Limbajul subconștientului (16)

Stresul este doar o altă formă de manifestare a fricii, este frica că nu vei primi/ nu vei face tot ce este necesar pentru ca lucrurile să fie bine, este vocea interioară care ne spune că „Mă simt de parcă am prea multe de făcut”. Stresul pare a fi ceva imposibil de ocolit în vieţile noastre ocupate (prea mult), fiecare dintre noi resimţindu-l la un anumit moment, fiecare cu nivelul lui de stres.

Şi, asta, deoarece sunt enorm de multe cauze posibile ale apariţiei stresului cum ar fi: nesatisfacerea sentimentelor primare precum şi credinţele, căile „învăţate” de noi şi păstrate în subconştientul nostru ce intră deseori în rezonanţe emoţionale (stres intern), situaţiile de moment (stres de situaţie), implicările noastre într-un viitor dorit şi evaluările legate de acesta (stres de evaluare) şi, bineînţeles, combinaţii ale acestora.

Dar, destul de interesant, practica nu face altceva decât să confirme de fiecare dată că cea mai bună soluţie este să ne ascultăm sentimentele, să percepem „cererile” subconştientului fie şi prin simpla întrebare „Ce se întâmplă în viaţa mea de am parte de acest stres?”, răspunsul fiind uşor de identificat cu ajutorul sentimentelor primare. Vă mai amintiţi de cazanul stresului?!? Focul ce întreţine „tensiunea” din acesta este alimentat de trecut, prezent şi viitor. Dacă nu veţi găsi răspunsul veţi experimenta doar stresul fără a avea posibilitatea de a-l atenua şi veţi apela la tot felul de mijloace de distragere ce se vor constitui în dependenţe.

Să trecem acum la treabă şi să analizăm diferite forme specifice de stres ce pot fi generate de diferite particularităţi ale vieţii noastre. De exemplu, vom discuta despre stresul care îl experimentăm atunci când ne simţi copleşiţi de job (serviciu), familie sau alte responsabilităţi, atunci când percepem că sunt prea multe de făcut (pur şi simplu prea multe) sau nu suntem capabili să le facem îndeajuns de bine sau nu avem resursele necesare sau timpul necesar. Pentru că stresul este vocea subconştientului, frica percepută că ceva rău se va întâmpla dacă totul nu este bine îndeajuns. Asta este o motivaţie de a face ceea ce trebuie, ceea ce se poate, pentru a reduce şansa de a fi rănit, sau de a o elimina, sau, cel puţin, de a găsi căi de a reduce angajamentele noastre sau de a găsi ajutor, resurse sau timp suplimentar.

Probabil aţi anticipat că primul lucru care trebuie făcut este de a „cerceta” real realitatea. Trebuie găsit acel timp în care să priviţi totul şi să vă întrebaţi „Este adevărat că am prea multe de făcut?”. Să mai amintesc de pasul reprezentat de fişele de ancore?!? (veţi vedea dacă vă apucaţi real de treabă). Dar, să revin! La întrebarea precizată anterior, de cele mai multe ori, veţi avea ca răspuns un răsunător „Da!”. Dar, spre disperarea oricui, totul nu este decât rezultatul unui slab management (a unei slabe conduceri, coordonări născute deseori din prea puţin timp acordat acesteia – chiar deloc) sau, pur şi simplu, din consideraţiile negative ale Dumneavoastră privitor la ceea ce faceţi şi este perceput drept copleşitor.

Şi, nu aveţi de făcut altceva decât să vă puneţi cât de cât viaţa în ordine şi, pas cu pas, să eliminaţi una câte una problemele care vă copleşesc, punându-vă la dispoziţie din ce în ce mai mult timp să conduceţi eficient viaţa Dumneavoastră. Şi, cealaltă posibilă descoperire a Dumneavoastră s-ar putea să fie că „faceţi din ţânţar armăsar” sau „faceţi un munte dintr-un muşuroi de cârtiţă”, că exageraţi. În acest caz este ceva mai uşor, deoarece este nevoie doar de schimbarea punctului Dumneavoastră de vedere.

Dar, haideţi să vedem de unde apare stresul născut din numărul copleşitor de angajamente la care trebuie să faceţi faţă! Aţi învăţat să spuneţi „Nu”? Nu cumva totul pare exagerat deoarece nu spuneţi, pur şi simplu, „Nu”? Nu este greu de dedus că dacă nu o faceţi este posibil să fiţi văzut ca „un om de aur” acolo unde sunteţi, dar apare întrebarea „Ce faceţi cu Dumneavoastră?”. Şi, dacă acceptaţi suferinţa Dumneavoastră, v-aţi gândit ce vor face ceilalţi când veţi fi copleşit şi chiar nu mai puteţi, fizic, să faceţi faţă?

Iată că, prin câteva întrebări, vă veţi da seama de ce este bine să învăţaţi să spuneţi „Nu”, mai ales unui şef care are tot interesul să vă copleşească. În acest caz trebuie să comunicaţi şefului disponibilitatea reală a Dumneavoastră indiferent de consecinţe (s-ar fi ajuns oricum acolo dar cu Dumneavoastră bolnav, cu certitudine). Şi, de ce pierdem întotdeauna din vedere faptul că, stresaţi avem randamente mult mai mici decât cele reale, cele care le putem atinge?!? Putem aminti asta şefului nostru… Putem aminti asta prietenilor noştri… Putem aminti asta familiei noastre…

Deci, stresul este o frică localizată pe un reper de performanţă cum ar fi părerea şefului, părerea soţului/ soţiei, a copiilor, a prietenilor, a noastră, etc. Şi frica atrage întotdeauna frică. Teama de a nu rezolva problemele care nu le-am asumat (sau ne-au fost „băgate pe gât”) atrage teama de ce va zice şeful, de ce va zice soţul/ soţia, prietenii, ş.a.m.d. Şi nu va dura mult până ce va apare conflictul real datorat cumulului atâtor frici.

Dar, să lăsăm stresul situaţional (curent) şi să mergem mai departe! Trebuie să reţineţi că totul se datorează lipsei de organizare, punctului de vedere greşit şi incapacităţii de a spune „Nu”. Să trecem la o altă formă de stres, cea reprezentată de stresul habitual (al cercului intim vieţii noastre, familia şi cercul de rude, prieteni etc cu valoare similară)!

Familia este un mediu în care există numeroase mesaje ascunse care semnalizează stresul permanent. Multe mesaje care spun că nu te interesează, că nu te implici prea mult sau, pur şi simplu, că nu ai grijă îndeajuns, că lumea în care trăim cere mult mai mult sau altele asemenea. Toate acestea tind spre un fel de super-vigilenţă, o stare de atenţie permanentă, mai ales datorită faptului că aici este vorba despre persoane de care îţi pasă cu adevărat.

Se ajunge astfel, deseori, la un fel de situaţie de permanentă catastrofă, mereu orientată către drama ce poate urma (amintiţi-vă de povestea cu drobul de sare). Acesta este un mesaj permanent că oricât de mult te-ai strădui viaţa o va lua pe alte căi, aiurea, spre cele mai dureroase situaţii cu putinţă. Aşa se ajunge rapid şi sigur către stresul de necontrolat, care se transferă de la părinte la copil şi tot aşa, la nesfârşit. Şi asta se face fără nici un fel de componentă genetică.

Sunt de ajuns mesajele ce sunt înregistrate de subconştientul oricui ascultă, mai ales al copiilor care nu fac distincţia între realitate şi prostia părinţilor. Dacă vei căra prea multe emoţii nesatisfăcute despre trecut, vei fi îngrijorat de orice poate reprezenta viitorul, fără a mai lua în considerare prezentul care contribuie permanent la exersarea emoţiilor nesatisfăcute. Deci, acest stres nu este altceva decât reacţia mult supradimensionată, frica amplificată, ce merge mai departe din om în om, în condiţiile în care nu se face nimic pentru temperarea sau eliminarea acestora.

Astfel, putem trece la treabă pentru a vedea ce este de făcut. Mai întâi trebuie identificat stresul sau orice alt nume ce exprimă un nivel particular al acestuia cum ar fi „depăşit de situaţie”, „în afara controlului” sau altele asemenea. Apoi va trebui să identificăm cauza sentimentului gândindu-ne de ce avem prea multe lucruri de dus la bun sfârşit, dacă avem destule resurse, destul timp, ajutor, etc pentru a face asta bine. În cazul unei corecte analize vom identifica rapid răspunsul satisfăcător. Reacţiile sunt consecutive gestului nostru de analiză şi vom sesiza că percepţia noastră este reală, în corelaţie cu realitatea, sau nu. Apoi vom considera care sunt consecinţele unui refuz de angajare sau de stopare a unei activităţi reper. „Nu”, înseamnă, din start, mai puţin stres.

Dacă răspunsul nu poate fi decât „Da” se poate proceda la găsirea unor căi de reducere a stresului, căi pe care le vom urma obligatoriu. Evident că toate acestea este indicat să le faceţi în scris, pe o perioadă ceva mai lungă de timp. Şi, apoi, pentru a vă ajuta cu adevărat (constatarea nu este similară cu rezolvarea) va trebui să treceţi la treabă. Sunt percepţiile Dumneavoastră corecte şi reale? Cu adevărat aveţi prea multe de făcut? Dacă răspunsul este „Da”, ce pot face, la cine pot apela să mp ajute, să preia ce se poate din toate atribuţiile descoperite, ce lucruri pot fi evitate a fi făcute, ş.a.? Listele realizate se vor constitui apoi într-un plan de acţiune urmărind, în special resursele disponibile pentru a duce totul la bun sfârşit, dintre care se remarcă timpul. Apoi, urmăriţi-vă planul, aduceţi-l la îndeplinire!

Când „verificaţi” realitatea este bine să o faceţi în aşa fel încât să fiţi singuri, neinfluenţaţi de nimeni. Aşadar, nu cereţi părerea nimănui. Singurătatea va asigura onestitatea necesară pentru a lua în considerare totul la nivelul real al fiecărui reper în parte. Numai aşa vă puteţi convinge dacă este o problemă de percepţie, dacă sunteţi prea obosit, etc. Apoi, este bine să vă gândiţi despre implicaţiile într-un viitor pe termen scurt. Nu extindeţi perioada de timp deoarece, invariabil, veţi ajunge la supraîncărcarea cronică. Şi asta deoarece este nevoie de crearea unui echilibru în viaţa Dumneavoastră deoarece, altfel, nu mai există viitor îndepărtat, la propriu. Apoi, nu luaţi în considerare dezamăgirea oamenilor implicaţi în situaţia care o analizaţi.

Este arhicunoscut, de cei sub acest stres, că atunci când nu ajuţi o singură dată sesizezi că ai ajutat degeaba de o mie de ori (sau alternativa „Cunoşti valoarea unui lucru abia atunci când îl pierzi”). În această analiză singura persoană care contează sunteţi Dumneavoastră. Cu siguranţă că veţi face tot ceea ce vă stă în putere pentru ca Dumneavoastră să aveţi „inima liniştită”, deci, dezamăgirea lor nu contează, indiferent cine face parte din acest „lor”. Este evident că v-aţi impus standarde care nu vor putea fi atinse niciodată şi, ori mai coborâţi ştacheta ori reconsideraţi totul conform celor necesare şi potenţial disponibile Dumneavoastră. Amintiţi-vă de sentimentul de nepotrivire (poate este vorba despre aşa ceva)! Cel puţin în cazul familiei nu va fi greu să delegaţi unele din problemele care vă sufocă şi, astfel, nu va fi greu să sesizaţi dacă este vorba despre acest sentiment, de nepotrivire. Eventual, acest lucru vă va ajuta să diminuaţi stresul habitual.

Ajunge pentru azi! Mâine voi aborda sumar frica (teama)…

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru