Limbajul subconștientului (19)

Rezonanţa emoţională este declanşată de activarea emoţiilor din trecut, depozitate la nivelul subconştientului, şi poate fi benefică (rezultanta percepţiilor noastre fiind „bună”/ „pozitivă” şi ne simţim bine prin această rezonanţă) sau poate fi neplăcută, „rea”/ „negativă”, caracterizată de o percepţie generală de „rău” (în cazul rezultantei de sens invers). Acest lucru este cauzat (poate fi) de către simpatie. În cazul nostru nu voi aborda decât „tenta” de acţiune a acesteia care poate avea urmări „negative”.

Din punctul meu de vedere (şi al celor acceptaţi a fi sursa mea de documentare), simpatia reprezintă capacitatea de a avea sentimente comune. Mai avansat, simpatia reprezintă corelaţia care există între doi sau mai mulţi indivizi, două sau mai multe corpuri capabile să îşi comunice, perceapă şi să interpreteze  energia lor vibraţională prin intermediul unui mediu. Dacă această simpatie este manifestată la nivelul nostru, în interiorul nostru este, evident rezonanţă emoţională. Dar acest concept se poate extinde şi asupra celorlalţi deoarece rezonanţa presupune interacţiunea a cel puţin două elemente de mediu. Deci, diferenţa dintre rezonanţă emoţională şi simpatie este dată doar de extinderea numărului de unităţi de percepţie.

Aşadar, când simţim simpatie pentru durerea altcuiva, dar şi a noastră (da, este posibil acest lucru) suntem motivaţi să ajutăm, să trecem la acţiune în sensul de a face ceva. Până ce suntem capabili de a separa sentimentele şi nevoile noastre (în special legate de trecut) de sentimentele şi nevoile altora, va fi dificil să recunoaştem ce răspuns (dacă există) este apropiat, corect, localizabil. Aşadar, abilitatea de a experimenta simpatia, sau rezonanţa emoţională, demonstrează că noi avem o conexiune foarte reală atât cu noi înşine cât şi cu cei din jur, în special cu cei din jurul nostru. Această conexiune ne permite să funcţionăm într-un sens pozitiv, compatibil cu noi înşine în orice grup social, permiţând traiul în comun. Aşadar, oamenii sunt programaţi genetic de a ajuta pe cei din jur, pornind de la proprii copii (cel mai important aspect privitor la existenţa şi perpetuarea speciei). De fapt, lipsa acestei conexiuni (sau manifestări de disonanţă) reprezintă un simptom al existenţei unor dezordini mentale.

Deci, nu este o surpriză să simţim mai multă simpatie pentru şi faţă de persoanele de care ne pasă mai mult, cum ar fi între mamă şi copii. Conexiunea mamă-copil este atât de profundă încât naşte legături de simpatie deosebit de puternice, fără a mai lua în considerare masiva rezonanţă emoţională ce se va manifesta pe mari perioade de timp, completând „înregistrările” subconştientului într-un ritm accelerat (am folosit termenul „completând” deoarece cercetările au relevat că multe astfel de „înregistrări” sunt transferate pur şi simplu din momentul concepţiei până la momentul naşterii, scopul evident fiind creşterea compatibilităţii şi posibilitatea maximă de manifestare a rezonanţei emoţionale ce va ajuta la creşterea copilului şi, astfel, la perpetuarea speciei).

Rezultă că, simpatia emoţională se va manifesta în grade diferite în funcţie de nivelul de dragoste şi grijă care îl avem faţă de o persoană, fiind maximă faţă de noi înşine, apoi faţă de copii, părinţi, de iubit/ iubită, prieteni apropiaţi şi tot aşa, fiind minimă faţă de o persoană necunoscută (care nu a interacţionat direct sau indirect cu noi şi credinţele noastre). Deci, cu cât ne pasă mai mult de o persoană cu atât vom avea niveluri de rezonanţă emoţională mai mari, cu atât vom fi mai simpatetici, fiind motivaţi să acţionăm în interesul altora, în special al celor pe care îi iubim şi a celor care contează (şi aici mă refer la cei care sunt asemănători nouă, care sunt de aceeaşi rasă, de aceeaşi religie, naţionalitate în raport invers faţă de cei care îi percepem a fi diferiţi de noi).

Dar, această abilitate permite şi percepţia durerii, lucru ce are consecinţe ce depind de punctul de vedere al fiecăruia. Istoria este plină de astfel de manifestări care au atras nedreptăţi din cele mai cumplite, crime, războaie, etc fiind sursa care atrage persoanele/ comunităţile împreună sau le desparte. Când cineva percepe frică, persoană sau naţionalitate, totul se datorează pericolului perceput a fi prezent în „partea cealaltă”. Astfel, frica resimţită ne motivează să ne ajutăm reciproc, probabil pentru a ne pregăti pentru a respinge sau evita circumstanţele periculoase.

Un exemplu restrâns ar fi cel al unor fraţi unde fratele mai mic este hărţuit de un copil vecin ceva mai agresiv decât trebuie. Fratele mai mare va resimţi frica fratelui mai mic şi, de cele mai multe ori, va lua contact cu agresorul informându-l că orice atac asupra fratelui mai mic este un atac la persoana lui, a fratelui mai mare. Şi, probabil, vecinul agresiv va înceta manifestările sale. Naţiunile se unesc în acelaşi fel, realizând contacte, tratate, alianţe ca suport împotriva unui anumit perceput inamic şi orice atac împotriva uneia dintre ele se va considera un atac împotriva tuturor.

Deci, simpatia ar fi capacitatea de a resimţi durerea (nevoile, necesităţile, dorinţele) altora prin rezonanţă emoţională, motivându-ne să avem grijă unul de celălalt, în special când unul este slab, are nevoie de ajutor din punct de vedere al unei situaţii considerate a fi corecte. Ceea ce se resimte în acest caz este o combinaţie de rezonanţă interpersonală cu alţii generată de necesităţile, nevoile, dorinţele neîndeplinite la care se adaugă rezonanţa emoţională cu propriul nostru trecut. Este un mix potenţial care poate atrage reacţii exagerate faţă de o situaţie care afectează primar o altă persoană.

Pentru a finaliza aceste comentarii voi mai da un exemplu. Este vorba despre un tată care a fost tratat nedrept şi fiul constată că este tratat în acelaşi fel. Aceştia vor percepe o rezonanţă emoţională legată de trecutul tatălui şi sentimentele de furie, frică şi frustrare vor inunda în avalanşă prezentul. Tatăl va deveni supra-protectiv cu fiul său în ideea de a-l proteja pe acesta de ceea ce a trăit el în trecut, reacţie similară cu a fiului ce extinde astfel eforturile tatălui. Deci, tatăl are o reacţie motivată de dragoste şi reacţia de a-şi proteja fiul pe când acesta va fi motivat de nevoia de a elimina nedreptatea, de a corecta problema.

Acum să vedem ce este de făcut! Evident, în primul rând, va trebui să identificăm simpatia sau orice alt termen ce semnifică un nivel particular al acesteia cum ar fi „de acord cu”, „compasiune”, etc. Întrebări ajutătoare, de clarificare, ar fi: „Ce îmi creează rezonanţa emoţională care o resimt faţă de situaţia altora?”, „Ce nevoi, necesităţi, dorinţe simt că trebuie şi pot să le satisfac?”. Astfel se va proceda la identificarea rezonanţei emoţionale cu alte persoane (aici mă refer la percepţiile ce le pot atribuite atribute similare celui de „rău”, „dăunător” sau altele asemenea, acele percepţii care ne fac să ne simţim „prost”).

Abia după această identificare se va face un fel de verificare a realităţii pentru a vedea dacă trebuie luate măsuri faţă de noi sau faţă de cei din jur. Va fi o suită de întrebări de genul: „Percepţiile mele despre o persoană sau mai multe sunt durere emoţională?”, „Este acea persoană, sau eu, într-un anumit grad de pericol real, are o nevoie, necesitate, dorinţă ce poate fi rezolvată de altcineva sau de mine?”, „Sunt percepţiile mele despre problemele altora reale, corecte, precise?”, „Este nevoie imediată de acţiune?”, „Este posibil şi bine ca să acţionez astfel?”, şi altele. Mai mult, această verificare a realităţii percepţiilor se poate face în comparaţie cu alte persoane punându-vă întrebări de genul: „Sunt percepţiile ei despre situaţia existenţă corecte şi reale?”, „Există un alt mod de a privi lucrurile?”, şi altele asemenea.

În funcţie de ceea ce găsim va trebui să facem un fel de planificare a gesturilor, acţiunilor etc. ce sunt necesare să satisfacă nevoile, necesităţile, dorinţele noastre sau ale celor din jurul nostru de care ne pasă (sfatul meu este să nu extindeţi eforturile Dumneavoastră mai mult de atât, deoarece, altfel, veţi face politică)… Dacă dorinţele noastre de a acţiona sunt motivate de o presiune emoţională (chiar şi de o rezonanţă emoţională puternică) legată de un eveniment al trecutului, mai mult decât de adevăratele nevoi ale persoanei reper, este aproape sigur că nu este cazul. De ce?!? Deoarece, în acest caz nu interpretaţi corect manifestarea sentimentelor, fiind nevoie să vă ajutaţi pe Dumneavoastră şi nu pe alţii.

Este foarte posibil ca, urmând aceşti paşi să percepeţi că este vorba despre ceva foarte important. Sentimentele ce le veţi avea vă vor spune multe despre problemele nerezolvate legate de trecutul Dumneavoastră indicându-vă ce aveţi de făcut. Dar, evident, dacă este vorba despre o nevoie de bază, despre un pericol iminent la care trebuie şi puteţi răspunde, fiind cea mai apropiată persoană care poate face asta, ia poziţie, acţionează! Dacă un copil, un bătrân, o femeie sau orice persoană neajutorată are o nevoie ce o poţi satisface, cel mai corect lucru este să acţionezi, să satisfaci acea nevoie. Sentimentul de simpatie, rezonanţa emoţională, a fost creată pentru a ne ajuta unul pe celălalt spre binele tuturor.

Offf, nu mai am timp să scriu... Trebuie să "trag" la o lucrare de licenţă să mai câştig nişte bani, să merg la job... Şi plec de mâine la examene cu fiica mea (şi nu poimâine)... Voi încerca să iau laptop-ul cu mine şi să continui (mulţumiri pentru înţelegere)... O zi bună tuturor!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru