Limbajul subconștientului (13)

Următorul sentiment primar despre care vom vorbi este cel de furie (mânie). El se naşte din necesitatea, nevoia, dorinţa de a experimenta corectitudinea pentru sine dar şi pentru cei din jur, este vocea interioară care ne spune „Cred că ceea ce se petrece este nedrept!”. Este sentimentul care, atunci când apare sau este doar „intuit” de cei din jur atrage consideraţii/ judecăţi negative şi considerarea ta ca fiind rău sau periculos. Astfel, nu este de mirare de ce este unul din cele mai greşit înţelese sentimente şi cele mai suprimate emoţii. Poate din cauza faptului să, sub influenţa acestui sentiment oamenii fac cele mai teribile lucruri, dar se uită că acest sentiment (ca toate celelalte) este doar un semnal şi faptele/ reacţiile noastre sunt cele ce pot fi catalogate ca teribile.

Sentimentul de furie/ mânie cu toate variaţiile (gradele de intensitate) ale sale, ca toate celelalte emoţii, „vin” din percepţiile noastre, „grupate” din doar două perspective diferite. O primă perspectivă se naşte din credinţele noastre (acceptate sau direct formate) despre ceea ce este „bun” (corect) şi „rău” (incorect) şi „cum ar trebui lucrurile să fie”. Dacă noi percepem oamenii şi/ sau situaţiile că sunt „aşa cum ar trebui să fie” vom avea sentimentul că totul este bine (viaţa în general). Totul este conform aşteptărilor/ „catalogărilor” noastre. Dacă nu este aşa, vom percepe că nu este corect şi apare sentimentul de furie/ mânie ce este proporţional cu frecvenţa apariţiei acestor percepţii.

Dar uităm că totul are la bază atât credinţele noastre cât şi starea generală de care dispunem (unele lucruri/ situaţii generează furie aproape imediat când suntem „prost dispuşi” pe când, în alte situaţii când suntem „bine dispuşi” nu au nici o acţiune). Apoi, din cea de-a doua perspectivă, dacă „lucrăm”/ muncim din greu pentru un anumit rezultat şi lucrurile nu sunt aşa cum am planificat, obosim şi suntem mai uşor „influenţabili” de niveluri mici de manifestare ale acestui sentiment. Cu timpul, pe fondul oboselii şi constanţei relative de apariţie şi manifestare ale acestui sentiment devenim frustraţi. Şi, frustrarea este sentimentul secundar ce amplifică sentimentul primar… Şi tot ce vom avea în minte va fi ceva de genul „Nu este corect!”, „Nu este drept!” în special atunci când eforturile noastre sunt major bine intenţionate (cel puţin în concepţia subconştientului şi/ sau conştientului nostru).

Şi, atât timp cât furia/ mânia „vine” din percepţiile noastre (atât cele din trecut cât şi cele curente/ prezente), este absolut necesar să o identificăm, să o localizăm, izolăm… Şi asta este destul de simplu (sau aşa pare la prima vedere). În ajutor ne vin întrebări de genul: „Este această situaţie cu adevărat nedreaptă?”, „Am avut o reacţie ieşită din comun datorită rezonanţei emoţionale?”, „Sau sunt atât de obosit încât totul mi se pare nedrept?!?”. De exemplu, când suntem puşi în faţa unei boli sau a unui regres de orice natură, deseori apar gânduri de genul: „De ce eu?”. Sau ne spunem „Asta nu este corect, nu am făcut nimic să merit asta!”. Dar dacă vom analiza toate acestea, fie şi din punctul de vedere determinist al noii medicini, vom vedea că există o raţiune în toate, că totul este rezultatul a ceva. Şi, cu cât vom fi mai adaptabili, mai maleabili, găsind diferite grade de corectitudine, de normalitate în situaţia dată, cu atât presiunea sentimentului de furie/ mânie se va reduce sau va fi eliminată în totalitate.

Deci furia/ mânia ne relevă care este sensul nostru de corectitudine, de corect sau greşit mai ales în ceea ce privesc circumstanţele ce ne „aparţin” sau pe cele care „privesc” pe cei de care avem grijă, în care investim direct sau indirect. Şi sentimentul de furie ne motivează să facem ceva în legătură cu asta. Potenţialul energetic ce se naşte din manifestarea acestui sentiment are de foarte multe ori valori mari, nebănuit de mari. Poate, de aceea, el se manifestă deseori prin „scăpări” comportamentale faţă de propria persoană sau faţă de cei din jur. Poate, de aceea, el trebuie orientat cât mai efectiv în direcţii pozitive, făcându-l participant direct în căutările noastre de a naşte situaţii corecte. Multe din acţiunile de protecţie şi ajutorare a tinerilor şi/ sau a persoanelor defavorizate se nasc din acest sentiment ce apare din situaţiile nedrepte şi nevoia de „justiţie” socială.

Dar, mai important decât atât, furia/ mânia ne relevă rigiditatea gândirii (credinţelor) noastre. Cu cât avem idei mai fixe despre cum trebuie oamenii să acţioneze (şi ei nu fac asta), cu atât sentimentul va fi mai pregnant, mai puternic. Şi, cu cât vom stagna mai mult în această rigiditate cu atât sentimentul va fi mai exploziv, mai greu de controlat. De aceea acest sentiment apare oriunde, între copii şi părinţi, între fraţi, între prieteni, între colegi, etc (în general în medii care sunt reunite de aceleaşi idei, de relativ aceleaşi comportamente „necesare”). Şi, cu toţi avem exemple de asemenea oameni care nu „şi-au vorbit” cu anii în urma manifestării necontrolate a sentimentului de furie/ mânie, care a devenit, astfel, o barieră reală în comunicare (idei fixe, după cum spuneam mai sus).

Şi acum, surpriză, furia/ mânia ne relevă, de fapt, fricile noastre. După cum am descris şi în postările anterioare, toate emoţiile noastre cu percepţie de disconfort, de durere, se nasc din frică (nu există decât două „constante” umane: dragostea şi frica). Deci, de câte ori experimentăm furia/ mânia, de fapt experimentăm frica că, în acea situaţie că acel ceva nedrept poate deveni dăunător, poate răni. Aşadar furia poate fi percepută ca o alarmă care ne spune „Atenţie, asta este nedrept! Asta mă poate răni, sau poate răni pe cutare la care eu ţin sau de care eu am grijă”…

Astfel frica devine un fel de mecanism de feed-back (de răspuns automat în sens de reglare). Când este activat de aşteptări, credinţe sau, pur şi simplu, de starea noastră generală (de dispoziţia noastră), sentimentul ne spune „Fii speriat! Fii îngrijorat! Asta nu este corect! Ia poziţie! Treci la acţiune!”. Scopul este de a ne împinge spre acţiune pentru a reveni la statusul de corect, de corectitudine a situaţiei. Vom reveni la a ne simţi în siguranţă atunci când suntem trataţi corect şi când avem aşteptări rezonabile că vom fi trataţi rezonabil de corect în viitor.

Revenind la fişele noastre cu ancore personalizate iată ce va trebui să facem! Mai întâi va trebui să identificăm furia/ mânia sau alte denumiri date diferitelor grade de intensitate ale acestui sentiment, cum ar fi iritat, rănit, nebun, furios, etc. Apoi este necesar să identificăm cauza acestor sentimente având la baza raţionamentelor noastre că percepţiile sunt puternic concentrate pe indivizi (furia/ mânia este un sentiment ce se identifică cu o persoană, un grup de persoane, o situaţie concretă, este puternic individuală).

În ajutor pot veni şi o serie de consideraţii de genul: 1. „Am luat în considerare realitatea? Este percepţia mea asupra persoanei/ situaţiei corectă? Este cu adevărat ceva nedrept?”, 2. „Dacă situaţia este nedreaptă ce trebuie să fac? Care este rostul furiei?!?” şi, nu în ultimul rând 3. „Dacă situaţia nu poate fi redresată spre statusul de corect, de drept, iartă!”. În acest caz se procedează, de fapt, la o verificare a realităţii ce ne va ajuta să determinăm, să conştientizăm dacă situaţia este cu adevărat nedreaptă, permiţându-ne să o vedem altfel, mai dreaptă. Şi, din acest efort simplu, să diminuăm nivelul de furie, de stres emoţional şi nu în ultimul rând de potenţial de rezonanţă emoţională. Atenţie, diminuarea nivelului de manifestare a sentimentului de furie/ mânie s-a dovedit că permite un fel de stabilizare a statusului general de posibilitate de analiză.

Deci, nu uitaţi, furia orbeşte! Un sfat rezonabil ar fi să vă puneţi în situaţia celuilalt, să realizaţi un fel de analiză externă Dumneavoastră, ca şi cum aţi cere sfatul, fie şi imaginar (nu uitaţi că subconştientul nu face diferenţa între realitate şi imaginaţie), unei alte persoane… Astfel, putem face un pas înapoi pentru a vedea întreaga perspectivă. Şi, din această perspectivă veţi descoperi uşor când aveţi reacţii ieşite din comun, când sunteţi frustrat, obosit sau suprasensibil.

Sau, destul de important, veţi putea descoperi că majoritatea situaţiilor considerate a fi nedrepte de către Dumneavoastră sunt cu adevărat nedrepte când sunt astfel pentru toţi. Aveţi astfel la dispoziţie un fel de soluţie să înţelegeţi, fie şi tangenţial, ce fel de nedreptate percepeţi. Orice adevăr (şi asimilat de Dumneavoastră) descoperit din circumstanţele prezentate mai sus, va veni în ajutor să vă schimbaţi perspectiva şi nivelul de furie să fie redus sau eliminat.

Dar, oricum ar fi, există situaţii cu adevărat nedrepte, cum ar fi cazul „minor” al hărţuirii, şi furia/ mânia Dumneavoastră va fi recunoscută ca o motivaţie puternică pentru a face lucrurile să se îndrepte. Doar pentru aceasta este sentimentul de furie/ mânie. Şi căile de soluţionare nu sunt decât rareori accesibile. Am putea să îi facem pe cei care ne provoacă aceste sentimente să cunoască faptul că ei sunt cauza, am putea participa activ în grupuri de dezbateri sau altele asemenea (inclusiv participarea în politică) dar, după cum spuneam, sentimentul de furie/ mânie este deosebit de particularizat.

Şi, astfel, cea mai sigură şi concretă cale de a beneficia de o posibilă acţiune este iertarea (fie şi compatibilă cu înţelegerea situaţiei) mai ales în ceea ce priveşte elementele generatoare ale acestui sentiment ce ţin de trecut, de un fel de imposibilitate de a mai face ceva în acest sens, pentru a îndrepta situaţia respectivă. Şi, de cele mai multe ori iertarea este unica soluţie de a rezolva problemele trecutului. Dar, aici, mă refer la adevărata iertare şi nu la „datul situaţiei la spate” (vom vorbi despre acest „lucru” în postări viitoare).

În finalul acestei postări voi „gargarisi” puţin despre acest aspect, al iertării. Mulţi dintre noi nu înţeleg ce înseamnă a ierta dar este foarte posibil să ierte în cel mai serios sens al cuvântului. De ce? Simplu… Subconştientul ţine numai şi numai de trecut, de percepţiile trecutului. Tot ceea ce am trăit este gravat în subconştient şi furia este un sentiment de „mare intensitate”, care lasă urme adânci în această gravură a trecutului. Dar, înainte de orice consideraţie viitoare, trebuie să nu uităm că iertarea nu aduce beneficii persoanei, gesturilor persoanei, care o iertăm (nici măcar nu este nevoie să comunicăm persoanei acest lucru).

Nu înseamnă că acceptăm persoana sau ce a făcut ea. Pentru că, astfel, intrăm într-un cerc vicios generator al furiei. Trebuie doar să înţelegem că iertarea este gestul care ne va elibera de sentimentul de furie, ne va permite să avem un surplus de energie mentală şi emoţională care să îl concentrăm în direcţii utile vieţii noastre. Trebuie să înţelegem că până nu iertăm pe cineva sau ceva ce ne-a rănit, acel ceva sau cineva continuă să ne rănească. Iertarea este calea de a opri aceste lucruri să ne rănească. Dar, vom continua în alte postări (ajunge pentru azi)…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!

Dorin, Merticaru