Relaxarea - Meditația (1)

Relaxarea are mai multe faze/ posibilităţi de a fi „atinsă”, existând în acest sens o mulţime de metode. Şi, în aproape toate metodele de relaxare practicate de omenire se poate identifica o fază de pregătire, o fază preliminară, care nu este altceva decât o etapă de pregătire a şedinţei de relaxare, o fază iniţială (zero). Şi, în acest sens, multe eforturi inutile pot fi evitate dacă ţelul este bine înţeles de practicant.

Organismul uman (ca şi orice organism viu) dispune de un sistem natural de punere în activitate (conectare) dar şi unul de scoatere din activitate (deconectare), sau mai direct, mecanisme de pornire şi de oprire. Pentru a ajunge la autocunoaştere şi la autocontrol, este evident că va trebuie, în primă instanţă, să stăpânim acest mecanism al conectării (activării) şi al deconectării (dezactivării). Este un antrenament pe parcursul căruia învăţăm cu adevărat să ne conducem organismul (vehiculul pe care îl folosim în călătoria prin lumea în care ne-am născut) şi nu mai suntem orbiţi de credinţe inoculate cum ar fi odihna activă, deconectarea prin vizionare tv sau altele asemenea (atenţie, acestea nu sunt căi de relaxare, de deconectare, aşa cum greşit aţi asimilat, aţi acceptat).

Toţi suntem  învăţaţi să conducem maşini, automobile, să conducem alţi oameni sau, cel puţin să avem grijă, dar neglijăm pilotarea propriului vehicul, neglijând propriul management. Se observă acest lucru din înmulţirea şi răspândirea bolilor psiho-somatice, a insomniei şi a stresului. Mai mult, este suficient să observăm dimensiunea consumului de excitante (s-a extins în masă consumul de cafea şi ceai pentru a ne trezi, pentru a ne ţine în stare de funcţionare forţată) şi a crescut dependenţa de medicamente, în special tranchilizante, sedative şi anxiolitice (pentru a ne linişti şi pentru a dormi). Este evident că ceva nu este în ordine şi trebuie să înţelegem că a venit vremea să trecem la acţiune.

Medici de renume au scris despre cauzele psihice ale căderii imunităţii, ale creşterii incidenţei cancerului, dereglărilor tensiunii arteriale, ale diabetului, ş.a.m.d. şi au subliniat că stresul este un efect al deteriorării eficienţei sistemului natural de refacere. În această situaţie se află toţi oamenii suprasolicitaţi care nu sunt instruiţi să amplifice conştient acest proces de refacere. Şi, intuiţia umană nu a dezamăgit niciodată. Ea a simţit că relaxarea este calea. Dovadă stau mulţimea metodelor de relaxare lansate în ultimul timp, cale directă, soluţie alternativă la dependenţa de substanţele şi medicamentele psihotrope.

Destinaţia la care ne-am propus să ajungem este intrarea într-o stare de relaxare care este intrarea în oaza de linişte, de pace, de calm, din noi înşine. Această călătorie presupune ridicarea ancorelor care ne ţin legaţi de lumea din afară. Călătoria interioară ce va urma, ne va conduce la izvorul de omnicunoaştere şi omnipotenţă, către izvorul de fericire necondiţionată care se află dintotdeauna în noi înşine. Acest proces de ridicare a ancorelor, în vederea reîntoarcerii acasă, este şi un proces natural care precede adormirea.

Când intrăm în somn, toţi devenim indiferenţi, rupţi sau detaşaţi de lumea exterioară, intrăm în aceeaşi stare de pace, de calm şi linişte, din noi înşine, în acelaşi mod firesc ca şi în cazul relaxării. Deci, toate acestea se pot realiza prin izolare sau prin ruperea legăturilor cu lumea din afară, prin dezactivarea corpului, prin oprirea sau stingerea agitaţiei psiho-somatice, prin împăcare cu lumea şi prin împăcare cu noi înşine. Dacă acţionăm în mod contrar (încordare, ataşare, griji, temeri, luptă) sau dacă lăsăm deschisă poarta către lumea din afară, această călătorie interioară care ne conduce în starea de relaxare va fi întreruptă de perturbaţii (sonerii, vizite, conflicte, amintiri, nevoi fiziologice, stare de disconfort, etc). Dacă în loc să abandonăm orice preocupare exterioară, luptăm pentru a adormi, prelungim excitaţia şi, deci, insomnia.

De fapt, în decursul vieţii, procesul de refacere prin somnul natural se degradează progresiv, ca urmare a traumelor, a virusării şi a programării conceptuale eronate. Programarea conceptuală care ne-a fost inoculată în cursul procesului de condiţionare socială identifică greşit viaţa numai cu activitatea diurnă şi culpabilizează repausul ca lene, trândăvie, iar somnul este văzut ca o formă de inactivitate totală, deseori asemănătoare morţii. Această programare eronată, în care viaţa este identificată numai cu activitatea diurnă are drept consecinţă ataşarea de starea de veghe, abuzul de stimulente (ceai, cafea, etc), deficitul cronic de somn, extinderea depresiei şi a insomniei, dependenţa de tranchilizante şi hipnotice. Dacă lăsăm, mai mult, dorim, să se degradeze procesul de refacere natural din timpul somnului, se intră într-un cerc vicios care conduce la alterarea capacităţilor fizice şi psihice.

De exemplu, traseele undelor cerebrale evidenţiate de către EEG (electroencefalografie) arată că somnul indus de medicamente este diferit de cel natural. Dacă procesul de refacere prin somn natural se degradează, atunci se pierde graţia, farmecul, armonia, frumuseţea, greutatea optimă, calmul, toleranţa, receptivitatea la nou, răspunsul adecvat la solicitările mediului, sănătatea şi tinereţea, etc. şi se instalează epuizarea, nervozitatea, boala şi îmbătrânirea prematură.

Metoda de relaxare ce va fi propusă în continuare reprezintă o cale de dezactivare psiho-somatică, o cale conştientă de asistare şi de intensificare a proceselor naturale de refacere, care au fost perturbate. Din acest motiv, chiar dacă este vorba despre relaxare, chiar dacă acest proces are superba calitate de a face singur ceea ce trebuie, de cele mai multe ori este nevoie să ştim unde dorim să ajungem prin această relaxare deoarece, odată cu avansul în tehnicile alfa, teta, etc se va ajunge direct din această relaxare în „mijlocul operaţiunilor dorite de noi a fi efectuate”.

Avem de a face, aşadar, printr-o simplă relaxare, la o adevărată călătorie interioară. Şi, cum în orice călătorie avem nevoie să ştim încotro să mergem iată de ce avem nevoie de un fel de hartă în care se figurează destinaţia şi drumul care trebuie urmat pentru a ajunge la ţintă. Şi, acest drum poate fi realizat de unul singur, fie direct, fie cu ajutorul pilotării auditive realizate prin rularea unui fişier audio (fişierele video sunt utilizate doar pentru un fel de antrenament necesar vizualizării directe, realizate cu mintea noastră, cu „ochii interiori”), fie cu ajutorul unei persoane antrenate, „avansate” în procedeele de pilotare.

Atenţie, nu afirm că apelarea la ajutorul unui cunoscător ar fi o idee rea. Acest apel chiar are darul de a scurta „drumul” Dumneavoastră spre eficienţă dar, după cum am afirmat de multe ori de-a lungul postărilor mele, avem de a face, de fapt, tot cu acţiunea directă a eforturilor Dumneavoastră, persoana care vă ajută nefăcând altceva decât să vă câştige timp şi să vă de-a posibilitatea de a beneficia de un plus de energie şi un plus de eficienţă în aceste procese. Da, este adevărat.

Dar, mai adevărat decât că daţi seama este ca Dumneavoastră să realizaţi aceste procese direct, pentru a vă antrena şi perfecţiona şi să aveţi nevoie de o asistare realizată de o altă persoană doar în anumite momente, când aveţi nevoie de un plus de energie pentru atingerea obiectivelor Dumneavoastră sau chiar nu vedeţi o cale de a continua. Aşadar, chiar dacă pe parcursul postărilor mele viitoare voi descrie deseori tehnici care sugerează asistarea, vă rog să percepeţi aceste descrieri/ sfaturi ca fiind mai mult „valabile” în cazul acţiunii proprii, fără o persoană care asistă. Este mai greu dar mult mai eficient, mult mai accesibil şi „prezent” (deseori nu aveţi persoana care să vă asiste la îndemână şi, la fel de des, nu aveţi posibilităţile materiale de a răsplăti eforturile acelei persoane care este integrată în viaţa materială şi are nevoie de unele resurse pentru a-şi „rupe” din timpul acesteia ca să vă asiste – a se vedea şi cazul meu care fac eforturi de-a dreptul monumentale să nu mă sufoc în viaţa materială pentru a putea posta tot ceea ce citiţi).

Dar să revenim!

Pentru a realiza o colaborare funcţională, între cel ce pilotează şi cel pilotat, fiecare şedinţă va fi precedată de prezentarea traseului ce va fi urmat şi a ţintelor care urmează să fie atinse. Unii oameni doresc vindecarea unor maladii, alţii reducerea greutăţii corporale ori dezvoltarea capacităţilor psihosomatice (reprogramarea în timpul stării de relaxare a fost utilizată pentru creşterea performanţelor sportive, artistice şi estetice, intelectuale – creşterea „volumului” şi randamentului activităţilor legate de memorie, concentrării, capacităţii oratorice, pentru învăţarea rapidă am limbilor străine), etc.

Alţi oameni doresc descoperirea unui eveniment din trecut (regresie) care le-a schimbat sau marcat viaţa sau ştergerea unui eveniment traumatizant (viol, naştere dificilă, accident, agresiune, pierderea unei fiinţe dragi, etc.), alţi oameni doresc să-şi reamintească pentru ce se află în prezent, aici şi acum, pe pământ, în această linie de evoluţie (să afle care le este menirea de la care simt că s-au înstrăinat într-un anumit moment al vieţii) ori să descopere evenimente din viitor (progresie şi/ sau clarviziune), fiecare după intenţiile şi statusul în care se află. Mai mult, se poate interveni direct în starea generală legată de ceea ce facem şi am amintit aici de controlul durerilor (de exemplu în naşterea fără dureri), de controlul concentrării (de exemplu pentru creşterea performanţelor intelectuale) sau pentru a realiza o amplificare a acţiunilor de influenţare la distanţă (cum ar fi asistarea cuiva prin pilotare sau cum ar fi exemplul trupelor „psi” din diferitele ţări, care folosesc reprogramarea pentru creşterea capacităţilor extrasenzoriale, ESP, ori extra-efectoare, EEP, după cum relatează cei care au participat la programele de vizualizare la distanţă, la programele de superputeri umane, etc).

Deci, cred că aţi înţeles că numai după o informare cu privire la ţintele ce urmează a fi atinse şi după obţinerea acordului practicantului (pacient, persoană, student, sportiv, militar, etc) se poate începe şedinţa sau călătoria, în care urmăm să ne întâlnim cu noi înşine. Nu înţelegeţi greşit faptul că relaxarea nu poate fi „realizată” pur şi simplu. Dar, oricât de ciudat ar pare, relaxarea ne permite, pe lângă o declanşare automată a proceselor de refacere ale organismului din punct de vedere material şi o creştere a potenţialelor acestuia de orice fel, să şi construim, să îmbunătăţim.

Ori, această „construire”, această îmbunătăţire, dacă nu se face conştient, în faza de pregătire, procesele ce se declanşează în perioada de relaxare vor urma calea „sugerată” de elementele automate livrate de subconştient care, de cele mai multe ori reprezintă doar o manifestare a credinţelor noastre, a „înregistrărilor” trecutului nostru care, de ce să nu fim corecţi, ne-a adus aici unde suntem. În cazul în care acest „aici, unde suntem” este benefic (se constantă a fi pozitiv) nu este nici o problemă dar, dacă discutăm despre o persoană care, de exemplu, constantă ineficienţa acţiunilor sale trecute manifestată prin probleme fizice (boală) sau alte probleme (cum ar fi cele legate de randamente fizice şi psihice reduse, problemele comportamentale, etc) a lăsa trecutul să acţioneze de la sine este evident o eroare (viaţa noastră trecută, interpretabil a fi greşită ne-a adus în stadiul „eronat” în care ne aflăm). Tehnicile alfa, teta, etc. se bazează tocmai pe această intervenţie „corectivă” asupra unui status viitor finalizării procedeelor ce se aplică. Deci, este necesară stabilirea unor obiective sau, cel puţin, a unor clarificări asupra eforturilor noastre. Dar, să revenim!

Aşadar, ţinta călătoriei noastre poate fi atinsă doar în starea de relaxare, doar dacă părăsim lumea de afară, de la suprafaţă, în vederea ancorării în centrul fiinţei noastre, care în cazul realităţii holografice în care trăim (veţi vedea în postări mult viitoare că şi lumea spirituală are la bază tot manifestările holografice) şi centrul universului. Această călătorie este asemenea unei plonjări în interior, iar acest lucru este realizat prin punere în repaus, prin dezactivare sau relaxare la nivel somatic (material), respirator (energetic) şi mental (informaţional).

Relaxarea înseamnă, de fapt, o eliberare de la periferia realităţii în care suntem prizonieri şi cu care ne-am identificat. Dacă rămânem prizonieri la periferia realităţii, în corpul grosier, nu putem utiliza „ochii şi urechile” pe care le au corpurile noastre subtile. Atât timp cât ne identificăm numai cu semnalele care le emite corpul către conştientul şi subconştientul nostru rămânem ancoraţi la mal, legaţi de suprafaţa agitată, plină de valuri. Dacă atenţia ne este captată (focalizată, răpită) de încordarea trupului şi/ sau minţii, de durere, suferinţă şi boală, de conflicte cu semenii, de griji determinate de identificările greşite, atunci rămânem ancoraţi la suprafaţă, prizonieri ai agitaţiei realităţii tranzitorii în care am căzut din cauza uitării adevăratei noastre identităţi, din cauza ignoranţei care a atras pierderea „vederii”.

Şi, ar trebui să mai amintesc de ceva înainte de a încheia obositoarea postare de azi! Trebuie să reţineţi că relaxarea este similară cu starea unui arc (care trage săgeţi) în poziţia de maximă încordare, de maxim de potenţial. Da, aţi citit bine chiar dacă pare paradoxal. Atunci când suntem relaxaţi, odihniţi, reparaţi (sau cum vreţi să mai consideraţi) ca efect al relaxării (repet, reale şi nu „abureala” din zilele noastre legată de „liniştea din faţa televizorului, calculatorului, celularului, etc” bântuirea munţilor, de „clubăreală”, de apelul la tot felul de dependenţe, cum ar fi simpla imersie de tip „spa”, sexul sau altele asemenea valoric, inclusiv administrările medicamentoase) atunci sunteţi gata să lansaţi orice săgeată către ţintele Dumneavoastră.

Exemplul săgeţii ilustrează rostul retragerii în repausul cel mai profund: „o săgeată trebuie mai întâi să fie retrasă pe coarda arcului în starea cea mai profundă de imobilitate, de repaus sau de dezactivare, pentru a ajunge cât mai departe şi cât mai precis”. Aşadar, călătoria prilejuită de şedinţa de relaxare, este o retragere în repaus şi imobilitate, o interiorizare către starea de maxim de potenţial, similară retragerii săgeţii pe coarda arcului. Dar, atenţia, nu uitaţi că este necesară existenţa unei ţinte. Că este necesară pregătirea înainte de şedinţa de relaxare… fie şi aşa cum am descris-o în postările anterioare cu prezentarea procedeelor legate de descoperirea ancorelor, de asocierea la „ţinte”, de identificarea sentimentelor şi, de ce nu, de identificarea Dumneavoastră, a adevăratului Dumneavoastră, cel care are „ţinte” atât de bine delimitate pentru drumul în această dimensiune. Gata, ne mai citim şi mâine!

Dragoste, Recunoştinţă şi Înţelegere (Namaste)!!!

Dorin, Merticaru