Limbajul subconștientului (9)

Deci, am discutat despre cazanul emoţiilor şi despre cum este alimentat acesta de trecut, prezent şi viitor. Problemele nerezolvate ale trecutului, încercările prezentului şi grijile de viitor sunt combustibilii focului ce „încălzeşte” sau „răceşte” acest cazan al emoţiilor. La fel, am subliniat că trecutul şi viitorul pot alimenta acest foc chiar dacă prezentul este perfect. Apoi m-am legat de noţiunea de „Acum”… Noţiune care spune că ne ajută să controlăm excesul de emoţii din trecut şi îngrijorările din/ despre viitor… Să mergem mai departe în „analiza” noastră!

Trecutul este manifest în prezentul datorită înregistrărilor ce sunt gestionate de subconştient. Astfel, orice reacţie faţă de prezent se va baza pe identificarea a ceva similar care s-a petrecut în trecut, comparaţie realizată cu ajutorul „înregistrărilor” subconştientului. Dar, evident, acelaşi lucru se va petrece şi când analizăm viitorul, o rezonanţă emoţională cu evenimente similare ale trecutului… Deci, această rezonanţă emoţională va cauza o cascadă de emoţii/ sentimente din trecut în prezent, ce se vor constitui ca elemente generatoare o reacţiilor faţă de un eveniment similar.

Ca să nu o mai lungesc, în majoritatea cazurilor suntem îngrijoraţi de viitor trăind la propriu în trecut. Aşadar, nu este greu de dedus că, dacă rezolvăm o „problemă” legată de trecut, prezentul sau viitorul nu mai are la ce să se „raporteze” şi, astfel vom beneficia de pace, calm şi control, cazanul emoţiilor nemaifiind alimentat „pe toată linia”. Abia acum, nemaiavând la ce să se raporteze prezentul se poate spune că trăim în „Acum”… Dar, este vorba doar despre un „Acum” din punct de vedere al emoţiilor, acel moment reper în toate tehnicile şi procedeele ce vor urma să fie descrise…

Odată ce am stabilit ce înseamnă lanţul stresului, cazanul emoţiilor şi „Acum” din punct de vedere al „controlului” posibil al emoţiilor şi sentimentelor mai trebuie să reamintesc că toate emoţiile sunt bune deoarece ele ne furnizează informaţii, direcţii şi motivaţii care să ne ajute la a avea o viaţă conformă cerinţelor noastre (nevoile noastre, ceea ce vrem şi ceea ce dorim în acord cu ceea ce suntem şi trebuie să fim în rezonanţă directă şi cu persoanele din viaţa noastră şi chiar şi cu întreaga omenire şi/ sau viaţă). Sentimentele sunt, practic, proiectate pentru a ne motiva prin crearea suportului experienţei corelabile cu satisfacţia şi disconfortul. Şi „volumul” de disconfort generat de dorinţele neîndeplinite depinde de modul cum am acţionat pentru a le satisface. Dacă nu dorim sau nu putem să avem acţiuni în sensul satisfacerii, disconfortul devine extrem în timp, dureros sau chiar mortal.

Să mergem mai departe şi să „descoperim” noi definiţii care să ne ajute în înţelegerea a ceea ce va urma! „Rău” (în contradicţie cu bun) este percepţia unui sentiment experimentat a un sentiment de disconfort şi/ sau durere (asemenea lipsei de siguranţă, insecurităţii, instabilităţii, nefericirii, tristeţii, pierderii, fricii, depresiei, singurătăţii, furiei, vinovăţiei, etc). Nu uitaţi, „rău” nu are sensul concret al termenului, ci de interpretare „valorică” ce o dăm noi, conştientul nostru, orice sentiment fiind bun, existând şi manifestându-se pentru a ne da informaţiile şi motivaţia necesare. Apoi, când vom utiliza „Bun” (în contradicţie cu rău, deci nu din punct de vedere al utilităţii), vom descrie un sentiment experimentat ce ne dă plăcere, satisfacţie (asemenea siguranţei, securităţii, stabilităţii, fericirii, bucuriei, acumulării, dragostei etc).

Deci, revin, datorită importanţei „percepţiei” reale, sentimentele există pentru a fi ascultate, fiecare dintre ele având un mesaj specific despre o nevoie, cerinţă sau dorinţă. Să încercăm să localizăm de unde vine nevoia, cerinţa sau dorinţa! Nevoia poate fi descrisă ca fiind acel ceva de care avem nevoie pentru a supravieţui, pentru a fi sănătoşi, a ne dezvolta etc. ca indivizi şi/ sau ca specie. Acest ceva trece fiind asimilat şi permanent dezvoltat, completat, corectat (fie şi la nivel infim), de la o generaţie la alta prin intermediul codului genetic (bineînţeles, fără a mă referi la acel conţinut „bazal”, intangibil, după cum am descris în postările anterioare).

Deci, motivaţia de a împlini acest tip de „trebuie”, „este necesar”, „este nevoie” este programată genetic în interiorul nostru. Şi nevoile umane de bază sunt reprezentate de nevoia de apă, hrană, adăpost, siguranţă şi altele asemenea (inclusiv toate cele ce se corelează cu acestea). Prin extensie se asimilează aici şi relaţiile umane ce au ca rezultat comunităţile, familia şi copiii. Deci, satisfacerea acestor nevoi esenţiale este valabilă atât pentru individ cât şi pentru grupurile umane, sociale şi chiar întreaga umanitate. Aşadar, nevoile umane, satisfacerea acestora par a fi identice.

Dar, aici va interveni conştiinţa (inclusiv subconştientul colectiv – descris în postări anterioare) care face ca aceste nevoi să fie percepute ca diferite în funcţie de cultură, grup social, etc, ajungând să pară diferită de la un individ la altul. Mai mult, aceste nevoi par să fie diferite şi în funcţie de nivelul de dezvoltare al fiecărui individ în parte în sensul că nevoile copilăriei sunt diferite de cele de la pubertate, de cele de la adolescenţă, de cele ale adultului, ş.a.

Aici este nevoie să intru, foarte puţin, în detalii. Să plecăm de la faptul că indivizii din diferite culturi au nevoi diferite. De exemplu, într-o cultură, a bea un pahar de vin în fiecare zi este un lucru sănătos, care susţine/ menţine sănătatea. În altele el va genera alcoolism. În alte culturi el este obligatoriu inserat în culturile religioase, în altele este o faptă ce încalcă regulile religioase şi poate duce la eliminarea din grupul social respectiv. Nu consideraţi acesta ca fiind un exemplu banal. La fel este şi în cazul consumului de carne de porc. În unele grupuri este normal acest consum, în altele este interzis sub penalităţi destul de grave. Aceste deosebiri merg până la portul hainelor, în unele culturi femeile având libertatea de a alege ceea ce poartă, ceea ce cred ele că le completează din punct de vedere vestimentar, în altele nepurtarea obligatorie a unor accesorii vestimentare putând atrage chiar moartea. Şi exemplele ar putea continua…

Din exemplul de mai sus am ajuns pe teritoriul dorinţelor. În timp ce nevoile de bază sunt destul de comune, dorinţele sunt deosebit de individuale, de personale. Dorinţa este acel ceva ce pare a fi necesar şi se vrea a fi atins foarte puternic. În funcţie de intensitatea sentimentului experimentat de dorinţă se poate delimita şi pasiunea (care nu este altceva decât o dorinţă experimentată la nivel maximal).

Pentru cei mai mulţi dintre noi, cerinţele fundamentale sunt îndeplinite, foarte puţini dintre cei care citesc aceste rânduri (postări) fiind în starea de frică legată de existenţa mesei (hranei) de azi sau de mâine sau cea de frică legată de locul unde va dormi deseară sau în nopţile viitoare. Pentru noi nevoile nesatisfăcute sunt legate de felul în care ne simţim, de insatisfacţii legate de viaţa noastră, de relaţii şi de alte niveluri de acumulare. Numai după ce nevoile noastre sunt, în mare, satisfăcute, majoritatea dintre noi se pot concentra pe ceea ce vor şi ceea ce doresc.

Dar, ceea ce vreau şi ceea ce doresc, percepute ca nevoi, depind într-o mare măsură de percepţia conştientă a acestora. Bombardamentul continuu de tipare de viaţă, de modele, de manipulatoarele reclame, ş.a. ne încurajează să vrem, indiferent ce. Totul pare creat pentru noi, pentru a ne indica nevoile de bază, pentru a crea acea impresie că suntem capabili să satisfacem aceste nevoi sau dorinţe. Dar sunt reale aceste nevoi şi dorinţe?!? Avem vital nevoie de un supersexi supermodel în supermaşina noastră admirând supercolecţia noastră vestimentară, intuind numărul de cifre al contului nostru?!? Revenind la problema dorinţelor, iată că nu mai trebuie să comentez de ce sunt atât de individuale. Atunci, de ce nu ne creează emoţii/ sentimente de aceeaşi intensitate?

Aici intervine ceea ce se află adânc ascuns în noi, ceea ce ne defineşte cu adevărat şi nu poate fi influenţat de fumul conştientului, adică de subconştient. Este acel ceva semnalizat de subconştientul nostru ca fiind motivaţie pozitivă, arătându-ne ce trebuie să selectăm şi spre ce să ne îndreptăm eforturile pentru a dezvolta talentele noastre, pentru a parcurge drumul nostru, indicându-ne cum putem contribui şi cum putem face diferenţierea. Istoria, literatura şi viaţa de zi cu zi ne dau numeroase exemple despre cum nevoile, cerinţele şi dorinţele pot fi greşit interpretate sau greşit orientate şi cum indivizii ce au procedat în baza acestor erori au ajuns să îşi facă rău (chiar să se distrugă) sau, mai rău, să facă rău şi celor din jurul lor.

Deci, scopul efortului meu (şi al celor care i-am citit şi asimilat) este cum să identificăm nevoile, cerinţele şi dorinţele reale şi cum să putem aborda, cum să putem avea o strategie pentru îndeplinirea lor într-o manieră satisfăcătoare, pentru a nu ne face rău nouă înşine sau celor din jur (născând astfel conflictele atât de dăunătoare integrităţii noastre ca individ).

Şi, în finalul acestei postări, dacă am stabilit termenii pe care îi vom folosi, să ne distrăm puţin cu ajutorul metaforelor (vezi şi postările anterioare) ce descriu cum sentimentele noastre devin semnale care ne furnizează informaţii despre ceea ce ne trebuie şi, astfel, să putem avea grijă de noi ceva mai bine!

Deci, semnalele sunt o formă de comunicare care, bine înţelese vor deveni benefice. Un exemplu imediat ar fi cel al şoferului care comunică prin semnalizare celorlalţi şoferi intenţiile sale de deplasare. Pentru ceilalţi şoferi acesta este un semnal la care ei vor reacţiona pentru ca totul, şi pentru ei şi pentru Dumneavoastră, să fie în ordine. Sentimentele au acelaşi rol, repet, dacă sunt bine înţelese. A te simţi bine este un semnal care indică că acţiunile tale (dar şi ale celor din jur) de a satisface anumite nevoi au fost bune, pline de succes. A te simţi rău este un semnal că unele nevoi nu au fost îndeplinite şi se cer acţiuni în sensul satisfacerii acestor nevoi.

Acest mod de a vedea sentimentele, asemenea unui semnal care ne indică direcţia acţiunilor ce se vor concretiza într-un răspuns satisfăcător, de îndeplinire a unor nevoi, cerinţe sau dorinţe, de reducere sau eliminare a experienţelor „dureroase” ale emoţiilor (frică, mânie, vinovăţie, etc), ne va face să înţelegem cum să conducem acţiunile noastre direct asupra cauzei reale. Astfel, când avem satisfăcută nevoia de hrană, experimentăm o stare de bine ce va dura o anumită perioadă de timp (minute, ore, funcţie de fiecare individ în parte) până ce vom retrăi sentimentul de nevoie de hrană. Satisfacerea nevoilor emoţionale este asemenea satisfacerii foamei noastre, durata sentimentului de bine/ stării de bine fiind variabilă (minute, ore, zile, ani, dar niciodată întreaga viaţă).

Totul depinde de faptul că viaţa noastră este în continuă mişcare, circumstanţele acesteia fiind destul de sau extrem de volatile. Şi, cu cât întârziem să ne aducem starea de bine în actualitate, cu atât creşte presiunea ce se manifestă asupra atenţiei noastre de a trece la acţiune. Acesta este un ritm, de exemplu, al forţei conducătoare din „spatele” dansului vieţii noastre. Dar, să nu uităm că suntem un fel de maşină (corpul nostru, deseori asimilat cu existenţa, cu durata şi calitatea vieţii). Orice maşină are nişte nevoi de bază, cum ar fi combustibilul, uleiul, bateria, toate fiind participante directe la buna funcţionare a acestei maşini.

Pentru a ne asigura (pe postul nostru de creatori ai respectivei maşini) de buna funcţionare, am dotat maşina cu indicatori ai nivelului de combustibil, ai nivelului de ulei, de lichid de răcire (inclusiv temperatură a acestuia), de nivel de turaţie, etc. Aceşti indicatori, imediat ce ceva nu este în regulă ne vor semnaliza acel ceva şi va fi necesar să luăm măsuri pentru corectare, asigurând astfel buna funcţionare a maşinii. Dar, ce bine ar fi fost dacă Creatorul nostru trebuia să ia măsuri, aşa cum este exemplul cu maşina. El doar s-a asigurat că noi trebuie să luăm aceste măsuri deoarece, dacă nu o facem, maşina noastră va funcţiona defectuos sau va înceta să funcţioneze.

Mai mult, imaginaţi-vă că cedează direcţia maşinii noastre pe o autostradă de mare viteză! În mod aproape cert vom târî odată cu destinul nostru neîntreţinut multe, multe alte destine. Deci, grija faţă de această maşină, întotdeauna, devine şi grija faţă de alte maşini… Şi, chiar dacă suntem singuri pe drum... Hmmm, nu mai continui logica! Cred că aţi înţeles ce aveam de subliniat cu ajutorul acestei metafore legată de o simplă maşină…

Vom reveni mâine! Week-end plăcut, util şi fericit!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru