiment va ajuta la redarea cu mai mare acurateţe a informaţiilor. Atenţie, dacă acesta a fost sentimentul predominant de atunci. Orice percepţie senzorială a acelor momente creşte acurateţea redării, extragerea ei din noianul de informaţii asociate cu plictiseala.

Deci, în acest fel este controlată confuzia percepută conştient dar şi cea de la nivel subconştient. De fapt, acesta este şi secretul tocilarilor care reţin informaţiile fără a le înţelege logica (în marea majoritate a situaţiilor). Ei repetă atât de mult asimilarea fără sentimente asociate (sau asociate numai cu "superplictiseala") încât totul devine foarte uşor la nevoia de redare. Dar, doar atât...

Acum, dacă tot am amintit de plictiseală, este bine să delimităm ce este cu aceasta. Decuplarea parţială sau totală a percepţiei exterioare, datorată unor evenimente reale prea monotone, sau considerate a fi neinteresante, neimportante este definită a fi plictiseală. Fiecare dintre noi cunoaşte reveriile (visele diurne) din timpul orelor de şcoală, care sunt determinate de lipsa entuziasmului elevilor pentru tema discutată. Aproape fiecare dintre noi cunoaşte trezirea brutală de către profesor a celui care visează şi care, de cele mai multe ori, este însoţită de o întrebare neplăcută de genul "Vrei să fii aşa de bun să faci un rezumat al celor discutate în ultimele cinci minute", ca şi tăcerea penibilă ce urmează, fiindcă nu există amintiri ale subiectului.

Toate acestea ne spun multe despre profunzimea transei inconştiente în care s-a aflat elevul respectiv. În timpul unei asemenea stări, cea mai mare parte a atenţiei este îndreptată spre interiorul individului şi nu în afara lui, unde se predau formele aride ale materiei de studiu respective. Deci, "sfatul" dat anterior pare să nu fie real, utilizabil, deoarece definiţia termenului plictiseală presupune excluderea percepţiilor din acele momente.

Dar, ciudat, nu este aşa. În primul rând este vorba despre percepţiile conştiente... Subconştientul nostru a perceput totul, absolut totul. Fiecare "vorbă" a profesorului, fiecare comentariu a colegilor, fiecare zgomot venit din afară, fiecare gând avut atunci. Deci, în efortul nostru de rememorare a ceva ce a fost predat atunci este evident necesar să ne amintim de starea de plictiseală, de eventualul incident în care profesorul "ne-a arat" şi orice altă percepţie senzorială a momentului. Pentru cei ce vor reuşi acest lucru rememorarea cunoştinţelor sau asocierea lor cu noul efort de învăţare al aceleiaşi materii va da roade pozitive neaşteptate.

Şi, dacă ne-am amintit un mic detaliu, apoi încă unul, ş.a. permitem minţii noastre conştiente să reconstruiască "lipsa", să ne permită să accesăm restul de informaţii (am discutat pe larg despre aceasta în postările anterioare şi nu mai revin). Şi, astfel, să putem reda tot ceea ce este nevoie ca să trecem examenele noastre.

Dar, să nu uităm de adevăr! Nu îţi vei aminti niciodată mai mult decât ştii. De exemplu, în cazul primului examen, cel de limba română, este foarte posibil ca subiectul ce îţi va pica să nu fi fost discutat decât parţial (de exemplu, la acea oră, "profa" de română să fi discutat mai mult despre politică şi să fi prezentat sumar tema). În acest caz trebuie trecut rapid la pasul următor, acela în care ai repetat tu însuţi tema acasă sau în cazul pregătirilor pentru examen. Este foarte important ca să controlezi şi să treci peste frustrarea ce apare în ambele cazuri (de partea profei sau de partea ta). Şi, asta, deoarece evitarea frustrării apare atunci când îţi doreşti foarte mult să eviţi percepţiile realităţii, fiindcă aceasta a fost sau este mult prea neplăcută (dureroasă, complicată, etc).

Un exemplu ceva mai general în acest sens ar fi următorul... Visele (fanteziile) în legătură cu situaţia ideală, fac ca totul să poată fi adevărat, constituit din bucăţi de realitate imperfectă, care par a fi neatractive. Cine se poate lăuda că a avut numai şi numai situaţii ideale?!? Această strategie este aplicată deseori de inconştient, fiindcă în trecut au existat experienţe dureroase legate de trecerea prin viaţă. Pentru a evita alte "răniri sufleteşti", alte înregistrări imperfecte, neconforme cu dorinţele şi idealurile noastre, subconştientul (de multe ori susţinut de inconştient) preferă să aleagă anumite situaţii inaccesibile, din anumite motive, sau situaţii greu abordabile (inclusiv situaţiile ideale). În acest mod, probabilitatea construirii unei situaţii concrete este extrem de redusă, "calmându-se" doar anxietatea (frica) legată de acea situaţie.

Poate că descrierea următoare vă este foarte cunoscută: un pui de om trăieşte de pe o zi pe alta, se implică în tot felul de probleme, situaţii, aventuri şi nu dă importanţă viitorului, cu examenele şi încercările lui, neluând în serios sarcinile legate de viitor şi este extrem de surprins atunci când consecinţele modului lui de viaţă îl surprind, la un moment dat, într-un mod neplăcut. De cele mai multe ori, aceasta nu este o dovadă de prostie, ci una a existenţei unei transe (conştiente, subconştiente sau inconştiente). Acest pui de om trăieşte confortabil în "castelul lui de undeva" al lumii interioare şi, dintr-un motiv oarecare, evită contactul perceptiv cu realitatea pe care o simte ca aducătoare de disconfort, ameninţătoare sau alte sentimente "negative". De aceea nici n-a putut reacţiona la ea şi n-a fost capabil să îşi de-a seama de urmările acţiunilor sale.

Şi, acum vine momentul confruntării... Care ar fi soluţia?!? Evitarea frustrării se rezolvă prin... evitarea frustrării. Culmea! Subconştientul nostru îşi va rezolva problemele tocmai printr-o acţiune de acelaşi sens. Deci, ceea ce avem de făcut este să evităm frustrarea prin, de exemplu, "clădirea" sentimentului că am făcut tot ceea ce se putea face. Nu este nevoie să învăţăm toată materia, deoarece este imposibil, în situaţia dată, ci, pur şi simplu, să mai învăţăm ceea ce se poate învăţa, aşa cum trebuie, deoarece "drumul" nostru ştie de are de făcut. Cei ce vor trebui să treacă de încercarea "pusă înaintea lor" o vor face oricum.

Subconştientul va găsi resursele de a alimenta conştientul şi de a se trece peste încercarea respectivă. Indiferent dacă noi vom înţelege ceea ce se întâmplă sau nu. Nu degeaba se afirmă din ce în ce mai des că "Ne amintim viitorul"... Cei care nu vor înţelege acest lucru şi vor "pedala" pe amplificarea frustrării nu vor ajunge decât la suprasolicitare (la apariţia căreia participă tot noianul de sentimente corelate legate de trecut şi de viitor).

Şi, iată că am ajuns la suprasolicitare (să vedem ce este şi cu ea)... Dacă se încearcă prelucrarea raţională, simultană, a mai mult de şapte informaţii plus/ minus două (funcţie de individ), acest lucru depăşeşte capacitatea de prelucrare şi filtrare a creierului (aşa spun toate, absolut toate, cercetările moderne). Dacă, de exemplu, vrei în acelaşi timp să asculţi muzică şi să fii atent şi la ceea ce ar însemna textul melodiei în limba engleză, să conduci o maşină şi să fii atent la semnalizatoare, să discuţi cu pasagerul din dreapta despre anumite teme abstracte, să fii atent la mimica sa, să te gândeşti la ceea ce ai să mănânci mâine, ce cumpărături ar trebui să faci în acest sens şi să te preocupe mental viitorul concediu, vei ajunge foarte repede în transă, deci vei elimina anumite percepţii raţionale.

Orice altă informaţie va trece de conştient, de controlul şi de posibilităţile sale de reacţie, spre subconştient, unde va fi valorizată şi stocată. Cu cât un individ îşi doreşte să perceapă mai multe unităţi informaţionale care depăşesc "limita magică" de şapte plus/ minus două, cu atât va intra mai des în transă datorită suprasolicitării. Pentru a putea prelucra în linişte supraoferta de impresii senzoriale, individul îşi va retrage conştientul din lumea stresantă a mediului spre lumea sa interioară, confortabilă şi săracă în stimuli.

Dacă va fi apelat în mod corespunzător şi dacă va simţi că este coordonat bine şi în condiţii de securitate, subconştientul va reacţiona acum la sugestii, fără a mai fi supus conştientului. În limbaj modern, acest mod de inducere a transei este desemnat ca "suprastimulare" sau "inundare cu stimuli". De exemplu, dacă într-o anumită situaţie şeful tău este deosebit de pretenţios şi te încarcă cu mult prea multe sarcini care trebuie îndeplinite imediat, urgent şi fără greşeală, este posibil ca, în cazul în care se depăşeşte o anumită limită a solicitărilor, să te trezeşti brusc în lumea viselor diurne (a reveriilor). Pentru moment te-ai decuplat pur şi simplu şi ţi-ai fixat privirea într-un punct fix retrăgându-te în lumea ta interioară.

Principiul inundării senzoriale extreme şi a puternicei sugestibilizări care rezultă din aceasta, numită în limbajul de specialitate "sugestibilitate", este folosit pentru spălarea creierelor în armată, sau în regimurile dictatoriale, în combinaţie cu suprasolicitarea corporală extremă, sistematică, cu privarea de somn, în vederea reducerii disponibilului de energie. Sărmana victimă este obligată să îndeplinească consecutiv, sub o presiune psihică extremă, atât de multe sarcini lipsite de sens, până când controlul conştientului se prăbuşeşte datorită suprasolicitării. După aceea, respectivul este aproape lipsit de voinţă şi extrem de uşor influenţabil.

Chiar în prezenţa unui ajutor medical şi psihoterapeutic calificat, oamenii care au trecut prin asemenea experienţe au, de multe ori, nevoie de mai mulţi ani pentru a-şi putea reveni în urma sechelelor lăsate de "spălarea de creier".

Reducând totul la elevul nostru, ce urmează să dea examene (lăsând la o parte exemplu "exagerat"/ extremist prezentat mai sus), este evident de ce trebuie evitată suprasolicitarea. Haideţi să vedem despre ce este vorba! Mai întâi să determinăm care ar putea fi stimulii, sesizând cât de mulţi sunt: 1. vine bacul, şi vine oricum, 2. cât ştiu şi ce mai am de făcut, 3. ce fac acum, 4. ce fac colegii mei, 5. ce pot afla despre ceea ce urmează, 6. dacă nu "scot" cât trebuie ce fac la fac, 7. vine facul, şi vine oricum, 8. ce opţiuni de alegere am la fac, 9. se sfârşeşte o lume şi începe alta... Deja sunt mai mult de şapte... 3,1 Dar, ce se aude a afară, 3,2 Ce plictisit sunt, 3,3 Mă cam doare capul, 3,4 Ce bine sună "Dotan", 3,5 Ce mai vrea şi mama, 3,6, 3,7, etc... Apoi 4,1 urmat de 4,2 şi tot aşa...

Deci, în nici un caz nu există şansa de a avea mai puţin de şapte. Este vorba despre suprasolicitare sau nu? Cei care au prins secretul ştiu că nu ai ce face şi îşi delimitează acţiunile după un fel de principiu de sincronizare a tuturor percepţiilor cu ceea ce doresc să fie "preponderent". Ei creează ancore, conştient sau nu. Şi, aceste ancore trebuie să nu se lege de nimic exterior. La examene nu vom putea asculta muzică, la examene nu vom putea nici măcar să o fredonăm, dar, de exemplu, vom putea mişca ritmic din picior.

Acesta "asimilare" poate să ordone subconştientului nostru reamintirea a tot  ceea ce am făcut atunci când ascultam muzică și învățam... Şi exemplele ar putea continua, pentru fiecare individ în parte.

Asemenea ritmurilor muzicale ce se constituie în ancore "evocate" mai sus sunt şi cuvintele "camuflate". Când cineva aude cuvinte (sau înşiruiri de cuvinte) al căror sens nu poate fi continuat/ explicat suficient de către subiect, deci există un spaţiu liber pentru interpretări, subconştientul va încerca să găsească în "depozitele" lui (memorie) ceva care să facă posibilă reconstituirea celor auzite (înţelegerea cât mai completă a acestora). De multe ori se vor găsi mai multe interpretări posibile şi atunci mai trebuie aleasă dintre acestea una care să fie considerată ca satisfăcătoare.

Când fiecare dintre cuvintele auzite are sens, trebuie aşezate la locul lor în cadrul frazei (efortului de reconstituire), a temei şi a celorlalte elemente situaţionale legate de contextul dat, pentru ca individul să poată înţelege modul în care trebuie să ordoneze şi să evalueze cele stocate sau cele ce se vor efectuate. De exemplu, dacă auzi că se vorbeşte despre un trunchi, este important să ştii dacă este vorba despre un trunchi de con (figură geometrică), o plantă (trunchi de copac, etc) sau alt exemplu, fiindcă, în caz contrar, restul relatării nu se mai asociază cuvântului.

În general oamenii sunt extrem de motivaţi să găsească un sens oarecare în experienţele pe care le trăiesc. Fără o înţelegere precisă a celor trăite, ei se simt ameninţaţi şi încep să se teamă, confuzi, şi încep să nu mai aibă reacţii, ş.a.m.d. O înţelegere mai profundă determină apariţia unui model funcţional al realităţii şi lărgeşte capacitatea de percepţie a situaţiilor, a utilităţii şi a inutilităţii. În afară de aceasta, într-un anumit cadru, devine posibilă o privire de ansamblu şi, prin intermediul acesteia, un control mai bun asupra evoluţiei viitoare a situaţiei. Toate acestea duc la un control al existenţei şi, la modul cel mai general, la controlul propriei vieţi.

Deoarece căutarea sensului este extrem de importantă, dacă nu există o altă posibilitate, ea va fi efectuată de către subconştient cu ocolirea conştientului căruia, mai târziu, îi va fi ca o "iluminare", un "Evrika" sau ca o recunoaştere spontană. Această tendinţă de interpretare inconştientă a unor cuvinte şi fraze fără înţeles precis, ca şi reorientarea atenţiei spre lumea interioară (a reamintirii şi a gândirii), este folosită sistematic în călătoriile imaginare, în literatură şi de către marii povestitori de basme, pentru a-i conduce pe oameni în lumea propriilor vise sau, de ce nu, în lumea lor reală.

În acest cazuri, pot fi induse formele profunde ale relaxării, pot fi activate forţele de autovindecare pe plan somatic şi spiritual/ sufletesc şi pot fi obţinute mai uşor experienţele de natură spirituală sau conştientizarea şi obţinerea controlului asupra unor procese care, anterior, au fost inconştiente (atribuibile subconştientului). În ultimă instanţă, poate fi folosită o figură de stil pentru a retrăi plastic o poveste.

Evident, sunt enorm de mulţi parametri, de soluţii şi altele asemenea. Dar, cel mai puternic atu, dintre toate acestea, îl constituie ispitirea/ tentaţia. Da, aţi citit bine. Un om suferă (de bucurie sau de ceva neplăcut) foarte semnificativ în anumite împrejurări ale vieţii sau îşi doreşte foarte mult anumite lucruri importante pentru el din anumite motive. Prin urmare, el se va confrunta cu posibilitatea ca, în primul caz să participe sau să evite sau, în al doilea caz, să capete ceea ce s-a aflat în centrul atenţiei sale. Oricum am "suci" aceste lucruri este vorba despre ceva legat de trezirea unor sentimente puternice legate de aceste situaţii.

Temporar, ele îi pot solicita conştientul atât de mult, încât acesta să fie suprasolicitat în capacitatea sa de prelucrare şi, de aceea, aşa cum am descris mai sus, să treacă printr-o transă de suprasolicitare şi să devină mai uşor influenţabil. Un alt motiv pentru o asemenea transă poate fi acela că motivaţia inconştientă de a evita sau de a căpăta ceva este aşa de mare încât, temporar, toate funcţiile de control şi de filtrare ale conştientului, care funcţionează de obicei, sunt scoase din uz, pentru a nu putea interveni şi perturba acţiuni considerate de către subconştient (şi, de ce nu, şi de către inconştient) ca fiind deosebit de importante.

Un exemplu "extremist" ar fi acela al unor oameni cu experienţă care, în alte privinţe au o înaltă ţinută, cad pradă unor secte, unor anumite învăţături sau unor anumiţi "profesori" sau "situaţii", care promit soluţii sigure de alinare ale suferinţelor sau care le promit putere, nemurire psihică, bogăţie sau simpla rezolvare a unei anumite probleme "esenţiale". Amintiţi-vă de oameni ca Hitler, Stalin, Goebels, Saddam Hussein (şi lista poate continua) de a influenţa şi de a folosi pentru scopurile lor adulţi care, în alte privinţe, aveau o judecată matură!

Deci, într-o postare destul de lungă, dar total insuficientă (cel puțin dorințelor mele), am prezentat multe detalii legate de limbajul subconștientului, detalii se ce constituie în adevărate modele. Așadar, mâine vom discuta despre modelele limbajului subconștientului... Ajunge pentru azi!

Dragoste, Recunoștință și Înțelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru